Deficienta mintala - Trasaturi de specificitate

Deficienta mintala

1. Definitii

Deficienta mintala este un concept complex caruia i-au fost date numeroase definitii:

Serban Ionescu si Valentina Radu (1973):

"Deficienta mintala este tipul de deficienta determinata de un complex de factori etiologici, cu actiune defavorabila asupra creierului in perioada de maturizare a acestuia, avand doua consecinte principale: a) oprirea sau incetinirea ritmului de evolutie a functiilor cognitive; b) diminuarea competentei sociale".

Sora Lungu-Nicolae (1980):

"Deficienta mintala este o stare de subnormalitate globala (intelectuala, afectiva, adaptativa) ireversibila, avand la baza o structura defectuoasa (leziuni ale creierului, disfunctii ale acestuia) determinata de factori interni si externi si care se manifesta pe plan psihologic cu o anumita specificitate".

Ioan Drutu (1995):

Deficienta mintala reprezinta "o insuficienta globala si un functionament intelectual semnificativ inferior mediei, care se manifesta printr-o stagnare, incetinire sau o lipsa de achizitie in dezvoltare, determinate de factori etiologici - biologici si/sau de mediu - care actioneaza din momentul conceptiei pana la incheierea maturizarii si care au consecinte asupra comportamentului adaptativ".

Gheorghe Radu (1999):

Sintetizand definitiile de mai sus, considera ca "deficienta mintala se refera la fenomenul lezarii organice si/sau al afectarii functionale a sistemului nervos central, cu consecinte negative asupra procesului maturizarii mintale, al dezvoltarii sub diferite aspecte la individul in cauza" "Handicapul mintal reprezinta dezavantajul pe care deficienta mintala il creeaza in planul relatiilor de adaptare si integrare ale individului respectiv cu mediul social caruia ii apartine".

Au fost intocmite inventare terminologice ale deficientei mintale (M. Rosca - 1967; S. Ionescu - 1975; C. Paunescu - 1976; Sora Lungu-Nicolae - 1979; P. Arcan si D. Ciumageanu - 1980), in care sunt descrise notiuni utilizate ca sinonime cu cea de deficienta mintala:

oligofrenie,

amentie,

debilitate mintala,

arieratie mintala,

inapoiere mintala,

intarziere mintala,

retardare mintala,

subnormalitate mintala,

handicap de intelect sau handicap mintal etc.

In "Psihopedagogia speciala integrata. Handicapul mintal. Handicapul intelectual", Constantin Paunescu si Ionel Musu (1997) fac distinctie neta intre deficienta mintala structurala, de provenienta prioritar patologica, la care deficitul de intelect este de regula accentuat (moderat, sever, profund)si deficienta mintala de functionalitate sau "handicapul intelectual", care de obicei se manifesta in forme mai usoare si se datoreaza unor disritmii ale dezvoltarii psihointelectuale, frustrarilor si carentarii afective etc.

2. Trasaturi de specificitate

Trasaturile care diferentiaza in mod esential copiii cu deficiente mintale de cei care prezinta caracteristici intelectuale si o dezvoltare mintala normala se numesc trasaturi de specificitate ale deficientei mintale.

Specificitatea deficientei mintale si a starii consecutive de handicap consta dereglarea dinamicii dezvoltarii psihointelectuale, precum si a dinamicii corticale (Gh. Radu). Aceste dereglari genereaza, ca manifestari specifice:

Caracetrul restrans al proximei dezvoltari (L.S. Vigotski - 1934).

Diferenta dintre nivelul rezolvarii unei sarcini, accesibila copilului in conditiile dirijarii, sprijinirii de catre adult si nivelul rezolvarii aceleasi sarcini printr-o activitate desfasurata independent defineste zona proximei dezvoltari a copilului. Ea pune in evidenta perspectivele dezvoltarii copilului respectiv in etapa imediat urmatoare.

Copilul deficient mintal prezinta o zona a proximei dezvoltari limitata, restransa, lipsita de dinamism operational si putin eficienta sub aspectul achizitiilor posibile; el nu resimte nevoia de feed-back, participa mecanic - stereotip la actul invatarii, nu solicita din proprie initiativa ajutorul adultului si nu stie cum sa foloseasca sprijinul care i se acorda.

"Vascozitatea genetica" (B. Inhelder - 1963)

Reprezinta incapacitatea deficientilor mintal de a se desprinde rapid si definitiv, asa cum se intampla cu copilul normal, de stadiile precedente ale dezvoltarii mintale, precum si incetinirea si chiar stagnarea acestei dezvoltari, inainte ca stadiile superioare sa fi fost atinse. Dezvoltarea intelectuala este anevoiasa, fluctuanta si neterminata (plafonata).

Heterocronia dezvoltarii (R. Zazzo -1960, 1969)

Acesti deficienti sunt nu numai intarziati in dezvoltarea lor, ci si dizarmonici in structura personalitatii; intarzierea in dezvoltare se manifesta inegal la nivelul diferitelor paliere. Cercetarile au pus in evidenta profiluri heterocronice difeite pentru copiii cu debilitate mintala de origine exogena sau patologica si pentru cei cu debilitate endogena.

Inainte de toate, este vorba de un ritm diferit "intre cresterea fizica si cresterea mintala, intre dezvoltarea somatica si dezvoltarea cerebrala" - fenomen denumit "heterocronie fundamentala".

Se poate vorbi despre o "heterocronie normala", care nu afecteaza esential caracterul echilibrat al structurii personalitatii, spre deosebire de "heterocronia oligofrenica", generatoare a dizarmoniei.

Heterocronia oligofrenica reprezinta expresia unor ingalitati in ritmurile dezvoltarii diferitelor componente ale profilului psihologic al fiecarui deficient mintal, manifestate pe fondul unor intarzieri globale, mai mult sau mai putin accentuate, situate sub valorile medii ale dezvoltarii normale.

Inertia patologica sau oligofrenica (A.R. Luria - 1960)

Este un fenomen de distorsionare a dinamicii corticale, concretizat in rigiditatea reactiilor adaptative si comportamentale si insuficienta lor adecvare la schimbarile ce se produc in mediul inconjurator. Deficientii mintal manifesta, adesea, incetineala in gandire si in activitate, apatie in starile afective si in comportament, reactii intarziate si insuficient adaptate stimulilor din mediu.

Inertia patologica sau oligofrenica se manifesta frecvent si prin reactii precipitate, insuficient supuse controlului constient, care isi gasesc explicatia in stagnarea, peste limitele necesare, a unor focare de excitatie in scoarta cerebrala.

Dereglarea mobilitatii proceselor nervoase fundamentale (deci inertia oligofrenica) se afla la originea simptomului central oligofrenic, adica la originea diminuarii drastice a capacitatii de abstractizare - generalizare, fenomen cu consecinte majore asupra intregii vieti psihice.

Alaturi de aceste trasaturi de specificitate, vom prezenta pe scurt caracteristicile proceselor psihice ale deficientului mintal (dupa Gheorghe Radu).

Simptomul central oligofrenic (diminuarea accentuata a capacitatii de generalizatre) influenteaza puternic eficienta prceselor cognitive ale scolarilor cu handicap mintal, in stransa legatura cu valorile scazute atat ale sensibilitatii lor absolute, cat si ale sensibilitatii diferentiale.

Activitatea perceptiva la deficientii mintal se deosebeste prin lentoare, rigiditate si insuficienta organizare, ceea ce determina caracterul limitat, fragmentar, incomplet, care sta la baza saraciei imaginilor mintale primare.

Aceasta se reflecta asupra reprezentarilor, care dobandesc un caracter ingust si unilateral, fiind rigide, slab diferentiate si insuficient corelate cu experienta.

Gandirea se caracterizeaza prin dificultati accentuate de abstractizare si generalizare, prin incapacitatea de a se desprinde de concretul nemijlocit (concretism excesiv), prin inertia si lentoarea sau, dimpotriva, prin precipitarea operatiilor mintale, dar si a celor practice, prin dificultati in realizarea transferului experientei si aplicarii in situatii noi a cunostintelor insusite etc.

Imaginatia este foarte slab dezvoltata, copiii cu deficienta mintala carcacterizandu-se prin lipsa de fantezie, de creativitate, de empatie, de previziune etc.

Eficienta activitatii cognitive poate fi influentata si de volumul limitat al memoriei, de fidelitatea ei redusa, de uitarea accelerata si masiva, de instabilitatea si lipsa de concentrare a atentiei.

Printre particularitatle limbajului, un loc central il detine caracterul polimodal al defectelor de vorbire si al tulburarilor de limbaj, precum si asocierea acestora cu alte tulburari si insuficiente ale dezvoltarii. Emil Verza evidentiaza fragilitatea si labilitatea comportamentului verbal al deficientilor mintal. Deficientii nu inteleg sensul unor cuvinte, expresii sau fraze, nu reusesc sa exprime in cuvinte ceea ce isi reprezinta sau ceea ce executa, recurgand adesea la sabloane verbale preluate din exterior prin mecanismul imitatiei, fara discernamant. Limbajul isi pierde rolul reglator pe care il exercita de obicei (la cei cu intelect normal) asupra activitatii practice.

3. Clasificari psihometrice ale deficientei mintale

Coeficientul intelectual (C.I. sau I.Q. dupa denumirea engleza) subliniaza R. Zazzo "reda indirect raportul dintre ritmul de dezvoltare al unui individ si ritmul propriu de dezvoltare al propriei grupe de varsta". Calculul C.I. se face pe baza stabilirii raportului intre varsta mintala si varsta cronologica (reala).

Scara clasica Terman - Merill:

idioti I.Q. = 0 - 24

imbecili I.Q. = 25 - 49

debili I.Q. = 50 - 69

(aceste trei categorii reprezinta deficientii mintal propriu-zisi)

cazuri de limita I.Q. = 70 - 79

tardivi I.Q. = 80 - 90

S. Gerard, J. Richmond - 1975 - clasificarea OMS si DSH III:

intarziere mintala profunda I.Q. < 20

intarziere mintala grava I.Q. = 20 - 34

intarziere mintala medie I.Q. = 35 - 40

intarziere mintala usoara I.Q. = 50 - 70

La acestea se adauga grupul intarzierilor mintale recuperabile: intarzierea mintala subculturala sau de tip "familiar" (E. Lewis): I.Q. = 70 - 80.

I. Drutu (1995) arata ca in prezent pe plan mondial este acceptata urmatoarea clasificare:

deficienta mintala profunda C.I. = 0 - 20/25

deficienta mintala severa C.I. = 20/25 - 35

deficienta mintala moderata C.I. = 35 - 50/55

deficienta mintala usoara C.I. = 50/55 - 70/75

intelect de limita C.I. = 70 - 85

E. Verza (1998):

handicap intelectual profund (sau idiotie) C.I. < 20

handicap intelectual sever (sau imbecilitate) C.I. = 20 - 50

handicap intelectual lejer/usor (debilitate mintala) C.I. = 50 - 80

intelect de limita C.I. = 85 - 90

Dupa cum se observa din aceste clasificari, intre coeficientul ce reprezinta limita superioara a handicapului mintal usor (C.I. = 70 - 75 - 85) si coeficientul ce reprezinta limita inferioara a dezvoltarii mintale normale (C.I. = 90) exista un interval de 5 pana la 20 puncte, corespunzatoare zonei intelectuale de limita cu starea de normalitate contestata uneori teoretic, dar care in practica cuprinde mai multi copii decat toate subcategoriile deficientei mintale propriu-zise la un loc (Gh. Radu).

Dupa criteriul psihometric, starile intelectuale de limita se afla in zona I.Q. 70 - 95:

Wechsler I.O. = 70 - 79

D.M.S. III I.Q. = 70 - 80/95

C.Gorgos I.Q. = 70 - 80

Ca nivel al varstei mintale, ele se situeaza intre:

11 - 12 ani - C. Amado

12 - 14 ani - Margareta Stefan, C. Gorgos.

Decalajul dintre varsta mintala si varsta cronologica este de 2 ani si jumatate la 10 ani si de 5 ani la 15 ani.

In 1951, S.A. Kirk si G.O. Johnson, considerand criteriul educational delimiteaza 4 categorii de copii situati in zone diferite de I.Q.:

copil total dependent ("totaly dependent child")

I.Q. = 0 - 25/30

handicapat mintal antrenabil ("traineble mentally handicapped")

I.Q. = 25/30 - 50

handicapat mintal educabil ("educable mentally handicapped")

I.Q. = 50 - 75/80

copil cu intelect de limita, care invata lent (" slow larner")

I.Q. = 70/75 - 90

Avand in vedere criteriul scolar, se considera ca in cazul copiilor cu intelect de limita exista o plafonare scolara la nivelul clasei a V-a (Vial, Gille).

Peter Hays arata ca "intelectul de limita este mai putin rezultatul unor procese patologice cerebrale si mai de graba o creatie artificiala a societatii moderne cu cerintele sale complexe fata de individ".