Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  
AccessAdobe photoshopAlgoritmiAutocadBaze de dateCC sharp
CalculatoareCorel drawDot netExcelFox proFrontpageHardware
HtmlInternetJavaLinuxMatlabMs dosPascal
PhpPower pointRetele calculatoareSqlTutorialsWebdesignWindows
WordXml


ELEMENTE DE TELEINFORMATICA

calculatoare



+ Font mai mare | - Font mai mic



ELEMENTE DE TELEINFORMATICA

Teleinformatica (telematica) se poate defini ca fiind domeniul informaticii care utilizeaza mijloace de transmisie la distanta a informatiilor.



Retelele de calculatoare sunt constituite din elemente ale informaticii si ale sistemelor de telecomunicatii.

Evolutia teleinformaticii a cunoscut mai multe etape:

a)      transmiterea datelor intre doua calculatoare (anii '60);

b)      accesarea informatiei la distanta, deci o tendinta de descentralizare prin utilizarea statiilor de intrare/iesire (terminale) (anii '70);

c)      retele de terminale (comutare de circuite cu concentratori, multiplexare), retele de calculatoare (comutare mesaje, pachete) (sfarsitul anilor '70);

d)      teleinformatica cu utilizarea pe scara larga a retelelor publice, locale, comunicatie intre retele prin tehnica satelitilor, utilizarea fibrelor optice ca suport fizic, comunicatia digitala etc. (anii '80 si in prezent).

in general, o retea poate fi definita ca o multime de noduri legate printr-un ansamblu de drumuri (deci poate fi reprezentata printr-un graf).

Topologia retelei vizeaza localizarea nodurilor si modul de inlantuire al acestora.

in mod obisnuit se utilizeaza un numar de retele, ca de exemplu: sosele, cai ferate, linii aeriene, posta, telefon, electricitate, apa, radio, televiziune etc.

Notiunea de retea nu este un concept nou si exemplele anterioare permit evidentierea unor caracteristici generale ale retelelor:

a)      serviciul oferit prin retea depinde de tipul legaturii folosite in retea. De exemplu, soselele furnizeaza o retea punct la punct, in timp ce apa este difuzata in toate nodurile retelei;

b)      utilizarea unei retele in bune conditiuni implica respectarea unui anumit numar de reguli. De exemplu, pe sosele se poate circula respectand regulile de circulatie;

c)      o retea se poate construi pe alte retele. De exemplu, posta utilizeaza sosele, cai ferate, linii aeriene.

O retea teleinformatica (o vom numi, fara riscul confuziei, retea) este o retea ale carei noduri sunt constituite din unitati de prelucrare a informatiei, schimbul de informatie realizandu-se prin intermediul legaturilor dintre noduri, numite canale de transmisie.

in practica, nodurile pot fi calculatoare sau echipamente terminale (ecran de vizualizare + tastatura + imprimanta) si canalele de transmisie sunt adesea linii telefonice pentru marile retele si cabluri coaxiale pentru retelele locale.

Pentru schimbul de informatie, doua unitati de prelucrare trebuie sa respecte aceleasi protocoale, care sunt reguli complexe de comunicare.

1 Transmisia informatiilor

Suporturi fizice ale unei cai de transmisie

Toate caile de transmisie se bazeaza pe propagarea undelor electromagnetice:

a)      cale metalica: este o linie electrica ce poate fi o linie telefonica sau un cablu electric. Aceasta solutie prezinta unele inconveniente care se refera la sensibilitatea la zgomote, scaderea semnalului transmis la distanta etc;

b)      fascicol hertzian: utilizeaza unde radioelectrice pentru transportul informatiei;

c)      fibre optice: transportul informatiei este realizat prin propagarea undelor luminoase in fibre de sticla, prezenta sau absenta unui semnal luminos permitand codificarea unui bit de informatie.

Utilizarea acestor diverse suporturi de informatie poate fi schematizata astfel: o legatura intercontinentala este realizata cu ajutorul unui satelit, o legatura intre calculatoarele unei tari se realizeaza prin linii telefonice, o legatura intre doua cladiri din acelasi oras se face prin fibre optice, legatura intre diverse echipamente din aceesi cladire utilizeaza cablu coaxial, iar daca echipamentele sunt apropiate, se foloseste un simplu cablu electric.

Moduri de transmisie a informatiei

a)      transmisie paralela: se transmit mai multi biti simultan, de exemplu, bus-ul unui microcalculator transmite 8 sau 16 biti simultan, o linie telefonica de lunga distanta poate asigura 12 comunicatii simultane etc.;

b)      transmisie seriala: informatiile se transmit pe aceeasi linie si se succed in timp.

Sincronizarea transmisiei informatiei

Orice transfer de informatie care utilizeaza telecomunicatiile este in general realizat sub forma seriala. Una din principalele probleme ale transmisiei seriale consta in sincronizarea emitatorului cu receptorul informatiei. Transmisia paralela ridica probleme de sincronizare si mai mari si nu se utilizeaza decat pe distante scurte. Majoritatea echipamentelor informatice sunt dotate cu o iesire (poarta) RS232C, care este iesire standard permitand o transmisie seriala. Sincronizarea determina esantioane ale semnalului transmis pentru a recunoaste bitii constituind informatia. O secventa de biti corespunde unui sir de schimbari ale starii semnalului, fiecare stare dureaza un interval foarte scurt de timp. Receptorul trebuie sa fie sincronizat pentru ca inceputul si sfarsitul esantioanelor sa corespunda schimbarilor de stare (sincronizare bit). Cand receptorul primeste bitii de informatie ele trebuie sa reconstituie semnalul, deci sa reconstituie caracterele (sincronizare caracter). Se disting doua moduri de transmisie:

a)      transmisia asincrona: caracterele sunt emise in mod neregulat, ca de exemplu caracterele tastate. Sincronizarea intre emitator si receptor se realizeaza in timpul transmiterii fiecarui caracter. Datorita transmisiei aleatoare a caracterelor, acestea sunt incadrate de biti suplimentari pentru asigurarea corectitudinii transmisiei (start-bit, stop-bit, bit de paritate). Acest mod de transmisie este relativ simplu si ieftin, dar redundanta datorata bitilor adaugati nu permite realizarea unei mari capacitati de transmisie si utilizarea sa este limitata la terminale lente ca tastatura sau o mica imprimanta;

b)      transmisia sincrona: bitii sunt emisi in mod regulat, fara separare intre caractere. Pentru sincronizare se utilizeaza un ceas-bit atat de catre emitator cat si de catre receptor. Sincronizarea caracterelor se realizeaza prin recunoasterea secventelor particulare de biti. Acest mod de transmisie permite debite mai mari de informatie (superioare de 12000 biti/sec).

Moduri de exploatare a unei cai de transmisie

a)      simplex: transmisia este unidirectionala, o extremitate emite iar cealalta receptioneaza. Difuziunile radio si TV sunt exemplele cele mai caracteristice;

b)      semiduplex half-duplex (bidirectional alternat): permite o transmisie in doua sensuri, dar alternativ, fiecare din cele doua extremitati primeste si emite la randul sau, dar niciodata simultan;

c)      duplex full-duplex (bidirectional simultan): permite o transmisie simultana in cele doua sensuri.

Banda de trecere

O cale de transmisie nu permite decat transportul semnalelor care apartin unui anumit domeniu (banda) de frecvente. Banda de frecvente corect transmisa este numita banda de trecere (se noteaza W), si aceasta constituie caracteristica esentiala care determina direct capacitatea de transmisie.

H. Nyquist a aratat ca rapiditatea de semnalizare (capacitatea de transmisie) a unei cai este C = 2*W bound, unde W este marimea benzii de trecere. Bound-ul este unitatea de rapiditate a semnalizarii si corespunde unui anumit numar de semnale pe secunda, iar daca fiecare semnal permite transmiterea a n biti, atunci C = 2*n*W biti/sec (bps).

in anul 1948, C. Shannon a aratat ca rapiditatea de semnalizare este determinata nu numai de banda de trecere ci si de raportul    semnal (S) / bruiaj (B), deci: C = W * log2 (1 + S / B) (Hz).

Transmisie analogica si digitala

a)      transmisia analogica: consta in a utiliza un semnal simplu numit unda purtatoare careia i se modifica unul sau mai multi parametri: amplitudine, frecventa, faza;

b)      modularea: consta in transformarea informatiilor digitale in informatii analogice prin modelarea unei unde purtatoare sinusoidala periodica ce se poate reprezenta prin: s (t) =A*sin (w*t+j , sau s (t)=A*sin (2*p*f*t+j unde:    A este amplitudinea semnalului, w este pulsatia, f este frecventa, iar j este faza intiala. Exista trei posibilitati de modulare a semnalului:

modulare in amplitudine: s (t) = A (t) * sin (w * t + j

modulare in frecventa:s (t) = A * sin (2 * p * f (t) * t+j



modulare de faza: s (t) = A * sin (2 * p * f * t + j (t)).

Transmisia digitala si modularea

Transmisia digitala sau numerica consta in a transmite bitii sub forma de impulsuri electrice patrate avand o durata si o amplitudine patrate. Codificarea informatiilor se realizeaza in mod asemanator cu cea utilizata pentru memorare pe un suport magnetic. Transmisia digitala necesita o banda de trecere larga. Noile tehnologii bazate pe fibre optice permit transmisii digitale.

Pentru transmisia informatiilor analogice este necesara efectuarea unei modulari care consta in esantionarea semnalului analogic la emisie, transmisia esantioanelor sub forma digitala si reconstituirea semnalului la receptie. Un rafinament al acestei tehnici, modularea delta, consta in transmiterea diferentelor intre doua esantioane in locul acestora.

Multiplexare

Multiplexarea inseamna partajarea unei cai de transmisie intre mai multe legaturi. O legatura este stabilirea unei comunicatii intre doua echipamente informatice. Sunt utilizate in principal doua tehnici:

a)      multiplexare frecventiala FDM: Frequency Division Multiplexing (spatiala) care consta in divizarea benzii de trecere a caii de transmisie, semnalele sub-benzilor de trecere sunt adaugate unele altora pentru a fi transmise pe calea de transmisie cu ajutorul multiplexorului, iar la receptie un demultiplexor filtreaza semnalul primit. Semnalele transmise astfel sunt analogice, pentru semnalele numerice trebuie utilizat un modem pentru modularea acestora;

b)      multiplexarea temporala TDM: Time Division Multiplexing consta in partajarea in timp a caii de transmisie intre mai multe transmisii, tehnica ce se poate utiliza si pentru transmisii digitale. Multiplexoarele inteligente ITDM: Intelligent TDM sau statistice rezolva problema alocarii transelor de timp potrivit necesitatilor fiecarei legaturi (mod asincron) (se mai numesc concentratoare).

2 Retele de calculatoare

O retea de calculatoare network este o multime de calculatoare (si echipamente terminale), geografic dipersate, conectate intre ele prin una sau mai multe legaturi pentru a permite schimburi de informatii.

Calculatoarele unei retele pot sa apartina unor categorii diverse, de la supercalculatoare pana de la microcalculatoare care evident, pot fi de tipuri diferite. Daca sistemele de calcul ale retelei sunt compatibile intre ele reteaua este omogena, altfel reteaua este neomogena.

O retea are drept scop de a oferi un anumit numar de servicii utilizatorilor, bazate pe schimbul informatiilor (acces la distanta):

acces la informatii (programe, date) stocate pe alte calculatoare ale retelei;

acces la alte calculatoare (de exemplu un supercalculator sau calculator specializat);

permite schimbul de informatii intre utilizatori (mesagerie);

in functie de 'diametrul' retelei, adica departarea maxima intre noduri, exista urmatoarea clasificare a retelelor:

a)      retea extinsa WAN: Wide Area Network : retea ale carei noduri sunt geografic foarte indepartate unele de altele (mai mute sute, sau chiar mii de kilometri). Acest tip de retea utilizeaza in general retelele publice (de exemplu, linii telefonice);

b)      retea metropolitana MAN: Metropolitan Area Network : retea ale carei noduri se situeaza in aceeasi metropola. Fibrele optice sunt adesea utilizate pentru realizarea unei asemenea retele;

c)      retea locala LAN: Local Area Network : retea ale carei noduri se gasesc in aceeasi cladire sau in cladiri vecine, deci departate pana la cateva sute de metri.

Erorile de transmisie a informatiilor in retea constituie o problema importanta. Exista metode de detectare a erorilor, iar estimarea posibilitatii de aparitie a erorilor este exprimata astfel:

1 bit eronat din 1012 in retelele locale;

1 bit eronat din 105 in retelele extinse.

Retelele punct la punct si retelele de difuziune

Pentru a permite schimbul de informatii intre doi utilizatori este necesar sa se poata adresa membrii retelei. O tehnica consta in a adauga fiecarui mesaj adresa destinatarului, intr-o maniera analoaga corespondentei postale. Deoarece destinatarul nu este in mod obligatoriu legat direct cu expeditorul, mesajul va tranzita prin nodurile intermediare care decodifica adresa si care transmit in continuare mesajul la un nod apropiat, intr-o buna directie. Aceasta este o retea punct la punct.

O alta tehnica de transmisie la distanta utilizeaza o retea de difuziune broadcasting , care difuzeaza direct informatia catre toti membrii retelei. Mesajul este intotdeauna etichetat cu o adresa pe care numai destinatarul o recunoaste. Acest tip de retea necesita in mod normal utilizarea unui satelit pentru transmisia informatiilor.

Tehnici de comutatie a datelor

in general, drumul urmat de informatie de la expeditor la destinatar, parcurge un anumit numar de noduri intermediare care trebuie sa asigure respectarea corectitudinii datelor pe care le primesc. Exista mai multe metode care permit efectuarea comutatiilor necesare fiecarui nod:

a)      comutatia de circuite circuit switching : se stabileste o conexiune fizica temporara intre nodurile implicate in schimbul de informatie. Transferul are loc din momentul stabilirii conexiunii care ramane activa pe tot parcursul comunicatiei, chiar si in perioadele cand nu are loc nici-un schimb de informatie. Acest tip de comutatie este rentabil pentru o linie care suporta putine schimburi de informatie, exemplul cel mai sugestiv fiind cel al unei retele telefonice.

b)      comutatia de mesaje message switching : cu aceasta tehnica se trimite un mesaj cu adresa sa in retea. Cand mesajul soseste la un nod, acesta decodifica adresa si-l trimite nodului urmator, in directia destinatarului, conform tabelei de rutare. Marimea mesajelor poate fi variabila, ceea ce impune nodurilor sa dispuna de mijloace de stocare a mesajelor. Acest tip de comutatie este mai suplu decat cel precedent deoarece permite inregistrarea mesajului daca nodul receptor nu este disponibil.

c)      comutatia de pachete packet switching : este similara cu comutatia de mesaje, dar limiteaza marimea informatiilor transmise. Se procedeaza la divizarea mesajului de transmis in pachete de marime limitata (de exemplu 1024 biti = 128 octeti) si se trimit separat pachetele in retea. Datorita marimii reduse, pachetele sunt mai putin sensibile la erori, mai usor de stocat (este suficienta memoria centrala). Printr-o numerotare corespunzatoare a pachetelor se poate reconstitui mesajul la destinatie.

Topologia retelelor de calculatoare

a)      Reteaua de tip plasa este caracterizata prin faptul ca doua noduri oarecare sunt legate intre ele. Acest tip de retea asigura o mare suplete si siguranta in utilizare, dar este dificil de realizat pentru un numar foarte mare de noduri. in general plasa nu este perfecta (sunt anumite noduri nelegate), situatie in care se vorbeste despre retea plasa partiala. Toate celelalte tipuri de retele sunt particularizari ale retelei de tip plasa, obtinute prin impunerea unor restrictii asupra legaturilor intre noduri.

b)      Reteaua de tip stea este o retea centralizata, un singur nod este legat direct la toate celelalte, fara ca acestea sa aiba legaturi intre ele. Nodul central suporta orice sarcina a retelei.



c)      Reteaua de tip arbore este o retea ierarhica repartizata pe mai multe nivele, nodurile aceluiasi nivel nu sunt legate intre ele dar sunt legate la un nod de nivel superior (reteaua telefonica este un exemplu caracteristic).

d)      Reteaua de tip bucla sau inel este o retea in care fiecare nod este legat la doua noduri pentru a forma un inel. Este o retea descentralizata de tip punct la punct.

e)      Reteaua de tip bus este o retea de difuzine, in care toate nodurile sunt conectate pe acelati suport.

Retelele extinse au in general o topologie obtinuta pornind de la o combinatie de trei topologii: retea partiala de tip plasa, retea de tip stea si retea de tip arbore.

Topologiile cele mai utilizate pentru retelele locale sunt cele de tip bus si inel.

Suportul fizic de transmisie cel mai utilizat in retelele locale este cablul coaxial.

Retelele locale functioneaza in general prin difuziune, adica o statie ce doreste sa transmita un mesaj il expediaza in retea, statia vizata prin mesaj recunoaste adresa sa si in consecinta ea trateaza acest mesaj, in timp ce alte statii, nerecunoscand mesajul, il ignora.

in figura de mai jos sunt prezentate diverse topologii de retea:


Retea de tip plasa Retea de tip stea Retea de tip arbore


Retea de tip inel Retea de tip bus

Protocoale de retea

Un protocol de retea este constituit din multimea regulilor care trebuie sa fie respectate pentru a realiza un schimb de informatii intre sistemele de calcul din cadrul retelei.

O modalitate de simplificare a problemei comunicarii in retea este aceea de divizare a acesteia prin definirea mai multor nivele de comunicare si stabilind un protocol pentru fiecare nivel.

Problema standardizarii presupune definirea de norme pentru simplificarea comunicatiilor in retelele eterogene.

in timp ce constructorii au tendinta de a defini propriile lor protocoale, totusi, un anumit numar de institutii si organizatii internationale incearca sa defineasca standarde, si anume:

departamentul apararii americane DOD a definit protocolul TCP/IP pentru reteaua Arpanet;

institutiile internationale:

- CCITT Comit Consultatif International du T l phone et du T l graphe a definit recomandari reunite sub denumirea de seria V (pentru transmisia datelor prin telefon) si seria X (pentru retele publice);

- ISO International Standards Organization cu modelul OSI Open Systems Interconnection

Modelul ISO - OSI

Modelul OSI Open Systems Interconnection , elaborat de organizatia ISO International Standards Organization intre anii    1975-1985, trebuie sa permita interconectarea unui numar oarecare de sisteme de calcul de tipuri diferite.

Interesul acestui model este acela de a diviza multimea protocoalelor de retea in sapte nivele, intre care sunt definite doua tipuri de relatii:

verticale, intre nivelele aceluiasi sistem (se numesc interfete);

orizontale, relative la dialogul la acelasi nivel intre sisteme diferite (protocoale care definesc reguli de schimb).

Fiecare nivel furnizeaza nivelului superior un anumit numar de informatii cunoscute sub denumirea de primitive.

Vom prezenta in continuare o descriere succinta a celor sapte nivele ale modelului ISO-OSI:

a)      Nivelul 1 (fizic) este cel mai de jos nivel si descrie caracteristicile electrice si echipamentul fizic de transmisie (cabluri, fascicole hertziene etc.). El se ocupa de conexiunea fizica a statiei la retea, permite transmisia de biti intre doua sisteme, defineste daca transmisia este sincrona sau asincrona, rezolva probleme de modulare/demodulare ale informatiilor.



b)      Nivelul al 2-lea (legatura de date, sau linie) data link are drept scop transmisia datelor structurate in pachete de biti fara erori (in caz de eroare se procedeaza la retransmisia acestora).

c)      Nivelul al 3-lea (retea) serveste in principal asigurarii comutatiei si rutarii pachetelor de date intre nodurile retelei, de asemenea efectueaza controlul fluxului informatiilor.

d)      Nivelul al 4-lea (transport) permite stabilirea, intretinerea si intreruperea conexiunilor de transport. Se efectueaza controlul fluxului informatiilor si se asigura segmentarea si reasamblarea mesajelor, precum si multiplexarea cailor de tramsmisie.

e)      Nivelul al 5-lea (sesiune) permite stabilirea unei conexiuni logice intre doua aplicatii, asigura organizarea si sincronizarea dialogului, decide modul de transmisie: simplex, semiduplex, duplex.

f)        Nivelul al 6-lea (prezentare) se ocupa de aspectele prezentarii (sintaxa) datelor, conversia codului, formatul datelor, optimizarea transferului prin diverse metode de comprimare si asigurarea securitatii datelor prin criptare.

g)      Nivelul al 7-lea (aplicatie) furnizeaza servicii si interfete de comunicatie ale utilizatorului, deci constituie multimea punctelor de intrare in programele utilizatorilor.

Conexiuni intre retele

Retele, sau numai anumite parti ale retelelor locale pot fi legate, utilizand:

a)      repetor repeater : ce permite conectarea a doua retele la nivelul fizic, lucreaza deci la nivelul 1 OSI si are drept scop unic transmiterea de biti de la o retea la alta;

b)      pod bridge : lucreaza la nivelul al 2-lea OSI si asigura trasmiterea fizica a informatiilor sub forma de pachete, garantand absenta erorilor;

c)      rutor router : lucreaza la nivelul al 3-lea OSI si asigura rutarea pachetelor intre diferite retele;

d)      pasarela gateway : lucreaza in general la nivelul al 7-lea OSI si leaga doua retele oricare ar fi natura lor, ocupandu-se de toate conversiile necesare.

Conexiuni inter-retele: internet si TCP/IP

Pentru a incerca rezolvarea conexiunii intre diferite retele a aparut notiunea de internetwork sau general referita internet. Internet defineste o multime de protocoale independente de retea. O versiune UNIX a acestor protocoale a fost dezvoltata in ultima perioada si a avut ca efect conexiunea unui mare numar de universitati, firme si persoane fizice.

Un anumit numar de aplicatii sunt bazate pe protocoale TCP/IP de inalt nivel si pot fi considerate ca servicii universale:

posta electronica;

transfer de fisiere la distanta;

emularea unui terminal la distanta;

gestiunea automata a retelelor.

Adresarea statiilor intr-o retea internet se realizeaza printr-o adresa pe 32 biti descompusa in doua parti (identificatorul retelei si identificatorul local al statiei) si reprezentata in general prin patru numere de cate 8 biti.

Conceptul client - server

O utilizare importanta a retelelor este cooperarea intre aplicatii. Conceptul de baza utilizat pentru cooperare este acela de client - server, care este folosit ca model de baza pentru aplicatiile distribuite.

Termenul server se aplica oricarui program care ofera un serviciu care poate fi extins de-a lungul retelei. Un server primeste cereri, le trateaza si le retrimite celui care le-a solicitat (client).

Termenul client se aplica oricarui program care trimite o cerere unui server si asteapta rezultatele.

Evolutia retelelor de calculatoare

in situatia actuala, retelele de telecomunicatii existente permit transportul unei mari varietati de informatii sub forme diverse, ca de exemplu: cuvinte (telefon), mesaje (telex), imagini (telecopiator, televiziune), ca si date informatice. Pentru a se putea transporta toate aceste tipuri de informatii au fost realizate: retea telefonica, retea telex, diverse retele specializate permitand schimbul de informatii intre sistemele de calcul. Cea mai importanta este reteaua telefonica bazata pe transmisia semnalelor analogice.

Retelele viitorului vor fi bazate pe transmisii numerice, vor utiliza cabluri coaxiale, fibre optice si sateliti pentru a transmite date, imagini si conversatii telefonice.

a)      RNIS (retea numerica de servicii integrate) IDSN , este implementata in cea mai mare parte a tarilor europene si SUA. Legaturile internationale ridica insa unele probleme datorita particularitatilor de implementare a retelelor specifice fiecarei tari. Aceasta retea ofera servicii deosebite:

servicii suport de informatii (transmisie date + servicii telefonice);

servicii complementare (identificare apel, sub-adresare terminale, portabilitate etc);

teleservicii (transmisii de fisiere cu imagini fixe sau animate, videofonia, videoconferinta etc);

b)      Evolutia comutatiei prin pachete vizeaza urmatoarele aspecte importante:

cresterea performantelor prin sporirea debitului si simplificarea protocoalelor de retea;

posibilitatea transmisiei izocrone (vocea);

c)      Releu de cadre frame relay : este o simplificare a transmisiei prin pachete. in acest caz se utilizeaza acelasi protocol de rutare, dar se suprima protocoalele de control a erorilor si a fluxului (nivelul retea este vid). Aceasta abordare este de 4-10 ori mai rapida decat comutatia prin pachete si se dovedeste bine adaptata pentru interconexiunea retelelor locale.

d)      Releu de celule cell relay are drept principiu descompunerea informatiilor in mici pachete de lungime fixa si determinarea rutei acestora. Comutatia prin circuite permite transportul informatiilor izocrone (vocea), in timp ce comutatia prin pachete este mai adaptata transmisiei informatiilor numerice. Releul de celule realizeaza deci un compromis intre cele doua moduri de comutatie.

e)      RNIS cu banda larga: permite transportul tuturor tipurilor de informatii (de exemplu, imaginile de televiziune). Spre deosebire de RNIS prima versiune, care nu solicita modificarea cablajului abonatilor, RNIS cu banda larga cere modificari multiple in reteaua de transport si va utiliza in acest sens tehnica satelitilor si fibrele optice, mod de transfer asincron potrivit tehnicii ATM Asynchronous Transfer Mode

f)        Retele locale fara fir CLAN: Cordless LAN : nu necesita cablare, se utilizeaza doar in cazuri particulare datorita tehnologiei foarte costisitoare. Transmisia se realizeaza prin unde radio sau prin infrarosu.

g)      Retele de foarte inalt debit: dezvolta viteze de transfer de ordinul gigabitilor pe secunda prin utilizarea fibrelor optice. inca nu s-au definit protocoale standard ci doar protocoale particulare care realizeaza conexiuni punct la punct si care necesita echipamente specifice foarte perfectionate.





Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 875
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved