De la sistemul MS-DOS la sistemele Windows

De la sistemul MS-DOS la sistemele Windows

Caracteristicele operarii in sistemul MS-DOS

Sistemul de operare MS‑DOS actioneaza ca o interfata intre utilizator si calculator (resursele calculatorului). Astfel, dupa incarcarea sistemului de operare MS-DOS, utilizatorul poate lansa comenzi care se pot executa, fie direct de sistemul de operare (fiind comenzi rezidente), fie prin apelarea la programele respective de pe disc (care sunt comenzi externe).

Interfata (dialogul) dintre utilizator si calculator difera radical de modul de lucru cu aceste comenzi. Astfel, modul de lucru poate fi de tip linie de comanda sau de tip meniu

In modul de lucru linie de comanda dialogul dintre utilizator si calculator se desfasoara astfel:

a) Utilizatorul prin intermediul tastaturii (de regula), ca echipament standard de intrare, transmite calculatorului:

. comenzi pentru efectuarea actiunilor dorite;

. raspunsuri la intrebarile adresate de catre sistemul de operare;

b) Sistemul de operare prin intermediul monitorului (de regula), ca echipament standard de iesire, transmite utilizatorului:

. mesaje in legatura cu comenzile primite;

. intrebari privind optiunile pentru efectuarea actiunilor dorite;

. unele informatii cerute de utilizator.

Prin intermediul tastaturii, utilizatorul executa un proces de editare a datelor pe care le introduce in calculator. In acest context, datele introduse au forma unui sir de caractere (litere, cifre, spatii, alte caractere), care poarta numele de linie de comanda. Cand editarea este terminata linia de comanda este lansata in executie, apasand tasta de introducere <Enter>.

In consecinta, acest mod de lucru se desfasoara in doua etape:

. editarea liniei de comanda;

. interpretarea (procesarea) liniei de comanda editate.

De la editare si pana la interpretare, linia de comanda trece prin doua zone de memorie: o zona (un buffer) pentru editarea liniei de comanda care a fost tastata si o zona pentru pastrarea ultimei linii de comanda introduse, denumita sablon (TEMPLATE).

Dupa ce linia de comanda este tastata, aceasta este memorata in zona (buffer‑ul) liniei de comanda pana cand este apasata tasta <Enter>. Dupa apasarea tastei <Enter> linia de comanda tastata este transmisa interpretorului de comenzi COMMAND.COM pentru a fi prelucrata. Daca este editata corect sintactic si semantic, atunci linia de comanda este lansata in executie si apoi transmisa zonei sablon pentru pastrare in scopul unei folosiri ulterioare.

Daca nu este editata corect sintactic sau semantic, atunci linia de comanda nu este lansata in executie si nici transmisa zonei sablon, iar pe ecranul monito-rului se afiseaza un mesaj de eroare pentru atentionarea utilizatorului (ca de exemplu, Bad command or file name).

Informatiile retinute in zona sablon ofera utilizatorului posibilitatea, ca folosind anumite taste, sa realizeze unele operatii (functii) speciale de editare, cu un minim de manevre, astfel:

. o linie de comanda poate fi repetata (reafisata) imediat, apasand o singura tasta (F3);

. o linie de comanda eronata poate fi editata si reintrodusa fara a mai fi necesara retastarea liniei de comanda in intregime;

. o linie de comanda similara cu cea precedenta poate fi editata si executata cu un numar minim de caractere introduse de la tastatura.

Tastele de editare, recunoscute de sistemul de operare MS‑DOS, cu efect asupra continutului zonei sablon, sunt urmatoarele:

<F1> ‑ copiaza un caracter din zona sablon in linia de comanda;

<F2> ‑ copiaza toate caracterele din zona sablon pana la un caracter specificat in linia de comanda;

<F3> ‑ copiaza caracterele din zona sablon in linia de comanda;

<Del> ‑ salt peste (fara copiere) un caracter din zona sablon;  

<F4> ‑ salt (fara copiere) peste toate caracterele din zona sablon pana la un caracter specificat;

<Esc> ‑ anuleaza linia de comanda afisata;

<Ins> ‑ activeaza modul de inserare caractere; se pot introduce caractere printre cele existente in zona sablon;

<F5> ‑ accepta o linie de comanda editata pentru continuarea editarii; linia curenta afisata devine sablon;

<F6> ‑ insereaza caracterul de sfarsit de fisier echivalent cu comanda de taste <Ctrl>+<Z> in zona sablon.

Caracterele (comenzile) de control recunoscute de sistemul de operare MS‑DOS sunt urmatoarele:

<Ctrl>+<C> ‑ intrerupe comanda aflata in executie (comanda echivalenta cu <Ctrl>+<Break>);

<Ctrl>+<H> ‑ sterge ultimul caracter tastat din linia de comanda si de pe ecran (comanda echivalenta cu <Del>);

<Ctrl>+<J> ‑ insereaza un sfarsit de linie (fizica) dar nu termina linia de comanda (comanda similara cu LF);

<Ctrl>+<N> ‑ anuleaza ecoul iesirii la imprimanta;

<Ctrl>+<P> ‑ trimite in ecou iesirea la terminal si la imprimanta;

<Ctrl>+<S> ‑ suspenda afisarea iesirii pe ecran; reluarea afisarii se obtine apasand orice tasta;

<Ctrl>+<X> ‑ anuleaza linia curenta, goleste linia de comanda si trimite in ecou caracterele CR si LF; zona sablon ramane nemodificata.

In modul de lucru meniu dialogul dintre utilizator si calculator se desfa-soara pe baza unor liste de optiuni (comenzi) afisate pe ecran din care utilizatorul trebuie sa le activeze pe cele dorite. Acest mod de lucru este specific interfetelor grafice, iar in cazul sistemului de operare MS-DOS se utilizeaza numai in cazul catorva comenzi, cum sunt: MEMMAKER, DEFRAG, EDIT, MSD, FDISC etc.

In consecinta, modul de lucru meniu se desfasoara astfel:

a) Utilizatorul trebuie sa selecteze dintr-o lista de optiuni (comenzi) corecte sintactic si semantic, afisata pe ecranul monitorului intr-un chenar (fereastra), optiunea (comanda) pe care intentioneaza sa o execute, folosind numai anumite taste (de exemplu, tastele sageti) sau pozitionand indicatorul (sageata) dispozi-tivului mouse pe numele sau simbolul optiunii (comenzii);

b) Utilizatorul trebuie sa lanseze in executie optiunea (comanda) selectata, actionand tasta <Enter> sau efectuand un click double click stanga de mouse.

Deci, modul de lucru meniu se desfasoara tot in doua etape (pe doua nivele), dar are unele particularitati si avantaje fata de modul de lucru linie de comanda, dintre care mai semnificative sunt urmatoarele:

. utilizatorul nu mai trebuie sa tasteze (editeze) linia de comanda, ceea ce elimina posibilitatea de comitere a erorilor de introducere;

. utilizatorul nu mai trebuie sa memoreze comenzile MS-DOS, deoarece acestea sunt afisate, sub forma de optiuni, pe ecranul monitorului;

. utilizatorul poate obtine informatii ajutatoare (de tip "help") despre optiunea (comanda) selectata, afisate pe ecranul monitorului implicit dupa ce a selectat optiunea sau explicit prin apasarea unei taste (de exrmplu F1);

. utilizatorul poate lucra cu operativitate mult mai mare, deoarece se elimina timpul necesar pentru tastarea comenzilor (liniei de comanda);

. interfata dintre utilizator si calculator este mai "prietenoasa", deoarece utilizatorul nu mai trebuie sa "alerge" pe tastatura pentru a identifica care sunt caracterele ce compun linia de comanda, atentia sa fiind concentrata permanent la ce se imtampla pe ecranul monitorului.

Superioritatea si evolutia sistemelor Windows

Firma Microsoft, care a creat sistemul de operare MS-DOS, nu a acordat initial importanta cuvenita usurintei in comunicarea cu utilizatorii. Ca urmare, pentru a transmite comenzi sistemului de operare, in modul de lucru linie de comanda, utilizatorii trebuie sa memoreze siruri de caractere, uneori destul de lungi. Pentru a usura comunicarea dintre sistemul de operare MS-DOS si diversi utilizatori, obiectiv major urmarit de catre orice producator de software, firma Microsoft a elaborat un mediu de lucru mai prietenos si mai intuitiv, care a fost denumit Windows. Numele de Windows (ferestre) vine de la faptul ca, sub acest produs, fiecare program se executa intr-o fereastra distincta. Fereastra este o zona dreptunghiulara mai mare sau mai mica de pe ecran. Pe suprafata ecranului pot exista mai multe ferestre, fiecare fereastra corespunzand propriului program.

Windows este un pachet de programe si fisiere de diferite tipuri, conceput si dezvoltat pe un mediu de interfata grafica de utilizator (GUI-Graphical User Interface), care se pot selecta, instala si executa pe calculatoare personale in functie de configuratiile hardware disponibile si de cerintele utilizatorilor.

Un astfel de mediu permite folosirea mai eficienta a resurselor calculatoa-relor electronice care lucreaza sub MS‑DOS, prin posibilitatea de a selecta optiuni (operatii) dintr‑un sistem de meniuri si simboluri grafice, in loc de a introduce comenzi de la tastatura. Aceste simboluri grafice, numite icon-uri (pictograme), sunt mici desene sugestive asociate unor componente cu care opereaza sistemul Windows. Pictogramele (icon-urile) sunt insotite de un text explicativ scurt afisat permanent (sau cand sunt selectate) sub (sau alaturi de) aceste desene (fig.5.1).

Fig.5.1. Exemple de icon-uri afisate pe desktop

Pe langa pictograme sistemul Windows mai dispune si de alte forme de prezentare grafica: butoane, casete de dialog, bare de navigare etc.

Programele care se executa sub Windows trebuie astfel concepute, incat sa foloseasca acest mod de lucru (modul de lucru meniu) si elemente specifice similare pentru afisarea pe ecran. De asemenea, dispozitivul folosit cu precadere este mouse-ul, dar majoritatea comenzilor se pot transmite si de la tastatura, insa modul de lucru este mult mai greoi.

Folosirea mouse-ului necesita cunoasterea unor termeni specifici:

. clic (click) - apasarea si apoi eliberarea rapida a butonului din stanga (de regula) al mouse-ului;

. dublu clic (double click) - doua clicuri de mouse care se succed la un interval foarte mic de timp;

. glisare (drag) - deplasarea mouse-lui tinand butonul din stanga apasat.

In 1984 microcalculatorul Apple-Macintosh a fost primul sistem de calcul pe care s-a instalat o interfata naturala cu software-ul prin sistemul sau de operare, fiind proiectat si construit initial cu o interfata grafica de exploatare pentru utili-zatori (GUI). Usurinta lucrului cu o astfel de interfata grafica a avut ca urmare dezvoltarea unor platforme de exploatare cu care utilizatorii sa poata avea o viziune unitara asupra aplicatiilor pe care le executa.

De la prima aparitie in 1980 si pana in prezent, produsul Windows a fost dezvoltat si perfectionat continuu, pentru a satisface cat mai bine toate cerintele si exigentele utilizatorilor. Sistemul Windows, elaborat de firma Microsoft, a fost considerat la inceput numai ca o extensie pentru sistemul de operare MS-DOS (ceva mai mult decat un mediu de comutare intre aplicatii), deoarece Windows se asemana cu o aplicatie de tip "shell", numarul programelor scrise pentru Windows fiind destul de redus.

In continuare, Windows-ul a fost dezvoltat si perfectionat, evoluand sub forma de versiuni si variante, aceasta evolutie fiind marcata de evolutia insasi a microcalculatoarelor (PC-urilor).

Prima versiune, Windows 1.0, aparuta in 1985, a avut multe lacune sub aspectul grafic si posibilitatilor de gestionare a memoriei si aplicatiilor, datorate, in special, performantelor modeste ale PC-urilor din acea vreme.

A doua versiune, denumita Windows 2.0, aparuta in anul 1987, nu a avut succesul asteptat, fiind de fapt un sistem de meniuri care oferea o lista de aplicatii disponibile pentru utilizatori. Totusi, aceasta versiune a facut un pas inainte in evolutia sistemelor Windows, fiind un inceput in procesul de rulare a mai multor aplicatii, "aparent" in acelasi timp (multitasking).

A treia versiune, Windows/286, a preluat posibilitatea microprocesorului Intel 80286 de a gestiona memoria interna extinsa, operand ca urmare intr-un mod multitasking primitiv, deoarece putea deschide oricate aplicatii permitea memoria interna, insa numai o singura aplicatie era activa la un moment dat. Acest mod de operare a fost denumit standard, pentru ca s-a bazat pe posibilitatea micropro-cesorului Intel 80286 de a gestiona memoria interna extinsa.

Versiunea Windows/386, aparuta in anul1988, a permis ca sistemele Windows sa opereze in modul multitasking cooperativ, care nu era la nivelul adevarat de multitasking. Incepand cu aceasta versiune sistemele Windows au folosit modul de operare 386 enhanced (imbunatatit), care permitea lucrul in multitasking cooperativ sau preemptiv si memoria virtuala.

Versiunea Windows 3.0, aparuta in anul 1990, prin perfectionarile aduse a constituit un motiv serios pentru utilizatori de a folosi sistemele Windows in locul aplicatiilor MS-DOS. Printre perfectionarile mai semnificative ale acestei versiuni se poate mentiona introducerea conceptului de Program Manager, care sa asigure ca la lansarea in executie a interfetei grafice sa fie activa cel putin o fereastra.

Versiunea Windows 3.1, aparuta in anul 1991, a fost cea mai cunoscuta versiune Windows si ultima versiune inainte ca platforma sa de exploatare sa se transforme intr-un adevarat sistem de operare. Astfel, printre perfectionarile semnificative ale acestei noi versiuni se pot mentiona: posibilitatea de executie a aplicatiilor si pe 16 biti, introducerea tehnologiei OLE pentru comunicarea intre aplicatii, imbunatatirea programelor File Manager si Print Manager, integrarea unor aplicatii de tip multimedia, folosirea memoriei virtuale, prin utilizarea unui spatiu de memorie de pe harddisk pentru a simula o memorie RAM, cresterea sigurantei generale in functionare a sistemului.

Versiunea Windows 3.11, denumita si Windows for Workgroups, era o varianta desprinsa din versiunea Windows 3.1, pentru a corespunde cerintelor de prelucrare ale unor utilizatori organizati in grupuri de lucru (versiunea de retea peer-to-peer). Printre perfectionarile mai semnificative aduse variantei Windows 3.11 se pot mentiona: cresterea sigurantei in exploatare a sistemului in comparatie cu celelalte versiuni, posibilitatea de folosire a postei electronice (e-mail) etc.

Versiunile ulterioare Windows au evoluat si s-au dezvoltat prin inlocuirea platformei traditionale de exploatare Windows 3.X cu un real si performant sistem de operare (sistemele Windows '95 si Windows NT).

Windows '95, lansat in anul 1995, se poate caracteriza succint prin:

. modul de lucru multitasking preemptiv, care detine in permanenta controlul asupra timpului de lucru si aplicatiilor;

. modul de lucru multithreading, care permite executarea in paralel a mai multor procese ale aceleasi aplicatii;

. executarea de aplicatii pe 32 de biti;

. exploatarea ca sistem de operare cu interfata grafica;

. folosirea platformei de operare DOS numai pentru aplicatii DOS;

. folosirea unei interfete de programare a aplicatiilor pe 32 de biti;

. includerea in sistemul de operare a standardului Plug and Play.

Versiunea urmatoare Windows 97 a maturizat toate tehnologiile de care a beneficiat versiunea precedenta, facand un pas deosebit de important pentru a se apropria de Windows NT.

Windows NT (New Tehnology), aparut in anul 1992, a evoluat cu prima versiune 3.0, apoi cu 3.1 si in final cu 3.5x, fiind comercializat in doua variante: Windows NT Workstation si Windows NT Server, permite:

. lucrul cu adevarat in modul multitasking;

. lucrul ca un real sistem client/server;

. operarea in modul exclusiv protejat;

. folosirea pana la 4 Gb de memorie interna RAM;

. folosirea unor facilitati avansate de gestionare a fisierelor;

. stabilitatea deosebita in exploatare etc.

Versiunea Windows NT 4.0, denumita "o noua fata a lui Windows NT" (shell update release), combina interfata reusita a lui Windows 95 cu caracte-risticile (robustete, securitate, scalabilitate) specifice lui Windows NT. Versiunea urmatoare Windows NT 5.0 a fost lansata ca un sistem de operare care sa semene cu Windows 97, dar care sa nu faca rabat de la nici una din caracteristicile specifice ale lui Windows NT. Intentia strategica a firmei Microsoft a fost ca sistemele Windows 97/98 si Windows NT sa se apropie pana la confundare (Windows 2000/2002(XP)).

Evolutia rapida si dezvoltarea ascendenta a sistemelor de operare de tip Windows se datoreaza, in principal, ca aceste produse software contin o interfata grafica 'prietenoasa', ofera suport pentru executarea in paralel a mai multor programe, permit dezvoltarea unor noi aplicatii grafice si asigura performante sporite pentru conectarea calculatoarelor personale in retele.