Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE






Gradinita

Cauzele/factorii esecului scolar

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic






DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
DEZVOLTAREA COGNITIVA LA VIRSTA SCOLARA SI PRESCOLARA
PROIECT DE LECTIE CLASA: a – IV – a EDUCATIE FIZICA
CHESTIONAR PENTRU CADRE DIDACTICE
ROLUL SI IMPORTANTA EVALUARII
PROIECT DIDACTIC CLASA a IV-a MATEMATICA Fractii
TEST DE EVALUARE NUMERE REALE CLASA a VIII-a
MIJLOACELE DE INVATAMANT
PROIECTARE DIDACTICA Clasa: a X-a Matematica Calcule cu logaritmi. Operatii de logaritmare. Aplicatii
PROIECT DIDACTIC la Deprinderi de viata Clasa: a VIII-a
Cine si cum planifica/organizeaza o activitate? - Nivel de studiu: 3-7 ani

TERMENI importanti pentru acest document

cauzele esecului scolar : test anxietatea scolara : cauze ale esecului scolar : maturitatea si imaturitatea scolara : amenintare esec profesor elev motivatie :

Cauzele/factorii esecului scolar

Cauzele esecului scolar pot fi impartite in doua mari categorii.

1. Cauze legate de mediul socio-cultural

               1.1. Handicapul socio-cultural

               1.2. Reproducerea raporturilor de clasa prin scoala

               1.3. Modul de interactiune profesor-elev

   2. Cauze care tin de personalitatea elevului

   2.1. Imaturitatea scolara

   2.2. Inteligenta scolara de limita

   2.3. Inteligenta scolara sub limita – debilitatea mintala

   2.4. Anxietatea

   2.5. Instabilitatea psihomotorie si emotionala

   2.6. Tulburari instrumentale

   2.7. Tulburari de conduita

1. Cauze legate de mediul socio-cultural (dupa M. Jigau)

1.1. Handicapul socio-cultural

Un mediu considerat „defavorizant” nu poate sa asigure referintele culturale minime necesare pentru a valorifica eficient oferta scolara existenta. Mai mult chiar, precaritatea culturala a familiei de origine si atitudinea acesteia fata de scoala poate provoca un retard al dezvoltarii generale intelectuale, in plan verbal si cognitiv, cu atat mai greu recuperabil, cu cat acest mediu este mai profund dezavantajat, iar actiunea lui a fost mai timpurie si de durata.

Starea economica buna a familiei este un factor important al reusitei scolare, prin disponibilitatile materiale existente putand sustine scolarizarea, creand astfel un anumit grad de securitate economica necesara studiilor de lunga durata. Un rol important il au si limbajul utilizat in familiile favorizate (mai apropiat de cel utilizat in scoala), frecventarea institutiilor culturale, practicile culturale intrafamiliale, sistemul de valori etc.

In general, familiile sarace opteaza pentru filiere scolare de scurta durata si profesii solicitate imediat pe piata fortei de munca.

 1.2. Reproducerea raporturilor de clasa prin scoala.

Scoala ignora valorile elevilor proveniti din grupuri defavorizate si promoveaza indeosebi normele claselor favorizate. Scoala va reproduce, astfel, structura raporturilor de clasa, permanentizand si legitimand ierarhia sociala existenta (vazuta ca o rezultanta a competentelor indivizilor apartinand unei clase).

Elevul provenind din familii favorizate va beneficia chiar de la inceputul scolaritatii de un „capital cultural” identic sau apropiat de cultura vehiculata de scoala,  care ii va asigura succesul scolar si, ulterior, pe cel profesional.

In schimb, copilul provenit dintr-un mediu defavorizat va intra in conflict cu stilul cognitiv si cu normele vehiculate de scoala, pentru ca ii apar straine, diferite de cele ale mediului sau si la care, el si familia sa, nu le acorda valoare, fapt care va genera atitudini de refuz scolar, proteste, esec.

1.3. Modul de interactiune profesor-elevi

Curentul interactionist sustine ca esecul „se construieste” in interiorul scolii (Chaveau si Rogovas –1984), ca urmare a modului specific de interactiune elvi – profesori. Conform acestei teze, profesorii au anumite asteptari de la elevii lor, la care acestia „raspund” sau nu pe masura.

Conditiile in care se desfasoara procesul de invatare si modul concret de evaluare a activitatii influenteaza direct si profund rezultatele scolare.

2. Cauze care tin de personalitatea elevului

2.1. Imaturitatea scolara

Trasatura esentiala si generala a cazurilor de imaturitate scolara consta in incapacitatea, mai mult sau mai putin temporara si reversibila, de aface fata sarcinilor scolare.

Maturitatea scolara exprima gradul de concordanta dintre nivelul de dezvoltare a copilului si cerintele scolare specifice clasei I. Nu toate insuccesele scolare, inregistrate in prima clasa, sunt insa provocate de imaturitatea scolara. Toti aceti copii se caracterizeaza printr-un ritm incetinit sau deviat de dezvoltare.

Tipuri de imaturitate scolara:

§  Cea mai autentica imaturitate scolara se caracterizeaza printr-o dezvoltare general-incetinita a personalitatii; personalitatea se dezvolta lent, dar armonic.

§  Un tip mai grav de imaturitate scolara este cel al personalitatii dizarmonice, care rezulta din dezvoltarea inegala a diferitelor sectoare ale personalitatii.

§  Tipul datorat unor cauze familiale, ca lipsa de ingrijire, de stimulare senzoriala si intelectuala etc.

§  Categoria, mai putin numeroasa, a copiilor care in urma microleziunilor cerebrale paranatale, a epilepsiei, a starilor meningeale, a traumatismelor cranio-cerebrale etc., suferite pana la varsta de 6 ani, prezinta o imaturitate scolara mai „rezistenta” la influentele compensatorii.

Cele mai frecvente cauze ale imaturitatii scolare sunt traumatismele paranatale  care pot leza sistemul nervos central, nasterea prematura asociata cu lipsa unei asistente sanitare si a ingrijirii educative adecvate, imbolnavirile frecvente si de lunga durata care pot deregla ritmul si directia dezvoltarii psiho-somatice, mediul familial inadecvat sau dezinteresat in pregatirea copilului pentru scoala etc. Aceasta stare este cel mai adesea insa multicauzala.

In vederea stabilirii programei si a procedeelor optime de recuperare, se cere identificarea, in masura in care este posibil, a factorului cauzal dominant.

In concluzie, stabilirea gradului de maturizare scolara vizeaza explorarea intregii personalitati a copilului.

2.2. Inteligenta scolara de limita

Acel nivel al dezvoltarii inteligentei scolare, care in conditiile optime de motivatie, de perseverenta, de organizare a lectiei etc. ii permite elevului sa faca fata la limita cerintelor scolii generale, poatre fi considerat ca inteligenta scolara de limita.

Elevul care in situatiile problematice prevede insuccesul sau simte o stare de teama (manifestarti frecvente la cei cu inteligenta scolara de limita) greu isi poate organiza energiile emotionale necesare realizarii cu succes a activitatii scolare. Teama, insotita de nesiguranta afectiva, influenteaza negativ inteligenta scolara de limita, provocand frecvent inhibitia scolara.

Repertoriul si complexitatea activitatii scolare se schimba paralel cu inaintarea copilului in varsta si in clasa, ceea ce determina diferentierea structurii inteligentei scolare, respectiv a inteligentei scolare de limita. Astfel la varsta scolara mijlocie si mare (intre 11/12 – 14/15 ani) inteligenta scolara de limita se manifesta in multiple simptome fata de varsta scolara mica.

Simptomele inteligentei scolare de limita, in pofida variatiilor psihogenetice si individuale, prezinta cateva aspecte constante ca:

-                                              Inteligenta generala fluida saraca;

-                                             Conduite operatorii inferioare etatii cronologice;

-                                             Aptitudine verbala nedezvoltata;

-                                             Oscilatii progresive in performantele intelectuale;

-                                             Factor de integrare si de organizare slab reprezentat;

-                                             Capacitate modesta de invatare, dar superioara fata de cea a debililor mintali;

-                                             Tulburari afectiv-motivationale.

Aceste simptome permit diferentierea teoretica si practica a inteligentei scolare de limita ca o categorie aparte a igienei mintale scolare, distincta atat fata de starea intelectuala normala, cat si fata de debilitatea mintala.

Mecanismul gandirii la elevii cu inteligenta scolara de limita poate fi blocat initial printr-un ansamblu de factoiri complecsi de ordin individual si interindividual (afectivi si sociali). Odata cu ridicarea acestui blocaj, devine posibila depasirea de catre acesti elevi a stadiului operatiilor concrete.

Rationamentele progresive, descrise de B. Inhelder, sunt esentiale in diferentierea elevilor cu inteligenta scolara de limita fata de debili mintal, a caror constructie genetica ramane neterminata (nu sunt capabili sa depaseasca stadiul  operatiilor concrete).

„Matricile Progresive Raven” si probele operatorii, alaturi de stabilirea asemanarilor, problema cutiilor, intelegerea verbala, cuvintele fara legatura, gasirea notiunilor opuse, critica frazelor absurde, repetarea inversa a cifrelor, combinatiile spatiale, aranjarea imaginilor si asamblarea cuburilor din scarile Binet si Wechsler sunt cele mai sensibile probe si subprobe pentru diagnosticarea diferentiala a inteligentei.

Observarea prelungita a elevului in procesul desfasurarii activitatii scolare va furniza date sigure in vederea formularii diagnosticului diferential. Acesta urmareste sa constate, pe baza probelor de diagnostic formativ, capacitatile compensatorii si nivelul potetial al dezvoltarii mintale a elevului (educabilitatea lui).

2.3. Inteligenta scolara sub limita – debilitatea mintala

Unii dintre elevi nu sunt capabili sa faca fata programelor instructiv-educative din scoala obligatorie, nici chiar in conditii optime de organizare si de desfasurare a procesului de invatamant. Acesti elevi sunt transferati in scoala ajutatoare. Ei se caracterizeaza prin blocarea ireversibila a dezvoltarii functiilor psihice. In situatii de invatare, debilii mintal profita mai putin de ajutorul acordat decat elevii cu inteligenta scolara de limita.

Pe de alta parte, structura psihica a debilului mintal se caracterizeaza, dupa cum arata R. Zazzo, prin heterocronie – unele aspecte ale activitatii sale psihice sunt dezvoltate sub limita, iar altele peste limita atinsa de copilul normal de aceeasi etate mintala.

Dintre caracteristicile semnificative ale debilitatii mintale amintim:

-    constructia operatorie neterminata (pana la stadiul operatiilor concrete);

-    falsul echilibru , care nu poate fi depasit niciodata, fata de echilibrul dinamic al copilului normal;

-    o stabilitate pasiva si perseveratoare a conduitelor, denumita prin termenii de „viscozitate genetica” (B. Inhelder), „sindromul inertiei oligofrenice” (A. R. Luria), „rigiditatea conduitei” (J.S. Kounin).

Debilitatea mintala nu consta doar in tulburarea inteligentei, ci a intregii personalitati. Complexul patologic al deficientei mintale rezulta, arata M. Rosca, si din anumite modificari in sfera afectiv-motivationala. Prezenta aproape permanenta a unei suite de alte tulburari, de perceptie, de vorbire, de motricitate, de activitate etc., alaturi de insuficienta mintala, se considera a fi simptome cu o mare valoare diagnostica ale sindromului de debilitate mintala.

Elevii cu inteligenta scolara sub limita, de cele mai multe ori, se adapteaza bine la cerintele scolii speciale (scoala ajutatoare), precum si la exigentele activitatilor practice, de legatorie, tamplarie etc. In activitatile cu caracter diferit fata de cel al activitatii din scoala generala, inteligenta lor poate sa nu mai fie sub limita cerintelor. De exemplu, tinerii care – in conditiile activitatii scolare predominant verbale – prezinta debilitate mintala, in unele situatii sociale se pot comporta asemenea normalilor.

Prin urmare, copilul debil mintal poate „deveni” un adult normal, desi nivelul sau intelectual ramane constant. In esenta ei, debilitatea mintala este o problema de adaptare, mai intai la conditiile scolare, apoi la exigentele vietii adulte.

2.4. Anxietatea

In conditii educative neadecvate (parinti anxiosi, tati prea autoritari, rai camarazi de joaca, profesori duri etc.), teama copilului se poate transforme intr-o trasatura durabila de personalitate – anxietatea.

Anxietatea la varsta scolara este favorizata de anumite atitudini educative practicate de parinti in perioadele premergatoare scolarizarii copilului. Copilul ajunge sa reduca la minimum aprecierea despre sine, constiinta valorii proprii. Devenita trasatura de personalitate, anxietatea duce la blocajul fortelor psihice si al mecanismelor prin care se realizeaza performantele scolare.

Efectul anxietatii asupra rezultatelor scolare depinde, pe linga nivelul dezvoltarii aptitudinilor, de masura in care sarcina respectiva implica prestigiul elevului, de gradul in care el se angajeaza in realizarea sarcinii, de capacitatea lui de „a suporta” tensiunile si frustrarea etc.

Sub influenta fricii intense conduita se dezorganizeaza.

Incarcatura pozitiva sau negativa a emotiei depinde de speranta succesului sau de anticiparea insuccesului activitatii. Tensiunea emotionala in sine nu inseamna frica.Pentru a se transforma intr-un sentiment de frica, este necesara asocierea emotiei cu factori de experienta individuala ( J. Ranschburg). Frica initiala fata de un anumit profesor de exemplu, in caz de esec la examen, poate fi generalizata asupra tuturor examinatorilor.

In unele cazuri, frica de separatie (traita de copil la intrarea in clasa I) nu inceteaza nici chiar in primele luni, dimpotriva se accentueaza, tranfosrmindu-se in panica, ceea ce poate duce la fobie scolara.

Anxietatea scolara cuprinde acele manifestari de frica ce vizeaza activitatea scolara a elevului – frica dee esec, de control, de examene, de repetarea clasei etc. si implicit frica de sanctiuni, care se aplica dupa un insucces si frica fatade autoritatile scolare si profesori. Fobia scolara este traita mai ales de acei elevi care, in pofida inteligentei lor relativ normale, inregistreaza insuccese scolare.

Exista elevi care, datorita fobiei scolare, prezinta o pseudodebilitate mintala accentuata. Copiii sunt incapabili sa-si mobilizeze si sa-si utilizeze posibilitatile intelectuale. „Inhibitia scolara” (blocarea inteligentei scolare) este o reactie inadaptata a elevului, generata de nesiguranta afectiva. Factorul de anxietate determina fuga de scoala, ca un act de evitare a biectului fobiei. Copiii anxiosi inventeaza subterfugii – boala, cefalee etc. – pentru a ramane acasa, sustragandu-se astfel de la obligatie apasatoare.

Pe baza aplicarii unor probe de invatare, s-a putut constata, dupa destinderea relatiei subiect – examinator, ca probele „dificile” la scoala, prezentate pe fondul motivatiei si al atitudinii pozitive fata de sarcina, devin mai usoare pentru elevii slabi si anxiosi. Ei trebuie incurajati cu multa caldura si condusi cu rabdare, prin sentimentul succesului, la sentimentul de siguranta. Educarea lor trebuie ss fie incurajatoare, stimulativa, lipsita de orice amenintare.

Metoda cea mai eficienta consta insa in relatia normala intre parinti si copil. In cazurile mai grave, psihoterapia reprezinta un ajutor eficient.

2.5. Instabilitatea psihomotorie si emotionala

Nivelul de activare, exprimat prin gradul de mobilizare si de concentrare, cu o coloratura emotionala, nu este altceva decat traducerea dinamismului functional al creierului in termeni de eficienta psihica: organizare-dezorganizare, orientare-inprastiere, atentie-neatentie, rapidititate-incetineala, precizie-imprecizie, stabilitate-instabilitate etc.

Gratie dinamicii corticale relativ echilibrate se creeaza, sub inflenta stimulatoare a factorilor externi, conditia interna indispensabila oricarei invatari: atentia.

Excitabilitatea marita, turbulenta, incapacitatea de concentrare, dezechilibrul, tendintele colerice, brutalitatea, impulsivitatea sunt doar cateva din simptomele variate ale instabilitatii. Cauzele ei sunt variate si multiple: sechele encefalopatice, conflicte emotionale, retardare psihomotorie, dezechilibru constitutional. Instabilitatea caminului familial constitue frecvent cauza instabilitatii copilului. Instabilitatea asociata cu minciuna si fuga, cu „lene” scolara, cu tendinte opozante prevestesc delincventa.

Elevul instabil atrage atentia profesorului prin unele din urmatoarele manifestari: agitatie continua, excesiva si incoerenta (paraseste banca, trece brusc de la o activitate la alta, deranjeaza lectia, este flecar etc.); abundenta de miscari, prezenta miscarilor parazite, lipsa lor de cursivitate; nevoie permanenta de activitate caracterizata prin lipsa de sens si de orientare precisa, nestapanire, impulsivitate si labilitate a comportamentului; incapacitatea de a-si inhiba nevoia de activitate; deficienta de concentrare si de mobilizare a unui efort durabil; capacitate redusa de munca si o motivatie insuficienta; labilitate a sentimentelor, a gandirii si a activitatii; comportament foarte dependent de circumstantele de moment ale mediului etc.

Instabilitatea motorie asociata cu cea emotionala influenteaza negativ sfera intelectuala a personalitatii.

Pedepsele administrate in scop de „atentionare”, constrangerea elevului instabil pentru a-l face mai atent, determina adesea o opozitie deschisa a copilului fata de educator. Aceasta sporeste neatentia elevului in activitatea scolara.

Copilul instabil reuseste sa se concentreze mai usor asupra unei activitati placute, a carei desfasurare cere numai un minimum de vointa. Canalizarea „surplusului” de energie spre o activitate organizata, cu sens si scop (exemplu: sport), lichidarea conflictelor interioare ale copilului, ambianta familiala si scolara clama – caracterizate printr-un sistem de cerinte constante, stabile, consecvente, impuse ferm dar binevoitor – permit, intr-o mare masura, reducerea pana la lichidare a instabilitatii.

2.6. Tulburarile instrumentale

Datorita caracterului social-istoric al instrumentelor semiotice (scris, desen, citit, calcul, harti, diagrame, procedee mnemotehnice etc.), integrarea lor in conduita determina restructurarea functionala a intregii activitati psihice, formarea competentelor sociale, adica a actelor psihice instrumentale, indispensabile pentru reusita scolara si socio-profesionala.

Dupa J. Piaget si B. Inhelder, functia semiotica este capacitatea de a reprezenta un obiect, un eveniment etc. care nu este prezent in campul perceptiv, cu ajutorul gestului simbolic, al imaginii mintale, al limbajului etc. Aceasta genereaza doua tipuri de instrumente: simbolurile (exprimate prin imitatie amanata, joc simbolic, desen, imagine mintala) si semne – creatii colective (limba).

Din complexul de fenomene apartinand categoriei deficitelor instrumentale fac parte dislexiile (dificultati de citire), disgrafiile (dficiultati de scriere), disortografiile (dificultati de scriere corecta), discalculiile (dificultati in invatarea calculului elementar). Toate aceste „dis”-functii marcheaza insuficiente ale capacitatii de simbolizare. Caracteristica lor comuna este aparitia lor intr-un context de normalitate a inteligentei si a personalitatii.

Una din ipotezele raspandite in explicarea retardarilor instrumentale invoca prezenta unor leziuni cerebrale, a unor microleziuni ale sistemului nervos central sau a unor disfunctii minime ale creierului. In cazurile mai usoare, se presupune imaturitatea fondului morfo-functional al copilului. Toate acestea determina tulburarea orientarii spatio-temporale si a proceselor de simbolizare complexa.

De cele mai multe ori, scoala, prin modul de organizare a activitatii instructiv-educative, „presupune” ca aceste conditii aptitudinale ale succesului scolar ar fi formate inca din perioada prescolara.

Munca de reabilitare vizeaza interventia corectoare a invatatorului sau a logopedului, schimbarea clasei sau repetarea ei, pregatirea si atragerea parintilor in activitatea de reeducare etc.

Pe de o parte, se organizeaza exercitii formative, care dezvolta functiile psihice deficitare, implicate in reusita la citire, scriere sau calcul elementar. Pe de alta parte, se fac exercitii propriu-zise de citire, de scriere sau de calcul.

2.7. Tulburarile de conduita

Asa-numitii „caracteriali si inadaptati social”, care isi exprima atitudinea lor fata de cerintele mediului familial, scolar etc., printr-un comportament „deviat”, inadecvat fata de norma, formeaza categoria elevilor cu „tulburari de conduita”.

Lista simptomelor cuprinde:

-    minciuna produsa pe fondul dezvoltat al simtului realitatii si al adevarului;

-    furtul care debuteaza ca accidental si domestic si devine apoi habitual si extrafamilial;

-    fuga si vagabondajul marcheaza evitarea diverselor situatii tensionale (familiale, scolare etc.) sau semnaleaza o stare psihopatologica mai complexa;

-    instabilitatea psihomotorie;

-    hiperemotivitatea;

-    agresivitatea etc.

Inadaptarea sociala a elevului se manifesta in activitatea sa scolara, in conduita, in relatiile interpersonale si in atitudinea fata de valorile grupului familial, scolar etc.

„Elevul caracterial” este descris, in general, in clisee negative: nu este atent, nu se antreneaza in activitatea scolara, nu se gandeste decat la distractii, se lasa usor distras in timpul lectiei si deranjeaza clasa, este instabil, nu-i place efortul, ii lipseste angajarea in activitate, nu acorda atentie autoritatilor scolare si cerintelor instructiv-educative, nu-l intereseaza scoala etc.

Reactia de opozitie, lantenta sau manifesta, pare sa fie unul din simptomele comune ale diverselor forme de tulburari de conduita (G. Heuyer).

P. Parent si C. Gonnet considera drept criterii ale identificarii tulburarilor de conduita urmatoarele:

-    perseverarea conduitei instabile, hiperemotive, agresive, apatice etc.;

-    predominarea unui anumit tip de comportare excesiva;

-    discontinuitatea accentuata in alegerea reactiilor;

-    frecventa mare a devierilor de conduita in circumstante diferite.

Tulburarile de conduita sunt determinate de o constelatie cauzala complexa, de interactiuni multiple si dinamice dintre factori etiologici somatici (organici), psihici si socio-culturali.

Anamneza elevului cu devieri de conduita este bogata in incidente: boli grave in prima copilarie, carente afective si conflicte emotionale familiale, carente socio-culturale si educative de natura familiala, nervozitate, instabilitate, insatisfactii cronice etc.

Tulburarea sferei afectiv-atitudinale a personalitatii reprezinta unul dintre simptomele centrale ale conduitelor predelncvente. De aceea, diagnosticarea tulburarilor de conduita nu poate fi realizata fara explorarea unor trasaturi afectiv-motivationale fundamentale si bipolare, ca: retragere-expansiune, rigiditate-sugestibilitate, supunere-dominare, inertie-agitatie, indiferenta-hipersensibilitate, anxietate-agresivitate etc.

Tulburarile de conduita apar frecvent pe fondul capacitatilor intelectuale slab dezvoltate (inteligenta de limita, pseudodeficienta mintala, debilitate mintala), caracterizate si prin criticismul redus al gandirii.

Profesorul este chemat sa-l ajute pe elevul cu tulburari de conduita sa priveasca obiectiv propria persoana si situatia sociala in care se afla, sa-i ofere caile posibile si accesibile de iesire din impas, sa-i dezvolte capacitatea de colaborare etc.


loading...



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2144
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2017 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site