TEHNOLOGIA INTRETINERII PLANTATIILOR POMICOLE

TEHNOLOGIA INTRETINERII  PLANTATIILOR  POMICOLE

Dupa plantare, toate masurile agrotehnice sunt concentrate in scopul prinderii pomilor si completarea eventualelor goluri. In continuare, se iau masuri pentru protejarea pomilor impotriva rozatoarelor; se aplica lucrari de formare a coroanelor si grabirea fructificarii.

 Dupa plantarea pomilor, care sunt reprezentati printr-o varga de lungime variabila, se face scurtarea acesteia la 60-80 cm, in functie de coroana proiectata. Se procedeaza la formarea coroanei, evitand pe cat posibil taierile, folosindu-ne de dirijarea lastarilor prin diferite mijloace (cleme, tarusi sau palisari, in cazul spalierului).

Totodata, se executa lucrari de mobilizare a solului, fertilizari, udari, unde este cazul, tratamente de prevenire si combatere a bolilor si daunatorilor, protejarea pomilor contra rozatoarelor (iepurilor), montarea spalierului in cazul unor forme de coroane (palmeta, scheletul arcuit, gardul belgian) si imprejmuirea plantatiei.

Speciile fructifere spontane si chiar soiurile cultivate lipsite de ingrijire formeaza coroane de obicei prea dese, cu fructificarea limitata la periferie, luminarea coroanei este neregulata (o data la 2-3 ani) iar pomii respectivi imbatranesc prematur.

Interiorul coroanelor, neluminat si neaerisit, formeaza fructe de calitate scazuta sau ramane complet neproductiv si consituie un mediu favorabil pentru dezvoltarea bolilor si daunatorilor.

Din asemenea coroane, natura insasi elimina o serie de ramuri. In mod constant ramurile de rod si cele de schelet umbrite se usuca.

1. Forme de coroana

Pentru a asigura productii mari de calitate superioara si la un pret de cost scazut, coroanele pomilor trebuie sa indeplineasca o serie de conditii:

- sa corespunda tendintelor naturale de crestere a pomilor;

- sa necesite o tehnica de formare simpla;

- sa permita circulatia cu usurinta a agregatelor de masini;

- sa asigure o suprafata de fructificare cat mai mare

- sa permita obtinerea unui procent mare de fructe de calittea I.

- sa limiteze inaltimea pomilor

- sa necesite cat mai putine materiale ajutatoare.

1.Coroanele globuloase.

Au o forma mai mult sau mai putin sferica si un contur circular, proiectia lor pe sol fiind aproximativ un cerc.

Ele sunt grupate in 3 categorii cu caracteristici diferite: cu ax central si volum mare, cu ax central si volum redus si fara ax.

Coroanele globuloase de mare volum si cu ax central sunt cele mai raspandite in prezent in pomicultura mondiala.

Coroanele globuloase cu ax central si volum redus sunt din ce in ce mai mult utilizate in pomicultura moderna ele fiind caracteristice pentru livezile superintesive si intensive. Din aceasta categorie cele mai cunoscute sunt: fusul tufa ameliorat, fusul subtire, coroana Pillar si axul vertical.

Coroanele globuloase fara ax central, denumite si forme de vas, sunt raspandite atat in livezile clasice cat si in cele intensive. Se utilizeaza vasul clasic, vasul ameliorat si vasul intarziat, in special pentru pomii cu vigoare mijlocie-mica din speciile mai pretentioase fata de lumina, dar si pentru pomii vigurosi (vas intarziat).

2. Coroanele aplatizate.

Acestea s-au raspandit o data cu extinderea pomiculturii intensive.

La aceste coroane ramurile sunt dirijate in lungul randului incat proiectia lor pe sol este o elipsa (diametrul mare al coroanei depaseste de 4-5 ori diametrul mic). Ca urmare ramurile pomilor vecini se intrepatunde formand randuri continui denumite 'garduri fructifere'.

3. Coroanele artistice-palisate.

In marea lor majoritate acestea sunt forme aplatizate, dar exista si unele cu proiectie circulara pe sol. Exista foarte numeroase forme de coroane artistice-palisate care au fost crate pentru a utiliza spatii reduse atat pentru productia de fructe, cat si in scopuri ornamentale. Pentru obtinerea lor se folosesc pomi de vigoare scazuta, carora li se aplica taieri foarte rigurose tot timpul anului, in scopul realizarii schemei geometrice impuse.

2. Taierile

Taierile sunt operatii chirurgicale cu ajutorul carora se schimba pozitia relativa a ramurilor in coroana, a mugurilor pe ramura si raportul dintre radacina si tulpina, in vederea dirijarii, cresterii si rodirii. Efectul taierilor asupra cresterii si rodirii pomilor are o deosebtia importanta.

Taierile difera dupa varsta  pomilor, dupa obiectivele urmarite, dupa operatiile preodominante, dupa anotimpul in care se fac etc.

Dupa modul cum se intervine asupra ramurilor taierea se realizeaza prin scurtari si suprimari.

Scurtarea este operatia prin care se indeparteaza numai o parte din ramura anuala. Daca se inlatura 1/4-1/3 din lungimea ramurii pe un an operatia poarta numele de scurtare slaba (taiere lunga) si are ca efect pornirea in vegetatie a 2-3 muguri situati sub taiere care tind sa inlocuiasca portiunea taiata.

Suprimarea este operatia prin care o ramura de un an sau de mai multi ani este taiata de la baza.

Dupa anotimpul in care se executa taierile pot fi:

a.Taierile in uscat.

 Se aplica in perioada de repaus a pomilor, in intervalul cuprins intre caderea frunzelor si umflarea mugurilor pentru pornirea in vegetatie in primavara urmatoare.

b. Taierile in verde.

Se aplica in timpul vegetatiei pomilor, ele evita pierderile mari de substante sintetizate, deoarece nu permit formarea unor ramuri in pozitii nedorite care ulterior ar trebui eliminate prin taierile in uscat.

In plus, prin faptul ca reduc suprafata de fotosinteza au un efect de temperare a cresterii organelor hipogee care vor absorbi mai putin si ca urmare cresterea pomului intreg va fi redusa.

Taierile in verde se bazeaza si ele tot pe scurtare sau suprimare.

Scurtarea lastarilor (ciupirea) consta din extirparea portiunii terminate nelignificate si se bazeaza pe actiunea factorilor nutritionali si hormonali.

Suprimarea lastarilor (plivirea) consta in indepartarea de la baza a lastarilor crescuti in pozitii necorespunzatoare si are ca efect stimularea cresterilor celorlalti lastari ramasi in coroana.

Dupa varsta pomilor taierile pot fi :

1. Taieri de formare

Se aplica la pomii tineri si cuprinde toate lucrarile efectuate asupra partii aeriene de la plantare pana la completa formare a scheletului coroanelor.

Aceste taieri au ca obiectiv formarea elementelor de baza ale coroanei (sarpante si subsarpante) dar si o garnisire  cu formatiuni de semischelet si de rod.

2.Taierile de productie (de intretinere si fructificare)

a. Taieri de intretinere

Dupa formarea tuturor elementelor de schelet (sarpante si subsarpante) si, implicit, a majoritatii ramurilor de semischelet si chiar a formatiunilor de rod, obiectivul principal al taierilor se orienteaza, pentru o lunga perioada de timp, catre intretinerea a ceea ce s-a creat, completarea si proportionarea ca desime si lungime a formatiunilor de semischelet si de rod, astfel incat in permanenta sa se asigure o foarte buna iluminare si aerisire a coroanei.

Necesitatea taierilor de intretinere este justificata de faptul ca alungirea ramurilor si amplificarea lor continua, in ritm descrescand dar destul de sustinut, pana pe la mijlocul perioadei de fructificare duce la o indesire progresiva a coroanei si, in unele cazuri, la dezechilibrul unor sarpante si subsarpante. De asemenea, sub greutatea crescanda a rodului, multe ramuri se arcuiesc si capata o directie nefavorabila cresterii normale, iar alteori apar lastari si ramuri de prisos.

Prin taierile de intretinere se urmareste in principal:

- reechilibrarea etajelor, a sarpantelor si subsarpantelor, urmarindu-se ca totodata sa se realizeze si rarirea, precum si un efect de regenerare. Odata cu reechilibrarea prin taieri, se verifica si directia de crestere a sarpantelor iar la nevoie si in limita permisa de grosimea lor, se redreseaza cele inferioare pentru stimularea cresterii si se inclina cele superioare pentru temperarea cresterii;

- limitarea inaltimii coroanei prin suprimarea sau taierea la nivelul unei ramuri laterale a ramurilor de pe sarpante, cu pozitie apropiata de verticala care tind sa inalte coroana.

Ramurile dinspre varf, foarte viguroase, amplasate pe ax se suprima deoarece ele consuma hrana celor cu pozitie inferioara si determina un dezechilibru intre etaje. Daca sunt numeroase ramuri anuale, se suprima numai aproximativ jumatate din numarul lor, iar cele retinute nu se scurteaza;

- eliminarea sau simplificarea, de cate ori este necesar, a varfului axului foarte incarcat cu ramificatii, taierea efectuandu-se la o ramificatie mai slaba, situata mai jos. Aceasta lucrare este absolut necesara la soiurile cu dominanta de crestere apicala;

- ranirea coroanei dupa necesitati, prin operatii de reductie si suprimare a ramurilor pe semischelet mai batrane de 2-3 ani, eventual mai epuizate, umbrite. Se evita scurtarea ramurilor de 1 an, chiar daca sunt rau amplasate, pentru a nu stimula ramificarea si indesirea coroanei, taierea lor fiind amanata pentru anul urmator in lemn de 2 ani. Gradul de scurtare a ramurilor vechi este impus de spatiul disponibil si de obtinerea totodata a efectului de regenerare. Suprimarea este admisa in cazuri fortuite si este preferabil sa se suprime o ramura foarte viguroasa de semischelet care creeaza un spatiu mai mult.

Ca regula generala, catre partea superioara a coroanei se retine semischelet de vigoare mai slaba, iar catre baza mai viguros. Este foarte important ca prin rarire sa nu se creeze conditii favorabile pentru ramificare, astfel ca taierile de scurtare a ramurilor se vor face pe lemn mai vechi de 1 an.

- Suprimarea ramurilor lacome si concurente, folosind insa uneori pe cele lacome pentru completarea golurilor din coroana, caz in care acesta se inclina in directia necesara;

- Suprimarea ramurilor bolnave si a celor eventual uscate;

- Suprimarea ramurilor care atarna si stanjenesc lucrarea solului.

Operatiile de dirijare a ramurilor si lastarilor constau in schimbarea directiei de crestere a acestora fata de verticala.

Prin aceste operatii se utilizeaza efectul polaritatii, stimuland sau inhiband cele doua procese principale de crestere si rodire. Operatiile de dirijare cele mai frecvent folosite sunt:

- dresarea care se face cu scopul stimularii ramurilor de schelet, prin aducerea acestora intr-o pozitie apropiata de verticala;

- inclinarea care se aplica ramurilor cu crestere dreapta prea puternica, prin marirea unghiului de insertie, ceea ce slabeste puterea de crestere vegetativa;

- arcuirea se foloseste mai ales la pomii pitici si se aplica ramurilor de rod

O lucrare care se practica la formarea coroanelor sustinute pe spalier, este palisarea si legarea ramurilor de un stachete sau rigla din lemn sau de sarma spalierului (fig. 11.2). Lucrarea asigura directionarea ramurii in pozitie orizontala, oblica sau arcuita, ceea ce permite asezarea ei precisa in cadrul coroanei.

 

Procedee de dirijare a ramurilor:                    Palisarea si legarea ramurilor: S=schelet;O=sarma

a – dresarea ramurilor;

b – inclinarea ramurilor;

c – arcuirea ramurilor

Operatiuni in verde. Tot in perioada de tinerete se aplica o serie de lucrari in timpul vegetatiei, asa-zisele operatiuni in verde. Acestea sunt ciupitul lastarilor, care reprezinta suprimarea varfului acestora si plivitul care consta in suprimarea lastarilor de prisos care ar indesi inutil coroana.

b. Taierile de fructificare

Taierile de fructificare vizeaza in special ramurile de rod si cele de semischelet. Ele nu constituie o grupa izolata de taieri, ci completeaza, finiseaza intotdeauna taierile de formare, iar mai tarziu taie-rile de intretinere si de regenerare.

Desi taierile de fructificare incep inca din primii ani de formare a coroanei, ele sunt de o importanta capitala si necesita un volum mare de munca, in perioada de dominanta a fructificarii. Neglijarea taierilor de fructificare in aceasta etapa, aduce insemnate pierderi economice, dintre care se mentioneaza: calitatea slaba a recoltelor ca urmare a epuizarii si imbatrinirii ramurilor de rod, fructificarea alternativa datorita supraincarcarii cu rod, slabirea cresterii vegetative si scurtarea perioadei de maxima productie a pomului.

Dimpotriva, dirijarea fructificarii prin taieri de rodire, prezinta multiple efecte pozitive cum sunt: contribuie la normarea si repartizarea mai uniforma a productiei de fructe in coroana; imbunatateste calitatea recoltelor; stimuleaza cresterea lastarilor si contribuie la prevenirea alternantei de rodire; realizeaza intinerirea si inlocuirea ramurilor de rod si semischelet in curs de epuizare, incetinind in acest fel ritmul de degarnisire a scheletului.

Lucrarile de taiere prin care se obtin efectele mentionate anterior, sunt diferite de la o etapa la alta, fiind in legatura directa cu evolutia proceselor de crestere, rodire si uscare pe parcursul ciclului de viata. Ȋn acest sens, obiectivele taierilor de fructificare pot fi definite, pe etape, astfel:

La pomii tineri pana la intrarea in plina rodire, obiectivul principal consta in obtinerea unei distributii si unei densitati optime a ramurilor de semischelet si de rod, precum si consolidarea acestora. Operatia predominanta este suprimarea ramurilor si numai in unele cazuri se foloseste scurtarea. Este preferabil ca ramurile de semischelet si de rod neflorifere, retinute, sa fie lasate sa evolueze 2-4 ani fara taieri.

La pomii intrati in plina productie si pana cand depasesc cu cativa ani limita productiei maxime, obiectivul principal al taierilor de fructificare consta in normarea incarcaturii de muguri floriferi in raport cu vigoarea pomului, respectiv in proportionarea optima a ramurilor de rod pe ramuri de semischelet si a mugurilor floriferi pe ramurile de rod.

Operatiunea predominanta este scurtarea ramurilor si in unele cazuri rarirea lor. Ca regula generala, ramurile de semischelet si de rod mai vechi de 3-4 ani sunt supuse unei taieri de reductie pe lemnul anului precedent, pentru limitarea alungirilor cu scopul de a nu indeparta prea mult de sursa de hrana (ramura mama) punctele de fructificare, se obtine in acelasi timp si un efect de regenerare a acestora.

In a doua jumatate a vietii pomilor, alaturi de necesitatea normarii in continuare a mugurilor floriferi, apare ca obiectiv de baza regenerarea ramurilor de rod si de semischelet.

In mod practic, normarea se realizeaza in sensul regenerarii si simplificarii mai puternice sau mai slabe a ramurilor, in functie de varsta si epuizarea acestora, operatia de baza fiind scurtarea ramurilor.

Ca principiu general, taierile de rodire se efectueaza in anii cu incarcatura mare de muguri floriferi. Cu cat acestia sunt mai numerosi, cu atat taierea de normare va fi mai intensa si invers. Ȋn anii fara muguri floriferi sau cu incarcatura mica, nu se fac taieri de fructificare la pomii relativ tineri, deoarece ar provoca un exces de crestere vegetativa, fiind admis acest lucru numai la pomii batrani, in curs de epuizare, cand se urmareste o regenerare mai puternica a formatiunilor de rod si de semischelet.

La pomii care rodesc regulat si recolta este relativ constanta an de an, taierile de fructificare amanuntite se executa de regula o data la doi ani.

3. Taierile de regenerare

Taierile de regenerare devin obiectiv principal in a doua jumatate a vietii pomilor, cand potentialul scazut de crestere si imbatranirea ramurilor de diferite categorii fac imposibile lucrarile de stimulare a cresterii lastarilor si de regenerare masiva a ramurilor.

Taierile de regenerare se regenereaza de fapt treptat in taierile de intretinere si ambele se continua pana la incheierea ciclului vital. Inceputul taierilor de regenerare se face cu formatiunile de rod, deoarece ele se epuizeaza cel mai repede; se adauga treptat si ramurile de semischelet, iar mai tarziu regenerarea se adreseaza tuturor categoriilor de ramuri, inclusiv celor de schelet.

Intrucat regenerarea formatiunilor de rod si in mare parte a ramurilor de semischelet este tratata la taierile de fructificare pe specii, va fi prezent aici numai regenerarea scheletului.

Aceasta lucrare devine necesara cand, in situatia unei incarcaturi normale cu fructe a pomilor, a unei agrotehnici superioare si a unor taieri de fructificare regulate, lastarii de prelungire a sarpantelor si subsarpantelor nu ating lungimi mai mari de 10-15 cm la samburoase si 15-20 cm la semintoase, 2-3 ani consecutivi.

Taierea de regenerare consta in reductia tuturor sarpantelor, subsarpantelor si a ramurilor de semischelet puternice, pe lemn de 3-4 ani. Pentru marirea efectului de stimulare a cresterii pe ansamblul coroanei, se opereaza in acelasi timp si o riguroasa taiere de fructificare, cu conditia insa ca pomii sa aiba o incarcatura buna cu muguri florali; daca incarcatura este slaba, taierea de fructificare va fi mo-derata. ¥n anul regenerarii scheletului, fertilizarea cu doze sporite de azot este obligatorie.

Efectul de stimulare a cresterii, ca urmare a regenerarii scheletului, se resimte cca 5 ani, dupa care urmeaza o noua regenerare in lemn de 5-6 ani, executata dupa aceleasi reguli.

Semintoasele, prunul si chiar caisul, suporta si a treia regenerare in lemn de 7-8 ani, cu conditia ca diametrul ramurilor pe locul de taiere sa fie sub 7 cm pentru semintoase si sub 5 cm pentru samburoase.

Daca regenerarea nu s-a facut la timpul oportun si pomii prezinta semne de epuizare accentuata, se trece de prima data la regenerarea pe lemn de 5-6 ani.

In prezent insa, cand tehnica avansata a ingrasarii, a lucrarii solului, a irigarii etc., forteaza pomii sa produca anual cantitati mari de fructe, iar prin taieri se prelungeste la maxim perioada de productie, plantele ajungand epuizate biologic in perioada declinului, incat taierile de regenerare din acesta etapa nu isi mai au justificare decat pentru pomii din gradinile populatiei, pentru cei razleti si pentru nuci, castani etc.

3 Tehnica formarii coroanelor

Tehnica formarii coroanelor

La infiintarea unei exploatatii pomicole comerciale sau familiale, alegerea coroanei constituie un element cheie pentru valorificarea potentialului de rodire al speciilor si soiurilor.

In plantatiile familiale, coroanele piramidale si formele de vas se realizeaza mai usor si cu interventii mai putine. Pomii cultivati in zonele colinare si condusi ca tufa vas protejeaza mai bine solul impotriva eroziunii, iar cei plantati pe soluri fertile si dirijati in coroane conice si cilindrice garanteaza obtinerea unor productii anuale si economice.

De aceea, pentru usurinta alegerii formei de coroana corespunzatoare vigorii pomilor, suprafetei de plantare si posibilitatilor materiale ale fiecarui intreprinzator, am considerat necesara gruparea coroanele pomilor in:

- coroane dirijate fara spalier pentru gradinile familiale si plantatiile comerciale;

- coroane dirijate pe spalier, destinate plantatiilor comerciale si plantatiilor de agrement.

Dintre coroanele conduse prin taieri si fara sustinere, mentionam: piramida etajata rarita, piramida neetajata (Leader), piramida mixta, vasul intarziat, vasul Sarger, palmeta liber apaltizata, coroana fus tufa, fusul subtire, tufa vas, cordonul vertical, cordonul tufa, Bouche Thomas, Lepage, Heckinger si coroanele conice realizate prin taieri de incadrare.

Coroanele mai importante, sustinute pe spalier, pentru livezile comerciale sunt: palmeta etajata cu brate oblice, palmeta neetajata, palmeta evantai, tripla incrucisare, Drapel Marchand, Haag, Lincoln, Tatura Trellis, Tesa si Solen.

Coroane dirijate fara spalier  aici pentru prezentare

Piramida etajata rarita. Pomii condusi in aceasta forma au un trunchi inalt de 70 - 80 cm si un ax central puternic, pe care sunt inserate 3-4 etaje, distantate intre ele la 80 -100 cm.

In fiecare etaj se afla 3-4 sarpante (ramuri de ordinul I) viguroase, dispuse simetric in jurul axului, la o distanta de 8 -12 cm una de alta. Sarpantele (bratele) sunt inclinate la 50 - 55 grade (fata de ax) si au 3 - 4 subsarpante, dispuse alternativ la 50 - 60 cm una de alta.

Piramida neetajata (leader). Are un trunchi scurt de 60 cm inaltime si un ax pe care se prind 5-6 sarpante solitare, uniforme ca vigoare, dispuse in spirala si la o distanta de 30 - 40 cm una de alta. subsarpante; pe urmatoarele, numarul subsarpantelor descreste progresiv, ajungandu-se ca pe ultima sarpanta de la varf sa nu se mai formeze subsarpante. Se asigura astfel un echilibru intre sarpantele pomului pe verticala si o baza mai larga a coroanei, care realizeaza o cantitate mai mare de fructe. Totodata se usureaza recoltarea fructelor si patrunderea luminii pana la ramurile inferioare.

Piramida mixta. Este o coroana folosita pentru pomi de vigoare mijlocie si mare, care formeaza un schelet viguros. Pomii astfel dirijati  prezinta un trunchi inalt de 0,8 m si un ax central pe care se formeaza un etaj de ramuri (ca la piramida etajata) si alte 3-4 sarpante solitare (ca la piramida neetajata).

Vasul intarziat. In productie, vasul intarziat este cunoscut ca o coroana deschisa (fara ax), formata cu 3 sarpante dispuse simetric in jurul unui ax scurt, la distanta de 15 - 20 cm la piersic si 30 - 40 cm la prun, cais, mar si par.

Palmeta liber aplatizata a fost generalizata in plantatiile intensive datorita simplificarii tehnicii de conducere a pomilor si eliminarii spalierului. Aceasta coroana se realizeaza in exclusivitate prin taieri de incadrare si mentinere a pomilor intr-un sablon specific gardului fructifer. Pomii dirijati in aceasta forma prezinta un trunchi mic (30 - 40 cm) si un ax pe care sunt prinse 15-16 sarpante (5 - 6 cu caracter provizoriu).

Distantele finale dintre sarpante (25 - 30 cm) se stabilesc mai tarziu, cand pomii incep sa fructifice si unele sarpante (mai slabe) sunt eliminate. Dupa 4 - 5 ani de vegetatie, pomii ating parametrii unui gard fructifer, inalt de 3 - 3,5 m si cu o grosime de 1,5 -l ,8 m.

Coroana fus-tufa. In varianta moderna, fusul-tufa este o coroana conica, destinata plantatiilor de mar cu densitate mare. Pomii au un ax central pe care sunt inserate in spirala 14-16 sarpante de vigoare mica, cu unghiurile de insertie de 60 - 80 grade.

Primele sarpante (3 - 4) se formeaza din ramuri anticipate, iar urmatoarele din ramuri anuale, rezultate in urma scurtarii repetate a axului (la 30 - 40 cm).

Fusul subtire este o coroana conica de volum mic, pretabila la intensivizarea productiei de fructe. Pomii au un trunchi mic (30 - 40 cm), un ax zigzagat si o inaltime de 2,5 - 3,0 m. Baza coroanei este larga de 0,9-1,4 m si alcatuita din 4 -5 sarpante scurte si viguroase. Pe restul axului sunt ramuri de semischelet (20 - 30) care reduc largimea coroanei la varf la 0,4 - 0,6 m (fig. 29). Se conduc usor ca fus subtire soiurile de mar altoite pe portaltoi de vigoare submijlocie si mica, precum si soiurile de piersic, cais si prun care rodesc pe buchete.

Tufa-vas a fost creata la Universitatea de Stiinte Agronomice - Bucuresti pentru visinul Nana (Cepoiu, 1989), plantat in densitati de 2 500 pomi/ha. Pomii sunt condusi ca tufa, fara trunchi, cu 5 - 6 sarpante prevazute fiecare cu 4-5 ramificatii (subsarpante) scurte (25-30 cm). Semischeletul pomului, format pe sarpante si subsarpante, se reinnoieste periodic, o data la 4-5 ani

Cordonul vertical este o coroana simpla, folosita la piersicul plantat in densitati mari (3333 pomi/ha). Are un ax permanent pe care se insera 10-15 ramuri mixte, care, dupa fructificare, se inlatura prin taiere. Pentru recolta urmatoare, se retin alte ramuri mixte care s-au format din muguri suplimentari.

Cordonul vertical este folosit in cultura superintensiva a marului si parului prezinta si ramuri de semischelet, care se formeaza si evolueaza in acelasi timp cu elementele de fructificare ale pomilor

Coroane dirijate pe spalier

Palmeta etajata cu brate oblice. Este o coroana aplatizata, destinata livezilor intensive de mar, par, piersic, cais, visin, prun si cais. Se caracterizeaza prin prezenta unui trunchi scurt (40 - 50 cm) si a unui ax central, pe care se formeaza 3-4 etaje, distantate intre ele la 50 - 80 cm.

Palmeta neetajata cu brate oblice se foloseste pentru soiurile de pomi de vigoare mijlocie si mica, care au o capacitate redusa de ramificare si nu-si pot realiza volumul normal al coroanei daca sunt condusi ca palmeta etajata. Pomii dirijati ca palmeta neetajata au trunchiul mai mic (30-40 cm) si sarpantele (8-10 la numar) dispuse pe ax, altern, la distanta de 35 - 40 cm (una de alta), inclinate sub un unghi de 50 - 55 °.

Tripla incrucisare este o coroana aplatizata, cu trunchiul mic si fara ax, inalta de 2-2,5 m, condusa pe un spalier cu sarme distantate la 40-45 cm una de alta (fig.48). Din partea superioara a trunchiului se formeaza doua sarpante care se conduc inclinat in sens opus, cu un unghi de 45-65° (fata de orizontala). Pe fiecare sarpanta se formeaza cate o subsarpanta (la 60-120 cm de ax), care sunt dirijate inclinat una spre cealalta, incrucisandu-se si devind paralele cu sarpantele.

Dupa 4-5 ani de la plantare, cand prelungirile sarpantelor si subsarpantelor depasesc cu 20-25 cm ultima sarma a spalierului, se face taierea de limitare a inaltimii gardului fructifer.

Drapel Marchand. Pentru obtinerea acestei forme, pomii se planteaza inclinat la 45° si prin scurtarea anuala a axului (la 60 cm), in 3-4 ani se obtin 4-6 sarpante dirijate oblic (la 90° fata de ax) si in aceeasi directie.

Inaltimea gardului fructifer se limiteaza la 2,5-3 m.

Taierile de intretinere si de fructificare se efectueaza dupa aceleasi principii ca la palmete

Palmeta Haag este o coroana destinata livezilor moderne, cu inaltimea de 2,5-3 m, derivata din palmeta clasica cu brate orizontale. Pomii condusi sub forma Haag prezinta un trunchi de 60 cm inaltime si un ax vertical pe care se formeaza 4-5 etaje, distantate unul de altul la 60 cm. In fiecare etaj sunt doua sarpante, opuse ca pozitie, dirijate in plan orizontal.

Tatura trelis este o coroana noua utilizata frecevent la dirijarea piersicului, prunului si caisului, in plantatiile cu densitate mare 1600-2700 pomi/ha.

Pomii sunt condusi cu doua brate dispuse in V, perpendicular pe directia randului.

4. Intretinerea si lucrarea solului

Datorita caracterului multianual al pomilor, solul din livezi prezinta unele aspecte specifice cum ar fi: diminuarea continutului in substante organice, deoarece resturile anuale de biomasa pomicola sunt relativ mici (500-3000 kg/ha s.u.); degradarea prin tasare, datorita circulatiei repetate a agregatelor, fapt ce impiedica cresterea normala a radacinilor; limitarea posibilitatilor de ameliorare a calitatilor solului, deoarece prin lucrarile ce se fac in acest sens se poate afecta integritatea sistemului radicular al pomilor.

In actualele plantatii pomicole se recomanda folosirea si lucrarea solului dupa urmatoarele sisteme: ogorul lucrat, erbicidat, combinat, culturi intercalate, culturi pentru ingrasaminte verzi, inierbarea (permanenta sau temporara) si mulcirea solului.

Ogorul lucrat.

Este recomandat pentru plantatiile intensive, intrate pe rod din regiunile de stepa si silvostepa, amplasate pe terenuri care nu sunt supuse eroziunii. Aceasta consta in mentinerea permanenta a solului, atat pe intervalele dintre randuri cat si intre pomi pe rand, afanat la suprafata, fara buruieni si crusta.

Ogorul lucrat prezinta urmatoarele avantaje: mareste capacitatea de acumulare si retinere a apei in sol; amelioreaza regimul de caldura si aeratie in sol, unde intensifica procesele microbiologice aerobe, determinand cresterea continutului in nitrati si fosfor asimilabil.

Ogorul lucrat prezinta si unele dezavantaje, care in anumite conditii fac discutabila aplicarea lui si anume: intensifica procesul de eroziune a terenurilor in panta, distruge structura solului, favorizeaza tasarea solului in profunzime, slabeste rezistenta la ger a pomilor in timpul iernii prin prelungirea cresterii in toamna, fructele sunt mai slab colorate, ingreuneaza accesul si circulatia tractoarelor si a masinilor in livada in perioadele ploioase, necesita un consum mare de energie si manopera, fapt ce duce la marirea costului de productie a fructelor.

Ogorul erbicidat.

In cadrul acestui sistem, terenul este mentinut curat de buruieni cu ajutorul erbicidelor. Acestea pot fi administrate fie numai pe randul de pomi fie pe intreaga suprafata a livezii (S. Coman, 1977).

Avantajele utilizarii ogorului erbicidat sunt: reduce numarul de lucrari necesare pentru distrugerea buruienilor, cu efect pozitiv asupra structurii solului si a tasarii lui in adancime, incetinsete ritmul de mineralizare a substantelor organice, permite dezvoltarea sistemului radicular in stratul superficial al solului, reduce cheltuielile la unitatea de suprafata si necesarul de forta de munca.

Acest sistem prezinta si dezavantaje, deoarece folosirea repetata si in doze mari a erbicidelor contribuie la ridicarea gradului de poluare chimica; diminueaza aerisirea si infiltratia apei in sol cu efecte nedorite asupra activitatii microoganismelor, fapt ce duce la crearea unei stari fitotoxice pentru pomi.

Ogorul combinat.

 Acest sistem cumuleaza avantajele ogorului lucrat cu cele ale ogorului erbicidat, diminueaza sau elimina in acelasi timp dezavantajele acestor doua sisteme.

In acest sistem terenul se trateaza toamna si primavara ca la ogorul lucrat. Dupa discuirea de primavara se erbicideaza, iar in timpul verii se aplica 1-2 prasile. O alta varianta consta in intretinerea ogorului intre randurile de pomi prin lucrari mecanizate, iar pe rand prin erbicidare.

Culturi intercalate.

 Se aplica in primii 2-4 ani de la infiintarea plantatiilor, pana la intrarea in plina productie. Cultura intercalata poate fi reprezentata de plante anuale cu talie redusa. Speciile se aleg cu multa atentie pentru a nu se suprapune perioadele lor de consum maxim a apei si a substantelor minerale, cu cele ale pomilor si totodata sa nu ingreuneze lucrarile de intretinere si tratamentele antiparazitare.

Inierbarea permanenta si temporara a solului.

In zonele cu suficiente precipitatii, in plantatiile amenajate pe pante, expuse eroziunii sau in cele irigate, terenul dintre randurile de pomi se pot cultiva cu diferite ierburi perene. Inierbarea solului poate fi permanenta, adica pe toata durata plantatiei, sau temporra, cand se alterneaza la 3-4 ani, terenul inierbat cu ogorul lucrat. Inierbarea poate fi totala, cand ierburile cresc pe toata suprafata sau partiala, atunci cand o parte din teren este intretinut ca ogor lucrat. In acest ultim caz ogorul lucrat se mentine in jurul pomilor sub forma de cercuri, sub proiectia coroanelor, sau in benzi lucrate de-a lungul randurilor, cu latimea de 1,5-2 m. In cazul livezilor intensive de mar si par intretienrea solului sub forma de benzi inierbate de 2 m latime, pe intervalul dintre randuri, alternand cu ogorul lucrat, grabeste intrarea pomilor pe rod, asigura productii mari de fructe si usureaza efectuarea lucrarilor cu mijloace mecanice (St. Coman si col.,1981).

Mulcirea solului.

In acest sistem solul se mentine acoperit cu diferite materiale care poarta denumirea de mulci. El se poate obtine prin cosirea repetata a ierburilor perene sau anuale din plantatii, prin acoperirea cu folie neagra sau gri de polietilena, sau utilizand diferite produse vegetale care se obtin pe alte terenuri, cum ar fi: paie, coceni tocati, frunze, rumegus, fan degradat etc. Terenul se poate mulci total sau numai pe fasii pe lungimea randului de pomi, cu olatime de 1,5 - 2 m si o grosime de 15-20cm. Acoperirea solului cu polietilena determina ridicarea temepraturii lui cu pana la5°C si a umiditatii cu 20%, comparativ cu varianta fara mulci (B. Manescu si col., 1970).

 Fertilizarea

Necesitatea administrarii ingrasamintelor in cultura pomicola este impusa de faptul ca pomii, fiind plante perene, extrag timp indelungat cantitati mari de substante nutritive.

Aplicarea ingrasamintelor, impreuna cu celelalte verigi agrotehnice, contribuie in mod decisiv la obtinerea anuala a unor productii ridicate de fructe. Astfel, pentru obtinerea anuala a unor productii ridicate de fructe. Astfel, pentru obtinerea unor recolte mari de mere, de 30-40 t/ha in sistemul de cultura superintensiva, trebuie administrate cantitati insemnate de ingrasaminte, tinand seama ca 1 kg de ingrasaminte N.P.K. (s.a.) determina un spor de 6-7 kg de fructe.

Tehnica de administrare a ingrasamintelor

Modul de administrare a ingrasamintelor este determinat de particularitatile sistemului radicular pomicol, care exploreaza un mare volum edafic pe o adancime medie de 20-90 cm si pe o raza de 2-5 ori mai mare decat a coroanei, in functie de specie, soi, portaltoi, varsta, felul ingrasamintelor, sistemul de intretinere a solului etc.

Astfel, in vederea infiintarii unei plantatii ingrasamantul se administreaza pe intreaga suprafata o data cu desfundatul.

In livezile tinere (1-3 ani de la plantare), intrucat radacinile se afla in jurul pomilor, ingrasamantul se imprastie in santuri, adanci de 25-40 cm, la marginea coroanei si de-a lungul randurilor (toamna sau primavara timpuriu).

In plantatiile pomicole pe rod, cand radacinile acopera aproape toata suprafata terenului, ingrasamantul se imprastie uniform pe intreaga suprafata in livada si se introduce sub brazda la 25-30 cm, in toamna sau primavara devreme.

Ca ingrasaminte se pot utiliza acelea care contin azot in concentratie de 50% (5 kg substanta activa la 1000 litri de apa), precum si ingrasaminte cu actiune rapida (must si urina de grajd, ure, ape amoniacale etc.).

6. Irigarea

Asigurarea factorului apa constituie un element determinant in desfasurarea procesului de crestere si productie a pomilor.

 Apa reprezinta 75-80% din greutatea totala a plantelor pomicole. Ea asigura vehicularea elementelor fertilizante sol-planta, participa la sinteza substantelor organice ce alcatuiesc tesuturile pomilor.

Lipsa de apa din sol, ca urmare a unui regim redus de precipitatii, repartizarea necorespunzatoare a acestora sau inexistenta unor posibilitati de irigare - chiar daca factorii caldura si lumina sunt prezenti - determina inrautatirea preoceselor chimice si agrobiologice in sol, cu importante consecinte negative in cresterea si rodirea pomilor.

Excesul de apa din sol, ca urmare a unui regim bogat in precipitatii sau irigare irationala, secondate de prezenta unui subsol impermeabil, drenaj insuficient, nivel ridicat al apei freatice, determina, pe de alta parte, grave deficiente: prelungirea vegetatiei in toamna, tarziu, si ca urmare o slaba rezistenta la ger in timpul iernii, fenomene de fermentatie intracelulare, datorita lipsei oxigenului, cu eliberare de substante toxice, bioxid de cabron si acizi organici. Ca urmare, radacinile nu mai pot desfasura o activitate normala si pomii pier. Cele mai sensibile specii pomicole la asfixierea radiculara sunt: piersicul, caisul, ciresul, marul si parul.

Metode de irigare

Principalele metode de irigare sunt: irigarea prin brazde, prin aspersiune, subterana, prin picurare etc.

Alegerea unei metode sau alteia se face in functie de insusirile fizice ale solului, conditiile climatice, sursa de apa si factorii economici.

Irigarea prin brazde este adoptata pe solurile cu textura mijlocie, terenuri cu pante reduse si uniforme. Poate fi practicata si pe terenuri cu pante mai mari, 15-20%, orientand brazde le pe directia curbelor de nivel, cu o inclinare de 1-1,5%. Este un sistem economic, datorita faptului ca se bazeaza pe principiul circulatiei apei prin gravitatie. Brazdele se deschid intre randurile de pomi la 1,5 m de acestea si 0,80-1 m intre ele. Adancimea brazdei este de 15-20 cm, cu deschiderea la suprafata de 0,3-0,5 m, iar inclinarea pantei de 1 la mie, pana la %. Lungimea brazdei este variabila prin natura terenului: 50-60 m pe soluri usoare si 120-200 m pe soluri grele. Deschiderea brazdelor se realizeaza in mod economic prin mijloace mecanizate.

Irigarea prin bazine individuale sau colective poate fi adoptata pe terenuri cu panta de 1-2%. Apa adusa prin canale deschise sau conducte ingropate este distribuita la baza pomului in bazine amenajate simplu, prin ridicare unor digulete de 15-25 cm inaltime. Sistemul prezinta cateva dezavantaje: determina inrautatirea regimului aerian si microbian pe suprafata irigata repetat, cu consecinte negative asupra cresterii sistemului radicular, poate determinja asfixierea radacinilor, necesita forta de munca pentru ridicarea diguletelor.

Irigarea prin aspersiune poate fi efectuata cu sisteme mobile sau fixe ultimele fiind mai economice, deoarece evita operatiunea greoaie de mutare a aripilor de ploaie. Sistemul realizeaza o economie evaluata la 25-30% prin evitarea scurgerilor din brazde. Acest sistem poate fi practicat pe terenuri cu relief mai framantat, nu stanjeneste efectuarea lucrarilor agrotehnice intre randurile de pomi.

Irigarea prin picurare prezinta avantajul unei economii de apa si combustibil fata de celelalte sisteme. Poate fi practicat pe teren denivelat, pe sol usor sau greu. Realizeaza economie de forta de munca, normele de administrare sunt mai mici cu 20-30% fata de celelalte sisteme. Prin aceasta metoda, apa este adusa la randul de pomi prin conducte de material plastic, cu diametre reduse si distribuita prin diferite duze de picurare, cate patru la fiecare pom, cu un debit de 1-10 l/ora, functie de felul picuratorului. Avand in vedere diametrele mici de picurare, care pot fi infundate usor cu impuritati este necesara filtrarea apei la intrarea in conducta, folosind filtre cu minimum 30 orificii/cm2.

Irigrea prin rampe perforate este o varianta mai economica a sistemului de irigare prin picurare, realizata prin simpla perforare - in anumite dimensiuni - a conductelor de material plastic, ce conduc apa la pom. Pentru reducerea presiunii apei si prevenirea infundarii cu materii fine exterioare, orificiile sunt protejate de mansoane, in lungime de 7 cm cu diametrul interior de 28 mm.

Irigarea prin conducte subterane consta in introducerea apei direct la radacina plantelor pomicole prjntr-o retea fixa de tuburi din ceramica sau material plastic, pozat la adancimea de 50-60 cm si perforate pentru cedarea apei. Constituie un sistem foarte eficient de irigare a plantelor pomicole, prezentand mai multe avantaje: apa este adusa direct la nivelul sistemului radicular, se evita pierderile prin evaporare, lucrarile de intretinere nu sunt stanjenite, se pot administra concomitent ingrasamite faziale dizolvate in apa de irigatie, realizeaza in sol un regim favorabil de umiditate, aeratie si nutritie. Utilizarea acestui sistem intr-o plantatie de cais la Statiunea didactica experimentala Tamburesti, pe nisipurile din sudul Olteniei, a permis obtinerea unor rezultate superioare fata de variantele de irigare prin asperisune si picurare, sub raportul cresterilor si productiei de fructe obtinute.

7. Recoltarea fructelor

Recoltarea fructelor este operatia ce finalizeaza complexul de masuri agrotehnice aplicat in livada care determina evolutia calitatii produselor, in procesul de valorificare.

Multitudinea speciilor si a soiurilor existente in cultura fac ca productia de fructe sa se caracterizeze prin coacere si recoltare esalonate, grade diferite de perisabilitatea si variabilitate in ceea ce priveste marimea, forma, culoarea, modul de valorificare si durata de pastrare. Datorita acestor particularitati, recoltarea si conditionarea fructelor devine un proces tehnologic complex, ce hotaraste in final insasi eficienta culturii.

Estimarea productiei de fructe.

Cantitativ cat si calitativ productia de fructe difera de la un an la altul, fiind dependenta de conditiile cilmatice existente, de tehnologia aplicata, starea fitosantiara a livezii, specie, soi, portaltoi, sistemul de cultura, varsta pomilor etc.

Datorita numerosilor factori care conditioneaza productia pomicola, in vederea unei judicioase organizari a campaniei de recoltare si valorificare se impune prognosticarea stiintifica a productiei pe 1-2 ani, cat si pentru o perioada mai indelungata, de 5-10 si chiar 20 de ani, care sa fundamenteze graficele de recoltare si livrare, in corelatie cu cerintele pietii interne si externe si cu necesitatea cresterii consumului general de fructe.

Epoca de recoltare a fructelor.

Recoltarea fructelor se efectueaza atunci cand gradul lor de utilitate, exprimat prin suma tuturor proprietatilor fizice, chimice, tehnologice, cat si capacitatea de a rezista la transport si pastrare, satisface pe deplin cerintele consumului.

Momentul optim de recoltare a fructelor are un caracter dinamic, fiind determinat de destinatia productiei: consum imediat in stare proaspata, depozitare pentru pastrare mai indelungata sau industrializare.

Insusirile gustative si tehnologice ale fructelor, cat si marimea productiei obtinute, sunt mult influentate de momentul recoltarii. Astfel, fructele culese prea devreme sunt mai mici, au un colorit slab, sunt tari, acre, astringente, fara parfum, slab suculente si cu un grad redus de conservabilitate. In timpul pastrarii, se sbarcesc, scad mult in greutate si sunt predispuse la diferite boli fiziologice.

Organizarea campaniei de recoltare a fructelor.

Inca de la intocmirea planului anual de productie a fermelor pomicole este necesar sa se cunoasca destinatia fructelor si respectiv conditiile de calitate ce trebuie sa le indeplineasca. De comun acord cu beneficiarul se stabilesc graficele de livrare trimestriale, lunare, decadale si diurne. In functie de acestea si de productie previzionata, se intocmeste, apoi graficul recoltarilor si se face aprovizionarea cu ambajale, unelte si materiale, se asigura mijloace de transport, masinile si utilajele, punctele de colectare si conditionare a recoltei si forta de munca necesare.

Manipularea si transportul fructelor. Se efectueaza in ambalaje de diferite tipuri, care trebuie sa asigure mentinerea calitatii produselor, sa realizeze paletizarea unitatilor de incarcatura, in scopul reducerii timpului de la recoltare pana la conditionare.

Fructele usor perisabile sau cele destinate consumului imediat in stare proaspata se transporta in ambalaje de capacitate mica, sortarea facandu-se o data cu recoltarea, fapt ce reduce numarul de manipulari. Fructele cu fermitate structo-texturala buna, rezistente la socuri si vibratii, pot fi manipulate in lazi cu capacitate mare.

Tehnica de recoltare a fructelor.

Aceasta a cunoscut un proces evolutiv continuu, care a cuprins urmatoarele etape: recoltarea manuala traditionala, recoltarea manuala integrata paletizata sau superpaletizata si recoltarea mecanizata. Recoltarea manuala necesita 40-60% din necesarul anual de forta de munca in plantatiiile de mar si par, revenind 45 ore/ha pentru speciile din grupa drupaceelor si circa 100 ore/ha pentru speciile din grupa

pomaceelor. Fructele pentru consum in stare proaspata si cele destinate pastrarii se recolteaza in exclusivitate manual.

Conditionarea si ambalarea fructelor.

Conditionarea este operatia tehnologica prin care se creeaza partizi omogene de fructe, cu aceeasi culoare, forma, marime, stare fitosanitara, grad de integritate si de maturare. Conditionarea consta in: presortare, sortare, calibrare, spalare, periere, lustruire, ceruire, tratare pentru distrugerea microflorei epifite.

Presortarea se aplica fructelor destinate pastrarii indelungate si ea se efectueaza o data cu recoltarea eliminandu-se exemplarele afectate de boli, daunatori, grindina sau vant.

Sortarea cuprinde separarea fructelor dupa calitatea si marimea lor. Sortarea pe calitati are in vedere, aspectul general al fructului si se efectueaza mecanic, cu ajutorul unor instalatii prevazute cu dispozitive electrice, sau manual, o data cu recoltatul (capsuni, zmeura, cirese, visine) fie ulterior acestuia.

Ambalarea fructelor are loc dupa conditionarea lor, pentru a putea fi transportate la beneficiar. Ambalajele sunt de diferite tipuri standardizate, avand anumiti parametri constructivi si de capacitate.

Preambalarea este o metoda de prezentare moderna, igienica si estetica, ce se practica in cazul produselor de calitate superioara, riguros conditionate. Fructele sunt puse in ambalaje nerecuperabile cu capacitatea maxima de 5 kg, care permit cumparatorului sa le aprecieze vizual calitatea.