Crearea unui sistem pro-familie

Crearea unui sistem pro-familie

"Modul in care scolilor le pasa de copii este reflectat in felul in care le pasa de familiile lor. Daca educatorii ii privesc pe copii ca pe niste simpli elevi, e probabil sa considere familia, ca fiind separata de scoala. De aceea, familia este asteptata sa-si faca treaba si sa lase scolii educarea copiilor. Daca, insa, ii privesc ca pe niste copii, e posibil sa vada atat familia, cat si comunitatea, ca parteneri ai scolii in dezvoltarea si educatia copiilor. Partenerii admit interesele lor impartasite si responsabilitatile fata de copii si lucreaza impreuna pentru a crea programe mai bune si oportunitati pentru elevi." (Epstein, 1995). Profesorii isi insusesc cai noi si puternice de a indrepta copiii catre standarde scolare provocatoare.

Parintii discuta regulat cu educatorii despre comportamentul copiilor lor, raportat la acele standarde ridicate si despre modul in care-i pot ajuta pe acestia acasa si la scoala. Elevii se straduiesc sa atinga noile standarde din matematica, stiinte, limba si alte discipline de baza. Si din ce in ce mai multi tineri sunt bine dotati pentru a-si continua educatia in universitati si/sau pentru a incepe o cariera sau o profesie cu un viitor promitator.

Fiecare scoala devine o "comunitate a celor ce invata", in conditiile propriului sau plan de a imbunatati continuu predarea, invatarea si disciplina. Toti elevii sai se straduiesc si fac progrese in directia atingerii standardelor dorite, fiind ajutati de parinti, profesori si alti parteneri.

Scolile si comunitatea imbunatatesc instructia, evaluarea, dezvoltarea profesionala a cadrelor didactice, abilitatea de a conduce a directorilor, implicarea parintilor si a oamenilor de afaceri, astfel incat fiecare aspect al educatiei functioneaza ca parte a unui sistem, care sprijina toti elevii pentru a-si atinge obiectivele.

Intreaga comunitate este devotata scopurilor sale de a ajuta la formarea elevului. De aceea, se pot crea:

. Un plan de actiune pentru imbunatatirea continua a tot ceea ce tine de scoala, tot ceea ce influenteaza predarea si invatarea, astfel incat toti copiii sa atinga standardele de invatare impuse;
. Un parteneriat extins, care sa permita realizarea planului, o relatie intre parinti si profesori, companii si institutii de invatamant superior, administratori si comitete scolare, bunici si familia extinsa, spitale si agentii ale serviciului social, institutii de cultura si arta, ziare si alte mijloace de comunicare in masa, biblioteci, organizatii religioase si voluntare.

Cercetatorul Douglas Nelson aduce in dezbatere problema existentei unui sistem profamilie. Noul sistem trebuie sa-si extinda capacitatea de a ajuta institutiile, iar serviciile de interventie in situatii de criza si cele de tratament vor trebui sa lucreze impreuna. E nevoie de crearea unor noi relatii functionale si a unor servicii de calitate, care sprijina familiile si le ajuta sa-si valorizeze potentialul. Detaliile specifice ale unui asemenea sistem vor varia functie de nevoile copiilor si familiilor din fiecare comunitate, de disponibilitatea resurselor locale si de noul stadiu de dezvoltare al sistemului. In ciuda acestor diferente, un adevarat sistem profamilie are cateva caracteristici. Trebuie sa fie:

. Extins.

Diverse oportunitati si servicii raspund unei game largi de nevoi ale copilului si familiei. Abunda activitatile intreprinse pentru a sprijini familiile si copiii sa-si dezvolte talentele, sa-si urmareasca interesele si sa participe la viata comunitatii. Institutiile sustinatoare ofera servicii pentru a ajuta familiile sa-si indeplinesca responsabilitatile si sa evite problemele. Cele specializate pentru situatii de criza si pentru tratament sunt disponibile si usor accesibile.

. Preventiv.

Sistemul este realizat pentru a preveni problemele, si nu neaparat pentru a reactiona la ele. Serviciile de dezvoltare, de preintampinare a crizelor sunt mai bine aprovizionate cu resurse, decat cele de interventie, care necesita costuri substantiale.

. Centrat pe familie si condus de familie.

Membrii familiei se afla intr-o stransa conexiune, si asa sunt si problemele lor. De aceea, sistemele trebuie sa satisfaca nu doar nevoile indivizilor, ci si pe cele ale intregii familii. Se presupune ca fiecare familie are punctele sale tari. Ca urmare, ele au un rol major in stabilirea obiectivelor si in deciderea tipurilor de servicii de care au nevoie. Caracteristicile de baza ale serviciilor respective, cum ar fi- perioada orara si locatia- servesc nevoilor familiilor, si nu preferintelor institutionale.

. Integrat.

Servicii separate sunt legate de aspiratii comune, de dorinta de a veni in intampinarea nevoilor familiei. Un sistem integrat faciliteaza acestora obtinerea ajutorului si asigura o folosire eficienta a timpului si resurselor furnizorilor de servicii.

. Centrat pe dezvoltare. Evaluarea nevoilor schimbatoare ale copiilor si familiilor lor constituie temelia sistemului. Planurile corespund varstei, perioadei de dezvoltare si altor conditii unice; serviciile nu sunt statice.

. Flexibil.

Sistemul este activ si adaptabil. Furnizeaza asistenti sociali de prim plan, care raspund rapid nevoilor familiei. Se renunta la regulile care limiteaza abilitatea agentilor de a rezolva urgentele sau de a preveni aparitia unor asemenea situatii. Sunt stabilite doar cele ce vegheaza la protejarea familiei si a drepturilor ei.

. Sensibil la preocuparile culturale si de gen.

Serviciile reflecta credinta ca apartenenta la un grup- cu o istorie specifica, un set de valori si traditii-reprezinta o sursa de mare forta. Respectul pentru diferenta culturala este precizat in formularile de politica ale sistemului extins, e prezent in activitatile de dezvoltare a personalului didactic si reflectat in diversitatea de consilii de conducere. Serviciile sunt create prin consultare cu reprezentantii grupurilor cheie etnice si culturale.

. Orientat pe rezultate.

Performanta se masoara in rezultate imbunatatite pentru copii si familii, si nu doar prin numarul si tipul serviciilor oferite. Furnizorii de servicii ajuta familiile sa-si fixeze obiective rezonabile si impartasesc responsabilitatea atingerii lor. Personalul este instruit si are acces la multiplele servicii necesare pentru a-si modifica comportamentul pe cai concrete.

E posibil sa se creeze un astfel de sistem, descris anterior, date fiind realitatile politice si complexitatile birocratice din sistemul actual? Se poate ca centrarea eforturilor pe schimbarea institutionala sa le distraga atentia creatorilor de politici de la faptul ca nivelele curente de finantare, indiferent de cat de eficient sunt folosite resursele, nu sunt suficiente sa acopere numarul crescut al familiilor si copiilor, care au nevoie de ajutor? E intelept sa aparam un sistem nou, fara o dovada solida, care demonstreaza ca poate fi implementat cu succes?

Autorul afirma ca toate acestea reprezinta preocupari legitime.

Elementele unui sistem profamilie par usor de atins, dar schimbarile sunt greu de realizat. Pentru a aduce ceva nou in viata familiilor, e nevoie de modificarea tipului si a calitatii serviciilor prestate in intreaga comunitate. Institutiile care sunt la dispozitia copilului si a familiei trebuie sa lucreze impreuna pentru a schimba fundamental modul in care acestia gandesc, se comporta si isi folosesc resursele.

Un asemenea sistem va fi in beneficiul intregii comunitati in care locuiesc copiii si familiile lor. Crearea unui astfel de sistem va insemna eforturi comune ale mai multor parteneri- lideri cheie din diverse domenii, care vin impreuna pentru a gasi solutii. Partenerii respectivi preiau initiativa, ce consta intr-o serie de activitati relationate, intreprinse in scopul construirii unui nou sistem de servicii pentru copii si familiile lor.

Se considera ca exista cateva initiative eficiente, care prezinta urmatoarele caracteristici:

. Sunt legate de scoala, in sensul ca se centreaza pe copiii si familiile dintr-o scoala sau un grup de scoli- ca populatie de baza- si ofera servicii si programe, bazate pe nevoile lor specifice. Ele pot sau nu sa furnizeze servicii scolii, dar, oricum, implica institutia de invatamant si conducerea acesteia in planificarea, operarea si guvernarea actiunilor si isi instruiesc personalul la toate nivelele, in toate agentiile.

. Isi au radacinile in comunitate si sunt legate strans de conducerea statului. Au implicarea celor care uzeaza de servicii, care le furnizeaza si care ii ajuta sa le plateasca. La nivel organizational, directorii de program au dreptul la opinie in deciderea politicilor, iar profesionistii si consumatorii lucreaza de pe pozitii egale. La nivelul statului, cei ce stabilesc politici si controleaza fluxul resurselor sprijina initiativele locale si pot fi rapid mobilizati pentru a actiona, atunci cand e necesar.

. Folosesc modalitati de furnizare a serviciului, specifice locului, pentru a crea schimbarea sistemelor. Acestea reprezinta eforturi de directionare catre un ideal, acela de creare a serviciilor profamilie in intreaga comunitate. Sunt sisteme de distribuire experimentale, create pentru a pune in practica sistemul profamilie. Ele concentreaza o multime de servicii educative si umane, pentru copiii si familiile celor din zone ale comunitatii, aflati in situatie de risc. Nu ofera doar servicii de calitate, dar furnizeaza, de asemenea, si un mijloc prin care partenerii invata cum sa se faca mai utili, prin actiunile lor, identificand si schimbarile de politica necesare pentru a construi un sistem profamilie. Prin informatiile obtinute astfel, cei ce colaboreaza isi pot adapta si extinde modalitatile la alte zone defavorizate din acest punct de vedere.

. Sunt conduse de date. Dezvolta profile cuprinzatoare ale comunitatii, pentru a stabili indicatori de baza, care arata cum se descurca copiii si familiile lor, cat de bine vin serviciile in intampinarea nevoilor acestora si unde exista lacune serioase. Informatiile suplimentare si datele colectate permit identificarea schimbarilor specifice din politicile si practicile intregului sistem.

. Sunt pragmatice din punct de vedere financiar. Folosesc in intregime resursele existente. Se sprijina pe ajutor extern, in principal pentru a avea stabilitate financiara suficienta. Dezvolta strategii de finantare pe termen lung pentru a asigura un fond permanent pentru serviciile de distribuire, prin redirectionarea si maximizarea fondurilor curente.

. Folosesc noi forme de instruire si dezvoltare a personalului. O instruire profesionala ingusta a dus la crearea si intarirea sistemului actual. Pentru a depasi aceasta situatie, initiativele incurajeaza perfectionare pentru personalul din sistemele serviciilor de educatie si sanatate. Pe langa aceasta, implica institutiile de invatamant superior, explorand cai prin care sistemul de educatie poate produce profesori, asistenti sociali si alti profesionisti, capabili sa conduca un sistem profamilie.

. Uzeaza de influenta colaboratorilor, pentru a angaja cetatenii in deciziile legate de bunastarea economica si sociala a copiilor si familiilor lor. Un sistem de oferire a serviciilor umane si educative pentru familie reprezinta doar un aspect al unei comunitati, care valorizeaza invatarea. Initiativele ar trebui sa educe toti cetatenii pentru a cunoaste nevoile copiilor si ale familiilor lor. Ar trebui sa-i asigure ca necesitatile familiei sunt reflectate in majoritatea deciziilor comunitatii, legate de serviciile de educatie, de dezvoltarea economica si de mediu, de asigurarea unei locuinte, de transport si siguranta. Cei ce colaboreaza pot realiza aceste obiective, prin publicarea unor rapoarte ale comunitatii, referitoare la starea copiilor si a familiilor lor, solicitand mass-media sa extraga mesajul si actionand pentru a influenta oficialii alesi ai regiunii.

. Pastreaza echilibrul intre dimensiunea politica si cea tehnica a schimbarii sistemelor. Aducerea oamenilor pentru a colabora, construirea de viziuni comune si realizarea unui acord intre interese- asupra cailor noi de alocare a resurselor- reprezinta activitati politice inerente. In acelasi timp, crearea metodelor de distribuire a serviciilor, necesare organizarii resurselor solicita un efort tehnic substantial. Pentru ca initiativele sa aiba succes, colaboratorii trebuie sa dezvolte atat deprinderi politice, cat si tehnice. De pilda, liderii nu trebuie doar sa aiba abilitatea tehnica de a redacta raportul comunitatii, dar si intelepciunea politica de a folosi datele eficient, solicitandu-le partenerilor sa-si analizeze propriile performante, precum si scopurile individuale si colective. Dezvoltarea unei strategii financiare pe termen lung necesita cunostinte tehnice extinse despre labirintul surselor fondului statului; solicita, de aesemenea, implicare din partea partenerilor, pentru a uni sursele de finantare si a negocia, daca e nevoie.