Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Gradinita

Conceptul de dezvoltare psihica

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
PROIECT DE TEHNOLOGIE DIDACTICA CLASA: a X-a Psihologie Comunicare, insusire de noi cunostinte;
CURRICULUM LA DISPOZITIA SCOLII
Pregatirea pentru lucrul cu adultii. Scoala parintilor
Probleme teoretice si practice ale curricumului. Reforma curricumului in invatamantul romanesc
REGULAMENT PRIVIND STUDIILE DOCTORALE
METODE DE EVALUARE
PROGRAMA DE BACALAUREAT PENTRU DISCIPLINA ”PREGATIRE MILITARA” IN COLEGIILE MILITARE LICEALE
EDUCATIE SI INVATAMANT
Teste pedagogice / teste docimologice: delimitari si tipologie
Proiectarea si aplicarea testelor si a baremelor de corectare - GEOGRAFIE

Conceptul de dezvoltare psihica

1.1. Fenomene definitorii ale dezvoltarii psihice



Dezvoltarea este inteleasa caun proces obiectiv, universal si necesar, care se realizeaza ca o miscare ascendenta, de la simplu la complex, de la inferior la superior, prin trecerea de la o stare calitativa veche la o alta noua. Procesul dezvoltarii implica progresul in continua reinnoire, inlocuirea legica a vechiului prin nou, in opozitie cu descompunerea, cu regresul.

O prima caracteristica a dezvoltarii psihice este aspectul directional, adica orientarea intr-o directie progresiva a tuturor schimbarilor psihice, exprimate, in esenta, prin:

v     modificari in dimensiune reprezentate de aspectele cantitative ale dezvoltarii psihice: largirea campului perceptiv, imbogatirea vocabularului, cresterea volumului memoriei, etc.

v     schimbari in proportii: schimbarea raportului intre activitatea primului sistem de semnalizare si al celui de-al doilea sistem de semnalizare, intre activitatea gandirii concrete si a gandirii abstracte, intre memoria mecanica si memoria logica etc;

v     disparitia unor forme vechi: limbajul infantil, gandirea situationala,etc.

v     aparitia unor forme noi: gandirea abstracta, atentia post voluntara, memoria voluntara, imaginatia creatoare, sentimentele superioare.

Toate aceste forme de schimbare nu apar brusc, aparent fara cauza, ci sunt rezultatul unor acumulari cantitative care determina noi forme de comportament si cunoastere ce inlocuiesc vechile forme; dar aceste noi forme nu le anuleaza complet pe cele vechi ci le include, restructurandu-le intr-o noua calitate. Astfel schimbarile, dezvoltarea este continua si are caracter progresiv, de acumulare, realizandu-se prin doua fenomene majore: cresterea si maturizarea.

Crestereareprezinta totalitatea modificarilor si amplificarilor cantitative care odata cu scurgerea timpului, duc la atingerea proportiilor medii ale adultului. Cresterea este un fenomen determinat in mod hotarator de ereditate si este in relativa independenta fata de mediu.

Maturizarea este un proces de modificari calitative si din acest motiv, un fenomen superior cresterii.

Fiecare nivel de dezvoltare exprima atat un proces de crestere cat si un proces de maturizare, intre crestere si maturizare stabilindu-se o relatie de interconditionare, in sensul ca maturizarea este conditionata de crestere, este un rezultat al cresterii, iar dupa ce s-a constituit maturizarea, ea devine baza pentru un nou proces de crestere.

Cresterea are caracter permanent, iar maturizarea este un proces neuniform, periodic, secvential.

1.2. Factorii dezvoltarii psihice

Foarte disputata este inca controversa stiintifica cu privire la stabilirea factorilor dezvoltarii psihice si a modului in care acestia actioneaza asupra evolutiei individului.

Pot fi diferentiate cateva pozitii teoretice in acest sens:

Ø     pozitia care considera ca dezvoltarea individului se face, in ansamblu, sub influienta unui singur factor; astfel, teoriile biologiste considera ca ereditatea este factorul esential si exclusiv de influientare a dezvoltarii; conform acestei pozitii, procesele si insusirile psihice ale personalitatii ar fi transmise pe cale ereditara, mediul constituind o conditie accesorie care faciliteaza sau nu manifestarea unor functii psihice preformate, inscrise in 'programul genetic';

Ø     pozitia care considera ca dezvoltarea psihica se datoreaza indeosebi influientei mediului; aceasta conceptie explica performantele dezvoltarii psihice exclusiv pe baza mediului economic, social si cultural in care s-a nascut si trait copilul; astfel, mediul ar decide in mod absolut asupra dezvoltarii intelectuale si morale a personalitatii;

Ø     pozitia care apreciaza ca educatia ar putea crea, dupa modul in care ea este conceputa si exercitata, capacitati psihice deosebite, chiar genii.

Tuturor acestor pozitii li se opune teoria psihologiei moderne care porneste de la premisa ca dezvoltarea psihica este un proces foarte complex, care se realizeaza in cadrul unitatii organism-mediu, ca o consecinta a influientelor active a conditiilor externe (mediu, educatie) prin intermediul conditiilor interne (ereditatea), educatia constituindu-se ca un factor conducator in raport cu ceilalti, care ia in considerare si valorifica contributia specifica a acestora.

Ereditatea este rezultatul insumarii influientei conditiilor de mediu de-a lungul generatiilor si reprezinta proprietatea organismelor vii de a transmite anumite caractere de la antecesori la succesori. La om ereditare sunt doua categorii de trasaturi: conservatoare (ale speciei umane si de generatie) si variabile (ale fiecarui individ in parte).

Din prima categorie de trasaturi fac parte trasaturile speciei umane: structura si conformatia anatomica, pozitia verticala, un anumit tip de metabolism, particularitati ale organelor de simt, caracteristici ale dinamicii corticale etc. Dintre transmisiunile ereditare ce pot aparea la cateva generatii amintim: dimensiuni ale taliei, predispozitii la boli, structuri preoperationale etc.

Trasaturile variabile, individuale constituie specificul biologic ce garanteaza o anumita modalitate, diferentiala de adaptare si de reactie. Acestea, in psihologie au fost denumite predispozitii. Ele sunt reprezentate de particularitati morfofunctionale ale sistemului nervos central, si ale analizatorilor. Predispozitiile au caracter plastic si polivalent, continutul si calitatea ce urmeaza a fi cultivata potrivit acestor potente functionale fiind in functie de influientele mediului si sensul actiunii educative.

Mediulreprezinta totalitatea factorilor externi care actioneaza asupra organismului, determinand reactiile acestuia si influientand dezvoltarea sa.

Raportul organism-mediu la om este foarte complex si are caracteristici proprii fata de celelate animale, fiind in esenta, exprimat prin raportul om-societate. Mediul social, ca factor al dezvoltarii, se afla intr-o continua dinamica, in interiorul acesteia dezvoltandu-se anumite relatii sociale, anumite reguli morale, o anumita structura a familiei etc.

In mediu si prin mediu se exprima un anumit nivel de cerinte si, in acelasi timp, un anumit nivel de trebuinte ca produse ale existentei omului in societate. Influienta complexa asupra dezvoltarii copilului poate fi exercitata de mediu atat in mod sistematic si organizat prin institutiile sale dar si intamplator, haotic prin factori si evenimente mai greu controlabile. Cea mai semnificativa influienta asupra dezvoltarii psihice se realizeaza prin sistemul cerintelor sociale care se manifesta fata de individul in dezvoltare, solicitandu-i acestuia un efort de adaptare.

Educatiaeste o componenta a mediului social dar se opune influientelor intamplatoare ale mediului prin caracterul constient, sistematic, planificat, de exercitare a influientelor formative intr-un cadru institutionalizat, printr-un personal pregatit in acest sens.

Educatia constituie parghia cea mai de seama in organizarea specificului multilateral al personalitatii, este un proces care, avand caracter activ, determina o automiscare in care se creaza mereu relatii noi intre fortele si influientele externe si dimensiunile fortelor si cerintelor interne, intre cerintele societatii fata de individ si posibilitatile si cerintele lui fata de societatea in care se dezvolta. In acest mod, educatia capata rol de conducator in raport cu ceilalti factori ai dezvoltarii, dirijand, pe de o parte, cerintele externe ale mediului in concordanta cu posibilitatile interne ale copilului, iar pe de alta parte, potentand posibilitatile ereditare ale individului si aducandu-le la nivelul cerintelor externe.

Legile dezvoltarii psihice

In sfera dezvoltarii psihicului actioneaza o serie de legi specifice:

²    legea dezvoltarii inegale a psihicului care precizeaza ca, in conditiile cele mai favorabile de educatie, diferite procese si insusiri psihice, precum si trasaturile psihice ale personalitatii nu se afla la acelasi nivel de dezvoltare, faptul se explica atat prin prezenta predispozitiilor cat si prin diferentieri in experienta nemijlocita a individului; oricat de unitara si de armonioasa ar fi educatia, ea nu poate anihila aceasta diferentiere, ci doar regleaza aceasta inegalitate;



²    legea plasticitatii sistemului nervos conditioneaza, in esenta, actiunea influientelor instructiv-educative asupra psihicului; una din manifestarile acestei legi este compensatia: daca o functie psihica este mai slab dezvoltata, celelalte functii se potenteaza energetic pentru a asigura adaptarea si integrarea individului;

²    legea socilizarii crescande a functiilor psihice pe masura cresterii complexitatii lor a fost formulata de catre psihologul R. Zazzo (1960) in urmatoarea expresie: … ' cu cat o functie este mai complexa, cu atat mai putin depinde de ereditate' ceea ce semnifica faptul ca gruparea functiilor psihice dupa dependenta lor ereditara este inversa in raport de gradul lor de complexitate, procesele psihice superioare, specific umane, fiind sociale prin originea lor;

²    legea diferentierii precizeaza ca dezvoltarea psihica urmareste sensul de la nediferentiat spre diferentiat;

²    legea centralizarii semnifica faptul ca sensul dezvoltarii este de la difuz, vag catre centralizare si integrare.

1.3.  Teoria stadiala a dezvoltarii psihice

            Reperele psihogenetice sunt instrumente psihologice de tip operational al caror rol principal este de a localiza sau de a indica starea dezvoltarii psihice la un anumit moment al evolutiei. Prin intermediul reperelor psihogenetice se controleaza ordinea, continutul, directia si totodata normalitatea dezvoltarii psihice a copilului. Reperele psihogenetice sau psihodinamice (deoarece se refera la toate ciclurile vietii) se manifesta prin conduite, caracteristici si atitudini psihice care permit sa se identifice in cazuri concrete diferentele sau distanta psihologica fata de caracteristicile considerate normale.

             Au urmatoarele dimensiuni:

v     latura instrumentala ne ajuta la sesizarea momentelor de schimbare din ciclurile vietii;

v     latura teoretica permite descrierea si anticiparea dezvoltarii, a reactiilor semnificative ale persoanei;

v     latura generala, nespecifica, universal umana (ex. caracteristicile inteligentei);

v     latura particulara, specifica legata de identitatea de neam, de tara, de grup cultural, social si profesional.

            Reperele psihogenetice se refera cu precadere la latura nespecifica si mai putin la cea specifica, intrucat acestia se considera ca au cea mai relevanta valabilitate.

            Principalele caracteristici ale reperelor psihogenetice si psihodinamice sunt:

v     se exprima in formatiuni foarte complexe ce pot evidentia normalitatea sau abaterea de la aceasta (intarzieri, precocitate);

v     prin modul cum se ierarhizeaza, prin felul lor de a se exprima, reperele pot pune in evidenta caracteristicile de maxim activism, latura dinamica cea mai pregnanta;

v     intarzierile prelungite de aparitie a caracteristicilor considerate reperele psihogenetice constituie indici de retard sau de debilitate psihica mai ales pentru anii copilariei;

v     intarzierile care apar dupa ce caracteristicile reperelor psihogenetice au fost identificate, evidentiaza conditii deficitare sau stresante de educatie si mediu de viata .

             In baza optiunii psihologilor pentru o categorie sau alta de repere psihogenetice sau psihodinamice (ex. A. Gessel a structurat un sistem de repere ce retine 10 conduite reprezentative: caracteristici motorii, felul cum evolueaza igiena corporala, modul cum se exprima emotiile, etc., J.Piaget a considerat repere conduitele saturate in factori de inteligenta, A.N.Leontiev a luat in considerare activitatea predominanta) s-au a promovat diferite teorii cu privire la dezvoltarea psihica de tip stadial.

            1.3.1.   Modalitati de operare a criteriilor in definirea stadiilor

Perioadele de varsta in care tabloul psihocomportamental este relativ asemanator la toti copiii au fost denumite stadiiale dezvoltarii, ce se succed unele dupa altele. De aceea o caracteristica majora a dezvoltarii psihice este stadialitatea ei. Stadialitatea este prezenta atat in abordarea genetica (longitudinala) a vietii psihice, deci la nivelul procesualitatilor psihice (cognitive, afective, moral-sociale,etc)- ca stadii genetice, cat si in perspectivele transversale ce urmaresc unitatea diverselor aspecte ale vietii psihice intr-o etapa anume- ca stadii de varstasau psihodinamice. Stadiul de varsta nu este identic si nici nu se suprapune cu stadiile genetice ale diverselor procese psihice. Un stadiu de varsta poate cuprinde aspecte ce tin de doua stadii genetice diferite ale acelorasi procesualitati psihice. (ex. gandirea scolarului opereaza atat cu elemente concrete, situative cat si cu cele logice). De asemenea, pot exista decalaje intre diverse stadii genetice ale proceselor psihice din cauza ritmurilor de dezvoltare diferite (ex. decalajul intre maturizarea cogntiva, afectiva si morala in adolescenta). Varsta cronologica nu corespunde cu varsta biologica si nici cu cea psihica, iar aceasta din urma poate fi diferita pentru aspecte psihice diferite chiar daca momentul cronologic este acelasi.

In precizarea reperelor psihogenetice ca posibilitati de explicare a dezvoltarii psihice, U. Schiopu propune trei  criterii:

-tipul fundamental de activitate: joc, invatare, munca-exprima directionarea si structurarea fortei energetice psihice pentru asimilarea de cunostinte, functionalitatea deprinderilor, abilitatilor cu tendinta de a fi integrate in trasaturi, insusiri de personalitate;

-tipul de relatii care pot fi obiectuale si sociale; exprima structura evolutiva sub raportul adaptarii si integrarii sociale;

-tipuri de contradictii dintre cerintele externe si cerinte subiective (dorinte, idealuri, aspiratii) ca si contradictiile dintre fiecare categorie si posibilitatile societatii de a le satisface. Alte categorii de contradictii sunt: opozitia dintre structurile psihice vechi si cele noi (deprinderi, sentimente, interese), dintre diferitele laturi si caracteristici ale personalitatii (aspiratii-posibilitati, afectivitate-inteligenta) ca si dintre constient si inconstient.




Aceste trei criterii se raporteaua la varsta cronologica.

           

Modul de operare a criteriilor in definirea stadiilor

STADIUL

CRITERII

Stadiul sugarului:

0-1 an

·      activitatea fundamentala a individului: satisfacerea trebuintelor organice;

·      relatiile sunt reprezentate de reflexele neconditionate: de aparare, alimentar, care-i permit copilului sa se adapteze la mediu;

·      tipul de contradictii: dependenta totala fata de adult.

Stadiul anteprescolar:

1-3 ani

·      activitatea fundamentala: manipularea obiectelor, dar lipseste scopul constient;

·      tipul de relatii: incepe elaborarea primelor reflexe conditionate (alimentar, igienic);

·      tipul de contradictii: gradul de dependenta fata de adult scade; se dezvolta capacitatea de verbalizare si deplasare independenta.

Stadiul prescolar:

3 – 6,7ani

·      activitate fundamentala: jocul-activitate specific umana pentru ca este constienta; se desfasoara pe baza de reguli unanim acceptate, in joc copilul interpreteaza anumite roluri in conformitate cu care isi alege comportamentul adecvat;

·      tipul de relatii: stabileste relatii sociale, devine o persoana cu statut social, are obligatii si drepturi: sa se trezeasca la anumite ore, sa se imbrace, are dreptul sa mearga la gradinita;

·      tipul de contradictii: gradul de dependenta scade datorita constituirii constiintei de sine si cresterii caracterului critic al gandirii.

Stadiul scolarului mic

6,7-10,11 ani

·      activitatea fundamentala: invatarea impusa, dirijata din exterior;

·      tipul de relatii: se extind relatiile sociale precum si obligatiile si drepturile;

·      tipul de contradictii: gradul de dependenta este influentat de formarea unei conceptii proprii despre realitatea inconjuratoare.

Stadiul preadolescent

10-14 ani

·      activitate fundamentala: invatarea si independenta (isi permite sa nu-si faca toate temele, sa absenteze de la ore fara motive speciale;

·      relatiile se diversifica depasind pragul scolii (in grupul sportiv, artistic,etc.)

·      tipul de contradictii: este varsta marilor contradictii, se dezvolta constiinta de sine, doreste sa-si impuna opiniile dar nu reuseste intotdeauna pentru ca nu sunt bine conturate; contradictia intre generatii este necesara dar nu trebuie transformata in conflict.



Stadiul adolescent

14-18,20 ani

·      tipul de activitate: invatare si munca creatoare, are posibilitatea de a-si impune originalitatea;

·      tipul de relatii: se integreaza ca o persoana activa, cucerind o anumita pozitie in actuala ierarhica;

·      tipul de contradictii: relatia este mai calma; adolescentul si adultul opereaza in aprecierea celuilalt cu criterii valorice.

            In baza celor 3 criterii amintite, U.Schiopu si E.Verza propun urmatoarele cicluri ale vietii cu substadiile implicate:

CICLUL VIETII

SUBSTADII

1. PRENATAL

-perioada embrionara

-perioada fetala precoce

-perioada fetala tardiva

2. COPILARIA

PUBERTATEA

ADOLESCENTA

(0-20 ani)

-nasterea

-primul an de viata

-prima copilarie-perioada anteprescolara 1-3 ani

-a doua copilarie-perioada prescolara 3-6,7 ani

-a treia copilarie-perioada scolara mica 6-10 ani

-pubertatea (10-14 ani)

-adolescenta 14-20 ani

-adolescenta prelungita 20-24 ani

3. Varstele adulte active

(20-65 ani)

-tineretea 25-35 ani

-varsta adulta precoce 35-44 ani

-varsta adulta mijlocie 45-55 ani

-varsta adulta tardiva 55-65 ani

4. Varstele de involutie

(65-90,….ani)

-perioada de trecere 66-70 ani

-perioada primei batraneti 70-80 ani

-perioada celei de a doua batraneti 80-90 ani

-perioada marii batraneti peste 90 ani

           








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 782
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site