Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE






ArhitecturaAutoCasa gradinaConstructiiInstalatiiPomiculturaSilvicultura


CULTURA MARULUI

Pomicultura

+ Font mai mare | - Font mai mic

DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
CULTURA CASTANULUI COMESTIBIL
CULTURA MARULUI
Gigiful
INFIINTAREA PLANTATIILOR DE POMI
RECOLTAREA FRUCTELOR
PREMIZELE BIOLOGICE ALE AGROTEHNICII DIFERENTIATE - Agrotehnica diferentiata si rolul ei in productia de fructe
SOIUL SI SORTIMENTUL IN POMICULTURA
Descriptorii pentru insusirile agrobiologice ale soiurilor vita de vie
Fisticul
Clasificarea dupa valoarea energetica a speciilor pomicole de climat temperat

TERMENI importanti pentru acest document

: cultura marului : cand intra pe rod marul : taierea marului : :


CULTURA  MARULUI

Cap.    I      ORIGINEA  SI  AREALUL  DE  RASPANDIRE

Marul (Malus domestica Borkh) face parte din familia Rosaceae, subfamilia Pomaideae.

Este originar din Asia centrala si anume din regiunea de nord-vest a muntilor Himalaia.Se gaseste in stare spontana in Europa, Asia si America, formand paduri intregi de mar salbatic dar si asociat cu alte specii marul a fost luat in cultura cu 1000 de ani inainte de era noastra fiind cultivat din timpuri stravechi de popoarele Indiei si Chinei.

De pe continentul european cultura marului a fost introdusa in nordul Africii, in America de Sud si de Nord, in Australia si Noua Zeelanda, in Africa de Sud si pe insulele invecinate acestor continente.

Actualmente, marul se cultiva ca specie de baza in zona climatului temperat, in ambele emisfere, extinzandu-se catre nord pana la paralela 63. In emisfera sudica, cultura marului este mai dezvoltata in Argentina si Noua Zeelanda ajungand la 30-40۫  latitudine.Se cultiva chiar si in zonele cu clima tropicala si ecuatoriala, la altitudini de 2000-3000m.

In tara noastra marul a fost cultivat din timpuri indepartate, fapt atestat de existenta a numeroase soiuri autohtone de mar si de unele documente arheologice relevante.

Principala arie de cultura a marului in Romania se situeaza in regiunile deluroase care inconjoara Muntii Carpati si Muntii Apuseni, suprapunandu-se, in mare parte, peste zona de vegetatie a fagului si stejarului.

In regiunile de cultura a marului se gasesc numeroase bazine si centre pomicole vestite :

Regiunea I : Horezu, Ramnicu-Valcea, Curtea de Arges, Campulung-Muscel, Pucioasa, Dumitresti s.a

Regiunea a II-a : Hateg, Orastie, Domasnea, Ineu, Beius.

Regiunea a III-a : Baia Mare, Seini, Somcuta, Nasaud, Bistrita, Ocea.

Regiunea a IV-a : Sighet, Reghin, Apold, Sighisoara.

Regiunea a V-a: Radaseni, Dumbrava, Targu-Neamt, Grumazesti, Ghindauani, Agapia, Valea Seaca, Filioara, Baltatesti, Ocea.

Regiunea a VI-a: Medias, Dumbraveni, Tarnaveni si Harghita.

Regiunea a VII-a : Cluj-Napoca, Blaj, Turda, Aiud, Alba-Iulia, Ocna Muresului.

Regiunea a VIII-a: Podisul Barladului.

Regiunea a IX-a: in zona nisipurilor din Campia de Vest a Banatului si Crisanei.

Datele cu privire la raspandirea si dezvoltarea culturii marului pe glob si in tara noastra demonstreaza ca aceasta specie ocupa un loc foarte inportant intre plantele pomicole cultivate in climatul temperat.

Cap.    II      INPORTANTA  CULTURII  MARULUI

                                   

Ponderea pe care o ocupa cultura marului in economia mondiala a productiei de fructe, se datoreaza in primul rand rolului pe care il au merele in alimentatia omului, in prevenirea si combaterea unor maladii, in ameliorarea conditiilor microclimatice de viata si nu in ultimu rand in sporirea veniturilor celor care-l cultiva.

Merele au o valoare energetica mare care ajunge si depaseste uneori 85 de calorii la 100g. In stare proaspata ele contin cantitati inportante de zaharuri (7-17%) in special zaharuri simple, usor asimilabile. De asemenea, merele contin acizi organici, in special acid malic (0,16-1,30%) substante pectice (0,5-0,6%), vitamina C (20-40 mg%), vitamina A (0,17-0,45 mg%).Vitaminele B1,  B2,  biotina, vitamina B6,  acid pantotenic. Au fost identificate in mere un numar de 45 de saruri minerale.

Continutul merelor in substanta hranitoare si substante aromate face ca alaturi de valoarea alimentara, aceste fructe sa aiba si o valoare terapeutica deosebita explicand prezenta lor atat in alimentatia omului sanatos dar si in diferite regimuri dietetice.

Merele prezinta inportanta si pentru faptul ca suporta mai bine transportul si se pastreaza mult mai bine decat fructele altor specii.

Fructele marului constituie totodata o materie prima foarte solicitata in industria alimentara, prelucrandu-se sub forma de marmelada, compot, dulceata, cidru, suc etc.

Merele se pot conserva de asemenea in stare uscata sau murate. Datorita continutului lor in substante pectice, merele servesc si la prepararea  marmeladelor in amestec cu alte fructe sarace in aceste substante.

Inportanta culturii marului rezulta si din insusirile agrobiologice ale pomilor. Marul este o specie rustica, foarte bine adaptata la climatul temperat ; suporta mai bine ca oricare specie pomicola iernile caracteristice acestui climat si se comporta bine pe o gama larga de soluri.

Marul poate fi cultivat in conditii pedoclimatice foarte diferite si se preteaza la oricare dintre sistemele de cultura, de la cele cu pomi uriasi pana la cele cu pomi de vigoare redusa organizati in livezi intensive, superintensive si chiar in culturi artistice palisate.

Plantatiile de mar din imediata apropiere a oraselor, dar mai ales merii plantati in jurul caselor, exercita asupra climatului o influenta favorabila, care se resimte in privinta temperaturii, umiditati si a puritatii aerului.

Cap.    III      SPECIFICUL  CRESTERII  SI  RODIRII  MARULUI

1.1.   Particularitati  de crestere

Marul creste sub forma de pom propriu-zis, adica formeaza un singur trunchi si o coroana omogena.

            Dimensiunile sistemului raicular si a partii aeriene sunt influentate de mai multi factori, dintre care cei mai inportanti sunt : portaltoiul folosit la altoire, soiul, natura solului, agrotehnica aplicata in livada etc.

            Deoarece marul este reprezentat in cultura de numeroase soiuri, provenite atat din specii salbatice (mar paduret, mar pitic, mar siberian, mar chinezesc etc.) dar si din diferite hibridari, el are o mare variabilitate in ceea ce priveste sistemul radicular, forma si dimensiunea coroanei, tipul de ramificare, potentialul de productie, forma fructelor etc.

            Cu toate acestea, marea masa a radacinilor merilor altoiti pe diferiti portaltoi, este repartizata in stratul de sol cuprins intre 10-80 cm. In ceea ce priveste raspandirea radacinilor pe orizontala, la mar, aceasta depasesc de 2-2,5 ori proiectia coroanei, fapt de care trebuie tinut cont la plicarea infrasamintelor.

            Cresterea radacinilor marului este aproape continua, in tot cursul anului, daca temperatura solului nu scade sub 0۫ C.

            Primavara timpuriu, cand temperatura depaseste 2۫ C, cresterea radacinilor devine evident si se accelereaza pe masura ce creste temperature.

In cursul perioadei de vegetatie, in dinamica cresterii radacinilor se

manifesta doua maxime: unul in primavera (mai-iulie) si altul in toamna (august-septembrie); in cazul anumitor portaltoi (M 16) ritmul maxim de crestere se inregistreaza primavara, inainte de cresterea lastarilor. Asupra cresterii radacinilor are o anumita influenta si soiul, de exemplu la pomii la care frunzele cad foarte tarziu toamna, radacinile au o crestere mai puternica in aceasta perioada.

            In perioada cuprinsa intre recoltarea fructelor si caderea frunzelor se produce regenerarea intensa a radacinilor, perioada in care se recomanda efectuarea araturii adanci de toamna,

            Partea aeriana marului difera de la un soi la altu in ceeace priveste grosimea trunchiului, forma naturala de crestere a coroanei, tipul ramurilor de nod, unghiurile de ramificare etc.

            Forma naturala a coroanei, fara interventia omului prin taiere sau dirijari de ramuri, poate fi : sferica( la soiurile Patul, Cretesc, Jonathan) ; sferic turtita (Renet de Canada, Domnesc) ; turtita ( London pepping) ; eliptica (Claralb) ; larg-piramidala (Starking delicious) ; invers-piramidala (Parmen auriu, Wagener premiat, Renet Bauman), etc.

            Ramurile de schelet ale coroanei sunt in general puternice si au unghiuri de ramificare variabile. De exemplu, ramuri cu unghiuri de ramificare mari se intalnesc la soiurile Domnesti, Frumos galben, iar ramuri cu unghiuri mici, la solurile Golden delicious, Red delicious etc.Aceasta  din urma  se dezbina  usor sub greutatea fructelor sau in momentul inclinarii dirijate si de aceea trebuie luate masuri speciale.

La unele soiuri predomina ramurile lungi (Jonathan, Rosu de Cluj), care se apleaca sub greutatea fructelor fructelor si determina umbrirea lor.        La aceste soiuri de recomanda sa se scurteze ramurile de semischelet pentru a permite patrunderea luminii in interiorul coroanei in scopul colorarii fructelor si maturarii lemnului. Exista si souiuri care formeaza preponderent ramuri scurte (Wagener premiat, Starkrimson, Golden spur, Parmen auriu), la care acestea nu se mai umbresc reciproc, iar la taieri pot fi lasate un numar mai mare de ramuri de rod pentru fiecare sarpanta si chiar pe ax.

            Ritmul de crestere al ramurilor este mai mare in perioada de tinerete a pomilor si scade pe masura inaintarii in varsta. La pomi tineri, lungimea lastarilor de prelungire a ramurilor de schelete numiti si ,,lastari indicatori’’, trebuie sa fie cuprinsa intre 60-80 cm (Negrila A.). La pomii aflati in plin proces de rodire, lungimea lastarilor indicatori trebuie sa aiba valori de 20-40 cm (in functie de vigoarea solului).

            Daca in aceasta perioada lungimea lastarilor indicatori este de doar 10-15 cm, inseamna ca s-a instalat un dezechilibru intre crestere si rodire si se va instala alternante de rodire cunoscuta si sub numele de rodire neregulata a pomilor.

Recunoasterea ramurilor de rod ale marului

a.      Ramuri de rod propriu-zise

1.      Tepusa este o ramura asemanatoare cu prietenul, ca dimensiuni. Se

deosebeste de pinten prin faptul ca mugurele terminal este mixt. In mod analog cu pintenii exista tepuse inelate, simple si mixte.

            Tepusa evolueaza astfel : din mugurele mixt apare o rozeta de frunze si o inflorescenta cu 4-8 flori, din care se formeaza 1-4 fructe. In timpul cresterii acestora, o parte din substantele hranitoare se depoziteaza in axul rozetei de frunze care sustine fructul. Acesta se ingroasa si da nastere asa numite bursa.

            Bursa are deci particularitatea de a genera noi ramuri de rod chiar in anul formarii ei.

            Pe o bursa care are 1-2 tepuse, in anul urmator se vor forma 1-2 burse noi. Aceasta formatiune de burse noi aparute pe burse vechi poarta denumirea de vatra de rod sau ramificatie fructifera, care evolueaza apoi in acelasi mod an de an, pana la varsta de 15-18 ani.

            2.   Nuielusa este o ramura de rod propiu-zisa, de aceeasi lungime cu smiceaua (15-30 cm), insa uneori ceva mai groasa. Se mai deosebeste de smicea si prin faptul ca mugurele terminal este mixt ; mugurii axilari sunt toti vegetativi. In anul urmator, pe nuielusa se formeaza la varf o bursa cu 1-2 ramuri de rod, la mijloc 2-3 tepuse, iar spre baza, cativa pinteni. Daca nuielusa este mai slab hranita, in afara de bursa terminala formeaza numai 1-2 pinteni, sau toti mugurii axilari raman dorminzi. In anul al treilea de viata, din bursa ia nastere o vtra de rod.

            3.   Mladita  este o ramura de rod propriu-zisa, care se intalneste mai frecvent la par. Are aceleasi dimensiuni cu nuielusa, de care se deosebeste prin faptul c aspre varf are mai multi muguri micsti. Mugurii axilari dinspre baza sunt vegetativi.

            Mladita evolueaza astfel : primavara, din mugurii micsti apar inflorescente, iar din cei vegetativi apar rozete de frunze. Pana toamna, catre varful mladitei se formeaza mai multe burse, fiecare cu cate 1-2 ramuri noi de  rod. La baza mladitei se formeaza, pana toamna, tepuse si pinteni.

           

            1.2.   Particularitati de furtificare

In ceea ce priveste intrarea pe rod, marul este o specie mai putin precoce comparativ cu samburoasele. Inceputul fructificarii este in functie de portaltoiu, soi si agrotehnica aplicata. Din acest punct de vedere se disting 3 grupe de soiuri :

a.   Soiuri foarte precoce :- cand sunt altoite pe portaltoi vigurosi intra pe rod la 4-5 ani dupa plantare, iar cand sunt altoite pe port altoi de vigoare mijlocie, submijlocie si slaba, intra pe rod foarte timpuriu si anume din anul 2 sau 3 dupa plantare. Din aceasta grupa fac parte urmatoarele soiuri : Golden delicious, Wellspur, Wagener premiat, Parmen auriu, Jonathan, Clar alb, etc.

b.   Soiuri precoce – cand sunt altoite pe portaltoi vigurosi, intra pe rod la 6-7 ani dupa plantare, iar pe portaltoi cu vigoare mijlocie si slaba la 3-5 ani. Din aceasta grupa fac parte soiurile : Patul, Cretesc, Frumos de Boskoop, etc.

c.   Soiuri tardive – care intra pe rod la 8-10 ani dupa plantare in cazul altoirii pe portaltoi vigurosi si la 6-7 ani cand sunt altoite pe portaltoi de vigoare mijlocie. Din aceasta grupa fac parte : Domnesc, Sovari, Gravenstein.

Nivelul productiei in primii ani de fructificare este determinat, in primul rand, de insusirea soiului de a diferentia muguri floriferi chiar in anul formarii ramurilor de rod. Unele soiuri diferentiaza foarte multi muguri de rod chiar in anul formarii ramurilor, pe cand altele diferentiaza muguri pe ramuri de 2-4 ani.

In ceea ce priveste influenta soiului asupra duratei de viata, s-a constatat ca exista soiuri :

3        longevive : Domnesc, Cretesc, Patul, Frumos de Boskoop ;

4        cu durata medie : Jonathan, Parmen auriu, London pepping;

5        cu durata scurta: Wagener premiat, Clar alb, Astrahan alb etc.

      Comportarea soiurilor de mar in procesul infloritului, polenizarii si fecundarii

Marul, vand un  repaus obligatoriu de iarna destul de lung, infloreste

mai tarziu primavara, in urma parului. In conditiile zonei de silvostepa din sudul si vestul tarii noastre, soiurile de mar incep sa infloreasca in a doua jumatate a lunii aprilie, iar in zona dealurilor inalte si in partea de nord a tarii, inflorirea are loc in prima decada a lunii mai.

            Dintr-un mugur mixt ia nastere  o inflorescenta numita corimb insotita de o rozeta de frunze, iar mai tarziu, la subsuoara frunzelor se pot forma 1 sau 2 lastari.

            Aproape toate soiurile de mar sunt autosterile. Numai cateva soiuri sunt autofertile sau partial autofertile (London pepping, Golden delicious, Jonathan, etc.). Cele mai multe soiuri se polenizeaza reciproc. Chiar si soiurile autofertile sau partial autofertile produc mai mult daca primesc polen de la alte soiuri.

            Majoritatea soiurilor de mar sunt diploide ( 2n= 34 cromozomi), au polen bun si deci pot fi folosite ca polenizatori.

            Exista si soiuri triploide (2n=51 cromozomi), care au polen rau (Frumos de Boskoop, Renet de Canada) si deci nu pot fi folosite ca polenizator pentru alte soiuri.

            Evidenta soiurilor cu polen rau si a grupelor de soiuri intersterile atrage atentia ca, in fiecare parcela, trebuie sa se planteze cel putin 3 soiuri care sa infloreasca in acelasi timp si sa nu fie intersterile.

            Perioada de polenizare corespunde cu cea a infloritului si este practic cea mai importanta deoarece in acest timp are loc fecundarea si legarea fructelor. De obicei, aodata cu deschiderea florilor, multi graunciori de polen ajung pe pistil, iar in functie de temperatura, tubul polinic are nevoie de 5-8 zile pentru a ajunge la ovul sa-l fecundeze.

      Specificul cresterii fructelor de mar

Cresterea merelor se desfasoara pe o perioada lunga de timp si anume

de la ,,legarea’’ fructelor  si pana la inceputul maturarii, adica la intrarea fructelor in parga.

            Pentru a se obtine productii foarte mari este suficient sa lege 5-10% flori din numarul total de flori deschise pe un pom. Durata de timp pe care se esaloneaza cresterea fructelor esste foarte variabila de la un soi la altul, dar in conditii climatice identice constituie o caracteristica a soiului. Aceasta a fost studiata mai ales sub aspectul numarului de zile cuprins intre deplina inflorire si maturarea fructelor, fiind necesara pentru programarea culesului.

            Cresterea fructelor de mar se realizeaza in doua etape mari : prima, in primele 30-60 de zile dupa legare, cand cresc cat mai intens si a doua, mai tarziu, volumul maxim fiind atins cu 10-15 zile inainte de recoltare.

            In decursul cresterii fructelor asistam la caderea fiziologica si la caderea prematura a acestora.

            Caderea fiziologica- se manifesta in doua etape : prima la circa 2 saptamani dupa fecundarea, iar a doua in iunie, cand fructele au marimea unei alune. In anumiti ani si la unele soiuri se inregistreaza si o a treia cadere a fructelor, numita cadere prematura care se petrece cu 2-3 saptamani inainte de recoltare.

            Caderea fiziologica a fructelor nu influenteaza negativ productiade mere, daca se realizeaza in limitele caracteristice soiului ; ea nu constituie deci o pierdere economica. Exista si situatii cand caderea fiziologica poate atinge proportii deosebite si afecteaza productia. Pentru aceasta este nevoie sa se cunoasca factorii externi care o genereaza.

            Insuficienta hranei, precum si insuficienta sau excesul de umiditate dar si schimbarea brusca a vremii, devenind dintr-o data prea  rece sau prea calda, in raport cu necesitatile soiului, pot produce un dezechilibru fiziologic in planta, urmat de o cadere mai intensa a fructelor.

            Atacurile de boli si daunatori, care in final se manifest tot ca insuficienta de hrana datorita reducerii suprafetei de fotosinteza, au aceleasi efecte.

            Soiurile de mar se comporta diferit in cele doua etape de cadere fiziologica a fructelor :

6        la unele soiuri, prima cadere fiziologica este slaba, insa cea de-a doua este foarte intensa ;

7        la alte soiuri, fenomenul este mai accentuat in prima etapa, comparativ cu cea de-a doua ;

8        la un alt grup de soiuri al carui reprezentant principal este soiul de vara Clar alb, caderea fiziologica este moderata in ambele etape.

Caderea permanenta a fructelor inainte de recoltare, se manifesta

incepand din lunile iulie-august si pana in momentul recoltarii fructelor. Aceasta se soldeaza adeseori cu pierderi foarte mari, intrucat spre deosebire de pierderile provocate de primele doua caderi fiziologice, care sunt compensate printr-o crestere ulterioara a fructelor-mai buna-fructele cazute prematur nu sunt apreciate pentru consum, iar cele care raman pep om, afandu-se la sfarsitul perioadei de crestere, nu mai pot beneficia decat in mica masura de avantajul raririi naturale.

           

            Epoca de maturare a merelor

            In functie de perioada cand ajunge la maturare, soiurile de mar se grupeaza astfel :

9        soiuri de vara

10    soiuri de toamna

11    soiuri de iarna

•   Soiurile de vara- ajung la maturitate incepand de la sfarsitul lunii iunie si pana in a doua decada a lunii august.

     Ele se pot consuma si au calitati organoleptice bune chiar in momentul recoltarii. Pot fi pastrate in conditii obisnuite pana la 2 saptamani, iar in depozite frigorifice pana la 30 de zile.

•   Soiuri de toamna- ajung la maturitate de recoltare incepand cu ultima decada a lunii august, pana la sfarsitul lunii septembrie.In conditii de atmosfera obisnuita , ele pot fi pastrate 2-4 saptamani, iar in depozite frigorifice rezista bine 60-90 zile.

•   Soiuri de iarna- ajung la maturitate de recoltare in luna octombrie. In momentul recoltarii, unele soiuri de iarna au fructele astringente acide, verzi, lipsite de aspect comercial.

Cap.    IV      CERINTELE  MARULUI  FATA  DE  FACTORII  PEDOCLIMATICI

In vederea asigurarii conditiilor optime de crestere si fructificare,

pomicultorul trebuie sa tina cont de cerintele acestei specii fata de factorii pedoclimatici.

1.   cerintele fata de temperatura  sunt cele mai inportante, deoarece

parcurgerea tuturor fenofazelor de crestere si fructificarea depinde de temperatura. Marul este o specie fara pretentii ridicate fata de caldura. Creste si rodeste bine in regiuni cu temperatura medie anuala de 8-10۫ C, iar in majoritatea regiunilor din tara noastra sunt intrunite cerintele de temperatura in vederea bunei desfasurari a cresterii si fructificarii, cu exceptia zonelor montane si intracarpatice. Limitele de rezistenta sunt iarna in jurul a -30۫ C, in functie de soi sau grupe de soiuri, iar vara pana la +40۫ C ; in afara acestora limite pot fi inregistrate daune majore.

            Pragul biologic pentru pornirea in vegetatie a mugurilor floriferi la mar este de 8۫C, insa deshidratarea in masa a florilor incepe numai dupa ce temperatura medie a aerului depaseste 10۫C. Dupa Childers, polenul marului nu germineaza sub 5۫c, la 10۫C se observa un inceput de germinare, iar optimul termic pentru germinare se realizeaza la temperaturi cuprinse intre 21-27۫C.

            Cerintele marului fata de temperatura difera, insa, de la un grup de soiuri la altul : unele soiuri au pretentii mai mici si pot da rezultate bune in conditiile in care de la inflorire pana la coacerea fructelor se realizeaza o temperatura medie de 12-13۫C ; altele, necesita o temperatura medie de 18۫C pe parcursul perioadei de vegetatie.

            Referitor la comportarea fata de temperaturi scazute, marul are o rezistenta mare, suportand temperaturi pana la -34۫C, daca pomii au vegetat bine in cursul perioadei de vegetatie, toamnele au fost suficiente de lungi si calduroase pentru a-si fi lignificat bine cresterile anuale.

             In cazul cand survin brusc geruri mari dupa veri secetoase, mai ales la pomii care au dat recolte mari, se pot inregistra degradari ale scoartei trunchiului si ramurilor.

            Fenomenul de aparitie a plagilor pe trunchi se datoreaza oscilatiilor de temperaturi de la zi la noapte in cursul iernii si se manifesta mai frecvent la unele soiuri (Jonathan, Wagener premiat, London pepping etc).

            2.    Cerintele fata de apa. In cultura marului, acest factor este deosebit de inportant. Marul se situeaza printre cele mai pretentioase specii pomicole atat fata de umiditatea din sol cat si fata de cea atmosferica.

            Cultura marului reuseste in conditii in care apa din sol se mentine la un nivel de aproximativ 50-70% din capacitatea totala.Daca apa din sol este in exces radacinile pomilor nu-si mai pot indeplini functia de respiratie si ca urmare se asfixiaza. Pe solurile cu multa apa, se obtin fructe mari, cu pulpa afanata, cu gust mediocru si cu durata de pastrare foarte scurta.

            In ani cu veri secetoase, merii sufera si se obtin fructe mici, cu un gust mediocru iar la unele soiuri (Parmen auriu) acestea cad prematur. Nevoia de apa dar si rezistenta la seceta a merilor este variata si este influentata de portaltoi, marimea recoltei si de temperatura medie a anului.

            In zonele unde temperatura medie anuala este de 10-11۫C, pentru a se obtine o recolta mai mare este nevoie sa se asigure cantitati mai mari de apa. Deoarece in majoritatea zonelor din tara noastra precipitatiile sunt insuficiente, pentru obtinerea de productii mari si in fiecare an estenecesar irigarea livezilor.

            3.    Cerintele fata de sol. Marul creste si fructifica bine pe diferite tipuri de sol, insa recoltele cele mai mari se obtin pe solurile fertile, luto-argiloase, si luto-nisipoase.

            Solurile lipsite de structura, slab aerate, cu exces de umiditate permanenta sau pe perioade mai lungi, precum si cele relativ reci, sunt necorespunzatoare pentru cultura marului, ducand la o vegetatie necorespunzatoare a pomilor si chiar la asfixierea radacinilor.

            Portaltoii M 9 ; MM 104 ; MM 106 si MM 111 necesita soluri foarte fertile, in timp ce M 26 se comporta destul de bine si in soluri mediocre, dar bine drenate. M 16 se preteaza de asemenea la diverse soluri si suporta destul de bine seceta.

             Cerintele marului fata de sol sunt diferite si de la un soi la altu. Astfel, unele soiuri( Frumos de Boskoop, Renet de Canada) prefera solurile mai grele, care retin mai bine apa pe tot parcursul anului ; ele suporta greu seceta. Alte soiuri, dinpotriva, tolereaza greu solurile umede, pe care formeaza cloroza.

4.   Cerintele fata de lumina sunt moderate si sunt sadisfacute pe

intreg teritoriul tarii noastre. Marul este pretentios doar in culturi superintensive unde desimea pomilor necesita mai multa lumina.

            Lumina are rol esential in formarea pigmentilor in ultimile 4 saptamani inainte de recoltare. Din aceasta cauza, taierea in verde favorizeaza colorarea fructelor in regiuni cu toamne insorite.

Cap.    V      PRODUCEREA  MATEREALULUI  SADITOR

2.1.      Producerea puietilor portaltoi de mar

Puietii portaltoi pot fi obtinuti prin semanat in scoala de puieti sau la

ghivechi.          

Fructele de mar se recolteaza de la soiurile de toamna sau iarna, atunci

cand semintele lor capata culoarea bruna-cafenie. Merele se zdrobesc cu ajutorul unor valturi sau li se extrage casa semintelor cu ajutorul unor unui dispozitiv special sau chiar cu cutitul. Este inportant de stiut ca semintele trebuie extrase din fructe inainte ca pulpa acestora sa intre in fermentatie sau sa putrezeasca, deoarece se distruge puterea germinativa a semintelor.

            Fructele zdrobite se trec prin zdrobitor, se pun in butoaie cu apa, se agita sau se framanta cu mana. Dupa limpeziri repetate, resturile care se ridica la suprafata apei, se elimina odata cu apa, iar semintele raman la fundul vasului, de unde sunt luate si puse la uscat, pe site, in straturi subtiri, in locuri umbrite si aerisite. Uscarea dureaza 4-5 zile.

            Stratificarea semintelor. Pentru a germina, semintele trebuie sa treaca printr-o perioada de postmaturare, care are loc in timpul stratificarii.

            Pentru a preveni infectiile cu agenti patogeni de genurile Fusarium, Botrytis, Penicillium, Mucor, etc. a puietilor la rasarire si in primele faze dupa rasarire, sunt necesare 2 tratamente aplicate semintelor.Primul tratament se face inainte de stratificarea cu unul din urmatoarele produse : Topsin M 10 (1g la 1kg samanta), Benlate 50 sau Bavistin sau alte substante cu actiunea asemanatoare. Cu aceleasi substante se trateaza si nisipul folosit la stratificat. Al doilea tratament se aplica ianinte de insamantare cu unul din produselor mentionate anterior.

            Semintele se amesteca cu 3 parti nisip, turba sau perlit, se aseaza in lazi cu fundul perforat si se pun in santuri adanci de 50 cm captusite cu plasa de sarma cu ochiuri mici pentru a preveni atacul soarecilor. Nisipul folosit la statificat trebuie sa fie grosier, fara argila sau alte inpuritati, potrivit de umed.

            Pentru a intarzia incoltirea semintelor, la sfarsitul iernii, peste santurile cu seminte stratificate se aseaza un strat gros de zapada, care se taseaza pentru a se topi mai greu.

            Pregatirea terenului pentru semanat se face in anul anterior, in perioada iulie-septembrie. Se administreaza gunoi de grajd 20t/ha, fosfor 60-70kg/ha substanta activa, potasiu 40-50kg/ha substanta activa si insecticide pentru combaterea daunatorilor din sol, dupa care se incorporeaza sub aratura de vara, urmata de grapat.

            Epoca de semanat. Avand o perioada de postmaturatie scurta, semintele de mar, par si gutui se seamana primavara devreme – februarie – martie, cand temperatura solului depaseste 2۫C si solul are umiditatea suficienta pentru a asigura conditii bune de incoltire si rasarire.

            Semanatul in scoala de puieti. Semintele se scot de la stratificat, se separa de nisip cu ajutorul unor site si se verifica starea de sanatate. Semanatul se poate face manual sau mecanizat.

            Semanatul se poate face iin randuri simple distante la 40-60 cm, sau in benzi de cate 2 randuri la distanta de 10-15 cm intre randuri si 70-80 cm intre benzi.

            Se picheteaza terenul marcandu-se capetele randurilor rigole cu sapaliga sau cu marcatorul la adancimea de 2-3 cm. In aceste rigole semintele se repartizeaza la cativa cm una de alta, apoi se acopera cu un strat de pamant reavan, fara bulgari si se taseaza usor. La un hectar de teren se seamana 40-70kg de samanta.

            Lucrarile de ingrijire in scoala de puieti. Pe masura ce apar buruienile, pe tot parcursul perioadei de vegetatie se impune indepartarea acestora mentinandu-se in permanenta terenul curat de buruieni. Aceasta se realizeaza prin efectuarea a 6-8 prasile in cursul perioadei de vegetatie.

            Raritul puietilor pe rand este o lucrare obligatorie si se face cand acestia au 3-4 frunze adevarate, la distanta de 3 cm, eliminandu-se puietii debili.

            In luna iulie si august, cultura se iriga de 2-3 ori, in functie de cantitatea de precipitatii inregistrata in acea perioada. De asemenea, la inceputul verii se administreaza ingrasaminte cu azot, 60-70kg/ha substanta activa, care se incorporeaza intre randuri la adincimea de 10-12 zm, prin prasila.

            Toamana, dupa caderea frunzelor, puietii se recolteaza mecanic, cu plugul de scos puieti tractat cu tractoare puternice, prevazute cu o singura cormana. Pe suprafete mici, scosul se poate face si manual, insa trebuie sa se asigure puietilor un pivot de peste 22 cm. Urmeaza scoaterea puietilor, cu care ocazie sunt admisi cei cu radacini sanatoase, imbracate cu radacini subtiri, fara vatamari mecanice, iar tulpina sa fie dreapta, fara urme de daunatori, boli sau ger.

           

           

2.2.      Scoala de pomi altoiti (pepiniera de pomi)

Infiintarea campului I. Pe terenul destinat acestui camp se

administreaza inainte de desfundat, ingrasaminte organice si chimice dupa cum urmeaza : gunoi de grajd 40-60t/ha, 60-80 kg fosfor, 40-50 hg potasiu la hectar si 60-70kg/ha Heclotox sau alt insecticid pentru combaterea viermilor sarma sau a larvelor de carabus.

            Cu 2-3 luni inainte de plantare, terenul se desfunda la adancimea de 50-60 cm. Pentru plantarea de primavara, desfundatul se face in octombrie-noiembrie, iar discuirea si nivelarea, primavara, inainte de plantat.

            Campul I se poate infiinta cu puieti obisnuiti in scoala de puieti sau produsi la ghivece, cu marcote sau, mai rar, cu butasi inradacinati. Inainte de plantare, acestia se scot de la stratificat, se fasoneaza si se mocirlesc pana la colet.

            Plantarea. Se face la distanta de 12 cm pe rand, pentru marul altoit pe vegetativ si 20 cm pentru cel altoit pe generativ. Se utilizeaza cabluri de sarma marcate la aceste distante, prevazute la fiecare capat cu cate un tarus lung de 60 cm si gros de 6-10 cm, cu capatul de sus armat pentru a nu se sparge la baterea cu maiul. Lungimea cablului trebuie sa depaseasca cu circa 2 m latimea parcelei. Plantarea se face manual, cu plantatoarea de tip T, sau cu cazmaua.

            Plantarea este de buna calitate cand puietii sunt bine aliniati pe rand si opun rezistenta la incercarea de a-i trage din sol. Imediat dupa plantare, urmeaza efectuarea bilonului, cu o inaltime de 12-15 cm, iar pe intervalele dintre randuri terenul se mobilizeaza cu cultivatorul.

            Lucrarile de ingrijire in campul I.

            •   Pe parcursul perioadei de vegetatie se aplica 3-4 udari in perioadele secetoase, urmate de prasile pe rand. Cand lastarii crescuti din portaltoi au 10-12 cm lungime, se retine cel mai viguros dintre acestia, restul se elimina. Biloanele se mentine pana la altoire, inaltimea  lor reducandu-se treptat cu ocazia efectuarii prasilelor. Se aplica tratamente fitosanitare la avertizare si o fertilizare suplimentara cu 100-150kg/ha azot, in luna iunie care se incorporeaza in sol printr-o prasila.

            •   Spre sfarsitul verii, intre 20 iulie si 1 septembrie se efectueaza altoirea puietilor in ochi dormind.

            •   La doua saptamana dupa altoire se face verificarea prinderii altoilor. Altoirea este reusita daca portiunea de petiol este ingalbenita si cade la atingerea cu degetul, iar coaja scutisorului este turgescenta. Daca altoiul nu s-a prins, petiolul se usuca si cade, iar coaja scutisorului se zbarceste.

            •   In cazul altoilor neprinsi, se marcheaza puietii cu rafie si se realtoiesc imediat in ochi dormind, la 2-3 cm mai sus si in partea opusa primei altoiri.

            •   Dupa 20-25 zile de la altoire, se slabesc legaturile prin rasucirea lor cu degetele, in sens invers.

            •    Daca toamna este lunga si umeda, unii altoi pornesc in crestere si formeaza lastari tineri. Se recomanda ciupirea acestora la 3-4 frunze pentru a le opri cresterea si a favoriza lignificarea tesuturilor inaintea de venirea gerurilor.

            •   Toamna tarziu, inainte de inghetarea solului se face musuroirea puietilor, cu pamant maruntit, pe o inaltime de 15-20 cm.

            Lucrari de ingrijire in camp II.

            •   Primavara de timpuriu, cu ajutorul unei sapaligi, se face dezmusuroirea ochilor altoiti pentru a preveni putrezirea acestora ;

            •   La inceputul lunii martie, inainte ca seva sa inceapa sa circule, se efectueaza taierea la cep. Aceasta consta in scurtarea portaltoiului la 10-15 cm deasupra punctului de altoire si odata cu aceasta se inlatura de la inel eventualele ramificatii care se afla pe cepul ramas. Cepul serveste la palisarea lastarului altoi, pentru a creste vertical si a preveni ruperea lui de catre vanturi puternice.

            •   Dupa pornirea in crestere a lastarilor, se face plivitul celor situati sub punctul de altoire, in scopul favorizarii cresterii altoiului. Operatia trebuie facuta cu mare grija, identificandu-se la inceput lastarul altoi, care se recunoaste usor dupa cicatricea in forma de T de la baza altoiului. Lucrarea se repeta de 1-2 ori.

            •   Portaltoii neprinsi sau cei carora le-au degerat ochii altoi in timpul iernii trebuie realtoiti in campul II prin una din urmatoarele metode : altoirea in ochi crescand, in chip budding, sub coaja in cap de altoire, in triangulatie sau chiar in despicatura. Pentru aceste metode de altoire se folosesc ramuri altoi recoltate toamna si pastrate in camere frigorifice sau stratificate in nisip.

            •   O lucrare de mare inportanta o reprezinta proiectarea coroanei in campul II. Din lastarii anticipati aparuti in zona de formare a coroanei se retin cei necesari pentru obtinerea sarpantelor, eventual si axul, iar restul se suprima complet sau se ciupesc la 2-3 frunze de la baza.

            •   Alte lucrari agrotehnice aplicate in cursul perioadei de vegetatie sunt : 4-6 prasile mecanice pe intervalele dintre randuri, completate cu prasile manuale de rand ; administrarea ingrasamintelor cu azot ; controlul periodic al pomilor sub aspect fitosanitar si aplicarea tratamentelor necesare pentru combaterea bolilor si daunatorilor, scoaterea pomilor neprinsi la altoire si arderea lor.

            •   Defolierea pomilor, chimica sau manuala, scoaterea pomilor, sortarea, legarea si stratificarea acestora, sunt ultimile lucrari aplicate in campul II si care se efectueaza in acelasi mod cu cel din scoala de puieti.

2.3.      Altoirea marului

Altoirea speciilor pomicole in pepiniera se poate realiza prin doua

metode si anume : cu mugure si cu ramura detasata. Vom prezenta in cele ce urmeaza, doua dintre cele mai simple si mai folosite metode de altoie.

           

            2.3.1.   Altoirea in ochi dormind

            Aceasta metoda de altoire este cea mai frecvent intalnita in productie. Denumirea ei indica principalele caracteristici : altoiul este un mugure vegetativ cu dezvoltare normala, insotit de o portiune de petiol de frunza de 10 mm, care dupa altoire ramane in repaus pana in primavara urmatoare. Portaltoiul este un puiet, un butas sau o marcota inradacinata.

            Pentru reusita altoirii in ochi dormind este necesar ca seva portaltoilor sa fie activa, pentru a se desprinde coaja, iar mugurii altoi sa fie complet dezvoltati. Aceste conditii se realizeaza in a doua jumatate a verii, incepand de la sfarsitul lunii iulie si pana la inceputul lunii septembrie.

            Zona de altoire pe portaltoi se alege langa colet, indeosebi la portaltoii obtinuti din seminte si samburi. La portaltoi vegetativi, altoirea se face mai sus fata de suprafata solului. In unele cazuri insa, cand urmarim ca trunchiul pomului sa fie format din portaltoi salbatic, mai rezistent la ger, altoirea se va face la inaltimea de formare a coroanei.

            Lucrari de pregatire a altoirii. Cu 2-3 saptamani inainte de momentul altoirii, se uda puietii portaltoi pentru a activa circulatia sevei. In ziua altoirii se fac urmatoarele :

12    se indeparteaza toate ramurile laterale de la baza puietilor portaltoi pe o portiune de 15-20 cm de la colet in sus ;

13    se inlatura pamantul adunat in jurul coletului cu ocazia prasilelor sau ramas din musuroiul facut la plantare ;

14    se sterge coaja portaltoiul cu o carpa de bumbac, pentru a indeparta pamantul sau graunciorii de nisip care strica taisul briceagului.

Pregatirea altoiului. Altoii se recolteaza din soiuri cunoscute, din

pomii aflati in plina productie, sanatosi, vigurosi, cu fructele cele mai mari si de buna calitate. De la acesti pomi se recolteaza lastari crescuti in aceeasi vara, de grosimea unui creion, lignificati si cu muguri bine dezvoltati. Cei mai buni sunt lastarii situati in partile mai luminate ale coroanei.

            Pregatirea portaltoiului si altoirea propriu-zisa. Se alege o zona cu coaja foarte neteda, in apropierea coletului, apoi cu lama briceagului se taie coaja in forma literei T compusa dintr-o sectiune transversala de 1 cm si una longitudionala de 3-3,5 cm. Pentru aceasta, briceagul de altoit este tinut intre degetul mare si celelalte degete, in afara de aratatorul, care ramane intins pe muchia lamei. Se aseaza lama briceagului transversal pe portaltoi, apasand si deplasand foarte putin briceagul. Miscandu-l in stanga si in dreapta se obtine taietura transversala in coaja.

            Controlul prinderii la altoire se face dupa 12-14 zile. Daca portiunea de petiol care a insotit ochiul a cazut sau cand este atinsa cade imediat, iar mugurele altoi si coaja sunt verzi si turgescente, inseamna ca altoiul este prins.

            Pentru altoii prinsi, dupa 20-40 de zile, cand se observa tendinta se strangulare de catre rafie, se face slabirea legaturii, rasucind rafia in sensul invers legarii.

            Daca toamna este lunga si umeda iar unii altoi pornesc in crestere, se recomanda ciupirea noilor lastari la 3-4 frunze pentru a opri cresterea acestora si a favoriza lignificarea tesuturilor inainte de venirea frigului.

           

Cap.    VI      PORTALTOII  MARULUI

Pentru mar, pomicultorii dispun de o gama foarte larga de portaltoi,

putand satisface aproape in toate situatiile cultura marului, acolo unde aceasta este posibila. Pentru usurinta alegerii combinatiei eficiente, in functie de conditiile ecologice, caracterul livezii si destinatia productiei, redam in continuare pe scurt principalele caracteristici  biologice si culturale ale portaltoilor admisi in inmultire in Romania sau utilizati pe plan mondial.

            Portaltoii marului, folositi in cultura sunt : marul paduret, marul franc, tipurile paradis si dusen, hibrizii dintre aceste doua tipuri cu anumite soiuri de mar precum si selectiile vegetative obtinute prin hibridarile libere sau dirijate intra si  interspecifice. In ultimul timp s-au obtinut rezultate bune in obtinerea portaltoilor vegetativi.        

           

Cap.    VII      SOIURI  DE MAR DIN  SORTIMENTUL  ACTUAL

Soiuri de vara :

Aromat de vara – pom de vigoare mijlocie, cu coroana deasa. Fructele sunt mijlocii, sferice sau usor turtite, cu pielita galben-verzui

acoperita pe cea mai mare parte cu rosu. Pulpa este alb-galbuie, dulce acrisoara, placut aromata, buna pentru masa.

            Melba – Pomul este viguros, cu coroana sferic-ovala. Fructele sunt mijlocii, sferic-turtite, cu coaste abia evidente. Pielita are culoarea verde-galbuie pe partea umbrita si rosie cu dungi carminii pe cea insorita. Pulpa este alba, afanata, frageda, suculenta, dulce-vinurie, slab aromata, este destul de buna pentru masa.

            Remus – Pomul este semiviguros, cu coroana globuloasa si rodeste pe tepuse si nuieluse. Infloreste simultan cu polenizatori. Intra pe rod in anul 3 de la plantare. Este un soi rezistent la rapan. Numarul de tratamente cu fungicide este redus la jumatate.

           

            Soiuri de toamna :

            Prima – Pomul este viguros, productiv si rezistent la rapan. Fructele sunt mari, ovosferice cu coaste aparente, pielita lucioasa cu multa ceara, verde galbuie pe parte umbrita si rosie intens pe trei sferturi din suprafata. Pulpa este alb-galbuie, potrivit de fina, suculenta, acidulat-dulce, intens si placut aromata, foarte buna pentru masa.

            Voinea – Pomul este viguros, cu rodire pe ramuri lungi, Poseda rezistenta la rapan si fainare. Fructele sunt mari, alungite sau tronconice, cu pielita groasa, galbena acoperita cu rosu aprins si cu puncte albicioase. Pulpa este alb-galbuie, dulce, foarte suculenta, cu aroma placuta, de calitate foarte buna pentru masa.

            Falticeni – Soi obtinut la S.C.P.P Falticeni prin polenizarea libera a soiului Jonathan. Pomul este semiviguros, cu coroana sferic-turtita, rodeste preponderent pe ramuri scurte. Fructele sunt mari, de forma sferic-turtita. Pielita este subtire dar rezistenta, are culoarea de fond galben, acoperita cu rosu carmin. Pulpa este galbena, suculenta, dulce si armonios acidulata, cu gust racoritor si aromata.

           

            Soiuri de iarna :

            Jonathan – Pomul de vigoare mijlocie, rodeste mai ales pe ramuri lungi. Este un soi sensibil la boli. Este soiul cu cea mai mare pondere in productia de mere din Romania. Fructele sunt rezistente la transport, manipulare si pastrare, au marime mijlocie si forma tronconica. Pielita este subtire, rosie-vie, de obicei fara dungi, uneori cu rugina sub forma de firisoare. Pulpa alb-galbuie, suculenta, dulce, prezinta o aroma foarte intensa, cu totul caracteristica, fiind de calitate superioara pentru masa.

            Delicios Auriu (Golden delicious) – Pomul de vigoare mijlocie, rodeste pe ramuri lungi mult ramificate. Este un soi sensibil la boli, dar productiv si de calitate superioara. Fructele se pastreaza foarte bine daca sunt recoltate corespunzator. Acestea sunt mari, sfero-conice, costate, de culoare galbena cu puncte de rugina mari si rare. Pulpa este galbuie, crocanta, suculent, pronuntat dulce, slab acidulat, cu aroma placuta. Este soiul preferat de cei mai multi consumatori.

            Wagener premiat – Pomul este de vigoare slaba, rodeste pe ramuri scurte. Fructele foarte variate ca marime chiar pe acelasi pom, au forma turtita, pielita subtire, lucioasa, cu multa ceara si de culoare rosu zmeuriu dungat. Pulpa alba, cu nuanta galbuie, compacta, fina, suculenta, dulce, putin acidulata, slab aromata este de calitate buna pentru masa. Rezistenta fructelor la transport si pastrare.

            Delia – Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroana globuloasa, rodeste pe ramuri scurte. Fructele sunt de marime mijlocie, de forma sferic-turtita, usor costate. Pielita este lucioasa, galben-verzuie, acoperita cu pe ¾ din suprafata cu rosu-rubiniu. Pe toata suprafata pielitei prezinta puncte mici. Pulpa este alb-galbuie, suculenta cu gust echilibrat dulce-acrisor, fin aromata.

Cap.    VIII      SPECIFICUL  CULTURII  MARULUI

3.1. Sisteme de cultura a marului

Marul se cultiva in special in lantatii intensive si superintensive iar pe

suprafete mai mici, in zona dealurilor inalte sau in gradinile din jurul caselor, se poate cultiva in sistem clasic. Sunt prezentate in continuare caracteristicile celor 3 sisteme de cultura a marului.

            Sistemul intensiv. Plantatiile se amplaseaza pe terenuri plane sau cu panta pana la 15%, pretabile la mecanizare. In zonele in care se inregistreaza precipitatii sub 600 mm anual, se inpune irigarea. In functie de numarul de pomi/ha, plantatiile intensive se clasifica astfel : semiintensive- cu 833-1250 pomi/ha.

            Productia medie in perioada de rodire maxima este de 25-30t/ha, tratamentele fotosanitare se pot aplica in mod corespunzator datorita taliei reduse a pomilor ; iluminarea fiind buna, se obtin fructe de calitate superioara.         

            Sistemul superintensiv. In functie de numarul de pomi/ha sistemul superintensiv se clasifica astfel :

15    cu desime mare : 1250-2500 pomi/ha ;

16    cu desime foarte mare : peste 2500 pomi/ha.

In cazul metodei de plantare in randuri simple se folosesc urmatoarele

distante de plantare in functie de fertilitatea solului, vigoarea soiului si alti factori : 3 x 1m ; 2 x 1,25m ; 1,5 x 0,8 m si chiar 1,8 x 0,6 m. Distanta de 0,6 m pe rand se foloseste la unele forme aplatizate.

            La plantarea in benzi de cate doua randuri se folosesc urmatoarele distante de plantare :

17    2,5 m intre benzi, 1 m intre randurile din fiecare banda si 1 m intre pomi pe rand ;

18    3,5 m intre benzi, 1,67 m intre randurile din fiecare banda si 1,25 m intre pomi/ rand ;

In primii 3-4 ani de la plantare taierile sunt eliminate complet,

potentialul maxim de rodire se atinge in anii 4-5, ca urmare investitiile, care sunt si mai mari decat in livezile intensive, sunt recuperate foarte repede.

            Productia medie in perioada de rodire maxima este de 35-40 t/ha. Gradul de mecanizare este si mai avansat decat in livezile intensive, ca urmare pretul de cost al fructelor este mult mai redus.

            Sistemul clasic. Se caracterizeaza prin utilizarea unor pomi de vigoare mare, cu coroane globuloase de mare volum. Distantele de plantare sunt mari si anume de la 7-8 pana la 10-12 m. La acesti pomi, in tineretea acestora, se aplica taieri severe pentru formarea coroanelor, in vederea obtinerii unui schelet puternic si de dimensiuni mari care sa sustina rodul.

           

            3.2.      Alegerea locului pentru plantatiile de mar

            Terenurile favorabile pentru cultura marului sunt cele plane si cele cu pante mici.

            Alegerea terenului trebuie facuta cu mare atentie. Aceasta datorita, pe de o parte, faptului ca terenurile in panta sunt in general erodate si slab productive, iar pe de alta parte datorita cerintelor ridicate ale marului fata de fertilitatea si umiditatea solului. Trebuie de asemenea avute in vedere si conditiile climatice, care influenteaza cresterea si fructificarea soiurilor de mar.

            Se vor evita de la inceput solurile prea grele, cu un continut de peste 80-85% argila, solurile nisipoase care contin peste 90% nisip si solurile cu exces de calciu. De asemenea, nu sunt indicate solurile prea acide, cele saraturoase, cu exces de umiditate sau cele prea subtiri sau prea uscate.

            Plantatiile mari, asa-zisele plantatii ,,comercial-industriale’’ se amplaseaza pe pante mai mici de 25-30% ; in cadrul acestor versanti se recomanda terenul din treimea mijlocie a versantilor. Livezile intensive trebuie sa fie amplasate pe terenuri uniforme, plane sau cu panta mica pana la 15%.

            3.3.      Pregatirea terenului in vederea plantarii

            O pregatire corespunzatoare a terenului inainte de plantare influenteaza foarte mult ritmul de crestere al pomilor in perioada de tinerete, dar si rodirea pomilor in primii ani.

            Cea mai buna pregatire a terenului consta in desfundarea lui la adancimea de 60-70 cm. Pe terenurile cu pante pana la 15-20%, desfundarea se face pe intreaga suprafata. Lucrarea se face mecanizat de-a lungul curbelor de nivel. Pentru a preveni eroziunea solului, acolo unde  este cazul, se recomanda ca la 20-30 m sa se lase fasii nedesfundate cu latimea de 2-2,5 m. Distanta dintre ele se stabileste in asa fel incat portiunile nedesfundate sa ramana pe mijlocul intervalelor dintre randuri. Pe terenurile cu pante mai mari de 20% unde se construiesc terase, desfundatul terenului se face concomitent cu terasarea. Acolo unde terenul nu permite desfundarea, se sapa gropi mari cu 2-3 luni inainte de plantare.

           

            3.4.      Stabilirea distantelor de plantare

            Se face in scopul asigurarii spatiului optim pentru cresterea fiecarui pom din  parcela. La specia de mar se tine seama de sistemul de cultura, vigoarea portaltoiului, vigoarea soiului, forma de coroana si fertilitatea solului.

            Deci stabilirea unor distante optime trebuie facuta pentru fiecare parcela in parte numai dupa ce toate eceste caracteristici sunt bine cunoscute. Daca distantele de plantare sunt prea mari nu se valorifica suficient terenul, iar in cazul distantelor prea mici, pomii se umbresc reciproc, se creaza un microclimat favorabil dezvoltarii bolilor si daunatorilor, fructele obtinute sunt sunt de calitate inferioara, slab colorate etc.

            Pentru plantatiile din sistemul clasic de cultura, distantele de plantare sunt foarte mari si variaza intre 5-8m/rand si 8-10 m intre randuri.       

           

            3.5.      Plantarea pomilor

            In conditiile pedoclimatice ale tarii noastre, marul se planteaza toamna. Plantarea de toamna reprezinta avantajul unei mai bune refaceri a sistemului radicular precum si pornirea in vegetatie primavara mai devreme.

            Sapatul gropilor. In teren desfundat gropile se sapa cu cateva zile inainte de plantare sau chiar in perioada plantarii, pentru a beneficia de umezeala solului. In acest caz dimensiunile gropilor vor fi de 40 x 40 cm, iar adancimea tot de 40 cm.

            Pe suprafete mari si in teren desfundat, gropile se sapa mecanizat cu burghiul special actionat de tractor. Pe suprafete mici gropile se executa manual, cu cazmaua, astfel :

19    pamantul fertil rezultat de la primul rand de sapatura se aseaza intr-o parte a gropii ;

20    se sapa apoi al doilea rand de cazma, cu sol mai greu si mai umed, care se aseaza in partea opusa. Solul de pe fundul gropii se mobilizeaza si se lasa pe loc.

In cazul cand unele gropi sapate dιjà se umplu partial cu apa care

persista mai multe zile, acestea se largesc, iar adancimea se reduce. Daca apa se mentine perioade mai lungi, inseamna ca in  zona respectiva trebuie facuta o drenare a solului.

            Plantarea pomilor. Inainte de plantare se face fasonarea radacinilor, daca aceasta lucrare nu a fost facuta cu ocazia stratificarii. Se inprospateaza prin taiere cu foarfeca sau cu cosorul, toate ranile din capatul radacinilor.

            In plantatiile superintensive, locurile unde se planteaza pomii se stabilesc cu ajutorul unui cablu marcat la distanta corespunzatoare intre pomi pe rand. Acest cablu, lung de 50 m, se intinde intre pichetii din centrul gropilor aflate in capetele randurilor.

            In functie de lungimea radacinilor, se introduce sau se scoate pamant din groapa, pana ce coletul pomului ajunge la nivelul indicat. Pentru ca radacinile sa fie rasfirate si in pozitie normala, pamantul introdus in groapa se aseaza sub forma de musuroi.         

            Fertilizarea la plantare. Fertilizarea la plantare se practica numai in cazurile cand aceasta nu s-a facut odata cu pregatirea terenului. La fiecare groapa se administreaza 10kg gunoi de grajd bine fermentat, 150-200 g superfosfat si 50-100 g de sare potasica.

            Plantarea pomilor pe biloane se practica pe terenurile cu exces de umiditate, pentru a ridica nivelul sistemului radicular. Terenul se modeleaza sub forma de biloane inalte de 30-40 cm, pe care se planteaza pomi. Intervalele dintre biloane se mentin inierbate permanent, iar biloanele se mentin ca ogor negru.     

                                   

Cap.      IX         FORMAREA SI INTRETINEREA COROANELOR

4.1.      Praticularitati de formare a coroanelor

Marul formeaza in mod natural, coroane inalte si dese, datorita

ramificatiilor Numeroase, iar vegetatia si fructificarea se deplaseaza an de an spre periferia coroanei. Prin operatii de formare a coroanei se realizeaza o diferentiere a cresterilor vegetative, sub raportul vigorii, astfel ca unele sa devina ramuri de schelet de diferite ordine, altele ramuri de semischelet dau de rod. Daca coroanele sunt lasate sa creasca natural, diferenta de vigoare dintre ramuri este ori prea concentrata, ori prea slaba.

            Realizarea unor forme de coroane in scurt timp de la plantarea pomilor depinde de modul cum sunt dirijate ramurile de schelet si de garnisirea acestora cu ramuri de rod. Pentru aceasta este inportant sa se cunoasca in ce cazuri sau in ce pozitie o ramura are o crestere mai viguroasa sau mai slaba, cand se alungeste mai mult sau candi si incetineste cresterea, cate formatiuni de rod iau nastere pe o ramura cu pozitie orizontala etc.

            Tinand seama de pozitia ramurilor fata de verticala, de-a lungul timpului s-au facut urmatoarele observatii :

            1.   Ramurile cu directie verticala de crestere, au cea mai mare vigoare. In anul urmator, aceste ramuri se garnisesc mai mult, in timp ce partea bazala ramane degarnisita.

            De-a lungul acestor ramuri exista o mare diferenta de vigoare intre lastari : cei situati spre varf sunt foarte puternici, iar cei situati mai jos vigoarea scade treptat spre baza, inregistrand lungimi de doar 1-2 cm.

2.      Ramurile cu directie de crestere spre orizontala, au urmatoarele c

aracterisitici : vigoare de crestere slaba si alungirea foarte mica ; se garnisesc cu lastari pe toata lungimea, iar acestia sunt de lungime mica si mijlocie ; majoritatea lastarilor de garnisire se transforma in ramuri de rod.

3.      Ramurile cu directie de crestere oblica au o vigoare de crestere

intermediara corespunzatoare inclinarii fata de vertical. Cu cat sunt mai apropiate de verticala cu atat cresterea in lungime este stimulata iar cu cat sunt mai apropiata de orizontala cresterea este mai temperata si garnisirea cu ramuri de rod mai buna.

4.      Ramurile cu directie de crestere pendenta, manifesta o vigoare de

crestere in lungime extrem de slaba, iar cei mai vigurosi lastari se obtin catre baza. Aproape toti lastarii existenti pe aceste ramuri se transforma in ramuri de rod.

5.      Ramurile arcuite formeaza lastari vigurosi pe zona de maxima

curbura, iar ceilalti lastari au vigoare descrescatoare spre ambele extremitati. Si in acest caz lastarii cu vigoare slaba se transforma in ramuri de rod.

           

4.2.      Operatii folosite pentru dirijarea coroanelor cu volum mic

Operatiile folosite cu scopul dirijarii cresterii si fructificarii au fost

clasificate astfel ;

21    Operatii principale ( scurtarea, suprimarea, inclinarea ramurilor, etc.)

22    Operatii secundare ( crestarea, inelarea, extirparea mugurilor, incizia, etc.)

Scurtarea ramurilor consta in indepartarea unei portiuni din lungimea

unei ramuri anuale, scurtarea poate fi :

23    Slaba – cand se indeparteaza 1/4 – 1/3 din lungime ;

24    Mijlocie – cand se indeparteaza 1/2 din lungime ;

25    Puternica – cand se indeparteaza 2/3 din lungime.

Reductia – reprezinta o scurtare puternica care se aplica ramurilor cu

varsta mai mare de 1 an. Se practica la taierea de rodire a marului cu scopul de a apropia rodul de ramurile de schelet.

            Suprimarea – este eliminarea de la baza a unei ramuri sau a unei sarpante, cu scopul raririi coroanei. In tineretea pomilor se suprima ramurile concurente, cele lacome, cele cu pozitie necorespunzatoare sau cele de prisos.

            Dresarea ramurilor se realizeaza prin aducerea lor catre verticala, cu scopul de a le favoriza cresterea in lungime. Se aplica mai ales la pomii tineri, pentru ramurile anuale alese cu scopul de a deveni sarpante si care sunt mai slab dezvoltate.

            Inclinarea ramurilor – se realizeaza prin indepartarea ramurilor fata de verticala, aducandu-le spre orizontala sau chiar sub orizontala. Aceasta operatia are urmatoarele efecte : incetineste cresterea ramurilor care au tendinta de a creste puternic ; stimuleaza pornirea in crestere a mugurilor de  la baza ramurii, garniseste sarpantele si subsarpantele cu ramuri de semischelet si de rod si, in final, grabeste intrarea pe rod a pomilor.

            Crestarea – se realizeaza prin taierea transversala a scoartei si a 1-2 inele lemnoase deasupra punctului de insertie a unui mugure sau a unei ramuri slabe, cu scopul de a stimula cresterea mai puternica. Crestarea in forma de semiluna sau V rasturnat se efectueaza primavara, inainte de pornirea vegetatiei.

            Inelarea – consta in taierea si scoaterea unui inel complet, de coaja, lat de 3-6 mm, fara a taia si vasele lemnoase. Aceasta operatie are doua momente de aplicare :

a)      Primavara, inainte de pornirea vegetatiei, se face pe axul pomului

deasupra punctului de insertie a unor sarpante sau ramuri slabe si are aceleasi efecte de stimulare a cresterii ca si crestarea.

b)      La sfarsitul primaverii, se realizeaza asupra ramurilor din

coaroana. Are ca efect oprirea circulatiei descendente a substantelor organice sintetizate in frunze, favorizind astfel dezvoltarea organelor aflate deasupra punctului de inelare.

           

4.3.      Principalele forme de coroane

In livezile intensive de mar pomii sunt condusi cu coroane aplatizate (

palmeta etajata, palmeta neetajata, drapel Marchand, tripla incrucisare Delbard, axul vertical, fusul tufa). In livezile clasice, datorita faptului ca distantele de plantare sunt mari, pomii sunt condusi cu coroane voluminoase, puternice, nu necesita sisteme de sustinere.

            Cele mai intalnite forme de coroane voluminoase sunt :

26    Piramida etajata rarita ;

27    Piramida neetajata ;

28    Piramida mixta ;

29    Vasul ameliorat.

La alegerea formei de coroana este necesar sa se tina seama si de

particularitatilebiologice ale soiului cultivat.

           

4.3.1.   Palmeta etajata cu brate oblice

Este caracterizata prin cateva trasaturi definitorii : trunchi scurt in jur

de 50 cm si 3 pana la 5 perechi de ramuri principale orientate pe cat posibil intr-un singur plan vertical ce se afla pe directia randului respectiv.

            Aceste sarpante vor fi dirijate astfel incat sa formeze unghiuri de 50 - 60° cu axul principal, distanta intre perechile de sarpante putand fi intre 60 si 130 cm, in functie de vigoarea soiului. Doar pe cele doua sarpante ale primului etaj se pot proiecta subsarpante orientate in lateral fata de ramura principala si alternand stanga-dreapta fata de axul randului. Distanta intre doua subsarpante vecine va fi de 50-60 cm.

            La pomii cu vigoare mai mare orientarea sarpantelor se poate face si in absenta spalierului. Dupa aceasta descriere sumara a configuratiei palmetei etajate cu brate oblice vom trece la descrierea activitatilor concrete inpuse de anumite situatii specifice dar si de inaintarea pomului in varsta.

            La plantare. Daca din pepiniera pomii au fost procurati sub forma de vergi neramificate acestea vor fi retezate la o inaltime de 60 cm deasupra punctului de altoire. Cand pe astfel de vergi au crescut ramurele anticipate este preferabil ca acestea sa fie suprimate pentru ca este putin probabil ca dine le sa se dezvolte ramuri drepte, viguroase.

            Daca din pepiniera a fost adus un pom cu mai multe ramuri bine dezvoltate, dintre acestea se vor alege doua care sa intruneasca cerintele de baza ale acestui tip de coroana : sa se afle in acelasi plan, de o parte si de cealalta a axului, sa nu aiba mai mult de 10 cm intre punctele de insertie la ax, sa fie cat mai drepte si bine dezvoltate. Celelalte ramuri se suprima de la punctele de insertie la ax, sa fie cat mai drepte si bine dezvoltate

            Pe parcursul primului an de la plantare sunt necesare cateva interventii ,,in verde’’ :

30    La vergile neramificate, in faza de inceput a cresterii lastarilor, se

vor indeparta mugurii si lastarii crescuti pe trunchi pana la inaltimea de 40 cm de la sol ;

31    La pomii care au avut, la plantare, prima pereche de sarpante se

vor indeparta mugurii  si lastarii crescuti pe coama acestor ramuri si lastarul concurent al prelungirii axului.

            Urmatoarea interventie ,,in verde’’ va fi aplicata cand lastarii au deja lungimea de 20-25 cm. La pomii plantati ca vergi neramificate se alege lastarul de prelungire a axului care trebuie sa fie suficient de drept si de viguros. Nu este obligatoriu ca aceasta sa fie ultimu lastar aflat in punctul cel mai de sus al axului. Daca imediat sub acesta exista un lastar mai viguros si mai drept, va fi ales acesta, retezand axul cu 1-2cm deasupra punctului de insertie al lastarului ales.

            Pe parcusul celui de-al II-lea an de la plantare continua lucrarile de formare a sarpantelor si de finisare a celor existente. Taierile de formare pot incepe primavara devreme. Daca cele doua sarpante alese anul trecut s-au dezvoltat normal iar prelungirea axului este suficient de inalta se va incepe proiectarea etajului al 2 de sarpante prin taierea prelungirii axului la 60-120 cm deasupra zonei de insertie la ax a celor doua ramuri ce formeaza etajul I.

            Pentru souiuri mai putin viguroase se va alege o inaltime de taiere mai apropiata de valoarea de 60 cm, iar pentru soiurile mai viguroase aceasta valoare se va apropia mai mult de 120 cm. Sunt frecvente situatiile cand prelungirea axului nu este suficient de lung astfel incat nu poate fi respectata nici macar inaltimea minima de taiere.

            In situatii in care prelungirea axului nu asigura nici pe departe inaltimea de proiectare a etajului II iar cele doua face temperarea creterii acestora in favoarea dezvoltarii mai puternice a prelungirii axului. Astfel se inclina cele doua ramuri incat sa formeze unghiuri de aproximativ 50° cu axul iar ciupirea axului in vederea proiectarii etajului al doilea se va face in cursul verii cand lungimea acestuia va permite acest lucru.

            A doua interventie in vegetatie se face atunci cand lastarii au lungimi de 25 -30 cm. Se aleg cei 2 lastari care vor forma etajul al 2 precum si lastarul ce urmeaza sa asigure prelungirea axului.

            In august se va face o observare amanuntita a evolutiei de ansamblu a plantei :compararea dezvoltarii etajului II fata de I, a dezvoltarii ramurilor aceluiasi etaj, vigoarea prelungirii axului. Atunci cand se remarca o crestere foarte puternica a prelungirii axului, acesta poate fi retezata acum, la inaltimea de proiectare a etajului III.

            Daca pentru realizarea unghiului de ramificare este necesara ridicarea ramurii respective, lucrarea in sine implica mai putin riscul ruperii. Invers, daca ramura trebuie coborata, riscul ruperii chiar in punctul de insertie este crescut, mai ales la anumite soiuri.

4.3.2.   Palmeta neetajata cu brate oblice

Diferenta fata de palmeta etajata este ca ramificatiile principale nu mai sunt

Dispuse in perechi ci mai degraba alterneaza pe o parte si pe cealalta a axului, pe directia randului. Aceste ramificatii pot fi in numar de 10-16 si se va urmari ca distantele intre punctele lor de insertie pe ax sa fie in jur de 20-25 cm ceea ce inseamna, tinand cont de alternanta stanga-dreapta, cam 50cm intre doua ramuri aflate pe aceeasi parte.

            Deoarece majoritatea operatiunilor necesare nu difera de cele prezentate in cazul palmetei etajate, vor fi enumerate in continuare doar diferentele :

32    In primul an de la plantare se pot alege dιjà 3-4 viitoare sarpante

care pot fi inclinate la unghiul definitiv daca au o lungime corespunzatoare ;

33    In primavara fiecarui an se va face o reducere a axului la 60-65 cm.

Cand lastarul de prelungire are lungimea de 60-70 cm i se ciupeste varful favorizand astfel aparitia de lastari din care un numar de 3-5 bucati vor forma sarpante ;

34    Spre deosebire de palmeta etajata, aici nu vor fi lasate

subsarpantele pe niciuna din ramificatiile principale.

           

4.3.3.   Coroana tip drapel Marchand

Este o forma de coroana indicata pentru soiuri cu vigoare mica si

mijlocie altoite pe portaltoi cu crestere slaba sau moderata. Pomii se planteaza pe randuri prevazute cu spalieri cu 4 sarme. Pozitia la plantare nu va fi verticala ci la 45°.

            La plantare, vergile se scurteaza la 60 cm care este inaltimea de proiectare a trunchiului. In vara, dintre lastarii crescuti ca urmare a scurtarii vergii se lasa intacti trei mai vigurosi iar restul se ciupesc la 4-6 frunze.

            In septembrie unul se orienteaza in prelungirea trunchiului, al doilea capata o pozitie perpendiculara pe ax iar al 3 se leaga de-a lungul primei sarme. Toti ceilalti lastari se suprima. In primavara anului urmator, cresterea anuala a axului se scurteaza la 60 cm, in dreptul sarmei a doua a spalierului.

            Dupa intrarea in vegetatie, lastarii crescuti vertical pe cele doua sarpante, se suprima. Se suprima si cei crescuti vertical pe ax dar se lasa ultimii trei de la varf. Restul lastarilor se lasa intacti iar cand capata lungimi suficiente se inclina la orizontala.

            In septembrie, cei 3 lastari de la varf se paliseaza identic cu cei despre care s-a vorbit mai sus. Lucrarile de formare anuale se repeta pana cand pomul ajunge la o inaltime de 2,5-3 m.

 

4.3.4.   Fusul – tufa

Caracteristica acestui tip de conducere a coroanei este existenta unui

ax central ce poarta un numar de 10-16 ramioficatii principale dispuse in spirala si avand punctele de insertie la distante intre 10 si 30 cm.

            Ele sunt dispuse oblic fata de ax formand cu acesta unghiuri de 60 - 70° cele dinspre varf. Pe sarpante se dezvolta doar ramuri de semischelet si de rod. Inaltimea trunchiului va fi in jur de 50 cm iar inaltimea totala a pomului 2,5 – 3,5 m.

            La plantare, daca pomii au lastari anticipati, se vor lasa primii incepand de la o inaltime de aproximativ 50 cm de sol. Ei vor respecta dispunerea in spirala si distantele de 10 – 30 cm intre punctele de insertie. Si in acest caz si daca pomii se prezinta ca vergi simple, axul se va scurta la o inaltime de 80 cm. In cazul vergilor simple, primele sarpante se vor alege in timpul vegetatiei cand lastarii au lungimi de peste 20 cm.

4.3.5.   Fusul subtire

            Aceasta forma de conducere a capatat din ce in ce mai multi adepti in ultima vreme, fiind usor de realizat si oferind productii bune pe langa usurinta aplicarii lucrarilor de intretinere. Vor fi utilizate soiuri altoite pe portaltoi cu vigoare scazuta.

            Daca, la plantare, se dispune de vergi simple, acestea vor fi scurtate la 70 – 80 cm. Daca pe varga exista dιjà lastari anticipati, ea se scurteaza la 80 – 100 cm. Dintre lastarii anticipati se aleg 3 sau 4, plasati corespunzator. Ceilalti vor fi suprimati de la inel.

            In anul al II-lea, primavara devreme, se face transferul de ax prin taierea ramurei de varf inpreuna cu o portiune din lemnul de doi ani astfel

incat taietura sa se faca deasupra unei ramuri care sa preia functia de prelungire a axului. Celelalte ramuri crescute vor fi lasate intacte cu exceptia celor prea viguroase care vor fi inclinate inspre orizontala.

4.3.6.   Piramida etajata rarita

Este alcatuita dintr-un ax puternic, pe care se gasesc 3-5 etaje formate

din cate 3 ramuri de schelet. Ramurile aceluiasi etaj sunt inserate pe ax la 8-10 cm una de alta. Fiecare sarpanta poarta 3-5 ramificatii. Distanta dintre etaje variaza in functie de soi, fiind cuprinsa intre 80 si 120 cm.

            In anul I, primavara devreme se aleg prelungirea axului si cu punctele de insertie distantate la 8-10 cm. Aceste ramuri vor constitui etajul I. Celelalte ramuri se suprima de la inel. Dupa aceasta, cu ajutorul unor calusi, sau prin ancorare, se corecteaza unghiurile de ramificare astfel incat sa fie mai mari de 45°.

            Prelungirea axului se lasa mai lunga, scurtand-o cu 25-30 cm deasupra planului de taiere a ramurilor din etajul I. Pe parcursul verii se lasa sa creasca toti lastarii aparuti pe ramuri, cu exceptia lastarilor concurenti, care sunt indepartati.

            In anul al II-lea de la plantare. In februarie-martie se analizeaza fiecare pom pentru a observa modul de conducere dina nul precedent. Se alege prelungirea axului si se scurteaza la 80-120 cm fata de punctul de insertie al ramurilor din etajul I.

            In cursul verii se inlatura lastarii concurenti, iar ceilalti lastari se lasa sa creasca in voie pana in luna iulie. Se controleaza pozitia ramurilor inclinate, facandu-se corecturi acolo unde este cazul. Incepand cu jumatatea lunii iulie si pana la sfarsitul lunii august, la fiecare sarpanta se aleg lastarii de prelungire si un lastar lateral care va forma prima ramura de ordinul II.

            Dintre lastarii crescuti pe ax se alege unul cu pozitie verticala pentru prelungire si 3 laterali pentru formarea etajului II al coroanei. Acestia trebuie sa aiba vigoare uniforma si sa fie bine repartizati in jurul axului, la jumatatea unghiului de deschidere al ramurilor de la etajul I.

            4.3.7    Piramida neetajata

            Se caracterizeaza prin existenta unui ax central pe care sunt inserate 5-7 ramuri principale de schelet, asezate in spirala, fara sa formeze etaje ; sarpantele sunt inserate pe ax la distanta de 30-40 cm una de alta. Pentru limitarea inaltimii pomului, prima sarpanta se formeaza la inaltimea de cca. 60 cm deasupra solului, iar axul se suprima deasupra ultimei sarpante. Pe fiecare sarpanta exista cate 3-5 subsarpante. Inaltimea totala a pomilor este de 3-3,5 m.

            Aceasta forma de coroana se foloseste pentru pomii de vigoare mare si mijlocie. Operatiile de formare a coroanei se efectueaza in lunile februarie-martie si in iulie-august, iar etapele sunt asemanatoare piramidei etajate rarite.

                       

4.3.8.   Piramida mixta

Este denumita mixta deoarece are elemente atat de la piramida etajata

rarita, cat si de la cea neetajata. Primele 3 ramuri principale de schelet de la baza coroanei au punctele de insertie apropiate la 5-10 cm, formand un etaj ; celelalte ramuri principale sunt asezate neetajat pe ax, la distanta de 30-40 cm una de alta.

            Operatiile de formare a piramidei mixte se efectueaza in lunile februarie-martie si se completeaza cu interventii in cusul vegetatiei, ca si la formele de coroana descrise anterior. Formarea acestei coroane incepe in anul plantarii si dureaza pana in anul 4 sau5 dupa plantare.

4.3.9.   Vasul  ameliorat

Este o forma de coroana globuloasa fara ax, care se preteaza pentru

soiurile de mar cu vigoare mijlocie si mare. Este formata din 3 ramuri principale, dirijate sub un unghi de 40-60° fata de verticala.

            In anul I de la plantare. Primavara timpuriu, daca pomii vin din pepiniera sub forma de vergi, se scurteaza la inaltimea corespunzatoare trunchiului, plus o portiune de 30-40 cm, pe care se vor retine lastarii necesari coroanei.

            Daca in cursul vegetatiei se constata ca cei 3 lastari nu au cresterea uniforma, se face echilibrarea cresterii lor. Deobicei lastaru situat mai sus creste mai puternic decat ceilalti. In acest caz, lastarul superior viguros se inclina, iar cel inferior cu cresterea inceata se dreseaza catre verticala.

            Spre sfarsitul verii, daca cei 3 lastari care formeaza bratele au o crestere viguroasa si uniforma se inclina la 50-60° fata de verticala. Daca sunt slabi, corectarea unghiurilor se face numai in portiunea bazala.

            In anul II de la plantare. Primavara devreme se face scurtarea celor 3 sarpante la lungimea de 60-70 cm, astfel incat varfurile lor se formeaza un plan orizontal. Daca sarpanta inferioara are vigoare mai slaba decat celelalte, se face o crestatura in lemn pentru intarirea ei.

            Lastarul subterminal plasat lateral se lasa pentru a forma prima subsarpanta. Lastarii laterali care au o pozitie oblica se inclina la orizontala, spre a le incetini cresterea si a favoriza formarea mugurelui de rod pe ei, iar cei verticali, care cresc pe partea superioara a sarpantelor se suprima.

            La sfarsitul verii, daca sarpantele tind sa creasca in sus, se face inclinarea lor la unghiuri de 50-60° fata de verticala.

            La anii urmatori. Lucrarile de formare se continua in acelasi mod, urmarindu-se obtinerea pe sarpante a ramurilor de ordinul II, la distante de cca. 60 cm una de alta, iar ramurile tinere laterale care nu sunt necesare formarii scheletului se inclina sau se arcuiesc pentru a le tempera cresterea.

Cap.    X     INTRETINEREA SI LUCRAREA SOLULUI IN LIVEZILE DE MAR

In livezile tinere de mar, in sistem intensiv, situate pe terenuri plane

sau cu panta pana la 13%, unde nu exista pericol de eroziune a solului, cele mai bune rezultate le da ogorul lucrat. Cand panta terenului este de 13-25% se adopta sistemul de intretinere a solului sub forma de benzi inierbate provizoriu in alternanta cu ogorul lucrat, deoarece previne procesul de eroziune.

            In cazul livezilor tinere in sistem clasic , unde distantele dintre randuri sunt mari, se pot folosi mai multe sisteme de intretinere a solului : ogorul lucrat combinat cu culturi de acoperire variaza in functie de cantitatea de precipitatii care cad in regiune, de natura solului.

            In zona deluroasa suficient de umeda se folosesc culturi de acoperire de vara-toamna. Pe solurile usoare si mijlocii, epoca cea mai buna pentru semanatul acestora este la mijlocul lunii iulie. Pe solurile mai grele si cu exces de umiditate, insamantarea se face la mijlocul lunii iunie. Plantele acoperite cresc si se dezvolta spre sfarsitul verii si toamna, cand pomii au cerinte mai mici pentru apa si hrana, urmand a fi introduse sub brazda cand jumatate din plante sunt in floare. Culturile de acoperire de vara-toamna sunt mai indicate pentru soiurile de mar ale caror fructe ating maturitatea pana la sfarsitul lunii august.

            Pe solurile grele, aratura adanca de toamna in livezile tinere de mar se face pana la adancimea de 30-35 cm pe portiunea intervalului neocupata cu radacini, iar in zona radacinilor adancimea araturii se stabileste diferentiat, in functie de portaltoi : 20-22 cm pentru salbatic si franc, 14-16 cm pentru tipurile vegetative cu inradacinare mai profunda.

Daca aratura este bolovanoasa, radacinile pot suferi uscaciune din aceasta cauza ; spre deosebire de alte culturi unde aratura de toamna ramane in brazda nemaruntita, in livezile de mar este necesar ca ea sa grapeze pe suprafetele ocupate cu radacini.

           

Cap.    XI      FERTILIZAREA LIVEZILOR DE MAR

Necesarul de elemente nutritive este diferit pe durata vietii pomilor.

Astfel, in livezile tinere, marul necesita de 1,5-3 ori mai mult azot decat potasiu si reactioneaza favorabil la doze moderate de ingrasaminte. Rezultate bune, la merii tineri s-au obtinut aplicand, anual, doze de 120kg N, 80kg P2O5 si 40kg K2O la hectar. Odata la doi, trei ani se aplica 20t/ha gunoi de grajd, ocazie cu care doza de ingrasaminte chimice se reduce.

            Ingrasamintele se aplica de o parte si cealalta a randurilor de pomi ; latimea benzii fertilizate se mareste anual cu 0,5 m astfel ca dupa 3-4 ani se fertilizeaza intreaga suprafata.

            In livezile pe rod, consumul de potasiu este mai mare decat cel de azot. Fertilizarea excesiva cu azot, depreciaza calitatea fructelor si reduce capacitatea de pastrare. Datorita, insa, faptului ca solurile noastre sunt bine aprovizionate cu potasiu, dozele de ingrasaminte aplicate nu contin acest element decat aproximativ la acelasi nivel sau chiar ceva mai putin decat azotul. In livezile pe rod cantitatile de ingrasaminte recomandate sunt in

stransa corelatie cu recolta planificata, cu zona pedoclimatica si cu tehnologia aplicata.

           

Cap.    XII     IRIGAREA LIVEZILOR DE MAR

Marul se numara printre speciile care reactioneaza bine la irigare

formand cresteri suficient de mari si asigurand recolte mari si de buna calitate.

            Deoarece in cele mai multe zone din tara noastra, in majoritatea anilor, se inregistreaza perioade prelungite de seceta este absolut necesara irigarea pomilor, in fiecare an.

            Cantitatea de apa care se administreaza la o singura udare ca si norma anuala de irigare este in functie de starea de umiditate a solului, care trebuie sa fie de aproximativ 75-80% din capacitatea de camp.

            La stabilirea unei norme corecte de irigare si de udare trebuie luati in considerare si o serie de factori cum sunt : cantitatea si modul de repartizare al precipitatiilor in cursul anului ; umiditatea relativa a solului ; temperatura solului si a aerului ; natura solului, vanturile care accelereaza evaporatia, relieful, etc.

            Epocile de irigare a marului sunt in functie de cerintele lui in diferitele faze de crestere si fructificare din timpul anului, precum si de cantitatea de recolta.

            Marul are cele mai mari cerinte pentru apa in faza de crestere a fructelor, in faza de diferentiere a mugurilor floriferi si inainte de sfarsitul cresterii fructelor. Rezultate foarte bune se obtin cand se aplica o irigare si in preajma intrarii in parga a merelor deoarece intensifica pigmentatia.

            De obicei pentru mar sunt necesare 3-5 irigari pe an. In livezile intretinute cu sol inierbat sau unde se cultiva ingrasaminte verzi, se fac mai multe udari decat in cele intretinute ca ogor lucrat.

           

Cap.    XIII      RECOLTAREA SI PASTRAREA MERELOR

            Merele sunt fructele cele mai consumate la noi in tara in stare proaspata, pe tot parcursul anului, constituind si o valoroasa materie prima pentru fabricarea marmeladelor, gemurilor, compoturilor sau sucurilor. Ele reprezinta de asemenea un aliment cu deosebite calitati dietetice, fiind recomandate in hrana copiilor si bolnavilor.

            Compozitia biochimica specifica merelor, referitor la principalele componente, exprimata in valori medii, este urmatoarea : glucide (12-14%), acizi organici (0,7-1%), fibre celulozice (2,1%), substante minerale (0,32%) si vitamina C (5-10 mg/100g produs proaspat).

            Soiurile de mere se grupeaza in 3 categorii : superioare (grupa A), mijlocii (grupa B), si obisnuite (grupa C). Merele din primele doua categorii se valorifica in 3 clase de calitate : extra, a I-a si a II-a, dar la pastrare se vor introduce numai fructele de la soiurile de toamna si iarna, de calitate extra si a I-a.

           

Cap.    XIV.      RECOLTAREA MERELOR

            Recoltarea se face la momentul optim, care se stabileste dupa mai multe criterii si indicatori de ordin fenologic (culoarea fructelor, suma gradelor de temperatura si numarul de zile parcurs de la inflorit la recoltare), de ordin fizic (fermitatea pulpei si continutul in substanta uscata solubila determinat refractometric) si biochimic (testul amidonului cu iod in iodura de potasiu) etc.

            Daca fructele se recolteaza prea devreme, nu realizeaza ulterior o maturare desavarsita, mai ales organoleptic si apare o sensibilizare la bitter pit si la arsuri specifice. Intarzierea recoltarii determina aparitia unor riscuri la fructele depozitate, care se matureaza accelerat si devin tot mai sensibile la manipulare si bolile de depozit.

            Presortarea se poate realiza concomitent cu recoltarea, alegand fructele intregi, normal dezvoltate, sanatoase, curate, in timp ce fructele cazute si deteriorate se colecteaza separat. Din momentul recoltarii si pana la introducerea fructelor in spatiile de pastrare nu trebuie sa treaca mai mult de 2-3 zile, pentru a nu influenta negativ capacitatea de pastrare a acestora.

            Transportul merelor din livada la depozit se face in ambalaje cu platformele autodescarcatoare, in autocamioane acoperite cu prelata sau cu mijloace auto izoterme. Incarcarea lazilor paleta in mijloacele de transport se efectueaza mecanic, cu furci hidraulice adaptate la tractoare, iar descarcarea ambalajelor cu fructe la depozit se realizeaza cu ajutorul electro si motostivuitoarele.

            Pastrarea merelor in stare proaspata se poate efectua in depozite frigorifice cu atmosfera normala sau cu atmosfera controlata, in depozite cu ventilatie naturala si in spatii de depozitare cu ventilatie naturala.

           

Cap.    XV      BOLILE  SI  DAUNATORII  MARULUI

Masuri de combatere.

Marul necesita un numar mare de tratamente fitosanitare deoarece este

atacat de un numar mare de boli si daunatori. Costul tratamentelor este foarte ridicat si reprezinta aproximativ 50% din cheltuielile de intretinere a culturii, iar pe de alta parte, daca nu se aplica tratamentele productia este compromisa atat cantitativ cat si calitativ.

            In ultimu timp, combaterea bolilor si daunatorilor s-a axat pe utilizarea unor substante noi de combatere, care se aplica in doze mici si au un spectru mai larg de actiune. Astfel, s-a putut trece de la combatere, prin folosirea concomitenta sa fie afectata.

            Prin aplicarea metodei de combatere integrata se reduce numarul de tratamente cu insecticide si acaricide, astfel ca in livezile cu soiuri sensibile se recomanda 10-12 tratamente, dintre care 7-9 cu fungicide, iar restul cu insecticide, inclusiv cu acaricide. Pentru livezile cu soiuri rezistente la rapan se reduc la jumatate numarul stropilor, eliminandu-se fungicidele.

            Pentru cultura marului, cele mai pagubitoare boli sunt : rapanul, fainarea, cancerul ramurilor, focul bacterian, arsura bacteriana si putrezirea coletului.

            Dintre daunatori, cele mai mari bagube le produc : afidele, viermele merelor, paduchele lanos, paduchele din San Jose, insectele minatoare si paianjenul rosu.

           

5.1.    Bolile marului.

Rapanul (venturia inaequalis) – este cea mai raspandita si cea mai

inportanta boala a marului, putand compromite productia in intregime.

            Boala se dezvolta pe ramuri tinere, frunze, flori si fructe, fiind favorizata de conditiile climatice si sensibilitatea soiului cultivat. Pe frunzele atacate apar pete circulare rosii. Cu timpul acestea capata culoarea brun-maslinie. Asemenea pete apar si pe sepalele florilor. Atacul asupra fructelor se manifesta prin aparitia de pete brun-maslinii, circulare si cu un contur neregulat.

            In faza initiala petele sunt catifelate dar ulterior devin casante in mijloc, cenusii si inconjurate de un halou inchis la culoare. Aceste pete se unesc cu timpul, iar tesuturile atacate crapa. Fructele pot fi atacate incepand de la formare pana la maturare. Daca fructele sunt infectate intr-o faza tanara, raman slab dezvoltate, deformate, cu crapaturi in dreptul petelor.

            Pentru combatere se utilizeaza produse de contact in prima parte a anului ca : Turdacupral 50 P.U.- 0,5%, Zeama bordeleza – 0,5%, urmeaza fungicidele complexe la inceputul infloritului cum sunt : Systance C – 0,1%, Atemi C – 0,1%, Folicur M – 0,1%, urmate, dupa legarea fructelor, de stropiri cu fungicide de contact : Dithane M 45 – 0,2%, Folpan 50 WP – 0,2%, Captadin 50 PU – 0,25%, etc.

            Fainarea (Podosphaera leucotricha) – Atacul se inregistreaza preponderent primavara. Florile, frunzele, lastarii si fructele tinere atacate, sunt acoperite de o pasla albicioasa, care ulterior devine galbuie. Frunzele tinere sunt ingrosate, se rasucesc spre fata superioara si se rup usor la atingere. Cu timpul se usuca si cad. Unii din lastarii atacati iau forma de carlig si se usuca.

            Atacul cel mai pagubitor este cel de pe flori ale caror organe sunt deformate, in scurt timp se brunifica si se usuca. Uneori, boala se manifesta si pe fructele tinere care prezinta portiuni acoperite de o pasla fina, albicioasa sub care tesuturile se brunifica.

            Combaterea se face destul de greu. Se folosesc fungicide preventive si de contact pe baza de sulf : Kamulus DF – 0,03%, Bayleton 25 WP – 0,01%, Afugan – 0,1% etc.

            Cele mai atacate sunt soiurile Jonathan si Idared, precum si cele obtinute din acestea. Mai putin sunt atacate de fainare soiurile din grupul Golden Delicious si Red Delicious.

            Putrezirea coletului ( Phytophtora cactorum) – apare in zonele mai umede la pomii altoiti pe portaltoiu MM 106 care este mai sensibil. Infectia apare la colet, cuprinde scoarta in zona punctului de altoire inpiedicand circulatia sevei si determinand pieirea pomilor. La colet, scoarta are culoare bruna-ciocolatie, frunzele pomilor afectati sunt mai mici, atipice, iar scoarta intregului pom capata un miros specific de fermentat.

            Combaterea se face prin eliminarea excesului de umiditate al solului, cosirea buruienilor, tratarea coletului cu Zeama bordeleza 1% inaintea plantarii sau, la indivizii atacati cu Aliette – 0,2% Ridomil 25 WP – 0,2% sau Sandofan 0,1%.

           

5.2    Daunatorii marului.

Viermele merelor (Cydia pomonella) – este foarte periculos deoarece

ataca semintele fructului si acesta cade inainte de maturare, ceea ce duce la pierderea recoltei de mere. Are 2-3 generatii pe an, la sfarsitul lunii mai, in iulie si august si ierneaza ca larva matura in crapaturile scoartei. Pentru depistarea si observarea evolutiei daunatorului se folosesc capcane cu feromoni. Dintre dusmanii naturali, cel mai eficace este Trichogromma sp. Iar pentru combaterea chimica se folosesc urmatoarele produse : Decis 2,5-0,03%, Sumi-alpha-0,03%, Zolone 35 EC -0,2% etc.

            Viespea merelor (Hoplocampa testudinea) – are o generatie pe an. Ierneaza in sol, ca nimfa, iar adultii apar inaintea infloritului pomilor. Femelele depun cate un ou in caliciul floral. Larvele apar in luna mai si patrund in fructele abia formate unde fac galerii pana la seminte, pe care le distrug. La completa dezvoltare, larvele cad odata cu fructele si migreaza in sol unde ierneaza.

            Cele mai bune rezultate se obtin prin folosirea tratamentelor chimice aplicate cand 15% din petale sunt scuturate cu unul din urmatoarele produse : Sinoratox 35 EC – 0,15%, Zolone 35 EC – 0,2%, Sumi-alpha 2,5 EC – 0,04%.

            Gargarita florilor de mar (Anthonomus pomorum)- are o generatie pe an ; ierneaza in stadiu de adult in scoarta exfoliata a pomului, de unde in primavara, cand mugurii se umfla, apar adultii care se hranesc cu organele florilor si depun 2-5 oua intr-o inflorescenta.

            Pentru combatere, se folosesc masuri de igiena cultura si tratamente chimice preventive la aparitia adultilor hibernanti : cu Carbetox 37EC – 0,5%, Ekalux S – 0,1% sau Sinoratox 35 EC – 0,15%.

           

ARGUMENT

 

Mi-am ales proiectul la Cultura Marului deoarece acesta ocupa primul loc in productia de fructe, datorita consumului mare acestei specii. Marul este adoptat perfect conditiei noastre de mediu si se cultiva in toate zonele deoarece este principalul fruct care se consuma pe timp de iarna.

Este bogat in vitaminele C ( 20-40 mg%), A ( 0,17-0,45 mg%), vitaminele B1, B2 si vitamina B6 dar si elemente nutritive. Este toto data principala materie prima pentru obtinerea sucurilor de mere, concentrat fiind un produs cerut atat la export cat si in tara.

Tot marul este materie prima pentru obtinerea compoturilor, gemurilor, jeleuri si participa cu alte fructe la obtinerea marmeladei.

Este o sursa importanta de venit pentru cultivarea din zonele dealurilor, este foarte mult cercetat in tara noastra mai ales in Statiunile de Cercetare Pomicola Voinesti, Georgiu, Suceava unde a fost creat un sortiment important de soiuri al caror productie marfa este foarte mare.

Datorita calitatii deosebite a fructelor si anume ; raportul de zahar si aciditatea este foarte bine echilibrata in functie de cerintele consumatorilor, pulpa acestora este crocanta sau in functie de cerintele cumparatorilor, datorita studieri amanuntite aceste specii, soiurile create sunt de vigoare slaba si foarte slaba, specii, plante, intensive si superintensive.

BIBLIOGRAFIE

            1.     Amfar Valentina, Braniste. N – Cultura  Marului, Editura  Geea 2000.

            2.     Boldini .E si colab - ,,Fructicoltura’’, Editura, EDAGRICOLE 2002.

            3.     Chira. A, Chira Lenuta, Mateescu. F – Pomii fructiferi – lucrari de infintare si intretinere a plantatiilor, Editura  M.A.S.T  2000

            4.     Ghena. N, Braniste. N – Cultura speciala a pomilor, Editura MATRIX  ROM, Buc. 2003.

            5.     Lupescu. F – Cultura marului, Editura Agro – Silvica, Buc. 1968.

            6.     Mihaescu. Gr – Ghid pentru meseria de pomicultura, Editura CERES – 1986.

            7.     Militiu. I, Godeanu. I – Forme de coroane pentru pomii de langa casa, Editura  CERES 1986.

            8.     Popescu. M si colab – Pomicultura ( generala si speciala ), Editura  Didactica si Pedagogica Buc. 1992.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1465
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved