Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracte
EconomieTransporturiTurismZootehnie

CONCEPTUL DE INVESTITIE

afaceri

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
ALEGEREA SI AMENAJAREA FACILITATILOR FIZICE ALE NOII AFACERI
Masina de ambalat in vid MULTIVAC A300/51E (cod 001.325)
Modalitati de creare a IMM-urilor - Formele juridice pentru desfasurarea unei afaceri
ANALIZA RATELOR DE STRUCTURA ALE FIRMEI S.C. DUNCA EXPEDITII S.A.
COMUNICAREA IN AFACERI
ESTIMAREA VALORII AFACERII PRIN METODE BAZATE PE ACTIVE
'Boom'-ul francizei in S.U.A.
Un scurt istoric al francizei
Industria automobilelor
Proiectarea unor tinute vestimentare cu accente etno, prin raportarea la materialul textil

CONCEPTUL DE INVESTITIE 

         

1.1. Definitie

Investitiile sunt  acea categorie economica care poate fi regasita pe parcursul dezvoltarii



intregii omeniri. Acumularea capitalurilor mereu a fost una din problemele ce-au marcat dezvoltarea economica a statelor atat in trecut cat si in prezent si va persista cu siguranta si in viitor.

Notiunea de investitii este una din acele determinante care reuseste sa-si pastreze actualitatea, fiind argumentata prin efectele multiplicatoare pe care le genereaza in sectoarele in care au fost aplicate. Fiind corect directionate, rational gestionate si eficient structurate, investitiile conduc la accelerarea stabilitatii social-economice. Directionarea investitiilor in sfera producerii sau a serviciilor va conduce la relansarea dezvoltarii agentilor economici prin diverse modalitati, precum  retehnologizarea proceselor de producere si implementarea artei de gestiune a tehnologiilor avansate si a inovatiilor, toate acestea contribuind la majorarea gradului de competitivitate a produselor fabricate. Concomitent cu relansarea activitatii economice este influentat si gradul de ocupare a fortei de munca: sporeste cererea de bunuri si servicii fiind influentate de cresterea numarului de angajati si a veniturilor salariale ale acestora.

Relansarea activitatii productive ale agentilor economici poate fi privita ca o veriga in cadrul unei avalanse ce va declansa dezvoltarea activitatii in alte sectoare conexe (furnizoare de materie prima, materiale, distribuitoare sau consumatoare a bunurilor si serviciilor oferite). Astfel, in cadrul procesului investitional se obtine o crestere in lant a veniturilor la toti agentii economici antrenati.

Cresterea veniturilor agentilor economici conduce la cresterea contributiilor acestora in bugetul de stat. Aceasta la randul sau, majoreaza posibilitatile de a finanta proiectele investitionale cu obiective social-economice din surse bugetare.

Conceptul de investitie a suferit numeroase modificari si din aceste considerente se va urmari evolutia notiunii de investitie si modificarea factorilor financiari determinanti de atragere a acestora in economia statelor.

Odata cu dezvoltarea civilizatiei, se modifica si conceptul de investitie, fiind abordat si tratat in mod diferit in legatura cu  gradul de dezvoltare economica atins de societate.

Inca din anticihitate, conducatorii unor astfel de imperii cum au fost Grecia Antica, Egipt, Imperiul Roman, India, Mesopotamia, percepeau investitiile intr-un mod complet deosebit de continutul notiunii percepute in prezent. Cheltuielile financiare erau directionate, indeosebi, in lucrari de investitii mari: in constructii, unele dintre care au ajuns si pina-n zilele noastre, colizeumul din Roma, piramidele din Egipt, pantionul din Grecia, zidul chinezesc.

Ne referim la investitii in legatura cu o activitate care are ca scop folosirea unei sume de bani in vederea obtinerii unor  profituri viitoare. In sens larg investitia reprezinta sacrificiul unei parti din consumul prezent pentru un consum viitor, posibil si incert.

            Sacrificiul are loc in prezent si e sigur. Recompensa pentru el vine mai tarziu, daca vine, si oricum marimea ei este incerta. In unele cazuri elementul care predomina este timpul, in altele riscul este atributul dominant , iar alteori, ambele aspecte sunt importante .

            Trebuie avuta in vedere si relatia distincta dintre investitie si economisire. Economisirea poate fi definita mai curand ca un simplu consum amanat, in timp ce, in timp ce investitia reprezinta de fapt un consum sacrificat in prezent in intentia obtinerii unui consum viitor mai mare. Investitia mai are in plus si un caracter real, in sensul ca ea poate determina cresterea in viitor a productiei nationale.

1.2. Rolul economic al investitiei

          Inainte de a defini investitiile internationale, este necesara cunoasterea rolului economic al investitiei la nivelul economiei nationale. Aceasta chestiune de maxima importanta a ocupat un loc central in toate curentele de gandire economica.

            Investitiile in model clasic

            Economistii clasici si mai tarziu cei neoclasici, au constatat ca “oferta isi creeaza propria-i cerere”. Astfel s-a creat si dezvoltat suportul teoretic al rolului statului in economie. Acestia sustin ca:

- procesele si fenomenele economice se autoregleaza. Pe termen lung, economia isi gaseste mereu pozitia de echilibru. In pozitia de echilibru, oferta isi gaseste intotdeauna propria ei cerere si, in consecinta, folosirea deplina a fortei de munca este asigurata;

- investitiile au forme contrarii la scara intregii economii. Economisirea inseamna retragerea din circulatie a unei puteri de cumparare egala cu sumele economisite. Efectul este resimtit de cererea agregata care se diminueaza. Are loc astfel contractia activitatii la scara intregii economii, fenomen denumit in mod uzual recesiune;

- investitiile joaca un rol economic expansionist. A investi inseamna a cumpara bunuri si servicii, intretinand si extinzand activitatea altor agenti economici, efect reflectat in cresterea outputului economic total, adica a PNB sau PIB;

- deoarece intre momentul efectuarii investitiei si momentul in care se fac simtite efectele sale exista un interval mai scurt sau mai lung, are loc aparitia unei cereri suplimentare care nu are inca corespondent in bunuri si servicii;

- deoarece economia revine mereu la starea de echilibru, pe termen lung sumele economisite vor fi perfect compensate de catre sumele investite. Pe termen scurt, pot exista neconcordante. Sumele economisite pot depasi uneori sumele investite si invers.

Cresterea sumelor economisite va duce la cresterea ofertei de depuneri la vedere sau la termen. In consecinta, rata dobanzii se va reduce, incurajand investitiile si descurajand depunerile. In cele din urma echilibrul se va restabili.

            Cresterea nivelului activitatilor investitionale peste nivelul economiilor existente va duce la cresterea cererii de capital de imprumut. Nivelul dobanzii va cunoaste o tendinta ascendenta, descurajand investitiile si incurajand depunerile.

            Dupa cum se observa, in cadrul modelului clasic elementul primordial care determina nivelul activitatii investitionale dintr-o economie este rata dobanzii.

            Multiplicatorul investitiilor

            M=

            Unde M = multiplicatorul investitiilor;

                      b = inclinatia marginala spre consum (procentul pe care un agent economic il cheltuieste pentru consum).

            Chiar daca in prezent interventia statului in economie e din ce in ce mai mult criticata ca principiu, politica in domeniu investitiilor internationale continua sa fie o realitate. Ea nu reprezinta doar apanajul guvernelor ci si al marilor corporatii transnationale.

1.3. Tipuri de investitii si investitori



In economie exista mai multe tipuri de investitii. Unele dintre acestea presupun tranzactii financiare intre agentii economice, altele presupun implicarea in tranzactii si a unor bunuri materiale cum ar fi cladirile, echipamentele industriale mijloacele de transport etc. In primul caz, investitorul intra in posesia unor active specifice: actiuni, obligatiuni, certificate de depozit  sau bonuri de tezaur. In al doilea caz activele rezultate au cu totul alta natura: fabrici, companii de transport, hoteluri sau magazine. In primul caz este vorba despre investitii financiare, iar in al doilea caz de investitii reale. De cele mai multe ori nu se poate face o delimitare precisa, deoarece cele doua tipuri coexista.

In perioadele precapitaliste majoritatea investitiilor reale nu implicau nici un fel de tranzactii financiare.

In societatea moderna, aproape orice investitie reala are si o importanta latura financiara. De la cel mai mic magazin pana la marile corporatii internationale, activitatea de investitii se sprijina pe credit, actiuni, obligatiuni etc.

Termenul “speculatie” este folosit de multe ori in sens peiorativ. Nu exista vreo diferenta de esenta intre cele doua concepte: cel de investitor si cel de speculator.

Speculatorul reprezinta un tip aparte de investitor, care se individualizeaza printr-un comportament specific:

- speculatorul are o atitudine diferita fata de risc, in comparatie cu investitorul obisnuit :

primul este atras puternic de investitiile cu risc deosebit de mare, cel de-al doilea prefera un risc cat mai scazut;

- decurgand din aceasta atitudine, speculatorul mizeaza pe un profit anormal de mare

corespunzator cu riscul  pe care si-l asuma, in timp ce investitorul obisnuit conteaza pe un castig normal de mare;

- speculatorul actioneaza mai mult pe termen scurt, in timp ce pentru o investitie

obisnuita orizontul de timp este relativ mai mare;

- in timp ce majoritatea agentilor economici considera ca informatiile si semnalele

furnizate de piata sunt corect interpretate de catre toti, speculatorul crede ca are un avantaj informational fata de ceilalti, anticipand o evolutie pe care altii nu o intrevad.

Contrar aparentelor, speculatorul nu este un factor de dezechilibru al pietei, ci dimpotriva,

un puternic factor de echilibru. Daca nu ar exista agentii economici care sa preia riscul pe care altii il evita, mecanismele economice ar avea tendinta de blocare. Prin speculatie are loc redistribuirea stimulentelor legate de risc.

Corporatia transnationala reprezinta principalul operator cu investitiile internationale.

Cel mai vechi flux economic international este comertul international. Cunoscut inca din antichitate, acesta a evoluat relativ liniar o lunga perioada de timp.

Capitalismul influenteaza relatiile economice internationale datorita a cel putin doua procese pe care le provoaca:

- dislocarea economiei naturale de autoconsum si inlocuirea ei cu economia de piata;

- aparitia unui nou tip de agent economic; intreprinderea capitalista.

Exista investitii in economia de piata in doua mari tipuri de proprietate privata:  proprietatea privata individuala si proprietatea privata colectiva.

Intreprinderea individuala prezinta urmatoarele caracteristici :

- se constituie relativ rapid si cu cheltuieli minime;

- nu plateste taxa pe venitul corporatiei, veniturile sunt impozitate ca si  cand ar fi vorba de veniturile unei persoane fizice;

- transferul proprietatii catre alti investitori se face intr-un mod relativ greoi si foarte complicat;

- raspunderea proprietarului pentru debitele  intreprinderii este solidara si nelimitata;

- durata de viata a intreprinderii e limitata de durata de vita a proprietarului acesteia;

- accesul la capitalul de imprumut este relativ limitat.

Ca urmare aceste intreprinderi au dimensiuni relativ reduse si se ocupa de activitati care nu necesita capitaluri mari si tehnologii sofisticate. Desi foarte numeroase, ponderea lor in fluxurile internationale nu este mare.

Intreprinderile care au  la baza proprietatea privata colectiva sunt reprezentate, in principal, de societatile pe actiuni. Principalele lor trasaturi economice sunt:

-infiintarea intreprinderii este un proces complex si destul de costisitor, necesitand un minim de capital si de personal;

- datorita existentei actiunilor, transferul proprietatii se face rapid si cu cheltuieli minime;

- raspunderea este limitata in raport cu marimea participarii la capital;

- durata de viata a intreprinderii este relativ mare;

- veniturile obtinute in urma desfasurarii activitatii economice sunt taxate dublu; odata ca venituri ale intreprinderii si odata ca venit al actionarilor.

Structura organizatorico – functionala a intreprinderilor capitaliste din zilele noastre se constituie din urmatoarele componente de baza:

(1)     Actionarii reprezinta proprietarii si pretendentii reziduali (in ultima instanta) ai firmei. Ei au dreptul de revendicare a oricarui castig obtinut de firma dar si obligatia de a suporta riscurile la care se expune firma.

(2)     Detinatorii de obligatiuni sunt creditorii firmei. Castigul lor este mai putin riscant decat cel al actionarilor, el reprezentand plata la data fixa a unei sume fixe.

(3)     Consiliul de administratie(CA) – exercita functia de control asupra managementului de varf al firmei. CA actioneaza ca un agent al actionarilor.

(4)     Auditorii si revizorii contabili neutri (nu sunt angajati ai firmei). Ei exercita controlul direct asupra managementului de varf al firmei.




(5)     Managerii (de varf) ai firmei exercita conducerea executiva in conditiile functionarii corespunzatoare a CA si a revizorilor.

Operatorii economici internationali sunt intreprinderile nationale care desfasoara in mod sistematic operatiuni de export – import, activitati care ocupa o pondere semnificativa in ansamblul activitatilor intreprinderii. Cu toate ca se manifesta in spatiul economic international, operatorii internationali sunt circumscrisi spatiului economic national si continua sa aiba un puternic specific national.

Operatorii multinationali sau transnationali inceteaza de a mai fi circumscrisi unui anumit spatiu national si isi pierd specificitatea nationala. Cel mai semnificativ tip de operator transnational este corporatia transnationala.

Activitatea operatorilor transnationali nu duce la substituirea activitatii operatorilor internationali. Dimpotriva, ca urmare a investitiilor internationale, celelalte fluxuri economice, in primul rand, comertul international dobandeste o dinamica specifica. Fara agenti economici internationali si nationali, corporatiile transnationale nici nu ar putea exista.

Nu exista o definitie a corporatiei transnationale (CTN) concisa si general acceptata, ci mai multe puncte de vedere cu privire la aceasta:

- unele definitii pun accentul pe caracteristicile structurale ale firmelor respective, cum ar fi: numarul de tari in care opereaza firma, nationalitatea actionarilor, compozitia multinationala a managementului de la varful ierarhic;

- altele pun accentul pe caracteristicile de performanta al firmei, cum ar fi: volumul absolut sau ponderea relativa a veniturilor, vanzarilor, activelor sau angajatilor provenind din/sau implicati in operatiunilor la scara internationala ale firmei respective;

- unele se bazeaza pe caracteristicile comportamentele ale conducerii de varf a firmei, cum ar fi aceea de a gandi in mod global.

Ca atare, prin corporatie transnationala intelegem un manunchi de corporatii controlate de la un sediu central si care isi desfasoara activitatea in mai multe tari.

1.4. Climatul investitional

In cele mai dese cazuri atractivitatea investitionala a economiei este rezultatul influentei unui complex de factori ce determina necesitatea si eficienta alocarii investitiilor.

In general, atractivitatea investitionala a economiei este determinata de factorii climatului

investitional si oportunitatile investitionale existente.

Notiunea de climat investitional reflecta nivelul de atractivitate a unei tari (ramuri, zone, regiuni) pentru alocarea investitiilor.

Climatul investitional al unei tari este determinat de valorile unui sir de parametri care reflecta imaginea integrala a tarii, capacitatea tarii pentru insusirea investitiilor, riscurile aferente procesului investitional etc. In aceasta ordine de idei, se poate afirma ca climatul investitional este doar o preconditie pentru atragerea investitiilor directe si apare in calitate de un determinant in decizia investitorului care este in cautarea plasarii capitalurilor sale antreprenoriale.

Printre acesti parametri se pot enumera: resursele naturale si starea mediului, calitatile fortei de munca, nivelul de dezvoltare a infrastructurii, transparenta si previziunea vietii si a deciziilor politice, stabilitatea macroeconomica si solvabilitatea balantei de plati externe, calitatea guvernarii si a administratiei publice locale, stabilitatea si calitatea cadrului juridic, nivelul de criminalitate si coruptie, transparenta si democratia dirijarii corporative, calitatea sistemului financiar bancar, inclusiv a celui fiscal, bazele administrative, informationale si tehnice de patrundere pe piete, inclusiv reglementarea comertului extern, nivelul de monopolizare si de concurenta pe piata interna, inflatia etc.

Pentru a sistematiza factorii determinanti ai climatului investitional se pot utiliza clasificarea lor intalnita in literatura de specialitate.

Astfel unii autori trateaza climatul investitional ca un complex de parametri care caracterizeaza potentialul tarii de asimilare a investitiilor si a riscului realizarii lor. Estimarea climatului investitional poate constitui, de asemenea, si un indicator de piata al eficientei plasarii investitiilor pe teritoriul unei tari. In calitate de factori de baza, care determina climatul investitional, in acest caz sunt:

- potentialul social-economic al teritoriului, existenta premiselor obiective de primire (asimilare) a investitiilor;

- potentialul investitional propriu al teritoriului;

- afluxul investitiilor externe, inclusiv a celor straine;

- nivelul de dezvoltare a pietei valorilor mobiliare si situatia emitentilor valorilor mobiliare;

- conditiile institutionale si baza normativa si de drept a atragerii investitiilor;

- situatia politica si criminogena;

- conditiile bioclimaterice;

- restrictiile ecologice.

Climatul investitional poate fi analizat si ca o totalitate a factorilor si conditiilor social-economice, tehnico-tehnologice, juridice, pe de o parte, care contribuie la desfasurarea activitatii investitionale, iar din cealalta parte – care o impiedica.

In practica de afaceri sunt evidentiate doua tratamente de baza a estimarii climatului investitional.

Primul tratament – cel „ingust” se bazeaza pe estimarea:

- dinamicii produsului intern brut, venitului national si volumului productiei industriale;

- dinamicii distribuirii venitului national, proportiilor economiilor si consumului;

- starii sistemului de reglementare a activitatii investitionale;

- dezvoltarii unor piete concrete, inclusiv a celei monetare si de capital.

Al doilea tratament – „tratarea largita multifactoriala” – se bazeaza pe estimarea factorilor, ce caracterizeaza potentialul economic, conditiile economice generale, mediul pietei, factorii politici, sociali, socio-culturali, organizationali si juridici, precum si cei financiari.



In alte lucrari intalnim o alta structurare a factorilor climatului investitional:

1. Dupa nivelul de manifestare al factorilor de influenta:

1.1 Factorii nivelului macroeconomic: factorii stabilitatii economice (situatia bugetara, starea balantei de plati, datoria publica, inclusiv cea externa); factorii de evaluare redati prin preturi (inflatia, dobanda, cursul valutar); factorii politici si sociali (stabilitatea politica, nivelul coruptiei si a criminalitatii, nivelul de previziune a situatiei politice, somajul, nivelul calitatii vietii); factorii de natura fiscala (calitatea sistemului fiscal, presiunea fiscala, politica fiscala), factorii determinanti ai infrastructurii de piata (nivelul de dezvoltare a sistemului bancar si a altor institutii financiare, starea institutiilor pietei valorilor mobiliare); factorii ce determina cadrul legislativ (calitatea cadrului legislativ, nivelul de previziune a modificarilor cadrului juridic, stabilitatea legislatiei).

1.2 Factorii nivelului microeconomic: factorii psihologici (cultura investitionala; preferinte individuale ale investitorilor in materie de plasament, bazate pe cunoasterea anumitor domenii de activitate, pe existenta oportunitatilor de investitii; aversiunea fata de risc a investitorilor; instincte); factorii economici si financiari (situatia financiara a intreprinderii, rentabilitatea unitatii economice, mobilitatea intreprinderii, rentabilitatile scontate a investitiilor reale, existenta surselor de finantare a investitiilor, accesibilitatea la surse externe de finantare, posibilitatea de dezinvestitii); factorii ce determina conjunctura pietei (consumatorii, furnizorii, amplasamentul, concurentii); factorii administrativi (calitatea managerului si a echipei de gestiune: capacitatea de a organiza afaceri, de a evalua perspectivele investitionale, existenta experientei).

2. Dupa natura factorilor de influenta:

2.1. Factorii de natura economica: politica macroeconomica; strategia comerciala; nivelul si modul de implicare a statului; modul de formare a preturilor; prioritatile in investitii; structura financiara.

2.2. Factorii de natura politica: factorii situatiei politice interne (structura sociala, cadrul institutional, personalitatile, mecanismele de control); factorii situatiei politice externe (instabilitatea politicii regionale, importanta geopolitica, apartenenta la o grupare politica, instabilitatea economica regionala).

3. Dupa  relatia risc-rentabilitate:

3.1. Factorii care determina potentialul tarii de asimilare a investitiilor (resursele materiale, potentialul productiv al tarii, infrastructura, calitatea fortei de munca, calitatea institutiilor etc.)

3.2. Factorii care caracterizeaza riscul investitional (politici, economici, sociali,  ecologici, financiari, legislativi etc.).

Astfel, climatul investitional este definit ca potentialul investitional al teritoriului corectat

la gradul riscului investitional de pe teritoriu.

O alta clasificare a factorilor determinanti de atragere a investitiilor directe in tara este clasificarea acestora in: factori de natura economica, factorii legislativi si cei institutionali.

1.5. Formele si tipologia investitiilor internationale

         

          Formele investitiilor internationale reprezinta modalitatile concrete prin care un agent economic realizeaza o investitie internationala, adica ori de cate ori:

- cumpara actiuni de pe o piata straina sau emise de o firma din alta tara;

- cumpara obligatiuni de pe o piata straina sau emise de o firma straina;

- construieste “pe loc gol” o societate noua sau deschide o filiala in alta tara;

- acorda un credit financiar unui agent economic dintr-o alta tara sau unui agent economic strain ce opereaza in propria tara;

- preia (achizitioneaza) o firma straina sau fuzioneaza cu o firma straina;

- participa cu capital investitional la construirea de societati mixte;

- incheie contracte internationale de leasing sau franchising.

Astfel se poate deduce si definitia termenului de investitie internationala, care este acea investitie care incorporeaza un element de extraneitate.

Investitia internationala presupune existenta a cel putin doi agenti economici: agentul economic emitent si agentul economic receptor al investitiei. Ca atare, exista doua tipuri de investitii internationale – directe si de portofoliu – care se refera la raportul ce se stabileste intre emitent si receptor.

Atunci cand investitia presupune transferarea catre agentul emitent a posibilitatii de control si decizie asupra activitatii agentului receptor este vorba despre o investitie directa. In restul cazurilor, cand investitia nu presupune stabilirea unu asemenea raport, este vorba despre o investitie de portofoliu.

Investitia de portofoliu reprezinta intotdeauna un plasament pur financiar, o investitie pur financiara. Investitia directa imbina insa intr-un mod mult mai complex plasamentul financiar cu investitia reala. Atunci cand agentul emitent ajunge sa controleze agentul receptor, pe langa fluxul financiar initial apar si alte fluxuri, multe dintre ele avand o consistenta reala: fluxul de tehnologie, fluxuri de forta de munca, fluxuri manageriale si chiar fluxuri de bunuri si servicii.

De multe ori, incadrarea unei investitii internationale in unul din cele doua tipuri este foarte dificila. Intre investitia directa si cea de portofoliu exista o zona “gri”, in care cu greu se poate deslusi frontiera. Cel mai bun exemplu in acest sens il constituie achizitionarea de actiuni pe piata financiara internationala. Deoarece pachetul de control al actiunilor nu reprezinta un anumit procent fix in totalul actiunilor, ci variaza de la caz la caz, investitia, la randul ei, se va incadra in unul sau altul din tipurile mentionate.

In mod cu totul conventional, reglementarile si statisticile din SUA cuprind in categoria investitiilor directe toate tranzactiile care trec dintr-un patrimoniu in altul mai mult de 10% din actiunile emise de catre o firma. In Franta procentul este de 20%, iar in Germania de 25%. In general, marimea pachetului de control al actiunilor variaza invers proportional cu dimensiunea firmei si numarul de actiuni emise de ea.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1544
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site