Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE






AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Politica in domeniul concurentei pe piata UE

Economie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
PIATA CAPITALURILOR - Actiuni si obligatiuni
Intreprinderile Mici si Mijlocii - Definirea Conceptului de IMM
Clasificarea activitatilor din economia nationala - CAEN
PLANUL ECONOMIC SI PLANUL DE AFACERI AL INTREPRINDERII. CUPRINS SI MOD DE ELABORARE
LIBERTATILE FUNDAMENTALE - Libera circulatie a marfurilor si serviciilor
Rolul si importanta IMM-urilor
Tranzitia la economia cu piata concurentiala in Romania:aspecte principal-metodologice
Teoria costurilor - Conceptul de cost de productie
Evaluarea si gestiunea portofoliilor
Problema riscului in cazul portofoliului de activ financiare

TERMENI importanti pentru acest document

politica comunitara in domeniul concurentei : politica concurentei in UE : politica concurentei si protectia consumatorilor : rolul concurentei pe piata UE : definirea conceptului de politica comunitara in domeniul concurentei :

Politica in domeniul concurentei pe piata UE

In dorinta satisfacerii nevoilor consumatorilor prin punerea la dispozitia acestora pe calea ofertei a produselor si serviciilor solicitate, in asa fel incat sa nu fie lezata bunastarea lui, a aparut  Protectia Consumatorului.

            Politica in domeniul concurentei, implementata de Comisia Europeana si autoritatile Statelor Membre, are ca obiectiv crearea unei concurente reale pe piata comuna prin masuri referitoare la structurile pietei si la comportamentul actorilor acesteia.

            Libera concurenta intre firme favorizeaza inovatia, reduce costurile de productie, creste eficienta economica si, in consecinta, ridica nivelul de competitivitate al economiei europene. Stimulate de mediul concurential, firmele ofera astfel produse si servicii competitive din punctul de vedere al calitatii si al pretului.

            Acquis-ul din sectorul concurentei acopera atat politicile antitrust, cat si politicile de control al ajutorului de stat. Include norme si proceduri de combatere a comportamentului anticoncurential al societatilor comerciale (intelegeri restrictive intre agentii economici si abuz de pozitie dominanta) si de impiedicare a acordarii de catre guverne a ajutoarelor de stat care distorsioneaza concurenta pe Piata Interna. In general, regulile de concurenta sunt direct aplicabile in intreaga Uniune, iar Statele Membre trebuie sa coopereze indeaproape cu Comisia in aplicarea acestora.

            Unul dintre principiile din Tratatul privind Uniunea Europeana este cel conform caruia statele membre ale Comunitatii trebuie sa adopte o politica economica “in concordanta cu principiile economiei de piata deschisa, bazata pe concurenta loiala”. Politica Uniunii in domeniul concurentei are rolul de a apara si promova concurenta reala in cadrul Pietei comune.  Politica in domeniul concurentei se concentreaza pe patru domenii principale de activitate:

- eliminarea acordurilor intre firme, care au ca efect diminuarea concurentei, si a abuzurilor de pozitie dominanta (de exemplu, acorduri de stabilire a preturilor intre firme concurente);

- controlul fuziunilor intre firme (de exemplu, fuziunea a doua mari grupuri, care are ca rezultat dominatia acestora asupra pietei; orice concentrare, incepand de la un anumit nivel, trebuie supusa aprobarii Comisiei);

- Aspectele mentionate mai sus sunt cunoscute si sub denumirea comuna de “reglementari antitrust” .

- liberalizarea sectoarelor economice monopoliste (de exemplu, telecomunicatiile, gazele si electricitatea, transportul feroviar). In toate aceste domenii se urmareste o politica de liberalizare treptata. monitorizarea ajutoarelor acordate de catre stat (de exemplu, interzicerea acordarii de catre stat a unor subventii pentru mentinerea in activitate a unei firme in cazul in care nu exista perspective de redresare a situatiei acesteia. Totusi, unele tipuri de asistenta pot fi considerate compatibile cu obiectivele Pietei unice, daca sunt satisfacute anumite criterii, fapt analizat de Comisie de la caz la caz – intreprinderi mici si mijlocii sau sprijin regional etc).

Din punctual de vedere al principiilor politicii in domeniul concurentei si al politicii industrial, este esential sa existe un raspuns la urmatoarele intrebari:

-          Se justifica, din punct de vedere economic , o interventie a puterii publice pentru reglementarea concurentei (politica in domeniul concurentei )  si pentru sustinerea sau promovarea unor activitati economice )politica industriala_

-          Daca raspunsul la prima intrebare este afirmativ, atunci trebuie dat raspuns la o a doua intrebare : care nivel de interventie este mai eficient , cel la nivel national sau cel la nivelul Uniunii?

Pentru a raspunde , va trebui gasit nu numai argumentul economic , dar si justificarea juridica.

Astfel, politica in domeniul concurentei are ca obiectiv limitarea, controlul si interzicerea actiunilor intreprinderilor care pot afecta climatul de concurenta pura si perfecta.

Conceptul de “ climat  de concurenta pura si perfecta“ trebuie insa inteles in coordonatele economie postmoderne care a relevant existenta asa numitelor esecuri (limite)  ale pietii (market failures) care justifica interventia statului atunci cand  regulile liberei concurente nu sunt respectate de catre intreprinderi. Aceste esecuri ale pietii pot aparea sub forma efectelor de externalitate )activitatea de cercetare – dezvoltare realizata de catre o intreprindere poate influenta in asa masura climatul antreprenorial, incat si alte intreprinderi pot beneficia de rezultatul cercetarii , desi nu suporta nici un cost al acesteia sau sub forma efectelor randamentelor de scara crescatoare . In acest ultimo caz , randamentul intreprinderii creste odata cu cresterea marimii sale ceea ce face ca, pe ansamblul intreprinderii creste odata cu cresterea marimii sale ceea ce face ca, pe ansamblul economiei, sa nu mai fie de dorit mentinerea starii de atomicitate (existenta unui numar mare de mici intreprinderi ) care atesta existenta climatului de concurenta pura si perfecta.

Rezulta ca aceste intreprinderi de talie mare sunt primele vizate de catre politica in domeniul concurentei. Ele reprezinta monopoluri sau intreprinderi cu comportament temporar/conjunctural monopoliste.

Pentru a putea controla si limita tendinta acestora de a incalca regulile concurentei perfecte, nu se mai poate  actiona doar national, fiind necesara actiunea la nivelul uniunii.

Astfel, avem raspunsul si la cea de a doua intrebare care fundamenteaza principiile politicii comunitare in domeniul concurentei.

O justificare analitica a principiului interventiei de la nivelul Uniunii, in scopul mentinerii climatului de concurenta libera, o gasim in lucrarea lui J. D. HANSEN, H: HEINRICH si J. U. NIELSEN.

Autorii citati folosesc exemplul a doua tari , A si B, care formeaza o uniune economic. Fiecare dintre tari are o structura de intreprinderi monopol care actioneaza pe piata unica  (se accept ipoteza conform careia intreprinderile de monopol din tara A actioneaza intr-o ramura de activitate, iar cele din tara B intr-o ramura de activitate diferita).

In masura in care intreprinderile monopol din tara A export la un pret ridicat (de monopol) in tara B iar intreprinderile monopol din tara B export tot la un pret ridicat (de monopol)  in tara A, nici una dintre tari nu are interesul sa aplice o politica in domeniul concurentei (cu obiectivul de a limita practicile monopoliste ) deoarece si-ar diminua profitul rezultat din export.

Mai precis , daca tara A ar aplica o astfel de politica in absenta unei politici similar si in tara B, atunci tara A ar fi in pierdere. Situatia  ar putea gasi o rezolvare prin incheierea intre cele doua tari a unui “acord cooperativ”, prin care s-ar angaja reciproc sa aplice politici in domeniul concurentei. Piata ar redeveni concurentiala si preturile ar cunoaste o tendinta de scadere. Realitatea arata , insa, ca un astfel de acord, este greu de realizat in absenta unui arbitraj. Iata de ce, este necesar ca legislatia antitrust (politica in domeniul concurentei) sa fie aplicata in mod central, de catre institutiile comunitare, pe ansamblul intregii uniuni.

Aceasta politica a jucat si joaca un rol fundamental in procesul de creare si consolidare a uniunii Europene. E a este expresia in plan practic a postulatului conform caruia o economie de piata functionala este mijlocul cel mai eficient de realizare a obiectivelor Uniunii europene.

Politica comunitara in domeniul concurentei a realizat si realizeaza un echilibru intre  dinamica pietii interne a fiecarui stat membru si piata unica . Astfel, in planul pietii interne politica in domeniul concurentei are ca obiectiv

Eliminarea tuturor barierelor dina cale liberei circulatii are ca obiectiv eliminarea acelor structuri si comportamente care ar urmari utilizarea in scopuri monopoliste a oportunitatii oferite de o piata  de mari proportii.

1. Obiectivele, orientarile si contradictiile politicii comunitare in domeniul concurentei pot fi succint grupate in trei categorii:

            1. Politica europeana in domeniul concurentei (PDC) trebuie sa garanteze unitatea pietei interne si sa evite realizarea de intelegeri intre firme, de natura sa afecteze comertul

intracomunitar si manifestarea libera a concurentei. (intelegerile si practicile

concertate);

            2. Politica in domeniul concurentei cauta sa impiedice situatiile in care una sau mai multe intreprinderi incearca sa exploateze intr-o maniera abuziva puterea lor

economica in raport cu alte firme mai putin puternice (abuz de pozitie dominanta);

            3. De asemenea, PDC trebuie sa impiedice acele interventii ale guvernelor statelor membre care pot falsifica regulile jocului liber al pietei prin discriminari in favoarea intreprinderilor de stat sau prin acordarea de ajutoare catre anumite firme din sectorul privat (ajutoarele de stat).

Politica comunitara in domeniul concurentei a cunoscut Io permanent evolutie conceptuala, fiind influentata de importante dezbateri teoretice, ca si de pozitiile pe care unele state membre le-au avut in diferite moment ale procesului de integrare.

Se pot distinge doua mari orientari in conceperea politicii din domeniul concurentei: o orientare care priveste concurenta ca pe an scop in sine si o orientare care priveste concurenta doar ca pe un instrument al atingerii obiective.

La randul sau, orientare care priveste concurenta ca pe un scop in sine reprezinta, si ea doua abordari diferite.

-          Prima abordare consider ca politicele din domeniul concurentei nu trebuie sa aiba ca obiectiv doar eficienta sau rentabilitatea, ci si un obiectiv de natura politica. Aceasta ar consta in asigurarea conditiilor de exprimare nelimitata a libertatii si initiativei intreprinzatorilor mici si mijlocii.

-          A doua abordare, de sorginte ultra liberal, exacerbeaza libertatea de actiune pe piata a intreprinzatorilor pana la renuntarea la orice tip de politica in domeniul concurentei. Absolutizand “miscarea natural ” a pietei, aceasta abordare a fost utilizata in analiza teoriei inovatiei enuntata de catre J. A. Schumpeter, conform careia mecanismele pietei determina, in mod natural, intreprinderile sa ocupe pozitii dominante, in functie de gradul in care achizitioneaza si folosesc inovatii tehnice.

Aceste pozitii dominante sunt insa tranzitorii, deoarece decalajele tehnice apar , in mod constant, intre intreprinderi, ca urmare  constantei cu care evolueaza tehnica si tehnologia. Astfel, pozitia de monopol a unor intreprinderi se erodeaza in favoarea altor intreprinderi  care reusesc sa depaseasca dotarea tehnica a celor doua precedente.

Concluzia este ca pozitia de monopol nu este vesnica si nu ar fi nevoie de politici de reglementare a concurentei daca piata, prin propriile ei mecanisme , reuseste sa anihileze perenitatea pozitiilor monopoliste. Reglarea spontana a raportului de forte pe piata este astfel considerata mai eficienta decat orice reglementare birocratico administrativa

O alta orientare general este aceea conform careia concurenta nu este conceputa decat ca un instrument necesar realizarii unor obiective economice, sau chiar sociale. Si aceasta orientare poate fi prezentata prin doua abordari diferite:

-          Prima abordare consider concurenta un instrument esential, dar nu unic, al procesului de crestere a eficacitatii muncii sociale si al cresterii bunastarii populatiei. Transpunerea in practica a acestei abordari prin politic bazate pe evaluarea capacitatii de eficientizare a diferitelor grade de reglementare a concurentei, este dificila si contradictorie datorita nu numai lacunelor metodologice, dar si lipsei de informatie coerenta la interval regulate de timp.

-          A doua abordare cauta, prin intermediul politicilor din domeniul concurentei, sa satisfaca si alte interese de ordin public , de la cele alea eficientei  si rentabilitatii activitatii economice. In acest caz, politicele din domeniul concurentei  sunt concepute in paralel cu politici industriale de promovare a unor activitatii cu rezonanta sociala la nivel local sau national; cu politici sociale destinate reconversiei fortei de munca sau cu politici agrare si de protectie a mediului inconjurator.

Politicile comunitare din domeniul concurentei apar ca fiind nucleul organizarii si functionarii pietei unice, dare le nu pot face abstractie de posibilitatea aparitiei unor efecte negative (perverse) datorate tendintelor contradictorii pe care le manifesta, pe de o parte , dezvoltarea structurilor de piata, si pe de alta parte , dezvoltarea procesului de concentrare si centralizare a productiei si a  capitalului.

Sa explicam aceasta situatie:

Asa dupa cum s-a vazut, principiile politicilor din domeniul concurentei au la baza ideea conform careia “efectele pozitive ale unei economii de piata nu apar decat in conditiile unui climat concurential .”

In cadrul teoriei economice traditionale , climatul de concurenta pura I perfecta se caracterizeaza prin faptul ca intreprinderile nu au o influenta individual asupra formarii preturilor ( sunt doar “price taker” ) ceea ce face ca preturile sa tinda spre un nivel minim (punctual unde pretul mediu este minim), reprezentand un orizont de optimizare al  ansamblului economic.

Un pret mai mare decat acest nivel ar conduce la obtinerea de supra profit , iar unul mai mic la pierderi. In realitate, o astfel de analiza intra in contradictie cu realitatea concurentei dintre firme, care presupune ca o firma are tendinta normal de a se impune pe piata prin costuri si presuri mai mici, ca si prin inovarea si modernizarea produselor.

Acceptand aceasta realitate, trebuie sa admitem ca o politica in domeniul concurentei care are ca obiectiv instaurarea unui adevarat regim de concurenta perfecta, va avea ca efect tocmai pierderea de eficacitate, deoarece aduce prejudicii acelor intreprinderi care au reusit sa se impuna pe piata prin costuri si preturi mai mici (un nivel mai mare de eficacitate si rentabilitate).

Cu alte cuvinte , incercarea de reglementare a concurentei are ca efect pervers pierderea de eficacitate a producatorului si reducerea posibilitatii de consum a cumparatorului.

Nu putem sa nu luam in calcul si situatia unei structuri economice in care actioneaza in paralele atat intreprinderi mici si mijlocii, cat si mari intreprinderi. Avantajele economiei de scara nu pot fi accesibile intreprinderilor mici si mijlociii, ci doar marilor intreprinderi, care, devin principalele generatoare de profit prin acest “monopol natural ” al utilizarii avantajelor economiei de scara. Iata de ce devine posibil ca in situatia industriilor in care costurile de intrare a factorilor de productie sunt mari si se actioneaza pe economia de scara (exemplu: industria aeronautica ), preturile produselor marilor intreprinderi (monopoluri )sunat mai mici decat preturile produselor marilor intreprinderi (monopoluri ) sunt mai mici decat preturile ce rezulta ca urmare a unei perfecte lupte de concurenta intre intreprinderile mici si mijlocii ale aceleiasi ramuri industriale.

Astfel, pe o piata reala, caracterizata de imperfectiuni ale concurentei (economia de scara, costuri nerecuperabile, efectul inovarii, informatie asimetrica ) apare necesitatea unor masuri de protectie a procesului de concentrare a productiei si a proprietatii.

Politicile comunitare din domeniul concurentei releva, astfel , o tendinta contradictorie: pe de o parte, concentrarea productiei si a capitalului ridica nivelul de rationalitate si eficacitate prin marirea dimensiunilor intreprinderilor, stimuland procesul de scadere a preturilor prin marirea dimensiunilor intreprinderii, stimuland procesul de scadere a preturilor ; pe de alta parte, concentrarea productiei si a capitalului conduce la deteriorarea climatului concurential, stimuland procesul de crestere a preturilor.

2.Dispozitiile Tratatului de la Roma

Dispozitiile privind politicile comunitare din domeniul concurentei sunt cuprinse in articolele (de la 85 la 94) Tratatului de la Maastricht. Principalele elemente ale acestor dispozitii sunt urmatoarele:

-          Interzicerea oricaror tipuri de acorduri sau intelegeri (fixarea preturilor, impartirea pietei, limitarea productiei etc.) intre intreprinderi cu scopul limitarii concurentei pe piata unic europeana. Comisia Europeana este imputernicita sa ia masuri impotriva unor astfel de actiuni prin aplicarea de amenzi si penalizari;

-          Controlul si eliminarea pozitiilor dominante.

Comisia Europeana defineste pozitia   dominanta ca fiind capacitatea unei intreprinderi de a actiona, intr-o masura importanta, independent de cerintele concurentei m ale clientilor si ale consumatorilor. Comisia considera ca exista o prezumtie de pozitie dominanta atunci cand o intreprindere detine 50% sau mai mult de 50% dintr-o piata specifica.

Se considera a fi actiuni , comportamente si masuri bazate pe pozitia dominanta:

-          impunerea unor preturi de cumparare sau de vanzare diferite de cele care rezulta din comportamentul concurential;

-          existenta unor contracte prin care se impune altor intreprinderi contingentarea productiei, limitarea sortimentelor sau interzicerea folosirii unor tehnologii sau procedee de fabricatie;

-          discriminarea prin pret a clientilor, refuzul de a vinde.

Controlul fuziunilor. Tratatul de la Roma nu cuprinde dispozitii privind fuziunile. Acestea au fost introduse prin reglementari din decembrie 1989si din septembrie 1990. Comisia europeana a introdus termenul de „fuziune la nivel european” care defineste procesul de fuziune prin care o intreprindere atingea cifra de afaceri de 2 miliarde de ECU pe piata unica. Toate fuziunile la nivel european trebuie sa beneficieze de un acord prealabil al Comisie Europene. Acest acord este dat numai dupa ce s-a constat ca fuziunea nu aduce prejudicii climatului concurential efectiv la dat inaintarii cererii de acord.

Ajutorul guvernamental acordat intreprinderilor. Ajutorul guvernamental acordat intreprinderilor poate imbraca forma: subventiilor, credit cu dobanda preferentiala, esalonarea datoriilor reducere de impozit, comenzi guvernamentale. Toate acest forme  de ajutor guvernamental au fost interzise prin articolul 92 al tratatului de la Roma si prin Tratatul de la Maastricht, fiind considerate obstacol in cale formari si consolidarii climatului concurential.

Comisia Europeana considera insa ca se pot accepta unele exceptii atunci cand ajutorul guvernamental are ca scop : rezolvarea unor probleme cu caracter social, eliminarea efectelor catastrofelor naturale, stimularea dezvoltarii economice a unor zone cu nivel de viata inferioara mediei europene sau cu un somaj superior mediei europene. In orice situatie, insa, ajutorul guvernamental nu poate fi acordat decat cu acordul Comisiei Europene. Este important de subliniat si faptul ca intreprinderile publice nu beneficiaza de nici un privilegiu fata de cele private si ca, acestea din urma,  daca se simt discriminate de guvernele nationale, pot depune  plangere la Comisie.

Pana in 1990, se considera ca a existat o politica permisiva in ceea ce priveste aprobarea unor ajutoare guvernamentale, ceea ce reflecta dificultate pe care  Comisia a avut-o de a face fata presiunii guvernelor diferitelor tari membre )din 527 de cererii de acordare a dreptului de ajutor guvernamental nu au fost aprobate decat 440). Dupa 1990, se remarca o intarire a pozitiei Comisiei care aplica principiul „one time, last time”, ceea ce inseamna ca fiecare acord asupra ajutorului guvernamental a fost insotit de precizarea ca nu va fi reinnoit.

In lipsa posibilitatii de a reinnoi acordul de ajutor guvernamental, unele intreprinderi publice importante, dar aflat in dificultate au fost obligate sa recurga sa privatizare totala sau partiala.

3. Abordarea problemei tutelei concurentei in Europa

           

            Diferenta dintre abordarea europeana si cea americana in problematica tutelei concurentei si a reglementarii activitatii monopolului decurge din principiile diferite ce reglementeaza raporturile dintre stat si cetatean in cele doua zone. Traditia americana, decurgand din conceptia „parintilor fondatori” ai statului, in principal Jefferson, Franklin si Washington, vede statul in principal ca pe garantul regulilor care asigura libertatea individuala; particularizand, politicile de tutela a concurentei cu rolul de a garanta libertatea de initiativa economica, atunci cand aceeasta e amenintata de puterea monopolistica.

            In gandirea si traditia europeana, statul nu e numai garantul regulilor, ci si aparatorul interesului public, care se poate contrapune uneori interesului individual. Interesul public (colectiv, national, general, social, obstesc etc.) are ca forma particulara de expresie si forta economica a natiunii, a carei crestere coincide cu bunastarea generala a cetatenilor.

            Din aceasta diferenta decurge practica americana ce lasa cea mai mare parte a sarcinilor legate de mecanismul de tutela si reglementare pe seama sistemului juridic ordinar, care trateaza cazuistica specifica in termenii unui conflict civil sau penal intre persoane juridice si chiar fizice; singurul organism de stat , Federal Trade Comission, se implica cel mai adesea ca parte in proces, mai degraba decat sa aibe in rol de decizie majora sau finala. Dimpotriva, in Europa ponderea responsabilitatii deciziilor in domeniu cade pe umerii unor agentii administrative publice, guvernamentale sau extraguvernamentale, care iau principalele decizii vizand buna functionare a pietei.

            Cum este de asteptat, diferitele tarii vest-europene, mergand pe linia unor traditii si culturi diferite, prezinta modele organizatorice diferite ale tutelei si reglementarii concurentei. Este explicat in continuare specificul acestor modele:

Modelul german

In aceasta tara se face o distinctie neta intre activitatea  antitrust, incredintata unei agentii specializate, si protectia interesului public in domenuil economic, care cade in sarcina Ministerului Economiei. Incepand din 1957 functioneaza in Germania Oficiul Cartelurilor, care supravegheaza si controleaza in mod curent operatiunile de achizitie, fuziune, cartelizare, cooperare etc. Din perspectiva unui interes public superior, Ministerul Economiei poate infirma ori excede deciziile Oficiului Cartelurilor, fie autorizand operatii de concentrare anterior declarate ca anticoncurentiale, dar care produc efecte pozitive notabile la nivelul national, fie interzicand cartelizari afectand zone in care Oficiul nu are competenta (de exemplu afecand interesele germane in zona extrateritoriala a Germaniei).

            O caracteristica a modelului german este ca neutralitatea „arbitrului” nu se obtine pe calea largirii independentei sale fata de interesele politico-economice (cum am vazut rolul decisiv revine unui organism alocat politic – Ministerul Economiei), ci pe calea detalierii extreme a textului de lege, care limiteaza posibilitatea „arbitrului” de a o interpreta partizan.

Modelul francez

In aceasta tara tot doi actori institutionali principali ai tutelei si reglementarii concurentei, dinre care unul guvernamental ( Ministerul Economiei, prin Directia Generala pentru Concurenta, Consum si Combaterea Fraudei) si unul extraguvernamental- Consiliul Concurentei, care supervizeaza cazurile de cooperare anticoncurentiala si abuz de pozitie dominanta. Diferenta fata de modelul german consta in mult mai marea autonomie a agentiei administrative –Consiliul- in raport cu factorii controlati politic.

            Modelul spaniol calchiaza indeaproape modelul francez.

Modelul britanic

In aceasta tara exista o indelungata traditie a articularii politicii asupra concurentei in functie de perceptia asupra interesului public. Pe de alta parte, mentalitatea britanica respinge ideea ca limitarea concurentei ar putea fi in sine un motiv suficient pentru interzicerea unei operatii, ci caracterul nociv din punct de vedere al interesului public trebuie demonstrat in mod specific. Structura institutionala britanica se bazeaza pe patru organisme: Oficiul pentru Comert Loial (Office of Fair Trading-OFT), Comisia pentru Fuziuni si Monopoluri (Mergers and Monopolies Comission- MMC), Tribunalul pentru Practici Restrictive (Restrictive Practices Court- RPC), si Ministerul Comertului. Fara a intra in detalii, in linii mari primele doua organisme monitorizeaza in mod curent activitatea pietei si concurenta, iar ultimele doua se ocupa de cazurile exceptionale , in care interesul public cere o derogare de la politicile normale de tutela  a concurentei.

            O trasatura specifica modelului britanic este accentul care se pune pe disuadarea morala- „moral suation”- in urmarirea obiectivelor celor patru organisme, in detrimentul instrumentului sanctionarii.

Modelul italian

In aceasta tara activitatea de tutela si reglementare a concurentei e concentrata intr-o singura agentie – Autoritatea Garanta a Concurentei si Pietei. Aceasta are un grad mare de autonomie, inclusiv fata de Ministerul Industriei. Particularitatea italiana consta in faptul ca acelasi organism trateaza si cazurile „curente”, in care concentrarea economica si marirea puterii de piata sunt descurajate ca practici anticoncurentiale, dar si cazurile „exceptionale” in care concentrarea economica este considerata benefica din perspectiva unui interes nstional superior.

            In ciuda rezistentei traditionalismului european, toate aceste modele nationale sunt sortite sa convearga mai devreme sau mai tarziu catre un model unic european. Preocuparile pentru protectia concurentei isi gasesc expresie comunitara europeana inca din Tratatul de la Roma, 1957 ale carui articole 85, 86, 90 si 91 stabilesc regulile concurentei pe nou constituita piata comuna. Aceste articole interzic acordurile in scopul limitarii concurentei, abuzul de pozitie dominanta si reglementeaza subsidiile de stat catre intreprinderile private (considerate in principiu ilegitime), precum si controlul serviciilor publice cu caracter de monopol legal.

            In continuare este ilustrata perspectiva Comisiei Europene relativ la tutela si reglementarea concurentei prin cateva exemple concrete de cazuri „comunitare” solutionate de Comisie.

            Cazul „Cembureau”, 199 Opt asociatii nationale si 33 de producatori de ciment sub conducerea asociatiei europene a producatorilor de ciment (Cembureau), au stabilit o serie de acorduri de cooperare avand ca obiect in esenta partajarea pietei europene intre semnatari si protectia pietelor nationale de concurenta externa. Comisia Europeana a considerat respectivul acord o violare a legislatiei antitrust, condamnandu-i pe semnatari la penalizari insumand 248 milioane de Ecu. Comisia a considerat ca anticoncurentiala conventia avand ca obiectiv atribuirea de arii specifice de competenta fiecarui producator – transformandu-l astfel intr-un mic monopolist local – precum si dirijarea excesului de productie catre export in tarii extracomunitare cu scopul de a mentine preturile ridicate in spatiul intracomunitar.

            Cazul „United Brands”, 1975. Firma United Brands, cel mai mare producator de banane din lume, ajunsese sa detina o cota de 40% din piata vest-europeana si beneficia de avantajele unei puternice integrari pe verticala: ea poseda plantatii pentru productie, flote pentru transport, precum si un nume de marca (brand name)- Chiquita- in care se acumulasera efectele unui indelung, abil si costisitor efect publicitar. Printre practicile holdingului se numara discriminarea prin pret (cu diferente mergand de la simplu la dublu), aprovizionarea preferentiala a distribuitorilor, precum si conditii abuzive impuse distribuitorilor. Concret, United Brands interzicea revanzarea bananelor in stare verde, ceea ce conducea la formarea de arii de exclusivitate de facto pentru fiecare distribuitor, intrucat bananele in stare coapta sunt rapid perisabile si nu pot fi transportate pentru a fi vandute in afara acestor arii de exclusivitate. Pentru aceste tipuri de practici Comisia Europeana a gasit firma United Brands vinovata de abuz de pozitie dominanta intrucat, avand o pozitie pe piata care sa-i permita un comportament independent de actiunile competitorilor si de interesele consumatorilor, si-a folosit aceasta pozitie pentru a obtine profituri nejustificate si pentru a obstacula intrarea pe piata a noilor concurenti.

            Cazul „Tetra-Pak”, 199 Tetra-Pak detinea 90% din piata de ambalaje aseptice din carton pentru lichide alimentare – deci o pozitie dominanta- precum si interese importante in piete aflate in stansa legatura cu cea dintai: piata ambalajelor nonaseptice si in piata masinilor de produs ambalaje de carton. Firma a fost gasita in delict de abuz de pozitie dominanta din urmatoarele motive:

-          a practicat discriminari de pret intre clienti din tari diferite

-          a impus clauzele contractuale care specificau utilizarea exclusiva de carton Tetra-Pak pe masinile de produs ambalaje vandute de firma, fara motivatie tehnica sau economica

-          a aplicat preturi de dumping (sau preturi predatorii), respectiv preturi mai mici decat costurile medii unitare de productie

            Cazul „Shell/Montedison”, 199 grupurile industriale Shell si Montedison au constituit o societate comuna, Sophia, careia i-au alocat activitatile lor in domeniul unui produs chimic ce constituie o materie prima de baza pentru polipropilena. Cazul e interesant prin faptul ca de aceasta data nu a fost considerata anticoncurentiala sporirea cotei de productie pe piata de polipropilenei prin concentrarea Shell/Montedison, dar a fost considerata anticoncurentiala concentratrea excesiva a tehnologiilor pe care cele doua mari grupuri le puneau in comun. Concentrarea a fost aprobata doar cu conditia schimbarii contractului initial, in sensul ca tehnologiile sa ramana proprietatea unor subiecti de drept independenti- Shell si Motedison- si sa nu devina proprietatea noii firme Sophia, pentru ca in acest mod tehnologiile sa ramana mai usor accesibile prin achizitie si firmelor concurente.

            Acest capitol, dedicat reglementarii activitatilor economice care scapa efectelor competitiei directe (cum ar fi activitatiile de tip monopolist), reglementarii concurentei in sensul asigurarii celor mai bune conditii de desfasurare a ei, si tutelei concurentei in sensul derularii de eforturi ale autoritatii publice cu scopul de a favoriza activitatea economica de tip competitiv in detrimentul celei de tip controlat, se incheie  cu observatia ca toate problemele  intalnite in acest capitol, si care sunt de natura unor constrangeri sau restrictii asupra liberei competitii , sunt in concordanta cu Legea constrangerii.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 295
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved