Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Gradinita

DEVIANTA SCOLARA

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
PROIECTAREA ACTIVITATII DIDACTICE CLASA : a X-a Economia intreprinderii
Cum sa devi un parinte mai bun - Disciplina
PROIECT DIDACTIC CLASA: A X-A AUTOCUNOASTERE SI DEZVOLTARE PERSONALA
Cine si cum planifica/organizeaza o activitate? - Nivel de studiu: 3-7 ani
PROIECTAREA ACTIVITATII DE PREDARE-INVATARE A GEOGRAFIEI
Dezvoltarea copilului: Notiuni de baza - Cum sa devi un parinte mai bun
Relatia elev-profesor
PROIECT DIDACTIC - citit / scris – predare integrata
TIPOLOGIA, COMPETENTELE SI CALIFICARILE MANAGERIALE
Proiect didactic Clasa: a II –a A Educatie tehnologica

DEVIANTA SCOLARA

·        DEFINIREA CONCEPTULUI DE “DEVIANTA SCOLARA”



In anul 1983 sociologii americani T. Sellin si R. K.Merton au formulat pentru

prima data urmatoarele definitii ale comportamentului deviant.T. Sellin a definit devianta ca fiind “ansamblul comportamentelor indreptate impotriva normelor de conduita sau a ordinii institutionale”, iar R. K. Merton a definit comportamentul deviant ca fiind “o reactie normala a oamenilor normali, plasati in conditii anormale”.

            Spre deosebire de definitia lui Sellin, cea a lui Merton face o trimitere implicita la doua caracteristici definitorii ale deviantei: relativitatea si universalitatea comportamentului deviant. Fiecare dintre noi, aflat intr-o situatie frustranta, constrangatoare sau doar inedita, poate reactiona printr-o conduita devianta.

            Devianta desemneaza ansamblul comportamentelor ce incalca normele existente intr-o cultura data, norme care corespund unor roluri si statusuri bine definite si prin aceasta pot ameninta echilibrul sistemului.

            Definirea conceptului de devianta scolara si delimitarile acestui concept presupun, din pacate, depasirea unor obstacole datorita faptului ca in literatura de specialitate nu exista repere teoretice care sa poata ajuta in definirea acestui concept. In literatura de specialitate britanica, americana si franceza nu exista nici o definitie a acestui termen, el fiind extrem de rar folosit; de asemenea nu se acorda nici o atentie speciala definirii termenelor de “abandon scolar” , “absenteism scolar”.

           Se poate da o definitie simpla a conceptului de devianta scolara, o definitie in sens mai general. Astfel putem afirma ca devianta scolara reprezinta ansamblul comportamentelor care incalca normele si valorile scolare. Pornind de la aceasta simpla definitie trebuie mai intai sa precizam cine sunt deviantii:

      -scoala poate fi spatiul de manifestare a unor conduite extrem de diverse si nu in mod automat sau necesar toate sunt ale elevilor.

      -cadrele didactice pot si ele devia

      -personalul administrativ si de serviciu poate avea conduite deviante. Aceste categorii de comportament nu vor intra insa in sfera deviantei scolare, deoarece termenul “scolar” nu face trimitere la localizarea fenomenului, ci si la rolul si statutul de scolar. Asadar devianta scolara va include totalitatea conduitelor care se abat de la normele si valorile ce reglementeaza rol-statusul de scolar. Aceste norme si valori sunt statuate in regulamentele scolare si in cele de ordine interioara. Conduitele deviante ale profesorilor alcatuiesc o categorie distincta, dar care exercita o anumita influenta asupra dinamicii deviantei scolare.

·        CONCEPTELE CORELATE DEVIANTEI SCOLARE

In literatura de specialitate se folosesc cu semnificatii apropiate de coceptul de

devianta scolara: indisciplina, rezistenta scolara, inadaptarea scolara, tulburare de caracter/comportament, deviere de conduita.

                  1.Indisciplina

                  Indisciplina defineste cauza in care trebuintele/interesele individului vin in conflict cu interesele grupului si cu autoritatea pe care acesta o reprezinta. Cand un anumit individ se comporta intr-un anumit mod pentru a-si satisface trebuintele si acest comportament impiedica /perturba grupul in realizarea propiilor sale scopuri, atunci se produce un act de indisciplina. In scoala un act de indisciplina are loc cand conduita unui elev ii impiedica pe ceilalti sa participle la procesul de invatare sau perturba activitatea de predare a profesorului.

                   Indisciplina este un fenomen destul de complex. Elevii sunt indisciplinati deoarece: cauta sa castige atentia adultului, sunt plictisiti, simt ca sunt tratati pe nedrept, nu au incredere in adult sau/si in ceilalti colegi, se simt umiliti de esecurile lor scolare, sunt tratati necorespunzator cu nivelul posibilitatilor si cu varsta (sunt infantilizati), cauta sa dobandeasca putere si control asupra altora, vor sa dovedeasca ceva colegilor, se simt frustrati sau respinsi, se tem, au tulburari neurologice.

            In cocluzie termenul de “indisciplina” are o conotatie socionormativa, fiind cel mai apropiat ca semnificatie si cuprindere de “devianta scolara”. Devianta scolara are insa o arie mai larga deoarece include si conduitele care nu afecteaza propiu-zis nici predarea profesorului, nici calitatea invatarii realizate de ceilalti elevi, ci doar exclude evazionismul de la anumite oportunitati de invatare. Astfel, fuga de la scoala, absenteismul sau pur si simplu reverie nu pot fi considerate  acte de indisciplina, dar sunt forme de devianta scolara.

                 2. Conceptul de “tulburare de comportament”

                 Conceptul de “tulburare de comportament” este un comportament psihopatologic. In anul 1950 la primul congres de psihiatrie infantila, s-a decis utilizarea expresiei “tulburare de comportament” pentru orice conduita aberanta intalnita la copii. Sintagma “tulburare de comportament” desemneaza devierile de la normele psihomorale, determinate prepoderent de cauze endogene, care afecteaza functionarea psihica normala a individului. In categoria tulburarilor de comportament se includ manifestarile nerosomatice, caracteriale, psihopatice si psihotice.

                3. Conceptul de “ problema de comportament”.

                Folosirea sintagmei “tulburare de comportament” este caracteristica primelor abordari ale fenomenului deviantei scolare, care s-au bazat pe modele de interpretare medicale, psihologice si psihiatrice. Specificul acestor abordari a determinat orientarea catre metodele de interventie nonpunitive, terapeutice si in paralel catre infiintarea de institutii de tip rezidential, destinate special copiilor cu “tulburari de comportament”, in care o asemenea interventie sa poata fi facuta in cele mai bune conditii. Sintagma “tulburare de comportament” s-a folosit pe scara larga intre anii 1950 si 1970, interval in care dificultatile comportamentale ale copiilor au fost transferate din aria educatiei in mediul medical. Afirmarea puternica a psihologiei educatiei, incepand cu anii ’70, a schimbat dominanta medicala a abordarii si a infirmat presupozitia implicita ca locul copiilor cu dificultati comportamentale este in institutiile speciale.

                 Preferinta pentru sintagma “problema de comportament”, aparuta in anii ’80 si generalizata in deceniul urmator, promoveaza o noua viziune asupra conduitelor deviante ale copiilor, si anume indica o diminuare a incarcaturii psihopatologice a acestor conduite, sustinand convingerea ca locul in care conduita acestor copii se poate ameliora cel mai usor este scoala obisnuita.

                Daca in anii ’70 problemele de comportament erau interpretate ca disfunctionalitati si erau considerate indezirabile, incepand cu anii ’90 ele sunt tot mai mult percepute drept conduite normale si functionale; astfel problemele de comportament trebuie interpretate de educatori ca un gen special de feedback, ele avand functia de a le semnala acestora situatiile care cer modificarea demersului educativ, cum ar fi:

                 -pot comunica profesorului ca elevul percepe situatia drept amenintatoare, inacceptabila sau ca are nevoie de ajutor;

                 -pot indica profesorului ca anumite reguli dupa care se ghideaza nu sunt functionale si ca trebuie inlocuite cu altele, adecvate;

                 -pot avea semnificatia unui protest impotriva unui eveniment neplacut generat de profesor;

                 -pot comunica nevoia elevilor de activitate, de stimulare, de recunoastere sau de atentie.

                Din analiza semnificatiei conceptelor de “devianta scolara” si “problema de comportament”, rezulta ca intre cele doua categorii se poate stabili o relatie clara de subordonare, toate comportamentele perturbante, produse de copii in contextul scolar formal, fiind concomitent si acte de devianta scolara.

                4.Conceptele de “inadaptare” sau “dezadaptare”.

                Conceptul de “inadaptare”este marca perspectivei psihologice; copilul inadaptat e cel a carui comportament, indiferent de cauza, il impiedica sa beneficieze de experientele educationale si sociale obisnute, atat in scoala cat si acasa. Dificultatile emotionale si comportamentale ale copilului inadaptat nu pot fi remediate, fara un ajutor calificat, de catre parinti sau ceilalti adulti semnificativi din viata acestuia.

                Conceptul de “inadaptare” este revendicat si de sociologie,  astfel incat demersul interdisciplinar poate fi mai eficient in precizarea semnificatiei sale. Din perspectiva psihologica, devianta este interpretata ca o forma de inadaptare. Adaptarea, ca homeostazie psihosociala, reclama interventia acelor trasaturi ale personalitatii de mentinere a echilibrului, traduse prin raspunsuri gradate si adecvate la noile conditii, in special cele de natura conflictuala. Dezadaptarea desemneaza pierderea adaptabilitatii la noile conditii ale mediului. Adaptabilitatea reprezinta proprietatea organismelor vii de a-si modifica adecvat functiile si structura, corespunzator cu schimbarile mediului.

            Adaptarea scolara, ca forma specifica de adaptare sociala, reflecta masura in care elevul reuseste sa raspunda cerintelor educationale (atat cu privire la conduita, cat si la insusirea informatiilor). Adaptarea scolara presupune existenta unei compatibilitati intre natura cerintelor scolare si posibilitatile subiective ale elevului de a le indeplini cu succes. Inadaptarea scolara desemneaza absenta acestei compatibilitati, cauzele apartinand fie elevilor, fie scolii, fie ambelor parti.

            Orice conduita de devianta scolara presupune implicit o forma de inadaptare. Este foarte dificil de stabilit, diferenta specifica intre cei doi termeni. Daca avem in vedere faptul ca indicatorul predictiv cel mai puternic al adaptarii scolare este succesul scolar si ca exista unii elevi bine adaptati, dar care manifesta conduite deviante, atunci “devianta scolara” are o acceptiune mai larga decat cea a conceptului de “inadaptare scolara”. Scoala este spatiul de desfasurare a unor procese de interactine si a unor dinamici sociale extreme de diverse si complexe; in acest spatiu, oricat de mult s-ar stradui autoritatea scolara sa promoveze normele scolare, exista numeroase situatii in care elevii valorizeaza cu prioritate alte repere. De aici si posibilitatea situatiei paradoxale de a fi si bine adaptat scolar, si deviant in acelasi timp.

                5.Conceptul de “deviere de conduita”.

            Acest concept s-a folosit in literatura romana de specialitate in anii ’70 de catre Ion Strachinaru. Acesta a definit devierile de conduita drept “forme de dezechilibru psihic sau de echilibru partial, care presupun modificari ce predomina in sfera emotional-volitiva a personalitatii, ca rezultata al unei structuri morbide de natura sociogena sau al unor tulburari morfofunctionale ale activitatii creierului, obiectivate in atitudinile persoanei fata de societate si de sine”.

            Devierile de conduita alcatuiesc o categorie distincta in cadrul tulburarilor de comportament, se caracterizeaza prin reversibilitate si include o gama larga extrem de diversa de manifestari, de la anorexie, fobii pana la acte de vandalism. Daca vorbim de spatiul educativ, dupa Ion Strchinaru, principalele devieri de conduita ar fi: izolarea sociala, nesupunerea, obraznicia fata de profesori, violenta fata de colegi, absenteismul, chiulul, instabilitatea, lenea, minciuna, fuga si vagabondajul.

                 6. Coceptul de “rezistenta scolara”

            Rezistenta scolara reprezinta un mod de a reusi in clasa, o strategie de adaptare si de supravietuire. Strategia rezistentei scolare consta in refuzul normelor si valorilor specifice culturii scolare; elevii le contesta deoarece sesizeaza ca valorile si actiunile scolii sunt incompatibile cu lumea in care traiesc ei, adica cu mediul extrascolar. Alaturi de rezistenta fata de normele scolare, se cristalizeaza si o rezistenta fata de mesajul educativ; acesta apare ca urmare a faptului ca, in general, mesajul educativ se adreseaza numai canalului cognitiv, ignorand componenta afectiva, motivational-volitiva din personalitatea elevilor.



            Psihologia sociala a demonstrat ca existenta grupului joaca un rol fundamental in perpetuarea deviantei in raport cu anumite norme oficiale, cum ar fi cele scolare. Deviantul de la normele instituite de autoritatile scolare nu este un individ izolat; atitudinile si conduita lui in fata acestor norme sunt modelate de grupul de referinta. O serie de studii au aratat ca in multe situatii copiii se conformeaza judecatilor de valoare ale colegilor lor mai degraba decat celor emise de profesori. Statusul inalt si puterea de constrangere ale profesorului nu pot contracara nevoia de a fi acceptat de grupul de colegi. Obedienta in fata autoritatii scolare e mai slaba decat conformismul in raport cu normele grupului de apartenenta.

            Strategiile de rezistenta scolara apar ca o  rezistenta specifica la normele scolare impuse de autoritati, norme care sunt exterioare grupului, fiind elaborate si promovate cu intentia de a se controla si dirija comportamentul elevilor. Norma scolara formala nu  genereaza un proces de conformare, ci, in cel mai bun caz, obedienta.

            In cadrul culturii elevilor care nu percep toti, in egala masura, scoala ca pe o constrangere, se poate face dinstinctia intre o cultura proscolara si o cultura antiscolara. Strategia rezistentei este specifica culturii antiscolare, care promoveaza atitudinea de nonconformism. Cultura rezistentei este puternic masculinizata; in raport cu baietii, conduitele specifice de rezistenta scolara sunt considerate deviante, in timp ce in raport cu fetele ele sunt interpretate ca reflectand o atitudine pasiva fata de scoala.;

·        EVOLUTII ALE FENOMENULUI  DEVIANTEI  SCOLARE

            Se poate vorbi in cadrul evolutiei fenomenului de devianta scolara de trei tipuri de evolutii ale deviantei scolare: evolutia istorica, evolutia cantitativa si evolutia calitativa.

1.Evolutia istorica a deviantei scolare.

            Exista o mare dificultate in incercarea de a realiza o schita a evolutiei istorice a deviantei scolare. Acest lucru este posibili deoarecepana in anii’60 nu s-au realizat nici un fel de investigatii in acest domeniu. O explicatie in acest sens ar putea sa o ofere urmatoarele situatii:-s-ar putea lua in considerare existenta unei “conspiratii a tacerii”din partea autoritatilor scolare, preocupate sa-si protejeze astfel reputatia;

                                -profesionistii educatiei, dar si administratorii ei au distorsionat sau mascat cu buna stiinta fenomenul deviantei scolare si adevaratele sale semnificatii/dimensiuni, etichetand actele de devianta scolara ca “depravare morala”, “tulburare emotionala”, “inadaptare”. De exemplu, cand istoricii au realizat o istorie a educatiei din Marea Britanie postbelica, principalul aspect care le-a atras atentia a fost cresterea rapida a numarului de copii evaluate, formal sau nonformal, ca fiind inadaptati si orientate in consecinta catre filierele educatiei speciale;

                                -o alta posibila explicatie ar fi convingerea responsabililor scolii, ca in mod inevitabil, va exista intotdeauna o minoritate de elevi cu dificultati de adaptare scolara.

            Devianta scolara are o istorie la fel de indelungata ca educatia de masa. Fenomenul deviantei scolare a insotit scoala ca institutie dintotdeauna. Un studiu asupra istoriei educatiei realizat de Mialaret si Vial in anul 1987, demonstreaza , pe baza analizei unor texte mesopotamiene, egiptene si grecesti, ca educatia scolara din Antichitate cunostea anumite forme de conduita devianta, care atrageau, de regula, pedepse fizice foarte severe; atmosfera in care se desfasura procesul invatarii era una de teroare.

            Cea mai veche relatare a unui caz de devianta scolara sic ea mai veche strategie eficienta de combatere a deviantei scolares-au gasit intr-un text pastrat pe o tablita de argila, despre scoala sumeriana. In scoala publica din Sumer se regasesc, alaturi de director “tatal scolii”, de profesori si elevi “fiii scolii”, prezenta unei alte categorii profesionale, extrem de semnificativa: “insarcinatul cu biciul”. Rostul existentei sale in scoala era de a pedepsi ceea ce era de interpretat atunci drept conduita devianta la elevi.

            Regimul excesiv de sever al scolilor din Mesopotamia, aplicarea stricta a sanctiunilor pentru fiecare abatere in parte din conduita elevilor sau performantelor lor nu era de natura sa motiveze elevii pentru activitatea scolara; de exemplu s-a descoperit si o tablita in care se povesteste despre un baiat care prefera sa chiuleasca si e probabil sa fi existat si elevi care abandonau scoala.

            Pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, marturiile referitoare la educatia publica si la conduitele de devianta scolara sunt aproape inexistente. Se poate desprinde insa cateva aspecte relevante pe baza analizei perceptelor pedagogiei populare, precum si a scrierilor cu caracter pedagogic. Astfel, in special din ideile referitoarew la rolul pedepsei in educatie, se poate deduce atat continuitatea fenomenului, cat si faptul ca, in marea lor majoritate, conduitale de devianta scolara erau reprezentate de insubordonare si de angajarea scolarilor in conflicte, desfasurand acte de violenta fizice si verbale, mai mult sau mai putin grave.

            Prezenta referirilor la pedeapsaeste un element constant al tuturor scririlor pedagogice, ceea ce demonstreaza indirect existenta conduitelor deviante in scoala. Am putea trage unele concluzii referitor la frecventa fenomenului deviantei scolare in functie de modul in care este justificata pedeapsa si de recomandarile privind folosirea ei. Astfel cand J.F.Herbart afirma la inceputul secolului al XIX-lea, ca relatia dintre educator si educat trebuie sa se bazeze pe constrangere, restictie si rigoare, deoarece copilul e predispus la manifestari negative, din cele afirmate de dansul poate sa rezulte:

            -fie ca devianta scolara era un fenomen raspandit in acea epoca;

            -fie ca pragul de toleranta sociala al epocii era relativ scazut.

            Spre deosebire de Herbart, pedagogul ceh J.A.Komensky promova la sfarsitul secolului al XVII-lea o cu totul alta viziune asupra rolului pedepsei; in acest sens, el propunea ca educatorul sa ia drept model soarele, care ofera caldura si lumina, ceeea ce echivala cu sugestia ca, in tratarea abaterilor de la normelor scolare, sa predomine atitutdinea blanda si afectuoasa fata de elev si numai in cazuri exceptionale sa se recurga la severitate si sanctiune.

            Cele doua puncte de vedere au fost formulate la un interval dse aproape doua secole, in societati diferitae, cu traditii si norme diferite, cu praguri de toleranta sociala diferite. Nu se poate deduce de aici ca “blandetea” secolului al XVII-lea si “autoritarismul” secolului al XIX-lea semnaleaza o crestere cantitativa semnificativa a conduitelor de devianta scolara, petrecuta in acest interval. Formele de conduita devianta au evoluat o data cu normele scolare, generand variate motivatii pentru nonconformare, in functie de semnificatia acordata de elevi normativatii.

            Incepand cu secolul al XIX-lea, exista referiri directe la indisciplina scolara, ceea ce ne ingaduie sa ne formam o imagine mai apropiata de realitatea obiectiva a fenomenului. In aceasta epoca incep sa apara marturii ale fenomenului si in spatiul educatiei romanesti: materialul didactic folosit impopriu si Calul Balan in scoala din Humulesti, incaierarea elevului N.Balcescu pentru o alvita, bataile la palma cu muchia liniei pentru delicte de nestiinta, rea purtare, neputinta de a sta nemiscat cat dura lectia sau pentru unghiile murdare in scoala descrisa de Barbu Stefanescu DelaVrancea.

            Si in Statele Unite ale Americii in secolul al XIX-lea scolile au fost caracterizate ca niste locuri haotice si violente, in care profesorii incercau, fara prea mult success, sa mentina controlul asupra elevilor neascultatori, nemotivati si indisciplinati, prin apelul la metode disciplinare brutale. De exemplu, o lucrare aparuta la Boston in 1847 arata ca intr-o scoala cu 250 de elevi s-au inregistrat in cinci zile de activitate scolara 328 de batai corectionale, ceea ce inseamna o medie de 65 de batai corectionale pe zi.

            Numarul mare al violentelor scolare din scolile britanice este specific doar scolilor publice nefiind intalnit in institutiile scolare private. Pe langa conduitele violente se raporteaza si un absenteism masiv in scolile publice, de care sunt responsabili si parintii elevilor, care vad in copii in primul rand posibilitatea de a obtine un venit suplimentar si nu inteleg importanta educatiei scolare pentru viitorul acestora. Discriminarea intre baieti si fete este vizibila la inceputul secolului al XIX-lea, in sensul ca fetele merg foarte rar la scoala, prezenta lor fiind reclamata de parinti in gospodarie, ca ajutor. Se poate afirma ca in prima jumatate a secolului al XIX-lea educatia nu era apreciata de clasa muncitoare nici ca necesara, nici ca aducand beneficii pentru viitor; aceasta devalorizare a educatiei scolare explica inexistenta unei motivatii de conformare a elevilor la normele scolare, pe de o parte, si apelul masiv la pedeapsa corporala, pe de alta parte.

            In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cea mai semnificativa forma de rezistenta scolara a fost absenteismul. Fenomenul se explica prin faptul ca elevii erau angajati de parinti sa prestee diverse activitati platite. In ultimul sfert de deceniu, o serie de factori contribuie la scaderea absenteismului in scolile publice.

            In prima jumatate a secolului XX, principalele forme de devianta scolara erau absenteismul, insubordonarea, sfidarea autoritatii profesorilor si violentele scolare. In acest interval apare cea mai dramatica forma de rezistenta scolara: greva elevilor. Problemele care au determinat asemenea forme de rezistenta scolara constau in: aplicarea pedepselor corporale, constrangerile referitoare la orare, vacante si varsta de parasire de a scolii, anumite taxe percepute in scoala, dar si unele aspecte relative la organizarea scolilor. Cele mai multe dintre greve incetau in cateva ore; abia in al doilea deceniu al secolului XX asemenea evenimente au inceput sa retina atentia publicului. Daca grevele impotriva pedepselor corporale nu au intrunit aprobarea parintilor elevilor, cele care protestau impotriva cresterii varstei de parasire a scolii au fost puternic sustinute de acestia.

            Pe langa aceste forme ale rezistentei scolare, au fost consemnate si alte forme de conduita deviante: furtul, fumatul in scoala, fuga de la scoala, atitudinea necooperanta si indiferenta fata de invatatura.

            In anul 1950, indiscipline scolara devine in Anglia motivul unei veritabile panici morale; presa semnaleaza mai frecvent cazurile de devianta scolara, oferind publicului larg imaginea unei cresteri fara precedent a conduitelor de indiscipline in scoala. Din aceasta perioada dateaza preocuparea pentru inregistrarea si evidenta cazurilor de devianta scolara.

              2.Evolutii cantitative ale deviantei scolare.

            Abordarea pozitivista a deviantei scolare depinde in primul rand de acuratetea definirii si masurarii diverselor ei forme de manifestare. In anii ’50 si ’60 s-au realizat o serie de cercetari care s-au concentrat pe diferitele dimensiuni ale fenomenului.

            Absenteismul, ca forma specifica majora de devianta scolara, a facut obiectul unor observatii sistematice inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Astazi, in evaluarea cantitativa si calitativa a absenteismului scolar se face dinstinctia intre trei tipuri specifice de elevi care absenteaza: cei care lipsesc de la scoala din motive legitime, cum ar fi boala , si care nu sunt propiu-zis devianti; cei care lipsesc nejustificat, dar cu stiinta si abrobarea parintilor; cei care lipsesc nejustificat si fara ca parintii lor sa cunoasca acest lucru. Dincolo de cifrele absolute ceea ce retine atentia este concluzia ca indicele de absenteism variaza direct proportional cu treapta de scolarizare. Astfel, indicele de absenteism este cel mai mic la nivelul scolii primare si prezinta o tendinta constanta de crestere in gimnaziu si invatamantul secundar. Ca distibutie pe sexe, rata absenteismului e constant mai mare la baieti comparative cu fetele, cu o tendinta de presupunere in jurul varstei de 16 ani.




            Abandonul scolar nu poate fi exprimat cantitatv cu precizie deoarece, pe de o parte, exista multi elevi care se transfera la alte scoli, care obtin certificate de studii alternative, care intrerup scoala, apoi revin, iar pe de alta parte, elevii care parasesc scoala pentru a se casatori, pentru a intra in armata sau care depasesc varsta scolara nu sunt inclusi in categoria celor care au abandonat.

            Rata abandonului scolar la scara mondiala este si mai dificil de obtinut intrucat putine tari colecteaza date despre efectivele care abandoneaza. La inceputul anilor ’70 rata pierderilor scolare prin abandon si absenteism era estimate ca fiind in crestere, in ciuda maririi costurilor pentru educatie, ceea ce demonstra ineficienta sistemelor educative.

            Violenta in scoala este o problema careia  i s-a facut in ultimul deceniu o publicitate considerabila in mai multe tari: SUA, Franta, Japonia, Marea Britanie, Tarile Scandinave. Violenta in scoala descrie un domeniu dificil de evaluat riguros, este greu de estimate, deoarece violenta fizica poate fi interpretata ca o problema interna, ce trebuie rezolvata prin mijloace interne mai degraba decat prin apelul la politie sau la forurile competente supraordonate scolii. La nivelul anilor ’70, in SUA, un studiu asupra sigurantei in scoli realizat de catre Departamentul de Sanatate, Educatie si Asistenta Sociala sugera ca fenomenul era in descrestere, dup ace atinsese un maxim in anii ’60. Raportul indica faptul ca violenta in scoli, in termeni de “atac impotriva profesorilor”, era considerabila astfel, 1,8% din profesori au raportat ca elevii i-au atacat fizic in interval de o luna, iar 1,3% din profesori au raportat ca au fost jefuiti prin folosirea fortei sau amenintarilor.

            Referitor la violentele dintre elevi, cercetari recente realizate in Marea Britanie indica faptul ca atacurile in grup ale elevilor asupra altor copii constituie jumatate din numarul total de incidente de violenta raportate, cealalta parte constituind-o agresiunile unui copil singur asupra altuia. In Norvegia un studiu la scara nationala a descoperit ca 15% dintre elevi au recunoscut implicarea lor in acte de violenta comise impotriva colegilor; 9-10% s-au recunoscut ca fiind victime si 5-6% au recunoscut ca si-au atacat colegii. Studii similare realizate in Spania, Australia, Olanda, Canada, Finlanda si Scotia raporteaza procente apropiate.

            Datele existente demonstreaza ca violentele scolare au tendinta constanta de crestere, atingand rata cea mai inalta la nivelul invatamantului secundar; din punctul de vedere al distributiei pe sexe, violentele sunt mai des intalnite la baieti, atingand frecventa maxima in jurul varstei de 15 ani.

              3.Evolutii calitative ale deviantei scolare.

            Din aceasta perspectiva doua evolutii majore ale deviantei scolare: cresterea gravitatii si cresterea diversitatii conduitelor deviante ale elevilor.

            In cadrul primei evolutii putem distinge doua aspecte dinstincte: pe de o parte, spatiul scolii ofera ocazia de manifestare a unor conduite tot mai grave prin consecintele lor; pe de alta parte, s-a modificat grila de perceptie a publicului in privinta gravitatii deviantei scolare in asamblul sau. Cadrele didactice, elevii, parintii si personalul administrativ si de serviciu al scolii se confrunta direct cu situatia de a privi scoala ca pe un loc ce reprezinta un grad de periculozitate in continua crestere. Scoala e din ce in ce mai putin locul in care secritatea fizica si psihica a elevilor si cadrelor didactice este asigurata. Nu numai conduitele de violenta extrema din scoli sunt percepute ca fiind grave; desi se soldeaza cu victime, si actele de absenteism si abandonul scolar sunt considerate ca avand un grad mare de gravitate; in conditiile in care orice tip de munca reclama o calificare si specializare tot mai importanta, iar statutul social depinde de nivelul de instruire, toate actele de devianta scolara ce afecteaza calitatea pregatirii elevilor devin grave. Calificarea socialase intemeiaza pe cea educationala si a nu avea o certificare in acest sens echivaleaza cu excluderea si/sau marginalizarea si deprivarea de status.

            Diversificarea formelor deviantei scolare a rezultat in urma schimburilor petrecute la nivelul normativitatii scolare. Daca ne referim la normele nou aparute in ultimele variante de regulament privind organizarea si functionarea unitatilor de invatamant preuniversitar de stat, se observa ca tipuri noi de conduite prohibite in  scoala: distrugerea documentelor scolare si/sau a bunurilor din baza materiala a scolii, propaganda antinationala, blocarea cailor de acces in spatiile de invatamant, consumul bauturilor alcoolice, drogurilor si tutunului, posesia sau difuzarea materialelor cu caracter obscene sau pornografie. Oricine este interesat sa compare toate variantele de regulament aparute le noi in ultimul deceniu poate constata acest process de diversificare a conduitelor de devianta scolara in cazul invatamantului romanesc.

            Aceasta crestere a diversitatii formelor de manifestare a deviantei scolare s-a produs in fiecare sistem scolar. La nivel mondial, procesul de diversificare este vizibil in aparitia unor forme mai subtile de violenta in scoala; intrucat scoala pedepseste prompt orice act de agresiune fizica manifesta, elevii recurg la forme mai sophisticate si mai greu de probat: terorizarea, santajul, violenta psihologica. De asemenea, incercarile de frauda s-au diversificat, gratie noilor posibilitati deschise de tehnologia moderna; vandalismul s-a diversificat, aparand de exemplu, graffitiul, forma de granite intre vandalism si arta populara urbana; consumul substantelor interzise s-a diversificat, ca mod de administrare, combinatie de substante.

·        PRINCIPALELE FORME DE MANIFESTARE ALE DEVIANTEI

                                                         SCOLARE

            Voi prezenta in partea ce urmeaza principalele forme de manifestare ale deviantei scolare. Acestea sunt: absenteismul, abandonul scolar si copiatul. Deoarece abandonul scolar este aspectul principal al lucrarii il voi prezenta intr-un capitol distinct.

1.      Copiatul

 Copiatul este o forma specifica de inselaciune, prin care un anumit elev sau   

student prezinta drept rezultatul propiului efort de invatare o serie de cunostiinte pe care nu le-a asimilat, imprumutandu-le ad hoc de la diverse surse. Copiatul incalca prima si poate cea mai importanta norma din Regulamentul scolar, care stipuleaza datoria elevilor de a-si insusi cunostiintele si de a-si forma deprinderile prevazute in programele disciplinelor de invatamant. Ca forma specifica de nesinceritate fata de profesor, copiatul poate fi incadrat in categoria conduitelor agresive (plictiseala, indiferenta si nesinceritatea sunt definite ca forme de manifestare a agresivitatii), deoarece aduce un prejudiciu profesorului, si uneori, grupului-clasa. Aceasta forma de agresivitate se poate produce pe fondul unei relatii didactice indiferente, tensionate sau chiar amicale. E posibil ca, in cazul unei relatii apropiate si calde cu un profesor, tocmai pentru a nu dezamagi profesorul din cauza rezultatelor scolare slabe sau incurajati de aparenta sa toleranta, anumiti elevi sa recurga totusi la copiat.

            Ca forme tipice ale fenomenului, se poate face deosebirea intre copiatul individual, copiatul solidar si copiatul colectiv.

            Copiatul individual are loc atunci cand elevii care recurg la aceasta solutie actioneaza pe cont propriu, isi asuma integral riscul si:

-         fie premediteaza actiunea, scop in care isi pregatesc o serie de mijloace (asa numitele “fituici”) si isi creeaza cele mai bune conditii, alegand bancile din spatele clasei sau apeleaza la mijloacele tehnologiei moderne (de exemplu se doteaza cu statii de emisie-receptie mici care pot trece neobservate);

-         fie nu premediteaza actiunea, caz in care trebuie sa se adapteza la situatie si apeleaza la caiete sau manuale.

            Copiatul solidar presupune angajarea a doi sau mai multi elevi in realizarea inselaciunii; elevii implicate coopereaza in tentative de inselaciune din spirit de intrajutorare si solidaritate de casta. Si copiatul solidar poate fi premeditate, caz in care cei implicati isi impart responsabilitatile si ocupa pozitii specifice in clasa, pentru a putea comunica mai usuor, dau sa circule foile de raspuns sau nepremeditat, caz in care fiecare elev se orienteaza, ca sursa de inspiratie, spre colegii care au rezultate bune la invatatura si reputatie de “tocilari”.

            Copiatul colectiv se produce in situatiile in care tot efectivul clasei recurge la solutia indelaciunii. Este cea mai rara forma de copiat si se explica prin constientizarea de catre elevi a deficientelor grave de supraveghere ale profesorului sau prin coruptia acestuia. Exista profesori care au dificultati de deplasare si prefera ca, in timpul unei evaluari scrise, sa ramana asezati in spatele catedrei, exista profesori care au deficiente de vedere serioase, dupa cum exista si profesori indiferenti, nemotivati sau profesori care, dorind sa fie populari printre elevi, nu impun nici o regula si nu sanctioneaza nici o abatere. Elevii vorbesc intre ei despre profesorii lor si se informeaza la care dintre ei se poate copia si cum.

            Principalii factori care intervin in situatiile de copiat sunt: deficientele de supraveghere, atitudinile permisive ale profesorilor, dar si stilul profesorilor de a nota in functie de fidelitatea reproducerii cunostintelor; este cert ca profesorul care prefera se dea sistematic elevilor subiecte de evaluare scrisa care cer memorarea-reproducerea cunostintelor se va confrunta mai frecvent cu toate formele de copiat comparativ cu cel care propune subiecte ce solicita elevii sa interpreze, sa sintetizeze, sa creeze cunostinte. In orice caz s-a demonstrat ca un climat moral adecvat, controlul relativ sever, pedepsele aspre in cazul celor prinsi copiind, stilul obiectiv de apreciere, bazat pe comunicarea baremelor, au un efect inhibitor asupra copiatului.

            In concluzie as putea sa afirm  ca elevii care copiaza nu sunt intotdeauna sau nu sunt in mod necesar elevi cu rezultate scolare slabe; e adevarat ca elevii slabi, care au acumulat multe lacune in sistemul de cunostiinte, care nu mai pot realize o invatare constienta, intemeiata pe integrarea cunostintelor noi in repertoriul cognitive deja existent, prezinta o prababilitate mai mare pentru copiat.

            2.Absenteismul scolar.

            Cea de a doua forma de manifestare a deviantei scolare este absenteismul scolar.

            Intre fuga de la scoala si absenteismul scolar exista urmatoare diferenta: in timp ce fuga de la scoala este interpretata ca o problema emotionala, absenteismul scolar e definit ca o problema sociala, fiind explicat mai mult prin caracteristicile socioculturale ale mediului de provenienta si aparand mult mai frcvent in mediul urban si in familiile sarace.

            Absenteismul scolar este un fenomen cu o dinamica spectaculoasa in ultimele decenii; incepand din anii ’70, cand se estima ca doar vin Londra lipsesc zilnic de la scoala 6.000 de elevi, si pana in prezent, numarul elevilor care lipsesc nemotivat de la ore a crescut constant. Elevul care lipseste de la scoala pleaca de acasa, echipat corespunzator, la ora potivita pentru a respecta orarul scolar si revine acasa la ora potrivita , in functie de programul zilei. El isi petrece ziua departe de casa si de scoala, colinda magazinele, se refugiaza in internet-café-uri, isi viziteaza prietenii sau, daca se asociaza cu unii de varsta lui aflati in situatii similare, isi petrece timpul in baruri, cinematografe, Sali de jocuri, gari, parcuri. Cand activitatile realizate in mod obisnuit in zilele in care lipseste de la scoala devin o rutina plictisitoare, elevul poate face tranzactia spre alte activitati mai placute sau mai profitabile: consumul de alcool sau de droguri, traficul de droguri, furtul sau prostitutia. Absenteismul conduce la abandonul scolar, dar este, concomitant, cel mai puternic factor catalizator pentru consumul de droguri, violenta si infractionalitate. Parintii nu stiu ca,  de fapt, copilulu lor nu a fost la scoala in tot acest timp. La scoala, cel care lipseste poate oferi motive plauzibile pentru absenta sa, dar mai devreme sau mai tarziu atat parintii, cat si profesorii vor intelege adevarata semnificatie a conduitei elevului.



            Descoperirea faptului ca propiul copli nu a fost la scoala, desi a plecat cu intentia declarata de a ajunge acolo, ca si-a purtat singur de grija toata ziua, departe de orice supraveghere, nemancat, intr-un spatiu plin de pericole potentiale, ia initial parintii prin surprindere. Dupa momentul de surpriza insa, urmeaza de obicei minimalizarea riscului si a cosecintelor, reactie bazata fie pe increderea in corectarea conduitei de catre copil, fie pe interpretarea propiei experiente scolare: fiecare dintre noi a lipsit cel putin o data de la scoala, lucru ce nu a dus la consecinte negative consistente. Dar vointa parintilor de a vedea in aceasta conduita un incident izolat, faptul ca ei nu observa si existenta altor simptomede rezistenta scolara este o reactie extreme de riscanta in conditiile in care generalizarea obiceiului de a lipsi de la scoala se asociaza cu debutul in activitatea infractionala si cu blocarea oportunitatilor de integrare legitima pe piata muncii.

            In literatura de specialitate se face diferenta intre absentele justificate (de starea de sanatate a elevului), absentele incuviintate de parinti si absentele nejustificate si necunoscute de parinti; se distinge, de asemenea, si o forma de absenteism persistent, precum si o forma de absenteism ocazional, indiferent daca parintii au sau nu au cunostiinta de acest fenomen.

            Absenteismul desemneaza un tip de conduita evazionista stabile, cronica, permanentizata, ce prefigureaza sau reflecta deja atitudinea sructurata a lipsei de interes, motivatie, incredere in educatia scolara. Absenteistii nu mai apreciaza scoala ca pe o institutie ce ofera beneficii importante in viitor, ei fiind interesati mai mult de obtinerea rapida a unor avantaje materiale.In timp ce pentru aceasta categorie de elevi, frecventarea scolii devine sinonima cu pierderea de timp, pentru elevii avand rezultate scolare slabe si o stima de sine scazuta prezenta la scoala devine traumatizanta, ea conducand la deteriorarea imaginii de sine, la pierderea statutului printre colegi. Absenteismul echivaleaza cu o demisie cvasitotala a elevului de la activitatea scolara, prefigurand abandonul scolar. In aceasta situatie, strategiile de abordare a viitorului de catre elevii absenteisti sunt explorate tot mai putin in aria scolii si tot mai mult in  alternativele: specializare intr-o cariera infractionala, angajare intr-o munca utila, emigrare, mariaj.

            Atunci cand elevii incep sa lipseasca sistematic si generalizat de la scoala, aceasta atitudine reprezinta un semnal al existentei problemelor; absenteismul constituie o forma de agresiune pasiva impotriva scolii, indicand ca elevii fug de la scoala chiar cu riscul de a fi pedepsiti. Reactiile negative ale scolii si ale parintilor intretin mecanismele de aparare ale elevului, creand un cerc vicios, in care abandonul tinde sa apara drept unica solutie prin care se pot rezolva toate problemele.

            In etiologia conduitelor evazioniste, a absenteismului scolar in particular, exista doi factori majori, care actioneaza in interdependenta: scoala si familia. Scoala poate contribui la cresterea ratei de absenteism, atunci cand:

            - oferta educationala este incompatibila cu aspiratiile si interesle elevilor sau scoala nu faciliteaza integrarea in piata muncii, metodele de predare-invatare sunt neactractive, exigentele scolare sunt nerezonabile;

            - promoveaza relatii pedagogice bazate exclusive pe autoritatea si/sau puterea profesorului care dezvolta o strategie dura de abordare a elevilor si situatiilor de invatare ce determina conflicte;

            - foloseste un sistem inechitabil al intaririlor positive si negative, atat pentru motivarea implicarii elevilor in activitatea scolara, cat si pentru rezolvarea conflictelor;

            - propune probe de evaluare la care sansele de reusita sunt minime; din cauza unui stil de evaluare neadecvat, se formeaza in timp fobia de examen, care conduce la absenteism;

            - disciplina scolara este fie excesiv de permisiva, absentele scolare negenerand reactii vizibile din partea autoritatilor scolare, fie excesiv de rigida, caz in care teama de pedeapsa genereaza absenteismul;

            - nu exista un parteneriat eficient scoala-familie, care sa micsoreze distanta dintre valorile ce structureaza mediul familial si valorile specifice institutiei scolare; cand un elev traieste in doua lumi diferite- acasa si la scoala- , vorbeste doua limbi diferite, situatia este alienanta, suprasolicitanta, iar refuzul scolar poate deveni manifest.

            Motivatia pentru frecventarea scolii trimite la intelegerea percptiei elevilor asupra situatiilor scolare in care sunt implicati. O motivatie pozitiva pentru activitatea scolara deriva din satisfacerea trebuintei de afirmare, deci din bucuria interactiunii cu ceilalti din anturajul elevului, din valoarea emotionala intriseca a achizitionarii de cunostinte si de pozitivarea imaginii de sine in urma diverselor forme de succes. Rezulta ca grija aratata de o institutie scolara fata de calitatea relatiilor interumane, climatul afectiv din scoala, crearea oportunitatilor de success pentru toti sunt variabilele-cheie ale scolii in privinta diminuarii absenteismului si a consolidarii motivatiei scolare. Cercetatorii au stabilit ca scoala cu cel mai redus nivel de absenteism se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

            - absenta incidentelor violente si a cazurilor de indisciplina grava;

            - profesorii sunt modele deconduita si de atasament fata de valorile scolii; sunt punctuali, motivate si capabili sa-i motiveze si pe elevi, se implica in rezolvarea cazurilor de absenteism cand acestea apar;

            - profesorii folosesc frecvent rugamintea personala in comunicarea cu elevii, interactioneaza cu intreaga clasa, uzeaza in mod echilibrat de intrebarile deschise si inchise, folosesc ascultarea activa;

            - se recurge extrem de rar la pedeapsa corporala, admonestare sau la reprimarea verbala si competitie;

            -pentru a incuraja dezvoltarea atasamentului elevilor fata de scoala, profesori si colegii de clasa, pentru a promova atentia personalizata a profesorilor, multe dintre aceste scoli mentin neschimbata componenta clasei si a ehipei didactice timp de mai multi ani scolari.

            Referitor la rolul etiologic al familiei in absenteismul scolar, el devine vizibil mai ales in situatii precum:

            - parintii sunt indiferenti sau devalorizeaza educatia scolara si, din cauza acestei atitudini, nu controleaza si nu reactioneaza la absentele copiilor; aici se pot incadra toate cazurile de absenteism determinate de absenta sperantei legate de studii, intretinuta de parinti care nu au avut nici un avantaj de pe urma scolarizarii lor;

            - parintii ii pretend copilului sa lipseasca de la scoala, obligandu-l sa presteze diverse activitati casnice sau aducatoare de venit;

            - parintii sunt bolnavi cronici, dependenti de alcool sau droguri, se afla in detentie, nefiind disponibili in ceea ce priveste controlul frecventei si al activitatii scolare ale copiilor;

            - parintii sunt hiperanxiosi si imaturi si, din diverse motive, reale sau imaginare (referitoare la sanatatea copilului, randamentul activitatii educative, competenta profesorului, compozitia sociala a clasei de elevi), tin copilul acasa pentru a-l proteja.

            Pe langa familie si scoala, un rol semnificativ in diminuarea absenteismului il are atitudinea comunitatii fata de acest fenomen; indiferenta membrilor comunitatii fata de copiii care, data fiind varsta lor simomentul zilei, ar trebui sa fie la scoala, dar sunt prezenti in alte locuri publice, faciliteaza si consolideaza absenteismul. Acest aspect ar putea explica de ce absenteismul este perceput ca o problema ingrijoratoare numai in scolile din mediul urban, unde caracterul impersonal, neutru al relatiilor de interactiune dintre membrii comunitatii sustine tolerarea elevilor care absenteaza de la scoala. In schimb, in mediul rural, unde controlul social este mai eficient, vizibilitatea scolara a fiecaruia este mai mare si relatiile de interactiune sunt personalizate, comunitatea reuseste sa le transmita elevilor ca nu tolereaza absenteismul.

            Un studiu realizat in SUA la inceputul anilor ’60 pe tema etiologiei, dinamicii si modalitatilor de diminuare in cazul absenteismului scolar s-a finalizat cu urmatoarele concluzii:

            - absenteismul este principalul factor asociat cu abandonul scolar;elevii care doresc sa abandoneze scoala sunt acei elevi care lipsesc excesiv de la scoala si au probleme de disciplina;

            - principala cauza a ianadaptarii scolare este atitudinea parintilor fata de scoala; prin consiliere individuala, ata elevilor, cat si a parintilor, se poate ajunge la o mai buna adaptare scolara.

            Studiul a scons in evidenta faptul ca majoritatea parintilor elevilor cu dificultati de adaptare scolara aveau structuri de personalitate immature. Deoarece atat de multi parinti erau imaturi, era de asteptat ca si copiii lor, prin identificare, sa foloseasca strategii de aparare imature. S-a observat astfel ca problemele apreciate de parinti ca importante in existenta si afirmarea de sine deveneau la fel si pentru copiii lor. Investigatia atitudinilor parentale a urmarit:

            - sentimentul predominant al parintelui fata de copil;

            - sentimental predominant al parintelui fata de scoala;

            - capacitatea parintelui de adescoperi problema copilului si propiul rol in aparitia si evolutia problemei;

            - abilitatea parintelui de a face shimbarile necesare in propiul comprtament in scopul diminuarii si rezolvarii problemei.

            In urma acestor investigatii parintii s-au clasificat in urmatoarele categorii:

-incurajatori, saritori: acestia au copii cu o buna adaptare scolara;

-neutri sau distructivi in atitudini: acestia au copii cu conduite de devianta scolara.

            In urma consilierii individuale, rata absenteismului s-a micsorat, in special la elevii anxiosi, cu o imagine de sine depreciata, ale caror mame aveau o personalitate matura.

            Absenteismul, fie este cunoscut si incurajat de parinti, fie ca ramane in afara cunostintei acestora, desemneaza etapa de tranzitie si de stabilitate a conduitelor de tip evazionist, de la formele de scurta durata, cu o motivatie precisa, la evaziunea definitiva, prin abandon scolar. Absenteismul rezulta din repetarea absentei si se caracterizeaza prin frecventa absentelor si prin durata lor intr-un interval de referinta. Absenteismul este determinat de insatisfactiile legate de activitatea scolara si conditiile de lucru, care conduc la scaderea stimei de sine si pierderea statutului in colectiv, dar si de alti factori, cum ar fi: sanatatea, obligatiile familiale, important ape care o prezinta pentru elev activitatile extrascolare, normele scolare si presiunile institutiei educative.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1930
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site