Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Gradinita

ARGUMENTE IN PROPUNEREA OPTIONALELOR CLASA A II A , AN SCOLAR 2009 - 2010

didactica pedagogie



+ Font mai mare | - Font mai mic



ARGUMENTE IN PROPUNEREA OPTIONALELOR CLASA A II A , AN SCOLAR 2009 - 2010



Natura, prietena mea !

Natura este fascinanta si ne starneste permanent curiozitatea. Mediul inconjurator este pentru copil un prilej de influentare, dandu-i posibilitatea de a trai noi experiente, de a descoperi, cunoaste si experimenta.

Tinand cont de optiunile parintilor si inclinatiile copiilor, activitatea optionala va pune accentul pe caracterul formativ si practic-aplicativ ai activitatii scolarilor, precum si antrenarea lor in actiuni de observare, de cercetare, de percepere a frumosului din mediul inconjurator, dezvoltand abilitati, aptitudini si capacitati psiho-motrice si creative.

Literatura pentru copii

Copilaria tuturor timpurilor nu poate fi conceputa fara lume fabulosului oferit de basme, povesti, povestiri.

Insotind firul povestilor, care se depana uneori dintr-o lume total necunoscuta, copilul nu face altceva decat un intens efort de a si-o reprezenta si in acelasi timp incearca a o judeca cu modesta sa putere de discernamant dupa fapte si situatii. Copilul este creatorul propriilor imagini, povestitorul fiind cel care sugereaza verbal. Eforul copilului de a-ti imagina si intelege nu poate fi conceput in afara unei gimnastici imense a memoriei, gandirii, vointei si a limbajului.

Literatura pentru copii, privita ca o varietate de grupuri si specii literare, insumand operele literare ale poetilor si prozatorilor nationali si universali, dispune de un nesecat izvor de exemple pe care le putem oferi copiilor in intreaga activitate din scoala, cu pondere mai mare in educarea limbajului si comunicarii orale, in dorinta de a-i face mai buni, mai drepti si mai comunicativi pe copii. Fiind presarata cu o gama larga de proverbe si zicatori, literatura pentru copii contribuie activ la biciuirea trasaturilor negative de vointa si caracter: incapatanarea, lasitatea, lenea, lacomia, invidia, falsitatea, ipocrizia, minciuna, necinstea, laudarosenia, ingamfarea etc.

Deoarece operele cele mai indragite de copii, din primii ani ai copilariei si pana aproape de adolescenta sunt povestea, basmul. Ele sunt primele texte care intra in repertoriul cultural al copilului.

Basmul ofera un sistem de structura imaginara care-l ajuta pe copil sa cunoasca lumea. Copilul se identifica cu personajele, uneori il marcheaza definitiv datorita dimensiunilor neobisnuite, fabuloase, rupte de realitate.

Lumea basmelor dezvolta copiilor capacitatea de a-si construi si realiza trairile, copilul are posibilitatea sa-i dezvolte intr-un anumit grad gandirea si limbajul. Copilul cucereste mijloacele gandirii logice, se desprinde din ce in ce mai mult de reprezentarile concrete. Astfel infatisandu-se spre trepte tot mai inalte de abstractizare si generalizare.

Jocuri didactice

Prin desfasurarea jocurilor didactice contribuim la

- dezvoltarea personalitatii elevilor.

- deschiderea perspectivei universului copilului spre care il educam si spre care el se dezvolta;

- dezvoltarea calitatilor morale: spirit de sacrificiu, perseverenta si curaj.

Matematica distractiva

Prin optionalul Matematica distractiva ne propunem sa atragem elevii clasei spre studierea acestei discipline de invatamant prin valorificarea experientei de viata a elevilor. Ne propunem sa adaptam unele cunostinte dobandite prin studiul curricumului nucleu ; dobandirea pe cale intuitiva a unor notiuni complementare curricumului nucleu.

Optionalul urmareste sa ofere elevilor experienta utilizarii tehnicilor si limbajului matematic in situatii practice accesibile lor.

Pentru atingerea scopului propus este necesara mutarea accentului de pe predarea de informatii pe formarea de capacitati ale cunoasterii : reprezentarea, analiza, sinteza, compararea, abstractizarea si generalizarea, imaginatia si memoria.

Educatie rutiera

Viata este darul cel mai de pret pe care il avem. De aceea, cei mici trebuie invatati sa-si apere viata, dar si sa intervina daca pot, pentru a salva o viata.

In contextul societatii actuale, in conditiile cresterii rapide a numarului de vehicule, mai ales de autovehicule, a caror circulatie nu tine intotdeauna seama de normele in vigoare, elevii ciclului primar trebuie sa cunoasca cele mai elementare reguli de circulatie pe drumurile publice. Aceasta pentru ca ei sunt cei mai expusi accidentelor, datorita varstei fragede si, de multe ori, unei insuficiente supravegheri.

Odata cu intrarea in scoala, copilului i se pun noi cerinte cu privire la deplasarea pe drumurile publice; acestia sunt zilnic in contact direct cu circulatia. Asadar, inceperea scolii coincide cu punctul de baza al educatiei privind circulatia. Educatia facuta in scoala urmareste ca elevii sa invete din timp sa se deplaseze in deplina securitate pe strada si sa se comporte potrivit regulilor de circulatie. Prin tot ceea ce intreprinde cadrul didactic, elevul trebuie sa dobandeasca convingeri care sa le ofere posibilitatea de a alege dintr-o multime de comportari posibile pe cea mai potrivita si mai putin riscanta. Astfel se formeaza deprinderi corecte si folositoare, ajungandu-se la acel simt al circulatiei, atat de necesar omului modern.

Copiilor nu trebuie sa le fie frica de strada! Datoria noastra, a dascalilor este sa-i invatam acest lucru. Trebuie sa-i invatam ca strada nu este loc de joaca si sa le explicam ce consecinte poate avea o clipa de neatentie. De asemenea, trebuie sa le formam sentimente de respect si de admiratie fata de politisti si sa - i facem sa inteleaga ca politistul este un prieten care vegheaza asupra linistii si sigurantei noastre si pe care, la nevoie trebuie sa-l ajutam. Copiii nu trebuie sa fie nepasatori la ce se intampla in jurul lor si e necesar sa ii ajutam sa inteleaga cat de important este sa ai un sprijin pe care sa poti conta.

In pasi de dans

Educatia pentru frumos, pentru estetic, sta la baza formarii unui om sensibil, intr-o lume in care predomina influente negative, in care dansul, arta, culoarea, cantecul sunt din ce in ce mai rar apreciate, un loc de frunte ocupand grija zilei de maine. Copilul are nevoie sa isi exprime liber trairile artistice, sa invete ce inseamna sa vibrezi in sunetul muzicii, sa ofere din frumusetea sufletului sau curat celor din jur.

Optionalul In pasi de dans invata copiii sa se exprime artistic si sa isi dezvolte spiritul competitiv, vointa, concentrarea atentiei. Este un optional atractiv, care le descopera si le valorifica valentele in cadrul concursurilor si serbarilor scolare.

Instrumentul muzical

Chitara este un instrument muzical care ajuta elevul sa isi formeze capacitatea de a diferentia sunetele muzicale cu precizie. De asemenea, este un mijloc atractiv de a invata muzica, de a o percepe si de a o reda. Copilul se poate acompania in redarea vocala a unui cantec si isi poate regla firul melodic mult mai bine, prin incadrarea in gamele si arpegiile cantecului.

Micii artisti

Folosirea tehnicilor plastice de lucru nu trebuie sa fie un scop in sine, ci o modalitate de realizare a unor subiecte in concordanta cu temperamentul si sensibilitatea fiecaruia.

Prin folosirea diversificata a tehnicilor de lucru in activitati plastice, elevii isi dezvolta capacitatea de exprimare artistico - plastica, avand posibilitatea de a comunica prin mijloace diverse propriile idei, trairi si sentimente.

In tehicile plastice de lucru elevii folosesc materiale ca: acuarele, tempera, guasa, tusuri colorate, materiale cu texturi diferite, hartii colorate, ceara, carioca, ipsos, argila, stampile, fire de lana etc.

Limba engleza

Cursul optional de limba engleza se adreseaza elevilor din clasa a II a care studiaza limba engleza in primii ani si a caror nevoie de joaca e binecunoscuta. Din acest motiv activitatile care au succes la acest nivel sunt jocurile si cantecele cu actiune, sarcinile de a colora, de a invata poezii, precum si activitatile de repetitie cu valoare comunicativa.

Este un curs de un an, ce urmeaza a fi parcurs intr-o ora pe saptamana.

Acest curs urmareste sa trezeasca interesul si placerea elevilor din clasa a II a pentru limba engleza, sa le dezvolte capacitatea de a exprima mesaje simple in aceasta limba, precum si spiritul de observatie, gandirea reproductiva si creativa. De asemenea optionalul va urmari sa familarizeze elevii cu sunetele limbii engleze, cu cuvinte usoare si sa trezeasca curiozitatea pentru civilizatia anglo-saxona si pentru descoperirea unor aspecte legate din viata copiilor din Marea Britanie.

De asemenea se asigura continuitatea in cazul trecerii la obligativitate in clasa a III a.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1589
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved