Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE



Gradinita

CRITICA

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Continuatorii operei lui Comenius si contributia lor Ia dezvoltarea teoriei instructiei si educatiei
Cercetarea pedagogica. Inovarea teoriei si practicii educationale
PROIECT DE LECTIE - viteza de reactie si executie in actiuni motrice complexe
FISA PERSONALA A CADRULUI DIDACTIC
PROIECT DE LECTIE - Consolidarea alinierilor in rand,sir cu interval de unul si doua lungimi de brate
Tematica seminar pedagogie, semestrul al doilea
Etiologia specifica diferitelor tipuri de deficiente
Elemente de psihologia dezvoltarii copilului si adolescentului
PROIECT DIDACTIC Clasa - a V- a 'Politetea - o floare rara.'
Taxonomia didactica

TERMENI importanti pentru acest document

metoda decroly pareri : critica textelor si tehnica editilor : : intamplarea ajuta numai o minte pregatita : paralela invatamantul romanesc si planul dalton :

CRITICA

   1.Critica – un gen literar

Critica, la fel ca si literatura, isi are obiectul si metodele ei specifice: descoperirea aspectului original al unei opere concrete precum si judecata de valoare prin comparatie cu alte opere. Ca si literatura, critica poseda harul de a sufla viata asupra textelor, propria sa viata. Critica este o reactie la literatura, o atitudine in fata vietii.

In sprijinul acestui argument prezint urmatoarea afirmatie a lui Adrian Marino:,,In sens traditional critica, a fost intotdeauna recunoscuta ca formand o parte a literaturii”. Literatura este initial un termen genetic pentru totalitatea studiilor literare de orice categorie. In 1600 critica este clasata si recunoscuta ca parte a literaturii. Criticul face si el parte din literatura. Critica este o forma a literaturii ce are ca subiect literatura. Este literatura literaturii.

Deci opera critica se poate transforma in literatura prin faptul ca ea grupeaza idei, reflectii, teze si ipoteze despre literatura. Astfel, a face critica inseamna a face literatura pe baza literaturii: ,,Nu poti vorbi despre ceea ce face literatura decat facand literatura” (T. Todorov).

Lectura, necesara atat literaturii cat si criticii, care o deschide spontana nu numai spre opera, dar si spre orizontul critic. Lectura literara si cea critica solicita deschideri spre infinit raporturile sunt multiple, dar sunt impuse atat lectorului de literatura, cat si celui de critica. Cand este citit un text critic se face legatura logica cu cel literar si ambele vor dainui prin ceea ce sugereaza. Critica rodeste prin sevele extrase din literatura; ea se fortifica pe baza literaturii. Actul critic are nevoie de existenta literaturii pentru a-si consolida propria existenta.

Pentru a sustine acest argument propun afirmatia lui Gheorghe Grigurcu, care se refera la faptul ca: ,,Parcurgerea drumului catre opera este un moment de identificare, de regasire proprie. Literatura reprezinta o mixtura de valori an devenire si de confuzii pe care unii critici se straduiesc a le preciza, asumandu-si responsabilitatea unor opinii. Literatura se dezvolta sub ochiul veghetor al criticii, care are nu numai obligatia sa vada, ci si de a sti sa vada.

Criticul este cel care formuleaza judecati obiective, demersul pe care il practica il obliga deopotriva la subiectivitate: respectarea propriilor optiuni, convingeri, inclinatii. Criticul isi poate presta vocatia doar bazandu-se pe ceea ce el critica; la acestea adauga propriile sale convingeri si idei, ajungand sa creeze opera critica. Si pentru ca actul critic necesita talent si devotament din partea autorului, la fel ca si scrierile literare, criticul este considerat un scriitor.

Gheorghe Grigurcu sprijina acest argument, spunand: ,,Criticul este subordonat in absolut operei asupra careia se exercita. Critica autentica nu poate face abstractie de asumarea personala a obiectului. Criticul este acela care, anulandu-si propria sa viata, consimte sa vada constiinta sa ocupata de o constiinta straina, numai constiinta operei. Criticul este si el un scriitor.

Prin urmare, vocatia este cea care il identifica pe critic cu scriitorul literar. La fel ca si acesta, criticul traieste prin si pentru ceea ce scrie, se dedica in totalitate actului creatiei, i se supune de buna voie, acceptand sa se sacrifice pentru acest ideal. Caci criticul isi face din scrierea critica un ideal pentru care va lupta, chiar si cu riscul sau poate avantajul, de a evada in realitatea cotidiana si de a se instala undeva intr-o lume transcendentala, in care sa-si poata pune in valoare aptitudinile si sa-si etaleze talentul de creator.

Scriitorul si criticul ,,si-au revarsat toate pretioasele daruri intr-o opera care, daca este numai o transpunere, nu exclude intru nimic originalitatea, prezenta in gustul, in masura, in perspectiva si nobila gratuitate a infaptuirii’’. (P. Constantinescu).

Criticului i se cer insusiri virtuale de creator. Actiunea sa este de ordinul recreatiei: a face explicita emotia, a provoca perceptia. Talentul criticului consta in capacitatea lui de a ne oferi noi perspective asupra unui text, diferite de a noastre, perspective prin care el insusi transmite cititorilor propriul punct de vedere. El nu incearca sa ne impuna viziunea sa, ci, comunicandu-ne-o prin intermediul textului critic, sa ne faca sa intelegem textul literar si sa ne elaboram propriul mod de a vedea lucrurile.

In lucrarea sa, Alexandru Paleologu sustine acest argument considerand ca prin vocatie: ,,Critica este un scop in sine, ca toate celelalte genuri, implicand toate finalitatile cognitive, filozofice, etice si idiologice pe care le asuma orice act de cultura. Critica are ca gen literar o mare cautare in public, ea se citeste nu numai din ratiuni didactice sau informationale, ci se citeste ca literatura din pura pasiune a comentariului si cu pretuirea talentului respectului critic.

Prin talent se intelege  intreaga inzestrare a autorului pentru specifica sa indeletnicire literara. Criticul fiind scriitor, iar opera sa – rodul unei vocatii, e clar ca indeletnicirea critica este o arta. Talentul criticului se bazeaza pe imaginatia sa critica, capabila de a construi viziuni coerente si revelatoare asupra unei opere sau a unei literaturi.  Pe langa statutul de simplu cititor, criticul e obligat si sa aprecieze toate valorile reale.

,,Critica moderna este ea singura un gen literar, o creatie de al doilea ordin si un vehicul de cultura si de valorificare, fara prezenta caruia literatura ar fi insasi pagubita’’. ( P. Constantinescu). Critica literara se exercita asupra intregii literaturi, este necesara priceperea autorului de a recrea un text, oferind noi aspecte, nuantand ideile in maniera originala.

Datorita faptului ca ea recreaza, se bazeaza pe literatura si pe talentul celui care o elaboreaza, critica este considerata un gen literar. Acest gen literar este subordonat literaturii, dar in acelasi timp, si superior ei, deoarece dezvolta gandirea critica a lectorului si ofera piste de interpretare.

   2.Gandirea critica

,,Intamplarea nu ajuta decat o minte pregatita spunea Pasteur- ’’ caci o minte nepregatita nu vede mana pe care o intinde intamplarea’’ completeaza Fleming. Intamplarile acestea presupun inteligenta, imaginatie, dorinta de ,,a sti’’, spirit creator, flexibilitate, perseverenta.

Noua orientare a invatamantului romanesc urmareste dezvoltarea gandirii critice a elevilor, prin folosirea metodelor si tehnicilor activ-participative noi: brainstorming, tehnica ciorchinelui, metoda mozaic, metoda SINELG, jurnalul cu dubla intrare, cubul, cvintetul etc.

M. Zlate considera gandirea critica1 un tip de gandire diferentiata dupa finalitate. Ea presupune verificarea, evaluare si alegerea raspunsului potrivit pentru o sarcina data si respingerea argumentata a celorlalte variante de solutii.

,,A gandi critic’’ inseamna a emite judecati proprii, a accepta parerile altora, a fi in stare sa privesti cu simtul raspunderii greselile tale si sa le poti corecta, a primi ajutorul altora si a-l oferi celor care au nevoie de el.

Capacitatea de a gandi critic se dobandeste in timp, permitand elevilor sa se manifeste spontan, fara ingradire, ori de cate ori exista o situatie de invatare. Ei nu trebuie sa se simta stingheri, sa le fie teama de reactia celor din jur fata de parerile lor, sa aba incredere in puterea lor de analiza, de reflectie.

Gandirea critica ii invata pe elevi sa-si emita si sa-si sustina propriile idei. Satisfactia noastra, a oamenilor de la catedra, nu consta in a vedea ca elevul a reprodus lectia citita, compunerea sau comentariul dictat ,,cuvant cu cuvant’’, ci in a-i pune in evidenta ,,talentul’’ de a-si realiza propriul rezumat, propria compunere. Elevul nu trebuie sa fie o masina de memorat, ci trebuie sa fie creator. Avem oblgatia de a asigura atmosfera propice declansarii valului de idei personale, de a le da elevilor senzatia ca ei sunt adevaratii descoperitori al ,,noului’’.

Solutiile problemelor supuse rezolvarii presupun colaborare si cooperare. Toti copiii, indiferent de dezvoltarea intelectuala sau de varsta, pot contribui la elucidarea situatiei necunoscute, spunandu-si parerile. Ei trebuie invatati sa asculte si sa accepte. Numai astfel invatarea va fi eficienta, realizandu-se obiectivel propuse. Iata de ce se pune atata accent pe lucrul in echipa. Este necesar sa se inteleaga ca in cadrul dezbaterilor, al schimbului de opinii, nu se critica omul, ci ideea. Trebuie sa se expuna acordul sau dezacordul, indiferent de relatiile existente intre participantii la situatia de invatare.

Pentru aceasta e nevoie de un demers didactic adecvat, care consta in parcurgerea a trei etape, aflate in interdependenta: evocarea, realizarea sensului, reflectia.

Evocarea face apel la cunostintele insusite de catre elevi despre o tema sau un anumit subiect. Astfel, se va putea face legatura intre ceea ce se stie si ce se va preda. Corelarea informatiilor stiute cu cele noi asigura trainicia celor din urma.

Realizarea sensului asigura intelgerea sensului noilor informatii si a semnificatiei acestora. Elevii pot citi un text, pot schimba pareri in grup, pentru a participa acti la invatare. Este etapa intrebarilor profesor-elev, elev-profesor, elev-elevi.

Reflectia integreaza noile cunostinte in sistemul celor vechi asigurand legatura intre ele si dand posibilitatea expunerii libere a noului aflat. Aceasta etapa ii ajuta pe elevi sa patrunda in esenta faptelor si ne da o imagine clara asupra reusitei totale, partiale sau a esecului activitatii desfasurate la clasa.

Experienta a demonstrat ca, uneori creativitatea elevilor o poate depasi pe a noastra, puterea de a surprinde esentialul este mare si ei ar putea sta, fara probleme, in locul nostru. Ideile le sunt ingenioase, manifestand profunzime in analiza materialului si in acelasi timp, spontaneitate si naivitate in dorinta de a gasi explicatii pentru toate fenomenele ce apar in jurul lor.In continuare prezentam un proiect de lectie pentru dezvoltarea gandirii critice si acesta se va gasi la anexa, in spate.

   3.Gandirea critica si invatarea

3.1.Gandirea critica in constelatia modurilor de gandire

Detinator al unei capacitati specifice de procesare a informatiei in vederea dobandirii unor cunostinte, priceperi, abilitati cognitive necesare rezolvarii problemelor ivite in viata cotidiana, omul se deosebeste de celelalte vietuitoare prin gandire. Aceasta functioneaza diferit de la o persoana la alta si chiar in cazul unuia si aceluiasi individ in situatii diverse. Fiecare dintre noi isi formeaza un stil propriu, o modalitate personalizata de abordare si rezolvare a problemelor.

In clasificarea modurilor fundamentale de gandire, oprindu-se asupra criteriului finalitatii, Mielu Zlate a identificat:gandirea reproductiva, gandirea creatoare si gandirea critica. Daca gandirea reproductiva este liniara si are grad ridicat de stereotipie si automatism, iar gandirea creatoare vizeaza elaborarea a cat mai multor solutii posibile, in schimb, gandirea critica este centrata pe testarea si evaluarea solutiilor posibile intr-o situatie-problema data, pe alegerea solutiei adecvate si respingerea argumentata a celor mai putin adecvate. Dupa unii autori, gandirea creatoare si cea critica sunt fete ale aceleiasi medalii deoarece prima are utilitate si valoare doar daca in prealabil produsele ei au fost analizate si evaluate critic in scopul fundamentarii si intemeierii rationale.

    3.2.Caracteristicile gandirii critice

Conditie si modalitate de realizare a invatarii eficiente cu rol esential in dezvoltarea personalitatii individului, gandirea critica se caracterizeaza prin:

a)       formularea de catre elevi a unor pareri personale, eventual originale;

b)      dezbaterea responsabila a tuturor ideilor si solutiilor avansate;

c)       alegerea rationala a solutiilor optime din multitudinea celor posibile;

d)      rezolvarea eficienta a problemelor in timp optim;

Prin natura si modul de manifestare, gandirea critica se manifesta in doua dimensiuni esentiale: una sociala conform careia invatarea si munca in colaborare duc la construirea solidaritatii umane si o dimensiune pragmatica-invatarea ce are la baza dezvoltarea gandirii critice creeaza posibilitatea implicarii active a elevilor in activitate prin starnirea curiozitatii si rezolvarea problemelor de viata.

Munca la clasa trebuie proiectata si desfasurata astfel incat sa genereze un climat de incredere sau sa determine in randul elevilor rezolvarea eficienta a problemelor in urma investigatiei temeinice a dezbaterilor autentice si a gasirii raspunsului adecvat. Consecutiv cu obisnuirea elevilor de a lucra in acest mod, acestia vor dobandi deprinderi valoroase de gandire critica si de invatare autentica si eficienta.

    3.3.Cadrul de predare-invatare-evaluare pentru dezvoltarea gandirii critice.

Modul de a concepe si realiza predare-invatarea pornind de la cunostintele deja detinute de elevi, promovand analiza si evaluarea solutiilor posibile pentru intelegerea sensului celor invatate, stimulandu-se reflectia critica asupra acestora presupune un cadru alcatuit din trei etape strans legate intre ele: evocarea (E), realizarea sensului ®, reflectia ®.

In etapa evocarii, elevii sunt solicitati sa-si aminteasca ceea ce stiu sau cred ca stiu despre un anumit subiect: prin constientizare, implicare activa si evocare. Etapa realizarii sensului ii determina sa inteleaga semnificatia noilor informatii cu care intra in contact pe diverse cai, sa gaseasca raspunsuri propriilor intrebari. Intelegerea poate fi interpretativa, personala sau critica si se realizeaza prin intrebari formulate de invatator sau elevi. Reflectia aduce elevii in stadiul realizarii reconsiderarii a ceea ce stiau sau credeau ca stiu, gratie realizarii intelegerii autentice. Ei isi consolideaza cunostintele si isi restructureaza schemele mintale prin introducerea noilor informatii si isi exprima reflectia intr-o maniera personala, in scris sau oral.

Gandirea critica este probabil aceea care ofera cele mai mari oportunitati de evaluare formativa, autoevaluare si ,,autoevaluare formativ-continua’’prin autocorectarea sistemica a greselilor, remedierea lor prin programe de aprofundare, dezvoltare. In acest tip de activitate metodele de predare-invatare utilizate pun in permanenta elevul in situatia de a se autoevalua, autoaprecia si autocorecta in raport cu ceilalti alaturi de care invata in cooperare sau in raport cu modelul.

   4.Metoda ca baza a strategiilor didactice interactive

Termenul ,,metoda’’ provine de la cuvantul grecesc ,,methodos’’ (odos=cale, drum si metha=la) si inseamna ,,calea care conduce spre….’’, modalitatea de cautare a adevarului, modalitatea de cercetare. Teoria metodelor este legata de filosofia carteziana a stiintei, fiind atributul ei, instrumentul cunoasterii: Una din primele determinari ale ,,metodei’’ a fost data de R. Deskartes in lucrarea ,,Despre metode: Dirijarea mintii si cautarii adevarului in stiinta’’.

La inceputul secolului al XVIII-lea, termenul ,,metoda’’ incepe sa fie corelat cu procesul de instruire, dirijare a activitatii de instruire si a procedeelor de invatare. In secolul al XIX-lea problema metodelor se coreleaza cu disciplinele de studiu, obiectivele si finalitatile invatarii. In aceasta ipoteza ,,metodele1’’ preiau un statut teoretic in structura stiintelor pedagogice si psihologice. Dupa cum indica un sir de cercetatori, problema metodelor intotdeauna este corelata cu o anumita metodologie si actiune. Din punct de vedere pragmatic, dupa cum indica autorii mentionati, fiecare actiune dispune de tehnica proprie de executare, include modalitati specifice de realizare. Astfel spus, metoda se intelege ca ,,purtator’’ care integreaza urmatoarele criterii:

·        punctul initial (obiectivele si rezultatele scontate);

·        punctul final ( obiectivele realizate sau rezultatele obtinute);

·        subiectul actiunii;

·        obiectul asupra caruia este indreptata actiunea;

In literatura stiintifica problema metodelor este examinata si din punct de vedere cibernetic. In acest context prin metoda se intelege o anumita tehnologie, care include: elemente de programare, elemente de management ale activitatii elevilor si elemente ale legaturii inverse. M. Debessee, cercetand metodele din punctele de vedere functional si structural, le interpreteaza ca pe niste modele sau ca pe un grup de procedee (modalitati) de realizare practica a operatiilor, care stau la baza actiunilor si care directioneaza spre atingerea obiectivelor trasate. Procedeul reprezinta o operatie limitata, o parte din metode [ Dewey John]. Dupa cum indica M. Debessee (acest punct de vedere este impartasit in multe lucrari stiintifice despre metodele de instruire), prezenta sau absenta unui sau altui procedeu in structura metodelor intotdeauna sunt motivate si depind de conditiile concrete. Corelarile dintre metoda si procedeu inotdeauna sunt dinamice in sensul trecerii de la o categorie la alta.



1 A gandi critic inseamna a deosebi in permanenta acele lucruri care, pentru a fi justificate, reclama o demonstratie, de altele care, pentru a fi adevarate, cer pur si simplu sa fie surprinse si receptate.

1 In sensul larg al cuvantului, ,,metodele de invatamant”, ,,metodele de educatie”, sau ,, metodele pedagogice” sunt intelese, adeseori, ca un mod general de a concepe si realiza organizarea de ansamblu a activitatii de instructie si de educatie din scoala. Ele reprezinta, mai degraba, o doctrina pedagogica, un complex de principii si de procedee mai mult sau mai putin originale, unele legate de numele celor care le-au dat contur mai precis, ca de exemplu: ,,metoda Decroly”, ,,metoda Montessori”, ,,metoda Freinet”, sau purtand alte denumiri: ,,planul Dalton”, ,,planul Winnetka”, ,,metoda complexelor” etc.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 206
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved