Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE






AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


OREZUL

Agricultura

+ Font mai mare | - Font mai mic

DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Starile de aprovizionare a plantelor cu elemente nutritive
PROIECT LA PEDOLOGIE - Caracterizarea invelisului de sol si pretabilitatea acestuia la diferite folosinte agricole din localitatea Dobromir,judetul Co
MODELE DE ORGANIZARE A PIETEI AGRICOLE IN ROMANIA
PROGRAMARE LINIARA SI GRAFURI IN AGRICULTURA
SURSELE DE IMBURUIENARE A CULTURILOR AGRICOLE
Bolile castravetilor, pepenilor verzi,
Strategii Non-Poluante de combatere a patogenilor si daunatorilor din cultura de mazare
PREGATIREA SI PLANTAREA RASADURILOR DE LEGUME IN CAMP
AGROTEHNICA - CERCETARE PRIVIND EFICIENTIZAREA CULTURII CARTOFULUI IN ZONA BAIA MARE
Ingrasaminte cu microelemente

TERMENI importanti pentru acest document

: tehnologia de cultivare a orezului : tehologia de cultivare la orez : cultura orezului scrigrup : culturi premergatoare cultivarii pepenilor :


OREZUL

1. Importanta, biologie, ecologie

1.1. Importanta

Orezul este, alaturi grau, una dintre cele mai importante plante cultivate. Boabele orez sunt destinate, in primul rand, alimentatiei umane, constituind hrana de baza pentru circa 3,2 miliarde de oameni, in principal locuitori din Asia unde consumul anual de orez depaseste adesea 100 kg/locuitor, si atinge 190 kg in Vietnam, 144 kg in Indonezia, 137 kg in Thailanda, 134 kg in Bangladesh (prin comparatie cu un consum mediu mondial de 60 kg/locuitor/an), in ultimele decenii, consumul de orez a crescut considerabil in Africa (de exemplu, 60 kg/locuitor/an in Senegal) si America Latina (48 kg in Brazilia, 35 kg in Columbia). In tarile din zona temperata orezul reprezinta un „aliment de completare”, prezent in hrana, adesea aproape zilnic, in cantitati mici si sub diferite forme de preparare (de exemplu, in Franta, consumul mediu anual de orez este de 3,7 kg/locuitor). Boabele au avantajul ca sunt usor de prelucrat, in mod frecvent numai prin fierbere. Acestea au o valoare dietetica si nutritiva deosebita, calitati gustative remarcabile si un grad ridicat de digestibilitate, superior altor cereale.

In cantitati mai mici, comparativ cu cele destinate consumului alimentar, boabele de orez sunt folosite pentru fabricarea de alcool, (in Japonia se produce bautura traditionala „sake”), bere (in amestec cu orz), amidon, glucoza, acid acetic, acetona, ulei, produse farmaceutice, alimente vitaminizate etc. in furajare sunt folosite numai subprodusele rezultate de la prelucrare: sparturi de boabe, tarate, boabe nemature sau boabe mai mici.

Paiele sunt, de regula, imprastiate pe teren si incorporate in sol dupa recoltare. Ele pot fi intrebuintate pentru producerea hartiei, a cartonului, drept combustibil, iar in zootehnie ca asternut sau ca furaj; cenusa rezultata dupa arderea paielor poate servi ca ingrasamant pentru terenurile agricole.

1.2. Compozitia chimica

Boabele mature de orez contin, in medie: 8,1% din s.u. proteine, 2,1% din s.u. lipide, 73,3% din s.u. glucide, 9,8% din s.u. celuloza; 5,7% din s.u. saruri minerale. Prin prelucrarea boabelor (decorticare si polizare-albire), se pierd circa 75% din lipide, 50% din sarurile minerale, o mare parte din proteine si aproape complet vitaminele. Ca urmare, boabele de orez prelucrate ('orezul alb') sunt constituite aproape in totalitate din amidon (76 - 90,3%) si sunt sarace in proteine (5 - 9,2%, ca urmare a inlaturarii, la prelucrare, a partilor exterioare ale bobului si a embrionului), lipide (0,4% - 0,6%), celuloza (0,2%) si saruri minerale (0,6%) (tabelul 3.44, dupa „Techniques agricoles”, 1993).

De asemenea, boabele de orez sunt deficitare in vitaminele complexului B si in unii aminoacizi esentiali (lizina). In componenta proteinelor predomina glutelinele (1,2 - 8,0 g/100 g boabe uscate, in principal orizeina) si albuminele (1,6 - 3,2 g/100 g, in principal leucosina), prin comparatie cu globulinele si prolaminele (cate 0,5 g/100 g).

Consumul boabele de orez furnizeaza o mare cantitate de calorii. Totodata, trebuie subliniata digestibilitatea foarte ridicata a diferitilor componenti ai bobului.

Tabelul 3.44

Compozitia chimica a bobului de orez in diferite faze de prelucrare (% din s.u.)

Specificare

Orez asiatic (Vietnam)

Orez european (Franta)

Orez brut („paddy”)

Orez

decorticat („cargo”)

Orez

alb

Orez brut („paddy”)

Orez decorticat („cargo”)

Orez alb

Proteine

7,70

9,17

8,55

7,87

10,66

9,37

Lipide

2,41

2,35

0,60

1,84

2,39

0,19

Amidon + zaharuri

73,60

86,50

90,20

77,40

81,64

5,05

Celuloza

10,15

0,66

0,21

9,00

2,35

1,00

Saruri minerale

6,16

1,37

0,63

4,30

1,56

0.46

1.3. Raspandire

In prezent, pe glob, se cultiva cu orez 151,5 mii. ha (in 2001; locul al doilea dupa grau), iar productia medie mondiala a fost in ultimii ani de 2.570 -3.500 kg/ha (dupa „Production Yearbook”, 2001). Tarile mari cultivatoare de orez sunt situate in Asia: India - 44,5 mii. ha; China - 28,5 mii.ha; Indonezia - 11,5 mii. ha; Bangladesh - 10,9 mii. ha; Thailanda - 9,8 mii. ha; Vietnam - 7,5 mii. ha; Filipine - 4,0 mii. ha. Suprafete intinse cu orez se mai cultiva in Nigeria (2,1 mii. ha), Brazilia (3,1 mii. ha), Pakistan (2,4 mii. ha), Cambodgia (1,9 mii. ha), SUA (1,3 mii. ha). Productiile medii obtinute pe aceste suprafete depasesc productivitatea altor cereale: 6.929 kg/ha in Coreea, 6.618 kg/ha in Japonia, 6.349 kg/ha in China, 4.247 kg/ha in Indonezia, 7.205 kg/ha in SUA, reflectand productivitatea ridicata a orezului.

Comertul mondial cu orez insumeaza aproape 25 mii. tone (in anul 1999), iar principalii exploatatori de orez sunt: Thailanda (6,1 mii. tone), Vietnam (4,5 mii. tone), China (2,8 mii. tone), India (2,4 mii. tone), SUA (2,7 mii. tone). Comertul cu orez este mai restrans comparativ cu alte cereale (numai 4% din productia mondiala), deoarece recolta este consumata, in principal, in zonele de producere.

Fig. 3.70. - Aria de raspandire a orezului in lume

In Europa, orezul este cultivat pe suprafete restranse (596,8 mii ha in 2001); dintre tarile cultivatoare de orez se evidentiaza Italia cu 220 mii ha si Spania cu 313 mii ha, productiile situandu-se frecvent peste 4.500 kg/ha (de exemplu, 5.558 kg/ha in Italia si 7.841 kg/ha in Spania, in anul 2001). Tarile europene, inclusiv Uniunea Europeana, sunt dependente de importurile de orez de foarte buna calitate (circa 750 mii tone in Europa de Vest si 240 mii tone in Europa de Est), care provine din Asia, dar si din SUA.

Romania se afla la limita nordica de cultura a orezului in Europa; scopul introducerii si mentinerii orezului in cultura la noi a fost acela de a acoperi necesarul pentru consumul curent, din productia proprie.

Orezul este o cultura agricola relativ noua pentru Romania. Prima orezarie din tara a fost infiintata in anul 1786 de catre o familie de agricultori italieni la Topolia (langa Ban loc, judetul Timis), pe raul Barzava. Cultura orezului s-a extins destul de greu, astfel incat, in 1938 se cultivau abia circa 400 ha (dupa N. SAULESCU, 1947).

Interesul pentru cultura orezului a sporit mult dupa al doilea razboi mondial, perioada in care suprafetele au crescut Ia 5 mii ha in 1946, 18,7 mii ha in 1965 si 37 mii ha in 1985 - 1991. Productiile medii au depasit, in mod obisnuit. 3.000 boabe kg/ha, acestea fiind superioare, adesea, productiilor altor cereale paioase cultivate la noi; ca atare, orezul a fost considerat o cultura rentabila.

In anul 1989, in Romania existau in jur de 62 mii ha amenajate pentru cultivarea orezului; se intentiona amenajarea unei suprafete totale de 75 mii ha, dintre care sa fie cultivate anual circa 50 mii ha, pentru acoperirea consumului intern.

In ultimii ani, cultura orezului in Romania a cunoscut un regres considerabil din cauza anumitor dificultati economice, indeosebi din cauza costului foarte ridicat al apei pentru irigatie, dar si datorita concurentei orezului din import. Ca urmare, suprafetele semanate s-au restrans la 22 mii ha in 1991, 16 mii ha in 1992, 5-6 mii ha in 1995- 1996 si la doar 1,5 - 2,5 mii ha in 1998-2001 (productii medii de 2.691 - 2.979 kg/ha, in ultimii ani). Drept consecinta, Romania este dependenta de orezul din import pentru acoperirea consumului intern (39 mii tone importate in 1995 si 66 mii tone in 1997).

1.4. Sistematica. Origine. Soiuri

Orezul este originar din sud-estul Asiei si din India, iar in jurul anului 3000 i.h. exista deja in cultura in China. Actualmente orezul este cultivat atat in zonele tropicala si subtropicala, cat si in zona temperata. Limita nordica de cultivare a orezului in Europa o constituie nordul Italiei, Franta si sudul Romaniei (fig.3.70, dupa GH, BALTEANU, 1989).

Orezul cultivat apartine genului Oryza, specia Oryza sativa L. (orezul comun), care cuprinde trei subspecii: ssp. brevis, caracterizata prin boabe scurte, de 3 - 4 mm lungime; ssp. indica, caracterizata prin boabe subtiri si lungi, plante cu tulpini si frunze lungi si de culoare verde-deschis, perioada lunga de vegetatie; ssp. japonica, cu boabe mari, ceva mai scurte, pline, plante cu talie mijlocie, cu frunze fine, de culoare verde-inchis, perioada mai scurta de vegetatie, cultivata in zona temperata.

In comertul mondial, orezul este impartit in grupe (tipuri) in functie de: compozitia chimica a amidonului (amidonul poate fi constituit aproape exclusiv din amilopectina sau, atat din amiloza, cat si din amilopectina); aroma boabelor (tipul aromat este cultivat in India); caracteristicile bobului, si indeosebi lungimea (tipul cu bobul scurt -7,2 mm lungimea medie - este preferat de consumatorii din Asia de nord; tipul cu bolul lung - 9,9 mm - este preferat de majoritatea consumatorilor americani si europeni).

In Romania se cultiva ssp. japonica temperata (existenta in cultura, in principal, in nordul Chinei, Coreea, Japonia, bazinul mediteranean). Soiurile folosite in prezent in Romania fac parte din varietatea italica, caracterizata prin panicule nearistate, palee galbene, cariopse albe. Ele sunt in totalitate soiuri precoce - creatii ale amelioratorilor romani de orez (tabelul 3.45).

Trebuie mentionat ca in consumul alimentar este folosit si orezul salbatic (Zizania aquatica L. si Z. palustris L.), planta erbacee, anuala, existenta in stare salbatica in America de Nord, de-a lungul raurilor si in mlastini. Acesta a reprezentat, timp indelungat, un aliment de baza pentru locuitorii Americii pre-columbiene. Planta este cultivata in statele Minnesota, California, Texas si in zona marilor lacuri canadiene. Compozitia chimica a boabelor este asemanatoare cu cea a orezului comun, remarcandu-se bogatia in saruri minerale si in vitaminele complexului B. Boabele sunt folosite pe scara restransa, pentru preparate alimentare traditionale.

1.5.  Particularitati biologice

Principalele caracteristici ale orezului cultivat sunt: infratire abundenta, limbul frunzei ingust, inflorescenta un panicul rasfirat, purtand spiculete pedicelate uniflore. Floarea prezinta 6 stamine, iar fecundarea este autogama. La recoltare bobul este imbracat in palee.

Incoltirea. In faza de germinat, boabele de orez necesita mai putin oxigen, comparativ cu alte cereale, astfel incat boabele pot germina si in apa. La germinarea obisnuita, in sol uscat, din bob iese mai intai radicula si apoi coleoptilul, in timp ce in strat de apa, la exteriorul bobului apare intai plumula.

Tabelul 3.45

Soiurile de orez cultivate in Romania (2002)

Soiul (anul inregistrarii)

Perioada de vegetatie (zile)

Rezistenta la cadere

Rezistenta la boli, daunatori si temperaturi scazute

MMB (g)

Capacitatea de productie (kg/ha)

Zone de cultivare recomandate

BEGA (1978)

110-120

Mijlocie

Foarte rezistent

25-26

5.000-6.500

In special in partea de vest a tarii, cu posibilitati de extindere in toata tara

BRAILA (1985)

120-125

Foarte rezistent

Mijlocie

28-30

5.000-7.000

Zonele din sudul si sud-estul tarii, indeosebi pe solurile saraturate ameliorate sau in curs de ameliorare

CHIRNOG

(1989)

113-118

Foarte rezistent

Foarte rezistent

30-32

5.500-7.450

Toate zonele de cultivare

CRISTAL

(1988)

120-125

Foarte rezistent

Foarte rezistent

38-40

5.000-6.000

Toate zonele de cultivare

DIAMANT (1984)

110-120

Mijlocie

Foarte rezistent

25-28

5.000-6.500

In special partea de vest a tarii, cu posibilitati de extindere in toata tara

DUNAREA (1998)

120-122

Rezistent

Rezistent

31-32

6.290

Toate zonele de cultivare

ELIDA

(2001)

117-12

Mijlocie

Rezistent

43

4.989

Toate zonele de cultura

OLTENITA

(1991)

112-120

Rezistent

Foarte rezistent

30-32

5.000-6.000

Toate zonele de cultivare

POLIZESTI

28 (1978)

125-135

Foarte rezistent

Mijlocie

25-32

5.000-6.500

Zonele de cultivare din sud si sud-est. indeosebi pe terenuri saraturate si ameliorare

SPERANTA

(1994)

118-128

Rezistent

Rezistent

31-33

8.600

Toate zonele de cultivare

Fig. 3.71. - Sectiune transversala in radacina adventiva dezvoltata de orez

in  parenchimul cortical sunt dezvoltate spatii aerifere

Fig. 3.72. - Sectiune transversala schematizata, prin internod la paiul de

orez. Se observa fascicule vasculare mici si mai mari si elemente (lacune) ale

sistemului aerifer

Infratirea. Incepe la 10 -15 zile dupa rasarit. Planta de orez formeaza, de regula, 3-6 frati fertili. Radacinile, paiul si frunzele de orez sunt prevazute cu canale aerifere, care asigura oxigenul necesar pentru respiratia organelor subterane, in conditiile terenului acoperit cu strat de apa (fig.3.71 si 3.72, dupa F.CRESCINI, citat de GH. BALTEANU, 1989).

Fig. 3.73. - Inflorescenta (panicul) la orez

Inflorirea. Este precedata de aparitia paniculului si dureaza, la un panicul, 5-9 zile, in functie de soi. Inflorirea si fecundarea sunt favorizate de temperaturi ale aerului de minimum 22°C (temperatura optima 27 - 29°C), iar umiditatea relativa a aerului trebuie sa fie de 70 - 80%. Pentru orez sunt nefavorabile zilele reci si ploioase, iar temperaturile sub 17°C determina sterilitate. La maturitate temperatura optima se situeaza in jur de 25°C.

Paniculul de orez este rasfirat, cu numeroase spiculete uniflore si formeaza 30 - 90 boabe imbracate in palee, cu MMB = 25-45 g si 18 - 22% de pleve neconcrescute cu bobul (fig. 3.73). Pericarpul cariopsei este, de regula de culoare bruna si cu miros relativ puternic, astfel incat, la preindustrializare, se urmareste indepartarea pericarpului. in conditii mai putin favorabile, in endospermul bobului se poate observa o pata albicioasa („pancia bianca”), care contine indeosebi maltoza si dextrine si mai putin amidon, si care apare datorita unei umpleri defectuoase a bobului; prezenta acesteia creeaza unele dificultati Ia treierat si conditionare, prin deformarea si spargerea boabelor, precum si la preparare, prin desfacerea Ia fiert a boabelor si formarea unui terci.

Perioada de vegetatie a plantelor de orez este cuprinsa intre 105 si 145 zile. Cerintele termice pe intreaga durata a vegetatiei sunt de 2.400 - 3.200°C (temperaturi mai mari de 0°C). Pentru conditiile din Romania, un soi trebuie sa aiba un necesar termic de cel mult 2.400°C, pentru a ajunge la maturitate (dupa Prof. P. MUNTEANU, 1938).

1.6. Cerinte fata de clima si sol

Temperatura. Planta de orez este foarte exigenta fata de caldura, necesitand temperaturi de minimum 20°C, timp de 3 luni (lunile iunie-august). Germinarea semintelor incepe la 10 - 12°C, dar se desfasoara lent pana la 16°C; optimum se situeaza injur de 30 - 35°C. in perioada infloritului, conditiile optime de temperatura sunt asigurate la 27,5 - 32,5°C si cele minime la 17,5 - 22,5°C. Scaderile de temperatura (sub 15°C media zilnica), care se produc uneori la noi in timpul infloritului (luna august), antreneaza caderea florilor si reduc, adesea drastic, recoltele de boabe.

Umiditatea. Orezul este cereala cea mai pretentioasa fata de apa. De aceea, in anumite regiuni ale globului, acolo unde se poate produce orez in cultura neirigata, trebuie sa cada 160 - 300 mm precipitatii lunar sau l.000 - l.800 mm pe intreaga perioada de vegetatie. In cultura irigata este necesar un debit mediu de circa 2 - 2,5 l/sec/ha, ceea ce corespunde cu o norma de irigatie de 30 - 40.000 m1 apa/ha.

In zona temperata, cu oscilatii de temperatura destul de insemnate si bruste in timpul verii, stratul de apa joaca un rol termoregulator foarte important. Ca urmare, in zona temperata nu se poate practica decat cultivarea orezului in conditii submerse (in strat de apa). Dupa cum arata GH. BALTEANU (1991), cerintele fiziologice pentru apa ale orezului nu sunt cu mult superioare graului; coeficientul de transpiratie al orezului este de 600, prin comparatie cu cel al graului, care este de 500. Pentru conditiile din Romania se considera ca este necesara o norma de irigatie de 20.000 m3 apa/ha/an.

Apa provenind din ape curgatoare (calda si bine oxigenata) este cea mai potrivita pentru irigarea orezului. Continutul de saruri din apa de irigatie nu trebuie sa depaseasca l - 2 g/1; apa usor salina poate fi folosita in orezarie numai cu conditia sa fie asigurat un drenaj foarte bun.

Curentii de aer. In anumite faze de vegetatie, vantul poate produce unele pagube: stanjeneste inradacinarea plantelor in fazele de germinare-rasarire, poate favoriza caderea plantelor si scuturarea boabelor la maturitate.

Lumina. Orezul are cerinte mari fata de lumina, necesitand minimum 1.000 ore de stralucire a soarelui. Productia de orez scade in anii cu nebulozitate ridicata. Radiatia solara optima pentru orez este de 500 cal/cm2/zi.

Solul. Orezul are capacitatea de a se adapta la soluri foarte diferite, sub aspectul structurii si al caracteristicilor chimice. Ca urmare, poate valorifica si soluri neproductive sau slab productive, saline, alcaline; nu se cultiva pe soluri nisipoase sau argiloase. Prefera solurile ceva mai grele, cu peste 40% argila, mai putin permeabile; solurile prea permeabile determina consumuri exagerate de apa. Reactia solului are o importanta redusa (limitele suportate ale pH sunt de 4,5 -8,5, iar optimum este de 6 - 7). Un sol prea acid poate prilejui aparitia unor simptome de carenta si toxicitate.

Orezul manifesta o anumita toleranta la sarurile din sol, continutul acestora nu trebuie sa depaseasca insa 2 %o. Pe solurile saraturate terenul trebuie sa fie perfect nivelat, iar evacuarea apei se va efectua cat mai corect, pentru a se evita concentrarea sarurilor in microzonele mai inalte, in anumite conditii, cultura orezului poate reprezenta o solutie de valorificare a terenurilor saraturate. De altfel, din suprafata totala de circa 500 mii ha de soluri afectate de saraturare existente in Romania, circa 100 mii ha sunt situate in zona climatica favorabila orezului. Ameliorarea solurilor saraturate prin submersie, si folosirea lor ca orezarii este metoda cea mai rapida si eficienta de valorificare a acestor soluri (GH. BALTEANU, 1989).

1.7. Zone ecologice

Pe teritoriul Romaniei conditiile de temperatura nu permit delimitarea unei zone foarte favorabile pentru cultura orezului, ci numai a unor areale restranse, in care se intrunesc conditii favorabile.

Zona favorabila I pentru cultura orezului in Romania este situata in lungul Dunarii, in incintele indiguite, pe o fasie cu latimea de circa 20 km la nord de Dunare, de la Calafat la Braila, in zona de influenta a izotermei de vara de 22°C (fig.3.74, dupa I. BADEA, 1975).

Zona favorabila II este delimitata de izoterma de vara de 21°C si este situata in luncile raurilor Siret, Buzau, Ialomita, Olt, precum si in Banat, in vestul judetului Timis.

Fig. 3.74. - Aria raspandirii in cultura a orezului in Romania

2. Tehnologia de cultivare a orezului

2.1. Rotatia

Culturile de orez se amplaseaza pe terenuri amenajate in mod special, impartite in parcele dreptunghiulare, cu suprafata de l - 4 ha fiecare, inconjurate de digulete si prevazute cu canale destinate alimentarii cu apa de irigatie, precum si canale destinate evacuarii acesteia; admisia si evacuarea apei din parcele se fac prin vanele de alimentare si de evacuare (fig.3.75, dupa I. BADEA, 1975).

Amenajarile pentru orezarie sunt costisitoare, astfel incat, sub aspect economic, este de dorit sa se realizeze o incarcare cat mai mare cu orez pe suprafetele amenajate. Pe de alta parte, orezul este o planta care suporta monocultura. Aceasta nu trebuie practicata, insa, mai mult 3 - 4 ani la rand, apoi trebuie intrerupta, deoarece exista pericolul aparitiei unor procese negative, cum ar fi: acidifierea, compactarea lui, manifestarea unor procese anaerobe, spalarea elementelor nutritive, imburuienarea terenului cu buruieni specifice s.a.

Pe terenurile fertile, cu apa freatica situata mai in adancime, unde nu exista pericolul salinizarii solului, se poate practica o incarcare cu orez de pana la 75 -80%. Pe terenurile mai putin fertile, precum si in orezariile vechi, unde exista pericolul de salinizare, incarcarea cu orez trebuie diminuata la 50%. in ultimul timp se recomanda sa se organizeze asolamente de 6 ani, dintre care 4 ani cu orez, urmati de doi ani de „odihna”; in primul an se cultiva o prasitoare - soia, porumb sau floarea-soarelui (culturi semanate primavara), iar in anul urmator o cereala paioasa recoltata vara si care permite, astfel, lucrarea timpurie a solului in vederea semanatului orezului (dupa recomandarile ICCPT. Fundulea, 1990).

Fig. 3.75. - Amenajarea orezariei: A - schita de amenajare a unui sector de orezarie; B – sectiune printr-un sector de orezarie (tip clasic de amenajare)

Trebuie avuta in vedere si posibilitatea practicarii unei rotatii anuale, folosind, de pilda, borceag semanat toamna si recoltat primavara devreme ca nutret verde, dupa care se seamana orez. in anumite situatii, in orezarii poate fi semanata si lucerna, care este mentinuta 2 ani in cultura.

2.2. Fertilizarea

Necesarul de elemente nutritive al unei culturi de orez, pentru a produce 100 kg boabe/ha este estimat la 2,2 kg N, l kg P2O5, 2 kg K2O si l kg CaO.

Azotul. Orezul reactioneaza puternic la administrarea ingrasamintelor, indeosebi ca urmare a spalarii elementelor nutritive din sol cu apa de irigatie. Cele mai importante sunt ingrasaminte le cu azot, care se recomanda sa fie aplicate in doze de 120 - 150 kg/ha; marimea dozelor este corelata cu fertilitatea solului, soiul cultivat (intereseaza in primul rand rezistenta la cadere a soiului), conditiile meteorologice din anul de cultura, data cand a fost efectuat semanatul (pentru a nu intarzia vegetatia).

Azotul este administrat fractionat: 2/3 din doza totala primavara, inainte de semanat, iar restul se aplica in timpul vegetatiei (in stadiul de 7 - 9 frunze, moment in care planta trece in faza reproductiva), fara, insa, a depasi data de l iulie, in cazul in care azotul este administrat mai tarziu, perioada de vegetatie se prelungeste, creste procentul de sterilitate si de sistavire a boabelor, este favorizat atacul de boli criptogamice. Daca premergatoarea a fost o leguminoasa (de exemplu, soia) doza totala de azot se poate reduce cu 20 - 30%. Trebuie subliniat ca ingrasarea cu azot in timpul vegetatiei se suprima daca s-a semanat mai tarziu, precum si in cazurile in care vegetatia este luxurianta si intarziata fata de situatia normala.

Dintre ingrasamintele cu azot, sulfatul de amoniu este preferat azotatului de amoniu, deoarece azotul amoniacal nu este spalat cu apa de irigatie (este retinut in sol), fiind mai bine folosit de planta de orez. in perioada de vegetatie se administreaza, in primul rand, sulfat de amoniu, dar pot fi aplicate si alte ingrasaminte cu azot, cum ar fi azotatul de amoniu sau ingrasaminte complexe. Pentru imprastierea ingrasamintelor in vegetatie se folosesc mijloace „avio” sau terestre (tractoare prevazute cu roti cu pinteni si masini pentru administrat ingrasaminte chimice).

Fosforul. Este deosebit de important in cultura orezului, avand rolul de a echilibra efectul azotului. Influenteaza favorabil inradacinarea si infratirea, confera rezistenta la cadere si boli, favorizeaza maturarea mai devreme a boabelor, ingrasarea cu fosfor este obligatorie in toate situatiile, dozele recomandate fiind de 80 - 100 kg P2O5/ha. Administrarea se poate face toamna sau chiar primavara inainte de semanat, cu incorporare in sol.

Potasiul. Ca ingrasamant este important pe solurile usoare, precum si in orezariile vechi, mai ales atunci cand au fost folosite doze mari de ingrasaminte cu azot si fosfor. Dozele sunt de 80 - 100 kg K2O/ha, aplicate in intregime inainte de semanat sau fractionat, la fel ca azotul.

Ingrasamintele organice. Gunoiul  de  grajd  este  eficient in  cultura orezului, indeosebi in orezariile vechi. Se recomanda sa fie aplicate 30 t/ha gunoi in stare bine fermentata, de dorit la cultura premergatoare prasitoare din asolament.

Pe solurile saraturate, cu reactie alcalina, se administreaza amendamente cu reactie acida, sub forma de gips (fosfogips), in doze de 4 - 10 t/ha.

2.4. Lucrarile solului

Aratura. Lucrarea de baza a solului este reprezentata de aratura de toamna efectuata cat mai de timpuriu, la 23 - 25 cm adancime pe solurile normale si 28 - 30 cm pe solurile mai usoare si pe sarǎturi, in orezarii este necesara, in mod frecvent, afanarea adanca a solului (scari fi carea), efectuata o data la 4 ani, indeosebi in orezariile vechi, pe solurile puternic tasate si pe cele mai putin permeabile, in anumite situatii (pentru combaterea unor buruieni cu rizomi, mai greu de distrus) este recomandata o a doua aratura in primavara, dupa ce rizomii au fost descoperiti si expusi la ger prin aratura de toamna, efectuata ceva mai superficial. La desprimavarare, aratura se lucreaza cu grapa cu discuri in agregat cu grapa cu colti.

Nivelarea terenului. Este o lucrare foarte importanta din tehnologia de cultivare a orezului. Nivelarea de intretinere (sau de exploatare) se face in fiecare an si are ca scop corectarea denivelarilor rezultate in urma lucrarilor mecanice. Prin comparatie, nivelarea capitala se face la amenajarea orezariei si apoi la interval de 4 ani, la cultura premergatoare din asolament.

Nivelarea se poate realiza in teren uscat sau dupa inundarea terenului cu un strat de apa. In teren uscat lucrarea este realizata prin doua treceri in sensuri diferite cu nivelatoare tractate. Nivelarea in apa se realizeaza prin introducerea apei in parcela, apa indicand bine denivelarile; in continuare, terenul se lucreaza cu tractorul prevazut cu roti cu pinteni si lama nivelatoare.

Dupa nivelare se administreaza ingrasamintele, care sunt incorporate in sol cu grapa cu discuri; eventual, prin aceeasi lucrare, sunt incorporate si erbicidele pe baza de molinat (Ordram). inainte de semanat, cu ajutorul unor mijloace mecanice se pot deschide rigole necesare pentru inundarea terenului si pentru evacuarea mai rapida a apei din parcela.

2.5. Samanta si semanatul

Samanta destinata semanatului trebuie sa contina numai boabe intregi, nedecorticate, cu puritatea fizica minimum 98%, germinatia minimum 80% si energie germinativa cat mai ridicata.

Inainte de semanat este obligatorie tratarea semintei, folosind lindan + tiuram + metiltiofanat (Tirametox 90 PTS, 3 kg/t de samanta) lindan + carboxina (Vitalin 85 PTS, 3 kg/t samanta), impotriva daunatorilor care ataca la inceputul vegetatiei si a unor boli (arsura bacteriena sau „brusone”).

Orezul poate fi semanat in strat de apa sau in uscat (in teren pregatit ca pentru orice paioasa).

Semanatul in apa este metoda cea mai extinsa, atat Ia noi, cat si pe plan mondial (circa 70% din totalul suprafetei cultivate cu orez in lume). Aceasta metoda prezinta o serie de avantaje: se castiga 10-15 zile din perioada de vegetatie, deoarece se foloseste samanta preincoltita si se poate semana mai devreme; metoda poate fi aplicata pe terenurile salinizate; se asigura conditii bune pentru semanat pe solurile grele, precum si in situatiile in care nu se poate pregati foarte bine patul germinativ (asa cum cere semanatul „in uscat”); permite utilizarea erbicidelor pe baza de molinat (Ordram), foarte volatile si care trebuie incorporate in sol si terenul inundat, imediat dupa aplicare.

In vederea semanatului, samanta se tine, de regula, la umectat 24 - 28 ore pana la incoltire („punctare”), apoi se zvanta usor. Semanatul se efectueaza prin imprastiere cu mijloace terestre (tractor prevazut cu roti cu pinteni sau zabrele si masina de imprastiat ingrasaminte chimice) sau „avio”. Este esentiala distribuirea (imprastierea) cat mai uniforma a semintelor, inainte de semanat se efectueaza tulburarea apei pentru ca, dupa semanat, peste seminte sa se depuna un strat de mal (namol) de circa 0,5 cm grosime.

Semanatul „in uscat” se poate realiza tot prin imprastiere, folosind masini pentru administrat ingrasaminte chimice sau semanatori universale, fara incorporare (fara brazdare). In prealabil terenul poate fi modelat, prin trasarea unor rigole superficiale. Eventual, dupa semanat se poate efectua o lucrare de tavalugit cu tavalugul inelar, pentru a evita ca samanta sa fie deplasata cu apa de inundare, imprastierea semintelor se poate face si cu mijloace „avio”. Pe terenurile bine pregatite se poate semana cu semanatoarea universala, la adancimea de circa 2 cm, folosind patine prevazute cu limitatori de adancime.

Densitatea recomandata este mai mare decat la alte paioase, si anume 900 - 1.000 boabe germinabile/m2, din cauza conditiilor mai putin favorabile din perioada semanat-germinat-rasarit, urmarindu-se sa se realizeze 250 - 350 plante/m2 sau 400 - 600 panicule recoltabile/m2 . Pentru realizarea acestor densitati este necesar sa fie folosite intre 250 si 300 kg samanta/ha.

In tara noastra orezul este semanat atunci cand in sol temperatura ajunge la 10 - 12°C (15°C temperatura apei), ceea ce corespunde cu intervalul 20 aprilie - 5 mai. intarzierea semanatului este foarte daunatoare, deoarece se intarzie vegetatia in toamna, cu toate consecintele legate de maturare, recoltare, nivelul productiilor etc.

2.6. Lucrarile de ingrijire

Combaterea buruienilor este cea mai importanta lucrare de ingrijire din cultura orezului. Imburuienarea orezariilor este favorizata de stratul de apa si se produce, indeosebi, cu buruieni iubitoare de apa. Majoritatea buruienilor pagubitoare fac parte din familia Poaceae (Gramineae), mai frecvent specii ale genului Echinochloa (Ech. crus-galli, Ech. phyllopogon, Ech. oryzoides - mohor) si specia Leersya oryzoides (orizica). La acestea se adauga buruieni specifice de balta, cu ar fi cele din familiile Cyperaceae (Scirpus; Cyperus; Juncellus) si Alismataceae (Alisma; Sagitaria).

Pentru combaterea mohorului se recomanda aplicarea unor erbicide pe baza de molinat (Ordram 72 CE, 7-8 l/ha), dizolvate in 200 - 400 l apa/ha. Administrarea se face inainte de semanat, pe teren foarte bine pregatit, urmarindu-se distribuirea cat mai uniforma si incorporarea imediata la 6 - 8 cm adancime, prin 2 lucrari cu grapa cu discuri, in sensuri diferite si inundarea obligatorie a parcelei imediat dupa aplicare (si nu mai tarziu de 24 ore). Aceste preparate combat si 30 - 40% dintre speciile de buruieni din familia Cyperaceae. In schimb, nu distrug toate speciile de mohor. Rezultate bune se obtin si cu erbicidele continand tiobencarb (Saturn 50 EC, 8-10 l/ha), aplicate preemergent si care pot fi folosite, atat in cazul semanatului in apa, cat si la semanatul in uscat (tabelul 3.46).

In mod frecvent, este necesara o erbicidare de corectie, in perioada de vegetatie, pentru combaterea speciilor de mohor rezistente la molinat, precum si a unor generatii mai tarzii de mohor. Se folosesc erbicide pe baza de quinoclorac (Facet PU, 0,75-1,0 kg/ha), tiobencarb + propanil (Saturn 50 EC + STAM LV-10, 6,0 + 8,0 l/ha, sau Satunil CE, 10,0 l/ha), pretilaclor + propanil (Soffit Plus 500 EC, 6,0 l/ha) sau chiar molinat (Ordram).

Inainte de efectuarea tratamentului apa este evacuata complet din parcela: dupa 1-2 zile de la tratament se introduce un strat de apa de 15-20 cm, apoi dupa alte 6-8 zile se revine la stratul de apa de grosime normala.

Impotriva buruienilor din familia Cyperaceae si a buruienilor dicotiledonate se fac tratamente in vegetatie cu preparate pe baza de triclopyr si MCPA (Garlon 4E+Dicotex, 1,0 + 2 l/ha) sau bensulfuron metil (Londax 60 DF, 70 - 90 g/ha); rezultate bune se obtin si cu bentazon+MCPA (Basagran M 60, 3,0 l/ha). De obicei, aceste preparate sunt asociate cu erbicidele destinate combaterii monocotiledonatelor.

Contra buruienii Leersia oryzoides, mult extinsa in ultimele decenii in orezariile din tara noastra si deosebit de daunatoare, se recomanda administrarea postemergenta a preparatelor continand glufosinat (Basta CE, 5,0 l/ha). Administrarea inainte de recoltarea orezului a tratamentelor cu glifosat permite distrugerea rizomilor de buruieni.

Contra algelor, a caror dezvoltare este favorizata de stratul de apa din orezarie, se foloseste sulfat de cupru, in cantitate de pana la 20 kg/ha pe intreaga perioada de vegetatie. Tratamentul se face prin asezarea la vaneta de alimentare cu apa a parcelei a unui saculet cu sulfat de cupru, in momentul in care apare o spuma la suprafata apei si care indica inceputul dezvoltari puternice a algelor. Se mai pot folosi trifenilacetat de staniu si Maneb (Brestan 60 WP, 2-4 l/ha), introduse in apa de irigat, ori de cate ori este nevoie.

Combaterea bolilor. Boala cea mai periculoasa din cultura orezului este arsura bacteriana (sau „brusone” - Pyricularia oryzae) care ataca orezul pe toata durata vegetatiei si indeosebi in faza de burduf-inflorire. Atacul este favorizat de verile racoroase (mai ales in luna august), de diferentele termice mari de la zi la noapte, de excesul de azot, de ingrasarea unilaterala si tarzie cu azot. Masurile preventive (respectarea rotatiei, arderea miristei si a resturilor vegetale, efectuarea araturilor adanci, ingrasarea NPK echilibrata, tratarea semintelor inainte de semanat cu macozeb) sunt foarte importante si eficiente.

Tabelul 3.46

Erbicide folosite pentru combaterea buruienilor din cultura orezului

Buruieni

prezente

Substanta activa

Produsul

comercial

Doza produs

comercial

Momentul de aplicare

Recomandari de administrare

Echinochloa

sp. (mohor)

Molinat

Ordram

72 CE

.

7,0-8,0l/ha

ppi

- Se incorporeaza imediat in sol, la adancimea de 6-8 cm, prin doua treceri cu grapa cu discuri, cu inundare la cel mult 24 ore de la aplicare

Tiobencarb

Saturn

50 EC

8,0-10,0l/ha

preem sau postem

-    La semanatul in apa se aplica la suprafata solului, dupa ultima discuire; se inunda si se seamana la 4-5 zile dupa aplicare.

-     La semanatul in uscat cu incorporarea semintei in sol, se aplica imediat dupa semanat, dupa care se inunda

Quinoclorac

Facet PU

0,75-1,0kg/ha

postem

- Se aplica cu adjuvantul Wetal, 1 l/ha, in faza de 1-2 frunze ale mohorului (doza de 0,75 kg/ha) sau 4-5 frunze ale mohorului (1 kg/ha)

Tiobencarb + Propanil

Saturn

50 EC+ STAMLV- 10

6,0-8,0 l/ha

postem

- in faza de 1-4 frunze ale mohorului, cu evacuarea apei din parcela

Cyperaceae si

buruieni dicotiledonate

Tryclorpyr+ MCPA

Garlon 4E + Dicotex

1,0+2,0 l/ha

postem

- in faza de 1-2 frunze ale mohorului, dupa evacuarea apei din parcela

Bensulfuron metil

Londax GS

70-90 g/ha

postem

- in faza de 1-2 frunze ale mohorului, dupa evacuarea apei din parcela

Leersia oryzoides

(orizica)

Glufosinat

B asta CE

5,0 l/ha

postem

- Se poate aplica si ca desicant, in doza de 2,0-2,5 l/ha

Glifosat

Roundup

6,0 l/ha

postem

- Cand umiditatea boabelor este de          20-25%, iar plantele de Leersia sunt inca verzi. Dupa tratament, se asteapta 20-25 zile ca erbicidul sa transloce in rizomi si apoi se recolteaza.

Alge

Sulfat de cupru

-

20,0 kg/ha

-

- Se aplica incepand cu prima inundare, ori de cate ori este nevoie

O boala periculoasa in cultura orezului este si patarea bruna (Helminthosporium oryaze), pentru care se recomanda aceleasi masuri preventive ca si in cazul arsurii bacteriene, la care se adauga posibilitatea cultivarii unor soiuri rezistente; fuzarioza (Fusarium sp.) ataca in fazele de germinat si inflorit, masurile preventive si curative fiind similare cu cele prezentate la celelalte boli.

Daunatorii specifici culturilor de orez sunt musculita orezului sau tantarul orezului, atacul periculos fiind provocat de larve, cand orezul este in faza de plantula. Cultura atacata are frunzele galbene, plantele sunt firave si se poate ajunge pana la pieirea plantelor. Se recomanda tratamente cu diferite insecticide, efectuate cu mijloace terestre, daca atacul este izolat, in vetre pe locurile mai joase, sau cu mijloace 'avio', pe suprafete mari. De asemenea, in orezarii apar, de regula, moluste, broaste, raci (Planorbis, Paludina, Limnea), la atac foarte puternic recomandandu-se evacuarea pentru scurt timp (cateva ore) a apei.

Irigarea. Este o lucrare esentiala in cultura orezului. Dupa cum s-a mentionat, in zona temperata este obligatorie cultivarea orezului in strat de apa, prin care se acopera necesarul de apa al plantelor, dar se atenueaza si oscilatiile de temperatura, foarte daunatoare plantei de orez.

Regimul de irigare aplicat in orezariile din tara noastra este submersia intermitenta cu nivel de apa variabil. Aceasta presupune ca, in cazul semanatului in apa, se face inundarea parcelei cu 10 cm de apa, cu i - 2 zile inainte de semanat; dupa 6-8 zile de la semanat se evacueaza apa timp de 48 ore, pentru inradacinarea plantutelor, apoi terenul se inunda din nou, cu marirea treptata a grosimii stratului de apa; la infratit nivelul apei se coboara pana la 3 - 4 cm, cu scopul de asigura oxigenul necesar plantei in aceasta faza, dar si pentru a proteja nodul de infratire de actiunea directa a razele solare, in continuare stratul de apa se ridica treptat, la inceput la 10 - 15 cm si atingand maximum de 20 - 25 cm in fazele aparitia paniculului-inflorire.

Fig. 3.76. - Schema regimului de irigare prin submersie intermitenta, cu nivel de apa variabil, la semanatul „in uscat” si la semanatul „in apa”

La fecundare-formarea bobului, grosimea stratului de apa se poate reduce pana la 10 - 15 cm. In faza de maturitate in ceara se opreste alimentarea cu apa, iar cu 10 - 15 zile inainte de recoltare se deschid vanetele pentru a permite evacuarea completa a apei din parcela (fig.3.76, dupa I. BADEA, 1975).

Evacuarea apei se face si in situatiile in care este necesara administrarea ingrasamintelor, a erbicidelor sau combaterea daunatorilor.

In cazul semanatului in uscat, pana la incoltire se introduc in parcela cate 5 - 6 cm strat de apa, care se lasa sa se infiltreze treptat, operatiunea repetandu-se de 4 - 5 ori; in continuare, regimul apei se conduce ca in cazul semanatului „in apa”.

2.7. Recoltarea

In momentul in care boabele ajung la 28 - 30% umiditate, se recomanda evacuarea treptata a apei din parcele, nu prea repede, pentru a nu determina caderea plantelor.

Momentul optim de recoltare este atunci cand boabele de la varful paniculului se afla la coacere deplina (circa 18 - 20% umiditate, uneori chiar 24% umiditate). Calendaristic, in Romania orezul, se recolteaza, in mod obisnuit, intre 15 septembrie si 15 octombrie.

Inainte de recoltare, din cauza frunzelor inca verzi, sunt necesare uneori tratamente cu substante desicante, cum ar fi diquat (Reglone CS, 2-3 l/ha) sau dimetipin (Harvade 25 F, 1,5 l/ha), aplicate atunci cand boabele au 24-26% umiditate.

Recoltarea se efectueaza cu combina pentru cereale paioase, direct din lan, avand aparatul de treier prevazut cu batator cu cuie si reglat la o turatie de 500 - 550 rotatii/minut. Combina se deplaseaza pe senile, cu o viteza de inaintare de numai 1,5-2 km/ora.

Uneori este necesara recoltarea divizata a orezului, aceasta fiind impusa de anumite conditii speciale si indeosebi de coacerea intarziata si neuniforma; lucrarea se poate incepe la 26 - 28% umiditate in boabe, folosind vindroverul, reglat pentru a taia miristea la 20 cm inaltime. Cand boabele ajung la 15 - 17% umiditate se treiera cu combina prevazuta cu ridicator de brazda.

Productiile medii obtinute in Romania inainte de 1990 au fost de 2.500 -3.500 kg boabe/ha, in mod frecvent, exploatatiile agricole din incinta indiguita a Dunarii, specializate in cultura orezului au realizat recolte de peste 4.000 kg/ha. Trebuie, insa, mentionat ca in zonele traditionale de cultura a orezului pe glob, cu conditii climatice si de sol foarte favorabile, productiile medii depasesc 5.000 -6.000 kg boabe/ha.

Imediat dupa recoltare este obligatorie conditionarea recoltei, (eliminarea impuritatilor cu continut ridicat de apa, a fragmentelor vegetale verzi si uscarea boabelor), cu scopul de a se evita deprecierea calitatii recoltei, in continuare, boabele uscate („orezul paddy” - termen din limbajul specific producerii, comercializarii si prelucrarii orezului si care defineste boabele imbracate in palei) sunt prelucrate pentru indepartarea, in prima faza, a paleelor („orezul cargo”), apoi a invelisurilor bobului si a embrionului („orezul alb”). Albirea poate fi insotita de polizare si glasare cu glucoza si amidon.

Criteriile de calitate la prelucrare sunt: randamentul la prelucrare sau procentul de orez alb raportat la orezul „paddy” din care este produs (55 - 70%) si care depinde de soi, faza de recoltare (se cere evitarea supracoacerii), tehnica de uscare (o uscare prea rapida mareste pierderile); forma boabelor albe (boabele lungi si inguste sunt cele mai apreciate); sticlozitatea; valoarea culinara (calitatile gustative si comportarea la fiert).

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 940
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved