Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracte
EconomieTransporturiTurismZootehnie

Investitiile: concepte, clasificari, principii, reguli

afaceri

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Franciza in Europa de Vest
PLAN DE AFACERI - MODERNIZAREA TEHNOLOGICA SI ORGANIZATIONALA A SOCIETATII
Organizarea si functionarea IMM-urilor - Particularitatile manageriale ale IMM-urilor
Intrebari frecvente - Ce trebuie sa stii cand iti faci o firma
CARACTERISTICI TIPOLOGICE ALE FIRMEI
Caracterizarea mediilor de afaceri moderne
CORESPONDENTA DE AFACERI: SCRISOAREA DE AFACERI
Piata - Definirea pietei - Analiza SWOT a industriei confectiilor de imbracaminte
Reusita unei comunicari publice – programarea unui moral de invingator (comunicarea intrapersonala)
Analiza bursiera

Investitiile: concepte, clasificari, principii, reguli

In cele ce urmeaza va fi prezentat conceptul de investitie, tipologia investitiilor, importanta deciziei de investire, precum si principiile investirii de succes



1.- Conceptul de investitie

Problema optiunilor de a investi este abordata in numeroase lucrari de specialitate. S-a ajuns astfel la multiple definitii ale conceptului de investitie. Totusi, in cele mai multe abordari, prin investitie se intelege “orice cheltuiala susceptibila de a aduce in viitor un avantaj, sub forma unor venituri distribuite pe mai multe perioade viitoare succesive”. Cu alte cuvinte, a investi inseamna a sacrifica astazi resurse (a face o cheltuiala) in scopul obtinerii de avantaje in viitor (veniturile distribuite pe mai multe perioade). Aceasta schematizare a conceptului permite identificarea elementelor definitorii ale procesului de investire: durata, eficienta si riscul (asupra carora se va reveni in capitolele viitoare).

Definitia data anterior conceptului de investitie poate fi particularizata in trei sensuri: contabil, economic, financiar.

a. - Abordarea contabila

In conceptie contabila, investitia se confunda cu imobilizarile din activul unui bilant, adica toate bunurile mobile sau imobile, corporale sau necorporale, achizitionate sau create de intreprindere, destinate a ramane in mod durabil in intreprindere si care permit desfasurarea activitatilor prevazute in obiectul de activitate al intreprinderii. Altfel spus, soldurile posturilor de activ ale bilantului, incheiat la un anumit moment, reprezinta ceea ce a ramas, la acel moment, investit in intreprindere pentru viitor.

In sens contabil, investitiile se concretizeaza sub forma activelor imobilizate din patrimoniul intreprinderii.

b. - Abordarea economica

Notiunea economica de investitie corespunde conceptiei manageriale, potrivit careia investitia se traduce printr-un sacrificiu prezent de resurse in vederea obtinerii de venituri viitoare superioare cheltuielilor initiale (transpare aici asa-numitul randament sau eficacitate a investitiei).

In aceasta abordare, sunt considerate investitii nu numai bunurile din patrimoniul intreprinderii (terenuri, cladiri, constructii, echipamente, utilaje, instalatii etc.) ci si cheltuielile concretizate in programe de publicitate, de formare si/sau perfectionare a personalului, de studii si cercetari, cheltuieli care pot sa nu fie exprimate si cuprinse ca atare in bilant, dar care au un impact major asupra rezultatelor intreprinderii pe un numar mare de ani in viitor.

c. - Abordarea financiara

In sens financiar, investitie corespunde tuturor cheltuielilor (iesirilor) de numerar care genereaza venituri (intrari de numerar) sau economii pe o lunga perioada de timp in viitor. Aceasta definitie este sinonima cu folosirea unei finantari pe termen lung, inclusiv folosirea, o lunga perioada de timp, a capitalurilor imprumutate (care vor deveni exigibile la un anumit moment).

Din punct de vedere financiar, investitia desemneaza intregul capital utilizabil de catre intreprindere pe termen lung (capitalul permanent de exploatare), dobandind (prin inglobarea semnificatiilor contabila si economica) dimensiunea legala de necesarul de fond de rulment de exploatare al intreprinderii.

2.- Tipologia investitiilor

Diversitatea modalitatilor de detinere a conceptului de investitie, este dublata de diversitatea criticilor de clasificare a investitiilor. Din multitudinea de critici de clasificare, am considerat ca merita a fi retinute doua, si anume: natura investitiei (continutul acesteia) si obiectul urmarit prin realizarea investitiei.

In economiile de piata, in raport cu natura (continutul) lor, investitiile sunt impartite in doua mari categorii, investitii financiare si investitii reale. Investitia financiara desemneaza o forma de plasament a capitalului. Un investitor financiar nu se ocupa cu problematica conceperii, realizarii si exploatarii unui proiect prin folosirea capitalului propriu, ci doar cu formele de plasament ale acestuia (actiuni, obligatiuni, alte forme de imprumut), punand la dispozitia intreprinzatorului capitalul necesar pentru realizarea proiectului. Prin contract, in economia socialista a trecutului, in Romania, prin investitii s-au subinteles doar asa-numitele investitii reale (concretizate in proiecte), fara a fi abordate aspectele investitiilor financiare, pentru ca, in fapt, nu au existat capitaluri financiare si o piata a acestora.

Probabil, cea mai importanta clasificare a investitiilor are la baza criteriul obiectivului urmarit, in raport cu care deosebim: investitii productive, investitii obligatorii, investitii strategice.

Investitiile productive pot imbraca urmatoarele forme concrete:

-         investitii de mentinere a capacitatii de productie;

-         investitii de crestere a capacitatii de productie;

-         investitii de ameliorare (imbunatatire) a activitatii de productie;

-         investitii de diversificare a activitatii.

In minerit, investitiile de mentinere a capacitatii de productie sunt asimilate cheltuielilor de mentinere, prin care se intelege totalitatea sumelor cheltuite pentru mentinerea capacitatii de productie a unei mine. In timp, au caracter continuu, pentru ca, prin insasi natura activitatilor miniere, acestea sunt consumatoare de capacitati de productie.

Investitiile de crestere a capacitatii de productie pot avea la baza doua decizii fundamentate riguros pe baza unor informatii de natura geologico-miniera suficiente pentru a decide extinderea exploatarii in noi corpuri de rezerva sau deschiderea unor noi zacaminte de substante minerale utile.

Investitiile de amploare a activitatii de productie au ca principal obiectiv cresterea productivitatii muncii, materializandu-se indeosebi in achizitia de tehnologii noi, mai performante. In Valea Jiului, mineritul a cunoscut asemenea investitii indeosebi in anii ‘70-’80, cand s-a trecut la mecanizarea complexa a exploatarii huilei.

Investitiile obligatorii vizeaza punerea de acord cu legislatia sau crearea unor conditii de munca corespunzatoare. In minerit, aceste investitii se materializeaza in cheltuielile ocazionate de achizitia si mentinerea in stare de functionare a tuturor echipamentelor si instalatiilor care asigura o anumita calitate a atmosferei subterane, precum si cheltuielile de asigurare a echipamentului de protectie pentru personalul muncitor.

Investitiile strategice au in vedere asigurarea viitorului intreprinderii. Din pacate, la nivelul ramurii miniere, nu se poate vorbi de asa-ceva, lipsa de profitabilitate si problemele cu care se confrunta ramura miniera fiind datorate, printre altele si lipsei investitiilor strategice.

Asupra investitiilor productive se va reveni intr-un referat viitor, atunci cand acestea vor fi analizate pentru situatia concreta a celei mai mari unitati miniere din Romania, Compania Nationala a Huilei.

3.- Importanta deciziei de investire

Investitiile reprezinta forta motrice a oricarei activitati economice. Asigurarea consumatorilor cu bunurile si serviciile necesare este posibila doar prin investitii adecvate in resurse, utilitati, capital de lucru, cercetare-dezvoltare, promovarea produselor, dezvoltarea personalului s.a. Cheltuielile de capital trebuie sa fie compatibile cu strategia generala a intreprinderii deoarece, spre deosebire de cheltuielile curente de exploatare, reprezinta angajari de capital pe termene relativ lungi. In consecinta, deciziile referitoare la cheltuielile de capital trebuie fundamentate in contextul perspectivei strategice a activitatii intreprinderii, pentru ca, in stadiile ulterioare, analizele economice si financiare de fundamentare a deciziilor sa poata fi desfasurate in limitele unui cadru conceptual si a unor directii deja adoptate si acceptate la nivel de subunitati.

Investitiile in terenuri, echipamente de productie, constructii, utilitati de cercetare, resurse materiale, ca si in alte active, facute in scopul obtinerii unor beneficii economice viitoare, sunt parti componente ale directiei strategice a firmei, directia pe care managementul de varf trebuie sa o reevalueze periodic. Deciziile cu privire la investitii in activitati economice nu pot fi luate cu usurinta, deoarece, in mod normal, are loc o angajare semnificativa de capital pe termen lung. Ca urmare, este necesar ca optiunile de investire sa reflecte directia pe care o va urma intreprinderea, cu luarea in consideratie a conditiilor economice scontate, a perspectivelor ramurii din care face parte intreprinderea si a pozitiei competitionale a acesteia.

Pentru majoritatea intreprinderilor, este disponibila o varietate aproape infinita de actiuni de investire. Orice intreprindere poate investi pentru extinderea capacitatii de productie din ratiunea ca volumele suplimentare e productie vor conduce la rate mai ridicate ale profitului. De asemenea, prin investitii se pot moderniza sau inlocui tehnologiile uzate fizic sau moral, scontandu-se sporirea eficientei prin reducerea costurilor. Anumite oportunitati si perspective pot viza cucerirea de noi piete, de noi segmente de consumatori, lucru posibil doar prin realizarea de capacitati de productie noi sau restructurarea capacitatilor de productie existente. Alte previziuni strategice pot implica dezvoltarea unor capacitati de cercetare, justificate de potentialul acestora pentru punerea la punct a noi produse sau procese. Investitiile de capital ar putea, de asemenea, sa implice, cheltuieli promotionale semnificative, orientate in directia cresterii ponderii de piata a intreprinderii pe termen lung, cu contributii corespunzatoare la cresterea profitabilitatii.

Prin procesul previziunii strategice, actiuni de tipul celor mentionate, ca si alte optiuni, sunt conturate si examinate in contextul si in limitele obiectelor si scopurilor strategice ale intreprinderii si subunitatilor acesteia. In continuare, trebuie adancite diferitele alternative pentru acele optiuni care impun analize serioase. In cele mai multe intreprinderi, fluxul de idei este mai intens si mai amplu decat dorinta intreprinderii sau capacitatea acesteia de a finanta potentialele proiecte. Ca urmare, periodic se elaboreaza un plan al cheltuielilor de investitii care cuprinde acele iesiri de capital care au fost selectate si aprobate deoarece s-a considerat ca sunt in concordanta cu optiunile strategice.

Rolul primordial al deciziei de investire in viata intreprinderii rezulta ca o consecinta a urmatoarelor aspecte obiective:



-         un proiect de investitii angajeaza pe mai multi ani (termen lung) resursele intreprinderii si adesea de maniera irevocabila;

-         proiectul de investitii reprezinta “vehiculul” obligatoriu al cresterii si chiar supravietuirii intreprinderii, ceea ce o obliga la conceperea si punerea in aplicare a unei politici ambitioase de expansiune sau mentinere a activitatii;

-         proiectul de investitii influenteaza opinia mediului financiar, care va medita sau nu proiectul si va asigura sau nu realizarea acestuia prin punerea la dispozitie a resurselor financiare;

-         o decizie de investire sau un proiect acceptat este un pariu riscant, deoarece succesul este conditionat de numerosi factori politici, economici, sociali, care nu pot fi intotdeauna identificati cu precizie, ca existenta si mod de actiune sau manifestare.

O decizie de investire nu trebuie niciodata luata izolat, ci trebuie importata la strategia globala a intreprinderii. Fata de gandirea clasica in domeniul investitiilor, caracterizata prin abordarea individuala a proiectelor, gandirea moderna promoveaza o viziune de sistem investitional, cu reguli si principii definite de investitiile clasice.

4.- Principiile investirii de succes sau noul know-how de investitii

Sistemul investitional din prezent are propriile elemente caracteristice, care il deosebesc net de sistemul investitional al trecutului.

Pentru etapa actuala, este caracteristica incercarea de a realiza, prin investitii crearea unei intreprinderi definite ca un proiect, incercare care poate reusi doar cu participarea tuturor celor interesati intr-un asemenea demers.

De foarte multe ori, sustinerea investitiilor poate genera o anumita lipsa de lichiditati la nivel de intreprindere. Aceasta situatie este normala, pentru ca, in esenta, investitia reprezinta, indubitabil, mijlocul de progres competitiv. Lipsa de investitii reprezinta moartea lenta a unei intreprinderi. In acelasi timp, investitia gresita reprezinta moartea rapida, mai ales in etapa actuala, cand nu exista decat bani “scumpi”, iar concurenta este implacabila.

Observand diferenta extraordinara dintre investitiile reusite si cele ratate, se poate constata ca elementul cheie al unei bune investitii nu il reprezinta fondurile mai mari, ci capacitatea de a sti sa investesti, adica know-how-ul investitional.

Se constata ca succesul rezulta nu numai din promovarea progresului tehnologic, ci mai ales datorita aportului sporit al investitiilor necorporale (in software, in formarea personalului, in cercetare si dezvoltare, in restructurare, in retele comerciale, comunicatii) a caror eficacitate proprie se masoara mai dificil, dar care  conditioneaza decisiv eficacitatea investitiei materiale.

Rezulta astfel diferente asupra modului de a gandi in ce trebuie investit. Ceea ce trebuie edificat si condus la nivelul intreprinderilor in etapa actuala este un sistem coerent, inchegat, de investitii, atat corporale cat si necorporale, sistem caruia ii sunt putin aplicabile principiile si regulile traditionale, care, de fapt, tratau actiunile de investitii si proiectele in mod individual, separat si nu corelat, intr-un sistem.

A.- Regulile si principiile clasice ale investirii

Niciodata nu a fost usor sa se faca o buna investire a capitalului, dar investitiile clasice au putut fi ghidate de principii si reguli destul de clare.

Aceste reguli se refera la doua cazuri tipice:

-         investitiile pentru cresterea productivitatii si

-         investitiile pentru sporirea capacitatii de productie sau produs nou.

Investitiile pentru cresterea productivitatii reprezinta cel mai simplu caz de investire, ce consta din aceea ca, daca o masina noua este in masura sa faca lucrul pentru doua masini, cu reducerea corespunzatoare a mainii de lucru pe unitatea de produs, este usor sa decizi in acest caz, pe baza costului investitiei, a economiei directe si a duratei de exploatare prevazute.

Decizia de investire poate fi fundamentata procedand fie la calculul ingineresc al unui indicator cum este termenul de recuperare sau pentru cazuri mai complexe, la calculul indicatorului rata probabilitatii capitalului investit.

Din pacate, la un astfel de caz si la aceste reguli se limiteaza gandirea si cunostintele celor mai multi care concep si evalueaza proiectele de investitii si nici cel putin la atat, la cei care au decis multe investitii din economia romaneasca.

Investitii pentru sporirea capacitatii de productie sau pentru produs nou reprezinta un caz mai putin simplu, dar care poate fi inca tratat in limitele de gandire contabile. Pentru acest caz, datele necesare sunt:

-         costul investitiilor in utilaje, constructii, utilitati (imobilizari in sens contabil);

-         volumul productiei si cifrei de afaceri, conform studiului de marketing;

-         cresterea necesarului de fonduri de rulment (racordarea proiectului la bilantul contabil al intreprinderii).

In baza acestor date se va putea calcula marja bruta de autofinantare in starea de regim, ca diferenta intre venituri si costurile care nu contin amortismentul (recuperarea investitiilor). Eventual, se stabileste o durata de exploatare si variatia marjei brute de autofinantare pe aceasta durata sau fluxul net de numerar (cash-flow).

In baza acestor date previzionate se poate inca, fie prin calcule contabile, fie prin calcule ingineresti, sa se determine, pentru fiecare proiect, indicatori previzionali pe baza carora sa se ia decizia, indicatori care pot fi la alegere: perioada de rambursare (termenul de recuperare), rata de profitabilitate a investitiilor (in valori actualizate) sau rata de profitabilitate contabila medie previzionala.

Intr-un cadru de orientare strategica ales, managementul investitiilor divizibile (separabile intre proiecte) poate fi abordat intr-o maniera metodica si partial descentralizata. Astfel, se stabilesc responsabilitati de a formula cu precizie proiecte de investitii care par prioritare.

Se analizeaza aceste proiecte si variantele lor, se stimeaza rentabilitatea previzibila si se aranjeaza (ordoneaza) in ordinea descrescatoare a profitabilitatii.

Se retin pentru executie (aplicare) proiectele cele mai profitabile, pana la limita mijloacelor financiare stabilite de intreprindere, limita obligatorie sau normata.

Toate cele mentionate pentru cele doua cazuri de investitii considerate drept situatii clasice ale trecutului, raman valabile si in prezent, pentru cazurile simple, dar nu mai sunt suficiente pentru a garanta succesul noilor investitii complexe.

B.- Abordarea problemei investirii in etapa actuala prin conceptul de investitii in sisteme

 

Marea majoritate a investitiilor prin care intreprinderea de astazi isi edifica sau dezvolta competitivitatea pot fi incadrate intr-una din urmatoarele categorii: productie sau birotica, dezvoltare sau achizitionare de noi tehnologii, diversificare, internationalizare, restructurare, vanzari si comunicatii etc. Fiecare din categoriile mentionate prezinta, in general, doua caracteristici noi.

Prima caracteristica este proportia ridicata a investitiilor necorporale care, cu mici exceptii, nu sunt trecute in imobilizarile bilantului, ci trec direct pe cheltuielile de exploatare si se refera la:

-         cercetare si dezvoltare;

-         formare a personalului (de toate categoriile);

-         reorganizare;

-         restructurare;

-         studii de piata;

-         publicitate;




-         recrutare etc.

Datorita acestui aspect, logica investitiilor se abate de la cadrul contabil, dupa care, intreprinderea este judecata (apreciata) de creditori, de actionari, de justitie, dupa rigorile contabile. Bilantul inceteaza sa oglindeasca esenta activului, iar contul rezultatelor de exploatare este perturbat de ponderea investitiilor necorporale.

A doua caracteristica este ponderea ridicata a elementelor corporale si necorporale pentru care nu se pot calcula separat indicatori de profitabilitate, deoarece eficacitatea lor, profitabilitatea lor, provine din combinare. Acesta este efectul sinergic, efectul integrarii in sistem sau efectul combinarii in sistem.

Ignorarea acestui efect de sistem conduce la erori grosolane. Luarea lui in considerare pune insa serioase probleme mai ales in privinta preciziei.

Un asemenea caz de imposibilitate de a separa partile de sistem il constituie investitiile in sistemul “conceptie si fabricare asistata de calculator” (AutoCAD, CamCAD )”. Scopul unui asemenea sistem “conceptie si fabricare asistata de “calculator” este cresterea productivitatii si flexibilitatii, a diversificarii gamei produselor si accelerarea inlocuirii acestora.

Proiectul de investitii, pentru astfel de situatii, devine o aplicatie complexa. Se pot deja distinge mai multe nivele de a considera aceasta complexitate, din partea celui ce abordeaza problema proiectului.

Un prim nivel de abordare a complexitatii este urmatorul: intreprinderea crede ca e vorba numai de a cumpara un echipament, plus un pachet de programe standard, direct utilizabile, consecinta fiind o mare probabilitate de esec. Un al doilea mod de abordare a complexitatii este: intreprinderea considera ca achizitionarea echipamentului plus pachetul de programe standard, mai trebuie completate cu elaborarea de catre specialisti a programelor de aplicatii particularizate la cazul ei (conditiile ei); rezultatul este un esec probabil pentru ca “problema” este presupusa ca neschimbata.

Al treilea mod consta in:

-         intreprinderea recunoaste ca reusita presupune, intre altele, reconceperea partiala a echipamentului, a gamelor de operare, a posturilor de munca, a calificarii, a rapoartelor cu furnizorii si altele;

-         intreprinderea recunoaste necesitatea formarii personalului;

-         intreprinderea considera necesara implicarea unor oameni de meserie in studii de reorganizare.

Reusita unui asemenea proiect si cadrul de rationament pentru aprecierea previzionala a profitabilitatii acestuia presupune o abordare care vizeaza sistemul complet, astfel:

-         va trebui sa se faca o buna identificare a tuturor factorilor de reusita si, in acelasi timp, a ansamblului de costuri;

-         partea de echipament trebuie partial reconceputa.

Rentabilitatea investitiilor in sistem, ca urmare a unei viziuni de abordare de genul al treilea mentionat, este mult mai probabila sa se realizeze. De asemenea, tine seama de riscul tehnic si financiar si prezinta imagini ale pericolelor investitiilor in sistem, conducand la prudenta, dar poate conduce adesea si la renuntarea de a face mari investitii in sisteme integrate.

Aceasta este o fateta negativa a investitorului, prudenta exagerata, pentru ca, de fapt, aceasta renuntare inseamna pierderea oportunitatii de a angaja proiecte care sa ii asigure o pozitie competitiva si situatia de liber intr-o ramura.

La proiectele complexe pentru investitii in sisteme, partile componente ale unui proiect nu pot fi judecate separat, ci trebuie judecate ca un intreg pachet format din echipamente (investitii corporale) pentru investitii necorporale. Judecarea unui astfel de pachet este subordonata insa altor reguli si principii, care depasesc abordarea clasica.

C.- Sinteza de recomandari privind maniera de abordare a investitiilor (in sistem)

Conducatorii de intreprindere au, in general, o oarecare experienta in gestiunea investitiilor materiale, corporale (deci clasice).

Din pacate, in Romania, aceasta experienta a fost castigata in sistemul unei economii planificate, hipercentralizate.

Managerii sunt in mod natural tentati sa trateze in aceeasi maniera simpla si directa sistemul investitional de azi, in conditiile unei perioade de tranzitie spre economia de piata. Acest lucru face ca ei sa neglijeze anumite aspecte si sa inregistreze esecuri partiale sau totale, ceea ce ii va determina sa-si innoiasca experienta si cunostintele. Pe de alta parte, se dezvolta in mod natural, datorita unor esecuri, o atitudine de retinere fata de problemele de investitii.

Cum investitiile in sistem sunt, prin definitie, complexe si pluridisciplinare, inca din start, ceea ce se recomanda, este o metoda de coordonare a diferitelor competente care trebuie sa participe la conceperea si conducerea unor asemenea investitii.

Aspectele acestei metode de abordare a investitiilor in sistem sunt urmatoarele:

-         in principiu, nu se investeste decat pentru o revenire suficient de mare;

-         trebuie cultivate sursele de idei;

-         trebuie explorate cateva cai selectionate;

-         campul de probleme se segmenteaza in cateva lanturi, dupa criteriul scopurilor partiale urmarite;

-         decizia de a investi;

-         realizarea si conducerea se structureaza pe doua nivele;

-         in final, proiectul se va incadra in sistemul normal de management al intreprinderii.

a.- Investirea pentru o revenire suficient de mare

In actuale perioada caracterizata de mare instabilitate, investitiile de profitabilitate marginala trebuie evitate deoarece o mica doza de imprevizibil poate transforma o investitie din profitabila in neprofitabila, ceea ce inseamna ce poate fi mai rau in materie de investitii.

In principiu, nu trebuie investit decat pentru o revenire mare scontata, adica, fie o rata foarte mare de profitabilitate (30% sau mai mult sau perioada de recuperare de 2-3 ani), fie pentru un avantaj strategic major (de patrundere pe piata sau de supravietuire).

Pentru aceasta, trebuie sa se stie cum se cauta ideile novatoare si profitabile. Ele exista peste tot, trebuie insa descoperite si selectate, iar regula este ca nu e investeste fara a se dispune de idei juste (investitiile moderne nu se cumpara, ci se castiga).

Acesta este poatulatul care inspira intregul ansamblu de proiecte al perioadei.

b.- Cultivarea surselor de idei

Adesea, ideile novatoare par, la prima vedere, ca ar aparea in mintea oamenilor intr-o maniera aleatoare. Privind lucrurile mai atent, se constata ca oamenii cu idei sunt aproape peste tot acolo unde au loc intrepatrunderi intre informatie, animatia de curiozitate si dorinta de a descoperi.

Aceasta este o situatie care trebuie asociata in mod metodic nu numai celor ce ocupa posturi de conducatori, ci si intregii retele de specialisti, responsabili si competenti din intreprindere.

O cale de a cultiva aceste surse de idei, practicata in firmele moderne, este aceea a constituirii unor colective de coordonare pentru cercetarea informatiilor externe, care sa indice mereu directiile ce trebuie sa stea in atentie pentru intreprindere. De asemenea, in acest colectiv se realizeaza o repartizare, intre un numar mare de cadre, a “obiectivelor de informare” accesibile pe diferite cai: lectura, congrese, contacte cu clientii, furnizorii si referitoare la diferite domenii: concurenta, piata, tehnologie, curente socio-culturale, legislatie.

Trebuie sa se retina importanta particulara a colaborarii creatoare cu clientii, cu furnizorii, cu centrele de cercetare, in locul anarhiei de idei.

S-a observat ca multe din ideile novatoare au fost inspirate de fapte surprinzatoare: o reusita sau un esec neasteptat, o contradictie, o nevoie nesatisfacuta, o schimbare sociologica si desigur, dar nu numai un progres tehnologic.

Ceea ce trebuie orientat si stimulat se rezuma deci la axarea atentiei pe ceea ce este in schimbare, de unde sa se desprinda idei promitatoare. Din acest flux de idei de progres si de investitii posibile, unele vor fi tratate sau considerate ca interesante si retinute pentru faza de selectie si explorare.



c.- Explorarea catorva cai selectionate

Exista oportunitati, de exemplu, de achizitie sau de restructurare, pentru care rapiditatea de decizie este un atu major.

Foarte adesea, insa, o asemenea decizie rapida este rezultatul unei indelungate acumulari prealabile de informatie si de reflectie. Aproape intotdeauna suntem condusi, dupa alegerea catorva piste promitatoare spre a angaja pe aceste piste, inaintea oricarei decizii si cu cheltuieli mici, a unui proces de explorare cat mai scurt posibil, care poate insa dura atat cat este necesar pentru o buna formulare a problemei, cu scopul de a prefigura toate posibilele evolutii comerciale, tehnice si de alta natura.

Fiind vorba de idea care conduce la investitii in sistem, asemenea explorari vor fi facute, cum este natural, de un grup de lucru. Acest grup de lucru se reuneste de 2-3 ori pe luna sau de cateva ori pe luna diferiti specialisti in domeniile vizate, alesi ca fiind motivati pentru a contribui la explorarea ideii, singuri, in prezenta sau cu participarea promotorului (promotorilor) de idei.

Misiunea acestui grup de lucru este aceea de a desfasura lucrarile exploratorii, in particular prin studii, incercari, experimente si contacte cu furnizorii si eventual cu specialistii si altii din afara, de regula pana in momentul respingerii ideii sau constituirii unui dosar de pregatire a deciziei.

Pe parcursul activitatii grupului se poate pune problema segmentarii campului de activitate.

d.- Segmentarea campului de activitate in lanturi complete, dupa scopuri

Intotdeauna, in cazul proiectelor vaste, complexe si foarte integrate, in scopul reducerii complexitatii, este important sa se faca o segmentare (divizare) adecvata a proiectului in subproiectare, care sa permita decizii, conducere si evaluare in maniera cvasiindependenta.

In mod similar cu o intreprindere multiprodus, in care segmentarea se face pe criteriul produse-piete, in loc de segmentarea dupa criteriul functional, se vor face eforturi de segmentare a proiectului integrat, nu in transe succesive si fiecare incompleta, intr-o avansare a intregului ansamblu, ci pe lanturi, dupa scopuri (lant = sector de activitate de la furnizor la client, trecand prin toate functiunile de la cercetare si dezvoltare la metode, fabricatie, piata, cu rezultat separat semnificativ).

In toate cazurile in care este posibila segmentarea dupa scopuri a investitiilor in sisteme vaste, este facilitat managementul eficace al unor astfel de investitii prin:

-         un calcul de profitabilitate segmentat;

-         asigurarea unui cadru mai autonom si controlat, in acelasi timp, pe functiile de coordonare.

e.- Decizia de investire

In principiu, decizia de a angaja o investitie in sistem nu se va lua decat avandu-se in vedere un rezultat foarte probabil de atins.

Chiar in cazurile limitarii deciziei la un segment, aceasta decizie foarte importanta trebuie adoptata dupa o anumita metoda, care reuneste, intre altele, urmatoarele elemente:

-         identificarea unui “plus” adus clientilor si apreciat de acestia (constientizat);

-         buget de cheltuieli si de profituri probabile care sa puna in evidenta o profitabilitate probabila ridicata sau o necesitate de supravietuire;

-         o analiza speciala de fezabilitate tehnica, cunoscand ca investitiile in sistem pun in aplicare o gama de tehnici:

-         tehnicile “hard” care privesc de obicei echipamente;

-         tehnicile “soft” care privesc elementele de noutate (cunostinte);

-         marketing, reorganizare, formare, comunicare s.a. pentru care avizul expertului este indispensabil;

-         in cadrul planului pe termen mediu, intreprinderea va trebui sa analizeze fezabilitatea financiara a proiectului, cu aprecierea impactului acestuia nu numai asupra trezoreriei ci si asupra rezultatului net pe termen scurt si asupra dividendelor. In acest scop, trebuie examinate solutiile de inginerie financiara si aici, din nou se cere avizul expertului;

-         stabilirea unui program de realizare si identificare a principalelor puncte de control;

-         stabilirea unei structuri de punere in aplicare a proiectului, asigurand disponibilitatea de oameni potriviti si motivati, si cu totul special, a unui sef de proiect antreprenorial;

-         solicitarea avizelor pluridisciplinare prin sedinte sau in alt mod care sa permita clarificarea tuturor fatetelor proiectului;

-         decizia de a incepe, care se ia in general de presedinte, director general, in comitetul de directie.

f.- Structurarea realizarii si coordonarii la doua nivele

Dupa adoptarea deciziei, trebuie precizata structurarea proiectului si articulatiile lui explicite cu o autoritate superioara definita.

In cazul proiectelor complexe se recomanda organizarea unui dispozitiv de coordonare sau pilotare cu doua nivele, astfel:

·        coordonarea realizata de seful proiectului pentru echipele subordonate lui, cu delegare larga de autoritate pentru seful proiectului in limitele programelor aprobate, la nivelul lui se intreprind actiunile corective curente;

·        coordonarea de la distanta, de un comitet restrans al directiei generale, care evita imixtiunile, dar primeste informatia completa, da aprobarile ce-i stau in putere, avizeaza angajamente importante (financiare si externe) si supravegheaza punctele de control si actiunile de corectie majore, cum ar fi:

  reorientari majore sau oprirea operatiei daca unele teste condus la deceptii.

Aceasta coordonare, la doua nivele, reuneste forta creatorului de intreprindere, a sefului proiectului de la primul nivel, cu forta promotorului de intreprindere de la cel de-al doilea nivel, reprezentat de consiliul de administratie sau de investitori.

Acest sistem de coordonare este coerent cu caracterul antreprenorial al sefului de proiect.

g.- Integrarea finala in managementul normal

Presupunand ca “grupul proiectului” a reusit in misiunea sa eventual dupa unele ajustari pe parcurs, succesul acestui grup trebuie sa conduca la disparitia lui, ca structura exceptionala condusa intr-o maniera speciala.

Daca proiectul priveste un produs sau o piatra noua, grupul proiectului va constitui o divizie noua in structura intreprinderii, adica o uzina noua, agentie, filiala care, din acest moment, urmeaza sa fie conduse urmand normele obisnuite de management din firma.

Daca proiectul vizeaza, din contra, o reorganizare sau o restructurare, membrii grupului proiectului vor ocupa pozitii in organele permanente ale noii structuri.

Managerul din zilele noastre trebuie sa fie pe deplin constient de complexitatea investitiilor in sisteme, investitii de care depinde fara indoiala, viitorul propriei intreprinderi, evitand a fi temerar, dar si a fi timid, conservator sau rezervat. El trebuie sa fie cutezator in pregatirea si realizarea acestor investitii dificile, cunoscand ca poate aborda riscurile bazandu-se pe metodele noului “savoir investir”.

Acestea sunt metode participative intre experti de diferite specializari. El nu va putea altfel, caci un sistem complex nu da rezultate decat in maniera participativa, dar orientarea si decizia de care ramane responsabil managerul de intreprindere nu incumba mai putin din partea acestuia.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1072
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site