Analiza si evaluarea surselor de finantare ale agentilor economici pentru proiectele de investitii

Analiza si evaluarea surselor de finantare ale agentilor economici pentru proiectele de investitii.

Cap I :1 Piata de capital-sursa de formare a resurselor financiare necesare investitiilor la nivelul intreprinderilor(2-3PAG)

2Sursele de finantare.

CapII: 2.Evaluarea surselor de finantare a proiectelor de investitii prin intermediul indicatorilor de performanta economico-financiara.

2.1Indicatorii statici de analiza a performantei economico-financiara. 2.2Indicatori dinamici.

CapIII Studiu de caz privind finantarea unui proiect de investitie la nivelul intreprinderi.

Cap IV Concluzii si propuneri privind inbunatatirea tehnicilor,metodelor si interpretarii indicatorilor de evaluare a proiectelor de investitii. BIBLIOGRAFIE:

Cartea de finante

Cartea de eficienta investitiilor

Finante-STANCU IOAN.

Gestiunea financiara a intreprinderilor-GEORGETA VINTILA.

Piata de capital reprezinta ansamblul relatiilor si mecanis-melor prin care se realizeaza transferal fondurilor de la cei care au un surplus de capital-investitori-ctre cei care au nevoie de capital cu ajutorul unor instrumente specifice (valori mobiliare emise) si prin intermediulunor operatori specifici (societati de servicii de investitii financiare).

Piata de capital este specializata in efectuarea de tranzactii cu active financiare cu scadente pe termen mediu si lung.

Organizarea institutionalizata a pietelor este data de trei elemente:

a)instrumentele folosite de fiecare piata;

b)operatii specifice ;

c)mecanismul de piata cu regulile sale specifice.

Piata de capital se caracterizeaza prin tranzactii pe temen mediu si lung cu valori mobiliare specifice:actiuni,obligatiuni,bonuri de tezaur si de rivate pe baza acestora,contracte options,futures.

Instrumentele de pe piata capitalurilor sunt:

• valori mobile cu venituri fixe

-titluri de stat(guvernamentale,municipale)

-obligatii ale societatii comerciale

• valori mobiliare cu venituri variabile

-actiuni comune si preferentiale

-valori mobiliare derivate(combinate,forwords,standardizate

Piata de capital are doua componente:

a)Piata primara-asigura intalnirea cereri cu oferta de titluri,permitand finantarea activitatilor agentilor economici si a colectivitatilor publice;

b)Piata secundara-are rolul de concentrare a cereri si ofertei derivate.

Finantele intreprinderi-reprezinta veriga primara a sistemului financiar si de credit pentru ca majoritatea fondurilor formate la nivelul economic national isi au au izvorul in veniturile create in aceste subsisteme de faza.

Intreprinderea e o inbinare de factori umani;un agent economic care e un centru de decizie format din patru universuri independente:

• universuri economice
• universuri financiare
• statal
• social.   

Ca agent economic intreprinderea intra in relatii cu alti agenti economici pe care ii intalneste pe diferite piete in care se schimba bunuri si servicii.

In plan suprastructural finantele intreprinderi se prezinta ca o ramura a stiintei financiare.

Din punct de vedere financiar,continutul notiuni de investitii este schimbul dintre capitalul disponibil in prezent,cert si speranta de incasare in viitor a unui flux de sume,a unui capital mai mare si mai important.

Din punct de vedere economic, investitiile reprezinta renuntarea la utilizarea imediata a unor resurse disponibile cu scopul obtinerii de venituri viitoare mai mari sau mai importante comparativ cu costurile suportate.

In orice economie,investitiile constituie un fenomen aparte,cu trasaturi proprii,distincte in raport cu alte activitati.

La investitii se apeleaz numai in masura ina care obiectivele urmarite,referitoare la dezvoltarea productiei si serviciilor in concordanta cu nevoile identificate, cu cererea previzionata,nu pot fi realizate astfel,in conditii avantajoase. Investitiile se definesc ca acele cheltuieli de capital ce se efectuiaza in scopul de a realiza, construi bunuri durabile care vor constituii suportul sperantei privind obtinerea in viitor a unui profit/venit asteptat,a unei valori,respectiv a unor avantaje utile dorite,necesare.

Realizarea de investitii constituie inceputul necesar pentru lansarea oricarei activitati economice,individuale.Prin realizarea de proiecte de investitii,diversi investitori urmaresc intotdeauna atingerea scopurilor formulate in strategiile si politicile de dezvoltare a firmelor lor.

Surse de finantare

Finantarea reprezinta procesul de asigurare a unor, fonduri banesti necesare desfasurarii unor activitati ale unei intreprinderi,institutii.

Realizarea de investitii presupune existenta surselor de finantare si a unui mediu economic stabil,care stimuleaza agentii economici in acest sens.

Finantarea investitiilor se poate efectua din diverse surse,dupa cum urmeaza: a)capitalul propriu al firmei, de al carui nivel depinde de gradul de solvabilitate al agentilor economici(care influenteaza capacitatea de a obtine credite si de a evea independenta in relatiile cu tertii);

b)sursele imprumutate (creditele)pot fi credite propriu zise obtinute de la banci sau de la alte institutii financiar-bancare,specializate in activitatea de investitii sau pot fi obtinute prin emisiunea de obligatiuni;

c)warrantul-emisiuni de titluri de valoare care ii confera posesorului dreptul de a cumpara actiuni ale emitentului nintr-o perioada de timp determinata;

d)leasingul prin care institutiile financiare specializate sau chiar banci achizitioneaza bunuri (bunuri imobiliare sau mobiliare) pe care le inchiriaza clientului.

Sursele de finantare se impart in doua categorii,cele proprii, aici principala alegere se face intre autofinantare (capital intern) si aporturi noi (surse proprii externe) si sursele imprumutate.

Sursele proprii sunt

interne:autofinantarea,vanzarea de active fizice si financiare;

externe:aporturi noi de capital,subventii de la bugetul statului.

Autofinantarea reprezentand acumularea de capital degajata in cursul exercitiului contabil incheiat,este cea mai eficienta solutie de finantare a nevoilor permanente.

Autofinantarea are la baza capacitatea de autofinantare disponibila dupa plata dividendelor.

Autofinantarea=CAF- Dividende platite

CAF este generata de marimea amortizarilor si provizioanelor calcuate si neutilizate inca precum si de marimea profitului net nerepartizat inca(rezervele).

Vanzarea de active fizice si financiare reprezinta activitatea de dezinvestire a capitalurilor alocate anterior in activele intreprinderii,in scopul oferirii unei surse interne de finantare a investitiilor viitoare.Aceasta sursa se degaja numai daca vanzarea activelor se realizeaza cu un castig de capital (valoarea de vanzare este mai mare decat valoarea neamortizata reevaluata).

Autofinantarea, desi reprezinta metoda de baza in constituirea fondurilor ,in conditiile unei dezvoltari de proportii mari a intreprinderii,aceasta devine insuficienta si de aceia se apeleaza la surse externe de capital;

-surse proprii, constituite prin aporturi noi de capital sau,prin subventii de la bugetul statului;

-surse imprumutate,constituie prin emisiunea si vanzarea de obligatiuni sau contractarea unor noi credite bancare pe termen mediu si lung;

-surse inchiriate,cu posibilitatea cumpararii ulterioare(de regula la incheierea contractului de leasing)la un pret prestabilit a bunurilor mobiliare incheiate.

Aporturile noi de capital sunt mobilizate pentru cresterea capitalului social.Alaturi de acestea,majoritatea capitalului social,poate imbraca si alte forme,intre care: incorporarea rezervelor,furnizarea si absortia,conversia datoriilor.Dintre toate aceste forme se considera ca numai majorarea capitalului prin aporturi noi in numerar reprezinta o operatiune de finantare directa,deoarece procura intreprinderii lichiditati suplimentare, celelalte nefiind altceva decat conversii ale posturilor de pasiv fara a determina cresterea surselor de finantare.

Majorarile de capital prin raporturi noi in numerar pot fi realizate fie prin majorarea valorii nominale a actiunilor vechi (mai rar practicata) ,fie emisiunea de noi actiuni la valoarea nominala a vechilor actiuni (mai rar) sau la o valoare majorata in functie de valoarea bursiera a vechilor actiuni (cel mai frecvent).

Emisiunea de noi actiuni la care sa subscrie,atat vechii actionari,cat si altii noi,este o solutie mai des practicata.Emisiunea de actiuni noi influenteaza asupra diluarii valorii capitalului pe actionar,a diluarii beneficiului pe actiune,dar si a diluarii puterii exercitate de actionari(in conditiile in care vechii actionari pot cumpara noi actiuni). In compensarea efectelor de diluare , vechii actionari vor primi un anumit numar de drepturi de subscriere , care pot fi vandute catre noii actionari ce doresc sa subscrie la capitalul interprinderii. Astfel,pentru a intra in posesia unei noi actiuni, cumparatorul trebuie sa dispuna sau sa achizitioneze un numar de drrepturi de subscriere (n_ds) determinat prin raportul:

n_ds= N (nr actiuni vechi) /n(numar actiuni noi)

Pentru a fi mai atractiva, dar si pentru a limita efectul de diluare a valorii actiunilor vechi, valoarea de emisiune a unei noi actiuni nu poate cobori mult sub valoare de piata a actiunilor vechi.

De fapt valoarea de emisiune se va situa intre doua limite: o limita inferioara care este valoarea nominala si o limita superioara care este valoarea actiunii inainte de cresterea capitalului.

Dreptul de subscriere reprezinta pierderea de valoare a actiunii vechi ( ca urmare a efectului de diluare) cu care va fi recompensat detinatorul acestuia pentru a nu fi afectat de majorarea capitalului.Dreptul de subscriere fiind un titlu de valoare negociabil pe toata durata subscrierii, poate fi vandut la bursa de catre vechii actionari care nu doresc sa subscrie la cresterea de capital. Prin vanzarea ei incaseaza o suma egala cu pierderea de valoare a actiunilor pe care le detine ca urmare a efectului de diluare . Actionarul vechi care doreste sa suscrie la cresterea de capital, va procura o actiune noua la pretul de emisiune daca acesta dispune de un anumit numar de drepturi de subscriere .

Vechiul actionar are deci, alternativa sa subscrie la numarul de titluri corespunzator (numarul de actiuni noi) , sau sa vanda drepturile de subscriere , asa in cat , el nu va pierde nimic, dar nici nu va castiga.

Cumparatorul neactionar( actionarul nou) pentru a intra in posesia unei actiuni noi, va plati emitentului pretul de emisiune si va cumpara de la un actionar vechi un anumit numar de drepturi de subscriere .

Majorarea capitalului prin incorporarea rezervelor, a primelor de emisiune si a profitul nerepartizat represzinta o operatiune de finantare indirecta (fara aport nou).

Incorporarea rezervelor in capitalul social se poate realiza prin doua modalitai:

• emisiunea de noi actiuni( la aceeasi valoare nominala cu cele existente) care se impart gratuit actionarilor vechi;
• cresterea valorii nominale a vechilor actiuni (mai rar practicata).

Se calculeaza in acest caz capitalizarea bursiera inainte si dupa emisiune si se stabileste apoi valoare unei actiuni dupa incorporare (V.P.).Diferenta dintre valoare de piata a unei actiuni inainte de emisune(V) si valoarea teoretica a acesteea dupa emisiune(V.P.) reprezinta valoarea teoretica a dreptului de atribuire (da).

Sursele imprumutate

In functie de provenienta, sau originea celor care le acorda, capitalurile imprumutate pe termen lung pot fi:imprumuturi de la banci sau alte organisme publice specializate si imprumuturi obligatare.

Imprumuturile de la banci sunt surse preferate pentru investitiile realizate de intreprinderile care nu coteaza la bursa. Acordarea imprumuturilor se face in conditiile garantarii certe a rambursarii acestora la scadenta. Pentru aceasta , banca trebuie sa efectueze analiza financiara a intrepinderii (lichiditate , rentabilitate financiara , solvabilitate,etc) dar si a proiectelor sale de investitii.

Imprumuturile obligatare reprezinta o forma deosebita a creditului pe termen lung, care consta in emisiunea si vanzarea in public a obligatiunilor (titluri negociabile reprezentand un drept de creanta asupra capitalurilor imprumutate unei societati.

Obligatiunile nu confera detinatorului nici o putere de decizie in societatea respectivca si nici nu-i permite acestuia sa beneficieze de cresterea societatii , asa cum se intampla in cazul actiunilor.

Imprumuturile obligatare au , in principiu, un cost de procurare mai mic decat subscrierile la capitalul social.

Rata rentabilitatii actinilor este , in general, mai ridicata decat a obligatiunilor , deoarece investitia in cumpararea de actiuni comporta un risc mai mare privind evolutia economica a interprinderii cu foarte multi factori de influienta a supraprofitului si asupra dividendelor in ultima instanta.

Principalele caracteristici ale imprumutului obligatar sunt:

a)      marimea imprumutului obligatar;

b)      valoarea de emisiune;

c)      marimea dobanzii remuneratorii;

d)      durata si modalitatea de rambursare.

Marimea imprumutului obligatar se stabileste de catre intrepindere in functie de necesitatile de finantare ale investitiilor , dar si in functie de oferta de capitaluri banesti existenta pe piata financiara.

Valoarea de emisiune reprezinta valoarea platita de catre toate persoanele care subscriu la obligatiuni in momentul emiterilor.

Valoarea de emisiune a obligatiunilor poate fi:

egala cu valoarea nominala (la paritate);

mai mica decat valoarea nominala (subpari), ceea ce le face mai atractive;

mai mare decat valoarea nominala (suprapari), situatie intalnita mai rar deoarece obligatiunile se vand , in general, sub paritate.

In situatia in care valoarea de emisiune este mai mica decat valoarea nominala , avantajul pentru celk care cumpara obligatiunea consta intr-o dobanda incasata mai mare (dobanda se calculeaza la valoarea nominala ) dar si un pret de rambursare mai mare decat cel de cumparare (rambursarea se face cekl putin la valoarea nominala a obligatiunii) .

Diferenta dintre valoare nominala si valoarea de emisiune reprezinta prima de emisiune .

In situatia in care emisiunea unei obligatiuni se realizeaza subpari , iar rambursarea ei suprapari , se inregistreaza , atat o prima de emisine, cat si o prima de rambursare. Din punct de vedere contabil, prima de rambusare reflecat diferenta intre pretul de rambursare si pretul de emisiune .

Marimea dobanzii este legata direct de rata dobanzii si platibila in fiecare anla o data stabilita, contra remiterii unui cupon detasabil din corpul obligatiunii . dobanda platita de intrepindere, pentru fiecare obligatiune , se determina aplicand rata nominala a dobanzii (R_d) la valoare nominala (V_n) a titlului emis:

Dobanda = V_n*R_d/100

Durata si modalitatea de rambursare

Durata de viata a imprumutului reprezinta timpul cuprins intre data emiterii si data rambursarii.

Imprumutul este rambursat (amortizat) conform unui calendar indicat in obligatiune. Modalitatile de rambursare prevazute in contractul de emisiune pot fi in trei feluri:

1. Rambursarea prin anuitati constante si amortizari variabile . anuitatea reprezinta suma de bani platita anual pe o perioada determinata de catre un debitor pentru rambursarea capitalului imprumutat si plata dobanzilor aferente. Pentru ca anuitatile sa ramana sensibil constante este necesar ca amortizarile anuale ale imprumutului sa varieze crescator si compensator cu variatia descrescatoare a dobanzilor anuale.

Amortizarea anuala = anuitatea constanta- dobanda la imprumutul nerambursat.

Aceasta modalitate de rambursare a imprumuturilor obligatare presupune un cost mai ridicat al imprumutului rambursat intr-ucat amortizarile mai mari sunt catre sfarsitul duratei de rambursare. Rambursarea se face prin tragerea la sorti a obligatiunilor.

2.Rambursarea prin amortizari constante si anuitati variabile. In acest caz societatea imprumutata va rambursa anual transe egale din imrumut.

Amortizarea anuala = valoarea imprumutului/durata imprumutului

Rambursarea imprumutului se face de asemenea , prin tragere la sorti.

3.Rambursarea integrala a imprumutului in ultima zi a duratei acestuia prezinta avantajului dispunerii de capital imprumutat , pe toata durata de acordare acestuia, trezoreria societaii imprumutate nefiind afectata decat la plata dobanzilor. Aceasta modalitate de rambursare presupune cel mai ridicat cost al procurarii imprumutului, deoarece dobanda se calculeaza in fiecare an la suma totala a capitalului imprumutat. Acest dezavantaj este atenuat, insa , de faptuyl ca intrepinderea capitalizeaza de "n" ori acumularea bruta anuala realizata din exploatarea investitiei.

4. Rascumpararea prin bursa prezinta interes atunci cand cursul bursier al obligatiunilor este inferior valorii de rambursat. Aceasta modalitate prezinta anumite limite legale in legatura cu numarul obligatiunilor care pot fi rascumparate (in princiupiu, maxim 50% din numarul obligatiunilor amortizabile intr-un an).