CATEGORII DOCUMENTE |
Astfel optimizati placile grafice
Abia dupa o configurare corecta, placa grafica si monitorul vor afisa imaginea optim. Cititi cum trebuie sa procedati.
Placile grafice moderne sunt dotate adesea cu tool-uri pentru optimizarea setarilor. Partial, acestea sunt integrate in Windows si apar in anumite meniuri sau sunt programe independente, cu ajutorul carora puteti configura placa grafica si monitorul, fara a apela la meniul din Windows. Varianta pe care o alegeti depinde de tool-ul oferit. Placa grafica si monitorul se configureaza dupa ce dati un clic cu tasta dreapta pe un loc liber de pe desktop, unde selectati Properties. Va aparea fereastra Display Properties cu mai multe meniuri tabulare.
Instalarea placilor grafice
Daca vreti sa mergeti la sigur, instalati placa grafica dupa urmatorul principiu: inainte de a integra noua placa in sistem, instalati pentru vechiul card driverul Standard VGA din biblioteca Windows. In momentul in care veti monta dupa aceea noua placa, ea va fi recunoscuta imediat, rutina de instalare va incarca automat driverele de pe discheta sau de pe CD. In acest mod, nu mai trebuie sa apelati la tool-urile livrate de producatori.
Selectarea rezolutiei monitorului
Rezolutia trebuie selectata in functie de
dimensiunea ecranului. Valorile standard sunt urmatoarele:
. 640 x 480 sau 800 x 600 pixeli pentru monitoarele de 15';
. 800 x 600 sau 1024 x 768 pixeli pentru monitoarele de 17';
. 1024 x 768 sau 1152 x 864 pixeli pentru monitoarele de 19';
. 1152 x 864 sau 1280 x 1024 pentru monitoarele de 21'.
Cu cat este mai mare rezolutia pe care o alegeti, cu atat este mai dificil
pentru placa grafica sa
|
reprezinte numarul maxim de culori. O regula de baza: cu cat este mai mare monitorul, cu atat mai buna trebuie sa fie placa grafica, pentru a putea reprezenta destule culori si la o rezolutie mare. Dar si un monitor de 15' sau de 17' isi dovedeste mai lesne calitatile in prezenta unei placi grafice de calitate.
Trucul cu monitorul scump
Nu va bazati la configurarea monitorului pe plug&play. In
schimb, selectati un model de 19' sau unul de 21' din biblioteca
Windows, chiar daca utilizati unul de 15' sau de 17'. Motivul:
modelele mai bune dispun de mai multi parametri de configurare. Astfel, in
cazul unui monitor de 15', pentru rata de refresh, puteti selecta Optimal.
Optimal inseamna insa o rata de refresh de 60 sau 70 Hz, la care imaginea
tremura. Un monitor mai mare accepta selectarea unei valori exacte, mai mari,
pentru rata de reimprospatare. Aceasta valoare poate fi stabilita in Settings -
Advanced - Display.
Overclocking al procesorului grafic
La unele placi grafice aveti posibilitatea de overclocking al procesorului grafic prin software, pentru a creste viteza. De exemplu, pentru placile grafice cu chipset Riva gasiti software adecvat la adresa www.Rivazone.com.
Utilizarea intrarii BNC a monitorului
In cazul in care monitorul dumneavoastra dispune, in afara de intrarea D-Sub, si de o intrare BNC, este indicat sa o folositi pe cea BNC, deoarece in acest fel creste calitatea imaginii.
Conectarea separata a acceleratorului grafic Voodoo 3D
Cu ajutorul unui accelerator grafic 3D, creste calitatea
imaginii doar in cazul aplicatiilor 3D. In schimb, aplicatiile 2D sunt afisate
mai slab, deoarece semnalul de imagine trebuie sa treaca mai intai prin
accelerator, inainte de a ajunge la monitor.
Daca monitorul este dotat atat cu intrare BNC cat si cu intrare D-Sub, puteti
evita aceasta scadere a calitatii imaginii in aplicatiile 2D, conectand placa
grafica la monitor prin intermediul unui cablu BNC, iar acceleratorul printr-un
cablu D-Sub. La monitor activati apoi intrarile in functie de aplicatia
utilizata.
Astfel optimizati imprimantele
Doar folosind configuratia optima puteti beneficia de toate functiile oferite de imprimantele moderne. CHIP va indruma cum sa instalati corect driverele de imprimanta si ce trebuie sa luati in calcul.
In cazul in care Windows nu recunoaste automat noua
imprimanta, procedati in felul urmator: selectati Start - Settings - Control
Panel - Printers. Asistentul (Add Printer Wizard) va afisa o lista cu modele de
imprimante pentru care exista drivere in biblioteca Windows. Daca nu aveti la
dispozitie o discheta sau un CD cu drivere, selectati modelul corespunzator din
lista, iar asistentul hardware va efectua instalarea. In cazul in care aparatul
dumneavoastra nu apare in lista, intrebati producatorul care sunt modelele
compatibile, pe care il veti selecta apoi din lista.
Dupa instalare configurati imprimanta in Start - Settings - Printers. Dati un
clic cu tasta dreapta a mouse-ului pe icon-ul imprimantei, pe care doriti sa o
configurati. Selectati Properties. Va aparea o fereastra cu diferite meniuri
tabulare.
Optimizarea memoriei de lucru
Multe drivere de imprimanta nu sunt in masura sa determine si
sa seteze corect memoria de lucru a aparatului. In majoritatea cazurilor aveti
insa posibilitatea de a afla care este RAM-ul instalat.
Efectuati un autotest al imprimantei. Pe parcursul acestuia, va fi tiparita o
pagina de test, pe care este indicata, intre altele, si marimea memoriei de
lucru. Din manualul aparatului aflati modul in care porniti acest autotest.
Verificati in cele din urma setarea: selectati meniul Device Options din Start
- Settings - Printers si setati RAM-ul corect.
Economisire de toner sau cerneala prin modul Eco
Multe imprimante dispun de un "Eco-Mode". Daca selectati aceasta optiune, suprafetele pline vor fi
|
tiparite din doua in doua puncte. Imaginea va fi mai deschisa, contrastul va fi mai mic, iar negrul va aparea gri. Economisiti toner sau cerneala si tipariti in mod Eco pana cand pagina este reprezentata perfect.
Crearea mai multor profile de imprimanta
In cazul in care tipariti des cu diferite presetari, de
exemplu o data cu 300 dpi, apoi cu 600 dpi, este indicat sa instalati pentru
fiecare rezolutie un driver propriu. Pentru aceasta selectati Start - Settings
- Printers si dati un clic cu tasta dreapta a mouse-ului pe Printer.
Selectati Rename si raspundeti cu Yes la intrebarea daca doriti realizarea unei
copii a driverului existent. Atribuiti un nume sugestiv noului profil, cum ar
fi Print600 pentru 600 dpi. Realizati apoi setarile dorite.
De acum inainte este suficient daca, inainte de tiparire, alegeti driverul
adecvat in aplicatia din care tipariti. Astfel veti putea tipari cu presetarile
selectate.
Eliminarea cernelii uscate
Daca nu tipariti ceva mai mult timp cu imprimanta inkjet, cerneala se va usca in duze, iar acestea se vor infunda - tiparitura va avea dungi. Majoritatea acestor aparate dispun de o rutina de curatare a duzelor. Activati aceasta de trei ori. Daca nici dupa aceea efectul nu va fi inlaturat, trebuie sa scoateti capul de imprimanta si sa-l curatati manual. Pentru aceasta asezati capul de imprimanta cu duzele in jos pe o carpa umezita cu alcool tehnic, care va dilua cerneala, operatia putand duce la desfundarea duzelor. Pentru a evita uscarea cernelii, nu asezati imprimanta in apropierea unei surse de caldura.
Deconectarea corecta a imprimantei inkjet
Deconectati imprimanta intotdeauna prin intermediul butonului de pe aparat si nu de la priza. In caz contrar, butonul de pornire-oprire va ramane intr-o pozitie nedefinita, in loc de a intra in pozitia de parcare, in care duzele sunt acoperite, evitandu-se uscarea cernelii.
Configurarea interfetei
La imprimante trebuie sa configurati in BIOS interfata utilizata.
Puteti opta pentru unul dintre cele patru moduri: Normal, ECP, EPP si ECP+EPP.
Imprimantele functioneaza adesea in modul mai rapid EPP sau ECP, chiar daca
acest lucru nu este mentionat in documentatie. Oricum, merita sa incercati.
Daca nu functioneaza, trebuie sa selectati din nou modul Normal.
Evitati modul ECP+EPP, deoarece acesta creeaza de regula probleme.
Setarea optima a rezolutiei
Adaptati rezolutia imprimantei la hartia folosita. Nu are nici un sens ca imprimanta sa lucreze la rezolutie maxima, iar hartia sa nu fie in masura sa redea toate detaliile. Setarile referitoare la rezolutie se efectueaza in meniul tabular Graphics.
Astfel lucreaza driverele Windows
Ca punte de legatura intre sistemul de operare si hardware, driverele Windows sunt raspunzatoare pentru stabilitatea sistemului. Ce concept sta la baza acestor drivere? Ce putem astepta de la versiunile viitoare?
Un driver perfect optimizat poate mari performanta sistemului
cu pana la 30%. In schimb, daca la intermedierea sistem de operare - hardware
ceva nu functioneaza corect, vor avea loc blocari.
Cel mai mare avantaj al driverelor, anume accesul direct asupra hardware-ului,
este totodata si unul dintre cele mai periculoase puncte slabe: pentru a putea
lucra rapid si eficient, driverele au anumite drepturi, care nu sunt la
dispozitia programelor obisnuite. Driverul trebuie sa aiba posibilitatea de a
accesa in mod exclusiv hardware-ul corespunzator si sa obtina prioritate la
prelucrarea datelor de catre procesor. Problema ar fi ca driverele ruleaza de
multe ori in asa-numitul mod kernel (inel 0). In acest caz, sistemul de operare
nu mai controleaza comportamentul programului. Atat protectia stocarii cat si
comportamentul runtime sunt controlate de driver, atat timp cat acesta actioneaza
in mod kernel. De aceea, producatorii sistemelor de operare incearca sa evite
cat se poate de mult utilizarea privilegiilor modului kernel si sa ofere
driverelor o interfata pe cat posibil modul user (inelul 3). Se face exceptie
numai atunci cand pierderea de performanta ar fi prea mare din cauza unui
asemenea nivel software intermediar, de exemplu pentru placile grafice. Astfel,
driverele lucreaza diferit, in functie de scopul lor.
Win95/98: compatibilitatea isi are pretul ei
Sistemele de operare Windows 95 si 98 trebuie sa sustina o multitudine de variante de drivere din
Securitatea sistemului prin structura inelara
|
motive de compatibilitate. Este vorba, pe de o
parte, de vechile drivere DOS, care sunt integrate in principiu in fisierul de
start config.sys. Acestea sunt utilizate si astazi in multe jocuri, de exemplu
drivere grafice sub DOS (drivere VESA), pentru suportul placii de sunet sau
drivere pentru CD-ROM sau mouse. Caracteristic pentru ele este faptul ca
acceseaza hardware-ul exclusiv si intotdeauna numai pentru o singura aplicatie
- nu sunt capabile de multitasking.
Incepand cu Windows 3.xx exista si o alta clasa de drivere - asa-numitele
device-driver, pe scurt VxD. Acestea se bazeaza pe faptul ca in Windows si
aplicatiile DOS ruleaza in masini virtuale proprii (incepand cu Windows 95,
acest lucru este valabil si pentru programele pe 16 biti).
Masina virtuala simuleaza accesarea tuturor resurselor. Driverele virtuale pun
mediul driverelor la dispozitia tuturor masinilor virtuale, care sunt
administrate de un sistem Windows. Caracterul x din nume este inlocuit, in functie
de tipul driverului - astfel, un driver virtual pentru display se numeste VDD.
Este important de stiut ca orice VxD ruleaza in inelul 0,avand astfel acces
nelimitat la sistem. De aceea, in cazul driverelor de provenienta dubioasa este
indicat sa fiti prudenti, deoarece este in joc stabilitatea sistemului.
Intr-o asemenea situatie, porniti calculatorul in Safe Mode si eliminati
respectivul driver. Este demn de luat in seama si faptul ca nu doar
device-urile profita de mecanismul VxD, ci si unele aplicatii, care se bazeaza
pe accesul direct asupra hardware-ului, cum ar fi programele antivirus.
VxD-urile necesita foarte multa memorie si alte resurse de sistem, fapt pentru
care in Windows 95 si 98 sunt incarcate numai la nevoie.
Windows 98 detine si o alta interfata de drivere: Windows Driver Model, pe
scurt WDM, care imbina diferitele arhitecturi de drivere din Windows 95 si NT.
Sub Windows 2000, acest model se va putea desfasura in voie.
Si NT face compromisuri
La capitolul drivere, Windows NT 4.0 s-a abatut de la
conceptul initial de stabilitate absoluta: driverele pentru placa grafica si
cele pentru imprimanta ruleaza din nou in mod privilegiat. Motivul principal
este performanta marita atunci cand hardware-ul este accesat direct. Driverul
de imprimanta lucreaza in stransa legatura cu interfata grafica (GDI) si este,
din acest motiv, privilegiat.
Restul comunicarii cu periferia este efectuata sub Windows NT prin intermediul
managerului I/O. Acest lucru este valabil atat pentru suportul de disc si cel
de retea cat si pentru porturi si driverele sistemului de fisiere pentru FAT si
NTFS.
Managerul I/O este construit pe mai multe nivele, astfel ca numai driverul din
nivelul de jos poate accesa hardware-ul. Driverele din nivelele superioare
acceseaza interfetele nivelelor de jos. In acest mod, driverul specific
hardware-ului poate fi mic, simplu si prea putin supus erorilor.
Caz exceptional DirectX: acces rapid pentru aparate multimedia
Un rol deosebit in zona driverelor il joaca interfata DirectX. Pentru a rula rapid sub Windows aplicatii multimedia si jocuri, programele trebuie sa aiba posibilitatea de a accesa direct hardware-ul. Interfata DirectX are menirea de a anula discrepanta care se creeaza intre performanta si sistemul de securitate. Prin aceasta, device-urile de grafica, sunet si cele input pot accesa hardware-ul sub Windows 95. Sub NT situatia se prezinta altfel: aici, DirectX ruleaza in user-mode si apeleaza functiile device-driverelor.
Drivere unitare sub Windows 2000
Windows 2000 (sub fosta denumire, Windows NT 5.0) aduce la un numitor comun modelele de
Modelul stratificat al sistemului de operare
|
drivere, care
inainte erau diferite. Windows Driver Model (WDM) este mai simplu de utilizat,
avand in vedere faptul ca aceste drivere pot fi incarcate atat sub Windows 98
cat si sub Windows 2000.
Arhitectura WDM-ului este stratificata, ca si conceptul de drivere sub NT. Se
face deosebirea intre functiile specifice clasei de drivere (de exemplu, toate
imprimantele), tipul de transfer de bus si caracteristicile specifice
aparatului.
Aceasta impartire este necesara, pentru a separa si optimiza componentele
driverelor dedicate plug&play, dar indeosebi pentru OnNow.
Windows Driver Model se aseamana bine cu modelul ACPI (Advanced Configuration
and Power Interface), care pune la dispozitia hardware-ului un nivel
independent de software pentru conigurarea componentelor hardware din PC. In
acest mod poate fi standardizata descrierea hardware-ului instalat.
In ACPI sunt incluse informatiile de importanta pentru drivere si sistemul de
operare, precum alimentarea cu energie, caldura emisa si starea la trecerea de
sleep-mode in modul de lucru. Dar si registrii de control pentru
Power-Management, plug&play si incetinirea frecventei de tact se gasesc aici.
Noi solicitari: plug&play si OnNow |
Incepand
cu versiunea 95, Windows este bazat pe plug&play. Sistemul de operare,
driverele, BIOS-ul calculatorului si hardware-ul comunica intre ele; sunt
partajate automat resurse hardware (indeosebi IRQ, adrese I/O, domenii de
memorie si numere de canale DMA). |
Drivere sub Linux
Sub Linux, driverele sunt incluse, de regula, in kernel. Aflati din cele ce urmeaza ce trebuie facut atunci cand lipseste unul.
Linux dispune de un kernel monolitic, anume toate driverele sunt integrate in kernel. Deoarece, intre timp, Linux suporta aproape orice fel de hardware, un kernel universal ar fi mult prea amplu. De aceea, componentele neutilizate ale driverelor sunt incastrate in module ce pot fi incarcate. Comanda insmod incarca modulele, iar rmmod le inlatura. Unele distributii detin un program de gestionare a acestor module.
Incarcati modulele automat
Permiteti incarcarea automata a modulelor prin intermediul daemon-ului Kerneld. In cazul in care un program apeleaza o componenta hardware prin numele device-ului, daemon-ul kernel-ului cauta modulul corespunzator si il incarca. Daca un aparat ramane o perioada neutilizat, Kerneld va elimina din nou respectivul modul. Modulele pentru placile de retea nu pot fi incarcate prin daemon-ul kernelului, deoarece se da peste cap initializarea retelei.
Atentie la modulele indoielnice!
Modulele trebuie sa se potriveasca intotdeauna cu kernel-ul. Din aceasta cauza nu exista module gata compilate de catre producatorii de hardware si software. Nu instalati module de provenienta indoielnica, deoarece dupa instalare acestea devin componente cu drepturi depline ale kernel-ului si vor functiona in modul privilegiat (kernel-mode) al procesorului, avand implicit acces nelimitat la hard- si software - un paradis al programatorilor de virusi.
Astfel utilizati codul de driver al kernel-ului Linux
Sub Linux apelati orice aparat prin fisierul device din directorul /dev. Aceste fisiere nu contin driverul in sine, ci sunt doar un simbol pentru aparat. Sistemul de fisiere virtual este o componenta a kernel-ului, dar se bazeaza la urma urmei pe fisierele device. In mare, putem deosebi device-uri bloc
|
si device-uri caracter. Sub Linux, aceasta
diferenta nu este atat de pregnanta ca sub alte sisteme Unix.
Device-uri bloc sunt, de exemplu, harddisk-urile, care livreaza datele in bloc.
Datele pentru device- urile bloc trec, in principiu, prin cache-ul kernel-ului.
Device-urile caracter - reprezentantii tipici sunt interfetele seriale si
terminalele text - lucreaza unbuffered, caracter cu caracter.
Ce este de facut cand lipseste un hardware-device
Dintre toate sistemele Unix, Linux suporta in mod sigur
majoritatea componentelor hardware. In cazul in care sistemul dumneavoastra
Linux nu su-porta un anumit aparat, cautati fisiere device compatibile.
Eventual trebuie sa utilizati un kernel experimental.
Dar atentie! Probabil va trebui sa actualizati atunci si anumite programe de
sistem.
Tool special pentru placi PnP
Pentru a putea rula placi PnP in bus - ul ISA (este cazul multor placi de sunet), aveti nevoie de utilitarul Isapnp, care poate fi gasit in majoritatea distributiilor.
O exceptie: X-Server pentru grafica
In cazul interfetei grafice X11, modurile grafice nu sunt
sustinute prin rutine de kernel. De aceea, X-Server trebuie sa intervina.
Selectati serverul potrivit pentru placa grafica. Firma germana S.u.S.E. s-a
impus prin servere Xfree86 adaptate, livrate gratuit (www.suse.de). In afara de
serverele gratuite ale organizatiei Xfree86 sunt oferite si unele comerciale.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1190
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved