Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  
Gradinita

Conceptul de "tehnologie a instruirii'

didactica pedagogie



+ Font mai mare | - Font mai mic



Conceptul de "tehnologie a instruirii'

Conceptul de "tehnologie a instruirii' a fost vehiculat in mai multe acceptiuni, cele mai frecvent intalnite fiind urmatoarele (I.K. Davies, 1971):

a) Intr-o prima acceptiune, tehnologia instruirii reprezenta ansamblul mijloacelor tehnice de instruire (care s-a dezvoltat mai ales datorita introducerii aplicatiilor fizicii si tehnologiei in procesul instructiv-educativ).



Aceasta acceptiune este caracteristica anilor '60, cand se sustinea existenta unei legaturi stranse intre tehnologia masinilor si strategiile de predare si invatare, supraevaluandu-se functiile si posibilitatile mijloacelor audio-vizuale. Astfel, se considera ca eficienta predarii este asigurata de utilizarea celui mai modern aparat de proiectie sau de valorificarea unui laborator audio-vizual. Este adevarat ca transmiterea, amplificarea, distribuirea si reproducerea materialului de invatat cu ajutorul mijloacelor tehnice a avut un impact cu totul deosebit asupra eficientei procesului instructiv-educativ. Insa, legatura dintre dispozitivele tehnice (denumite elemente de hardware, intr-o terminologie mai recenta) si activitatea didactica, nu se constituie de la sine. Sa amintim doar ca toate mijloacele audio-vizuale utilizate in instruire au fost create pentru cu totul alte scopuri decat cel al predarii si invatarii.

b) Intr-o alta acceptiune, tehnologia instruirii se referea la programele instructionale propriu-zise, in special la acele programe denumite in termeni tehnici software si care sunt destinate masinilor. La baza elaborarii acestor programe, sta corelarea achizitiilor stiintelor despre comportament cu procesul invatarii si cu motivatia, aparatura fiind considerata un element cu importanta secundara, cu rol doar in prezentare.

Aceasta acceptiune echivaleaza tehnologia instruirii cu producerea si utilizarea de software didactic, valorificabil sub asistenta unor mijloace tehnice. Ea a aparut si s-a dezvoltat la interferenta a trei mari domenii stiintifice: stiintele despre comportamentul uman, matematica si fizica, impreuna cu aplicatiile sale tehnologice.

Controversele in interpretarea tehnologiei instruirii au condus, uneori, la opunerea fortata a unor termeni si sintagme pedagogice.

Exemple: Mijloace si metode de invatamant traditionale - mijloace si metode de invatamant moderne, activitate didactica centrata pe profesor - activitate didactica centrata pe elevi, mijloace tehnice de instruire - programe, activitate centrata pe predare - activitate centrata pe invatare s.a. A aparut chiar tendinta de a considera izolate unele de altele componente ale procesului de invatamant aflate mereu in interactiune: obiectivele, continutul instruirii, agentii actiuni didactice, mijloacele si metodele de instruire, forme de organizare a instruirii etc.



In realitate, cele doua acceptiuni asupra tehnologiei instruirii trebuie corelate. Conceptul isi releva deplin semnificatia numai prin abordarea tuturor componentelor implicate in procesul de instruire, prin cunoasterea si respectarea interdependentelor dintre componentele curriculumului scolar: obiective-continuturi-forme de organizare-strategii de predare si invatare-strategii de evaluare. In aceasta abordare moderna, tehnologia instruirii semnifica un mod sistematic de proiectare, realizare si evaluare a intregului proces de invatare si predare, in concordanta cu obiectivele pedagogice asumate. Cu alte cuvinte, tehnologia instruirii isi propune, in principal, urmatoarele:

*    sa deplaseze accentul mai mult spre invatare si spre rezultatele invatarii decat spre predare 4    sa asigure un mediu propice pentru invatare

*    sa structureze, sa segmenteze si sa organizeze continuturile instruirii, in asa fel. incat acestea sa poata fi integrate in structurile cognitive ale elevilor

 *   sa proiecteze strategii optime, adecvate de predare, invatare si evaluare 4    sa integreze mijloacele de instruire in procesul predarii si invatarii.

Tehnologia instruirii reprezinta un concept integrativ si dinamic, alcatuit din doua subdiviziuni mai mari: metodologia activitatii didactice, mai bine dezvoltata si cu o istorie mai indelungata si mijloacele de invatamant, o diviziune foarte dinamica si cu influente semnificative asupra tuturor componentelor procesului instructiv-educativ.





Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1680
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved