Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE



AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Contabilitatea operatiilor privind ciclul de exploatare al intreprinderii

Contabilitate

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
OBIECTUL SI METODA CONTABILITATII
Standardul International de Contabilitate IAS 7 - Situatiile fluxurilor de numerar
Contabilitate (baze) – test grila
LUCRARE DE DISERTATIE - ELABORAREA SI ANALIZA DOCUMENTELOR CONTABILE DE SINTEZA LA S.C. SNACK ATTACK S.R.L.
EVALUAREA STOCURILOR
CONTABILITATEA RELATIILOR CU TERTII
Contabilitatea decontarilor privind interesele de participare
Lucrare de licenta Contabilitate si Informatica de Gestiune - Politici si optiuni contabile privind impozitul pe profit ( IAS 12 )
Delimitari si structuri privind stocurile - Definitii si structuri de stocuri
DEFINIREA IMOBILIZARILOR CORPORALE

TERMENI importanti pentru acest document

contabilitatea operatiunilor privind ciclul de exploatare a intreprinderii : : CICLUl DE EXPLOATARE: stocuri capital uman performantele intreprinderii : contabilitatea operatiilor privind ciclul de exploatare al intreprinderii : contabilitatea operatiilor privind ciclul de finantare :
loading...

Contabilitatea operatiilor privind ciclul de exploatare al intreprinderii

Preliminarii

Ciclul de exploatare, respectiv aprovizionare – productie – desfacere, inglobeaza ca problematici de abordat: stocurile de valori materiale, performantele intreprinderii (venituri si cheltuieli), remuneratiile personalului etc. Standardele internationale de contabilitate care fac referire in mod direct sau indirect la aceste aspecte sunt: IAS 2 „Stocuri, IAS 18Venituri”, IAS 20Contabilitatea subventiilor guvernamentale si prezentarea informatiilor legate de asistenta guvernamentala”, IAS 19Beneficiile angajatilor”, IAS 8Profitul net sau pierderea neta, erori fundamentale si modificari ale politicii contabile”, IAS 12Impozit pe profit”, IAS 14Raportarea pe segmente”, IAS 23Costurile indatorarii”, IAS 21Efectele variatiei cursurilor de schimb valutar”, IAS 29Raportarea financiara in economiile hiperinflationiste”, IAS 11Contractele de constructii”, IAS 17Leasing”, IAS 36Deprecierea activelor”, IAS 37Provizioane, datorii si active contingente”, IAS 39Instrumente financiare: recunoastere si evaluare”, IAS 33Rezultatul pe actiune”.

1. Aspecte privind recunoasterea, evaluarea si gestiunea stocurilor prevazute de IAS 2 „Stocuri”

In categoria activelor circulante ale unei intreprinderi, o pondere insemnata o detin stocurile de valori materiale. Stocurile sunt active care se pot regasi fie sub forma materiilor prime, a materialelor si altor consumabile care urmeaza sa fie folosite in procesul de productie sau pentru prestarea de servicii; fie in curs de productie sau ca produse finite, in vederea vanzarii; fie sunt cumparate si detinute cu scopul revanzarii (de ex: marfurile sau terenurile si alte proprietati imobiliare detinute cu scopul de a fi revandute). De asemenea, sunt incluse in categoria stocurilor (sau a „serviciilor in curs de executie) costurile serviciilor prestate de un furnizor pentru care acesta nu a inregistrat inca venitul final, adica cele care nu au fost inca facturate.

Standardul de contabilitate IAS 2 „Contabilitatea stocurilor” are ca obiective sa descrie tratamentul contabil al stocurilor si sa furnizeze indicatii practice referitoare la procedeele de determinare a costului si la recunoasterea ulterioara a acestora ca o cheltuiala.

In general, recunoasterea[1] in contabilitate a unui Activ sau a unei Datorii presupune respectarea a doua conditii: este posibil ca activul sa genereze intrari de beneficii economice in intreprindere, iar datoria sa determine iesirea acestora, iar costul activului sau a datoriei sa poata fi determinat cu exactitate.

In ceea ce priveste stocurile de valori materiale, pentru ca prima conditie sa fie indeplinita, acestea trebuie sa conduca la obtinerea unor castiguri sub orice forma pentru intreprindere, fie prin vanzare, fie prin contributia la obtinerea unor bunuri sau servicii ce vor fi vandute etc. De exemplu, produsele reziduale se inregistreaza in contabilitate doar atunci cand pot fi valorificate, adica atunci cand pot fi vandute si valoarea cu care se inregistreaza este stabilita plecand tocmai de la pretul de valorificare probabil. Un alt exemplu vizeaza utilitatile (energie, gaze naturale, apa etc.). Acestea nu produc avantaje economice viitoare si, ca atare, nu sunt recunoscute ca elemente de stoc in bilant, ci sunt evidentiate ca si cheltuieli in contul de profit si pierdere.

Regulile de respectat la evaluarea elementelor din bilant[2], in general, si a stocurilor, in special, in conformitate cu articolele 7 si 9 din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, vizeaza urmatoarele patru momente: intrarea in patrimoniu, cu ocazia inventarierii, la inchiderea exercitiului si iesirea din patrimoniu.

a). La data intrarii in patrimoniu bunurile se evalueaza si se inregistreaza in contabilitate la valoarea de intrare, denumita valoare contabila, care poate fi: valoarea de achizitie sau costul de achizitie, pentru bunurile procurate cu titlu oneros; costul de productie, pentru bunurile produse in unitatea patrimoniala; valoarea de utilitate, pentru bunurile primite cu titlu gratuit; valoarea de aport, pentru bunurile aduse ca aport la capitalul social; valoarea justa, pentru bunurile care fac obiectul schimbulu

Costul de achizitie al unui bun cuprinde pretul de cumparare, taxele nerecuperabile (de ex., taxe aferente importului, cum sunt: taxele vamale, comisioanele vamale, accizele; T.V.A. la unitatile neplatitoare, inscris in facturile primite, fiind o cheltuiala nerecuperabila, se include in costul de achizitie al bunului, altfel, T.V.A. deductibila poate fi recuperata de la autoritatile fiscale si nu se include in costul bunului cumparat), cheltuielile de transport-aprovizionare si alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea in stare de utilitate sau intrarea in gestiune a bunului respectiv. Nu se includ in costul de achizitie reducerile comerciale.

Costul de productie al unui bun este format din costul de achizitie al materiilor prime si consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de productie, precum si cota cheltuielilor indirecte de productie (fixe si variabile) alocate in mod rational ca fiind legate de fabricatia acestuia. Cheltuielile fixe sunt cele care raman constante indiferent de volumul productiei, cum sunt: unele amortizari, cheltuielile cu intretinerea si conducerea sectiilor etc., iar cheltuielile variabile sunt proportionale cu productia, si anume: cheltuieli indirecte cu materialele, unele salarii indirecte, o parte din cheltuielile cu energia electrica etc. In cazul unui prestator de servicii, costul productiei in curs inregistrata ca stoc (contul 332) este format din: manopera si alte cheltuieli cu personalul implicat direct in prestarea serviciilor; cheltuieli indirecte de productie, fixe si variabile. In costul de productie nu se includ pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de productie inregistrate peste limitele normal admise, cheltuielile de depozitare, in afara de cazurile in care asemenea cheltuieli sunt necesare in procesul de productie anterior trecerii intr-o alta faza de fabricatie, cheltuielile de desfacere, cheltuielile generale de administratie si cheltuielile financiare, numai cu unele exceptii prevazute in Standardele Internationale de Contabilitate (de ex., atunci cand participa la aducerea stocurilor in forma finala).

In ceea ce priveste cheltuielile financiare, cum sunt dobanzile si diferentele de curs valutar aferente acestora privind imprumuturile care sunt direct atribuibile achizitiei, constructiei sau productiei unui activ pe termen lung sau cu ciclu lung de fabricatie, acestea pot fi incluse in costul acelui activ, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de IAS 23 „Costurile indatorarii” si de interpretarea SIC-2 „Consecventa - Capitalizarea costurilor indatorarii[3], atunci cand se aplica tratamentul contabil alternativ[4] prevazut de acestea. Mai exact, costurile indatorarii sunt capitalizate (incluse in costul stocurilor) atunci cand este posibil ca acestea sa aiba drept rezultat obtinerea de beneficii economice viitoare pentru intreprindere si pot fi evaluate cat mai corect posibil. In plus, sunt considerate active pe termen lung, stocurile (doar stocurile le avem in vedere aici) care necesita o perioada substantiala de timp pentru a fi gata in vederea vanzarii si mai putin acele stocuri care sunt fabricate in mod curent si repetitiv.

O alta categorie de cheltuieli financiare care ar putea fi incluse in costul stocurilor vizeaza diferentele de curs valutar nefavorabile aferente datoriilor. Desi IAS 21 „Efectele variatiei cursurilor de schimb valutar” prevede ca tratament alternativ permis includerea diferentelor nefavorabile de curs valutar in valoarea contabila a activelor aferente, acesta nu poate fi aplicat, de regula, intrucat nu sunt indeplinite conditiile prevazute de Interpretarea SIC-11 „Schimb valutar - Capitalizarea pierderilor rezultate din devalorizari monetare accentuate”. Conditiile mentionate au in vedere ca: diferentele de curs valutar privesc achizitii recente de bunuri si rezulta dintr-o depreciere monetara accentuata impotriva careia nu exista nici un mijloc de acoperire, iar datoriile nu sunt inca achitate. Daca s-ar include, operatiunea ar presupune majorarea valorii de intrare a stocurilor in corespondenta cu cresterea datoriei (de ex., 371=401), iar o data cu vanzarea marfurilor, diferenta respectiva va figura tot pe cheltuieli, dar cheltuieli de exploatare, si nu financiare.

Sunt si alte situatii in care diferentele de curs valutar pot afecta valoarea de intrare a stocurilor, si anume: in cazul importului, atunci cand la intocmirea declaratiei vamale apare doar avizul de insotire, factura fiind primita mai tarziu (la alt curs de schimb); atunci cand se exercita optiunea de cumparare in cazul unui contract de leasing financiar, cu valorile exprimate in valuta, cand cursurile de schimb sunt diferite; in situatia achizitiei de bunuri cu plata in rate si cu ratele exprimate in valuta.

Valoarea justa (engl. fair value) „este suma la care poate fi tranzactionat un activ sau decontata o datorie, de bunavoie, intre parti aflate in cunostinta de cauza, in cadrul unei tranzactii in care pretul este determinat obiectiv[5]”. Este valoarea care depinde mai mult de piata si mai putin de conditiile din intreprindere.

b). La inventariere, evaluarea fiecarui element se face la valoarea de inventar, stabilita in functie de utilitatea bunului, starea acestuia si pretul piete Standardul referitor la stocuri mentioneaza ca la inventariere acestea sunt evaluate la valoarea realizabila neta. Valoarea realizabila neta este pretul de vanzare estimat, care ar putea fi obtinut in cursul desfasurarii normale a activitatii, mai putin costurile estimate pentru finalizarea bunului (de ex: costuri suportate in urma ambalarii pentru cadouri) si costurile necesare vanzarii (de ex: cheltuielile cu publicitatea produselor).

c). La inchiderea exercitiului financiar[6], elementele bilantiere sunt evaluate la valoarea contabila pusa de acord cu valoarea de inventar. Diferentele in plus pentru elementele de activ si cele in minus pentru elementele de pasiv nu se inregistreaza in contabilitate. In schimb, diferentele in minus aferente elementelor de activ si diferentele in plus aferente pasivelor se inregistreaza pe seama amortizarii sau provizioanelor. Activele vor fi evidentiate in bilant la valoarea neta contabila, care poate fi egala cu valoarea de intrare, iar pasivele numai la valoarea de intrare (adica provizioanele aferente datoriilor se evidentiaza distinct ca pasive si se aduna, nu se scad, cum sunt cele aferente activelor).

La inchiderea exercitiului, stocurile sunt evaluate la valoarea cea mai mica dintre cost (valoarea de intrare) si valoarea realizabila neta[7]. In cazul in care valoarea realizabila neta este cea prezentata in situatiile financiare, atunci valoarea contabila a stocurilor este ajustata cu provizionul constituit. Altfel spus, in situatiile in care costul stocurilor nu poate fi recuperat, valoarea acestora trebuie diminuata pana la valoarea realizabila neta, in vederea respectarii principiului prudentei (activele nu pot sa fie prezentate in bilant la o valoare mai mare decat valoarea care se poate obtine prin utilizarea sau vanzarea lor). Important de mentionat este faptul ca valoarea materialelor si a consumabilelor folosite in productie nu este diminuata daca se estimeaza ca produsele finite in care urmeaza sa fie incorporate vor fi vandute la un pret mai mare sau egal cu costul lor.

Estimarea valorii realizabile nete se face in functie de fluctuatiile preturilor si costurilor, de scopul pentru care stocurile sunt detinute (de ex., pentru stocurile ce urmeaza a fi vandute in baza unor contracte ferme, valoarea realizabila neta este pretul stabilit in contract).

Exemplu: O firma detine in stoc marfuri care sunt evidentiate in contabilitate la valoarea de inregistrare de 50.000.000 le La inventariere se apreciaza ca valoarea realizabila neta a acestora este de: a). 45.000.000 lei; b). 53.000.000 le In bilant, marfurile vor fi prezentate in cazul a) la valoarea de 45.000.000 lei, iar in cazul b) la valoarea de 50.000.000 le

d). La data iesirii din patrimoniu sau la darea in consum, bunurile se evalueaza si se scad din gestiune, in general, la valoarea de intrare.

La iesirea din patrimoniu sau la darea in consum a stocurilor, standardul international de contabilitate nr. 2 „Stocuri” prevede ca tratament de baza, fie utilizarea metodei FIFO („Primul-intrat, primul-iesit”), fie cea a costului mediu ponderat. Odata aleasa, metoda trebuie aplicata consecvent de la un exercitiu financiar la altul si pentru elemente similare. In caz contrar, notele explicative vor contine informatii privind motivul schimbarii metodei, precum si efectele sale asupra rezultatului exercitiulu Tratamentul contabil alternativ permis pentru evaluarea stocurilor la iesirea din patrimoniu recomanda metoda LIFO („ultimul-intrat, primul-iesit”)[8]. Schimbarile metodelor de evaluare a stocurilor conduc la „manipularea rezultatului”, astfel ca profitul unei intreprinderi nu depinde doar de performantele economice si financiare, ci si de optiunea pentru o anumita metoda de evaluare.

Ca tehnici generale de masurare a costurilor stocurilor, in standardul aferent acestora, se mentioneaza metoda costului standard si metoda pretului cu amanuntul. In plus, pentru bunurile indentificabile si nefungibile, pentru determinarea costului se poate utiliza metoda identificarii specifice. In cazul utilizarii metodei pretului cu amanuntul, costul bunurilor vandute este calculat prin deducerea valorii marjei brute (a adaosului comercial) din pretul de vanzare al stocurilor.

Recunoasterea valorii stocurilor ca si cheltuieli ale perioadei (in cazul in care pentru contabilizare se recurge la metoda inventarului permanent) are loc atunci cand stocurile sunt vandute sau consumate, in aceeasi perioada in care este recunoscut si venitul final corespunzator. Acest proces conduce la conectarea cheltuielilor la venituri, subprincipiu al principiului independentei exercitiilor. De asemenea, orice diminuare a valorii stocurilor pana la valoarea realizabila neta si toate pierderile de stocuri sunt recunoscute drept cheltuieli in perioada respectiva. O alta situatie apare atunci cand un element de natura stocurilor este folosit drept componenta pentru o imobilizare corporala. In acest caz, stocul va fi recunoscut ca si cheltuiala pe parcursul duratei utile de viata a acelui activ, adica o data cu amortizarea.

2. Recunoasterea veniturilor aferente activitatilor curente ale intreprinderii, conform IAS 18 „Venituri din activitati curente”

Atat in IAS 18, cat si in Cadrul general de intocmire si prezentare a situatiilor financiare, regasim aceeasi definitie pentru venitur

Veniturile constituie „cresteri ale beneficiilor economice inregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de intrari sau cresteri ale activelor ori descresteri ale datoriilor, care se concretizeaza in cresteri ale capitalului propriu, altele decat cele rezultate din contributii ale actionarilor”. Deoarece performantele intreprinderii se masoara in urma compararii veniturilor cu cheltuielile, trebuie sa definim si acest din urma concept. Cheltuielile reprezinta „diminuari ale beneficiilor economice inregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de iesiri sau scaderi ale activelor ori cresteri ale datoriilor, care se concretizeaza in reduceri ale capitalului propriu, altele decat cele rezultate din distribuirea acestora catre actionari”.

Conform IAS 18, in categoria veniturilor curente sunt cuprinse acele venituri care provin din vanzarea bunurilor (este vorba despre bunuri cumparate sau produse pentru a fi vandute), prestarea serviciilor, din onorarii, dobanzi, dividende si redevente.

In ceea ce priveste momentul inregistrarii veniturilor, criteriile de recunoastere a acestora au in vedere: probabilitatea ca firmei sa-i revina in viitor anumite beneficii economice si aceste beneficii sa poata fi evaluate cat mai corect. In plus, veniturile vor include doar acele beneficii economice primite sau de primit de catre o firma in nume propriu. Avand in vedere aceasta precizare, nu sunt inregistrate ca venituri sumele colectate in numele unor terte parti, cum sunt, de exemplu: T.V.A. colectata in numele statului, sumele incasate ca urmare a vanzarii bunurilor de catre intermediari (exemplele vor fi avute in vedere la seminar).

Conform IAS 18, veniturile se evalueaza la valoarea justa a mijlocului de plata (numerarul sau echivalentul de numerar) primit sau de primit, tinand cont de orice reduceri comerciale acordate. Atunci cand vanzarea are loc pe credit comercial (plata, respectiv incasarea este amanata), valoarea justa a mijlocului de plata poate fi mai mica decat suma nominala a numerarului de primit in viitor. In acest caz, se poate recurge la determinarea valorii juste prin actualizarea sumelor de primit in viitor, utilizand in acest scop o rata a dobanzii (de obicei se foloseste rata medie a dobanzii bancare). Diferenta care apare intre valoarea justa la data recunoasterii venitului si suma nominala a mijlocului de plata se inregistreaza ca un venit financiar, in avans sau nu. Mai exact, valoarea justa se determina dupa urmatoarea formula:

Valoarea justa = Valoarea nominala/(1+d)n, unde d – rata dobanzii, iar n – numarul de perioade pentru care se face actualizarea.

Venitul financiar va fi determinat ca diferenta intre valoarea nominala si valoarea justa determinata prin actualizare.

Exemplu privind determinarea valorii juste in cazul actualizarii creantelor

In luna martie o firma vinde marfuri unui client in valoare de 200.000.000 lei, decontarea efectuandu-se astfel: 30% la semnarea contractului, 40% dupa un an, iar 30% dupa doi an Pe piata financiara rata medie a dobanzii bancare este de 10%. Observam ca este o vanzare pe credit comercial cu o durata mare, astfel ca valoarea justa a veniturilor din vanzare va fi diferita de valoarea nominala. Veniturile totale sunt de 200.000.000 lei, dar numai o parte sunt de exploatare (la nivelul valorii juste). Diferenta pana la valoarea initiala de primit o reprezinta un venit financiar., care se determina dupa modelul de4 mai jos.

Valoarea justa = 60.000.000 lei + 80.000.000 lei/(1+0.1) + 60.000.000 lei/(1+0.1)2 = 182.314.050 le

Venitul financiar = 200.000.000 lei – 182.314.050 lei = 17.685.950 le

Obs. Reglementarile romanesti nu fac nici o precizare in acest sens.

Conditiile ce trebuie indeplinite, simultan, pentru ca veniturile din vanzarea bunurilor sa fie recunoscute sunt detaliate in IAS 18, astfel:

-         riscurile si avantajele semnificative care decurg din proprietatea asupra bunurilor au fost transferate de catre vanzator cumparatorului;

-         firma nu mai gestioneaza si nu mai detine controlul asupra bunurilor vandute;

-         marimea veniturilor poate fi determinata cat mai corect;

-         este probabil ca beneficii economice asociate tranzactiei sa-i fie generate firmei;

-         costurile tranzactiei pot fi evaluate in mod rezonabil.

De regula, transferul riscurilor si beneficiilor coincide cu transferul titlului legal de proprietate. In situatia in care societatea vanzatoare pastreaza riscurile si beneficiile aferente proprietatii, tranzactia respectiva nu reprezinta o vanzare si veniturile nu sunt recunoscute. Asemenea cazuri pot sa apara atunci cand:

-         bunurile sunt trimise la client, dar trebuie sa fie instalate, iar instalarea reprezinta o parte semnificativa a contractului si nu a fost inca realizata de catre societate;

-         obtinerea veniturilor dintr-o anumita vanzare este conditionata de primirea de catre cumparator a veniturilor din vanzarea bunurilor respective (de exemplu: vanzarea marfurilor prin consignatie).

Totusi, daca riscul pastrat este nesemnificativ, tranzactia este considerata vanzare si venitul este recunoscut (de exemplu: contractele de garantie incheiate). In situatia in care apare o incertitudine legata de incasarea unei sume care este deja inregistrata ca venit, suma respectiva va fi recunoscuta ca o cheltuiala si nu ca o ajustare a veniturilor recunoscute initial (vezi creantele incerte si neincasarea lor).

In situatia in care veniturile sunt recunoscute, si cheltuielile care se refera la aceeasi tranzactie se recunosc simultan, conform principiului independentei exercitiulu

Veniturile rezultate in urma prestarii serviciilor sunt recunoscute pe masura executiei contractului de prestari-servicii (aceasta metoda poarta numele de „metoda procentului de executie”). Atunci cand rezultatul unei tranzactii ce implica prestarea de servicii nu poate fi estimat in mod rezonabil, veniturile trebuie recunoscute doar pe baza cheltuielilor recunoscute ca fiind recuperabile, adica exact la nivelul acestor cheltuieli (profitul fiind egal cu zero). O alta situatie apare atunci cand cheltuielile nu pot fi evaluate inca, ceea ce inseamna ca nici veniturile nu pot fi recunoscute. Numai costurile care reflecta serviciile prestate pana la o anumita data sunt recunoscute ca si cheltuiel Orice mijloc de plata deja primit va fi contabilizat ca o datorie si nu ca un venit (de exemplu: primirea unei sume ca avans).

Exemplu privind determinarea veniturilor recunoscute prin metoda procentului de executie

O firma a incheiat un contract pentru efectuarea unor reparatii in valoare totala de 300.000.000 lei, cu o durata de realizare de doi an Costurile totale pentru efectuarea reparatiilor sunt de 250.000.000 lei, in primul an fiind de 150.000.000 lei, iar in al doilea an de 100.000.000 le Veniturile recunoscute anual, conform metodei procentului de executie, se determina astfel:

Anul N: 150.000.000/250.000.000 * 300.000.000 = 180.000.000 lei

Anul N+1: 100.000.000/250.000.000 * 300.000.000 = 120.000.000 le

Daca se factureaza periodic, aceste venituri apar evidentiate ca venituri din prestarea serviciilor, in caz contrar, ele sunt evidentiate ca venituri intermediare (332 = 711).

Veniturile din dobanzi, redevente si dividende sunt recunoscute si inregistrate ca venituri, dupa natura acestora, astfel:

-         dobanzile trebuie recunoscute periodic, in mod proportional, in functie de rata dobanzii necesara pentru actualizarea fluxului viitor de intrari de numerar;

-         redeventele trebuie recunoscute pe baza contabilitatii de angajamente, conform realitatii economice a contractului;

-         dividendele trebuie recunoscute atunci cand este stabilit dreptul actionarului de a le incasa.

3. Vanzari si cumparari pe baza de facturi care cuprind reduceri

Inregistrarea in contabilitate a creantelor si datoriilor comerciale are la baza, ca document justificativ, factura, care poate fi simpla sau cu reducer In cazul facturilor simple pot aparea doua situatii, si anume: vanzari si cumparari cu plata imediata si vanzari si cumparari pe credit comercial (vezi actualizarea creantelor in acest caz). In conditiile unei piete concurentiale, tranzactiile privind vanzarea-cumpararea presupun operarea cu reduceri de pret. Acestea pot viza calitatea necorespunzatoare, nerespectarea unor clauze contractuale, fidelitatea unor clienti, plata inainte de termen a unor facturi sau, pur si simplu, stimularea clientilor in vederea cresterii cifrei de afacer

Reducerile care pot fi acordate in cadrul diferitelor tranzactii sunt de doua feluri: reduceri comerciale si reduceri financiare.

Reducerile comerciale pot lua forma rabaturilor, remizelor sau risturnurilor, in functie de situatia in care se acorda. Toate aceste reduceri diminueaza valoarea facturii, adica pretul de vanzare-cumparare si T.V.A..

Rabatul este reducerea comerciala aplicata asupra pretului de vanzare stabilit anterior intre furnizor si client, daca nu s-au respectat clauzele contractuale (de exemplu, unele defecte de calitate sau de neconformitate a bunurilor fata de clauzele contractuale).

Remiza se poate acorda ca urmare a negocierii sau este stabilita in oferta de preturi; de regula, se acorda avand in vedere calitatea clientului sau volumul mare al tranzactiei la un moment dat.

Risturnul este tipul de reducere comerciala care se poate acorda periodic, avand in vedere volumul de afaceri realizat cu clientul respectiv intr-o perioada data.

Reducerile financiare se pot acorda atunci cand clientul achita contravaloarea facturii inainte de scadenta (se mai numesc si sconturi de decontare). Aceste reduceri diminueaza valoarea datoriei (se inregistreaza ca un venit financiar) si, respectiv a creantei (se inregistreaza ca o cheltuiala financiara) si, totodata, se diminueaza si T.V.A., cu conditia ca aceste reduceri sa fi fost mentionate in contracte sau in factur

De regula, toate aceste reduceri se acorda in procente, dar se por acorda si in suma fixa.

Alte reguli de respectat in cazul reducerilor se refera la:

-         toate reducerile trebuie inscrise in factura;

-         daca se acorda ambele tipuri de reduceri pentru aceeasi tranzactie, reducerile comerciale se acorda inaintea celor financiare;

-         in cazul reducerilor comerciale, mai intai se calculeaza rabaturile si apoi remizele si risturnurile;

-         scontul se acorda dupa ultima reducere comerciala, iar T.V.A. se aplica la valoarea neta determinata;

-         reducerile comerciale acordate in momentul intocmirii facturii nu se contabilizeaza nici la furnizor, nici la client, in sensul ca apare direct valoarea facturii diminuata;

-         reducerile comerciale pot fi contabilizate pe seama facturilor in rosu (de reducere) sau pot fi mentionate pe facturi obisnuite, ulterior, ca si cum ar fi fost acordate in momentul facturarii;

-         in situatia in care bunurile cumparate au fost deja consumate sau vandute de catre client, reducerile comerciale primite ulterior diminueaza cheltuielile de exploatare;

-         returnarile de bunuri se inregistreaza la fel ca si reducerile comerciale;

-         prezinta importanta faptul ca bunurile care nu indeplinesc conditiile din contract nu se inregistreaza in contabilitate, ci doar intr-un cont in afara bilantului pana la clarificarea situatiei, aspect care este valabil si pentru bunurile care ar putea fi returnate.

Exemplu privind determinarea valorii facturii in cazul acordarii mai multor tipuri de reduceri

In cazul unui contract de vanzare-cumparare a unor bunuri de natura stocurilor in valoare de 1.000.000.000 lei, T.V.A. 19%, un furnizor acorda urmatoarele reduceri clientului: 5% - rabat, pentru calitate necorespunzatoare, 4% - remiza, pentru volumul tranzactiei ridicat si 2% - scont de decontare, pentru plata anticipata a datoriei de catre client; mai exact in momentul facturari

Sa se determine suma de plata, respectiv de incasat, avand in vedere toate reducerile acordate.

Reducerile comerciale si financiare sunt acordate in momentul facturarii

Marimea calculata

Valoare facturii fara T.V.A.

T.V.A.

Valoarea totala

Valoarea initiala

1.000.000.000

190.000.000

1.190.000.000

Rabat – 5%

50.000.000

9.500.000

59.500.000

Net comercial 1

950.000.000

180.500.000

1.130.500.000

Remiza – 4%

38.000.000

7.220.000

45.220.000

Net comercial 2

912.000.000·

173.280.000

1.085.280.000

Scont – 2%

18.240.000

3.465.600

21.705.600

Net financiar

893.760.000

169.814.400

1.063.574.400

Suma incasata/platita

1.063.574.400

4. Diferentele de curs valutar – IAS 21 „Efectele variatiei cursurilor monedelor straine”

Operatiunile in valuta efectuate de o firma pot fi generate fie de tranzactiile in valuta, fie de operatiunile efectuate in strainatate.

Pentru ca aceste operatiuni sa fie incluse in situatiile financiare ale unei firme, ele trebuie exprimate in moneda de raportare a acesteia. Astfel, tranzactiile in valuta sunt exprimate in moneda de raportare a intreprinderii, iar operatiunile din strainatate trebuie convertite in moneda de raportare a acesteia.

In acest context, aria de aplicabilitate a IAS 21 vizeaza contabilizarea tranzactiilor in valuta si conversia operatiunilor din strainatate ce sunt incluse in situatiile financiare ale intreprinderii raportoare.

Retinem in continuare cateva definitii, pentru intelegerea aspectelor la care se refera standardul mentionat.

Operatiunile din strainatate sunt operatiunile efectuate de o filiala, o intreprindere asociata, o asociere in participatie sau o sucursala a intreprinderii raportoare care isi desfasoara activitatea intr-o alta tara decat cea a firmei raportoare.

Entitatea externa se refera la acea entitate care desfasoara activitati ce nu sunt parte integranta din cele ale firmei raportoare.

Investitia neta intr-o entitate externa este partea detinuta de intreprinderea raportoare in activele nete (total active – datorii) ale entitatii respective.

Elementele monetare sunt disponibilitatile banesti, precum si activele si datoriile de primit sau de platit in sume fixe sau determinabile de bani (trezoreria, creantele si datoriile). Celelalte elemente intra in categoria elementelor nemonetare.

Standardul nu precizeaza moneda in care o intreprindere isi prezinta situatiile financiare. De obicei, se utilizeaza moneda tarii de domiciliu.

Tranzactiile in valuta trebuie inregistrate, in momentul recunoasterii initiale, in moneda de raportare a intreprinderii, aplicandu-se sumei in valuta cursul de schimb dintre moneda de raportare si moneda straina, la data efectuarii tranzactie Ulterior recunoasterii initiale, adica la data inchiderii exercitiului financiar, elementele monetare sunt tratate diferit de elementele nemonetare, in sensul ca:

Ø      elementele monetare exprimate in valuta trebuie raportate utilizand cursul de schimb de la data inchiderii exercitiului;

Ø      elementele nemonetare inregistrate la valoarea contabila si exprimate in valuta trebuie raportate la cursul de schimb de la data efectuarii tranzactiei;

Ø      elementele nemonetare inregistrate la valoarea justa si exprimate in valuta trebuie raportate utilizand cursul de schimb existent in momentul determinarii valorii respective.

Recunoasterea diferentelor de curs valutar, conform tratamentului contabil de baza presupune ca diferentele care apar cu ocazia decontarii elementelor monetare sau cu ocazia raportarii acestora in situatiile financiare sa se inregistreze ca venituri si, respectiv cheltuieli financiare. Fac exceptie diferentele de curs valutar care apar in legatura cu un element monetar care face parte dintr-o investitie neta a unei firme intr-o entitate externa (de exemplu, creante sau imprumuturi pe termen lung). Acestea vor fi clasificate in situatiile financiare ca fiind capital propriu, si anume rezerve din conversie pana in momentul cedarii investitiei, cand diferentele trebuie recunoscute ca venituri sau cheltuiel

Se recurge la inregistrarea diferentelor de curs valutar ca diferente din conversie si nu ca venituri sau cheltuieli, deoarece decontarea nu este planificata si nu are sansa de a se efectua intr-un viitor previzibil (vezi definitia veniturilor). Evidenta diferentelor de curs valutar rezultate din conversia elementelor monetare legate de o investitie neta intr-o entitate externa se tine cu ajutorul contului 107 „Rezerve din conversie”. Este un cont bifunctional, care inregistreaza in creditul lui diferentele favorabile rezultate din conversia elementelor legate de entitatile externe (167, 267), precum si diferentele nefavorabile recunoscute drept cheltuiala la cedarea investitiei (665), iar in debitul acestui cont sunt evidentiate diferentele nefavorabile rezultate din conversia elementelor legate de entitatile externe (167, 267) si diferentele favorabile recunoscute drept venit la cedarea entitatilor externe (765). Soldul creditor reflecta diferentele favorabile de curs valutar, iar cel debitor, diferentele nefavorabile.

Exemplu privind inregistrarea diferentelor de curs valutar ca diferente de conversie

O firma are inregistrata o creanta imobilizata de 100.000 Euro asupra unei filiale dintr-o alta tara (entitate externa), ca urmare a acordarii unui imprumut pe termen lung. Aceasta creanta nu are o data stabilita pentru incasare, avand caracterul unei finantari permanente. La inchiderea exercitiului anterior (N-1), 1 Euro = 40.000 lei, iar la inchiderea exercitiului curent (N), 1 Euro = 42.000 le

Evaluarea creantei la inchiderea exercitiului N se face astfel: 100.000 Euro * (42.000 –40.000) = 200.000.000 lei, iar inregistrarea presupune creditarea contului 107 „Rezerve din conversie”:

2671

„Sume datorate de filiale”

=

107

„Rezerve din conversie”

200.000.000

200.000.000

In exercitiul financiar urmator, firma detinatoare cedeaza actiunile detinute la filiala. Presupunem ca investitia este de 150.000 Euro. La data vanzarii titlurilor, 1 Euro = 43.000 lei, iar in contabilitatea societatii mama, titlurile erau inregistrate la valoarea de 5.800.000.000 le

Vanzarea titlurilor va fi contabilizata astfel (150.000 Euro * 43.000 lei):

461

„Debitori diversi”

=

7641

„Venituri din imobilizari financiare cedate”

6.450.000.000

6.450.000.000

si scoaterea din evidenta a acestora:

6641

„Cheltuieli privind imobilizarile financiare cedate”

=

261

„Titluri de participare detinute la filiale din cadrul grupului”

5.800.000.000

5.800.000.000

In acest moment se inregistreaza si transferul rezervei din conversie asupra veniturilor:

107

„Rezerve din conversie”

=

765

„Venituri din diferente de curs valutar”

200.000.000

200.000.000

Conform tratamentului contabil alternativ permis, diferentele de curs valutar pot fi incluse in valoarea contabila a unui activ, cu conditia ca valoarea contabila ajustata sa nu depaseasca minimul dintre costul de inlocuire[9] si valoarea recuperabila[10] prin vanzarea sau utilizarea activulu Daca intreprinderea este capabila sa deconteze sau sa acopere riscurile aferente datoriei in valuta, diferentele mentionate nu se includ in valoarea activulu Acestea sunt incluse doar atunci cand sunt rezultate dintr-o depreciere monetara accentuata impotriva careia nu se pot lua nici un fel de masuri de acoperire a riscului, care afecteaza datoriile ce nu pot fi decontate si sunt generate de achizitia recenta a unui activ facturat in valuta.

OMFP nr. 94/2001 prevede ca tratamentul alternativ permis de IAS 21 nu poate fi aplicat, deoarece nu sunt indeplinite conditiile prevazute de Interpretarea IAS 21 si, in concluzie, interzice aplicarea acestui tratament.

Operatiunile din strainatate sunt clasificate astfel:

v     operatiuni care sunt parte integranta a operatiunilor intreprinderii raportoare;

v     entitatile externe.

Primele operatiuni trebuie convertite ca si cum tranzactiile ar fi ale intreprinderii raportoare insas

La conversia situatiilor financiare ale unei entitati externe, in vederea incorporarii acestora in situatiile financiare ale intreprinderii raportoare, se folosesc urmatoarele proceduri:

·        activele si datoriile entitatii externe (monetare si nemonetare) trebuie convertite la cursul de inchidere;

·        veniturile si cheltuielile entitatii externe trebuie convertite la cursul de schimb de la data efectuarii tranzactiilor (daca entitatea externa raporteaza in moneda unei economii hiperinflationiste, atunci si veniturile si cheltuielile vor fi convertite la cursul de inchidere);

·        toate diferentele de curs valutar trebuie clasificate ca fiind capital propriu pana la cedarea investitie

In concluzie, diferentele de curs valutar pot fi tratate astfel:

ü      ca venituri si cheltuieli financiare;

ü      ca diferente de conversie;

ü      ca fiind incluse in valoarea contabila a unui activ.

Sunt si alte situatii cand diferentele de curs valutar pot afecta valoarea contabila a bunurilor, si anume: in cazul importului, atunci cand la intocmirea declaratiei vamale apare doar avizul de insotire, factura fiind primita mai tarziu (la alt curs de schimb); atunci cand se exercita optiunea de cumparare in cazul unui contract de leasing financiar, cu valorile exprimate in valuta, cand cursurile de schimb sunt diferite; in situatia achizitiei de bunuri cu plata in rate si cu ratele exprimate in valuta.


In sinteza, tratamentele contabile aplicabile problematicilor cuprinse in ciclul de exploatare al intreprinderii sunt prezentate in tabelul de mai jos, in care avem in vedere, pe de o parte, tratamentele contabile conform IAS, iar pe de alta parte observatiile, avand in vedere legislatia nationala in vigoare, cu accent pe sesizarea diferentelor.

Tabelul nr. 1Problematica ciclului de exploatare

Problematica analizata

IAS

Observatii si implicatii asupra legislatiei nationale in vigoare

 STOCURILE – componenta principala a activelor circulante

Recunoasterea activelor curente

„Un activ curent este recunoscut in bilant (ca activ si nu cheltuiala) in momentul in care este probabila realizarea unui beneficiu economic viitor de catre intreprindere si activul are un cost sau o valoare, care poate fi evaluata in mod credibil”[11].

Tratament contabil identic, conform Cadrului general de intocmire si prezentare a situatiilor financiare, publicat in OMF nr. 94/2001, par. 89.

Diferente de curs valutar aferente stocurilor achizitionate in valuta

„Diferentele de curs valutar ce rezulta dintr-o devalorizare sau depreciere monetara accentuata, impotriva careia nu se pot lua nici un fel de masuri de acoperire a riscului si care afecteaza datoriile ce nu pot fi decontate si care apar din achizitia recenta a unui activ facturat in valuta trebuie incluse in valoarea contabila a activului respectiv, cu conditia ca valoarea contabila ajustata sa nu depaseasca minimul dintre costul de inlocuire si suma recuperabila prin vanzarea sau utilizarea activului”[12].

Tratamentul alternativ permis de IAS 21 privind includerea diferentelor de schimb valutar in valoarea contabila a activelor aferente nu poate fi aplicat, intrucat nu sunt indeplinite conditiile prevazute de Interpretarea SIC 11 „Schimb valutar-Capitalizarea pierderilor rezultate din devalorizari monetare accentuate”[13].

Alocarea costurilor de productie indirecte fixe pe produs

Costurile indirecte fixe sunt alocate pe fiecare unitate de produs, de regula, pe baza capacitatii normale de productie Aceasta reprezinta „productia estimata a fi obtinuta, in medie, de-a lungul mai multor cicluri de fabricatie, in conditii normale, tinand cont si de pierderea de capacitate determinata de reparatiile planificate[14]”. In cazul unei productii mai scazute decat nivelul normal, valoarea costurilor fixe alocate fiecarei unitati de productie nu se majoreaza, regia fixa nealocata este recunoscuta drept cheltuiala. In schimb, in perioadele de supraproductie, nu se poate folosi capacitatea normala de productie ca baza de repartitie a cheltuielilor, deoarece aceasta ar duce la supraevaluarea costurilor.   

OMF nr. 94/2001 nu face mentiuni in aceasta privinta, dar trebuie sa tinem cont de faptul ca situatiile financiare trebuie sa respecte si prevederile IAS incluse in vol. 3[15].

Metode de contabilizare a stocurilor

Nu exista mentiuni in aceasta privinta.

Prefera utilizarea metodei inventarului permanent. In contabilitatea anglo-saxona este preferata metoda inventarului intermitent.

Cheltuieli excluse din costul de productie

Urmatoarele cheltuieli nu trebuie incluse in costul stocurilor: pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de productie inregistrate peste limitele normal admise; cheltuieli de depozitare dupa ce productia a fost incheiata; cheltuieli de desfacere; cheltuieli generale de administratie care nu au contribuit la aducerea stocului la locul si in forma prezenta.

Cheltuielile care nu intra in costul produselor nu sunt atat de detaliate, dar OMF nr. 94/2001 precizeaza ca nu se includ in costurile de productie cheltuielile generale de administratie, cu exceptia situatiilor descrise in IAS (vol. 3).

Evaluarea stocurilor la valoarea realizabila neta

Valoarea materialelor si a cosumabilelor folosite in productie nu este diminuata sub cost daca se estimeaza ca produsele finite in care urmeaza sa se incorporeze vor fi vandute pentru un pret mai mare sau egal cu costul lor[16].

Nu se face aceasta precizare in mod expres.

Recunoasterea cheltuielilor aferente stocurilor

Atunci cand stocurile sunt vandute, valoarea contabila a acestora trebuie recunoscuta ca o cheltuiala in perioada in care a fost recunoscut venitul corespunzator (conectarea cheltuielilor la venituri). Unele stocuri pot fi incorporate direct in activele la obtinerea carora contribuie (un element de stoc poate fi folosit ca si componenta pentru un mijloc fix realizat in regie proprie). Cheltuielile cu aceste stocuri vor fi recunoscute pe seama amortizarii mijlocului fix.

Observam ca referintele se fac numai la stocurile vandute, consumurile de stocuri nu sunt luate in discutie, decat sub aspectul includerii lor in valoarea altor bunur 

Evaluarea la data bilantului (cost istoric/retratare la inflatie)

IAS 2 prevede ca, in bilant stocurile sa fie evaluate la valoarea cea mai mica dintre cost si valoarea realizabila neta.

O alta varianta de evaluare bilantiera a stocurilor o constituie retratarea la inflatie, conform IAS 29 „Raportarea financiara in economiile hiperinflationiste”. 

In practica romaneasca, aceasta precizare face trimitere la provizioane pentru deprecierea stocurilor.

Aceeasi varianta o propune si OMF nr. 94/2001, par. 5.35.b. Retratarea costului stocurilor are in vedere neretratarea stocurilor evaluate la valoarea realizabila neta, ci numai a celor evidentiate la costul istoric, utilizand un indice al inflatie

Obtinerea de produse finite

IAS 2 nu face nici o referire expresa la aceasta problematica, in schimb IAS 18 „Venituri” precizeaza: „veniturile si cheltuielile ce se refera la aceeasi tranzactie se recunosc simultan (corespondenta veniturilor cu cheltuielile)[17]. In contabilitatea anglo-saxona, mai apropiata de spiritul IAS, in contul de rezultate sunt reflectate numai cheltuielile aferente costului vanzarilor, ceea ce inseamna ca toate stocurile consumate sunt incluse in productia in curs pana la descarcarea gestiuni In aceasta varianta contul de variatie a stocurilor nu-si mai gaseste functiunea. 

Contul 711 „Venituri din productia stocata” ramane, dar isi schimba denumirea in „Variatia stocurilor”, fiind preferata aici varianta Directivei a IV-a a CEE, care a adoptat denumirea de „variatie” si nu de „venit”.

Utilizand contul de variatie a stocurilor se ajunge la acelasi rezultat.

Cheltuieli extraordinare aferente stocurilor

Conform IAS, se face distinctie intre evenimente si tranzactii ordinare si extraordinare. Extraordinare, vor fi numai acele fapte si fenomene ce nu pot fi controlate de catre om. Relativ la stocuri, numai pierderile din calamitati naturale si exproprierile genereaza cheltuieli extraordinare.

Planul de conturi, conform OMF nr. 94/2001 regrupeaza cheltuielile si veniturile in: cheltuieli si venituri de exploatare; cheltuieli si venituri financiare si cheltuieli si venituri extraordinare. Singurele cheltuieli extraordinare sunt „Cheltuielile privind calamitatile si alte evenimente similare”. 

Corectia erorilor fundamentale si modificarea politicilor contabile

Atunci cand se decopera o eroare fundamentala in contabilizarea stocurilor (calcul matematic gresit, greseli in aplicarea metodelor contabile etc.), aceasta trebuie corectata, conform tratamentului de baza (ajustarea soldului de deschidere a rezultatului reportat) sau tratamentului alternativ (includerea in determinarea rezultatului net al perioadei curente)[18]. Identic se procedeaza si in cazul schimbarii politicii contabile.

In principiu, tratamentul contabil de baza nu poate fi aplicat, deoarece nu s-ar mai respecta principiul intangibilitatii bilantului de deschidere al unui exercitiu financiar. Totusi, OMF nr. 94/2001 precizeaza ca se respecta acest principiu, cu exceptia aplicarii IAS 8.

Impozitul amanat aferent stocurilor

In situatia in care costul stocurilor este supus retratarii la inflatie, pot sa apara diferente temporare impozabile (diferenta intre valoarea actualizata si valoarea initiala), care, daca nu afecteaza profitul impozabil al perioadei, genereaza impozite amanate (datorii sau creante)[19].

Legislatia fiscala nu a inregistrat modificari sub acest aspect, al impozitelor amanate.

Prezentarea informatiilor in situatiile financiare

In contul de profit si pierdere trebuie prezentata una din urmatoarele informatii: costul stocurilor recunoscut ca o cheltuiala in cursul perioadei (costul stocurilor vandute, regia de productie nealocata etc.) sau costurile de exploatare imputabile veniturilor, clasificate dupa natura lor si recunoscute ca o cheltuiala in cursul perioadei, impreuna cu modificarea neta a stocurilor[20].  

Observam ca prima varianta (dupa functie) cere numai prezentarea costului vanzarilor si cel aferent perioadei, iar cea de-a doua este varianta care pune fata in fata cheltuielile de productie cu „Veniturile din productia stocata”, actualmente „Variatia stocurilor” (dupa natura).

I VENITURILE – finalitatea ciclului de exploatare si „cauza” performantelor intreprinderii

Recunoasterea veniturilor

Veniturile sunt recunoscute in contul de rezultate atunci cand are loc o crestere a beneficiilor economice viitoare aferente cresterii unui activ sau diminuarii unei datorii, modificare ce poate fi evaluata in mod credibil[21]. Rezulta de aici ca doua conditii trebuie indeplinite: aparitia fluxului de beneficii si determinarea valori Pentru veniturile din vanzari, se mai adauga: transferul catre cumparator a riscurilor si avantajelor aferente proprietatii bunului si intreprinderea vanzatoare nu mai detine controlul efectiv asupra bunurilor. 

Aria de cuprindere a veniturilor curente este mai mare decat cea prezentata in Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii, in sensul ca venitul este recunoscut atunci cand exista probabilitatea[22] ca entitatea patrimoniala va incasa in viitor beneficii economice si acestea pot fi evaluate corect[23].  

Recunoasterea cheltuielilor

Cheltuielile sunt recunoscute in contul de rezultate atunci cand are loc o reducere a beneficiilor economice viitoare aferente diminuarii unui activ sau cresterii unei datorii, modificare ce poate fi evaluata in mod credibil[24]. Conectarea cheltuielilor la venituri presupune recunoasterea simultana a veniturilor si cheltuielilor care rezulta direct si concomitent din aceleasi tranzactii sau evenimente. Costurile bunurilor vandute sunt recunoscute in acelasi timp cu venitul din vanzarea bunurilor. 

De exemplu: cheltuielile cu amortizarea reprezinta reduceri de active.

Ultimele precizari starnesc controverse vizavi de utilizarea contului „Variatia stocurilor”, printre care[25]: cheltuielile generate de productie sunt recunoscute la data consumului si nu la data vanzarii, valoarea indicatorilor de performanta sunt influentati necorespunzator, daca se utilizeaza acest cont etc. 

Tipuri de venituri si cheltuieli

Veniturile si cheltuielile sunt clasificate astfel: venituri si cheltuieli ordinare (venituri si cheltuieli de exploatare, venituri si cheltuieli financiare) si venituri si cheltuieli extraordinare. Veniturile si cheltuielile extraordinare sunt cele care rezulta din evenimente clar diferite de activitatile obisnuite ale intreprinderii si nu au caracter frecvent[26].

Distinctia apare intre „ordinar” si „extraordinar”. Sunt cuprinse la venituri extrordinare numai cele din subventii pentru evenimente extraordinare, iar la cheltuieli extraordinare, cele privind calamitatile si alte evenimente similare. Este vorba, de fapt, despre acele evenimente care se produc independent de vointa intreprinzatorulu

Actualizarea valorii nominale a creantelor

Valoarea creantelor de incasat poate fi actualizata, utilizand o rata de actualizare, ceea ce determina ca viitoarele incasari sa fie evaluate la valoarea justa a acestora. „Diferenta dintre valoarea justa si valoarea nominala reprezinta un venit financiar (venit din dobanzi)”[27].

Acest tratament contabil nu este prevazut in reglementarile nationale.

Cheltuielile si veniturile din diferente de curs valutar

Diferentele de curs valutar aferente elementelor monetare se inregistreaza la inchiderea exercitiului ca venituri sau cheltuieli, dupa caz. La decontarea datoriilor si creantelor in valuta se compara cursul de la sfarsitul anului precedent cu cel din momentul respectiv[28].

Pentru intreprinderile mici si mijlocii s-a pastrat pana la 1 ianuarie 2003 functia conturile 476 „Diferente de conversie-activ” si 477 „Diferente de conversie-pasiv”, care s-au anulat.

Ajustarea la inflatie a cheltuielilor si veniturilor

Cheltuielile si veniturile fac parte din categoria elementelor monetare, care trebuie retratate prin aplicarea indicelui general al preturilor, atunci cand se opteaza pentru acest tratament contabil[29]. Fac exceptie cheltuielile si veniturile cu/din dobanda, atat in lei, cat si in valuta. 

Contabilitatea de inflatie are ca punct de plecare anul 1997.

Rezultatul exercitiului si mentinerea capitalului

In rezultatul exercitiului se includ atat cheltuielile si veniturile realizate, cat si cele nerealizate (din provizioane, din modificari ale valorii juste etc.). Un indicator de performanta al intreprinderii este rezultatul pe actiune, care poate fi pozitiv sau negativ[30].

Conform Cadrului general al IASC, intreprinderile inregistreaza profit numai daca a fost mentinut capitalul fizic sau financiar.

OMF nr. 94/2001 tine cont de prevederile IAS 33 si include rezultatul pe actiune in formatul de prezentare al Contului de Profit si Pierdere. Mentinerea capitalului este analizata si in reglementarile nationale[31]. Aceasta determinare a  rezultatului are ca rezultat eliminarea efectelor inflatiei si masurarea profitabilitatii intreprinderii in termeni real



[1] *** recunoasterea este procedeul incorporarii in bilant sau in contul de profit si pierdere a unui element care indeplineste criteriile de recunoastere, respectiv probabilitatea obtinerii/iesirii de beneficii economice viitoare si credibilitatea evaluarii, Cadrul general, par.82-83.

[2] *** n-am folosit cuvantul patrimonial, pentru faptul ca pot exista bunuri evidentiate in bilant, dar care nu fac parte din patrimoniul intreprinderi De exemplu: leasingul financiar.

[3] *** SIC, dupa abrevierea din limba engleza pentru “Standing Interpretations Committee”

[4] *** Standardele Internationale de Contabilitate prezinta, de regula, doua tratamente contabile pentru evaluare, contabilizare si prezentare in situatiile financiare, un tratament de baza si un alt tratament alternativ permis. In vederea armonizarii internationale a contabilitatii, aceste tratamente contabile trebuie sa fie cat mai reduse ca numar, daca nu chiar unul singur.

[5]  *** Reglementarile contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE si cu IAS, vol. 1, cap. V, pct. 48. OMF 94/2001.

[6] *** in Romania exercitiul financiar coincide cu anul civil.

[7] *** IAS 2, „Stocuri”, par. 6.

[8] *** in varianta revizuita a IAS 2, „Stocuri” in 2004 nu se mai prevede tratamentul contabil alternativ permis.

· aceasta este suma care se trece la venitul din vanzarea bunurilor (net-ul comercial 2)!

[9]

[11] ***Cadrul general de intocmire si prezentare a situatiilor financiare, Standardele Internationale de Contabilitate 2000, par. 89.

[12] *** IAS 21Efectele variatiei cursurilor de schimb valutar”, par. 21.

[13] *** Cadrul general de intocmire si prezentare a situatiilor financiare, OMF nr. 94/2001, par. 5.13.

[14] *** IAS 2Contabilitatea stocurilor”, par. 11.

[15] *** Reglementarile contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE si cu IAS, vol. 1, cap. I, par. 3.4. OMF 94/2001.

[16] *** IAS 2Contabilitatea stocurilor”, par. 29.

[17] *** IAS 18Venituri”, par. 19.

[18] *** IAS 8Profitul net sau pierderea neta, erori fundamentale si modificari ale politicii contabile”, par. 31-39.

[19] *** IAS 12Impozitul pe profit”, par. 20.

[20] *** IAS 2Contabilitatea stocurilor”, par. 37-39.

[21] *** Cadrul general de intocmire si prezentare a situatiilor financiare, OMF nr. 94/2001, par. 92.

[22] *** diferentele de curs valutar favorabile la inchiderea exercitiului, diferentele din ajustarea la inflatie pozitive se inregistreaza direct la venitur

[23] *** IAS 18Veniturile”, Standardele Internationale de Contabilitate, 2000, p. 399.

[24] *** Cadrul general de intocmire si prezentare a situatiilor financiare, OMF nr. 94/2001, par. 94.

[25] Dutescu, A., Ghid pentru intelegerea si aplicarea standardelor internationale de contabilitate, C.E.C.C.A.R., Bucuresti, 2001, pp. 289-290.

[26] *** IAS 8Profitul net sau pierderea neta, erori fundamentale si modificari ale politicii contabile”, par. 6.

[27] *** IAS 18Veniturile”, par. 11 si IAS 39Insrumente financiare-recunoastere si evaluare”.

[28] *** IAS 21Efectele variatiei cursurilor de schimb valutar”, par. 11 si 15.

[29] *** IAS 29Raportarea financiara in economiile hiperiflationiste”, par.

[30] *** IAS 33Rezultatul pe actiune”, par. 10.

[31] *** Cadrul general de intocmire si prezentare a situatiilor financiare, OMF nr. 94/2001, par. 102-110.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 408
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved