Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE
Gradinita

Educatia elevilor cu nevoi speciale

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
ROLUL METODELOR DE EVALUARE A LIMBAJULUI IN DEZVOLTAREA INTELECTUALA A COPILULUI PRESCOLAR
PROCESUL DE INVATAMANT : CONCEPT, FUNCTII. DIMENSIUNI GENERALE ( FUNCTIONALA, STRUCTURALA, OPERATIONALA)
PROIECT DIDACTIC Clasa: a IV-a Povestiri cu talc
Etimologia si evolutia conceptului de „curriculum'
CALITATEA PERSONALITATII ELEVULUI
FISA DE CARACTERIZARE PSIHOPEDAGOGICA
CURRICULUM SCOLAR
STRATEGI DE INSTRUIRE- DEFINIRE, CLASIFICARE, STRUCTURA
PEDAGOGIA – STIINTA A EDUCATIEI - Obiectul de studiu al pedagogiei
VALOAREA PSIHOPEDAGOGICA A MIJLOACELOR DE INVATAMANT

TERMENI importanti pentru acest document

procedura operationala privind activitatea elevilor cu cerinte educative speciale : didacticro i cu talc fisa de evaluare clasa 4 : fisa cu oameni cu nevoi speciale : : PROCEDURA OPERATIONALA PENTRU INTEGRAREA COPIILOR CU CES :

Educatia elevilor cu nevoi speciale



Educatia speciala are in vedere un anumit tip de educatie adaptata si destinata copiilor care nu reusesc sa atinga in cadrul inv obisnuit nivele educative si sociale corespunzatoare varstei.

Acest concept a fost inclus in terminologia UNESCO in anii ’90 ca o consecinta a orientarii accentuate a educatiei speciale spre copil si comunitate. Expresia desemneaza acele cerinte sau nevoi specifice fata de educatie, derivate sau nu dintr-o deficienta, care sunt suplimentare dar si complementare obiectivelor generale ale educatiei pentru un copil . Fara abordarea adecvata a acestor cerinte speciale nu se poate vorbi in mod real de egalizarea sanselor, de participare si integrare scolara si sociala.

Cerinte/nevoi educative speciale - CES - este o sintagma, care se refera la cerintele in plan educativ ale unor categorii de persoane, cerinte consecutive unor disfunctii sau deficiente de natura intelectuala, senzoriala, psihomotrice, fiziologica sau ca urmare a unor conditii psihoafective, socioeconomice sau de alta natura; aceste cerinte plaseaza persoana/elevul intr-o stare de dificultate in raport cu ceilatii din jur, stare care nu-i permite o existenta sau o valorificare in conditii normale a potentialului intelectual si aptitudinal de care acesta dispune si induce un sentiment de inferioritate ce accentueaza conditia sa de persoana cu cerinte speciale.

In consecinta, activitatile educative scolare si/sau extrascolare reclama noi modalitati de proiectare si desfasurare a lor in relatie directa cu posibilitatile reale ale elevilor, astfel incat sa poata veni in intampinarea cerintelor pe care elevii respectivi le resimt in raport cu actul educational (acest proces presupune, pe langa continuitate, sistematizare, coerenta, rigoare si accesibilizare a continuturilor, un anumit grad de intelegere, constientizare, participare, interiorizare si evolutie in planul cunoasterii din partea elevilor).

Altfel spus, cerintele educative speciale solicita abordarea actului educational de pe pozitia capacitatii elevului deficient sau aflat in dificultate de a intelege si valorifica continutul invatarii, si nu de pe pozitia profesorului sau educatorului care desfasoara activitatea instructiv-educativa in conditiile unei clase omogene sau pseudo-omogene de elevi.

Evident ca aceasta sintagma poate avea un inteles anume pentru fiecare elev in parte, in sensul ca fiecare elev este o individualitate si, la un moment dat, intr-un domeniu sau altul al invatarii, reclama anumite cerinte educationale specifice pentru a putea intelege si valorifica la maximum potentialul sau in domeniul respectiv (spre exemplu, un elev poate intampina dificultati de invatare la matematica sau fizica, unde sunt necesare, in special, anumite categorii de operatii ale gandirii la care elevul respectiv este deficitar; in schimb, la disciplinele din celelalte arii curriculare obtine rezultate bune, chiar peste media clasei).

Totusi, sintagma cerinte educationale speciale este utilizata mai ales in domeniul psihopedagogiei speciale, unde semnifica necesitatea unor abordari diferentiate si specializate ale educatiei copiilor cu dizabilitati/deficiente mintale, intelectuale, ale celor cu afectiuni neuropsihice, neurofiziologice, senzoriale, fizice, somatice.

Normalizarea este un termen care se refera, in principal, la asigurarea unor conditii de viata, corespunzatoare pentru persoanele cu cerinte speciale, acceptarea acestora in cadrul societatii sau comunitatii din care fac parte, fiindu-le asigurate aceleasi drepturi, responsabilitati si posibilitati de acces la serviciile comunitare ca si celorlalti membrii ai societatii, in scopul dezvoltarii si valorificarii optime a potentialului de care aceste persoane dispun. Altfel spus, normalizarea se refera la sprijinul oferit persoanelor cu cerinte speciale de catre componentele sistemului social pentru a permite acestora un mod de viata similar sau apropiat cu al celorlalti membrii ai societatii; consecintele practice ale normalizarii sunt programele si actiunile bazate pe incluziune si integrare.

Transpunerea in practica a normalizarii se desfasoara pe patru niveluri functionale:

  1. normalizarea fizica
  2. normalizarea functionala
  3. normalizarea sociala
  4. normalizarea societala

Educatia integrata presupune ca relatiile dintre indivizi sa se bazaze pe o recunoastere a integritatii lor, a valorilor si drepturilor comune pe care le poseda.

Educatia integrata este tot o forma de ed speciala care se desf in alte conditii decat cele existente in scolile speciale.In schimb, ed integrate incearaca sa inlature perceptia asupra scolilor speciale ca unitati scolare segregationiste.

Educatia integrata are drept obiective, urmatoarele:

  • a educa acei copii cu cerinte speciale in scoli obisnuite alaturi de ceilalti copii normali;a asigura servicii de specialitate (recuperare, terapie educationala, consiliere scolara, asistenta medicala si sociala) in scoala respectiva;
  • a acorda sprijin personalului didactic a1 managerilor scolii in procesul de proiectare si aplicare a programelor de integrare ; a permite accesul efectiv al copiilor cu cerinte speciale la programul si resursele scolii obisnuite (sali de clasa, cabinete, laboratoare, biblioteca, terenuri de sport etc.);
  • a incuraja rel. de prietenie si comunicarea intre toti copii din clasa/scoala;
  • a educa si ajuta toti copiii pentru intelegerea si acceptarea dif dintre ei;
  • a tine cont de probl si opiniile parintilor, incurajandu-i sa se implice in viata scolii;
  • a asigura programe de sprijin individalizate pentru copiii cu cerinte speciale;
  • a accepta schimbari radicale in organizarea si dezvoltarea activitatilor instructiv-educative din scoala.

Dizabilitatea este termen de baza utilizat in legislatia si practica romaneasca obisnuita, alaturi de cel de handicap.

In literatura de specialitate, termenul dezabilitate a inceput sa fie utilizat si promovat ca substitut de regula, pentru termenul handicap, ce tinde sa fie inlocuit in terminologia internationala.

Dizabilitatea face parte din experienta umana, fiind o dimensiune a umanitatii; ea este una dintre cele mai puternice provocari in ceea ce priveste acceptarea diversitatii, deoarece limitele sale sunt foarte fluide, in categoria persoanelor cu dizabilitati putand intra oricine, in orice moment, ca urmare a unor imprejurari nefericite, boli sau accidente.

Ideea integrarii copiilor cu dizabilitati in scoala publica a aparut ca o reactie necesara si fireasca a societatii la obligatia acesteia de a asigura normalizarea si reformarea conditiilor de educatie pentru persoanele cu cerinte educative speciale.

Integrarea inseamna ca relatiile dintre indivizi sunt bazate pe o recunoastere a integritatii lor, a valorilor si drepturilor comune pe care le poseda. Cand lipseste recunoasterea acestor valori, se instaureaza alienarea si segregarea intre grupurile sociale. Altfel spus, integrarea se refera la relatia stabilita intre individ si societate si se poate analiza avand in vedere mai multe niveluri, de la simplu la complex.

Integrarea presupune egalitatea de participare sociala si egalitatea de sanse in realizarea accesului la educatie. Printre valorile actuale si de perspectiva ale integrarii societatii democratice din lume le considera dominante pe urmatoarele:

  • acceptarea tuturor diferentelor;
  • respectul diversitatii;
  • solidaritatea umana si mai ales cu persoane diferite ;
  • lupta impotriva excluderii si marginalizarii;
  • lupta impotriva inegalitatii sociale.

Nivelurile integrarii se afla in relatie de interactiune, se influenteaza si se imbogatesc reciproc creand astfel ansamblul de conditii necesar pentru schimbarea societatii si transformarea intr-o societate capabila sa asigure integrarea persoanelor cu handicap mintal in interiorul ei. Accesul la integrare este valabil pentru toate persoanele, inclusiv pentru cele cu un handicap, indiferent de handicapul si gravitatea acestuia. In acest sens nu ar trebui sa existe nici o restrictie. Persoanele cu un anumit handicap si mai ales cu un handicap mintal sunt oameni cit se poate de obisnuiti, oameni cu vise, sperante, aspiratii, dar cu mai multe dureri si mai multe obstacole cu care se confrunta.

Integrarea este un proces complex care presupune :

  • a educa acei copii cu cerinte speciale in scoli obisnuite alaturi de ceilalti copii normali;
  • a asigura servicii de specialitate (recuperare, terapie educationala, consiliere scolara, asistenta medicala si sociala) in scoala respectiva;
  • a acorda sprijin personalului didactic a1 managerilor scolii in procesul de proiectare si aplicare a programelor de integrare ; a permite accesul efectiv al copiilor cu cerinte speciale la programul si resursele scolii obisnuite (sali de clasa, cabinete, laboratoare, biblioteca, terenuri de sport etc.);
  • a incuraja rel de prietenie si comunicarea intre toti copii din clasa/scoala;
  • a educa si ajuta toti copiii pentru intelegerea si acceptarea dif dintre ei;
  • a tine cont de probl si opiniile parintilor, incurajandu-i sa se implice in viata scolii;
  • a asigura programe de sprijin individualizate pentru copiii cu CES;
  • a accepta schimbari radicale in organizarea si dezvoltarea activitatilor instructiv-educative din scoala.

Conform principiilor promovate in materie de educatie de catre organismele Internationale, se mentioneaza ca persoanele/elevii cu diferite tipuri de deficiente au aceleasi drepturi fundamentale ca si ceilalti cetateni de aceeasi varsta, fara discriminare pe motive de sex, limba vorbita, religie, stare financiara sau orice alta caracteristica a persoanei in cauza sau a familiei sale.

Daca acceptam ideea ca, dupa absolvirea scolii, toti copiii trebuie sa beneficieze de sansa de a participa activ la viata sociala, atunci trebuie sa le acordam neconditionat aceasta sansa inca din scoala; deci integrarea sociala este pregatita si conditionata de integrarea scolara.

In ceea ce priveste forme ale integrarii copiilor cu CES, existente in scoala romaneasca, acestea se bazeaza pe urmatoarele modele:

Modelul cooperarii scolii obisnuite cu scoala speciala - in acest caz, scoala obisnuita coordoneaza procesul integrarii si stabileste un parteneriat activ intre cadrele didactice din cele doua scoli care vor experimenta si sustine un nou mod de desfasurare a activitatilor didactice, pregatind impreuna continutul activitatilor scolare, adaptand materialele si mijloacele de invatare folosite in timpul orelor si oferind un cadru confortabil tuturor elevilor din clasa. Acest model are avantajul ca permite valorificarea resurselor si experientelor deja existente in cele doua tipuri de scoli, fara a necesita cheltuieli suplimentare.

De asemenea, profesorii din scoala speciala beneficiaza de posibilitati de predare mult mai largi, iar profesorii din scoala obisnuita se pot informa asupra multiplelor aspecte legate de nevoile si posibilitatile reale ale unui elev cu cerinte educative speciale. La prima vedere, acest model ar putea fi considerat ca fiind irealizabil, mai ales in conditiile tarii noastre, unde, in reprezentarea opiniei publice, profesorii din invatamantul special sunt considerati, cel putin din punctul de vedere al statutului, ca fiind inferiori celor din invatamantul de masa, iar unii profesori din scolile obisnuite adepti ai modelului scolii elitiste, nu au puterea, curajul sau buna-credinta de a recunoaste ca si o parte dintre copiii cu deficiente pot fi la fel de buni ca semenii lor, considerat normali, avand, totodata, dreptul la sanse egale in educatie si in pregatirea profesionala. Pentru rezolvarea acestei probleme, exista alternativa infiintarii unor centre de zi sau centre de recuperare pentru copiii deficienti (prin reorganizarea scolilor speciale actuale) care sa includa un numar mic de copii si in care programul de activitate sa fie destinat activitatilor recuperatorii, compensatorii si de consolidare a cunostintelor primite la scoala, iar regimul de viata sa fie unul cat mai aproape de normalitate.

Modelul bazat pe organizarea unei clase speciale in scoala obisnuita - acest model
presupune integrarea copiilor deficienti in scoli de masa unde sa intre in relatie cu elevii normali, facilitandu-se, cu sprijinul cadrelor didactice si specialistilor din scoala, o mai buna intercunoastere si relationare intre cele doua categorii de copii. Modelul este criticat de unii specialisti care nu considera o integrare reala constituirea unei clase speciale intr-o scoala obisnuita, practica demonstrand dificultatea aplicarii unui program de integrare dupa acest model; discrepanta dintre clasele obisnuite si clasa speciala se accentueaza, timpul efectiv in care elevii normali si cei cu cerinte speciale relationeaza direct este destul de redus (in cele mai multe cazuri acest timp se reduce la durata pauzelor dintre activitatile scolare), iar in conditiile unui colectiv scolar de acest tip se constituie cu usurinta grupuri de elevi intre care apar conflicte sau atitudini ce pot accentua discriminarea fata de elevii deficienti din clasa speciala (adica efectul opus integrarii).

Modelul bazat pe amenajarea in scoala obisnuita a unui spatiu sau a unei sali de instruire si resurse pentru copiii deficienti, integrati individual in clase obisnuite din scoala respectiva - in acest caz, profesorul care se ocupa cu elevii deficienti este si profesorul de sprijin care desfasoara activitati cu acesti copii, atat in spatiul special amenajat in scoala, cat si la orele de clasa, atunci cand conditiile solicita/permit acest lucru, colaborand direct cu educatorii din clasele unde sunt integrati copiii.

Modelul itinerant- acest model favorizeaza integrarea intr-o scoala de masa a unui numar mic de copii cu cerinte speciale, domiciliati la mica distanta de scoala (se evita astfel dezavantajul deplasarilor pe distante mari ale copilului) si sprijiniti de un profesor itinerant (specializat in munca la domiciliul copiilor cu un anumit tip de deficienta); ei pot astfel participa la activitatile scolii respective.

Modelul comun - este relativ asemanator cu modelul precedent, cu deosebirea ca in acest caz profesorul itinerant este responsabil de toti copiii cu deficiente dintr-un anumit areal si ofera servicii de sprijinire a copilului si familiei, ajuta parintii la alcatuirea programelor de invatare, urmareste evolutia scolara a copilului, colaboreaza cu profesorii scolii obisnuite in care este integrat copilul si intervine atunci cand apar probleme de invatare sau de adaptare a copiilor la anumite cerinte scolare.

O scoala integrativa este :

  • scoala in permanenta schimbare si adaptare la nevoile copiilor
  • cel mai eficient mediu de combatere a atitudinilor de discriminare
  • comunitate interculturala primitoare si deschisa
  • scoala care-i valorizeaza in mod egal pe toti copiii, profesorii si parintii

Integrarea se bazeaza pe convingerea ca adultii lucreaza in comunitati incluzive, alcatuite din persoane de diferite rase, religii, aspiratii, cu sau fara dizabilitati. Tot asa, indiferent de varsta, copiii au nevoie sa creasca si sa invete in medii asemanatoare celor in care vor lucra ca adulti, iar scoala este principala institutie care trebuie sa raspunda acestei nevoi.

Profesorul din scoala integrativa va avea o serie de obiective de perfectionare si autoperfectionare profesionala, cum ar fi :

  • Sa fie capabil sa remarce punctele forte si interesele fiecarui copil si sa le utilizeze pentru motivarea interioara in procesul de educatie.
  • Sa stie sa stabileasca obiective ambitioase dar diferentiate, adecvate elevului respectiv, ceea ce impune evaluare diferentiata.
  • Sa formuleze asteptari adecvate pentru FIECARE elev, oricare ar fi capacitatile acestuia. Aceasta abilitate a cadrului didactic permite tuturor elevilor sa devina membri ai clasei si ai scolii.
  • Sa stie sa utilizeze un stil de predare bazat mai mult pe activitati decat pe interventia de la catedra.
  • Sa stie sa ofere zilnic conditii pentru ca fiecare elev sa aiba un succes

Competentele utile profesorului din scoala integrativa sunt:

  • Sa realizeze ca raspunde de fiecare copil din clasa.
  • Sa cunoasca diferite strategii de instruire si sa stie sa le foloseasca eficient.
  • Sa lucreze in echipa cu parintii si cu alti profesionisti care se ocupa de copil
  • Sa perceapa lucrul cu fiecare membru al clasei ca pe o oportunitate de perfectionare profesionala si nu ca problema pe care el sau altii o au de rezolvat.
  • Sa fie flexibil si sa demonstreze un grad ridicat de toleranta.

Procesul de integrare a copiilor in dificultate presupune din partea profesionistilor antrenati nu doar interes, cunostinte si competente – ci si o capacitate reala de a lucra in echipa. O echipa constituita atat in cadrul scolii, dar si o echipa la nivel interinstitutional, care sa-i includa pe toti profesionistii care raspund de copil: educator sau asistent maternal, asistent social, profesor diriginte, director de scoala si altii.

Pentru fiecare copil aflat in sistemul de protectie este necesara elaborarea si aplicarea unui proiect personalizat de ingrijire, educare, recuperare, (re)integrare familiala si sociala.

O parte importanta a proiectul personalizat este cea referitoare la proiectul de integrare in scoala si comunitate. Pentru orice copil in dificultate care urmeaza o forma de invatamant prescolar sau scolar acest proiect se realizeza in parteneriat cu gradinita/ scoala din comunitate. Managerul de caz va antrena in elaborarea si aplicarea acestui document scris pe directorul scolii si pe educatoarea, invatatorul sau profesorul diriginte care raspunde de educatia copilului respectiv.

Proiectul personalizat de integrare in scoala si comunitate este un dosar care include date despre copil, evaluarea initiala a situatiei acestuia, planul de interventie si rapoarte care reflecta evolutia situatiei pe parcursul implementarii planului.

Acest document faciliteaza legatura dintre serviciile de protectie a copilului si scoala, munca in echipa interdisciplinara si asigura antrenarea responsabila si complementara a profesionistilor din sistem, a directorului de scoala si a cadrelor didactice, a familiei, a copiilor si adultilor din comunitate pentru ca fiecare copil aflat in situatie de risc, cu CES sau cu probleme sociale sa fie sprijinit in integrarea sa scolara, profesionala si sociala.

Integrarea sociala nu poate fi separata de integrarea scolara, ea nu este doar post-scolara, ci se construieste treptat, pe masura devenirii copilului prin educatie, ca adult „fiinta sociala” scoala fiind insasi o parte a vietii sociale, ca atare progresul in directia dobindirii autonomiei, „competente” sociale trebuie sa constituie la fel ca si dezvoltarea intelectuala, o finalitate educationala.

Principiile educatiei integrate sunt:

  • principiul prevenirii deficientilor si handicapului
  • principiul egalizarii sanselor de acces la toate formele si gradele de invatamint
  • principiul adaptarii educatiei speciale la cerintele individuale ale fiecarui copil cu deficienta
  • principiul interventiei precoce
  • principiul participarii largi a comunitatii locale la rezolvarea problemelor educatiei speciale
  • principiul structurilor alternative

Integrarea este un proces care se structureaza dupa valorile constiintei umane.

In cadrul acestui proces nu faptul ca un individ poate exercita o indeletnicire pe baza unei aptitudini devine important, ci din contra, esential este faptul structurii axiologice si al gradului de operationalitate axiologica a constiintei umane, pentru ca realizarea integrarii umane pe plan social este o decizie simultana a societatii si a personalitatii, deciziile neputand fi luate, decat pe baza unor sisteme ierarhizate de valori.

Ca sa existe o decizie integratoare, constiinta umana trebuie sa posede in substanta sa aceste valori.

Mecanismul motivational al strategiei integrarii la ambii poli se bazeaza pe existenta configuratiei axiologice.

Putem distinge, in cadrul strategiilor integrarii, in baza acestui principiu trei categorii mari de strategii:

  • strategii individuale
  • strategii colective
  • strategii totale

Strategii individuale. Aceasta categorie priveste mai mult posibilitatile pe care individul, luat ca entitate, le utilizeaza sa se integreze. Orice sistem educational trebuie sa aiba in vedere sa inzestreze individul cu o gama de strategii individuale pe care acesta sa le poata folosi in imprejurarile diferite ale vietii sale. Pentru noi, pe baza strategiilor individuale este construita de mecanismele motivationale. Toate abilitatile, incepand cu abilitatile intelectuale si terminand cu abilitatile sociale comportamentale, fac parte din strategiile individuale. Dar nu trebuie neglijat faptul ca strategiile individuale sunt rezultatul unor strategii colective de integrare la care individul este supus in permanent. Ceea ce este important, este ca aceste strategii individuale nu constituie mecanismele de eludare, ci forma de fluenta si creativitate cu care individul este inarmat.

Strategii colective. Aceasta strategie incepe de la microgrupul familial, microgrupul de strada, strategiile socioprofesionale, deci scolare si culturale. Fiecare dintre aceste subcategorii cunosc o mare varietate de indicatori care sa le defineasca si fara doar si poate ca o psihologie a integrarii ar trebui sa stabileasca intai acesti indicatori individuali si colectivi care sa permita un antrenament, o dezvoltare, o educare a lor in cadrul personalitatii umane.

Strategii totale. Societatea ca atare cunoaste si ea o gama variata de strategii prin care faciliteaza integrarea individului in societate si a valorilor in constiinta individului. Gandirea social-culturala, modelul personalitatii, sistemul de circulate a valorilor, institutiile sociale etc. sunt tot atatea strategii care deservesc procesul de integrare.

Educatia speciala este concept fundamental utilizat in cadrul procesului instructiv educativ a copiilor cu deficiente si care se desprinde tot mai mult de continutul invatamantuluii special. Conceptul de educatie speciala a capatat valente noi in urma Conferintei Mondiale asupra Educatiei Persoanelor cu Cerinte Speciale de la Salamanca si a Congresului International al Educatiei Speciale. In aceste foruri s-a relevat necesitatea asigurarii unui cadru conceptual si de actiune nou pentru atingerea obiectivului ' o educatie pentru toti', concretizata in educatie - scoala incluziva. Aceasta impune recunoasterea cu necesitate a reformei scolii publice, a sistemului de invatamant national si implica pregatirea de ansamblu a scolii si a societatii pentru asigura primirea si educarea tuturor copiilor deficienti in medii scolare si sociale obisnuite.

Prin cadrele legislative aplicate pentru diferitele categorii de deficienti, pentru asigurarea scolarizarii la domiciliu si pentru asigurarea structurilor de sprijin in invatamantul public putem realiza parte din sarcinile ce revin scolii incluzive. Amintim cateva din directiile de actiune concretizate si anume:

  • functionarea C.J.A.P.P. (cabinet judetean de asistenta psihopedagogica) la nivel judetean;
  • functionarea C.S.A.P.P. la nivel de institutie (cabinete scolare de asistenta psihopedagogica);
  • functionarea comisiilor de expertiza complexa in vederea realizarii diagnosticului diferentiat;
  • normarea si incadrarea cadrului didactic itinerant;
  • elaborarea planului cadru pentru elevii integrati in scoala de masa individual sau in grup;
  • practicarea muncii in echipa atunci cand se realizeaza integrarea, coordonarea fiind asigurata de catre psihopedagog.

Scoala publica devenita scoala incluziva va dispune de:

  • dotari tehnico-materiale: sali specializate (de kinetoterapie, logopedie), aparate pentru diferite tipuri de deficiente, mijloace de invatamant adaptate;
  • asigurarea cu resurse umane corespunzatoare (specialisti in domeniu psihopedagogic si cadre didactice itinerante);
  • adaptari functionale la nivelul cladirilor (modificari ale cladirilor, rampe de acces, scari rulante)

Activitatea de integrare ,activitatea desfasurata de profesorul itinerant se dovedeste eficienta daca, pe parcursul scolarizarii in scoala de masa, elevuL deficient integrat reuseste sa se adapteze la scoala de masa, sa o frecventeze regulat, sa participe la actiunile clasei din care face parte si astfel sa devina independent de serviciile educationale de sprijin.

Practica scolara in domeniul educatiei integrate a demonstrat faptul ca rezolvarea problemelor pe care copiii le intampina in procesul instructiv-educativ determina o analiza pe mai multe planuri a problemelor de invatare, in functie de orientarea si perspectiva de abordare a acestor probleme.

Astfel, putem identifica urmatoarele perspective:

  • perspectiva individuala - pune accentul pe identificarea si evidentierea problemelor specifice de invatare ale fiecarei categorii de copii cu cerinte educative speciale;
  • perspectiva de grup - se refera la relatiile elevului cu ceilalti colegi de clasa si la modalitatile de rezolvare in grup a problemelor de invatare;
  • perspectiva curriculara - adaptarea mijloacelor de invatare, asigurarea eficientei invatarii pornind de la particularitatile individuale ale fiecarui elev, rezolvarea dificultatilor de invatare prin folosirea unor tehnici de invatare specifice invatamantului integrat, strategiile invatarii interactive:
  • valorificarea experientelor zilnice ale elevilor prin crearea unor scenarii-tip;
  • valorificarea cunostintelor anterioare ale elevilor in desfasurarea lectiilor noi; - utilizarea situatiilor de joc in invatare;
  • folosirea problematizarii pe secvente didactice si aplicarea practica a rezultatelor;
  • colaborarea cu familia si valorificarea resurselor din comunitate ca tehnici de sprijinire a invatarii, predarii si evaluarii;
  • implicarea elevilor in activitati care presupun cooperare pentru rezolvarea unor probleme si unde pot invata sa asculte, sa negocieze si sa accepte parerea celuilalt, indiferent de statutul sau rolul pe care il detin in grupul respectiv.

Depistarea trebuie facuta prin medicii pediatri dar si prin medicii de celelalte specialitati care in consultarea copilului intilnesc tulburari in dezvoltare sau unele deficite care ar putea sa indice existenta unei deficiente mintale. Evidenta deficientilor mintali, tratarea si indrumarea socio-profesionala sa se faca prin laboratoarele de sanatate mintala infiintate la nivelul fiecarui judet.

Depistarea poate fi facuta si de catre educatorii care-si desfasoara activitatea in institutriile prescolare. Contribuie la aceasta actiune de mare importanta educatorul, urmarind dezvoltarea psihomotorie a copilului cu ajutorul fiselor special elaborate, copii care prezinta intirzieri in dezvoltare indrumind parintii la consultarea medicului pedopsihiatru.

Depistarea este facuta si de familie. Pentru aceasta parintii trebuie informati ca atunci cind observa unele intirzieri in dezvoltarea copiilor lor sau unele deficite sa se adreseze medicului pedopsihiatru.

Procesul integrarii educationale a copiilor cu cerinte speciale in educatie presupune elaborarea si aplicarea unui plan de interventie individualizat, centrat pe folosirea unor modalitali eficiente de adaptare a curriculumului si pe diversificarea ofertelor de invatare in cadrul lectiilor.

Didactica psihopedagogica a relevat principiul conform caruia este mai bine sa gresesti supraaprecierea copilului orientat initial spre invatamantui obisnuit, decat sa-i preciezi calitatile reale, orientandu-l cu usurinta spre invatamantui special.

Pentru a favoriza integrarea copiilor cu deficienta mintala in structurile invatamantului de masa si in comunitatile din care fac parte, este nevoie de aplicarea unor masuri cu caracter ameliorativ sau de sprijinire.

Procesul integrarii educationale a copiilor cu cerinte speciale in educatie presupune elaborarea si aplicarea unui plan de interventie individualizat, centrat pe folosirea unor modalitali eficiente de adaptare a curriculumului si pe diversificarea ofertelor de invatare in cadrul lectiilor. in acest scop, principalele strategii care ar putea fi folosite pentru proiectarea unui curriculum din invatamantui integrat se refera la:

  • selectarea unor coniinuturi din curriculumul general adresat copiilor normal!, care pot fi intelese si insusite de copii cu deficiente si renuntarea la alte continuturi cu un grad ridicat de complexitate;
  • accesibilizarea intregului conlinut printr-un proces de simplificare, astfel meat sS fie inleles si insusit de elevii cu cerinte speciale;
  • diversificarea componentelor curriculumului general prin introducerea elevilor cu cerinie educative speciale intr-o varietate de activitaii individuale, compensatorii, terapeutice, destinate recuperarii acestora si asigurarea participarii lor m mod eficient la activitalile desfasurate in invaiamantui obisnuit'.

Un element fundamental de care trebuie sa se tina seama la proiectarea curriculumului destinat elevilor cu cerinte speciale il constituie tipul si gradul deficientei; experienta practica a demonstrat ca pentru elevii cu deficiente severe sau cu deficiente grave asociate, este mai indicata scolarizarea in institutii speciale, dupa un curriculum propriu, beneficiind de strategii didactice adaptate nivelului lor de receptare si intelegere a continuturilor. In cazul acestor copii, procesul integrarii sociale va fi sprijinit cu precadere prin valorificarea altor resurse existente la nivelul comunitatii (centre de zi, asociatii sau grupuri de parinti organizatii umanitare sau de sprijinire a persoanelor aflate in dificultate etc.), si mai putin prin integrarea lor in programul scolilor obisnuite.

In cazul elevilor cu deficiente senzoriale sau fizice, considerati ca fiind normal dezvoltati din punctul de vedere al potentialului intelectual, adaptarea curriculara se realizeaza prin extensiune, adica in curriculumul comun tuturor categoriilor de elevi sunt introduse, dupa cum specificam ceva mai sus, o serie de activitati suplimentare specifice de demutizare, de insusire a unor limbaje specifice (precum dactilemele, alfabetul Braille, limbajul semnelor etc.) si de comunicare, dar si activitati de orientare spaliala, de socializare si integrare in comunitate. Educatia astfel conceputa nu se rezuma doar la o plasare, pur si simplu, a deficientilor in colectivitati obisnuite de copii. Sunt necesare cel putin doua conditii pentru a asigura succesul actiunii:

  • o pregatire speciala prealabila integrarii, care sa favorizeze achizitia operatiilor elementare, conditie pentru insusirea elementelor fundamentale ale programei comune ;
  • o asistenta psihopedagogica_si medicala de specialitate, pe toata durata scolarizarii in unitatile obisnuite de invatamant, pentru preintampinarea fenomenelor de inadaptare scolara.

Aceste cerinte reclama existenta unei retele institutionalizate de asistenta si servicii pentru categoriile de elevi cu cerinte speciale. In unele lari cu tradilie in acest sens se intalnesc institulii de readaptare cu profil special, psihopedagogic si medical: centre de reeducare, centre de recuperare, clinici de observare si reabilitare.

In condiliile elaborarii unui program de interventie individualizat (a unui curriculum individualizat) este necesara respectarea unor cerinte fundamentale referitoare la:

a) evaluarea si/sau reevaluarea copilului din punct de vedere medical, psihologic, pedagogic si social in scopul obtinerii unor informatii relevante pentru stabilirea unui diagnostic diferential, nuantat si valid, in masura sa argumenteze si sa garanteze pronuntarea unui prognostic asupra evolutiei imediate si pe termen lung a copilului deficient; acest proces deosebit de complex si cu urmari importante pentru integrarea scolara a copilului cu cerinte speciale se face in echipa de specialisti, periodic, la comisiile de expertiza complexa a copilului, precum si continuu, in cadrul activitatilor zilnice, scolare si extrascolare, destinate recuperarii si educarii copilului deficient;

b) stabilirea obiectivelor programului, pe termen scurt, mediu si lung, diferentiat pe domeniile implicate in procesul recuperarii si educarii (psihologic, pedagogic si social) si intr-o formula operationalizata care sa faciliteze o evaluare corecta;

c) elaborarea activitatilor si stabilirea metodelor, mijloacelor si procedeelor specifice procesului de recuperare si educare a copilului deficient, in functie de nivelul de dezvoltare al acestuia si de particularitatile personalitatii sale ;

d) alcatuirea echipelor interdisciplinare si/sau a institutiilor care pot oferi servicii terapeutice, educationale si de asistenta, care sa raspunda tuturor nevoilor fiecarui copii aflat in dificultate si sa favorizeze la maximum integrarea sa in mediul social si comunitar din care face parte;

e) stabiiirea unor cai eficiente de cooperare si implicare a familiei copilului deficient in sustinerea programului individual de recuperare, pornind de la premisa ca o mare parte din timpul copilului se consuma in relatia sa cu membrii familiei din care provine.


Succesul programelor de interventie individualizate depinde, in mod esential, de varsta copilului.; cu cat programul este aplicat la varste mici si foarte mici, cand copilul recepteaza mai usor influentele externe, cu atat sansele de reusita sunt mai mari, iar urmarile provocate de natura deficientelor vor scadea simtitor, fiind posibila chiar disparitia unor efecte traumatizante pentru echilibrul psihic al copilului.

Decizia asupra integrarii unui copii cu cerinte educative speciale in invatamantul de masa se ia pentru fiecare caz in parte in urma unei expertize complexe asupra copilului, a consultarii factorilor direct implicaii in acest proces si a evaluarii situatiilor de risc.

Educatia integrata este un act responsabil, asumat de personalul scolii, de comunitate, de familie si nu trebuie perceput ca un proces de subminare a scolilor obisnuite, ci ca un proces de normalizare a vietii persoanelor aflate in dificultate (ajunse in aceasta stare ca urmare a unor evenimente independente de vointa lor) si ca o masura de constientizare a rolului de institute publica al scolii, in care toti au dreptul sa aiba acces in calitate de cetateni cu drepturi egale ai comunitatii.

Interventia timpurie este cunoscuta ca o miscare sociala, un domeniu de specializare profesionala si stiintifica, o conditie sine qua non pentru sporirea eficientei procesului de recuperare si insertie sociala a copiilor cu CES, datorate unor deficiente care pot duce la diferite handicapuri.

Prezentam, in continuare, cateva modele de interventie timpurie.

Echipa de interventie timpurie actioneaza asupra familiilor cu copii deficienti, asigurand:

a) o actiune de consiliere si de informare;

b) consiliere privind diagnosticul si consecintele acestuia asupra copilului, tinand seama de evolutia previzibila a defectului si deficientei si de punerea in lucru a mijloacelor de compensare (pentru nevazatori, ambliopi, surzi etc.);

c) informarea parintilor asupra potentialitatilor reale ale copilului si asupra mijloacelor susceptibile sa-i favorizeze dezvoltarea;

d) informarea asupra diferitelor tipuri de servicii care pot asigura cel mai bine educarea si dezvoltarea copilului cu nevoi speciale, datorate unor deficiente.


Tinand seama de aceste elemente, precum si de situatia familiala, membrii echipei, de comun acord cu parintii, definesc proiectul educativ care va asigura convergenta modalitatilor de interventie timpurie si suportul stiintifico metodologic al acestora.

Proiectul psihopedagogic presupune o evaluare predictiva si una formativa a actiunilor educative si corectiv compensatorii. In general, echipa urmareste:

a) estimarea a ceea ce este posibil, realizabil – in raport cu natura, gradul si dinamica previzibila a deficientei – incercand sa se raspunda trebuintelor specifice fiecarui copil, precum si intereselor si dorintelor parintilor;

b)determinarea domeniilor de interventie si specificarea tipului de abordare educativa si corectiv-compensatorie, fixandu-se prioritatile;

c) realizarea unui bilant al eficientei masurilor educative, elaborandu se fise de observatie, pe baza unui psihodiagnostic dinamic;

d) evaluarea trebuie sa vizeze dezvoltarea copilului sub unghi psihomotor, cognitiv, afectiv si psihosocial.


Obiectivele care se fixeaza trebuie sa fie intotdeauna clare, realizabile si limitate, fixandu-se perioada de timp necesara pentru a fi atinse. Pornind de la aceasta exigenta, prima distinctie majora in planurile de interventie este cea operata intre strategiile proactive si strategiile reactive.

Strategiile proactive sunt cele care urmaresc sa reduca – cu timpul – frecventa si/sau intensitatea comportamentelor indezirabile ale copilului cu CES. In categoria acestor strategii intra: manipularile „ecologice”, programele educative si corectiv-compensatorii si „tratamentul” comportamental direct (modificarile cognitiv comportamentale).

Utilizarea strategiilor reactive –se relationeaza cu primele strategii si permit sa se obtina aparitia, apoi consolidarea si generalizarea si in alte contexte a comportamentului-tinta urmarit prin programele individualizate, in diferite perioade de timp ale procesului educativ si corectiv compensator.

Realizarea acestor programe necesita o stransa conlucrare intre echipa de profesionisti, in randul careia exista si un psihopedagog – ca profesor itinerant – si parintii copiilor cu CES. Deci, si in sistemul legislativ romanesc referitor la copiii cu CES trebuie prevazuta interventia timpurie, prin munca in echipa interdisciplinara, inclusiv prin aportul profesionist al psihopedagogului itinerant, care conlucreaza in chip adecvat fiecarui caz cu parintii copiilor cu CES.

Interventia in familie permite:

a) sa se reinstaureze relatii pozitive parinti-copil deficient si intre parinti, eliminandu se reactiile tipice care pot apare: depresia, furia, culpabilitatea, anxietatea, respingerea copilului sau supraprotejarea sa – cea ce impiedica formarea abilitatilor de autonomie ale copilului cu CES;

b) sa se demonstreze parintilor ca nu sunt singuri in demersurile lor educative cu copilul cu CES;

c) sa se invete familia sa traiasca echilibrat cu copilul cu CES;

d) sa-si insuseasca parintii unele abilitati si tehnici speciale de educatie a copilului cu CES, conlucrand adecvat cu profesionistii;

e) sa se ajute parintii sa gaseasca institutiile cu potential educativ si corectiv compensator care sunt cele mai potrivite copilului cu CES.


Proiectele „ecologice” de educatie a copiilor cu CES.

Proiectele „ecologice” de educatie a copiilor cu CES cuprind mai multe etape:

a) analiza situatiei persoanei in contextul domiciliului sau;

b) evaluarea globala a capacitatilor reale ale copilului cu CES, a fortelor sale psihice, a sanselor;

c) elaborarea unui proiect de integrare – pe baza realizarii unui psihodiagnostic formativ, dinamic si a formularii unui prognostic, in raport cu natura, gradul si complexitatea deficientei copilului – prin conlucrarea cu parintii, alte persoane din anturajul copilului si cu personalul serviciilor/institutiilor care accepta sa colaboreze in acest sens;

d) planificarea si coordonarea actiunilor diversilor parametri implicati in proiectul ecologic de educatie integrata a copiilor cu CES;

e) evaluarea periodica, regulata a demersurilor angajate si a actiunilor realizate in cadrul strategiilor proactive si a strategiilor reactive.


Modelul educatiei integrate prezinta sase caracteristici principale:

a) un program si o strategie individualizate de educatie vor trebui sa fie puse in lucru pentru fiecare copil, pe baza unei evaluari permanente a trebuintelor si a progreselor sale;

b) contactele vor trebui sa fie organizate sistematic intre copiii cu handicap si cei fara handicap, in cadrul institutiilor scolare si in afara lor, printre altele printr-un sistem de tutorat;

c) programele de educatie vor fi elaborate in functie de nevoile si exigentele vietii in comunitate si pentru a facilita trecerea de la activitatea scolara la viata adulta, foarte importanta pentru viitorul persoanelor cu nevoi speciale si, adesea, dificila;

d) programele de educatie vor fi elaborate si prin conlucrarea cu parintii, de catre membrii echipei pluridisciplinare;

e) se va urmari o evaluare dinamica, permanenta a modului de punere in lucru, de aplicare practica a programelor de educatie individualizata, precum si efectele lor specifice asupra tuturor dimensiunilor personalitatii copiilor cu nevoi speciale in conditiile integrarii;

f) educatia integrata, pornind de la interventia timpurie, urmareste, deci, sa ajute familia si copilul cu nevoi speciale in vedere valorizarii tuturor potentialitatilor latente si manifeste, pentru a trai din plin, cu posibilitatile pe care le are si le dezvolta, intr-o ambianta constructiva, echilibrata.

Educatia integrata ii va permite copilului cu CES sa traiasca alaturi de ceilalti copii valizi, sa desfasoare activitati comune, dobandind abilitati indispensabile pentru o viata cat mai apropiata de cea a valizilor, pentru o adecvata insertie sociala.

In cadrul reabilitarii, interventia timpurie reprezinta o trasatura comuna in toate tarile comunitare, ea fiind recunoscuta ca fiind metoda cea mai eficienta preventiva si terapeutica in favoarea copiilor cu cerinte speciale. Interventia precoce reprezinta o prioritate in cadrul tuturor programelor.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 375
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved