Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  
AccessAdobe photoshopAlgoritmiAutocadBaze de dateCC sharp
CalculatoareCorel drawDot netExcelFox proFrontpageHardware
HtmlInternetJavaLinuxMatlabMs dosPascal
PhpPower pointRetele calculatoareSqlTutorialsWebdesignWindows
WordXml


STIINTA CIBERNETICII

calculatoare



+ Font mai mare | - Font mai mic



STIINTA CIBERNETICII

Termenul cibernetica a fost introdus pornind de la cuvantul grecesc kibernesis, care semnifica actiunea de manevrare a unui vas, iar in sens figurat, actiunea de conducere, de guvernare. Utilizat pentru prima data de Louis Ampre pentru a desemna arta guvernarii, el a fost utilizat, cu semnificatia actuala, in celebra lucrare a lui Norbert Wiener (18941964) Cibernetica sau Controlul si Comunicarea la Fiinte si Masini (1948). Wiener face sinteza cercetarilor efectuate in domeniul matematicilor pure (teoria previziunii statistice), in domeniul tehnologiei (computere, sisteme de telecomunicatii), in domeniul biologiei si al psihologiei, si pune bazele unei noi stiinte, cu suport matematic, destinata sa acopere toate fenomenele referitoare la mijloace de analiza a informatiei.



Dezvoltarile teoretice ale lui Wiener au la baza probleme referitoare la transmiterea mesajelor prin retele de comunicatie sau previziune, probleme specifice apararii antiaeriene, sau reglarii sistemelor biologice sau sociale. Aceste probleme sunt legate de aparitia, la sfarsitul secolului trecut, de masini construite dupa modelul sistemului nervos.

Din punct de vedere istoric, pot fi identificate, in evolutia masinilor, trei perioade mari:

a) Masini mecanice, capabile sa efectueze miscari restranse in anumite conditii, subordonandu-se principiilor staticii si dinamicii clasice. Din aceasta categorie fac parte dispozitivele ce transmit sau amplifica forta aplicata intr-un punct-precum parghia, axul-cilindru, macaraua, masinile de asediat din Antichitate - si de asemenea masinile cu miscare periodica regulata, precum pendulele si mecanismele ceasornicului. Astfel de masini corespund unei anumite metafizici, ce se regaseste in rationalismul cartezian si in teologia naturala (teodicee) rationalista, care face din Dumnezeu marele ceasornicar al universului.

b) Masini energetice, capabile sa transforme o forma de energie in alta si sa faca utilizabile energiile naturii. Ele pun in practica principiile termodinamicii, ale electrodinamicii si ale fizicii nucleare. Fac parte din aceasta categorie masina cu aburi, motorul cu explozie, generatoarele de electricitate, motorul electric, diferitele specii de motoare cu reactie, reactorul cu fuziune sau fisiune. Aceste masini furnizeaza energie cinetica sau alte forme de energie susceptibile a fi consumate de motoare.

- Un motor ce functioneaza cu combustibili chimici utilizeaza energia de legatura chimica a reactantului (energie potentiala a legaturilor chimice) ce poate fi transformata in energie termica, apoi in energie mecanica.

Energia totala a reactantului = Energia termica utila + Energia produsilor de reactie.

- Un reactor nuclear transforma energia de legatura intranucleara in energie calorica, pe care o transforma apoi in energie electrica, printr-un generator electric. Aceste tipuri de masini corespund unei anumite viziuni asupra lumii, cu exprimari in diferite forme de energetism, si chiar in teoriile evolutioniste.

c) Masini care prelungesc, intrucatva, sistemul nervos, si nu sistemul muscular. Ele utilizeaza, in general, retele electrice si pun in functiune aparate care regleaza circulatia curentului; rezistente, condensatoare, bobine de inductie, tuburi electronice, tranzistori, microprocesoare, dar nu aceasta reprezinta proprietatea lor esentiala. Specific acestui tip de masini este utilizarea si transformarea informatiei.

Incepe astfel stiinta comunicarii si comenzii care are drept functie de optim nu economia de energie ci reproducerea exacta a unui semnal.

Mijloacele de transmisiuni (telefonul, radioul, undele dirijate, comanda la distanta) transporta o informatie de la sursa la receptor. Masinile de calculat, analogice sau numerice rezolva probleme, matematice sau logice, plecand de la informatii date. (Adaugam la acestea masinile de tradus, masinile de jucat sah, masinile capabile sa invete, etc.). Masinile cu comportament se adapteaza unei situatii exterioare si raspund acesteia intr-un mod adecvat, dupa anumite criterii. Un exemplu elocvent de astfel de masina ne este furnizat de broastele lui Grey Walter, mici automate capabile de un comportament complex (dotate cu reflexe conditionate, ele pot sa invete comportamente noi). Cele mai importante tipuri de masini cu comportament sunt:

-dispozitivele stabilizatoare;

-masinile teleologice.

Stabilizatoarele asigura reglarea sistemelor care comporta un anumit numar de grade de libertate; ele controleaza una sau mai multe variabile care caracterizeaza sistemul si le mentin in apropierea pozitiei de echilibru, stabilita dinainte. Un exemplu foarte interesant de stabilizator este furnizat de homeostatul lui Ashby, care este un autoreglator; un aparat compus din circuite electrice, ce poseda un numar ridicat de grade de libertate, si are capacitatea de a reveni in pozitia de echilibru, atunci cand ii sunt aplicate perturbatii din exterior.

Masinile teleologice sunt sisteme capabile sa indeplineasca o anumita sarcina. Aici nu mai este vorba de mentinerea echilibrului, ci de urmarirea unui scop adaptabil situatiilor. Putem propune ca exemplu masina de citit (care trebuie sa recunoasca literele, oricare ar fi scrierea adoptata), postul de tir antiaerian automat, racheta de cercetare, masina-transfer (care indeplineste o sarcina complexa, facuta dintr-o serie ordonata de operatii).

Caracteristica fundamentala a acestor masini este aceea ca sunt sisteme automate ce realizeaza operatii complexe, in conformitate cu anumite norme, fara interventie umana

Anumite automate au ca finalitate furnizarea de noi informatii, plecand de la informatii date: este cazul calculatoarelor. Altele au finalitati de natura diferita: de ex., masina-transfer are ca functiune fasonarea pieselor dupa un model dat. Toate utilizeaza informatia in functionarea lor. Un automat pune in practica, intr-adevar, un program si trebuie sa fie capabil sa-si controleze operatiile. Ori, un program este o suita de instructiuni, care indica operatii ce urmeaza a fi efectuate intr-o anumita ordine. Pe de alta parte, mecanismele de control se bazeaza pe retroactiune(feed-back, notiune introdusa de Clerk Maxwell intr-un articol din 1868 in care introduce si notiunea de governor care este traducerea termenului grecesc de cibernetica).

Schema generala a retroactiunii trebuie sa fie descrisa in termenii transmiterii informatiei. Fie o functie ce transforma o variabila a intr-o variabila b (de ex., energia electrica in caldura). Functia stabileste o legatura intre variabilele care pot reprezenta stari ale aceluiasi proces, a si b. Pentru a mentine variabila b in vecinatatea unei valori fixe n, este necesar un instrument de control (de ex., daca dorim sa mentinem aproximativ constanta temperatura unui frigider, ii incorporam un termostat). Acest dispozitiv masoara in fiecare moment valoarea luata de b si transmite aceasta informatie unui organ de comanda care, tinand cont de legatura existenta intre a si b, il modifica pe a in proportia necesara variatiei valorii lui b in sensul dorit (crestere sau descrestere).

Informatia intervine sub trei forme:

ca obiect (sau stare a unui sistem) supus unor operatii,

-ca proces

ca mediu al reglarii.

In toate aceste cazuri, avem de-a face cu o functie transformatoare. Obiectul sau starea are o anumita incarcatura informationala. Automatul transforma starea initiala in configuratii finale deosebite de starea initiala (care reprezinta informatii). Orice dispozitiv de control transforma informatii primite in instructiuni pentru un dispozitiv de executie, si deci in informatii.

Problema stiintifica esentiala a studiului masinilor din a treia categorie se refera la tratamentul informatiei. Cum unul din aspectele importante ale acestei probleme priveste analiza dispozitivelor de reglare, s-a dat numele de cibernetica stiintei desemnata sa studieze comportamentul automatelor. In masura in care un sistem este dotat cu dispozitive de reglare, el poate sa-si controleze propria functionare si deci sa se autoguverneze. Aceasta este, de fapt, proprietatea esentiala a automatului. Am putea, deci, sa afirmam ca cibernetica este stiinta proceselor cu autocontrol.



La prima vedere, doar calculatoarele si masinile cu comportament se supun unui asemenea studiu. Sistemele de transmisiuni utilizeaza si ele cibernetica, pentru ca actiunea lor nu consta in deplasarea unei informatii dintr-un loc intr-altul, ci in supunerea informatiei la o serie de transformari controlate pentru ca la receptor sa poata fi reconstituita informatia de la sursa.

Studiind procesele controlate, cibernetica permite dezvoltarea unor analogii instructive intre automate si alte sisteme: sistemul nervos, sistemele vii, sistemele cu comportament, sistemele sociale. Nu este vorba decat de analogii, pentru ca aceste sisteme au o constitutie diferita de aceea a automatelor si poseda proprietati care nu se regasesc in automate. Analogia dintre aceste sisteme se raporteaza doar la modul lor de functionare: ele prezinta o trasatura comuna de structura, identificata de teoria generala. Cibernetica este tangenta cu multe alte discipline: matematica, logica, electronica, fiziologia, psihologia, sociologia, dreptul, economia. Daca ea ocupa aceasta pozitie, nu inseamna ca furnizeaza principii sintetice care permit unificarea acestor stiinte diverse intr-un edificiu teoretic comun, ea izoleaza anumite fenomene pe care le regasim in sistemele concrete studiate de stiintele empirice si pentru studiul carora matematicile si logica furnizeaza instrumente de analiza adecvate.

Adevaratul obiect al ciberneticii este de ordin abstract; ea nu studiaza sistemele concrete care opereaza asupra informatiei, ci structura logica a functionarii lor. Am putea sa definim acest obiect drept logica a automatelor, sau, mai mult, ansamblul proprietatilor formale ale automatelor. Cibernetica, in sensul strict al teoriei informatiei, este stiinta care construieste teoria cantitativa a informatiei, studiind problemele referitoare la manipularea informatiei in sistemele fizice (codare, decodare, stocare, transport, filtrare, etc.). Intr-un automat concret, informatia tratata trebuie sa fie reprezentata de semnale de natura fizica (de ex., de impulsuri electrice). Studiul transmiterii semnalelor respecta principiile teoriei informatiei. Putem studia transformarile sistematice la care sunt supuse informatiile reprezentate prin semnale, facand abstractie de acestea din urma: acesta este obiectul ciberneticii.

O notiune fundamentala a ciberneticii este cea de automat abstract. Automatul abstract reprezinta, intrucatva, aspectul pur logic al automatelor concrete si al sistemelor care le sunt analoge/asemanatoare. Cibernetica studiaza sistemele care transforma (intr-un timp finit) un semnal dat, numit semnal de intrare, intr-un alt semnal, numit semnal de iesire. Un asemenea sistem este un transformator de informatie. Semnalele de intrare si de iesire pot fi discrete sau continue. In majoritatea cazurilor, se poate aproxima convenabil semnalul continuu, printr-un semnal discret. Studiul automatelor cu semnale discrete este, de aceea, foarte important. Un semnal discret poate fi asimilat unui cuvant, adica unei suite de semne prelevate dintr-un ansamblu finit de semne, numit alfabet. Un automat de tip discret este un dispozitiv care transforma cuvintele in alte cuvinte. Analiza acestor transformari provine din teoria algoritmilor (ramura a logicii matematice). Un algoritm este o lege de corespondenta, definita in mod constructiv, care asociaza oricarui cuvant format cu ajutorul unui alfabet determinat, un cuvant format cu ajutorul unui alt alfabet (eventual identic primului). De altfel, anumite mijloace analitice (ca, de ex., calculul integral si transformarile Fourier, utilizate pentru analiza semnalelor periodice) permit studierea automatelor cu semnale continue.

Cibernetica este, deci, stiinta automatelor abstracte; in aceasta calitate, ea constituie o dezvoltare a ramurilor ce izvorasc din logica sau analiza matematica.

1.2.1 Principiile ciberneticii

Norbert Wiener a definit cibernetica drept stiinta care studiaza comenzile si comunicarea la fiinte si masini. Progresele recente in domeniul automaticii si informaticii au condus la adoptarea unei definitii mai generale: cibernetica este stiinta ce studiaza sistemele sub raportul comenzii si comunicarii. Din acest punct de vedere, un sistem este un ansamblu de fenomene si de evenimente interdependente pe care le extragem din lumea exterioara, printr-un demers intelectual, in vederea tratarii acestui ansamblu ca un tot unitar determinat de un numar finit de parametri. Actiunile lumii exterioare asupra sistemului se vor traduce prin existenta variabilelor de iesire.

Considerand, de exemplu, un ansamblu de cinci evenimente sau fenomene, ale caror legaturi de interdependenta sunt materializate prin sageti, definim, din acest ansamblu, un anumit numar de sisteme.

Punctul de vedere nou, introdus de cibernetica, afirma ca variabilele de intrare si de iesire pot fi nu numai actiuni, in sensul mecanic al termenului, dar si informatii.

Studiul unui sistem consta, o data ce variabilele sale de intrare si de iesire au fost definite, in cautarea legaturilor functionale care exista intre aceste variabile, adica in stabilirea unui model matematic al sistemului. Pentru a-l realiza, trebuie sa introducem un anumit numar de variabile auxiliare, care nu depind decat de sistem si pe care le numim variabile de stare.

Daca x1, x2,.., xp sunt variabilele de intrare, g g gq variabilele de stare si z1, z2zu variabilele de iesire, putem considera xi ca fiind componentele unui vector de intrare X(t) (t reprezentand timpul) gi componente ale unui vector de stare Y(t) si zi componente ale unui vector de iesire Z(t).

Cu notatiile de mai sus, putem spune ca studiul unui sistem urmareste obtinerea, sub forma explicita, a doua ecuatii:

Y(t+Dt)=F X(t), Y(t), t

Z(t+Dt)=G X(t), Y(t), t



Prima dintre acestea este ecuatia de tranzitie care descrie modul de evolutie a sistemului in timp, iar a doua este ecuatia de actiune care descrie actiunea sistemului asupra lumii exterioare.

O abordare atat de generala permite descrierea comportamentului unui sistem, facand abstractie de natura (fizica, chimica, biologica etc.) a fenomenelor studiate. Ea permite, deci, studierea anumitor proprietati ale sistemelor, independent de modul lor de realizare (invarianta temporala, stabilitatea, caracterul linear etc.).

Studiul general al proprietatilor sistemelor permite si definirea claselor de sisteme, prin reunirea intr-o singura clasa a tuturor sistemelor care au in comun un anumit numar de proprietati (sisteme aservite, adaptative, autodidacte, etc.).

Ansamblul proprietatilor caracteristice unei clase nu poate fi determinat decat printr-o anumita structura a sistemului (existenta uneia sau mai multor bucle de retroactiune pentru sistemele aservite, existenta unei memorii care contine un model pentru sistemele adaptative etc.), de aceea, putem afirma ca toate sistemele unei clase au proprietati comune si o structura comuna.

Daca studiul unui sistem ne permite sa afirmam cu certitudine ca el apartine unei clase de sisteme determinata, putem sa deducem, din aceasta concluzii cu privire la structura si sa cercetam modul in care este pusa in practica aceasta structura (procedee chimice, fizice etc.), in cazul particular al sistemului studiat.

Acest demers este caracteristic ciberneticii, el putand fi aplicat oricarui domeniu, aducand un punct de vedere original, mai ales in cazul sistemelor complexe (biologie, fiziologie, psihologie, sociologie etc.).

Un automat este, prin definitie, o functie de cinci variabile:

A=(X,Y,Z,f,g)

in care X este ansamblul functiilor de intrare, Y ansamblul starilor, Z ansamblul functiilor de iesire, f o aplicatie a lui X Y in Y, si g o aplicatie a lui X Y in Z.

Un automat este complet definit, atunci cand oricarui cuplu (variabila de intrare-stare) facem sa-i corespunda o stare denumita starea urmatoare si o variabila de iesire. Un asemenea automat este cel de tip Mealy, in timp ce intr-un automat de tip Moore variabila de iesire depinde doar de stare, nu si de variabila de intrare. Un automat este, deci, un sistem abstract care face sa corespunda oricarei multimi ordonate de variabile din vectorul X, o multime ordonata de variabile din vectorul Z; pentru a stabili legaturile care exista intre aceste doua variabile, introducem variabilele auxiliare, numite stari, care vor fi, prin definitie, elemente ale unui vector Y. In cadrul teoriei automatelor, nu este cazul sa atribuim termenilor variabila de intrare, variabila de iesire si stare, alta semnificatie decat aceea care decurge din definitia de mai sus. Notiunea de automat permite o formalizare a notiunii de "sistem" si, deci, un studiu al proprietatilor generale ale acestuia, independent de modul lor de realizare.

Modul de reprezentare a unui automat este un tabel care explica aplicatiile f si g.

Un aspect important al teoriei automatelor este studiul structurii lor. Fiind dat un automat, ne putem intr-adevar, pune intrebarea, daca el este sau nu realizabil cu ajutorul sub-automatelor, legate intre ele.

Sa consideram, intr-adevar, un automat care, intr-un moment determinat, prezinta o slabiciune, adica comite o eroare tranzitorie. Aceasta se va traduce prin trecerea de la o stare p la o stare s, in loc de o trecere la starea q, in urma careia trecerea de la o stare la urmatoarea redevine normala, adica conforma tabelului care defineste automatul.

In aceste conditii, comportamentul automatului (relatia intre simbolurile de intrare si de iesire) este perturbata pentru o perioada a carei durata depinde de structura automatului.

Se arata ca, daca automatul poate fi descompus fara bucla de retur, consecintele erorii tranzitorii sunt intotdeauna eliminate intr-o perioada finita, in timp ce, in caz contrar, comportamentul ramane definitiv perturbat, adica consecintele slabiciunii tranzitorii nu sunt niciodata eliminate. Analogia cu comportamentul patologic al anumitor sisteme biologice este frapanta.

Cibernetica se leaga de studiul sistemelor pe un plan foarte general. Ea are ca obiect evidentierea proprietatilor acestor sisteme, independent de natura lor fizica. Acest demers, propriu ciberneticii, dezvoltat in cazul sistemelor discrete, poate fi, bineinteles, aplicat sistemelor continue, dar problemele in acest domeniu sunt mult mai complexe si fac inca obiectul a numeroase lucrari.

In concluzie, pe langa proprietatile generale desprinse din apartenenta la categoria abstracta de sistem, sistemele cibernetice au caracteristici specifice formulate ca principii ale organizarii si functionarii acestora si acestea sunt:

Legea varietatii necesare

Caracteristica sistemelor cibernetice conform careia varietatea outputurilor unui sistem poate fi modificata doar printr-o varietate suficienta a inputurilor acestuia a fost identificata si formulata pentru prima data de Ross Ashby. Pe baza legii varietatii necesare se determina diferitele tipuri de comportament al sistemelor dinamice. Explicitarea acestei influente a fost facuta in lucrarile lui Ashby si Beer prin analogie cu raportul varietate-constrangere, unde constrangerea apare ca o relatie intre doua elemente (subsisteme) care determina mentinerea varietatii la un nivel constant (reducerea varietatii unui element datorita variatiei celuilalt). O relatie de constrangere poate fi slaba sau tare, intensitatea ei depizand de masura in care conduce la reducerea varietatii. Varietatea mai mare pe care o intalnim in sistemele sociale (spre deosebire de cele tehnice) se datoreaza, in primul rand, caracterului mai general al legilor sociale (in comparatie cu legile naturii). O lege organica nu este un invariant al sistemului social, in timp ce o lege a naturii este un invariant al sistemului naturii si se constituie intr-o constrangere.

Cu cat numarul gradelor de libertate ale unui sistem este mai mare cu atat varietatea sistemului este mai mare iar constrangerea la care e supus sistemul este mai mica. Conform legii lui Ashby, sensul modificarii varietatii unui sistem sub influenta intrarilor tinde spre un nivel mai redus, motiv pentru care legea varietatii necesare prezinta importanta in controlul si conducerea sistemelor. O metoda de a obtine un anumit nivel al complexitatii la iesirea sistemului se bazeaza pe relatia dintre varietatea comportamentului unui sistem (VCS) si varietatea intrarilor sale (a perturbatiilor la care este supus sistemul-VPS): VCSVPS/VCA unde VCA reprezinta varietatea constrangerilor aplicate sistemului care, cu cat este mai mare, cu atat varietatea sistemului este mai redusa.



Legea conexiunii inverse

Conexiunea inversa (feed-back-ul) este un concept fundamental in cibernetica, se regaseste in structura oricarui sistem cibernetic si permite acestuia asigurarea functionarii mecanismelor de autoreglare in vederea supravietuirii si dezvoltarii sistemului in mediul sau extern. Fundamentata de parintele ciberneticii, Norbert Wiener, legea conexiunii inverse stabileste faptul ca orice sistem cibernetic contine cel putin o bucla de reactie (feed-back).

Importanta cunoasterii buclelor feed-back ale unui sistem cibernetic este reclamata de abordarea sistemului deoarece interactiunile dintre elemente sunt mai importante decat elementele insesi, iar adoptarea unei comenzi independent de structura feed-back este sortita esecului datorita capacitatii de autoreglare a sistemului.

In esenta, o bucla feed-back constituie un ciclu de transformari care, de obicei, pornesc de la o valoare initiala a unei variabile de intrare, trec in informatii care, printr-un sistem de control, provoaca o decizie modificand si alte variabile, apoi efectele se propaga pana la valoarea de intrare. Se disting doua tipuri de bucle de reactie ca structuri elementare ale oricarui sistem cibernetic: bucle feed-back pozitive si bucle feed-back negative.

O bucla feed-back pozitiva actioneaza intotdeauna in directia amplificarii unei schimbari la un anumit nivel al sistemului, care se produce in aceeasi directie ca si schimbarea initiala. Se poate spune ca buclele feed-back pozitive sunt producatoare de crestere.

O bucla feed-back negativa genereaza actiuni de directie opusa fata de diferenta dintre nivelul dorit si cel real, deplasand marimea nivelului catre un scop propus, catre radacina sistemului. Feed-back-ul negativ este unul autoreglator iar consecintele unei schimbari survenite la nivelul unei variabile tind sa contracareze variatia initiala.

Principiul complementaritatii externe

In multe cazuri elementele unui sistem pot fi la randul lor sisteme sau subsisteme, in acelasi mod in care sistemul nervos este subsistem in organismul uman care este subsistem raportat la societate. Astfel, orice sistem cibernetic constituie un element (subsistem) al unei bucle feed-back dintr-un sistem cibernetic de ordin superior. Principiul complementaritatii externe exprima modalitatile de integrare si interactiune ale sistemului cu mediul extern, cu celelalte sisteme din lumea reala (politic, economic, social, natural etc.). Pe baza acestui principiu este eliminata posibilitatea de analiza izolata a sistemului, abordarea facandu-se in interactiunea sa cu alte sisteme, prin intermediul intrarilor si iesirilor.

Complexitatea sistemelor in general face imposibila incadrarea acestora doar la nivelul unei bucle feed-back dintr-un sistem cibernetic de ordin superior, interactiunea cu mediul manifestandu-se pe fluxul structural al mult mai multor bucle de reactie. Efectul identificarii principiului complementaritatii externe in functionarea sistemului cibernetic se reflecta direct in studiul comportamentului si in abordarea sinergica a sistemului.

Principiul emergentei

Introdus relativ recent de Hermann Haken, principiul emergentei (sinergiei) apare in teoria sistemelor definit astfel: efectul total al interactiunilor si interdependentelor este neaditiv in raport cu efectele localeceea ce presupune ca functionarea interdependenta, dar concomitenta, a elementelor sistemului asigura obtinerea unui efect mai mare decat suma efectelor componentelor in functionare independenta. Specific sistemelor cibernetice, efectul sinergic se manifesta la nivelurile organizational si functional ca urmare a interconditionarilor dintre proprietatile componentelor sistemice si proprietatile sistemului in ansamblu. Aceasta caracteristica influenteaza in mod direct comportamentul sistemului si capacitatea acestuia de autoreglare in cazul unor modificari ale parametrilor de mediu, toate acestea reflectandu-se asupra masurii eficientei sistemului.

Efectul sinergic pentru un sistem S cu n subsisteme (elemente) componente Si se exprima matematic astfel: I(S)= Wi(Si)(S Sn) unde I(S) reprezinta efectul integral al sistemului, Wi(Si) reprezinta efectul functionarii izolate a subsistemului Si si (S Sn) reprezinta efectul sinergic al functionarii interdependente a celor n subsisteme componente.

Efectul emergent al sistemului poate actiona pozitiv, determinand cresterea efectului integral, sau negativ, determinand micsorarea nivelului acestuia (exista posibilitatea unei analogii intre efectul emergent si decizia de grup). Pentru fiecare subsistem al unui sistem se pot evidentia componentele si se poate calcula efectul integral al subsistemului. Datorita complexitatii sistemelor, principiul sinergiei poate fi initial aplicat ca principiu al complementaritatii sinergice la nivel de subsistem component si apoi extins ca principiu al emergentei la nivelul sistemului global.

Principiul entropiei negative

Plecand de la abordarea fizico-mecanica a fenomenului economic, sensul originar al termenului de entropie se regaseste in principiul al doilea al termodinamicii: caldura se deplaseaza intotdeauna de la un corp mai cald spre unul mai rece si niciodata invers. De aici si interpretarea moderna a legii entropiei conform careia, in orice sistem exista tendinta transformarii continue a ordinii in dezordine, in haos.

Asociind unei structuri ordonate un grad minim de incertitudine (de necunoastere) iar unei structuri dezordonate, haotice, un grad maxim de necunoastere, s-a introdus termenul de entropie informationala ca masura a gradului de incertitudine dintr-un sistem. Intre gradul de organizare a unui sistem, cantitatea de informatie inmagazinata si nivelul entropiei informationale exista o relatie directa, exprimata prin legea entropiei negative: in sistemele cibernetice gradul de organizare creste odata cu cresterea cantitatii de informatie inmagazinata in sistem. Cu alte cuvinte, gradul de organizare a sistemului este direct proportional cu cantitatea de informatie inmagazinata si invers proportional cu entropia informationala a sistemului. Informatia, ca element de baza al functionarii oricarui sistem, determina gradul de organizare a sistemului si modeleaza comportamentul acestuia, contracarand efectele entropiei si conservand caracteristicile sistemului: deschidere, dinamism, complexitate si haos determinist.





Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



});

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1933
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved