Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracte
EconomieTransporturiTurismZootehnie

Rentabilitatea - expresie a eficientei firmei

afaceri

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
DESCRIEREA ACTVITATII CURENTE A COMPANIEI PAN
S.C. POLICOLOR S.A. - Analiza rentabilitatii
ANALIZA SWOT GRUPUL SCOLAR „VOIEVODUL MIRCEA”
NOUA ECONOMIE SI IMPLICATIILE SALE ASUPRA MEDIULUI DE AFACERI EUROPEAN
PIATA UNICA EUROPEANA
Comunicarea interculturala
MODEL Pentru intocmirea unui Plan de Afaceri – elemente constituitive
ATRAGEREA INVESTITIILOR STRAINE IN ROMANIA
PNDR 312 “Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de microintreprinderi”
MEDIUL EUROPEAN AL AFACERILOR

Rentabilitatea  - expresie a eficientei firmei

            Instabilitatea mediului industrial, aflat intr-o faza de restructurare accelerata, progresul tehnic care a imbunatatit viata unei parti din populatia lumii dar care a generat de asemenea si cumplite efecte secundare, cererea de produse si servicii, amplificarea concurentei, precum si perturbatiile de natura monetara si financiara impun intreprinderilor eforturi deosebite de adaptare la surprizele pietei si de mentinere a unei disponibilitati fata de orice oportunitate.Pentru a putea face fata schimbarilor ce apar in mediul extern si nu numai o firma trebuie sa-si stabileasca si sa urmareasca evolutia unor indicatori care sa-i permita tragerea unui semnal de alarma in cazul abaterii acestora de la nivelul prestabilit. Un astfel de indicator este si rentabilitatea care reprezinta caracteristica unei societati comerciale de a obtine un venit mai mare decat cheltuielile. Rentabilitatea apare astfel ca un instrument hotarator al mecanismului economiei de piata atat in orientarea activitatii de productie cat si in orientarea utilizarii resurselor materiale, umane si financiare.



            Profitul este scopul si ratiunea actiunii economice, mobilul principal al investirii capitalului, fiind criteriul principal de analiza al eficientei economice. Maximizarea profitului constituie motivatia agentului economic de a actiona intr-un anumit domeniu de activitate lucrativa, deci este un criteriu de fundamentare a optiunii sale, privind orientarea capitalului si restructurarea productiei. Profitul stimuleaza eforturile agentului economic in vederea perfectionarii activitatii sale si are o semnificatie deosebita pentru societate, deoarece prin prelevarea unei parti din venit la buget sunt satisfacute nevoi sociale generale privind invatamantul, sanatatea, cultura, administratia de stat si apararea.

            Rentabilitatea este definita sintetic ca fiind capacitatea intreprinderii de a realiza profit, necesar atat dezvoltarii, cat si remunerarii capitalurilor. Profitul (beneficiul), ca indicator absolut (de marime) al rentabilitatii, constituie premisa si consecinta a unei “afaceri”. Ca premisa, se are in vedere faptul ca initierea unei afaceri implica o anumita investitie, iar consecinta o constituie rezultatul asteptat de investitor. Cu cat acest rezultat este mai mare, cu atat se formeaza noi surse disponibile pentru alte investitii. Analiza rentabilitatii se realizeaza pe baza “contului de profit si pierdere”, care arata modul in care s-a ajuns la o anumita stare patrimoniala finala, care au fost fluxurile de venituri si cheltuieli. Legea contabilitatii Nr. 82/1991, si regulamentul de aplicare aprobat prin H. G. nr. 704/14 dec. 1993, precizeaza modul de structurare a cheltuielilor si veniturilor si ref1ectarea lor in contabilitate. In general, cheltuielile si veniturile sunt structurate pe domenii de activitate, respectiv:

 - de exploatare (de baza), privind sectorul industrial, comercial sau prestari de servicii;

- financiara, adica participatiile cu capital propriu la alte societati, precum si folosirea de capital strain;

-exceptionala, respectiv venituri si cheltuieli care nu sunt legate de activitatea comerciala, curenta a unitatii patrimoniale si se refera fie la operatii de exploatare, fie la operatii de capital, cum sunt: -despagubiri si penalitati incasate; venituri din cedarea activelor; perisabilitati si lipsuri de inventar; donatii si subventii acordate etc.

            Rentabilitatea este o restrictie ce se manifesta sub aspecte diferite dar corelate intre ele: asigurarea remunerarii factorilor de productie si a capitalului investit dar si gestionarea resurselor in conditii de eficienta si eficacitate. Un diagnostic economico-financiar complet nu se poate realiza neglijand cuplul rentabilitate–risc. Riscul este o variabila exogena, antonima rentabilitatii. Efectele riscului fiind contradictorii, se pune problema stapanirii unui anumit nivel al riscului pentru a obtine rentabilitatea scontata. Riscul poate fi tradus si ca variabilitatea profitului fata de media rentabilitatii din ultimele exercitii, ca incapacitatea intreprinderii de a se adapta in timp si la cel mai mic cost la variatia conditiilor de mediu. In consecinta, rentabilitatea se afla sub incidenta starii generale de risc in care intreprinderea isi desfasoara activitatea:

Schema 1.1 Impactul principalelor categorii de risc asupra rentabilitatii intreprinderii


Sursa: ISFANESCU Aurel, Robu Vasile “Analiza economico-financiara”Editura ASE, Bucuresti 2002, pg 78

            Metoda prin care se poate exprima variabilitatea rentabilitatii intreprinderii in functie de evolutia factorilor de risc se face prin intermediul  coeficientului de elasticitate al rentabilitatii:

                                                Ker =

Unde:

∆R = variabilitatea rentabilitatii absolute

∆Fr =  variabilitatea factorilor de risc

 Ker  = coeficientul de elasticitate al rentabilitatii

            Cu cat valoarea coeficientului de elasticitate al rentabilitatii este mai mica, cu atat sensibilitatea rentabilitatii la factorii de risc este mai scazuta iar estimarea activitatii viitoare a activitatii intreprinderii se poate face cu un grad de probabilitate ridicat. Indiferent de gradul de risc in care isi desfasoara activitatea, echilibrul financiar al intreprinderii trebuie asigurat. Starea de echilibru financiar a intreprinderii se poate exprima prin doi indicatori : lichiditatea (capacitatea activelor de a se transforma in bani intr-un termen mai mult sau mai putin apropiat si in conditii normale de utilizare) si solvabilitate (capacitatea intreprinderii de a face fata scadentelor in materie de angajamente). Daca o intreprindere poate renunta temporar la o rentabilitate maximala, acceptand si rezultate minime, nu se poate intampla acelasi lucru privind lichiditatea si solvabilitatea. Asigurarea starii de lichiditate si solvabilitate constituie conditia financiara de baza impusa de desfasurarea prezenta si viitoare a activitatii intreprinderii.



            1.1 Rentabilitate si risc de exploatare

            Riscul de exploatare evalueaza capacitatea intreprinderii de a se adapta la timp si cu cel mai mic cost, la variatiile mediului in care actioneaza, respectiv exprima flexibilitatea rezultatului din exploatare. Dimensiunea lui depinde de situatia sectorului in care intreprinderea isi desfasoara activitatea dar si de caracteristicile portofoliului de active proprii.


            Aprecierea riscului de exploatare se realizeaza cu ajutorul pragului de rentabilitate de exploatare, intalnit in literatura de specialitate si sub denumirea de punct critic, punct mort sau punct de echilibru. Pragul de rentabilitate permite stabilirea unei legaturi intre variatia rezultatului exploatarii si variatia volumului de activitate desfasurata de intreprindere, marcand acel volum de activitate al intreprinderii care asigura acoperirea cheltuielilor de exploatare, in conditiile realizarii unui rezultat din exploatare nul. Depasirea pragului de rentabilitate asigura in fapt rentabilizarea activitatii intreprinderii. Prin analiza pragului de rentabilitate, sunt furnizate informatii cu privire la volumul de activitate ce permite realizarea profitului sau a unui anumit profit, perioada de timp presupusa de acoperire a cheltuielilor, gradul de utilizare a capacitatii de productie corespunzator pragului de rentabilitate (sau corespunzator unei anumite marimi a profitului), profitul maxim ce poate fi realizat in conditiile date. Analiza pragului de rentabilitate este importanta in procesul de planificare deoarece relatia cost–volum–profit poate fi influentata de proportia investitiilor in active fixe, iar la stabilirea planurilor financiare de obicei se opereaza schimbari ale raportului dintre valoarea activelor fixe si a celor curente.

            Trebuie sa se stabileasca in acest fel un volum suficient al vanzarilor pentru acoperirea cheltuielilor fixe si variabile; in caz contrar, intreprinderea va inregistra prin activitatea desfasurata pierdere.

            In aprecierea riscului din exploatare, se poate aborda coeficientul de elasticitate (Ke), coeficient intilnit si sub denumirea de coeficient de levier al exploatarii:

Ke =

Unde:

   variatia relativa a rezultatului din exploatare

         variatia relativa a cifrei de afaceri

            Coeficientul de elasticitate exprima modul in care o schimbare in volumul vanzarilor influenteaza castigurile inainte de plata dobanzilor si a impozitelor, sensibilitatea rezultatului din exploatare la cresterea cu o unitate a cifrei de afaceri.

            Evidentiind variabilitatea rezultatului fata de structura costurilor, se poate prezenta relatia dintre coeficientul de elasticitate si pragul de rentabilitate:

Ke =

            Decalajul dintre cifra de afaceri realizata de intreprindere si cifra de afaceri corespunzatoare pragului de rentabilitate influenteaza marimea coeficientului de elasticitate. Cresterea volumului de activitate comparativ cu pragul de rentabilitate diminueaza valoarea coeficientului de elasticitate si implicit, riscul de exploatare. Ceea ce trebuie sesizat este ca rentabilitatea intreprinderii este afectata de riscul din exploatare, ca de altfel si de riscul financiar in conditii de variabilitate a cifrei de afaceri.


            Valorile inregistrate de coeficientul de elasticitate ajuta la aprecierea pozitiei intreprinderii din punct de vedere al riscului de exploatare, astfel:

• Daca Ke>11, pozitia intreprinderii este instabila, cu un grad de risc economic ridicat;

• Daca Ke≈6, pozitia intreprinderii este relativ stabila, cu un risc economic mediu;

• Daca Ke<6, pozitia intreprinderii este confortabila, cu un risc economic scazut.

            Coeficientul de elasticitate este o componenta importanta in determinarea gradului de risc al unei afaceri. O intreprindere poate sa influenteze gradul de risc al afacerilor prin alegerea coeficientului de elasticitate. Daca toate celelalte influente sunt constante, cu cat mai mare este valoarea coeficientului de elasticitate, cu atat mai mare va fi si gradul de risc. Daca se ia in calculul gradului de risc al afacerii si probabilitatea de variatie a volumului vanzarilor in sensul cresterii, atunci in conditiile unei valori ridicate a coeficientului de elasticitate, se va inregistra cresterea profitului. Daca volumul vanzarilor intreprinderii are grad ridicat de certitudine, marimea coeficientului de elasticitate nu va determina variabilitatea profiturilor viitoare.

1.2. Rentabilitate si risc financiar

            Intr-o economie de piata, capitalul este alocat prin sistemul de preturi. Dobanda este pretul platit pentru capitalul imprumutat. Intreprinderile cu cele mai profitabile posibilitati de investitii sunt doritoare si capabile sa plateasca cel mai mult pentru a obtine capital si, de aceea, ele tind sa atraga capitalul existent pe piata intr-o mai mare masura decat intreprinderile ineficiente. Masura in care o intreprindere utilizeaza creditul pentru finantare are implicatii importante asupra rezultatelor activitatii desfasurate. Decizia intreprinderii de a utiliza capital imprumutat pentru completarea surselor de finantare atrage un risc suplimentar pentru actionariat – riscul financiar. Daca orice intreprindere isi asuma riscul afacerii (riscul general in cadrul sectorului de activitate), riscul financiar este un risc specific care rezulta din modalitatea de finantare a activelor.Investitorii actuali si potentiali pot fi interesati de aranjamentele dintre intreprindere si creditorii sai in domeniul financiar. Masura in care o intreprindere este finantata din surse externe se reflecta in gradul de indatorare. Nivelul gradului de indatorare intr-o intreprindere este un factor important in preluarea riscului. O intreprindere care a « imprumutat » bani in mod evident are un angajament de plata pentru cheltuieli viitoare cu dobanzi si pentru realizarea rambursarilor de capital.      Vanzarile si profiturile – intreprinderile care au o rata stabila de crestere a vanzarilor si a profiturilor sunt intr-o mai buna pozitie pentru a finanta cheltuielile cu dobanzile si rambursarile de capital decat acelea cu rate ale vanzarilor volatile sau in declin. Profiturile mai mari pot face compatibila sustinerea unor mari nivele ale gradului de indatorare.




            Gradul de indatorare isi pune amprenta in mod inevitabil asupra activitatii intreprinderii. In momentul in care rezultatele generate prin folosirea capitalurilor imprumutate devanseaza cheltuielile cu dobanzile ce trebuie platite, este posibila cresterea rezultatelor valabile pentru actionari fata de situatia normala (bazata pe finantarea activitatii prin surse proprii). Folosirea capitalurilor imprumutate ca sursa de finantare poate sa insemne pentru intreprindere relaxare fiscala: dobanda la imprumuturi este o cheltuiala deductibila din punct de vedere fiscal. Intreprinderile trebuie doar sa aiba capacitatea de a suporta costul sumei nete (dupa impozitare) al cheltuielilor cu dobanzile.

            Investitorii de obicei solicita o rata a profitului mai mica din utilizarea capitalului imprumutat decat din partea capitalurilor proprii, datorita unui risc mai mare comparativ cu imprumuturile. Daca un imprumut este utilizat pentru a finanta achizitia unui activ, perioada imprumutului se poate compara cu perioada de viata asteptata a acestui activ pentru a vedea masura in care beneficiile suplimentare generate de acest activ acopera cheltuielile cu dobanzile.

            O buna intelegere a gradului de indatorare, a factorilor care il influenteaza si a efectelor sale asupra profitabilitatii sunt esentiale in analiza performantelor economico-financiare ale intreprinderii.Riscul financiar caracterizeaza variatia rezultatelor sub incidenta structurii financiare a intreprinderii. Evaluarea riscului financiar se face fie cu ajutorul pragului de rentabilitate financiar, fie pe baza efectului de levier financiar.

Schema 1.2 Riscul financiar si factorii de influenta


Sursa: ISFANESCU Aurel, Robu Vasile “Analiza economico-financiara”Editura ASE, Bucuresti 2002

            Cresterea ratei rentabilitatii comerciale, accelerarea vitezei de rotatie a activelor si o politica financiara riguroasa vor asigura cresterea ratei rentabilitatii financiare si diminuarea riscului financiar. Politica structurii capitalului implica echilibrarea gradului de risc cu rata de rentabilitate. Implicarea in finantarea activitatii intreprinderii intr-o mai mare masura a capitalului imprumutat atrage cresterea gradului de risc a profitului dar, in acelasi timp, o rata de rentabilitate estimata la o valoare superioara. Structura optima a capitalului este cea care realizeaza un echilibru intre gradul de risc financiar si rata de rentabilitate estimata. Utilizarea efectului de levier in caracterizarea riscului financiar al intreprinderii este incontestabila dar, trebuie sa avem in vedere si carentele acestei metode. Daca analiza riscului financiar are drept subiect o intreprindere care a utilizat credite pentru investitii, atunci cu siguranta rezultatele analizei prin efectul de levier sunt alterate: dimensiunea ratei rentabilitatii economice este afectata si de volumul investitiilor efectuate.  In acelasi timp, efectul investitiilor asupra activitatii intreprinderii nu se concretizeaza in momentul efectuarii lor, fiind un efect ce se resimte treptat, pe o durata de timp mai mare.

  1.3 Rentabilitate si risc de faliment

            Evaluarea riscului de faliment se poate realiza cu ajutorul unor metode de predictie, bazate pe un sistem de grupare a unor indicatori aflati in corelatie cu starea de sanatate sau slabiciune a intreprinderilor. Metodele de analiza a riscului de faliment sunt tehnici statistice ale analizei discriminante care grupeaza caracteristicile financiare ale intreprinderilor cu functionare normala si a celor cu dificultati in activitatea de gestionare economico–financiara. Prin combinarea in anumite proportii a unor indicatori se incearca departajarea intreprinderilor in situatie de faliment de intreprinderile aflate in stare de incertitudine sau cu situatie considerate normala. Combinatia liniara a unor indicatori, numita functie scor, realizeaza aproximarea (dar cu un anumit grad de probabilitate ) a riscului de faliment.

            Metoda scorurilor, in aprecierea riscului de faliment al intreprinderilor, apeleaza si la indicatorii de rentabilitate, alaturi de indicatori de structura ai activelor, indicatori de lichiditate sau indicatori de eficienta. Conditia de selectie a indicatorilor care evidentiaza performanta unei intreprinderi este relatia de independenta dintre acestia. Existenta unui anumit grad de corelatie intre indicatori ar conduce la inregistrarea, in cadrul functiei amintite, a unor influente repetate ale aceluiasi fenomen economico–financiar.

            Scorul reflecta o functie liniara a unor variabile (indicatori), ponderate cu anumiti coeficienti medii, determinate prin metoda celor mai mici patrate, pe baza observatiilor asupra unui lot reprezentativ de intreprinderi:

Z = a1*R1 + a2*R2 + + an*Rn

unde:

Ri= indicatori de rentabilitate si structura a capitalurilor

ai= coeficienti de corelatie cu functia scor Z, respectiv variabilitatea marginala a scorului Z la o variatie de o unitate a ratei .

            Selectia indicatorilor in cadrul metodei scorurilor se face pe baza rezultatelor inregistrate atat de intreprinderile “sanatoase” cat si de intreprinderile aflate in dificultate, pe perioade indelungate de timp: 20-30 ani. Aceasta conditie a facut practic imposibila elaborarea unor functii scor reprezentative pentru intreprinderile din Romania dar nu excludem folosirea metodei scorurilor in Romania in evidentierea demersurilor teoretico–metodologice in evaluarea performantelor financiare ale intreprinderilor, in conditiile specifice existente.

            Modelul Altman* cuprinde cinci variabile, construite pe un esantion de 66 de intreprinderi, dintre care jumatate cu dificultati financiare. Printre indicatorii utilizati in elaborarea modelului Altman remarcam existenta ratei rentabilitatii economice, calculate in functie de rezultatul exploatarii si valoarea activului total. In cadrul modelului elaborat de profesorul Altman, se atribuie ratei rentabilitatii economice o valoare destul de ridicata a coeficientului de ponderare comparativ cu ceilalti coeficienti utilizati in ponderarea ratelor. Modelul Altman se bazeaza pe functia:

Z = 3.3*R1 + 1.4R2 + 1.2*R3 + 1.0*R4 + 0.6*R5



Unde:

R1=rata rentabilitatii economice

R2=rezultat reportat / activ total

R3=rata de structura a activelor circulante nete

R4=rotatia activelor totale calculata in functie de cifra de afaceri

R5=rata autonomiei financiare


            In functie de valorile inregistrate de functia Z, intreprinderile sunt caracterizate astfel din punct de vedere al riscului de faliment:

Z<1.8

Interprinderi cu risc de faliment ridicat

1.8<Z<3

Interprinderi cu nivel normal de risc

Z<3

Interprinderi cu risc de faliment scazut

            Rezultatele modelului elaborate de profesorul Altman trebuie sa se fie privite cu oarecare rezerva pentru ca acestea se bazeaza pe exemplul unor societati din Statele Unite de acum 28 de ani.

            Elaborarea modelului Conan–Holder s-a bazat pe experienta a 200 de intreprinderi clasificate dupa sectorul de activitate.

            Rentabilitatea este reprezentata in cadrul modelului mentionat de excedentul brut din exploatare (indicator partial de rentabilitate). Excedentul brut din exploatare este prezentat prin raportare la valoarea datoriilor totale ale intreprinderii, iar pentru ponderare este folosit un coeficient cu valoare semnificativa - 0.24.

            Pentru intreprinderile ce desfasoara activitate industriala, cu scopul caracterizarii riscului de faliment, s-a propus urmatoarea functie:

Z = 0.24*R1 + 0.22*R2 + 0.16*R3 – 0.87*R4 – 0.1*R5

Unde:

R1 = EBE / Datorii totale

R2 = rata stabilitatii financiare

R3 = rata lichiditatii curente

R4 = ponderea cheltuielilor financiare in cifra de afaceri

R5 = rata de remunerare a personalului din valoarea adaugata

            1.4 Rentabilitate si  echilibru financiar

            Desfasurarea activitatii intreprinderii permite identificarea a doua categorii de fluxuri: fluxuri de rezultate si fluxuri de trezorerie. Fluxurile afecteaza veniturile si cheltuielile, participand la formarea rezultatului, a rentabilitatii intreprinderii. La formarea fluxurilor financiare participa atat elemente monetare (care antreneaza o intrare sau iesire monetara si deci implica un flux de trezorerie) dar si elemente nemonetare (cu efect asupra rezultatului, fara a antrena un flux de trezorerie). Identificabile sunt in aceeasi masura fluxurile de trezorerie ce nu presupun un efect imediat asupra rezultatului sau un efect asupra rezultatului echivalent cu cel propagat asupra trezoreriei.Starea de echilibru financiar a intreprinderii presupune coordonarea fluxurilor de rezultate si a fluxurilor de trezorerie astfel incat sa se asigure permanenta acoperirii datoriilor scadente din incasarile curente. Diminuarea incasarilor si implicit a platilor isi vor pune amprenta asupra fluxurilor de rezultat imediate si viitoare, iar intreprinderea cu siguranta nu va beneficia de recompensarea capitalurilor in masura dorita .

Schema 1.4 Relatia rentabilitate-echilibru financiar

Sursa:Niculescu,Maria“Diagnostic economic”Editura economica, Bucuresti 2003

            La un moment dat, intreprinderea poate sa realizeze rentabilitate ridicata si, in ideea de a extinde volumul de activitate, investitiile devin o necesitate. Fluxurile de trezorerie generate de activitatea de investitii, daca nu au fost minutios calculate, pot afecta necesarul de resurse financiare presupus de derularea normala a activitatii curente. Intreprinderea intampina dificultati in onorarea platilor fata de furnizorii sai, solvabilitatea este in mod evident prejudiciata. Starea de solvabilitate este data de masura in care intreprinderea dispune sau nu de lichiditati suficiente pentru satisfacerea platilor curente. Inainte de a caracteriza starea de solvabilitate se impune analiza starii de lichiditate; dificultatile sau performantele vizavi de lichiditate (cauza) se rasfrang asupra starii de solvabilitate (efect). Studiul lichiditatii permite aprecierea interdependentei mecanismelor financiare, iar incidenta lor asupra functionarii intreprinderii va pune in evidenta punctele “slabe” si “forte” ale relatiei economic – financiar.

            In consecinta, desfasurarea unei activitati de lunga durata, in conditii de performanta economico – financiara, presupune asigurarea starii de echilibru in relatia

 rentabilitate – lichiditate – solvabilitate.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1901
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site