Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Scurt istoric Cosmote Romania

Economie



+ Font mai mare | - Font mai mic



Scurt istoric Cosmote Romania



Cosmote Romania este al treilea operator de pe piata de telefonie mobila din Romania. Operatorul a primit a treia licenta GSM de la guvernul roman in decembrie si s-a lansat comercial in martie anul urmator, sub numele de Cosmorom.

Pe 14 februarie 2005, compania a anuntat intr-un comunicat de presa, ca isi ajusteaza identitatea corporativa prin adaugarea culorii galben in materialele sale publicitare. Cel mai nou si cel mai mic operator de telefonie din tara, o divizie a operatorului de telefonie fixa national Romtelecom, nu a rezistat concurentei iar in anul 2005, cu mai putin de 100 de clienti noi de la inceputul anului, si cu peste 80% din baza de clienti compusa din angajati si parteneri Romtelecom (care nu platesc), compania a inceput sa fie monitorizata, putand sa intre in faliment oricand. Cosmorom nu inregistrase pana atunci profituri nete si se estimeaza ca investitia initiala si pierderile acoperite de Romtelecom depaseau un miliard de dolari. S-au desfasurat negocieri pentru inchiderea sa, dar decizia a fost amanata in repetate randuri, astfel incat viitorul operatorului a fost mult timp nesigur.

La sfarsitul verii 2005 a fost preluat de operatorul mobil grec COSMOTE, care face parte din grupul OTE, actionarul majoritar al Romtelecom. Romtelecom a pastrat 30% din actiunile operatorului. Cosmote Romanian Mobile Telecomunications SA este noua denumire a companiei Cosmorom SA, serviciile sale de telefonie mobile urmand sa fie relansate in data de 6 decembrie, sub brandul Cosmote.

Pe 6 decembrie 2005, cu mai putin de 20 000 de clienti si o cota de piata mai mica de 1%, s-a relansat comercial printr-o campanie agresiva din punctul de vedere al preturilor. Procesul de rebranding, lansat la inceputul lunii decembrie 2005, a inclus o noua politica si o noua strategie: compania ofera, atat clientilor utilizatori de cartele COSMOTE cat si abonatilor, tarife unice in orice retea si mai scazute decat ale principalilor competitori. Compania mizeaza pe atragerea clientilor potentiali, avand in vedere rata redusa de penetrare a telefoniei mobile in Romania.

Compania a anuntat in aprilie depasirea pragului de 2 milioane de clienti, reprezentand o dublare a bazei de clienti in decurs de un trimestru.

In 2008, compania greaca de stat OTE, detinatoarea pachetului majoritar al Cosmote, a fost preluat de Deutsche Telekom. Astfel, in 2009, brandul Cosmote urmeaza a fi inlocuit cu T-Mobile, marca de succes a companiei germane.

Activitatea    companiei Cosmote Romania

COSMOTE Romania, membra a grupului COSMOTE, s-a lansat pe piata romaneasca in decembrie 2005 cu scopul de a face telefonia mobila accesibila tuturor romanilor.

Principala activitate a companiei este oferirea unei game complete de servicii de telecomunicatii mobile: servicii preplatite si cu abonament, apeluri internationale si roaming, o varietate de servicii precum; Mesagerie Vocala, Serviciul de Mesaje Scrise, Redirectionarea Apelurilor, Restrictionarea Apelurilor, Teleconferinta, Notificare Apeluri Pierdute, Info Cost, Agenda Cosmote cat si comunicatii mobile de date: i-mode, Wireless Internet si Serviciul de Fax si Date.

Inca de la inceputul activitatilor sale comerciale, COSMOTE Romania si-a asumat un plan ambitios de extindere a retelei, precum si o strategie corespunzatoare pentru a furniza servicii de telefonie mobila de calitate, accesibile tuturor. Mai mult, COSMOTE a fost primul operator care a introdus o politica transparenta de tarifare a serviciilor de voce, fara inscrisuri mici, promovand tarifarea unica, fara diferentiere intre retele. In acelasi timp, COSMOTE a introdus pe piata cele mai accesibile pachete de servicii pe segmentele ,cartele preplatite si abonamente. Compania a lansat, de asemenea, solutii de comunicare atractive pentru utilizatorii de business si a adus pe piata din Romania, in exclusivitate, serviciul de date si multimedia i-mode.

Ca rezultat al strategiei sale, COSMOTE a ajuns la peste 3 milioane de utilizatori in Romania, in numai doi ani de la lansarea operatiunilor. In anul 2007, COSMOTE a fost cel mai dinamic operator de pe piata romaneasca de telefonie mobila, inregistrand 2 milioane de utilizatori noi.

COSMOTE Romania continua dezvoltarea retelei sale nationale de distributie, care, in momentul de fata, este formata din peste 850 de magazine COSMOTE, Germanos, Internity, Romtelecom si numerosi dealeri independenti. In 2006, Grupul COSMOTE a anuntat achizitionarea Germanos SA, miscare strategica care va creste prezenta comerciala a companiei in Romania si in sud-estul Europei. 

Pentru a sustine cresterea rapida a companiei, COSMOTE a devenit unul dintre cei mai dinamici angajatori de pe piata. In ultimii doi ani, COSMOTE a creat peste 600 de locuri de munca, echipa fiind astazi formata din peste 1.000 de angajati.

Urmare a investitiilor semnificative, COSMOTE Romania si-a extins in timp record acoperirea retelei. In prezent COSMOTE ofera acoperire pentru 98 % din populatie si 87,5% din teritoriu.

Grupul COSMOTE se bucura de cea mai extinsa prezenta in tarile din sud-estul Europei, unde inregistreaza un numar total de peste 15.5 milioane utilizatori. Grupul COSMOTE desfasoara operatiuni de succes in cinci tari din sud-estul Europei - Grecia, Romania, Bulgaria, Albania si Fosta Republica Iugoslova Macedonia - prin companiile locale COSMOTE Grecia, COSMOTE Romania, GLOBUL, AMC si COSMOFON. Grupul COSMOTE a raportat performante financiare remarcabile anul 2007, veniturile sale depasind 3 miliarde de Euro, iar veniturile nete atingand 361.5 milioane euro. Pentru al doilea an la rand, BusinessWeek a plasat COSMOTE in topul celor mai performante companii din industria IT&C.

Date statistice

Ø     Numar de angajati in 2009: 1.100

Ø     Numar de clienti

  • 2007: 3,6 milioane in luna decembrie (cota de piata: 16%)
  • 2008: 4,1 milioane in luna martie, situandu-se pe locul 3, dupa Orange si Vodafone
  • 2009: 6 milioane in luna martie

Ø     Cifra de afaceri

  • 2007: 155,6 milioane euro.
  • 2008: 311 milioane euro.

Ø     Concurentii sai sunt: Orange, Vodafone, Zapp si RCS & RDS.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1843
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved