Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracte
EconomieTransporturiTurismZootehnie

Deschiderea procedurii la cererea debitorului

afaceri

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Afacerile cu vinuri, umflate de reclame
Reorganizarea judiciara
REALIZAREA UNUI PLAN DE AFACERI - TEHNICIAN OPTOMETRIST
Scopul procedurii insolventei
Organele societatii cu raspundere limitata - Adunarea asociatilor
SERICICULTURA - cresterea, inmultirea, ameliorarea “viermilor de matase”
Planul de afaceri - model orientativ
PREGATIREA TEHNOLOGICA - Tehnologia de productie
Modificarea societatii cu raspundere limitata
Produse de protectie a lemnului

Deschiderea procedurii la cererea debitorului

40. Debitorul aflat in stare de insolventa[1] este obligat, conform art. 27 alin.1 din Legea insolventei, sa formuleze o cerere de deschidere a procedurii insolventei, in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa. Desi legea nu o dispune in mod expres, este evident ca, pentru a exista obligatia debitorului de a cere deschiderea procedurii insolventei, starea de insolventa trebuie sa fie déjà instalata, adica actuala. Daca insolventa este doar iminenta, debitorul are facultatea, si nu obligatia, de a cere deschiderea procedurii insolventei (art. 27 alin.2 din Legea insolventei).



Asadar, debitorul :

(i)                  este obligat sa ceara deschiderea procedurii insolventei, daca insolventa este actuala, si

(ii)                este indreptatit sa ceara deschiderea procedurii insolventei daca insolventa este iminenta (este pe cale sa se instaleze).

Din punct de vedere formal, cererea de deschidere a procedurii insolventei trebuie sa imbrace tiparul cererii de chemare in judecata, prevazute la art. 112 C.proc.civ., tinind cont de specificul necontencios al cererii.

Legea insolventei impune ca cererea de deschidere a procedurii insolventei sa fie insotita si de o lista de documente, informatii si declaratii, prevazuta de art.28, lista care poate fi rezumata la : (i) documentele contabile anuale si curente ale debitorului, (ii) lista (inventarul) bunurilor debitorului, (iii) lista creditorilor, (iv) lista platilor si a transferurilor patrimoniale din ultimele 120 de zile, (v) lista operatiunilor curente pe care si le propune debitorul pentru perioada de observatie, (vi) declaratii referitoare la intentiile debitorului in procedura de insolventa (daca opteaza petru reorganizare sau pentru faliment) si la onorabilitatea conducatorilor debitorului. O parte din aceste documente, informatii sau declaratii pot fi depuse si ulterior, in termen de 10 zile de la depunerea cererii de deschidere a procedurii. Sanctiunea nedepunerii acestor acte sau informatii nu este nulitatea cererii, asa cum s-ar putea intui, ci trecerea la faliment in procedura simplificata, asa cum rezulta din art. 28 alin.2 din Legea insolventei[2]. Refuzul debitorului sau al reprezentantilor sai legali de a depune aceste acte, declaratii sau informatii, dupa ce acest lucru le va fi fost impus de judecatorul-sindic, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, constituie infractiune si se pedepseste cu pedeapsa prevazuta de art. 147 din Legea insolventei.

In plus, cererea de deschidere a procedurii formulata de debitorul persoana juridica trebuie sa indeplineasca si alte conditii speciale de forma, impuse fie de Legea insolventei, fie de Legea societatilor comerciale, fie de alte legi speciale. Spre exemplu, cererea de deschidere a procedurii va fi semnata de persoanele care « potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitatea de a le reprezenta » (art.27 alin.3). In cazul societatilor pe actiuni care sunt administrate printr-un consiliu de administratie, decizia de a formula cererea de deschidere a procedurii insolventei este o atributie exclusiva a consiliului de administratie, care nu poate fi delegata la directori. Asadar, cererea de deschidere a procedurii trebuie insotita de decizia consiliului de administratie care sa aprobe o astfel de cerere si ea va fi semnata de reprezentantul legal (directorul general). In cazul bancilor sau al institutiilor financiare non-bancare, cererea trebuie semnata de conducatorii acestora (cel putin doi).

Din punctul de vedere al conditiilor de fond, Legea insolventei nu pretinde decit ca debitorul sa dovedeasca starea de insolventa actuala sau iminenta in care se afla. In privinta insolventei actuale nici o proba nu este necesara din moment ce debitorul recunoaste ca se afla in stare de insolventa. In schimb, pentru insolventa iminenta, debitorul trebuie sa faca proba ca insolventa se va instala cu siguranta intr-un viitor apropiat. Spre exemplu, amenintarea cu executari silite ce ar urma sa fie declansate de creditorii privilegiati sau de fisc, incetarea lucrului de catre salariati, oprirea sau amenintarea cu oprirea furnizarii de utilitati etc. sunt probe temeinice ale iminentei starii de insolventa. Nu sunt, insa, probe ale insolventei iminente in ele insele simplele sicane sau neintelegeri cu creditorii, negocierile mai tensionate cu salariatii, esecul in demersul de obtinere a unor facilitati sau esalonari etc.

Creditorii pot fi foarte simplu luati prin surprindere de astfel de cereri sau chiar prejudiciati, ceea ce poate duce la imposibilitatea acestora de a se opune la sau de a contesta in mod eficient cererea de deschiderea a procedurii formulata de debitor. Ceea ce se comunica, in conformitate cu art.32 alin (2), este incheierea de deschidere a procedurii pronuntata la cererea debitorului[3]. O astfel de reglementare il pune pe creditor in imposibilitatea de a contesta cererea debitorului si in postura ingrata de a rasturna, in cadrul opozitiei, marturisirea debitorului si, in acelasi timp, sa suporte consecintele procedurii insolventei (efectul suspensiv fiind, poate, cel mai deranjant pentru creditor). Desigur ca creditorul interesat are la indemina calea de atac a recursului, dar si acesta are inconvenientul ca intervine post factum cind, practic, nu se mai poate face nimic. 

41. Deschiderea procedurii la cererea debitorului poate sa nu fie o optiune acceptabila pentru serie indefinita de persoane. Legea insolventei reglementeaza un singur caz in care o anumita categorie de persoane interesate, creditorii, se pot opune la deschiderea procedurii in urmarea cererii debitorului. Este vorba de opozitia reglementata de art. 32 alin.2 teza a doua din Legea insolventei[4].

Dar cererea de deschidere a procedurii formulata de debitor poate fi contestata, in afara de creditori, si de alte persoane care ar putea dovedi un interes, iar mijloacele procedurale aflate la indemina acestora nu se rezuma la opozitie. Intrucit cererea debitorului de deschidere a procedurii este o cerere cu caracter necontencios, sunt aplicabile dispozitiile art. 335 C.proc.civ. care permit formularea unei cereri de interventie in interes propriu de catre orice persoana interesata (caz in care cererea capata caracter contencios), precum si dispozitiile art. 336 alin.3 C.proc.civ., care permit oricarei persoane interesate sa formuleze recurs contra incheierii prin care a fost “dezlegata” o cerere cu caracter necontencios. Cererea de interventie nu este reglementata de Legea insolventei, dar tiparul sau juridic, reglementat de art. 49-52 C.proc.civ., este aplicabil si in cazul procesului de deschidere a procedurii la cererea debitorului, intrucit suntem intr-o procedura necontencioasa, care face admisibila o cerere de interventie, in conditiile art. 335 C.proc.civ. Pe de alta parte, potrivit art. 336 alin.3 C.proc.civ., recursul contra incheierii de solutionare a cerereii necontencioase poate fi formulat de “orice persoana interesata, chiar daca nu a fost citata la dezlegarea cererii”. Specific procedurii insolventei este principiul conform caruia sunt citate la procesele aferente procedurii numai partile cu interese contrare, toate celelalte persoane potential participante la proces fiind tratate ca si tertii in procedurile necontencioase. De aici concluzia ca, in cererea de deschidere a procedurii formulata de debitor, care este o cerere necontencioasa, creditorii, actionarii, administratorii etc. nu sunt citati.  Totul este ca persoanele in cauza sa-si dovedeasca interesul in a se respinge cererea debitorului de deschidere a procedurii si sa aiba la timp informatia relativa la depunerea de catre debitor a cererii. O interventie tardiva face, practic, inutila orice contestare a cererii debiorului, intrucit efectele deschiderii procedurii sunt in proportie mare ireversibile. Chiar daca debitorul sau creditorul care au obtinut deschiderea procedurii ar renunta la cerere, opozitia la inchiderea procedurii a oricaruia dintre creditorii care au facut deja cerere de inscriere la masa credala face impizibila inchiderea procedurii.    



Pentru coerenta, sa retinem ca pot formula opozitie, in conditiile art. 32 alin.2 teza a doua, exclusiv creditorii, dar pot formula cerere de intereventie in interes propriu si recurs creditorii, actionarii, asociatii sau membrii persoanei juridice precum si, in anumite conditii speciale, administratorii persoanei juridice.   

Creditorul, daca dovedeste un interes, poate formula :

-opozitie, incident procedural care se pozitioneaza in timp dupa deschiderea procedurii, conform art.32 alin.2 teza a doua din Legea insolventei;

-cerere de interventie in interes propriu, incident procedural care intervine, in mod obligatoriu, inainte de deschiderea procedurii (conform art. 50 C.proc.civ., interventia principala poate fi formulata numai in fata primei instante, pina la inchiderea dezbaterilor);

-recurs la hotarirea de deschidere a procedurii; creditorul prejudiciat in actiunea sa judiciara sau in executarea sa silita individuala poate face recurs, intrucit este o persoana interesata sa nu se dechida procedura; cu exceptia cazului in care s-a decis deschiderea procedurii simplificate, hotarirea de deschidere a procedurii nu poate fi suspendata de instanta de recurs (art. 8 alin.4 si, respectiv, art. 8 alin.5 lit.b) din Legea insolventei).

Actionarul, asociatul sau membrul debitorului persoana juridica, daca dovedeste un interes, poate contesta cererea de deschidere a procedurii, fie prin cerere de interventie in interes propriu, fie prin recurs, cu exceptia cazului in care cererea de deschidere a procedurii insolventei a fost precedata de o hotarire a adunarii generale in acest sens. Mijlocul procedural de contestare la indemina acestora poate fi, deci, cererea de interventie in interes propriu, care trebuie introdusa inainte de solutionarea in prima instanta a cererii debitorului, sau recursul contra hotaririi de deschidere a procedurii insolventei care se introduce, evident, dupa ce procedura se va fi deschis. In recursul actionarului, ca si in cazul recursului creditorului, hotarirea de deschidere a procedurii nu poate fi suspendata decit in cazul in care se va fi decis deschiderea procedurii simplificate.

In societatile pe actiuni care si-au instituit organe colegiale de conducere, decizia de a cere deschiderea procedurii apartine consiliului de administratie sau directoratului, dupa caz. In acest caz, ar putea un membru al CA sau al directoratului care s-a opus la luarea deciziei sa conteste cererea de deschidere a procedurii sau sa atace cu recurs hotarirea de deschidere a procedurii? Interesul ar exista, intrucit cel in cauza isi va fi pierdut functia in cazul deschiderii procedurii. Dar poate fi infrinta vointa colectiva a consiliului de administratie/directoratului printr-o cerere in justitie, in fata judecatorului sindic sau a instantei de recurs? Cu exceptia cazului in care se pun in practica atributii delegate de AGA la CA (spre exemplu, modificari ale capitalului social, schimbarea sediului sau a obiectului principal de activitate), deciziile CA nu pot fi atacate in justitie pe calea unei actiuni in anulare, ci numai la AGA. Formalitatile convocarii AGA sunt, insa, indelungate si, practic, cel ce ar vrea sa conteste este lipsit de mijoacele de a emite sau de a obtine convocarea, intrucit dreptul de a emite sau de a cere convocarea apartine tot CA ori directoratului, respectiv, actionarului ce detine cel putin 5% din actiuni (in acest caz, actionarul nu convoaca el insusi adunarea generala, ci are dreptul de a cere CA sau directoratului sa convoace, in caz de omisiune sau refuz avind dreptul sa ceara convocarea tribunalului). Consider ca se poate cere totusi, pe cale incidentala, constatarea nulitatii deciziei CA. In cererea interventie in interes propriu sau in recursul administratorului in cauza se contesta legitimitatea sau legalitatea cererii de deschidere a procedurii pe temeiul unei exceptii de nulitate a deciziei CA de a se introduce cererea de deschidere a procedurii.

Ar putea contesta si actionarul o astfel de decizie a CA? Consider ca da, daca el poate dovedi un interes. Actionarul in cauza poate folosi aceleasi artificii procedurale ca si administratorul din ipoteza de mai sus.    

Art. 132 alin.1 din Legea societatilor comerciale dispune ca hotaririle adunarii generale a actionarilor sunt obligatorii pentru toti actionarii, inclusiv pentru cei care au lipsit de la sedinta sau au votat contra luarii hotaririi, cu conditia ca hotarirea respectiva sa fie conforma legii si actului constitutiv. In caz de neconformitate cu legea sau actul constitutiv, actionarul care a lipsit de la sedinta sau care a votat contra luarii hotaririi poate cere anularea acesteia. De asemenea, orice persoana interesata poate ataca hotarirea adunarii generale cu actiune in nulitate absoluta. Cita vreme hotarirea adunarii generale este valabila si executorie, cererea de deschidere a procedurii aprobata prin hotarire a adunarii generale nu poate fi contestata de actionari. Numai daca hotarirea adunarii generale este anulata, cererea de deschidere a procedurii poate fi contestata de actionar prin cerere de interventie sau prin recurs contra hotaririi de deschidere a procedurii insolventei. Daca, in prealabil anularii, hotarirea adunarii generale a fost suspendata, aceasta este lipsita temporar de efecte, deci actionarul interesat poate contesta, respectiv, ataca cererea de deschidere a procedurii.   

Interesul actionarului consta in protejarea investitiei sale, intrucit actiunile la o societate in insolventa sunt puternic devalorizate. Daca actiunile sunt emise de o societate cotata, insolventa este un caz de suspendare de la tranzactionare, iar falimentul este un caz de retragere de la tranzactionare (delistare), ceea ce reprezinta un prejudiciu dramatic pentru actionari. Problema care se pune este, insa, a obiectului probatiunii : actionarul trebuie sa dovedeasca faptul – negativ – ca nu exista insolventa. In plus, actionarul trebuie sa rastoarne recunoasterea (marturisirea) debitorului. Proba nu este insa imposibila, ea fiind tot atit de lesnicioasa sau dificila ca si cea pe care trebuie sa o faca creditorul in opozitie sau debitorul in contestatia sa la cererea creditorului de deschidere a procedurii. Daca insolventa este reala si actuala, actionarul poate demonstra un interes, probind ca debitorul are sanse de reorganizare. Legea insolventei permite suspendarea hotaririi de deschidere a procedurii simplificate, pentru a permite fie proba inexistentei insolventei, fie proba sanselor de reorganizare.    

42. Este de presupus ca debitorul onest  - atit cu creditorii sai cit si cu sine insusi - va cere deschiderea procedurii insolventei cind insolventa este iminenta, daca exista sanse de reorganizare judiciara, caz in care, practic, recunoaste criza in care se afla si isi avertizeaza creditorii asupra iminentei catastrofei, cerindu-le sansa reorganizarii judiciare. Daca starea de insolventa s-a instalat déjà, este de presupus ca si sansele unei reorganizari s-au diminuat catre disparitie, iar debitorul onest va cere direct falimentul.

In comportamentul debitorului in situatie de criza financiara, extremele sau starile patologice sunt : (i) fie acelea in care, in fata uneia sau mai multor cereri de deschidere a procedurii formulate de creditori debitorul contesta ca ar fi in stare de insolventa, desi aceasta este demult instalata, (ii) fie acelea in care debitorul, in mod temerar, spera ca va reusi sa depaseasca criza, continuind afacerea cu mijloace ruinatoare sau deceptive, pina cind inevitabilul – deschiderea procedurii insolventei  - se produce, (iii) fie acelea in care debitorul se foloseste cu rea-credinta de dispozitiile Legii insolventei referitoare la suspendarea urmaririlor silite si a curgerii dobinzilor ori a continuarii contractelor de furnizare de utilitati, cerind prea devreme deschiderea procedurii si producind, astfel, prejudicii creditorilor afectati de efectele deschiderii procedurii. Primele doua situatii se rezuma la problematica tardivitatii cererii de deschiderea a procedurii, in timp ce ultima situatie substantiaza regimul juridic al cererii premature de deschidere a procedurii.

Interesele creditorilor sau ale actionarilor pot fi prejudiciate atat prin intarzierea depunerii cererii de deschidere a procedurii, prin agravarea starii de insolventa, cat si de preamaturitate, prin efectul suspensiv (al actiunilor pentru realizarea creantelor contra debitorului si al curgerii dobinzilor si penalitatilor) antrenat de deschiderea procedurii[5].




Ambele aspecte ale cererii neconforme de deschidere a procedurii – tardivitatea si prematuritatea - sunt reglementate, nu foarte coerent, de Legea insolventei.

Art. 27 alin.4 din Legea insolventei dispune ca introducerea prematura, cu rea-credinta  a cererii de deschidere a procedurii atrage raspunderea patrimoniala a debitorului persoana fizica sau juridica, pentru prejudiciile pricinuite.

Pentru a putea vorbi de raspunderea debitorului, nu este suficient ca cererea sa deschidere a procedurii sa fie prematura, ea trebuie sa fie si introdusa cu rea-credinta. Suntem in prezenta unei raspunderi civile delictuale a debitorului, pentru prejudiciile pricinuite prin introducerea prematura si cu rea-credinta a cererii de deschidere a procedurii. In cazul debitorului persoana juridica, suntem in prezenta unei raspunderi pentru fapta proprie si nu a unei raspunderi a organelor de conducere. Reaua credinta trebuie dovedita de cel care se opune la deschiderea procedurii sau care contesta cererea de deschidere a procedurii formulata de debitor.

Raspunderea debitorului pentru prematuritatea crerii de deschidere a pocedurii si pentru reaua sa credinta este, in regula generala, o raspundere fata de un anume creditor sau fata de un anume actionar, prejudiciat prin introducerea prea devreme a cererii. Nu suntem decit in cazuri exceptionale in prezenta unui prejudiciu colectiv, al tuturor creditorilor sau actionarilor, prejudiciu care trebuie acoperit in cadrul procedurii, prin trecerea creantei de despagubiri pe tabelul creantelor. Instanta competenta sa se pronunte asupra actiunii in raspundere este, in mod obisnuit, instanta de drept comun, doar in mod exceptional fiind competent sa se pronunte judecatorul sindic (este vorba de cazurile in care se mentine deschisa procedura, chiar daca s-a constatat prematuritatea si reaua credinta a cererii debitorului)[6]. 

Tardivitatea cererii de deschidere a procedurii, adica omisiunea sau intirzierea introducerii cererii de deschidere a procedurii de catre debitor, poate antama raspunderea civila sau chiar raspunderea penala a debitorului. Astfel, art. 27 alin.1 din Legea insolventei dispune ca debitorul este obligat « sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus prevederilor prezentei legi, in termen de maximum 30 de zile de la aparitia starii de insolventa ». Dupa cum se poate observa, textul nu prevede expres nici o sanctiune pe plan civil a incalcarii obligatiei de depunere in termen a cererii si nici momentul la care se considera ca a aparut starea de insolventa. Pe de alta parte, conform art. 143 alin.1 din Legea insolventei, neintroducerea sau introducerea tardiva a cererii de deschidere a procedurii, daca au trecut mai mult de 6 luni de la expirarea termenului prevazut de art. 27 alin.1, constituie infractiunea de bancruta simpla, pentru care poate fi sanctionat penal debitorul persoana fizica sau reprezentantul legal al debitorului persoana juridica. Nici acest text nu prevede nimic in legatura cu raspunderea civila. In plus, marea problema de legalitate a incriminarii este ca nu se poate sti cu exactitate care este momentul de la care curg cele 30 zile + 6 luni. Textul se refera la aparitia starii de insolventa ca moment de inceput al curgerii celor 30 de zile, dar data instalarii insolventei nu este stabilita legal. Din lipsa de prevedere legala, judecatorii sindici nici ei nu stabilesc, in hotarirea de deschidere a procedurii, data aparitiei starii de insolventa. Deci, nici macar hotarirea judecatoreasca nu ne poate oferi un criteriu cert de stabilire a datei aparitiei starii de insolventa. Or, o infractiune careia ii lipseste situatia - premisa (starea de insolventa, in cazul infractiunii de bancruta simpla) nu exista, de unde inaplicabilitatea practica a textului incriminator. Probabil ca in practica sarcina stabilirii datei aparitiei starii de insolventa va reveni procurorului (?!) sau judecatorului din penal. Cum acestia nu sunt specializati in insolventa, chestiunea va fi, invariabil, trimisa spre rezolvare « competenta » eternilor si inutililor experti judiciari.

Asadar, in cazul obligatiei debitorului de a depune in termen cerere de deschidere a procedurii insolventei suntem in prezenta unei obligatii care nu isi regaseste in Legea insolventei suportul sanctionator, nici in plan civil, nici in plan penal. Cel putin aparent, obligatia este complet inutila. Totusi, sanctiunea normei civile nu este aplicabila doar in cazul in care este expresa in lege, ci si in cazul in care este virtuala, iar o norma legala trebuie interpretata in sensul in care sa se aplice, si nu in sensul in care sa nu se aplice. Daca exista un prejudiciu pentru tarditivatea cererii, atunci el poate fi reparat in conditiile art. 998-1003 C.civ. si ale art. 35 din Decr. nr.31/1954. Actionarii ar putea fi prejudiciati prin intirzierea introducerii cererii, intrucit astfel li se reduc sau anihileaza sansele unei reorganizari. Creditorii chirografari ar putea fi afectati prin majorarea cuantumului creantelor privilegiate prin dobinzi si penalitati, ceea ce le va reduce sau anihila cota falimentara. La fel, pot fi afectati de tardivitate creditorii  chirografari care ar fi putut beneficia in urma unei reorganizari judiciare care sa le fi asigurat, spre exemplu, un procent mai mare de recuperare a creantelor lor.

Cu precizarea ca problema tardivitatii nu poate fi exterioara procedurii insolventei, asa cum este cazul prematuritatii (pentru prematuritate, cererea debitorului de deschidere a procedurii poate fi respinsa ; in schimb, chestiunea tardivitatii apare doar dupa deschiderea procedurii si nu poate duce la repunerea partilor in situatia anterioara), solutiile si nuantele aratate relative la sanctiunea pentru prematuritate sunt valabile si in cazul tardivitatii. Asadar :

-raspunderea pentru tardivitatea cererii este o raspunderea civila delictuala ;

-actiunea in raspundere este de competenta judecatorului sindic, care o va solutiona in modalitatea specifica procedurii insolventei, adica in cadrul unei declaratii de creanta pe care trebuie sa o formuleze victima prejudiciului ;

-administratorul judiciar sau lichidatorul nu au competenta verificarii creantei si a trecerii sale pe tabelul preliminar ;

-creanta de despagubiri este conditionata de o hotarire a judecatorului sindic de admitere a sa pe tabelul definitiv al creantelor ; pina la acest moment, daca creanta de despagubiri este contestata, judecatorul-sindic poate dispune, prin incheiere, trecerea sa pe tabelul creantelor cu titlul de creanta admisa provizoriu ;

-creanta de despagubiri poate fi contestata atit de debitor, cit si de creditori ; daca, in contestatie, creditorii contesta individualitatea prejudiciului, considerind ca ele este unul general, tardivitatea afectind toata masa credala sau numai creditorii chirografari, atunci prejudiciul rezultat din tardivitate devine unul colectiv si actiunea in raspundere trebuie continuata de comitetul creditorilor, structura organizata a creditorilor care le poate exercita drepturile colective.           

In orice caz, daca intirzierea nu este din culpa debitorului, nu va putea fi antamata raspunderea acestuia pentru tardivitate. Astfel, daca debitorul cere in termen deschiderea procedurii, dar cererea ii este respinsa, fie din oficiu de judecator, fie in urma admiterii unei cereri de interventie sau prin revocarea hotaririi in urmarea admiterii opozitiei ori in recurs si daca ulterior se (re)deschide procedura, raspunderea debitorului, inclusiv cea penala, este inlaturata. Cu o singura conditie : data aparitiei starii de insolventa sa fie anterioara sau contemporana primei cereri de deschidere a procedurii, care a apartinut debitorului. 



43. Cererea debitorului de deschidere a procedurii insolventei reprezinta o recunoastere a starii de insolventa, fie ca aceasta este actuala sau iminenta. Sustin aceasta idee chiar daca Legea insolventei vorbeste de o astfel de recunoastere numai in cazul in care debitorul nu va fi depus toate actele la care il obliga art. 28 sa le depuna. Starea de insolventa este o conditie a deschiderii procedurii iar debitorul, afirmand ca este in stare de insolventa, face sa se nasca un summum de obligatii si restrictii in sarcina sa, asa cum se intimpla in cazul oricarei recunoasteri (luata ca act juridic unilateral decalrativ sau constitutiv de drepturi si ca un mijloc de proba). Pentru a intari cele afirmate, sa incercam o comparatie cu cazul in care cererea de deschidere a procedurii apartine nu debitorului, ci creditorilor. In acest caz, debitorul are doar doua optiuni : sa conteste care ar fi in stare de insolventa (ceea ce, pentru debitor este riscant, intrucit, daca i se respinge contestatia, el nu va mai avea dreptul sa ceara reorganizarea, mergind direct in faliment) sau sa recunoasca, expres au prin tacere, starea sa de insolventa. In fata unei astfel de recunoasteri, procesul se termina cu deschiderea procedurii, fara a fi nevoie de nici o alta proba a insolventei. In cazul exemplificat, recunoasterea este provocata de creditor, o recunoastere similara cu cea provocata de un interogatoriu cerut de reclamant, in timp ce in cazul in care debitorul este autorul cererii, recunoasterea este voluntara. Din punct de vedere juridic, intre recunoasterea voluntara si cea provocata nu exista nici o diferenta. Desigur ca ambele feluri de recunoastere pot fi rasturnate sau invalidate in varii modalitati, inclusiv prin sanctionarea unui abuz de drept (ex. : recunoasterea voluntara a debitorului este facuta nu cu scopul de a declansa o modalitate de acoperire a pasivului sau caruia nu ii mai poate face fata cu lichiditatile de care dispune, ci pentru a paraliza una sau mai multe executari silite ; recunoasterea provocata de cererea unui creditor de deschidere a procedurii poate fi una de coniventa, urmarind alte scopuri decit cel prevazut de art. 2 din Legea insolventei), dar aceste elemente tin de regimul juridic al probelor si de atitudinea partilor in proces, fara a inlatura calificarea cererii debitorului drept o recunoastere a starii de insolventa.

Asa fiind, este, practic, imposibila respingerea cererii de deschidere a procedurii, pentru ca ar insemna sa se contrazica aceasta recunoastere continuta intr-o cerere care, mai ales in cazul in care insolventa este actuala, este obligatorie conform legii. Debitorul nu are de ales decit sa ceara deschiderea procedurii, pentru a evita consecintele patrimoniale sau personale neplacute ale omisiunii depunerii cererii in termenul legal. In fapt, judecatorul-sindic va putea respinge cererea debitorului de deschidere a procedurii insolventei numai daca va putea decela in cererea debitorului un abuz de drept, adica in cazul in care debitorul nu introduce cererea decit cu scop sicanatoriu, pentru a paraliza eventuale urmariri silite ale unor creditori. Judecatorul-sindic se poate, evident, sesiza din oficiu asupra abuzului de drept, dar poate stabili aceasta si in urma unei cereri de interventie a unuia dintre creditori, de obicei acela a carei urmarire silita se incearca a fi paralizata, ori in urma admiterii unei opozitii, dar in orice caz, cererea debitorului va putea fi respinsa numai daca este temeinic motivata.   

Daca s-a respins cererea debitorului de deschidere a procedurii, acesta are la indemina atit calea de atac a recursului (in solutionarea acestuia, curtea de apel poate modifica incheierea de la fond si poate admite cererea de deschidere a procedurii), cit si calea introducerii unei noi cereri de deschidere a procedurii. Aceasta a doua optiune este dezavantajoasa pentru debitor, intrucit, volens nolens, cererea sa de deschidere a procedurii va fi considerata tardiva (cererea nu va fi considerata si de rea-credinta, daca debitorul dovedeste ca insolventa era actuala sau iminenta la data primei cereri, respinsa contra vointei sale).



[1] Definitia data debitorului de art. 3 pct.6, care vorbeste de o persoana al carui patrimoniu este in stare de insolventa, este destul de indepartata de sintagma “debitor aflat in stare de insolventa”, la care se refera art. 27 alin.1. De aici concluzia ca, cel putin la nivel teoretic, debitorul aflat in stare de insolventa nu este acelasi lucru cu debitorul al carui patrimoniu este in stare de insolventa. Nu este, insa, vorba o distinctie reala, ci de o greseala de redactare a textelor legale. 

[2] Textul legal dispune ca omisiunea depunerii actelor in termen va fi considerata o “recunoastere a starii de insolventa a patrimoniului” debitorului (din nou sintagma gresita de la art. 3 pct.6), cu consecinta trecerii la procedura simplificata. In realitate, insasi cererea de deschidere a procedurii este o recunoastere a starii de insolventa, asa cum s-a vazut in cap. III si cap.V, iar procedura simplificata se deschide si ea, ca si procedura generala, pe baza recunoasterii starii de insolventa.

[3] I. Turcu, op.cit., p.558.

[4]Pentru detalii relative la opzitie si la controversele doctrinare relative la aceasta, a se vedea Gh. Piperea, op.cit., p. 387-390.

[5] In acelasi sens, I. Turcu, op.cit., p.351.

[6] Pentr o alta opinie, a se vedea I. Turcu, op.cit., p. 354. Autorul considera ca raspunderea se stabileste de judecatorul-sindic, in cadrul procedurii, fara nici o distinctie.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2365
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site