Copiii apartinand unor categorii speciale

Copiii apartinand unor categorii speciale

Obiective:

Cunoasterea caracteristicilor copiilor apartinand diferitelor categorii speciale

Dobandirea unor strategii de interventie

Cuvinte cheie:

Copiii cu parinti divortati

Copiii din familiile cu parinti vitregi

Copiii cu parinti alcoolici

Copiii cu deficit de atentie

Copiii dotati si talentati

Cursantii vor sti:

Sa identifice caracteristicile fiecarei categorii de copii apartinand categoriilor speciale

Sa abordeze diferentiat fiecare categorie

Multi copii se confrunta cu probleme si sentimente legate de divortul parintilor, familii vitrege, alcoolismul in familie, rude handicapate, hiperactivitate si deficit de atentie (Attention Deficit Hiperactivity Disorder - ADHD), depresie, tulburari de nutritie, boli cronice, disabilitati, supradotare, etc.

In continuare vor fi descrise anumite caracteristici, modele de consiliere, probleme scolare si tehnici de interventie pentru copiii cu parinti divortati, copiii din familii vitrege, copiii cu parinti alcoolici, copiii cu deficit de atentie (ADHD) si copiii dotati / talentati .

1. Copiii cu parinti divortati

Divortul a devenit una dintre cele mai raspandite probleme din ultimele decenii, iar numarul de copii scolari care au parinti divortati, a crescut simtitor. In urma unor cercetari, efectuate in SUA in anul 1982, (cf. J.J. Muro, T. Kottman, 1995) unul din cinci elevi locuia cu unul dintre parintii divortati.

Desi nu toti copiii sunt afectati in mod grav de divortul parintilor, totusi multi dintre ei, manifesta dificultati sociale si emotionale. Acei copii care au un puternic sprijin economic si social, schimbari minime ale mediului lor, o gandire pozitiva fata de ei insisi si parinti cu abilitati parentale adecvate, se pare ca au o adaptare optima dupa divort. Altor copii, divortul parintilor le poate afecta profund viata si modul de relatiuonare.

De-a lungul primului an de viata de dupa divort, multi parinti au dificultati, facand din ingrijirea copilului o prima prioritate, reactionand la stresul personal si la greutatile financiare, nemaiavand, de multe ori, energia mentala sau emotionala necesara pentru a asigura un sprijin corespunzator nevoilor copiilor lor. Aceasta situatie creaza dificultati copiilor deoarece si pentru ei este o perioada grea, plina de stres, de aceea ei au nevoie mai mult decat oricand de mai multa sustinere si dragoste decat de obicei. Copiii se confrunta cu mutarea, legarea de noi prietenii, schimbarea scolii, restangerea sprijinului financiar, mutarea intr-o locuinta mai mica, etc. Copiii pot suferi de pe urma unor procese dure privind dreptul la custodie, la care se poate adauga conflictul dintre parinti, impartirea increderii, a loialitatii si nevoia de 'inlocuire' a parintelui absent.

1.1. Consideratii asupra stadiilor dezvoltarii copilului

Intre 6 si 8 ani, copilul nu detine abilitatea de a-si separa propriile nevoi de cele ale parintilor. Majoritatea copiilor, din aceasta categorie de varsta, reactioneaza la divortul parintilor experimentand sentimente de pierdere si tristete. De obicei, sunt speriati de lipsa de siguranta a situatiei, si, de multe ori, starea de anxietate le induce cosmaruri sau fantezii terifiante. Ca rezultat al sentimentelor de teama sau pierdere, unii copii devin dezorganizati, inclusiv in activitatile scolare.

La aceasta varsta, copiii se pot simti abandonati, neiubiti de catre parintele absent, si pot fi furiosi deoarece se simt respinsi. Multi copii nu stiu cum sa-si exprime supararea si de aceea o indreapta, in mod gresit, asupra parintelui custode, asupra altor copii ( colegi ) sau asupra profesorilor. Uneori acesti copii se simt singuri si le lipseste parintele celalalt ( ne-custode ), chiar daca isi petrec o parte din timp impreuna. Chiar daca cei doi parinti impart custodia copilului, simplul fapt ca timpul petrecut cu un parinte ( sau cu amandoi parintii ) este rationalizat si planificat din vreme, poate sa creeze sentimente de pierdere si / sau de abandon.

Copiii din aceasta categorie de varsta pot sa simta 'impartirea loialitatii' fata de parinti. Ei cred ca trebuie sa aleaga de partea cui vor fi, chiar daca parintii nu le cer acest lucru. In cazul in care unul sau ambii parinti incearca sa atraga copilul in conflict, se creaza o tensiune teribila asupra copilului, deoarece acesta nu-i poate multumi pe amindoi. De multe ori copiii asteapta o reconciliere, impartirea loialitatii putand da nastere unor planuri sau fantezii legate de impacarea parintilor lor.

In scoala copiii din aceasta categorie de varsta au dificultati de organizare a muncii lor. Pot avea probleme de concentrare pe intervale scurte de timp. Izbucnesc in lacrimi la cea mai mica provocare, punand la grea incercare rabdarea colegilor si a profesorilor. Se supara foarte repede la orice mic incident izbucnind in lacrimi; inainte de divortul parintilor nu reactionau asa. Acesti copii necesita un grad mai mare de sustinere, deoarece de multe ori sentimentele de abandonare si de respingere afecteaza increderea lor in sine si sentimentul de competenta.

Copiii mai mari, cu varste cuprinse intre 9 si 12 ani, reactioneaza putin diferit deoarece acestia pot sa-si separe nevoile lor proprii si dorintele de cele ale parintilor. De asemenea si ei experimenteaza sentimente de pierdere, respingere, neajutorare, teama si singuratate. Pot sa se simta rusinati sau stanjeniti de faptul ca parintii lor urmeaza sa divorteze, sau se pot simti mai putin puternici deoarece nu pot controla comportamentul parintilor lor. Ca un rezultat al acestor trairi, copiii la aceasta varsta, de multe ori manifesta tulburari psihosomatice ca dureri de cap, dureri de stomac, etc.

In contrast cu tristetea copiilor mai mici, sentimentul predominant la aceasta categorie de varsta, este furia ( mania ). In mod obisnuit ei invinuiesc un parinte pentru divort si isi indreapta furia asupra lui. Aceasta invinuire a parintelui il ajuta pe copil sa faca fata sentimentelor de impartire a loialitatii fata de parinti, de singuratate, sau depresiilor.

In scoala, copiii din aceasta categorie de varsta pot avea dificultati de concentrare, sa-si indeplineasca cu greutate sarcinile scolare, dificultati care pot afecta serios activitatea lor scolara. Deoarece acesti copii pot avea simptome psihosomatice, ei cer invoire foarte des pentru a se prezenta la cabinetul medical. Copiii utilizeaza aceste siretlicuri pentru a obtine atentia si sustinerea care este absenta in mod curent in familiile lor. Deoarece furia la adresa parintilor divortati este sentimentul predominant la acest stadiu de dezvoltare, adesea ii auzi pe acesti copii facand comentarii negative vis-a-vis de persoana mamei sau a tatalui lor. De multe ori isi descarca furia cautand tot felul de conflicte cu profesorii si cu colegii lor. De fapt ei cauta sa obtina un nivel de control care sa compenseze sentimentul de neputinta pe care il incearca vis-a-vis de divortul parintilor.

Adolescentii, majoritatea dintre ei, reactioneaza la divortul parintilor printr-un comportament iesit din comun, incluzand abuzul de alcool si droguri, delincventa si promiscuitate. Adolescentii care pot privi cu detasare crizele in care sunt implicati parintii si daca au un sprijin extra - familial in colegii lor sau alti adulti, par a infrunta foarte bine problema divortului parintilor.

1.2. Modele de consiliere

Thompson si Rudolph, 1992, (cf. J.J. Muro, T. Kottman, 1995) spuneau ca factorii care au o importanta mai mare in cazul tensiunii si al conflictului inainte de divort sunt durata mare a conflictului dintre parinti si modul in care parintii se acomodeaza ( adapteaza) imediat dupa divort, acestia fiind chiar mai importanti decat consideratiile de dezvoltare a copilului. Se crede totusi, ca toti acesti factori sunt importanti si ca intr-un program de consiliere si indrumare, va trebui sa intelegem toate elementele care pot influenta modul in care va reactiona copilul la divortul parintilor.

Strangeland, Pellegreno si Lundhold, 1989, (cf. J.J. Muro, T. Kottman, 1995) au construit urmatorul chestionar utilizandu-l ca un mod de masurare a atitudinilor, a credintelor si a comportamentului copiilor fata de familiile lor, scoala, sanatate si divortul parintilor. Acest instrument il ajuta pe consilierul scolar prin faptul ca poate fi aplicat fiecarui copil in parte.

Consilierul citeste fiecare afirmatie rugand copiluil ca la fiecare afirmatie sa spuna 'da' sau 'nu'.

Chestionar:

1. Sunt chiar tare bolnav.

2. Adesea ma simt singur.

3. Nu pot sta linistit.

4. Nu-mi place acum sa stau mult cu alti copii

5. Stiu ca intotdeauna cineva va avea grija de mine

6. In mod obisnuit sunt fericit.

7. Nu pot avea grija de mine.

8. Am cativa prieteni buni

9. Exista cel putiun un adult cu care pot discuta despre problemele mele.

10. Adesea am probleme cu profesorii la scoala

11. Ajut mult acasa

12. Adesea strig la oameni

13. Ma descurc bine la scoala

14. Mi-ar placea sa fiu imbratisat mai des

15. Visez cu ochii deschisi aproape tot timpul

16. As dori sa petrec mai mult timp cu tata

17. Majoritatea celor mari pot fi de incredere

18. Adesea sunt suparat pe tata

19. Ma simt iubit

20. Nu ma ingrijoreaza prea mult problemele parintilor mei

21. Chiar am des probleme cu somnul

22. Aproape tot timpul sunt trist

23. Intru intr-o multime de necazuri la scoala

24. Petrec cat de mult timp posibil jucandu-ma cu prieteni mei

25. Adesea mi-e frica

26. Cred ca plang prea mult

27. Ma simt neajutorat

28. Am cel putin un prieten cu care sa vorbesc atunci cand sunt suparat

29. Nu pot sa ma concentrez la munca de la scoala

30. Sunt multe batai intre parintii mei

31. Ma inteleg bine cu ambii parinti

32. Adesea ma simt ca batut

33. Am probleme cu activitatea scolara

34. Ma ingrijorez ca nu sunt destui bani pentru lucrurile de care am nevoie

35. Imi place sa fiu singur

36. As dori sa stau mai mult timp cu mama

37. Ma gandesc ca ma voi casatori si eu intr-o zi

38. Adesea sunt suparata pe mama

39. Parintii mei se cearta mult

40. Ma simt jenat cand profesorii sau colegii ma intreaba ceva despre parintii mei

41. Nu-mi place sa stau linistit

42. Sunt tare ingrijorat

43. Sunt sigur ca amandoi parintii ma iubesc

44. Adesea ma trezesc noaptea

45. De multe ori ma doare stomacul

46. Am mult timp pentru mine

47. Rad mult

Intrebari despre divort

48. Pot sa vorbesc cu usurinta cu alti copii despre divort

49. Cred ca mama si tata vor fi iar impreuna

50. Lucrurile sunt mai bune pentru parintii mei de cand au divortat

51. Pot discuta cu mama despre divort

52. Uneori sunt ingrijorat ca am facut ceva care i-a facut pe parintii mei sa divorteze

53. Ajut in casa mai mult decat o faceam inainte de divort

54.Stiu ca parintii mei nu vor mai locui niciodata impreuna

55. Lucrurile sunt mai bune pentru mine de cand au divortat parintii mei

56. Am inteles de ce parintii mei au divortat

57. Sunt ingrijorat sa nu fiu lasat singur

58. Pot discuta cu tata despre divort

In functie de raspunsurile copilului la acest de chestionar, consilierul va putea evalua care este 'raspunsul' copilului fata de divortul parintilor, utilizand urmatoarea lista (Wallerstein si Blakeslee, 1989, cf. J.J. Muro, T. Kottman, 1995):

1. Copilul constientizeaza ca divortul a avut loc, ca parintii nu mai sunt casatoriti si ca trebuie sa se obisnuiasca cu realitatea.

2. Copilul tinde sa se elibereze de orice conflict ramas intre parinti si sa se concentreze asupra propriei persoane si asupra a ceea ce inseamna ' sa fii copil ' .

3. Doreste rezolvarea pierderilor datorate divortului - pierderea unui parinte, a mediului familial, a prietenilor sau a unui mod mai confortabil de trai.

4. Depaseste supararea/furia si sentimente de auto - invinovatire

5. Acceptarea faptului ca divortul este permanent si ca parintii nu se vor impaca.

Dezvoltarea unor asteptari si sperante realiste privind relationarile.

Toate acestea sunt importante mai ales pentru adolescenti deoarece stadiul lor de dezvoltare inseamna invatare, stabilirea si mentinera relatiilor bazate pe dragoste.

1.3. Strategii de interventie

Fiecare copil percepe in mod diferit procesul unui divort. Cea mai buna cale

de a ajuta copilul este de a-i arata modul in care se poate adapta la schimbarile cauzate de divort. Pentru aceasta consilierul scolar trebuie sa lucreze cu copilul, cu profesorii si cu parintii acestuia.

Copiii. Dupa aplicarea chestionarului personal, consilierul isi va planifica strategia de interventie. Pentru unii copii aceasta va contine doar o simpla consultare cu directorul scolii, profesorii si / sau cu parintii. Pentru alti copii, consilerul va trebui sa fie capabil sa aleaga care este modalitatea cea mai buna de a ajuta copilul. In primul rand consilierul va fi nevoit sa decida daca va utiliza consilierea individuala, grupul de consiliere sau ajutorul clasei. Literatura de specialitate ne arata ca cea mai utilizata metoda este consilierea in grup.

Cand se utilizeaza consilierea individuala, consilierul poate combina discutiile cu jocuri, marionete, vizualizarea de filme si documentare, exercitii de terapie prin arta, jocuri de rol si povestioare. Unele discutii vor fi centrate pe ceea ce simte copilul in timpul sedintelor de grup, iar alte discutii vor fi centrate pe modul in care reactioneaza la schimbarile din viata sa. Ceea ce se urmareste in cadrul sedintelor de grup este de a oferi copilului oportunitati pentru: (a) marirea abilitatii lor de a intelege si a exprima sentimente proprii fata de divort, (b) sa vada ca si alti copii au experiente semanatoare cu ale lor, (c) sa invete mai multe despre ceea ce implica procedura de divort si cum afecteaza in mod normal persoanele si familiile lor, (d) imbunatatirea imaginii de sine si a atitudinilor fata de parintii lor (Cantrell, 1986, cf. J.J. Muro, T. Kottman,). Cu ajutorul consilierului copiii vor putea sa se adapteze foarte bine acestei perioade de criza din viata lor, fara sa fie afectat comportamentul scolar si invatarea.

Profesorii. Atunci cand parintii divorteaza, profesorii au un rol foarte important, asigurand continuitatea in mediul copilului. La inceputul strategiei, consilierul se consulta cu profesorii in legatura cu comportamentul copilului in clasa, in ce masura a fost influentat de divort, si cum pot acestia sa ofere sprijin copilului care trece prin aceasta perioada tulbure. Profesorii vor trebui sa poata recunoaste reactiile severe emotionale a copilului la divortul parintilor si modul adecvat in care sa prezinte copilul consilierului scolar.

Parintii. Este foarte important sa se lucreze cu parintii divortati astfel incat acestia sa ajute la minimalizarea consecintelor cauzate de divort. Parintii trebuie sa stie cum sa vorbeasca cu copilul despre divort fara sa-i adanceasca mai mult sentimentele de vinovatie. Consilierul scolar adesea ofera suport parintilor divortati prin servicii de consiliere, sau poate sugera apelarea la de resursele comunitare prin intermediul grupurilor de suport a persoanelor divortate. Este esential ca parintii sa se impace cu propriile lor emotii (trairi) si reactii, astel incat sa poata dovedi o maxima intelegere a problemelor copilului in aceasta perioada.

2. Copiii in familiile cu parinti vitregi

O familie vitrega este familia formata ca rezultat a casatoriei dintre doi parteneri, din care cel putin unul a fost casatorit anterior si care include cel putin un copil nascut inaintea casatoriei celor doi ( Walsh, 1992, cf. J.J. Muro, T. Kottman, 1995). Aceste familii sunt conoscute ca fiind familii mixte recasatorite. Ingrijorarile cercetatorilor fata de efectele, asupra copiilor, datorate locuirii in familiile mixte, sunt contradictorii.

Unele studii arata ca copiii proveniti din familiile vitrege au mult mai multe probleme decat copiii proveniti din familii cu parinti nedivortati. Alte studii arata ca nu exista nici o diferenta de atitudini, concepte proprii sau comportamente intre copiii care provin din familiile vitrege si cei care provin din familiile nedivortate.

Indiferent cum privim lucrurile copiii din familiile vitrege au mai multe probleme decat ceilalti copii, au un set distinct de reprezentari si griji care interfereaza cu performanta lor scolara. De aceea ei au nevoie de consilierul scolar care le poate oferi sprijinul necesar pentru a dezvolta un comportament normal in raport cu caracteristice stadiului lor de dezvoltare.

2.1. Strategii de interventie

Walsh (1992, cf. J.J. Muro, T. Kottman, 1995) a facut unele sugestii privind strategiile de interventie pe care le poate utiliza consilierul scolar pentru a ajuta copiii proveniti din familiile vitrege sa invinga greutatile si sa minimalizeze orice problema care poate afecta negativ invatarea si performanta scolara. El a identificat 20 de tipuri de probleme (situatii) care pot afecta membrii unor familii vitrege:

1. Cum ar trebui sa-l numeasca (strige) pe noul parinte ? Deoarece nu exista un mod social bine stabilit de numire a noului parinte, de multe ori copilul se izbeste de aceasta problema. In acest caz consilierul va discuta cu copilul si-i va invita si pe parinti la scoala astfel incat sa gaseasca impreuna o solutie convenabila pentru membrii familiei.

2. Cum sa-si manifeste copilul afectiunea fata de noul parinte fara sa fie neloial parintelui absent ? Adesea problema copiilor este daca pot iubi doua persoane care joaca acelasi rol. Ei cred ca nu pot sa-l iubeasca pe parintele vitreg atata timp cat il iubesc inca pe parintele natural. Consilerul poate rezolva aceasta tensiune creata de sentimentul de loialitate divizata, prin simple discutii intarind convingerea copiilor ca pot sa-si iubeasca atat parintele vitreg cat si pe cel natural.

3. Unii copii simt ca recasatorirea unui parinte inseamna a-l pierde pe celalalt parinte natural si astfel pot dezvolta sentimente de durere. Aceste sentimente de pierdere pot sa diminua interesul copilului pentru scoala. Munca consilierului consta in a asigura copilul ca parintele natural nu l-a parasit si sa-l ajute sa pastreze contactul fizic si emotional cu acesta sau cu bunicii din partea acestuia. Uneori parintele natural si rudele din partea lui sunt cu adevarat pierdute, in acest caz consilierul trebuie sa trateze situatia ca un proces de doliu, ajutand copilul sa treaca prin stadiile pierderii celui drag.

4. Membrii familiei pot sa aiba reciproc asteptari nerealiste. Aceasta situatie se produce atunci cand copilul crede ca va fi dezamagit, lucru care nu este adevarat de fapt. In acest caz sarcina consilierului va fi de a-l face pe copil sa-si exploreze sentimentele care au dus la aceasta situatie, sa caute motivele, asigurand-ul ca in orice familie nou constituita exista o perioada de acomodare in care membrii familiei ajung sa se cunoasca mai bine. Totusi este bine sa se discute si cu noul parinte explicandu-i ca exista posibilitetea ca copilul sa nu isi iubeasca parintele vitreg sau ca acesta s-ar putea sa nu poata iubi copilul altuia.

5. Adesea copilul viseaza ca va putea reuni familia naturala. Acesta poate fi considerat un conflict intre membrii familiei mixte, atata timp cat copilul nu renunta la ideea de a reface familia destramata. In acest caz consilierul va utiliza terapii cognitiviste care sa-l faca pe copil sa acepte realitetea si sa renunte la aceste fantezii.

6. Familiile vitrege trebuie sa se straduiasca sa-l introduca pe parintele adoptiv in procesul de educare / disciplinare al copilului. Cercetarile ne arata ca copilul se simte mai bine in familiile in care parintele vitreg nu-si asuma un rol autoritar, dar care dezvolta treptat sentimente de prietenie fata de copil. Astfel copilul se simte mai confortabil in aceasta familie si este mai disciplinat, mai ales daca mama sprijina hotararile tatalui vitreg.

7. In familiile mixte adesea exista confuzii de rol. Deoarece in prima familiie rolurile erau bine stabilite, in noua familie, acestea trebuiesc renegociate si relationate. Consilierul poate ajuta copilul sa se acomodeze cu noile atributii in cadrul familiei vitrege.

8. Conflictul intre membrii familiei vitrege poate fi o problema mai ales cand copiii nu au aceptat inca problema divortului. Este nevoie ca membrii acestor familii sa invete sa coexiste intr-un mod armonios, deoarece conflictul poate afecta in mod negativ atat copilul cat si membrii familiei. Cel mai bun mod de interventie pentru consilier este munca cu intreaga familie.

9. Inevitabil exista o competitie pentru timpul petrecut cu copilul. Copiii pot sa-si imparta timpul intre parintii custozi sau intre parintele custode si celalalt parinte ne-custode. Cand familia vitrega s-a format, copilul poate simti ca este nevoit sa aleaga intre parinti, avand sentimente exacerbate de impartire a loialitatii. Copilul poate deveni, irascibil deoarece este nevoit sa-si imparta parintele natural cu cel vitreg. Consilierul poate sa exploreze semtimentele copilului sa gaseasca modalitati prin care acesta sa-si exprime nemultumirea, utilizand consilierea individuala, consilierea in grup sau terapia familiala, urmarind sa reduca conflictele si tensiunile dintre membrii familiei vitrege.

10. Recasatorirea poate crea o extindere complexa si confuza a retelei familiare. Copiii pot fi afectati avand pozitii diferite in cadrul noii familii extinse, cu expectatii si reguli conflictuale. Ei pot sa aiba dificultati de intelegere privind modul in care vor continua relationarile cu familia extinsa a parintelui ne-custode. Consilierul va apela la activitati de desen sau la genograme pentru a-l ajuta pe copil sa exploreze aceste relationari, de exemplu 'Acesta sunt eu si cele doua familii ale mele' (Evans, 1986).

11. Sexualitatea este o alta dificultate pe care membrii unei familii mixte trebuie sa o rezolve. 'Granitele' sexuale sunt diferite in familiile recasatorite fata de cele din familiile naturale. Aceasta problema apare mai ales acolo unde sunt adolescenti sau adulti care dezvolta fantezii sexuale in legatura cu un alt membru al familiei. Aceste fantezii de regula sunt menite sa produca tensiuni si un comportament distant intre membrii familiei. Exista posibilitatea ca aceste fantezii sa fie puse in practica, astfel producandu-se conflicte, anxietate in randul familiei. Rolul consilierului va fi, mai ales in scolile gimnaziale, de a ajuta familia sa dezamorseze aceste tensiuni sexuale si sa restabileasca 'granitele' sexulale in cadrul familiei. Daca se constata ca exista interactiune sexuala intre parintele vitreg si copilul vitreg, sau intre copiii vitregi, atunci consilierul va trebui sa raporteze acestea la autoritatile tutelare.

12. Dureaza pana cand familiile mixte vor deveni armonioase. In general dureaza aproximativ doi ani pana cand familiile vitrege dezvolta relatii de coeziune. Daca familia rezista acestei perioade, aceasta va functiona mai departe ca o familie unita.

13. Copilul plimbat intre cele doua familii separate dezvolta reactii adverse. Copiii adesea experimenteaza un sentiment de intrerupere atunci cand li se schimba modul de viata. Nu este simplu sa gasesti o solutie pentru aceasta problema atunci cand parintii divortati isi impart dreptul de custodie, iar copilul petrece zilele de luni pana vineri in familia vitrega a mamei, iar week-end-ul il petrec in familia tatalui. In acest caz profesorii trebuie sa ajute copiii nesolicitandu-i prea mult in zilele de luni, evitand astfel dezvoltarea unei conduite agresive fata de scoala, ceea ce poate avea consecinte negative serioase.

14. Societatea in general are idei preconcepute fata de familiile vitrege. Copiii, mai ales adolescentii tineri sunt extrem de sensibili fata de ceea ce cred ceilalti despre ei si familia lor, si pot sa se simta raniti sau suparati de aceste 'clisee' negative vis-a-vis de familiile vitrege. Consilierii pot ajuta noua familie a copilului sa treaca de aceste prejudecati iar pe copil sa-l faca sa inteleaga ca nu este nimic in neregula cu structura familiei lui actuale. Consilierii pot de asemenea sa-i incurajeze pe profesorii si ceilalti angajati din scoala sa realizaze acomodarea parintilor vitregi planificand conferinte de educare a parintilor, picnicuri cu familiile elevilor, serbari, etc.

15. Uneori membrii familiei cred ca familiile mixte sunt 'diferite, inadecvate sau deficiente'. Aceasta conceptie negativa proprie despre propria familie, interfereaza cu abilitatea copilului de a invata, astfel consilierul trebuind sa ajute copilul sa-si exploreze atitudinile, ideile, sentimentele.

16. Unii membrii ai familiilor mixte au o imagine de sine negativa. Exista multe date empirice mixte referitor la aceasta problema, dar se considera ca daca membrii familiei au interactiuni stabile, pozitive cu altii, atunci au mari sanse ca stima proprie (imaginea de sine) sa creasca, indiferent de modul in care este organizata familia. Consilierul trebuie sa imparta aceste cunostinte teoretice membrilor familiei si sa-i ajute sa-si construiasca o imagine de sine pozitiva.

17. Conflictele parintesti datorate educarii copilului adesea au un impact negativ asupra relatiilor maritale si influenteaza negativ performanta si comportamentul scolar. In acest caz consilierul va lucra cu parintii fie dand consultatii, fie inscriindu-i la orele de educatie pentru parinti destinate in special parintilor vitregi.

18. Multe familii vitrege au probleme financiare. Problemele financiare creza tensiuni si astfel copiii preiau grijile parintilor lor. Copiii nu vor mai putea sa-si cumpere lucrurile pe care si-i le permiteau inainte de divort, iar rezultatul este un sentiment de deprivare care poate evoca anxietate, furie sau dezaprobare. Consilierul va ajuta copilul sa evite sa-si asume problemele parintilor ca si cum ar fi ale lui. Totodata se va intalni si cu membrii familiei pentru a stabili tipul de consiliere necesar depasirii acestei situatii.

19. Parintii pot avea conflicte nerezolvate din prima casnicie. Atunci cand ex-sotul nu isi poate rezolva propriile probleme fata de alte persoane, exista tendinta de a mentine copilul intr-o continua ostilitate. Consilierul trebuie sa discute cu parintele(tii) cat de important este sa evite implicarea copilului in problemele nerezolvate din casatoria anterioara. Daca nu pot sa lucreze cu parintii, atunci consilierul va lucra cu copilul, ajutandu-l sa-si stabileasca niste limite prin care sa poata ocoli problemele parinteluisi sa-l ajute sa cunoasca modurile prin care copilul sa refuze sa participe la acest conflict parental.

20. Adesea parintele ne-custode se angajeaza intr-o competitie pentru afectiunea copilului si timpul petrecut cu acesta. Acest nivel de intensitate crescut nu continua mult dupa recasatorirea unui parinte natural. De multe ori copilul exploateaza aceasta competitie, iar atunci cand afectiunea scade ca intensitate, ei se simt abandonati si descurajati. Consilierul il poate ajuta pe copil pregatindu-l pentru ambele situatii prin explorarea sentimentelor, clarificarea valorilor si discutii asupra relationarilor in sedinte individuale, de grup, sau cu familia.

Copiii cu parinti alcoolici

3.1. Caracteristicile copiilor cu parinti alcoolici

Copiii alcoolicilor in mod normal au o stima de sine scazuta, un deficit al controlului extern, probleme de invatare, simt ca nu sunt iubiti si ca nu merita sa fie iubiti. Au dificultati in a avea incredere in alti oameni si adesea nu relationeaza bine cu cei de varsta lor. Ei pot sa exprime suparare sau ostilitate fata de ambii parinti si fata de alti adulti care pot avea o oarecare autoritate. Sunt suparati pe parintele alcoolic pentru ca bea, pe parintele nealcoolic pentru ca nu face nimic sa-l impiedice pe celalalt sa bea si pe alte figuri autoritare ca nu stiu despre aceasta situatie si nu pot sa o previna. Acesti copii sunt nesiguri si confuzi datorita lipsei de consecventa din familiile lor. Copiii alcoolicilor pot sa aiba stari de anxietate profunda (grava) deoarece sunt incontinuu ingrijorati de situatia din familiile lor. Uneori se pot simti vinovati penru ca nu au prevenit aceasta situatie.

Cele trei reguli a unei familii de alcoolici: nu vorbi, sa nu ai incredere, sa nu simti, (Black,1981, cf. J.J. Muro, T. Kottman, 1995), impiedica copilul sa aiba incredere in oricine alcineva care doreste sa cunoasca problemele familiei lui. Acest cod al tacerii face dificila identificarea copiilor si interventia consilierului si a profesorilor.

Exista cateva caracteristici comportamentale ale copiilor aflati la scoala si care sunt folosite ca indicii cum ca in familia acestor copii exista probleme pe legate de alcool (American Academy of Child and Adolescent Psychiatry, 1991, cf. J.J. Muro, T. Kottman, 1995), si anume:

1. Performanta scolara scazuta

2. Fuga de la scoala (chiul)

3. Izolare sociala si / sau retragere dintre cei de varsta lor

4. Daca copilul are prieteni, refuza sa-i invite acasa la el

5. Copilul se plange des de unele tulburari somatice (dureri de stomac, dureri de cap, etc.)

6. Agresivitate si ostilitate fata de colegi; certaret

7. Dispozitie oscilanta ( trist, vesel)

8. Evidente de copil abuzat incluzand semne fizice, tresariri si altele

9. Evidente de copil neglijat, incluzand igiena deficitara, copilul se plange de foame, si altele.

10. Este trist cand parintele(tii) nu vine la sedinte, serbari, excursii, etc

11. Comportament extrem incluzand minciuna, agitatie motrica, etc

12. Distorsiuni ale nivelului de responsabilitati asumate, mergand pana la a invinovati pe altii de comportamentul lor

13. Comportament violent incluzand furt, vandalism si violenta

14. Evidente ale abuzului de alcool si drog

Toti acesti factori sunt indicatori ai consumului de alcool si drog in familia copilului. Pot fi indicatori si pentru alte probleme din cadrul familiei, de aceea consilierul trebuie sa investigheze situatia din familie daca observa la copil unul sau mai multi indicatori.

3.2. Modele de consiliere si strategii de interventie

Datorita acestui cod al tacerii impus copiilor din familiile de alcoolici, ei au nevioie sa fie ajutati sa invete sa se exprime, sa aiba incredere in altii, si sa-si permita sa experimenteze alte emotii (trairi) pozitive. Consilierul trebuie permanent sa incurajeze copilul sa aiba incredere in el, sa fie consecvent, sa se asigure ca foloseste un limbaj si un comportament adecvat, si sa-i ceara permisiune copilului atunci cand doreste sa vorbeasca cu altii despre el. Consilierii trebuie sa fie siguri ca detin experienta necesara pentru a lucra cu acesti copii, trebuie sa se bazeze pe o interventie bine planificata, pentru ca acestia sa se simta in siguranta. Consilierul trebuie sa fie bine documentat privind problematica abuzului de alcool si droguri si modul in care-i poate afecta pe membrii familiei.

Terapia cognitiv comportamentala se utilizeaza cel mai des in cazul acestei categorii de copii. Consilierea de grup pare sa mearga bine in cazul copiilor alcoolicilor, deoarece ei pot vedea ca nu sunt singurii aflati in acest tip de situatie. In cadrul sedintelor de grup, consilierul continua sa construiasca relatiile bazate pe incredere cu copiii, cresterea respectului de sine, exersarea competentelor sociale, explorarea si exprimarea sentimentelor si sa construiasca un grup de suport bazat pe intelegere. Wilson si Blocher, 1990, (cf. J.J. Muro, T. Kottman, 1995) sugereaza consilierilor sa utilizeze urmatoarele tehnici de consiliere in grupurile de copii:

1. Biblio-consiliere utilizand carti de genul 'Tata ma iubeste', 'Tata este bolnav',

' Cusca de sticla', 'Florile momentului','Du-ma la plimbare incet','Altii deosebiti ca si mine" ', 'Mama nu arata ca o alcoolica', etc. Consilierul poate sa organizeze intregul grup dupa subiectul unei carti didactice, cum ar fi de exemplu 'Un elefant in sufragerie'.

2. Jocuri de rol care vizeaza situatii care se intalnesc in familie si cai imaginare de a le accepta.

3. Tehnici rationale de prelucrare a emotiilor prin care copilul sa invete sa se acomodeze in mod rezonabil cu propriile lor comportamente si reactii.

4. Activitati de constientizare menite sa-i ajute pe copii sa-si constientizeze propriile lor ganduri si sentimente. Tehnici ca 'scaunul gol' ii ajuta pe copii sa cunoasca punctele de vedere si experiente ale altor oameni.

5. Exercitiile de asertivitate ajuta pe copiii sa aiba grija de ei in situatii stresante.

6. Tehnicile de relaxare ajuta pe copiii sa depaseasca mai bine situatiile stresante si starile de anxietate.

Black, 1981, (cf. J.J. Muro, T. Kottman, 1995) spunea ca majoritatea copiilor din familii cu probleme de alcool, se regasesc in roluri de erou, tap ispasitor, copil pierdut si mascota. Fiecare dintre aceste roluri are modele caracteristice de interventie.

Copilul "erou". De cele mai multe ori copilul care joaca acest rol este cel mai mare dintre fratii din cadrul familiei. Ei cred ca sunt responsabili pentru toate relele intamplate in familie. Acesti copii dezvolta un fel de maretie, si incearca sa previna toate relele care se pot petrece in familie. Ei cred ca daca pot sa fie 'suficient de buni', parintii lor nu vor mai consuma alcool. 'Datoria' lor este de a compensa comportamentul alcoolicului, sau sa mascheze comportamentul negativ al alcoolicului prin comportamentul lor pozitiv. Acesti copii cred ca trebuie sa incerce sa-i faca pe ceilalti fericiti, fiind foarte atenti la nevoile celorlalti.

La scoala acesti copii sunt perfectionisti, sunt foarte severi cu ei insisi la activitatile extrascolare, cu comportamentul lor. Acestia sunt copiii care plang daca au uitat un cuvant la o dictare, sau daca nu au castigat o intrecere sportiva. Ei isi pertrec mult timp educandu-i pe ceilalti. Acesti copii sunt primii care consoleaza pe un coleg de clasa suparat, sau primii care incurajeaza un coleg deprimat. De regula, ei nu beneficiaza de o consiliere adecvata deoarece comportamentul lor este exact acela pe care profesorii doresc sa-l incurajeze. Ei fac totul bine, nu exista nici o notificare cum ca ar suferi de anxietate, sunt intotdeauna responsabili si isi neglijeaza propriile nevoi.

Consilierii ii pot ajuta in mai multe moduri:

a) In primul rand trebuie sa-i indrume pe profesori sa urmareasca semnele de ambitie nejustificata, perfectionism, responsabilitate exagerata, acestia fiind indicatorii ca un copil este un 'copil erou' si ca are nevoie de consiliere. Consilierul trebuie sa sugereze profesorilor si parintelui nealcoolic ca este necesar sa se reduca incarcatura de responsabilitate pe care acest copil o poarta. De asemenea, trebuie sa-i incurajeze pe acesti copii sa-i lase si pe altii sa conduca si sa-si asume responsabilitatea unor probleme. Uneori este greu pentru profesori si pentru parinti sa faca astfel de incurajari, deoarece acesti copii ii ajuta foarte mult, iar de multe ori parintii nu dorescsa-si asume calitatile si comportamentul de 'erou', preferand aceasta inversare de roluri. Cand ajung in fata consilierului, acesti copii sunt extrem de atenti la nevoile altora, dar nu stiu cum sa-si satisfaca propriile nevoi. Consilierul trebuie sa-i ajute sa deprinda tehnici de relaxare, si imagerie, pentru reechilibrare, sa-i sfatuiasca sa alterneze studiul cu actvitati recreative. De asemenea, trebuie sa exerseze managementul stresului si al anxietatii, precum si increderea in altii ca si in ei insisi.

Copilul 'tap ispasitor' in familiile de alcoolici sunt intotdeauna vinovati de ceva. Comportamentul lor este de obicei problematic, bat in retragere, sunt posomorati, ostili si / sau sfidatori. Aceasta categorie de copii distrag atentia parintilor de la consumul de alcool prin comportamentul lor negativ, adesea auto-distructiv. 'Tapii ispasitori' isi ascund durerea si respingerea angajandu-se intr-un comportament auto-distructiv ca fuga de acasa, abuzul de alcool si droguri, promiscuitate si / sau delincventa.

La scoala acesti copii au probleme comportamentale. Ei sunt lipsiti de respect, argumentativi, refuza sa coopereze cu profesorii sau cu alte 'figuri' autoritare. Adesea refuza sa-si faca temele, iar atunci cand le fac sunt de o calitate inferioara. Acesti copii deseori sunt recomandati pentru consiliere, iar consilierul ii 'vede' foarte des pe multi dintre ei. In consultatiile lor cu profesorii, consilierii vor avertiza profesorii sa evite sa se adreseze acestor copii utilizand pozitia de putere pe care o au, iar ori de cate ori acesti copii fac ceva in mod responsabil, profesorii si alti adulti, ar trebui sa-i incurajeze.

In cadrul interventiei directe cu copii din aceasta categorie consilierii vor trebui sa-i ajute sa-si exprime in mod verbal durerea si sentimentele de respingere. Odata realizat acest pas consilierul va trebui sa fortifice legatura copilului cu profesorul prin discutii despre cum este sa fi responsabil si sa faci o schimbare desteapta, iar in acelasi timp incurajandu-l sa respecte regulile si sa evite 'pozitiile' de putere. Daca consilierul poate gasi un mod constructiv de a-i retine atentia 'tapului ispasitor', acesta poate constitui un mod de a substitui un comportament pozitiv, unuia negativ. Consilierul poate lucra pentru dezvoltarea competentelor sociale, il poate incuraja sa-si faca prieteni apropiati, altii decat cei pe care ii frecventeaza in mod obisnuit, deoarece, de cele mai multe ori, 'tapii ispasitori' se asociaza cu altii din aceeasi categorie creandu-si noi necazuri.

Copilul "pierdut". Acesti copii sunt, de regula, singuratici, visatori, si trec prin viata fara nici un tel. Ei pot fi rusinosi, retrasi, speriati, singuratici si confuzi. Acesti copii de regula nu cer ajutor deoarece nu stiu cum sa o faca. Comportamentul lor scolar este adecvat, profesorii nu-i recomanda consilierilor si de aceea nevoia lor de suport ramane ignorata. Consilierii pot atrage atentia profesorilor sa fie atenti la copiii care par sa se ignore pe ei insisi. Cel mai bun mod in care profesorii ii pot ajuta pe acesti copii este sa le acorde atentie atunci cand interactionaeza si sunt activi in clasa. Trebuia sa-i incurajeze sa participe la discutiile din clasa si la activitati si sa evite sa-i lase sa viseze cu ochii deschisi. Consilierul poate sa-i ajute pe acesti copii construindu-le stima de sine, dragostea de munca si spiritul de competitie, invatandu-i modalitati de relationare. Consilierii trebuie sa stie ca incheierea relatiei de consiliere cu acesta categorie de copii este dificila deoarece ei nu doresc sa renunte, simtindu-se in siguranta in aceasta relatie.

Copiii "mascota". De cele mai multe ori copiii mai mici se regasesc in rolul de mascota a familiei: ei sunt cei destepti, cei care distreza si / sau cei care fac rautati. Prin astfel de comportamente ei reusesc sa distraga atentia membrilor familiei, inclusiv de la consumul de alcool, sau de la manifestarile asociate acestuia.

La scoala, "mascotele" sunt adesea clovnii clasei. Le place sa fie in centrul atentiei, dar au dificultati de concentrare in activitatea scolara. In munca cu profesorii, consilierii trebuie sa le explice cauzele comportamentului neadecvat al acestor copii precum si sa le recomande ignorarea acestuia. Profesorii la randul lor, vor trebui sa lucreze cu ceilalti copii recomandandu-le sa ignore comportamentul perturbator al copiilor mascota. In alta ordine de idei, copiii mascota pot sa fie sensibili si responsabili, profesorii trebuind sa le dea, in acest caz, sarcini si responsabilitati de lider.

Consilierii ii vor invata pe acesti copii sa-si exprime adecvat sentimentele, nevoile ca si modalitati constructive prin care sa atraga atentia si aprobarea celorlalti. Daca este posibil, consilierul va lucra cu acesti copii pentru educarea autocontrolului, astfel incat ei sa-si poata evalua realist propriul comportament, fara a mai solicita, in acest scop, atentia altora care sa-i corecteze. Deoarece comportamentul acestor copii este impulsiv, consilierul va lucra si pe temele luarii deciziilor si rezolvarii de probleme.

4. Copiii cu deficit de atentie / tulburari de hiperactivitate

In conformitate cu manualul statistic de diagnoza a bolilor mentale ( DSM-IV ) al Asociatiei Americane de Psihiatrie, 1994, (cf. J.J. Muro, T. Kottman, 1995) exista trei tipuri de deficit de atentie / tulburari de hiperactivitate (ADHD- Attention Deficit Hiperactivity Disorder), date de: a) ADHD predominant neatent, b) ADHD predominant hiperactiv-impulsiv, c) ADHD combinat intre primele tipuri. Copiii din prima categorie au dificultati de concentrare a atentie, cei din a doua categorie sunt impulsivi si hiperactivi, iar cei din ultima categorie sunt neatenti, impulsivi si hiperactivi. Majoritatea specialistilor sunt de acord ca ADHD este o tulburare psihologica, dar exista un mare dezacord privitor la cauzele care o provoaca.

Unii sunt de parere ca este cauzata de o decompensare chimica sau un neajuns al neurotransmitatorilor, altii, ca este o predispozitie genetica spre dizabilitate, in timp ce o alta parte spun ca este o dizabilitate indusa de complicatii prenatale sau perinatale, leziuni cerebrale, intoxicatii sau infectii. Nu exista destule date stiintifice care sa certifice ca ADHD este indusa de factori sociali, ambientali sau de ingrijire parinteasca neadecvata. Oricum exista copii care sunt diagnosticati cu ADHD si care nu par a avea componente fiziologice, dar care raspund la unele caracteristici specifice ADHD. Se presupune ca 3 din 5 copii de varsta scolara sufera de ADHD.

4.1. Caracteristicile copiilor cu ADHD

Copiii si adolescentii cu ADHD au probleme in arii foate diferite :

(a) comportamental, (b) relatii sociale, (c) functionare cognitiva, (d) functionare emotionala, (e) functionare fizica ( Asociatia Americana de Psihiatrie, 1994). De asemenea, au dificultati in functionarea lor ca elevi si in obtinerea performantei scolare.

a). Cele mai multe probleme comportamentale ale acestor copii sunt legate de faptul ca par a fi absenti si sunt impulsivi. Ei sunt agitati si nu sunt capabili sa stea intr-un loc nici macar pentru perioade mai scurte de timp. Sunt extrem de vorbareti, adesea parintii si profesorii se plang: 'Pur si simplu nu tace din gura! Ma innebuneste vorbind intr-una despre nimicuri.' Copiii cu ADHD sunt extrem de revendivicativi deoarece nu pot sa-si 'amane recompensa'; ei doresc ceea ce doresc si o doresc acum. Ei nu se pot razgandi si au dificultati in a imparti ceva cu altii. Ei isi asuma riscuri mult mai mari decat alti copii si de aceea sufera frecvent accidente sau raniri.

b). In terneni de relationare sociala, copiii cu ADHD au dificultati in legarea de prietenii sau utilizarea regulilor sociale. Par a fi incapabili sa-si aduca aminte ceea ce este permis si ceea ce nu este permis din punct de vedere social. Chiar si atunci cand sunt capabili sa repete o regula uzuala (de cele mai multe ori nu o stiu chiar daca cineva tocmai le-a spus-o) nu o respecta. De fiecare data cand consilierul ii roaga sa faca ceva, ei imdeplinesc sarcina exact pe dos, chiar si atunci cand consilierul sta langa ei. Au dificultati in a acepta schimbari in rutina zilnica sau in programul lor. Daca, de exemplu, profesorul modifica aranjarea mobilierului in clasa, acesti copii au dificultati de acomadare. Au un deficit de autocontrol, nu au indemanarile necesare pentru a rezolva o problema, au probleme de reletionare cu colegii, sa respecte sentimentele, drepturile sau bunurile altora. Adesea sunt dominatori, agresivi, certareti cu alti copii sau cu adultii. Comportamentul lor le produce probleme sociale deoarece ceilalti oameni nu accepta in jurul lor indivizi care reactioneaza in acest mod.

c). Functionarea cognitiva implica intervale scurte de deficit de atentie, perioade scurte de memorare si abilitate de concentrare. Adesea acesti copii nu se pot concentra pentru a inmagazina un bagaj de informatii si nu pot sa se concentreze destul de mult pentru a putea comunica ceea ce stiu. Acesti copii par sa aiba mai multe dificultati de a procesa ceea ce aud decat ceea ce vad. Multi copii cu ADHD au intarziata functia vorbirii si / sau a invatarii, dizabilitati care pot produce dificultati in functionarea cognitiva.

d). Din punct de vedere emotional acesti copii au probleme fiind ori de o excitabilitate excesiva, ori profund depresivi. Sunt extrem de labili emotional si au o toleranta scazuta la frustrare. Datorita acestei saracii a controlului emotional, acesti copii au o stima de sine scazuta , nu au incredere in competenta lor si nu pot sa se valorifice.

e). Copiii cu ADHD au frecvent si probleme de sanatate fizica, suferind de infectii otice, infectii ale cailor respiratorii si alergii. Se remarca prin insuficienta dezvoltare a staturii, fiind mici de inaltime si slabi. Toleranta lor neobisnuita la durere combinata cu comportamentul riscant ii expune deseori situatiilor deosebit de periculoase.

Ca un rezultat al acestor probleme copiii cu ADHD au mari dificultati la scoala deoarece ei nu se pot concentra la munca lor. Adesea intrerup activitatea si nu sunt de acord cu clasa datorita comportamentului lor specific. Munca lor scolara este problematica datorita dificultatilor de invatare, dificultatii de a se concentra, si a slabei capacitati de a sta si audia lectiile. De aceea in marea lor majoritate copiii cu ADHD sunt descurajati la scoala. Ei stiu ca trebuie sa se concentreze in clasa, sa se concentreze asupra muncii lor, sa asimileze lucruri noi, sa repete ceea ce au invatat, sa tina pasul cu ceilalti copii si ca trebuie sa colaboreze cu profesorii si cu alti adulti din cadrul scolii. De asemenea recunosc ca realizeaza foerte putin din toate acestea si ca o fac in mod sporadic. Multor adulti care au cunoscut copii cu ADHD nu le vine sa creada ca acestia nu sunt in stare sa realizeze lucruri elementare.

Munca consilierului in aceste situatii este de a-i ajuta pe parintii si pe profesorii acestor copii sa cunoasca care sunt priblemele asociate acestor tulburari si care sunt interventiile posibile.

4.2. Strategii de interventie

Strategiile de interventie la aceasta categorie specifica include munca directa cu copilul, consiliere si / sau educare parentala si consultanta acordata profesorilor.

Munca cu copiii. Exista mai multe tipuri de interventie directa asupra copilului. Cel mai comun tratament este cel medicamentos. In majoritatea cazurilor medicul alege tratamentul cu antidepresive, sau stimulente. Deoarece este o decizie a medicului, consilierul scolar nu intervine in luarea acestei decizii. Oricum consilierul scolar este informat cu privire la aceasta decizie si poate monitoriza efectele medicatiei dupa ce a fost prescrisa. Este foarte important pentru consilierul scolar sa cunoasca tipul de tratament necesar copiilor cu ADHD si care pot fi efectele secundare ale acestor medicamente.

In conformitate cu cercetarile privind medicatia utilizata in cazul copiilor cu ADHD, s-a stabilit ca exista medicamente (Ritalin sau Cylert, cf. J.J. Muro, T. Kottman, 1995) care utilizate in mod corespunzator au dus la un rezultat peste asteptari. Peste 70% dintre pacientii cu ADHD au raspuns favorabil tratamentului, avand un comportament normal si reusind relationari sociale normale. Alte cercetari au demonstrat ca medicatia cu stimulente reduce activitatea motorie, comportamentul impulsiv, agresiv si argumentativ, si imbunatateste puterea de concentrare, abilitatea de a-si directiona atentia, etc.( Johson, 1988, cf. J.J. Muro, T. Kottman, 1995).

Efectele secundare ale acestor medicamente pot fi de scurta durata si pot consta in apetit scazut, insomnii, dureri de cap, dureri de stomac, stari care pot fi eliminate prin reducerea dozarii.

Alte probleme ce pot aparea in legatura cu medicatia sunt de natura psihologica, adultii exprimandu-si ingrijorarea vis--vis de riscul de a deveni dependenti (copiii) de droguri, sau ca medicamentele acestea pot crea o predispozitie spre un comportament adictiv in viitor. Toate aceste ingrijorari nu sunt fondate deoarece prin atenta urmarire a modului in care se administreza medicamentele si prin educarea copiilor, a parintilor, si a profesorilor privind natura medicatiei se pot indeparta aceste bariere psihologice privind efectele secundare.

In decizia sa de a recomanda parintilor tratamentul medical (care se acorda doar de catre medic), consilierul scolar se poate ajuta de urmatorul set de intrebari:

1. Care sunt tratamentele care s-au aplicat anterior in cadrul familiei? Familia a mai solicitat ajutor de specialitate la alti specialisti si nu a urmat recomandarile lor, sau le-a urmat dar nu au dat rezultate?

2. Copilul este anxios sau fricos? (copiii cu astfel de simptome nu raspund bine la tratamentul cu antidepresive sau stimulente, care nu face decat sa le agraveze problemele).

3. Care este varsta copilului? La copiii sub 6 ani creste incidenta efectelor secundare, de aceea este bine sa nu se aplice tratament medicamentos pana la o varsta scolara mai mare.

4. Exista cineva care sa asiste parintii in efortul de a monitoriza medicatia? Este esential ca o persoana avizata sa urmareasca daca medicatia are efectul scontat (profesor, asistenta medicala, medic, consilierul scolar).

5. Cat de severa este afectiunea (ADHD)?

6. Ce fel de resurse financiare are familia? Evaluarea medicala, monitorizarea si medicatia costa destul de mult. Daca familia are fonduri limitate, consilierul trebuie sa caute un loc unde serviciile au costuri mai reduse.

7. Copilul a beneficiat de o alta evaluare fizica si psihica care sa elimine existenta altor factori cauzali? Uneori simptomele similare ADHD, sunt provocate de alte cauze. Consilierii trebuie sa ajute familiile sa investigheze si aceasta posibilitate.

8. Exista un istoric a acestor disfunctii, psihoze sau alte tulburari? Daca exista antecedente in familie atunci trebuie recomandata un alt tip de interventie speciala.

9. Ce resurse din zona scolara pot fi oferite familiei si ce resurse vor cauta in alta parte?

Un alt gen de interventie asupra copilului poate fi modificarea comportamentala (Barclay, 1990, cf. J.J. Muro, T. Kottman, 1995). Consilierii vor trebui sa lucreze direct cu acesti copii, sau pot fi consultanti ai profesorilor. Majoritatea consilierilor si profesorilor care lucreaza cu astfel de copii stiu ca nu trebuie sa piarda timp explicandu-le cum sa faca sa-si modifice comportamentul. In schitarea programului de modificare comportamentala pentru un copil cu ADHD este important sa parcurgem urmatorii pasi:

1. Definirea comportamentului scontat in urma interventiei si durata interventiei.

2. Identificarea antecedentelor comportamentale.

3. Identificarea consecintelor comportamentale

4. Sa luam in considerare modul in care comportamentul anterior sau consecintele acestuia poate afecta comportamentul tinta.

5. Dezvoltarea interventiei in functie de antecedente sau consecinte anticipate.

6. Evaluarea efectelor interventiei.

Este dovedit ca terapiile prin joc si terapiile in grup nu dau rezultate in cazul copiilor cu ADHD. Dar, atata vreme cat copiii au indemanari sociale scazute, consilierii se pot oferi sa-i ajute sa-si antreneze aceste indemanari introducandu-i pe copiii cu ADHD in grupuri formate din copii care au doar deficit social si copii care utilizeaza in mod corespunzator indemanarile sociale. In cadrul activitatilor de grup se vor include lectii de indemanari conventionale, moduri de rezolvare a conflictelor, rezolvare de probleme, si controlul agresivitatii.

Munca cu parintii. Inainte de interventie, consilierii trebuie sa se consulte cu parintii copiilor cu ADHD. Parintii acestor copii au mare nevoie de intelegere si sustinere. Ei trebuie informati in legatura cu ADHD, trebuie informati cu privire la tratementul posibil al acestei tulburari, au nevoie de suport emotional, ajutandu-i sa comunice cu profesorii sau cu angajatii unei alte scoli speciale, consilierii avand un rol important de jucat in viata copiilor ca si in cea a familiilor lor.

In munca cu parintii, atunci cand consilierul ii sfatuieste cum sa procedeze in educarea copilului pot fi abordate si probleme legate de comunicare: de exemplu, sa utilizeze persoana intai ('eu') in mesajele pentru ascultare reflexiva, cum sa ceara ceva copiilor, cum sa-i incurajeze si cum sa-i sustina. Este foarte important sa se lucreze cu parintii, cu abilitatea lor de a forma o echipa cu profesorii si cu alti profesionisti din scoala. Deoarece toti copiii cu ADHD au probleme la scoala este foarte probabil ca parintii sa dezvolte o aversiune fata de profesori, iar de cele mai multe ori aceasta atitudine este contraproductiva deoarece parintii se aliniaza impotriva acelora care ii pot ajuta cel mai mult. De aceea parintii trebuie sa inteleaga care este pozitia profesorului in clasa si sa evite sa-l acuze pe profesor de dificultatile copilului. Consilierul trebuie sa-i faca pe parinti sa renunte la rolul de 'avocat' al copilului, si sa-i faca sa aiba o atitudine realista fata de copilul lor. Unii parinti au o atitudine supraprotectoare si nu lasa copilul sa se confrunte cu consecintele comportamentului lor. Aceasta atitudine este gresita deoarece copiii pot crede ca nu sunt responsabili pentru deciziile si copmportamentul lor.

Munca cu profesorii. Profesorii toleranti si suportivi sunt cheia succesului in munca cu copiii cu deficit de atentie. Consultarea cu profesorii este poate cel mai util serviciu pe care consilierii il pot face pentru a-i ajuta pe acesti copii. Pentru inceput consilierii trebuie sa-i informeze pe profesori despre comportamentul tipic al copiilor cu ADHD si despre ceea ce copilul nu poate face. Este important sa informam profesorii ca prin modul in care lucreaza cu copiii cu ADHD, ii pot ajuta sa-si controleze comportamentul. Credem ca este bine sa se inteleaga diferenta dintre (a) a intelege ca majoritatea tipurilor de comportament si de interactiuni sunt functii ale tulburarilor lor si (b) a lasa acesti copii sa-si foloseasca 'tulburarea' ca o scuza pentru comportamentul lor neadecvat si pe care nu au nici o intentie de a-l schimba.

5. Copiii dotati si copiii talentati

5.1.Caracteristici si preocupari pentru copiii dotati si talentati

Deoarece singurul criteriu formal utilizat pentru aprecierea unui copil ca fiind dotat este coeficientul de inteligenta, multi copii talentati si dotati raman neobservati, sau nu sunt stimulati pentru dezvoltarea in sensul aptitudinilor pe care le detin. Kaplan, in 1976, (cf. J.J. Muro, T. Kottman, 1995), utilizand date de la Institutul National de Pregatire a Copiilor Dotati si Talentati (SUA), a sugerat ca exista cel putin 6 tipuri de copii (supra)dotati, dupa cum urmeaza:

1. Aptitudini intelectuale generale. Din aceasta categorie fac parte copiii care au IQ mare si preferinte pentru lectii complexe si diverse. Acesti copii sunt curiosi, inventivi, creativi.

2. Aptitudini cognitive speciale: gandirie creativa sau productiva. Acesti copii gasesc cele mai originale solutii la probleme. Au mai multe idei deodata, incercand adesea solutii neobisnuite si interesante. Le place sa improvizeze, neutilizand niciodata aceeasi formulare pentru un lucru. Se bucura atunci cand isi expun ideile si isi exprima opiniile.

Aptitudini artistice in domeniul artelor vizuale. Acesti copii au un talent artistic deosebit, isi impun stndarde de performanta foarte si asteapta ca talentul lorsa fie recunoscut.

Aptitudini scolare deosebite. Acesti copii exceleaza la una sau doua discipline scolare si isi petrec tot timpul si isi consuma intreaga energie concentrandu-se asupra acestora.

Aptitudini de conducator. Acesti copii detin cu precadere competente sociale si interpersonale. Sunt carismatici si au capacitati organizatorice deosebite, fiind responsabili si demni de incredere.

6. Aptitudini psihomotrice. Acesti copii au dexteritati manuale si capacitati de miscare iesite din comun. De obicei exceleaza la atletism.

In ciuda calitatilor lor copiii dotati au dificultati de relationare. Doresc sa se integreze, dar stiu ca sunt diferiti. Uneori merg pana acolo incat pretind ca nu poseda cunostinte si abilitati care-i fac sa fie deosebiti. Altii se inchid in sine si prefera reveria insingurata. Copiii cu astfel de manifestari prefera sa ramana "blocati" in fata calculatorului, sau sa citeasca foarte mult.

O alta problema caracteristica a acestor copii este nevoia lor exacerbata de perfectiune, autoexigenta creandu-le tensiuni si anxietati, care frecvent se si somatizeaza (dureri de stomac, dureri de cap, ulcere).

O alta problema este legata de nivelul performantelor scolare. Activitatea scolara fiind foarte usoara pentru ei si fiind siguri de reusita, neglijeaza studiul, devenind, in unele situatii, elevi mediocri.

Unele probleme scolare ale copiilor dotati se pot datora gandirii lor divergente. Cu alte cuvinte, in multe cazuri, profesorii ii trateaza rauvoitor deoarece au pareri si opinii diferite de ale lor.

Toate acestea pot conduce, inca de timpuriu, la pierderea interesului fata de scoala, copiii simtind ca nu au nimic de invatat si in consecinta, adopta un comportament perturbator, lipsit de respect fata de clasa si profesori sau dimpotriva, fiind plictisiti si descurajati.

Frecvent, copiii dotati au probleme de relationare cu parintii si cu alti membri ai familiei. Unii parinti resimt disconfort in raport cu modul diferit de a fi al copiilor lor. Altii sunt supraprotectori sau exagerat de preocupati de capacitatile lor, facand presiuni asupra copilului pentru obtinerea performantelor ( 'sa fie cel mai bun').

Ca si in caazul altor categorii speciale de copii, consilierul scolar isi va orinta interventia inspre copii, parinti si profesori.

5.2. Strategii de interventie

Munca cu copiii. Consilierii vor putea ajuta copiii dotati sa depaseasca problemele descrise mai sus, utilizand tehnici de relaxare (pentru depasirea stresului autoindus de perfectionismul lor, sau provocat de exigentele parinteilor), sedinte de grup, avand ca scopuri: formarea competentelor sociale, managementul timpului, formarea abilitatilor de invatare, discutarea dificultatii de a fi 'diferit', etc. Discutiile din cadrul grupului permit exprimarea deschisa, si ofera posibilitatea suportului social si emetional reciproc.

Munca cu parintii. A avea un copil talentat sau dotat / supradotat in familie, poate avea urmatoarele consecinte: (a) altereaza rolurile normale din cadrul familiei, (b) afecteaza sentimentele parintilor (perceptia) fata de ei insisi, (c) solicita un effort de adaptare si (d) adesea familia este perceputa ca speciala atat in comunitate cat si la scoala.

Consilierul trebuie sa lucreze cu parintii convingandu-i sa nu fie supraprotectori, sau sa stopeze presiunea pe care o exercita asupra copilului cerandu-i perfectiunea. Este important, de asemenea, ca parintii sa fie sfatuiti sa nu faca comparatii intre copii, pentru a nu intari ideea acestora ca sunt 'diferiti' si pentru a constientiza valoarea fiecarui copil. In principiu, rolul consilierului, in munca cu parintii, este de a-i face sa 'vada', adica sa constientizeze: ce inseamna a fi dotat / talentat, care sunt nevoile cognitive, emotionale, sociale ale copiilor ca si problemele lor specifice, cum sa caute si sa valorifice resursein favoarea copiilor lor. Aceste teme pot fi abordate in sedinte individuale sau de grup.

Munca cu profesorii. Profesorii pot fi consiliati in sensul nevoii de a construi o atmosfera de invatare bazata pe interactiunea profesor-elev, astefel incat profesorii sa accepte ideile elevilor intr-un mod suportiv si entuziast, sa le dea posibilitatea de a face alegeri, sa-i incurajeze sa faca critici, sa-i asculte, sa accepte idei si metode inovatoare referitoare la ceea ce trebuie facut, sa construiasca oportunitati pentru interactiuni sociale si exersarea relationarii in timpul activitatilor zilnice, sa accepte ca si ei pot gresi si sa-si asume 'responsabilitatea de a fi imperfect', etc.

Consilierii pot ajuta profesorii sa recunoasca diferitele categorii de talente, problemele sociale sau emotionale ale acestora, problemele legate de abilitatile de invatare ca si cele familiale. Mesajul de fond trebuie sa fie acela ca si copii cu calitati innascute au nevoie, poate chiar mai mult decat altii, de ajutor si sustinere.

Reactiile emotionale ale profesorilor pot interfera cu cele ale elevilor dotati / talentati. Unii profesori se simt concurati 'incercati', sau chiar sfidati, de acesti copii care, in anumite domenii, ii pot surclasa. In astfel de situatii s-ar putea ca unii profesori, in incercrea de a detine controlul clasei, sa reactioneze cu ostilitate (intimidare, jignire, umilire). Pe de alta parte, unii profesori considera ca elevii dotati / talentati trebuie sa-si depaseasca posibilitatile si de aceea exercita asupra lor presiuni. Consilierii vor recomanda profesorilor sa-si rezolve problemele "de interferenta", iar in caz de insucces, poate fi recomandata mutarea copilului in alta clasa unde sa fie valorizat.

BIBLIOGRAFIE