COMUNICARE SI CONFLICTE IN CLASA DE ELEVI

COMUNICARE SI CONFLICTE IN CLASA DE ELEVI

Unitati de continut:

1.      Formele comunicarii.

2.      Bariere in comunicare.

3.      Modalitati de ameliorare a comunicarii

4.      Surse si tipuri de conflicte la nivelul clasei de elevi.

5.      Strategii de rezolvare a conflictelor in clasa de elevi.

Obiective:

§         Analiza raportului conceptual comunicare – conflict;

§         Constientizarea blocajelor ce apar in comunicarea interpersonala la nivelul clasei de elevi;

§         Cunoasterea particularitatilor procesului de rezolvare a conflictelor interpersonale.

1. Formele comunicarii

Comunicarea umana cunoaste o multitudine de forme, diferentiate in functie de mai multe criterii. Astfel:

1.      In functie de partenerii implicati, comunicarea poate fi:

a)       intrapersonala. Se refera la sentimente, ganduri si la modul in care ne percepem per noi insine. Emitatorul si receptorul sunt in acest tip de comunicare una si aceeasi persoana.

b)      interpersonala. In aceasta situatie emitatorul si receptorul sunt doua persoane diferite. Este comunicarea care opereaza cu mesaje transmise verbal, nonverbal si paraverbal.

c)      in grup mic, esentiala pentru indeplinirea unor obiective cum ar fi: cresterea consensului, uniformitatea informatiilor, necesitatea ca subiectii sa-si modifice pozitia in interiorul grupului, ceea ce le-ar permite sa experimenteze situatii noi si sa-si exprime sentimentele.

d)      publica. In aceasta situatie receptorul este constituit dintr-un public larg care se poate afla in relatie directa cu emitatorul (de exemplu, conferintele, mitingul etc.) sau indirecta cu acesta (TV, ziare etc.)

2.      In functie de statutul interlocutorilor, comunicarea poate fi:

a)       verticala, cand interlocutorii au un statut inegal (de exemplu, comunicarea profesor – elev);

b)       orizontala, in situatiile in care partenerii comunicarii au acelasi statut (elev – elev, profesor – profesor).

3.      Dupa codul utilizat, se poate vorbi de comunicare:

§         verbala

§         paraverbala

§         nonverbala

§         mixta, fiind o combinare de mesaje transmise verbal, paraverbal si nonverbal.

4.      In functie de finalitatea actului comunicarii, vorbim de comunicare:

a)      accidentala, apare in situatiile in care emitatorul se abate de la scopul initial al comunicarii, deturnandu-l;

b)      subiectiva, apare din dorinta, manifestata inconstient, de descarcare nervoasa, de reechilibrare psihica;

c)      instrumentala, avand un scop foarte bine determinat (vizeaza persuadarea auditoriului; de exemplu, reclamele TV, discursul politic etc.).

5.      In functie de capacitatea autoreglarii, comunicarea poate fi:

a)      lateralizata (unidirectionala). Este vorba de acea comunicare caracterizata de lipsa feed-back-ului (comunicarea prin radio, film, TV, forme ce nu permit interactiunea instantanee);

b)      nelateralizata (bidirectionala), cu feed-back concomitent, emitatorul si receptorul aflandu-se in interactiune directa.

6.      Dupa natura continutului, comunicarea imbraca urmatoarele forme:

a)      referentiala (vizeaza transmiterea unui adevar stiintific ce face obiectul expres al comunicarii (de exemplu, comunicarea didactica);

b)      operational - metodologica (urmareste intelegerea adevarului si prezinta modul in care trebuie actionat din punct de vedere cognitiv, practic pentru a descifra adevarul transmis);

c)      atitudinala (comunicarea care pune in valoare mesajul, situatia comunicarii si partenerii implicati).

Eficienta procesului de comunicare depinde, printre altele, si de tipul de retea care se foloseste. Se impune folosirea acelor retele care ofera vizibilitate si posibilitatea de comunicare optima intre toti membrii grupului de elevi.

2. Bariere in comunicare

Fiind un sistem deschis, comunicarea este influentata de multi factori care pot perturba la un moment dat comunicarea, constituindu-se astfel in bariere ale acesteia. Literatura de specialitate evidentiaza un tablou amplu al barierelor comunicarii, in esenta acestea incadrandu-se in doua mari categorii: bariere de sistem si bariere de proces, mai greu de identificat.

Printre barierele care impiedica comunicarea eficienta A. Baban include:

a)      Tendinta de a judeca, de a fi de acord sau nu cu interlocutorul. Exista persoane care sunt convinse ca elevii vor adopta un comportament adecvat numai daca vor fi criticati sau etichetati;

b)      Oferirea solutiilor, prin sfaturi sau intrebari adresate intr-o maniera agresiva, autoritara si cu o tenta evaluativa;

c)      Recursul la ordine care duc la scaderea stimei de sine a elevilor;

d)      Amenintarea prin care se transmite mesajul clar ca persoana cu care se comunica va suporta consecintele unui eventual comportament neadecvat;

e)      Moralizarea, prin formulari de tipul: „ar fi cea mai mare greseala sa…” etc.;

f)        Evitarea abordarii unor probleme: „mai bine vorbim despre…”;

g)      Impunerea propriilor argumente.

3. Modalitati de ameliorare a comunicarii

Pentru imbunatatirea comunicarii, managerul clasei are la indemana urmatoarele modalitati: limbajul responsabilitatii, prevenirea reactiilor defensive, explorarea alternativelor, exprimarea emotionala.

1.      Limbajul responsabilitatii

Reprezinta o modalitate de deschidere a comunicarii chiar si pentru subiecte ce pot fi surse ale conflictului. Este o forma de comunicare prin care individul are posibilitatea de a-si exprima emotiile, trairile si opiniile fara a ataca interlocutorul. Se va avea in vedere evitarea criticilor si etichetarilor, moralizarea sau focalizarea pe persoana. Se bazeaza pe trei elemente:

a)      Descrierea comportamentului (de ex. „cand nu respecti regula..”, „cand vorbesti urat…”);

b)      Exprimarea propriilor emotii si sentimente („ma supara cand…”, „ma ingrijorez deoarece…”);

c)      Formularea consecintelor comportamentului asupra propriei persoane („pentru ca nu-mi place sa nu respectam regulile…”).

2.      Prevenirea reactiilor defensive

De cele mai multe ori reactiile defensive sunt generate de mesajele care ataca persoana. Cercetarile evidentiaza urmatoarele tipuri de mesaje ce favorizeaza defensiva:

a)      Evaluare vs. Descriere. Comunicarea cu tenta evaluativa provoaca defensiva (de ex. „Nu inveti cat ar trebui!”, „Nu stii despre ce vorbesti!” etc.). Pentru a preveni astfel de reactii se sugereaza folosirea comunicarii descriptive care face apel la mesajele la persoana I.

b)      Control vs. Orientare spre problema. Controlul se refera la acele mesaje prin care ne manifestam tendinta de a controla interlocutorul, oferindu-i acestuia solutii si sfaturi de produc reactii defensive. Se transmite astfel mesajul subliminal ca doar noi stim cum e mai bine sa se rezolve o problema. Comunicarea orientata spre problema ajuta interlocutorul sa gaseasca alternative la problema sa.

c)      Manipulare vs. Spontaneitate. In timp ce manipularea denota neincredere in decizia celuilalt, exprimarea spontana a opiniilor ajuta individul in luarea deciziei, neimpunandu-i-se solutii.

d)      Neutralitate vs. Empatie. Neutralitatea poate fi sinonima in mintea unui copil cu indiferenta si-i transmite acestuia mesajul indirect ca nu e valoros, ca nu merita atentia adultului. Comunicarea empatica poate preveni reactiile defensive, negative despre sine.

e)      Superioritate vs. Egalitate. Comunicarea in care unul dintre interlocutori doreste sa-si impuna superioritatea genereaza de multe ori situatii conflictuale si contrazice atitudini esentiale pe care trebuie sa le aiba un bun manager al clasei: acceptarea neconditionata, respectul. Acesta nu este un specialist in rezolvarea tuturor problemelor elevului, ci un partener al acestuia.

3.      Explorarea alternativelor

Aceasta se poate face prin:

a)      Ascultare activa, reflectiva (va ajuta elevul sa-si clarifice sentimentele: „mi se pare ca te deranjeaza…”);

b)      Brainstorming;

c)      Asistarea elevului in alegerea solutiei („Care dintre solutii crezi ca este cea mai buna?”);

d)      Discutarea rezultatelor alegerii (in termeni de consecinte pe termen mediu si lung);

e)      Obtinerea unui angajament al elevului;

f)        Planificarea evaluarii („cand vom discuta din nou despre acest lucru?”);

g)      Identificarea avantajelor si dezavantajelor optiunilor.

4.      Exprimarea emotionala

Exprimarea emotionala se poate realiza prin:

a)      Discutarea, provocarea si contracararea miturilor referitoare la emotii;

b)      Identificarea si recunoasterea diferitelor tipuri de emotii. In acest sens se pot folosi exercitii de exprimare verbala a emotiilor, de asociere a starii subiective cu emotia etc.

c)      Identificarea evenimentelor sau situatiilor care declanseaza emotia. Se vor folosi exercitii de asociere a unor evenimente cu emotii, de intelegere a efectelor evenimentelor asupra starii emotionale etc.

d)      Identificarea modalitatilor de exprimare comportamentala a emotiei. Se poate realiza prin: diferentiere emotiei de comportament, constientizarea relatiei gand –emotie - comportament;

e)      Exprimarea emotiei printr-un limbaj adecvat;

f)        Acceptarea responsabilitatii pentru ceea ce simti etc.

De asemenea, in comunicarea manager - elevi se va evita: impunerea elevului a nevoilor adultului, tonul nervos, sarcasmul, ridiculizarea, presiunile etc.

4.    Surse si tipuri de conflicte la nivelul clasei de elevi

Din punct de vedere etimologic, termenul de conflict provine din lat. conflictus care inseamna „lovirea impreuna cu forta”. „Conflictul este conceput ca o sursa de schimbare a individului, a sistemului in care acesta evolueaza” (A. Stoica-Constantin, 1998).

La nivelul unui grup, cauzele conflictului sunt legate de o serie de aspecte ale vietii de grup: statutul individual al membrilor sai, sarcinile ce trebuie indeplinite, interactiunile dintre membrii grupului, contextul extern in care functioneaza grupul, stadiul de dezvoltare a grupului etc.

1.      Surse legate de satisfacerea statutului individual:

§   Stil de conducere neadecvat;

§   Roluri neechilibrate intre membrii grupului;

§   Lipsa incurajarii privind dezvoltarea personala a membrilor grupului;

§   Comportamentele in grup.

Urmarirea acestor aspecte permit identificarea din timp a unui potential conflict. De exemplu, comportamentele orientate cu predilectie spre sine semnaleaza un grad ridicat de insatisfactie a statutului individual si se manifesta prin: blocaje ale propunerilor, deturnarea atentiei de la domeniile de incompetenta, refuzul de a contribui, monopolul discutiilor, victimizarea, atacurile etc.

2.      Surse legate de indeplinirea sarcinilor:

§   Marimea grupului;

§   Compozitia grupului;

§   Obiectivele neclare sau neimpartasite,

§   Proceduri inexistente, ineficiente sau neadecvate sarcinii;

§   Insuficienta sau neregularitatea proceselor de reflectie si/sau analiza a activitatii;

§   Resurse deficitare sau limitate etc.

3.      Surse legate de interactiuni intre membrii grupului:

§   Neechilibrarea rolurilor in grup;

§   Numarul mare de interactiuni;

§   Compozitia eterogena a grupului din punct de vedere cultural;

§   Comportamentele de evitare a confruntarii;

§   Blocarea exprimarii libere a opiniei,

§   Atmosfera de neincredere;

§   Cooperare slaba, perpetuarea starii de tensiune;

§   Deficiente de comunicare etc.

4.      Surse legate de contextul extern al grupului:

§   Calitatea scazuta a comunicarii intre subgrupuri;

§   Lipsa sprijinului scolii fata de activitatea grupului etc.

Practica, inclusiv cea educationala, reflecta existenta a patru mari categorii de conflict:

1.      Conflictul – scop (apare in conditiile in care cei implicati doresc obtinerea unor rezultate diferite). Acest conflict se observa de multe ori intre cadrul didactic si elevi, obiectivele acestuia nepliindu-se exact pe obiectivele sau asteptarile elevilor.

2.      Conflictul cognitiv (se bazeaza pe existenta unor contradictii la nivelul ideilor, opiniilor unora sau altora dintre membrii unui grup referitoare la un anumit fenomen, la o anumita situatie).

3.      Conflictul afectiv (apare in conditiile in care grupul sau peroane din interiorul acestuia manifesta trairi, sentimente incompatibile cu ale altuia).

4.      Conflictul comportamental (este generat de situatiile in care atitudinea, comportamentul unei persoane devine de netolerat pentru cei din jur).

O alta clasificare a conflictelor apartine lui D. Hellriegel (1992) care vorbeste despre niveluri de conflict care se regasesc deseori la nivel educational:

1.      Conflictul intrapersonal (intern) generat de existenta simultana la nivelul constiintei a doua valori, obiective sau motive incompatibile care solicita alegerea, ceea ce produce o stare de tensiune. Aceasta situatie este definita in literatura de specialitate disonanta cognitiva.

2.      Conflictul interpersonal. Aparitia sa presupune existenta a cel putin doi indivizi care au valori, obiective, atitudini divergente.

3.      Conflictul intragrupal in care sunt implicati toti membrii unui grup si care afecteaza buna functionare si performanta grupului in ansamblu. La originea acestui conflict se poate afla fie natura sarcinii, fie natura relatiilor ce se stabilesc intre membrii grupului.

4.      Conflictul intergrupal, a carui solutionare este cu atat mai dificila, cu cat grupurile se constituie in general pe criterii dintre cele mai diverse: etnie, caracteristici personale, preferinte, interese. Acest conflict se manifesta cu predilectie in situatii de competitie a grupurilor.

Maniera si gradul de rezolvare a conflictelor depinde foarte mult de nivelul la care acestea se manifesta. Cu cat conflictul cuprinde mai multe persoane, cu atat va solicita timp mai mult si strategii de rezolvare mai complicate.

5. Strategii de rezolvare a conflictelor in clasa de elevi

Atunci cand se refera la strategiile de rezolvare a conflictelor, unii specialisti (Steers, 1988) accentueaza in special aspectele care nu trebuie adoptate in raportarea la un conflict, acestea fiind mai degraba strategii ineficiente de rezolvare a conflictelor:

1.      nonactiunea (exista persoane care considera ca un conflict se stinge de la sine, in timp; fals, deoarece timpul nu face decat sa duca la acumularea de tensiuni);

2.      „traiectoriile” administrative care vizeaza putine actiuni (se utilizeaza exprimari de genul: „o am in studiu.”);

3.      tendinta de a observa riscurile procedurilor de rezolvare a conflictelor (ofera falsa imagine ca persoanele sunt deschise rezolvarii problemei, ceea ce nu este adevarat);

4.      secretizarea conflictului (pe principiul „ceea ce nu se stie nu raneste”);

5.      „culpabilizarea” persoanei (se incearca discreditarea respectivei persoane, izolarea, stigmatizarea sa, considerandu-se ca astfel problema va fi rezolvata).

Pentru evitarea acestor aspecte, cadrul didactic trebuie sa propuna elevilor modalitati noi de rezolvare a conflictelor. Raportarea la o situatie conflictuala se poate face prin:

a)      abandon (persoana se retrage fizic sau emotional din conflict, considerand ca nu are nimic de spus):

b)      reprimare (refuzul de a lua la cunostinta de existenta unui conflict);

c)      compromis (fiecare dintre partile aflate in conflict realizeaza ca va castiga ceva, dar va pierde altceva, ceea ce pare echitabil);

d)      strategia castig–castig (este specifica tehnicilor de negociere si accentueaza avantajele ce decurg din descoperirea celor mai bune solutii).

e)      Strategia castig – pierdere (persoanele recurg la aceasta strategie cand percep situatia ca fiind „fie….fie….”; este utila in situatia in care una dintre parti dispune de putine resurse pentru atingerea obiectivului);

f)        Strategia pierdere – pierdere (considerata echitabila, fiind o forma de compromis).

Bibliografie generala:

1.      Ball, S., Davitz, J. (1978) - Psihologia procesului educational, EDP, Bucuresti,

2.      Cazacu, Aulin (1994) - Sociologia educatiei, Editura Hyperion, Bucuresti.

3.      Cretu, Carmen (1997) - Psihopedagogia succesului, Editura Polirom, Iasi;

4.      Iucu, Romita (2005) - Formarea personalului didactic – sisteme, politici, strategii, Editura Humanitas, Bucuresti;

5.      Iucu, Romita (2006) - Managementul clasei de elevi. Aplicatii pentru gestionarea situatiilor de criza educationala, Editura Polirom, Iasi;

6.      Leroy, Gilbert (1974) - Dialogul in educatie, EDP, Bucuresti;

7.      Linhart, J. (1977) - Psihologia invatarii, SPN, Praga;

8.      Mitrofan, N. (1988) - Aptitudinea pedagogica, Editura Academiei, Bucuresti;

9.      Nash, Roy (1983) - Classrooms observed, Routledge & Kegan Paul, Londra;

10.  Neacsu, I. (1978) - Motivatie si invatare, EDP, Bucuresti;

11.  Nicola, Ioan (1974) - Microsociologia grupului de elevi, EDP, Bucuresti;

12.  Niculescu, Rodica (1994) - Sa fii un bun manager, Editura Port, Tulcea;

13.  Paun, Emil (1999) - Scoala – abordare sociopedagogica, Editura Polirom, Iasi;

14.  Panisoara, I. O. (2005) - Motivarea eficienta - ghid practic, Editura Polirom, Iasi;

15.  Panisoara, I. O. (2004) - Managementul resurselor umane, Editura Polirom, Iasi;

16.  Preda, Vasile (1981) - Profilaxia delincventei si reintegrarea sociala, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti;

17.  Stan, Emil (2003) - Managementul clasei, Editura Aramis, Bucuresti;

18.  Stanciulescu, Elisabeta (1996) - Teorii sociologice ale educatiei, Editura Polirom, Iasi;

19.  Toma, Steliana (1994) - Profesorul, factor de decizie, Editura Tehnica, Bucuresti;

20.  Ulrich, Catalina (2000) - Managementul clasei de elevi – invatarea prin cooperare, Editura Corint, Bucuresti.