| CATEGORII DOCUMENTE |
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGATIREA PERSONALULUI DIDACTIC
FILOSOFIA EDUCATIEI
SUPORT DE CURS
Educatia presupune actiune si este definita de DURKHEIM ca reprezentand actiunea exercitata de generatiile adulte asupra celor care nu sunt inca mature pentru viata sociala, implicand actiunea unor personalitati asupra altora, crearea unei comunicari psihologice intre fiintele umane, educatia apartine domeniului artelor. Orice actiune asupra copilului sau asupra omului matur, implica o finalitate - implicita la cei lipsiti de cultura filosofica, aceasta actiune este explicitata de reflectia pedagogica, al carei scop este de a determina obiectivele spre care trebuie sa se indrepte actiunea educativa. Pedagogia astfel conceputa depinde de o filosofie si ramanand in legatura cu educatia se situeaza pe un plan diferit, atat prin obiectul cat si prin metodele sale.
Reflectia pedagogica se exercita in mai multe domenii si se uneste cu cele ale altor specialisti a caror activitate cuprinde mai multe sectoare. Reflectia pedagogica, mai intai pur filosofica, trebuie sa lamureasca o conceptie despre om, despre raportul sau cu lumea materiala si viata sociala. In masura in care trebuie sa inteleaga fenomenele actuale ale vietii scolare, reflectia pedagogica trebuie sa le poata situa in timp si spatiu. Istoria pedagogiei ajuta sa se inteleaga mai bine evolutia ideilor in materie de educatie si sa dirijeze evolutia sistemelor scolare. La randul lor pedagogia comparata si economia educatiei permit sa se situeze mai precis relatiile unui sistem scolar cu structurile sociale si cu conditiile tehnico-economice de care depinde. Odata cu dezvoltarea anchetelor internationale, aceasta noua disciplina aduce elemente importante pentru explicarea fenomenelor pedagogice.
Situatia scolara rezulta din actiunea unui foarte mare numar de factori, a caror simpla enumerare va siblinia complexitatea ansamblului constituit. Apartinand unui mediu social determinant si produsa de acesta, scoala este influentata de starea aociala, tehnica, economica a mediului respectiv si de ideea pe care mediul si-o formeaza despre scoala. In mediul uman parintii joaca un rol deosebit si descoperim pe aceasta cale unul din domeniile sociopedagogiei obiective. Scoala este sub dependenta materiala a grupului, iar metodele si tehnicile pedagogice utilizate nu sunt independente de conditiile de viata in care se desfasoara actiunea de educatie. Studiul instrumentelor puse la dispozitia educatirilor constituie domeniul metodologiei practice generale si speciale ale caror rzultate trebuie sa fie transmise viitorilor educatori
Cei doi factori importanti ai situatiei pedagogice sunt copilul si educatorul. Cunoasterea celui dintai este indispensabila celul de-al doilea. Educatorul trabuie sa posede in afara de orice cunostinte teoretice "capacitatea de a intui copilul", fara ca acesta insusire sa fie suficienta.
Situatia scolara reprezinta ceva nou pentru copil, iar psihologia generala nu explica toate relatiile copilului cu mediul scolar. Studiul conduitei scolare a copilului constituie domeniul propriu al psihologiei educatiei. Intalnirea copilului cu un mediu diferit de cel familial provoaca un ansamblu de reactii psihice de acomodari si de blocari a caror analiza este pretioasa pentru a permite educatorului sa-si modifice in consecinta actiunea. In raport cu faptul daca aceste cercetari sunt efectuate in cadrul unui laborator sau intr-o perspectiva mai individuala, ele se incadreaza in domeniul psihopedagogiei sau al psihologiei scolare. Analiza mai limitata a invatarii unei discipline scolare constituie domeniul didacticilor speciale. Copii cu dificultati majore de adaptare impun un invatamant special si metode specifice de educare. Psihopatologia copilului devine un element esential, iar pedagogia speciala si pedagogiile particulare aplicate diverselor categorii de copii handicapati constituie o parte importanta a pedagogiei cazurilor patologice.
Cele mai multe din marile sisteme filosofice au fost constituite printr-o reflectie serioasa si documentata cu privire la stiinta din timpul lor. Pana acum toate tratatele de pedagogie au acordat un loc important contributiilor anumitor discipline si in fond se poate spune ca cei trei factori ai acestei informatii erau prezenti in istorie, biologie si ansamblul psihologie-sociologie. Aceste stiinte diferite aduceau un anumit numar de informatii pretioase pentru justificarea actiunii educative si ofereau mijloace de a-I da mai multa eficacitate. Biologia si psihologia puneau la dispozitia educatorilor observatii si indicau in ce directii puteau cauta o solutie practica pentru rezolvarea problemelor concrete.
Pe langa istoria educatiei este nacesara estimarea evolutiei viitoare. In momentul de fata nu se poate vorbi de educatie fara a constata ca toate problemele contemporane au o coordonata internationala. Solutiile valabile pe plan local sunt dependente de datele nationale si mondiale. Dezvoltarea scolilor internationale, crearea unui bacalaureat european, sunt premisele unei uniformizari spre care vor tinde toate sistemele pedagogice. Daca caracterul de universalitate pe care il poseda universitatea din Evul Mediu a fost inlocuit progresiv prin structuri nationale, asistam acum la o miscare inversa, iar unificarea sistemelor pedagogice va fi o realizare a evolutiei viitoare. Aceasta transformare presupune unele greutati si riscuri. Este important ca pedagogul sa fie constient de aceste transformari pentru a le putea prevadea si dirija. Aceasta uniformizare este rezultatul unei manifestari speciale de cooperare.
Tehnicile au evolut, la fel ca si exigentele profesiunii. Viata contemporana s-a intelectualizat mult si are nevoie de indivizi cu capacitati cerebrale dezvoltate. Fiecare perioada a avut marile sale probleme pedagogice: scolarizarea si difuzarea instructiei elementare pentru toti in in epoca de infiintare a scolii publice, accesibilitatea invatamantului secundar, primele extinderi ale duratei scolaritatii inaintea primului razboi mondial, dezvoltarea invatamantilui tehnic si dezvoltarea centrelor de ucenicie dupa al doi-lea razboi mondial.
Evolutia tehnica ce se manifesta prein diminuarea activitatilor din ciclul primar in dauna activitatilor tertiare, nu exprima decat o lega ganerala, importanta dar globala. Pentru educator este interesant sa reflecteze un moment la alte conditii ale vietii profesionale actuale si asupra notiunii de echipa. Diviziunea muncii, ducand la o impartire a sarcinilor, a dat nastere unui sentiment social care a avut nu dupa mult timp consecinte pe plan tehnic. Educatia viitoare va rebui sa nu neglijeze aceasta componenta sociala fundamentala si sa inlocuiasca un individualism depasit cu o dezvoltare armonioasa a individului apt sa munceasca in mijlocul unui grup, sa profite de contributia celorlalti si sa aduca in schimb cunostintele si experienta sa proprie.
Speranta medie de viata se intinde pana la 70 ani si in consecinta apare o modificare la nivelul grupului social. La cultura intelectuala trebuie sa se adauge o educatie sociala , o initiere artistica. In masura in care educatia urmareste pregatirea omului pentru infruntarea vietii ce i se ofera, scoala trebuie sa dezvolte nevoia de actuvitati fizice, pentru ca echilibrul dintre cresterea biologica si cea psihologica sa se realizeze armonios in decursul studiilor, dar si pentru ca activitatea corporala sistematica sa se fixeze in regulile igienice zilnice pe care orice individ trebuie sa le respecte.
Educatorul este pus in situatia de a intreba in ce masura vor putea copii sa-si insuseasca toate cunostintele cerute de viata moderna in timp ce posibilitatile cerebrale sunt poate limitate. Bagajul scolar impus copiilor a sporit mereu, reinnoirea spectaculoasa a matematicii actuale si a insusirii unei limbi straine ar fi suficiente pentru a demonstra ca potentialul de receptare este vast, dublat fiind si de tehnici adecvate de invatare.
Evolutia tehnologiei si a conditiilor de viata duce la o separare din ce in ce mai transanta a conditiilor naturale de conditiile de viata reale si cotidiene. Viata va deveni din ce in ce mai putin naturala, iar individul risca sa piarda unele forme de sensibilitate din lipsa de utilizare. Cu timpul consecintele acestor factori vor deveni importante caci pierderea reflexelor naturale risca sa rastoarne echilibrul raporturilor dintre subiect si mediu.
Exploatarea sistematica a tuturor bogatiilor intelectuale ridica doua probleme diferite si in acelasi timp complementare. Ea presupune mai intai o incredere in posibilitatile omemesti si afirmarea nemultumirii permanente a pedagogilor. Plecand de la acest fapt, intram in domeniul moral afirmand ca datoria noastra este de a nu lasa necultivate cortexuri care nu cer decat sa fie cultivate. Toti democratii afirma ca "un copil instruit este un om salvat" si ca ridicarea tuturor indivizilor la demnitatea umana nu poate avea loc fara probleme sociale dar trebuie sa acceptam consecintele evolutiei inevitabile. Trebuie acceptate rezultatele psihosociologiei, deoarece, in acest domeniu al cercetarii stiintifice admitem ceea ce justifica opiniile noastre si punem la indoiala ceea ce nu ne da dreptate. Studiile de psihologie stiintifica au scos in evidenta importanta conditiilor familiale si sociale in evolutia intelectuala a copilului. Afirmarea superioritatii innascute a copiilor din mediile instarite asupra copiilor proveniti din mediul celor lipsiti de mijloace a fost inlocuita prin recunoasterea rolului indeplinit de conditiile familiale in invatarea limbajului, in imbogatirea experientelor copilului, in dezvoltarea motivatiilor sale.
Optiunea democratica este o optiune sociala, politica si morala. "Este necesara o sfortare(!!!) deosebita pentru ca programele, organizarea scolara, metodele sa nu fie in contradictie cu afirmatiile noastre. Sarcina este grea,dar reprezinta un ideal spre care trebuie sa tindem, daca acceptam principiile democratice."
Inegalitatile scolare erau legate de inegalitatile sociale si structura scolii reflecta imaginea societatii. Ierarhia institutiilor in raport cu prestigiul scolar si randamentul social al titlurilor la care au dreptul sa ajunga corespunde strici ierarhiei acestor institutii dupa compozitia sociala a publicului lor. Scoala mentine ierarhia claselor sociale reproducand-o. Dat fiind ca randamentul informativ al comunicarii pedagogice este tot in functie de competenta lingvistica a celor ce o primesc,inegala distributie a capitalului lingvistic intre diferitele clase sociale rentabila din punct de vedere scosar, constituie unul din mojloacele cele mai putin vizibile prin care se instaureaza raportul dintre originea sociala si reusita scolara chiar daca acest factor nu are acceasi greutate in raport cu diferitele tipuri de invatamant si diferitele etape ale cursului. Scoala, cu toate eforturile reale ale educatorilor in lupta impotriva inegalitatilor scolare nu poate prin insasi esenta sa sa atinga obiectivele pe care si le fixeaza deoarece structura sa, programele sale si modul sau de functionare sunt de asa natura incat la sfarsitul studiilor vom regasi cu foarte putine schimbari inegalitatile dintre copii de la inceputul scolarizarii.
Unii autori au avut curajul si luciditatea sa risipeasca iluzia ideologica a unitatii scolii iluzia ca ar exista un tip unic de scolaritate si ca diversele filiere nu s-ar deosebi intre ele decat prin durata lor. "Profesorii progresisti trebuie sa construiasca o scoala noua impreuna cu elevii proletari, sa plece de la exigentele lor proprii si de la problemele puse de copii proletari".
A educa inseamna a munci pentru viitor si atitudinea prospectiva se incadreaza foarte bine in domeniul pedagogiei. Nu scoala, chiar luata in sensul foarte larg al cuvantului va da nastere lumii de maine. Notiunea de "pregatire" trebuie inteleasa in doua moduri: a pregati lumea de maine si a pregati elevii pentru aceasta lume. Pentru educator, a pregati lumea de maine nu inseamna nici a accepta in bloc situatia actuala si dezvoltarea ei ulterioara nici respingerea perspectivelor de viitor in numele trecutului. Atitudinea educatorului constient de importanta misiunii sale trebuie sa fie mai nuantata si analizata mereu lucid in functie de progresele partiale la care asistam.
In felul acesta, profesorul va putea pregati pentru lumea de maine elevul care ii va fi incredintat. Exista mai multe feluri de a interpreta pregatirea unui individ pentru o realutate sociala: sau il invatam sa asculte, facand din el servitorul supus al exigentelor grupului caruia ii este destinat; el va fi un muncitor manual, un lucrator, un tehnician perfect, executand riguros numai imdicatiile primite; va constitui piesa pregatita cu grija a unui edificiu, avand analogii destul de mari cu ale unui orologiu, dar ale carui progrese vor incetini repede; sau pregatim elevul nu numai in vederea adaptarii la exigentele sociale si tehnice, ci avand in vedere intelegerea, stapanirea si dirijarea lor. Pentru educato, a pregati lumea de maine inseamna a forma oameni care se vor indeparta din ce in ce mai mult de aclavie vor avea o cultura generala si cunostinte suficiente pentru a indeplini un rol activ in ansamblul armonios al societatii viitoare, vor avea o personalitate destul de puternica pentru a rezista la constrangerile tehnicii sau la tentatiile usoare ale progresului si vor fi fiinte autonome constiente de responsabilitatea lor fata de ei insisi ca si fata de intreaga societate. Progresul nu se va realiza fara oameni si trebuie sa-I invatam pe acesti oameni ca nici o fatalitate nu ii mana impotriva vointei lor. Progresul moral si social va fi ceea ce vor realiza oamenii pe care noi ii formam. In aceasta consta toata responsabilitatea educatorului in domeniuul respectiv.
Cel mai bun mijloc de a pregati omul de maine ca sa infrunte complexitatea sociala in evolutie rapida consta in dezvoltarea tuturor aspectelor personalitatii si in insusirea unei culturi generale cat mai vaste. Aceste afirmatii cer o dezvoltare si comentarii.
Daca antichitatea a cunoscut in anumite epoci educatia completa a corpului si a spiritului putem sa afirmam ca disocierea acestor educatii caracterizeaza universitatea de la inceputurile ei. In Evul mediu invatamantul logic se preda in facultati pe cand educatia fizica si morala se facea in castel. Toate scolile epocii moderne fara cateve exceptii au fost locuri de educatie intelectuala cateodata morala si sociala. Scoala franceza contemporana nu acorda decat putin loc disciplinelor care nu au un caracter intelectual si ca sa ne convingem de acest fapt este suficient sa analizam reactiile provocate de ideea unui bacalaureat artistic sau de introducerea educatiei fizice in problemele bacalaureatului. Bacalaureatul tehnic in momentul introducerii sale a provocat aceleasi opozitii. Noi credem ca exigentele prezente si viitoare ale societatii pe de o parte se realitatea echilibrului si a fericirii pa de alte, nu pot fi obtinute fara o dezvoltarea armonioasa a tuturor insusirilor umane. Activitatea intelectuala ar duce repede la o tocire a sensibilitatii daca fortele vii ale individului nu s-ar reannoi in contact cu frumusetile naturii sau cu capodoperele artei. Un individ format in mod unilateral va fi privat de numeroase surse de bucurie. Enciclopedismul intelectual trebuie inlocuit cu numeroase aspecte ale educatiei. Juxtapunerea functiilor psihologice este inlocuita cu notiunea de integrare personala incepand cu toate sursele vii ale individului si cu exploatarea la maximum a posibilitatilor elevului in unutatea si diversitatea sa.
Asemenea conceptii care odata traduse in fapt vor aduce o veritabila orientare conforme cu posibilitatile psihice reale ale subiectilor ne arata cum se realizeaza echilibrul intre educatia generala si si tot ceea ce tine de formarea tehnica sau profesionala. Ar fi zadarnic si periculos sa ne interesam numai de aspectele generale ale activitatii omului si sa neglijam contactele cu realitatea concreta care duc la formarea profesionala propriuzisa. Aristocratilor de la inceputul secolului care nu vedeau in specialozare decat o saracire spirituala o insensibilizare a individului trebuie sa le opunem marturiile atat ale celor care cunosc foarte bine meseria cat si ale celor care analizeaza serios problemele actuale. O activitate profesionala oricare ar fi ea se situeaza la niveluri deiferite si cere participarea multor insusiri din partea individului. Aceasta cunoastere odata intiparitai in spirit ramane fixata pentru tot restul vietii. O asemenea munca formeaza in plus simtul preciziei deoarece cand faci un lucru il executi bine sau rau; mai formeaza si sentimentul cinstei fiindca atunci cand vorbesti despre un lucru pe care il faci realmente si nu te servesti numai de cuvinte iti este imposibil sa ascunzi nesiguranta si ignoranta din gandire.
Tocmai falsa specializare aceea a lucratorului manual este injositoare pentru ca nu reprezinta o specializare, este numai o functie mecanica executata de om. Adevarata formare tehnica presupune ceea ce Friedmann numeste o formare polivalenta care echivaleaza cu o formare tehnica, culturala si generala. Am aratat in capitolul precedent cum conditiile tehnice pot modifica foarte repede domeniul muncii. Trebuie ca individul sa se poata repede readapta la noile functii. Nu o formare limitata, prea "specializata" ii va permite astfel de readaptari ci cultura generala dobandita care sfaramand cadrele stramte ale unei activitati prea marginite va stabili legaturi intre diverse profesiuni aparent indepartate dar apropiate in plan functional.
Invers, aceasta formare tehnologica conceputa astfel devine unul din elementele esentiale in formarea intelectuala a adolescentului. nU este locul sa punem problema continutului programelor vom face aceasta in capitolul urmator dar trebuie sa recunoastem ca tehnica actuala ofera teme excelente de reflectie de analize si experimentari stiintifice.
In perspectiva contactului scolii cu viata pentru pregatirea lumii de maine nu trebuie sa uitam ramanerea in urma a agriculturii in Franta. Regiunile rurale sunt foarte putin ajutate din acest punct de vedere si nu ne putem imagina un sistem scolar adaptat nevoilor vietii de maine fara a cuprinde si invatamantul agricol. Cu privire le aceasta exista o relatie stransa intre progresele agriculturii si formarea cadrelor pe de o parte si formarea agricultorilor pe de alta. In timp ce sectoarele industriale cunosc o dezvoltare evidenta iar mestesugarii stiu sa foloseaca singuri progresele tehnice si sa-si amelioreze conditiile de viata observam la multi agricultori si azi o ignoranta care se traduce printr-o pastrare a obiceiurilor ancestrale de lucrare a pamantului. Ne aflam aici in prezenta unei alte forme de educatie profesionala si atunci vedem importanta pe care trebuie sa o ia sub acest aspect invatamantul pe care il numim inca tehnic. Nu negindim ca invatamantul tehnic trebuie sa-l inlocuiasca pe cel clasic si modern intrucat aceste corespunde altar nevoi. Socotim totusi ca formarea profesionala ar putea sa le redea o anumita vitalitate oferindu-le posibilitatea sa recupereze elevi care ulterior s-ar insera in ciclul lung liceal. Golul dintre scoala si viata s-ar umple astfel fara a diminua importanta invatamantului teoretic.
De aici rezulta doua principii esentiale ale pedagogiei actuale si viitoare. Primul consta in pregatirea individului in vederea dezvoltarii aptitudinii de a se adapta la transformarile rapide pe care le va cunoaste in cursul vietii sale profesionale. Calitatile de adaptare rapida la situatii din ce in ce mai diverse vor fi necesare intr-o lume cu aspecte variind in ritm accelerat. Prin spiritul de cercetare constanta si de originalitate omul va domina puterea masinii care va ramane astfel in serviciul umanitatii.
Dar daca scoala este inutila?
O introducere chiar sumara in pedagogie nu poate sa nu-si puna intrebarea de mai sus dupa publicarea lucrarilor de mare rasunet ale lui Ivan Illich. Inainte de a prezenta motivele pentru care nu putem fi de acord cu acest autor sa acoatem in evidenta cateva aspecte pozitive ale acestor lucrari.
"Ni se tubura mintea cand privim problemele scolii si ale inegalitatilor scolare la scara mondiala. Illich ne sileste sa ne dam seama ca scoala este un loc in care jumatate din omenire n-a patruns niciodata". Exista o disproportie dramatica si derizorie intre fapte si promisiunea de a asigura sanse egale de invatamant pentru toate categoriile de populatie. De fapt cand o fractiune atat de infima a populatiei este scolarizata efortul si banii cheltuiti nu folosesc decat unui numar foarte redus de oameni. Universitatile care asigura si confirma prerogativele celor bogati si titrati sunt intretinute cu banii populatiei sarace cu banii acelora care nu vor intra niciodata inre-o universitate. Illich aduce date cutremuratoare cu privire la distanta dintre categoriile extreme. Educatia unui student latino-american reprezinta pentru stat o cheltuiala de 350 ori mai mare decat aceea a cetatenilor sai cu venit mediu. Cifrele devin mai inacceptabile daca comparam natiunile mai bogate cu natiunile sarace: suma cheltuita annual cu un an scolar sau cu un student din America latina intre varsta de 12 si 24 ani este egala este egala cu venitul multor latino americani pe doi sau trei ani. Sau alt exemplu, titratul unei universitati americane a beneficiat de o educatie al carei cost reprezinta un total de cinci ori mai mare ca venitul mediu pe o viata intreaga al celor care formeaza jumatatea dezmostenita a umanitatii.
In societatile industrializate si bogate, cei saraci raman mereu in urma exclusii din invatamant cei lasati in afara scolii nu mai au nici o nadejde sa ajunga la o situatie interesanta. In curand vor gasi cu greu de lucru afara numai daca nu intra in armata de rezerva a mainii de lucru ocazionale si precare.
De fapt imensa masinarie a ierarhiilor sociale a indepartat de sistemul scolar si de avantajele ce decurg din acesta intr-un loc fractiunea defavorizata si intr-altul imensa majoritate a populatiei din tarile dezvoltate.
Exista o prapastie peste care Illich trece repede intre scoala asa cum este si scoala asa cum ar trebui sa fie si aici Illich pentru a-si asigura un succes usor imobilizeaza scoala in forma sa cea mai conservatoare o forma dealtfel caricaturala. Cand constata ceea ce este adevarat ca astazi o asemenea scoala nu mai poate functiona in mod valabil adica favorizand dezvoltarea personala si colectiva a elevilor el vrea sa ajunga la concluzia desfiintarii scolii imuabile pe care numai el o considera asa. Este evident ca scoala nu raspunde la exigentele sociale, filosofice si pedagogice actuale. Este insa o eroare de rationament sa deducem din aceasta inutilitatea si desfiintarea scolii. Inseamna a gandi in mod dichotomic: e bine sau rau e alb sau negru, trebuie pastrat sau nu. G. Snyders il critica in mod dur si pertinent; gandirea lui Illich este o gandire care incremeneste tot ce atinge si el arata ca aceasta gandire nu tine deloc seama de istorie situandu-se mereu in metafizic.
O stiinta adevarata cere sa ne indreptam spre elemente care nu pot fi realizate decat printr-o gandire capabila de un ocol: munca salariata, capital, schimb, diviziunea muncii, fata de care notiunea de clasa de repartizare pe clase, nici nu poate fi pusa. Stiinta cere o schimbare a perspectivelor. Aspectul concret al stiintei este un rezultat si devine concret ca recompensa a unui lung proces. Este concret numai pentru ca reprezinta sinteza unor determinari multiple.
Nu se vede bine cum asemenea conceptii foarte limitate privitoare la activitatea stiintifica vor putea ajuta clasele sociale cele mai defavorizate sa-si invinga handicapurile culturale si sa devina ulterior capabile afara numai daca Illich in fond foarte conservator nu prefera cu toate relele pe care le denunta sa lase celor cativa privilegiati ai soartei sarcina de a conduce treburile statului.
Pentru noi opera lui Illich nu si-a tinut promisiunile. Dupa ce a denuntat lipsurile scolii si a educatiei Illich nu vede ca societatea este responsabila de toate aceste rele si ca in loc sa ajunga la o critica sociala transforma scoala in tap ispasitor. In felul acesta se alatura pozitiilor celor mai idealiste si mai naïve ale conservatorilor si reactionarilor.
Vom consacra un capitol special problemelor pedagogice pentru a le determina liniile mari esentiale.
In acest domeniu prima afirmatie de principiu se refera la o dubla obligatie a oricarei metode pedagogice: coerenta si adaptarea continua. Dupa cum am mai spus opera de educatie reprezinta un tot, principiile pedagogice trebuie sa fie in acord cu principiile filosofice care stau la baza. Metodele tehnicile si procedeele educatiei nu trebuie sa fie in contradictie cu liniile mari pedagogice discutate si acceptate lucid. Aceasta coerenta care satisface spiritul pedagogului si al educatorului este o cerinta pentru formarea si structurarea corecta a personalitatii elevului. Multe neadaptari scolare se datoresc intr-o masura mai mare sau mai mica anumitor discordante din atitudinea educativa sau din situatia scolii pe care elevul nu le intelege si astfel se ivesc pozitii si conflicte care pot perturba grav dezvoltarea normala. Cerem elevului sa-si dovedeasca personalitatea reactionand activ fata de un text literar sau de oroblema de matematica si nu acceptam observatiile sale cateodata justificate cu privire la functionarea scolii. In anumite domenii se incurajeaza simtul de echipa iar in altele intrajutorarea se pedepseste. Se pot da exemple numeroase in acest sens. Scoala si educatorii trebuie sa fie constienti de necesitatea coerentei si sa se straduiasca prin toate mijloacele sa o realizeze in clasa lor. Pe de alta parte organizarea scolara trebuie facuta in asa fel incat scoala sa constituie un tot adaptat dupa cum vom vedea mai departe un tot omogen si coerent. Dubla unitate psihologica a subiectilor unitate transversala a unei varste date si unitate longitudinala a unui individ de la nastere pana la moartea sa trebuie sa se reflecteze in sistemul scolar care are datoria sa se adapteze copiilor. Este necesar sa ne orientam mai mult catre o coerenta pedagogica decat catre o coerenta pur logica sau sociologica dat fiind ca principiile filosofice se gasesc la baza totalitatii situatiilor educative.
Adaptarea la situatia actuala trebuie facuta in functie de timp. Metodele nu sunt apriori eterne iar in masura in care ele se inscriu intr-un ansamblu ele trebuie sa varieze odata cu acest ansamblu. Societatea, gradul sau de dezvoltare tehnica sunt intr-o constanta evolutie si educatorul nu mai poate folosi in 1980 anumite procedee admirabil aplicate in 1900. Tehnicile noi, radioteleviziunea, cinematograful, reproducerea rapida a imaginilor si textului revolutioneaza complet arsenalul pedagogic. In epoca avioanelor supersonice si a calatoriilor interplanetare educatorul da prea adesea impresia ca se serveste inca de trotineta care incanta jocurile noastre de copii. Metoda aleasa de educator constituie ea insasi un procedeu educativ si daca vrem sa pregatim bine elevii nostri pentru viata de maine, nu trebuie sa folosimmetode anacronice in dezacord cu continutul si obiectivele invatamantului de predat si educatiei de promovat.
Daca arta educatorului nu poate da un randament maxim decat dupa o formare profesionala avansata progresul stiintelor pedagogice si al practicii scolare nu poate rezulta numai din reflectii si din practica zilnica. Educatia, ca toate activitatile beneficiaza de o atitudine stiintifica care fara a distruge arta si talentul educatorului ii da mijloacele sa progreseze mai rapid si sa scurteze perioadele de incercari periculoase pentru elevi. Toate marile inrteprinderi au acum biroul lor de studii care se ocupa cu analizele de fabricatie cu controlul productiei cu repartitiile operatiunilor pentru a evita obstacolele si a mentine un ritm regulat. Medicina insasi controleaza eficacitatea terapeuticilor sale si laboratorul de analize nu rapeste medicului calitatea sa de dignostician care ii permite sa faca sinteza tuturor elementelor prezente si sa ia decizii in ce priveste viitorul. Educatia in ansamblul ei nu va putea evolua in acelasi ritm cu societatea atata timp cat nu va sti sa foloseasca aportul cercetarii stiintifice pedagogice.
Afirmatia care termina capitolul precedent a provocat pana acum numeroase discutii si nu ne indoim ca va continua sa alimenteze noi polemici. Expunerea conceptiei noastre asupra acestui aspect ne va servi de tranzitie odata cu prezentarea unor curente actuale ale pedagogiei a caror noutate nu este prea mare dar care au obtinut mai multa importanta dupa publicarea a doua lucrari destul de diferite dar urmarind acelasi filon educativ: "Vers une pedagogie institutionelle" de Aida Vasqez si Fenand Oury si "La pedagogie institutionelle" de Michel Labrot.
Autorii cu simtil lor de a gasi formula si cu bunul-simt al celor obisnuiti cu munca scriu: "Fara indoiala cam peste tot si de secole intregi educatorii au incercat , au reflectat au descoperit. Ce ramane din toate acestea? De ce atat de putin? Altii ignorantii scriau. Ar fi interesant de cercetat de unde vin in pedagogie noutatile, cine le inventeaza?" In alta parte am discutat relatiile necesare dintre practica pedagogica si cerdetarea stiintifica si nu mai revenim asupra celor expuse. Lucrul cel mai important pentru noi este ca ea reprezinta baza revolutiei pedagogice care incepe cu autoconducerea si termina cu pedagogia institutionala. Limitele acestei introduceri nu ne permit sa stabilim deosebirile dintre aceste pozitii.
Acelasi protest din partea autorului: "este vorba de o contestare pe plan teoretic: structura verticala si autoritara este pusa in cauza. Ar putea fi vorba de o revolutie: daca aportul practic si teoretic provine de la executanti de la cei care din punct de vedere institutional sunt destinati tacerii incompetentei supunerii ce mai ramane din institutie?" iar mai departe autorii adauga: "Organizarea de tip militar a permis scolii publice sa se impuna, sa castige partida. E mai bine sa stim ca aceasta structura verticala si defensiva supune scoala impermeabilitatii ignorantei venite de jos imobilizatii pietrificarii ca si cum ne-am imagina ca un moment istoric ar putea castiga experienta". Lucrarea la care ne referim se termina prin aceste fraze deopotriva optimiste si melancolice: incet venita de la baza o pedagogie ascendenta va inlocui pe cealalta pe aceea care nu reuseste sa puna capat "experientelor" si sa treaca la actiune.
O asemenea atitudine cere un nou tip de relatie intre profesor si elelv si un nopu stil pentru viata scolii. Aceasta presupune trei modificari fundamentale. Prima rezulta din faptul ca profesorul devine constient de rolul sau de functiile si activitatile sale. A doua modificare se refera la relatiile dintre profesor si elevi. Mergand mai departe cu opinia lor autorii citati afirma ca intre doi subiecti A si B schimburile nu sunt posibile decat daca exista un al treilea termen: o meditatie. A treia modificare priveste organizarea clasei care trebuie sa fie considerata ca o societate democratica in miniatura. Este evident ca a voi sa pregatesti copiii pentru viata democratica facandu-I sa traiasca intr-o societate autoritara si colectiva constituie o incoerenta educativa si un nonsens pedagogic. La inceput profesorul ajuta sa creeze institutii care corespund nevoilor resimtite de ei. Astfel punem copilul sa traiasca o experienta de viata democratica si sa faca din organizarea vietii din clasa un element cu inalta valoare educativa. Dupa cum indicam mai sus, rolul conducator este inversat si se poate spune ca intr-o asemenea pedagogie care se numeste "pedagogie institutionala" primul scop urmarit nu este acela de a obtine asimilarea unei anumite cunostinte ci de a face sa rasara plecand de la interese existente adevarate interese intelectuale care ulterior vor putea sa trezeasca dorinta de a realiza aceasta asimilare.
In mod superficial cultura poate fi definita astfel: "ceea ce ramane dupa ce am uitat totul" sau "ceea ce ne lipseste dupa ce am uitat totul". Trebuie inlocuita cu o viziune mai nuantata a unei realitati complexe si greu de limitat. Notiunea de cultura este foarte relativa si s-a transformat mult in decursul timpului. Cultura omului bine instruit din secolul al XVII-lea nu mai era aceea a lui Rabelais iar cultura omului modern nu mai este automat cea care ar corespunde idealului iezuitilor din secolul al XVII-lea. Credem ca trebuie sa dam conceprului de cultura un continut in raport cu situatia moderna fara a neglija totusi contributiile trecutului.
Acestei relativitati istorice rebuie sa-i adaugam o alta constatare. Este greu daca nu imopsibil sa vorbim de cultura fara a remarca faptul ca exista forme si niveluri de cultura. O cultura enciclopedica este astazi o imposibilitate si un spitit contemporan nu poate stapani ansamblul cunostintelor epocii cum ar putea sa o faca un Toma d Aquino sau un Pico della Mirandola. S-ar putea spune fara intentia de a folosi paradoxul ca notiunea de cultura generala a fost inlocuita de cea de "cultura generala speciala" iar spiritul de observatie cel mai elementar ne obliga sa constatam ca noi cunoastem oameni foarte cultivati in domeniul literelor, altii in domeniul stiintelor altii in acela al artei. Nu e vorba aici sa confundam specializarea intr-un domeniu cu forma de cultura ci sa recunoastem ca daca vrem sa vorbim de un om cultivat in zilele noastre trebuie saspecificam in ce domeniu este cultivat. Nu trebuie sa credem ca formele de cultura sunt cu totul straine unele de altele pentru ca compartimentarile de alta data care delimitau limitele diferitelor discipline scolare au disparut sau sunt pe punctul de a disparea. Omul cultivat trebuie sa fie capabil de a intelege timpul sau si de a se situa el insusi in perspectiva acestui efort de progres. Acest aspect social al culturii moderne, acest numitor comun al tuturor formelor de cultura actuale exista el oare cu adevarat si prin ce se deosebeste de cultura generala de alta data? Nu credem ca putem defini acest numitor comun prin continutul sau decat doar intr-un mod foarte elementar. Odinioara toti oamenii cultivati aveau in comun un bagaj de cunostinte de judecati si orice aluzie a unuia din ei era inteleasa de toti ceilalti. Astazi pentru a descoperi elementul comun al tuturor culturilor ar trebui sa punem accentul mai mult pe atitudinea si felul de a aborda problemele. Minimum de cunostinte matematice care se cere diferitelor specialitati din domeniul "literelor" nu este constituit pentru fiecare dintre ei in aceleasi capitole ale matematicii; exista o mare deosebire intre ecuatiile diferentiale pe care astazi trebuie sa le rezolve un specialist in geografia fizica functiile diverse utilizate de un fonetician si statisticile psihologului sau ale istoricului. Ceea ce poate asigura legatura dintre acete forme de cultura este posibilitatea de a intelege alta cultura, pentru ca minimum de notiuni care apartin strict specialitatii clasice a permis sa se descopere o alta atitudine fata de fapte un alt fel de a intelege fenomenele alte metode de cercetare a probelor. Asadar trebuie sa cautam un numitor comun pentru ca societatea oamenulor cultivati sa nu fie compusa numai din indivizi juxtapusi ci sa fie o societate in care schimburile sa se poata stabili pentru folosul cel mai mare al tuturor membrilor si al tuturor formelor de cultura. Una din preocuparile celor care alcatuiesc sau vor alcatui programele va trebui sa fie asigurarea dezvoltarii paralele a formelor specifice de cultura si a elementelor comune susceptibile de a ajunge la o imbogatire reciproca.
Culturile nu se prezinta numai sub aspecte diferite. De fapt, nu ajungem niciodata sa fim omul cultivat perfect intr-un anumit domeniu. Nu ajungem niciodata perfect cultivati caci cultura nu este niciodata o stare atinsa. Notiunea de cultura implica un proces dinamic de perfectionare si omul cultivat este in primul rand acela care doreste sa continue a se cultiva. Ne aflam aici in prezenta unuia din caracterele importante ale culturii care consta intr-o anumita atitudine de curiozitate de cercetare constanta si de perfectonare. Consideram ca nivelul cultural oricare ar fi nivelul sau forma de cultura aleasa trebuie sa fie precedat de cel putin alte doua etape fara de care cultura nu are baze solide si nu poate sa-si merite pe drept numele. A fi cultivat inseamna a domina; a domina inseamna a exploata si a utiliza nu numai cu buna stiinta dar si in mod original anumite instrumente cunostinte pentru a cunoaste cat mai bine a intelege lumea si a reflecta asupra lumii. Aceasta presupune in prealabil trei sau patru cicluri de progres. Mai intai trebuie sa facem cunostinta cu arsenalul instrumental sa-l descoperim si sa invatam a ne servi de el. Nu exista o cultura literara fara invatarea lecturii; nu este cultura matamatica fara o initiere metodica in logica si in rezolvarea problemelor; nici cultura muzicala fara o cunoastere satisfacatoare a cantului si a solfegiului. Este rolul scolii primare de a asigura o initiere solida privind diferitele instrumente culturale fara de care orice evolutie ulterioara este condamnata esecului. Prin aceasta intelegem importanta fundatiilor pentru asigurarea soliditatii edificiului.
Toate cunostintele dobandite si instrumentele descoperite sunt folosite si aplicate la situatii din ce in ce mai diferite. Lectura este folosita pentru descoperirea unor domenii si pentru completarea cunoasterii limbii. Calculul serveste la rezolvarea problemelor vietii practice, solfegiul da posibilitatea sa se faca primele descifrari. Acest stadiu de utilizare si aplicare se prezinta dealtfel sub doua aspecte diferite dintre care cel de al doilea poate fi considerat mai cultural decat primul: aplicarea cunostintelor dobandite la situatii propuse de educator pe de o parte descoperirea situatiilor in care cunostintele dobandite pot fi utilizate pe de alta parte.
Acest ultim aspect este mai important deoarece corespunde adevaratei activitati a spiritului si dovedeste gradul cel mai mare de asimilare al primului stadiu. A invata o teorema de matematica apartine primului nivel; a sti sa folosesti teorema si sa o aplici unei situatii precise reprezinta primul nivel din stadiul al doilea. A descoperi ca rezolvarea unei anumite probleme cere aplicarea unei teoreme constituie pentru noi al doilea nivel al celui de al doilea stadiu. Dupa cum am avut ocazia sa aratam vorbind chiar despre matematica exista o interactiune directa intre aceste trei aspectr iar ultimul nivel presupune o activitate intelectuala fara de care accesul la cultura ramane nesigut. Putem fi inteligenti fara a fi cultivati dar din punctul nostru de vedere cultura nu este posibila fara inteligenta. Perioada care merge de la 9 la 12-13 ani este in primul rand aceea a imbogatirii cunostintelor insusite in scoala primara ca si inceputul unei noi acumulari care va permite accesul la niveluri ma ridicate de cultura. Sarcina primilor ani ai colegiilor de invatamant secundar este deci dubla: pe de o parte prelungirea si completarea din acest punct de vedere a actiunii scolii primare; pe de alta parte initierea in noi domenii pentru alegerea drumului care va asigura cele mai mari sanse de dezvoltare.
Ajungem astfel la un al treilea nivel cu adevarat cultural in masura in care permite stabilirea relatiilor analogiilor si diferentelor ca si structurarea si sinteza cunostintelor dobandite in numeroase domenii. Acest nou fel de a privi documentele stranse in anii precedenti duce la doua orizonturi in aparenta separate dar profund legate intre ele: reflectia filosofica si specializarea. In masura in care filosofia reprezinta un effort uman de a reflecta asupra propriilor sale cunostinte a propriilor sale activitati si aceea a semenilor sai, un om cultivat nu poate sa nu fie si filosof. Filosofia prelungeste efortul de conceptualizare din anii precedenti te invata sa pui serios in discutie toate elementele a priori te initiaza intr-o forma critica pe deplin intemeiata daca se exercita in domenii in care subiectul are o ampla formatie anterioara. Pe de alta parte aceasta formare generala si culturala permite sa se ajunga la stadiul specializarii dupa o orientare care sete ea insasi rezultatul unei alegeri lucide indrumata de cei care au putut urmari fazele evolutiei psihologice. Nu ne specializam printr-o lovitura de bagheta iar asupra acestei chestiuni Bachelard comenteaza astfel: "datfiind ca specializarea gandirii stiintifice este obligatoriu precedata de o cultura stiintifica solida care tocmai ea determina specializarea putem fi surprinsi ca specializarea stiintifica este acuzata atat de usor de a fi o mutilare a gandirii. Chir si in epocile in care gandirea stiintifica ramanea foarte generala si superficiala gasim aceleasi acuzari aceleasi avertismente impotriva perioadelor care ameninta din cuza specializarii, viitorul stiintei. Acum mai bine de un secol Goete, care toata viata luptase impotriva elementelor matemetice din fenomenele fizice invinuia tendinta stiintei spre specializare. Si nu este simptomatic faptul ca un Goethe si Jerome Paturot judecau la fel aceasta problema? Louis Raybaud scria in 1843: Tot impingand stiinta pe calea specializarii a rafinarii detaliilor daca ne putem exprima astfel ajungem la un fel de chintesenta in care totul se descompune. In chimie ca si in matamatica mi-e teama ca am ajuns la acest punct. Si pagini intregi din acest vechi roman prezinta textual glumele de astazi impotriva savantilor limitati la o specializare impotriva chimistului care a descoperit ca protoxidul de mangan este izomorf cu acela al fierului si ca sescvioxidul sau este izomorf cu peroxidul de fier. Izomorfia nu il intereseaza pe Jerome Paturot si intrucat chimia l-ar antrena in probleme atat de specializate nu ii va putea da o pozitie sociala. Cine se crede spiritual din punct de vedere filosofic se dovedeste foarte naiv in judecarea valorilor stiintifice. Asemenea pareri fie ca sunt prezentate de o personalitate glorioasa ca Goete sau de un burghez mijlociu ca eroul lui Louis Raybaud trebuie sa ne surprinda cel putin prin ineficacitatea lor. Stiinta isi urmeaza linistita calea.
Dar sa consideram problema specializarii sub aspectul ei pozitiv si actual fara sa ne ocupam de ecourile acestor vechi critici fara sa mai examinam acuzatiile partizanilor culturii generale ale acestor filosofi care cred ca pot judeca domenii complet necunoscute de ei domenii in care sunt contrar unor cuvinte celebre ca niste sfere cu circumferinta peste tot si centrul nicaieri.
In primul rand un lucru este sigur: specializarea gandirii stiintifice face atat de des apel la stiinta recutului incat pastreaza toata eficacitatea ralionamentelor generale si stimuleaza specializarile paralele. In fond, specialitatea actualizeaza o geneeralitate si pregateste gandirea dialectica. Ea da generalitatii o dovada precisa o ferificare detailata. Specializarea apartine cu necesitate domenuilui celei de a doua aproximatii temologice. Nu se poate da ca exemplu o a doua aproximatie care sa nu pastreze caracterele esentiale ale primei aproximatii. Orice unealta speciala oricat de elementara ar fi rectifica o onstrumentalitate prea vaga prea apropiata de o nevoie primitiva usor denuntata de existentialism. Desigur ne putem servi de orice corp solod pentru a executa functia unei parghii si a-i da o ieftina satisfactie vointei de putere. Dar finctia parghiei este executata mai bine si inteleasa mai usor daca folosim o bara de fier. Am specializat o unealta. Daca se intampla ca unealta sa lipseasca vom cauta in mod inteligent un obiect care sa o inlocuiasca.
Pana la urma culturile cele mai specializate sunt so cele care se preteaza cel mai usor la substituiri. Pentru ca sa ne convingem de aceasta e deajuns sa urmarim progresele esentiale dialectice ale judecatilor si tehnicilor specializate in care perfectionarea unui detaliu cere uneori o modificare radicala a procedeelor de fabricatie. Aceasta aptitudine de a suporta substituirile trebuie considerata ca o valoare de prim plan.
Culltirile specializate au si cele mai delicate reactii in fata esecurilor. Rutina este incorigibila iar ideile generale sunt destul de vagi pentru a gasi totdeauna mijlocul de a le verifica. Ideile generale sunt imuabile. De aceea ele sunt considerate fundamentale. Putem spune acelasi lucru despre gandirea teoretica. Cine s-a specializat intr-o ramura a algebrei si-a largit neaparat o cultura algebrica generala. Specializarea este si aici o garantie de cultura solida. Si este o cultura pe care o asteapta un viitor care poseda o problematica pe langa ceea ce a dobandit. O cultura stiintifica fara specializare ar fi o unealta fara varf, un foarfece cu lama tocita. (L activite rationaliste dans la physique contemporaine.)"
Specializarea astfel inteleasa este garantia unei adevarate cultiri generale iar locul scolii devine de o importanta considerabila. Daca munca de executare a fundatiilor a fost corect facuta specializarea se dezvolta pe o stanca solida si intregul edificiu fiind coerent progresele specializarii imbogatesc cultura intaresc atitudinea culturala si invers. Specializarea este asadar contrariul unei saraciri; este incununarea oricarei educatii.
S-ar putea vorbi in sfarsit si de al patrulea nivel al culturii rar atins de subiectii obisnuiti si care ramane privilegiul catorva: introducerea unor cunostinte noi descoperirea unor domenii ramase pana atunci neexplorate. Daca este adevarat ca orice inventator nu este neaparat un om cultivat credem ca cercetarea stiintifica inscrisa in perspectiva culturala pe care am definit-o corespunde ultimului nivel stabilit de noi. Adevaratul savant este acela care face sa progreseze stiinta sprijinindu-se specialitatea sa dar ramanand capabil sa foloseasca si disciplinele inrudite. La acest nivel cultura are o coordonata colectiva deoarece individul nu poate face nuci un progres daca nu profita de experienta stiintifica a grupului.
Acest tablou schematic al evolutiei spre cultura cu patru stadii nu traduce decat imperfect complexitatea realitatii. Intr-adevar trebuie sa semnalam doua elemente esentiale: invatarea nu incepe la aceeasi varsta in cadrul tuturor disciplinelor de stidiu iar ritmul ei de evolutie nu este acelasi. Una din sarcinile pedagogiei experimentale este determinarea celui mai bun moment al introducerii unei discipline sau a alteia ca si progresia sa fie obtinuta.
Rolul gradinitei de copii este evident si usor de definit; educatia trebuie sa ajute cresterea si sa o favorizeze la maximum pentru a pregati copiii sa infrunte in cele mai bune conditii greutatea invatarii fundamentale a lecturii si a calcului. Rolul gradinitei se extinde si la viata sociala si ea constituie un excelent mijloc de adaptare a copilului la viata de grup. Daca gradinita nu trebuie sa impiedice un copil precoce de a invata sa citeasca si sa socoteasca ea trebuie totusi sa aiba in vedere observatia plina de umor a lui Claparede: "nu tragand de coada un brotacel il facem sa devina mai repede broasca". Cultivarea sensibilitatii va trebui facuta in acelasi timp cu toate activitatile iar copii vor trebui sa traiasca fericiti in incantarea descoperirii lumii.
De la sase la unsprezece ani. - Intrarea in scoala primara care ar trebui determinata tinand seama de nivelul de maturitate scolara corespunde cu inceputul insusirii cunostintelor fundamentale. Ni se pare ca incepand cu aceasta varsta putem distinge cinci mari domenii de activitate strans in acelasi timp atentia ca aceste diviziuni nu trebuie sa determine domenii izolate ci elemente care sa participe la formarea culturala si sa ramana mereu in interrlatie.
Primul din aceste domenii este cel al limbii materne care trebuie sa formeze obiectul unei preocupari constante si atente din partea educatorilor. De la inceputul invatarii lecturii pana la initierea in istoria literaturii trebuie acordat un loc important lecturii exprimarii orale si scrise dobandirii mecanismelor verbale fundamentale care constituie partea esentiala a gramaticii la acest nivel. Imbogatirea vocabularului trebuie sa fie urmarita in tot timpul scolaritatii si din ce in ce mai mult in raport cu studiul mediului. Prin toate mijloacele trebuie sa permitem copilului sa se exprime sistematizand totodata cunostintele fara de care inventia ramane insuficienta.
Suntem in drept sa ne intrebam acum daca invatarea si perfectionarealimbii marene nu rebuie sa fie intovarasita cu incepere de la 8-9 ani de intierea intr-o limba straina. Multe experiente pedagogive par sa dovedeasca ca o invatare precoce a unei limbi straine nu este defavorabila totalitatii rezultatelor scolare iar pe de alta parte nevoile create prin contacte internationalepledeaza in favoarea acestei initieri. Se intelege de la sine ca la acest nivel cel putin in tipul primului sau a primilor ani invatamantul strict oral si esential practic trebuie sa permita copilului ca la terminarea scolii primare sa se exprime simplu si sa sustina o conversatie in limba straina.
Al doilea pilon in programele scolii primare il constituie initierea in disciplinele logice si in matamatica. Ca si limba matzerna calculul va trebui sa fie considerat un instrument in plus in serviciul copilului pentru a intelege mai bine lumea si a actiona mai bine asupra ei. Stapanirea perfecta a anumitor mecanisme si activitatea intelectuala sunt complementare si nu trebuie sa sacrificam unul din aceste aspecte in favoarea celulalt.
Toate aceste activitati nu pot fi indeplinite decat cu conditia ca organismul copilului sa fie capabil de a reactiona corect la oboseala provocata si sa permita pastrarea atentiei la un nivel constant precum si o frecventare scolara regulata. Educatia fizica sub toate formele sale este unul din elementele importante ale formarii inteligentei si personalitatii. Rolul educatiei fizice nu trebuie redus exclusiv la acela al unui element de igiena generala; daca este adevarat ca activitatile fizice accelereaza circulatia si prin aceasta irigatia cerebrala ca favorizeaza evolutia si functionarea sistemului nervos este tot atat de important de a pune accentul si pe alte contributii la dezvoltarea vietii intelectuale afective si sociale. Educatia fizica nu constituie un element secundar sau periferic al formarii copilului ci unul din domeniile esentiale a carui absenta ar distruge armonia unei educatii.
Un alt pilon pe care il luam in considerare se refera la o serie de discipline prea risipite in scoala contemporana. Este vorba sa se grupeze in jurul unui studiu al mediului o serie de cunostinte referitoare la observatia stiintifica la notiunile de istorie si geigrafie la diferite forme de arta la diferite forme ale vietii civice si sociale. Ordinea logica sau istorica de altadata trebiue inlocuita cu ordinea legata de gradul de complexitate al studiilor intreprinse. Aspectul anarhic al cunostintelor nu trebuie sa-l nelinisteasca prea mult pe educator, caci datorita fie stiintelor de sinteza fie unei progresii bine stabilite lucturile se oranduiesc de la sine se structureaza in functie de nivelul mintal si de ansamblul cunostintelor deja dobandite. Contrastele scolii cu viata asigura o baza concreta ca punct de placate si dezvolta la elevi dorinta de a aplica in lumea realitatii cunostintele obtinute.
Un studiu al mediului bine condus fixeaza copilul in acest mediu si il integreaza unui grup de care se va separa ulterior fara ruptura si fara conflict. Medius va fi cu adevarat cadrul de fond al copilariei sale din care isi va lua toate fortele si caruia ii va ramane profund atasat. O mai buna cunoastere a mediului apropiat pe urma a mediilor din ce in ce mai departate favorizeaza o educatie civica si sociala care poate obtine astfel o noua dezvoltare.
In al cincilea rand trebuie sa acordam un loc important tuturor tehnicilor de exprimare personala de la ritmica modelaj desen muzica lucrari manuale pana la exprimarea dramatica. Dezvoltarea tehnicilor de reproducere a operelor de arta a fost atat de mare in decursul ultimelor decenii incat acum putem pune copiii in fata marilor capodopere ale intregii umanitati. Discurile cu inregistrari de lunga durata dau tuturor posibilitatea sa asculte cea mai buna muzica. Educatorul este deci in masura sa intereseze puternic pe copii sa-I familiarizeze cu marile modele si sa ii indemne sa produca si ei. Inca din scoala primara trebuie sa oferimcopiilor o mare gama de mijloace de exprimare le putem oferi cunostinte fundamentale care vor reprezenta in ochii nostri primele stadii ale formarii culturale artistice si manuale.
De la unsprezece la cinsprezece ani. - Odata cu intrarea in invatamantul secundar regasim marile domenii precedente cu cateva deosebiri. Daca ne referim la schema reprezentata la inceput cu privire la drumul spre cultura este usor de inteles ca marile domenii pe care noi le deosebim sunt in foarte stransa relatie si ne indreptam spre o alegere spre o prima forma de specializare care se va dezvolta la invatamantul superior.
Primul domeniu important ramane si acum acela al limbii materne si al limbilor vii si a celor moarte si al prelungirii studiului in planul istoriei literaturii. Perfectionarea limbii trebuie sa fie continua si sa se sprijine din clipa aceasta pe comparatii care devin din ce in ce mai numeroase. Elementele dobandite in cursul anilor precedenti pot da loc la reflectie abordandu-se cu bune rezultate nivelul gramaticii. Inainte de a atinge stadiul literaturii studiul textelor valoroase este un mijloc puternic de imbogatire a experientei psihologice a adolescentului. Datorita marilor opere literare il facem sa descopere orizonturi pe care nu le cunoscuse inca in mediul apropiat sau in mediile mai indepartate. Daca lectura explicata are o valoare sigura in ceea ce priveste perfectionarea limbii si a stilului ea are si o mare putere de maturizare psihologica atunci cand este bine condusa. Ea ofera adolescentului tabloul unor personalitati il face sa participe le drame intime a caror existenta o ignora il pune in prezenta complexitatii vietii umane a problemelor vietii sociale.
Largirea orizonturilor sale umane este rezultatu insusirii unor limbi moarte sau vii. De fapt, a invata o limba insemna a te initia intr-o civilizatie in alte moduri de viata in alte feluri de a reactiona decat ale noastre. dEzvoltarea schimburilor internationale si rapiditatea calatoriilor actuale vor pune omul de maine in numeroase ocazii de a se afla in prezenta strainilor si el va trebui sa fie capabil sa se adapteze repede la mentalitatea si obiceiurile interlocutorilor sai. Pe plan personal aceasta multitudine de sisteme de referinta reprezinta o mare imbogatire care deschide caile spre adevarata cultura.
Descoperirea lumii din aceasta perspectiva se face tot prin arta sub toate formele sale. Este surprinzator sa vedem cum in multe din asezamintele noastre pregatirea estetica este un domeniu incredintat de preferinta celor numiti profesori de materii secundare. Totusi intr-o perspectiva sintetica ar fi necesar sa se exploateze o tema punand la contributie atat pictura cat si sculptura si muzica si dansul atat cinematograful cat si teatrul. Toate artele se inspira in parte din pasiunile omenesti si cu ajutorul capodoperelor putem cunoaste umanitatea. Ni se pare ca in cursul acestei perioade a adolescentei in care spiritul individului trebuie sa fie imbogatit prin contributia tuturor formelor de civilizatie disciplinele literarare sunt esentiale pentru formarea personalitatii si toti copii trebuie sa profite de aceasta educatie. Trebuie sa rezervam istoria si critica literara celor care se vor orienta profesional spre studiul literaturii.
Descoperirea si intelegerea lumii pot si trebuie sa fie facute printr-o alta latura si cu ajutorul unei noi metode: toate disciplinele stiintifice vot raspunde acestor necesitati. Am grupat intentionat in aceasta rubrica un anumit numar de discipline care se apropie cand sunt considerate la nivelul superior al cercetarii. Intr-adevar, reunim in acest domeniu stiintele matematice stiintele istorice stiintele geografice stiintele fizice si naturale stiintele economice.
Stiinta fundamentala si acum necesara aproape tuturor celorlalte este matematica. Aceasta, in oricare dintre ramurile saletrebuie sa permita elevului sa se initieze intr-o forma de rationament pe care nu I-au oferit-o disciplinele literare, si anume rationamentul matematic. Putem fi obiectivi in fata unui text a unui tablou sau a unei opere muzicale dar partea de interpretare personala este fundamentala iar determinismul acordului sau dezacordului creat intre opera de arta si individul care o contempla nu are nimic matamatic. In prezenta unei probleme dimpotriva si fara a neglija nota personala a unor anumite procedee toti subiectii sunt chemati sa urmeze aceleasi cai pentru a ajunge la aceleasi rezultate. Tocmai aceasta scoala de logica speciala atribuie o valoare de neinlocuit matamaticienilor.
Spititul stiintific modern nu este constituit numai de forma matemetica; si celelalte discipline vor aduce noi procedee de a intelege fenomenele si care vor permite nuantarea rigorii matematice. Pe de o parte avem stiintele de observare in sensul general al termenului (stiintele naturale, istoria, geografia, stiintele sociologice si economice); pe de alta avem stiintele experimentale (fizica, chimia, biologia); psihologia ar putea fi introdusa in ambele domenii. A invata sa observi on obiect, fenomen sau document inseamna sa inveti sa il interpretezi, sa ii faci critica. Asupra acestui punct procedeele istoricului geologului ale psihologului au multe puncte comune. Cautarea explicatiei sau cautarea unor ipoteze constituie procedeul esential al acestor grupe de discipline. Forma de rationament stiintific este destul de diferita de cea ceruta de matematica. Istoria evolutiei unei plante miscarea unei populatii sau dezvoltarea unui oras fac apel la activitati psihice inrudite iar adolescentul poate sa se initieze intr-o forma noua de analiza si de explicare a realitatii lucrand cu continuturi diferite.
Daca cercetarea si critica faptelor umane de cautare a unei ipoteze sunt singurele activitati cu putinta in acest prim grup de discipline in domeniul stiintelor fizice chimice si biologice este posibil sa se mearga mai departe. Ipoteza trebuie sa mearga la un control experimental si in laborator adolescentul invata o noua forma de rationament apropiata si totodata diferita de cele precedente. Observarea unui fenomen analiza si incercarea de a face sa varieze pentru a descoperi legea determinismului sau constituie un alt aspect al activitatii stiintifice moderne in care toti tinerii trebuie sa fi initiati. Inteligenta si gandirea omului modern rezulta dintr-o dezvoltare stiintifica de mai multe secole iar educatia actuala rebuie sa inlesneasca tuturor copiilor sa profite de achizitiile umanitatii obtinute in timp indelungat si cu rabdare.aceste forme de invatamant pot interveni de indata ce structura mintala a copilului o ingaduie si ele apartin tuturor nivelurilor de invatamant. Ele nu sunt rezervate ciclului de determinare care succede ciclului de orientare. Ulterior vor fi dezvoltate mai mult sau mai putin dar este necesar ca adolescentul sa fi fost initiat in aceste diferite atitudini fata de fenomenele inconjuratoare si de numeroase forme ale rationamentului stiintific fie ca el devine latinist, istoric matemetician cantaret sau lucrator manual.
Toate acestea presupun colaborarea profesorilor si coordonarea disciplinelor; accesul la adevarata cultura este consecinta acestei conjugari a eforturilor. Impartirea specialitatilor pe discipline va trebui poate sa fie inlocuita pe impartirea intemeiata pe natura activitatilor psihologice. Cum ne este imposibil sa ii invatam pe elevii nostri totalitatea cunostintelor dintr-o anumita disciplina trebuie sa alegem pentru ei cunostintele cele mai caracteristice si sa-I facem in stare a descoperi pe celelalte influentandu-le dorinta de a cauta. Orcum ar fi intentionam sa insistam asupra acestui al doilea aspect pentru ca datorita unei regrupari a activitatilor si colaborarii mai multor specialisti sa se poata promova fara a ingreuia programele o adevarata formare care va constitui o excelenta platforma de plecare pentru specializare cat si pentru formarea culturala.
La aceste doua mari domenii educative trebuie sa adaugam un altreilea consacrat formarii individului sub unghiul personal si social cele doua fiind in foarte stransa relatie. In acest al treilea pilon al educatiei includem educatia fizica si sportiva, diversele tehnici de exprimare formarea morala civica si sociala. Toate aeste activitati trebuie sa contribuie la imbogatirea personalitatii la urmarirea maturizarii psihologice la dezvoltarea individului. Munca educatorului nu s-a terminat odata cu construirea unei minti bine formate care poate sa fie si bine informata. Dimensiunile fizice si sociale ale personalitatii nu mai pot fi neglijate in pregatirea omului de maine. Cautarea originalitatii si a imbogatirii prin exprimare personala trebuie sa faca parte dintr-o educatie care pretinde sa nu mai fie o simpla instructie. Daca vrem sa ne pregatim copiii cu scopul de a face din ei oameni adevarati si nu tehnocrati pasivi lipsiti de personalitate trebuie sa indreptam o marte parte din eforturile noastre asupra acestor aspecte ale formarii.
Educatia fizica si sportiva va avea aceleasi obiective ca si in timpul ciclului precedent. Initiativa sportiva posibila la nivelul adolescentei va dezvolta la elevi simtul efortului colectiv si al competitiei loiale ea va fi un element esential al formarii caracterului. Mai concret va permite omului sa-si conserve echilibrul si sanatatea cu toate conditiile unei vieti pe care progresele tahnice tind sa o indeparteze de natura.
Tehnicile de exprimare vor continua sa fie cultivate atat in scopul perfectionarii instrumentale cat si in perspectiva dezvoltarii originalitatii si a eliberarii individului. Ele vor constitui un complement indispensabil formarii stiintifice care tinde spre o uniformizare si vor imbogati cultura literara si artistica.
In ceea ce priveste formarea morala, civica si sociala acesta trebuie sa rezulte dintr-o oraganizare adecvata scolii dintr-un climat favorabil manifestarii virtutilor pe care vrem sa le dezvoltam dintr-o informare izvorata atat dintr-un invatamant sistematic cat si din discutii referitoare la situatii reale sau traite. Aici fiecare profesor trebuie sa fie specialistul si in acelasi timp complementarul celorlalti. Daca profesorul de matematica trebuie sa fie si profesor de franceza profesorul de istorie trebuie neaparat sa scoata in evidenta procedeele rationamentului sau stiintific iar profesorul de muzica trebuie sa participe la anumite explicari ale textelor. Situatia este aceeasi pe planul formarii morale civice si sociale in care fiecare profesor trebuie sa se simta implicat. Toate acestea nu ne impiedica sa prevedem un program de cunostinte care trebuie dobandite. Metodele active vor putea tramsforma studiul plicticos din institutiile noastre intr-un studiu concret ce va utiliza tehnicile de studiu ale mediului despre care vorbeam in cazul scolii primare. Daca rolul scolii este pregatirea omului de maine tot in misiunea sa intra pregatirea cetateanului pentru participarea activa la viata politica. Astfel aceasta va deveni o viata cu adevarat democratica.
Dupa varsta de saisprezece ani. - Datorita organizarii metodelor pedagogice practicate pana atunci adevarata orientare a elevilor devine posibila iar structurarea programelor se va schimba intrucatva. Va rebui sa pastram cei trei piloni pe care I-am indicat mai inainte dar cu o amploare relativ diferita. Daca at rei-lea domeniu trebuie sa ramana pentru toti un element comun su fundamental al formarii acum pentru unii este insotit de un inceput de formare profesionala tehnica. Totusi diferentele nu sunt asa de mari cum ne par la o examinare rapida. Pana la sfarsitul invatamantului secundar formarea morala civica si sociala trebuia sa fie aceeasi pentru toti. In cursul acestui ultim ciclu al invatamantului secundar relatiile dintre diferite cunostinte trebuie sa depaseasca nivelul simplei asimilari si al utilizarii curente pentru a fi plasate in cadre mai generale si in raport cu contexte mai largi. Aceasta munca culturala in profunzime ar trbui facuta in toate sectiile si ar trebui sa fie intovarasita pentru fiecare domeniu de specializare de o prima initiere in domeniul specialitatii de o prima initiere in exigentele profesiunii viitoare. Pe o baza care de acum inainte este solida si comuna ar putea sa se grefeze primele diferentieri care ar consta fie dintr-o aprofundare a anumitor parti ale programelor anterioare fie dintr-o initiere in tehnici noi de cercetare fie din insusirea unor noi parti ale programei ramase pana atunci neexplorate. Acelasi spirit ar domni in sectiile tehnice care s-ar bucura de un prestigiu identic cu acela al celorlalte sectii deoarece trunchiul comun al invatamantului general ar fi acelasi ca si in celelalte sectii. Din acel moment pregatirea tehnica ar putea sa se sprijine pe un fond de pragatire generala care ar favoriza insusirea rapida si inteligenta a tehnicilor profesionale moderne. O buna orientare ar duce la acest nivel la clase omogene si bine pregatite iar profesorul ar putea obtine un nivel ridicat in predarea obiectului sau.
Liniile mari ale scolaritatii copiilor ajunsi cel putin la nivelul bacalaureatului se observa limpede ca satisfacerea nevoilor anului 2000 presupune existenta a 50% de bacalaureati din populatie. Dar in acest tablou general nu putem ignora pe cai care nu vor urma normal si regulat drumul firesc a carui orientare generala am indicat-o mai sus. O perspectica coerenta si democratica a problemelor pedagogice trebuie sa ne permita discutarea problemelor prezentate de educatia tuturor copiilor.
Daca ne referim la tabloul sumar al evolutiei din lumea muncii stim ca numarul muncitorilor manuali va scadea din ce in ce mai mult deoarece toate lucrarile efectuate de ei vor fi progresiv asigurate de masini. Industria de maime va avea nevoie de tot mai multi muncitori cu inalta calificare pe care va trebui sa-I formeze cu orice pret. In cursul ciclului de observare si de prientare cei cu mai multe aptitudini manuale sau cu mai multe dificultati intelectuale vor fi treptat dirijati spre o pregatire mai practica care fara a neglija invatamantul general va initia elevii in practicile profesionale si va pregati muncitori calificati. Dupa cum am aratat aceasta pregatire profesionala va pastra chiar pe plan tehnic un aspect cultural intrucat va rebui sa faca apt muncitorul pentru recalificare. Efortul educativ care va duce la urmarirea unei perfectionari profesionale constante va fi unul din elementele esentiale ale adevaratului progres social. Oricum s-ar pune problema activitatile prevazute pentru formarea fizica, morala civica si sociala a tinerilor ar trebui sa fie aceeasi pentru toti elevii din sectiile practice si pentru cei di alte sectii pentru a lasa posibilitate de a gasi momentul necesar formarii profesionale. Exigentele programelor mai putin importante acum ne vor permite sa lucram mai lent si mai sigur. O examinare aprofundata a anumitor probleme va urmari asigurarea temeinica a cunostintelor elementare indispensabile si cautarea tuturor ocaziilor de a starui asupra reflectiei si a rationamentului. uRmarirea unei legaturi stranse intre formarea profesionala si invatamantul general va asigura o unitate a carei valoare culturala va fi incontestabila.
In aceste perspective de ansamblu trebuie sa mai fie considerata o alta categorie de copii: aceea a copiilor neadaptati. Cu toate sfortarile (!!!) educatorilor din scoala primara un anumit procent de copii vor avea nevoie de un ritm mai lent si de tehnici pedagogice strict adaptate nivelului lor psihologic. Intentionat vom evita sa vorbim de o pedagogie speciala pentru aceste categorii de copii deoarece efortul de adaptare al profesorului la situatia acestor elevi este constant si se traduce prin tehnici procedee diferite care desi dau un aspect special clasei respecta totusi marile principii pedagogice.
Ni se pare posibila concilierea unitatii cu diversitatea educatiei data tinerelor generatii. Nu inmultind optiunile vom asigura automat o satisfacere a nevoilor viitoare; printr-un numar prea mare de specialitati riscam sa faramitam formarea si sa raspundem intr-un mod din ce in ce mai limitat la exigentele profesionale in dauna atat a culturii cat si a fericirii personale. Nu ne putem increde numai in cunostintele pe care le poseda un individ. E mai bine sa ne incredem in felul sau de a intelege problemele in posibilitatile sale de a face progrese si de a se adapta. Exigentele patronilor adesea nu urmaresc decat interesul propriu iar urgenta nevoilor de satisfacut duce la sacrificarea a ceea ce poate parea un lux inutil si la cautarea unui profit imediat. O educatie da rezultate dupa un timp indelungat iar pedagogul trebuie sa se straduiasca sa-si depaseasca epoca daca vrea ca educatia pe care o da astazi sa pregatesca bine cetateanul de maine.
Exista adevaruri banale pe care nu tebuie sa ezitam a le repeta. Daca cei mai multi dintre educatori afirma ca trebuie sa cunoastem copilul cati in practica zilnica aplica cu adevarat acest mare principiu pedagogic? Dupa apelul dat de Rousseau in "Emil": "Incepeti prin a va cunoaste elevii, caci cu siguranta nu ii cunoasteti", atitudinea fundamentala a multor educatori nu s-a schimbat deloc. Totusi a fost aratata importanta acestei schimbari a punctului de vedere si care deplaseaza punctul de plecare al procesului educativ. Am insistat suficient asupra exigentelor sociale ca sa fie destul de usor de aparat ideea ca pentru atingerea obiecivelor pe care ni le-am propus cele mai bune cai isi au punczul de plecare in psihologia copilului.
Trebuie inteles ca educatorii din toate categoriile gasesc scuze sa nu realizeze ceea ce teoreticienii cer de multa vreme. Psihologia genetica este recenta, iar ceea ce pare a fi adevarata psihologie a copilului aceea care duce la cunoasterea reala a elevilor dateaza numai de cateva decenii. Putem spune ca interesul fata de copil si adolescent manifestat atat de catre parinti cat si de educatori nu s-a dezvoltat cu adevarat decat incepand cu al doilea razboi mondial. Primele carti de psihologie genetica scrise pentru educatori sunt toate ulterioare anului 1940 si de o valoare inca inegala.
Dar trebuie sa intelegem ca functia educatorului si raporturile pe care le intretine cu elevul nu sunt prin natura lor favorabile cunoasterii psihologice a subiectului. Ar trebui facut in cazul de fata un examen psihanalitic corpului didactic a carui tendinta inconstienta de a nu percepe in elev decat aspecte comune cu adultul si de a neglija deosebirile este evidenta. Constient de importanta misiunii sale orbit si atras de obiectivul spre care tind toate sfortarile sale adica formarea unui adult educatorul tinde sa neglijeze tot ce I se pare strain pe drumul direct ce duce spre scop. Treptat metodele si procedeele se modeleaza dupa obiective. El lucreaza cu copilul asa cum s-ar lucra cu un adult de proportii reduse. Nu vrea sa dezvolte in el decat ceea ce seamana cu datele pe care le cunoaste despre adult si are tendinta sa inabuse tot ceea ce nu este conform cu idealul pe care si l-a format. Indepartarea multor educatori de adevaratele probleme psihologice trebuie cautata intr-un exces de constiinta profesionala intr-o prea mare preocupare de a ajunge repede la rezultate. Nu vrem sa spunem ca intr-un anumit fel educatorii nu isi cunosc elevii practica atenta a educatiei ofera profesorilor un numar important de informatii si de cunostinte deosebite. Aportul esential al marilor lucrari psihologice din ultimii cincizeci de ani a fost regruparea intr-un ansamblu coerent a tuturor cunostintelor imprastiate ansamblu din care s-au desprins anumite explicatii generale ipoteze fecunde si conceptii asupra copilariei. Psihologia genetica moderna a reinnoit toate cunostintele noastre si le-a oferit un cadru nou in care ele se fixeaza si obtin un maxim de edificare. Este meritul marilor pedagogi si al tuturor marilor educatori de a fi inteles si proclamat necesitatea conostintelor psihologice pentru realizarea muncii educative.
Nu dezvoltam aici primejdiile unei ignorari a legilor psihologice pentru ca ar fi necesar un capitol intreg pentru neadaptarile scolare la toate nivelurile si la toate gradele. Copilul este o fiinta vie care traieste intr-un mediu dat. A-l cunoaste insemna a cunoaste realitatea lui bilogica realitatea sa psihologica si mediul in care se dezvolta. Inseamna deasemenea a-I cunoaste biografia experientele sale si etapele succesive ale formarii sale. Primul domeniu important in care educatorii trebuie sa se initieze este acela al genezei copilului studiata sub toate aspectele: biologic, psihologic, social. Cum sa nu intelegem neatentia copilului daca nu cunoastem deloc oboseala lui biologica ritmurile activitatii sale nivelul intereselor sale mentale starea motivatiilor sale climatul familial si dificultatile pe care le intampina copilul in familie? Educatorul va trebui sa cunoasca perfect diferitele stadii ale cercetarii pentru a intelege si accepta anumite reactii infantile pentru a intelege si modifica pe altele pentru a sti care pot fi exigentele sale in ceea ce priveste introducerea elementelor noi. Vom vedea atunci dezvoltandu-se un nou flux de cunostinte psihologice care se vor apropia si mai strans de realitatea copilului care vor fi si mai valabile decat precedentele. Daca nu consideram realitatea infantila ca un dat adsolut suntem in drept sa credem ca actiunea pedagogica exercitata de un educator psiholog va permite nu numai descoperitea aspectelor psihologice ramase pana atunci necunoscute ci si scoaterea la iveala a unor structuri mintale in raport cu metodele utilizate. In consecinta, cunoasterea realitatii infantile nu este independenta de tehnicile de actiune folosite in educatie cunostintele pe care le aven despre copil trebuie considerate ca fiind in esenta apte de reannoire. Aceste relatii dintre realitatea subiectului si mijloacele de actiune asupra lui sunt incurajatoare pentru educator deoarece ii deschid numeroase perspective si nu il inchid intr-un determinism stramt care sa ii limiteze prea mult actiunea. Parabola bunului gradinar care constata cresterea si se bucura de dezvoltarea florilor sale trebuie inlocuita cu aceea a horticultorului modern preocupat nu numai sa aiba flori frumoase ci flori noi datorita ingrasamintelor bine alese altoiurulor cautarii unor noi conditii de cultura. Educatorul nu trebuie sa ramana pasiv in fata evolutiei copilului si sa se multumeasca sa-l admire; el trebuie sa actioneze dar respectand realitatea pentru a nu o mutila nici traumatiza.
Aceasta presupune ca pe langa liniile mari ale cresterii copilului educatorul trebuie sa cunoasca legile psihologice importante ale activitatii umane si sa le ia in consideratie. Procesele psihice au un determinism pe care nu il poate considera fara risc. Invatarea bine condusa permite sa se castige mult timp si sa se obtina rezultate fecunde. Ea ofera copilului metode de lucru ajutandu-l sa progreseze. Legile oboselii, ale insusirii cunostintelor ale spatierii perioadelor de invatatura se gasesc la baza metodelor, tehnicilor si procedeelor educatice. Legile fundamentale ale perceperii si descoperirii lumii de catre copil principiile generale care domina motivatia si desfasurarea conduitelor umanear tregui sa constituie pentru educator indrumatoare pretioase si active. Actiunea educatorului asupra grupului pe de alta parte nu poate fi realmente eficace si educativa decat respectand datele principale ale microsociologiei moderne.
Un asemenea bagaj de cunostinte duce normal la domeniul psihologiei diferentiale. Intr-adevar nu este suficient sa cunoastem legile psihologiei generale pentru a ajunge la cunoasterea psihologica a elevilor asa cum ne-o imaginam noi. Daca liniile mari schitate mai sus permit educatorului sa determine elementele principale ale progresiei pedagogice actiunea educativa zilnuca care o cunoaste deosebita fiecaruia dintre copiii care constituie grupul scolar. Finetea si intuitia educatorului trebuie sa fie in acest caz superioare cunostintelor sale teoretice si spiritului sau de ordine. Fiecare elev constituie un caz avand in vedere conditiile sale de viata, experientele proprii si caracteristicile sale originalitatea sa. Prin urmare, profesorul trebuie sa posede un anumit numar de informatii care sa-I inlesneasca sa ajunga la aceasta cunoastere concreta si solida. Descoperim astfel necesitatea servicii lor psihologice si medicale de care scoala contemporana nu se mai poate lipsi. Carnetul individual deschis de la intrarea copilului in scoala va regrupa sistematic informatiile privitoare la dezvoltarea biologica si psihologica a fiecarui copil si datorita acestor informatii educatorul va putea rezolva imediat anumite probleme. Lasam deoparte problemele deontologice puse de un asemenea dosar ca si problemele tehnice relative la alcaruirea sa. Dar cum am mai spus este vorba de probleme minore deoarece educatorul nu este in masura numai prin formarea sa sa exploateze mai profund psihismul in cazul dificultatilor grave. Rolul aceste revine serviciilor psihologice ale scolii. Intr-un moment al cresterii si al vietii sale scolare un copil poate fi blocat din diferute motive. Cu ajutorul tehnicilor psihologice acum bine puse la punct psihologul va putea mai usor descoperi originea dificultatilor si va putea ajuta astfel profesorul sa rezolve problemele. In cazul unor tulburari mai importante copilul va fi indrumat spre un centru de consultatii psihopedagogice unde cu ajutorul diferitilor specialisti se va putea stabili un bilant complet si se vor da pe plan educativ indicatii precise si fructuase pentru profesor. Scoala de maine nu mai poate fi conceputa fara a include aceste diferite organisme fara de care sarcina educatorului nu se poate exercita complet. Educatorul nu va uita nici faptul ca lucreaza nu nimai cu un copil ci cu un elev care reprezinta un element al grupului social. A stimula o clasa inseamna o desfasura o activitate de tip psihosocial. Va fi deci indispensabil ca educatorul sa posede notiunile fundamentale ale psihosociologiei grupelor mici.
Al patrulea domeniu al cunoasterii psihologice putin dezvoltat dar important pentru educator este acela al diferitelor discipline scolare. Daca descoperirea mediului perfectionarea limbii materne formarea formarea individuala pun in joc toate marile legi ale psihologiei unele aspecte ale activitatii scolare situeaza copilul in fata unor discipline, iar initierea in aceste domenii prezinta probleme psihologice grele si inca putin cunoscute. Initierea in lectura, invatarea scrisului descoperirea calcului constituie probleme psihologice si psihopedagogice despre care educatorul trebuie sa fie informat. In functie de ideea exprimata nu exista decat o singura psihologi a lecturii psihologie care ar trebui sa fie valabila pentru toate disciplinele. Dupa metodele utilizate putem observa reactii diferite comportamente deosebite. Trebuie sa cunoastem ce procese psihologice implica sau pun in jos o anumita tehnica sau practica de educator. Adaptarea reciproca a copilului si a educatorului a elevului si a organizatiei scolare nu poate sa se efectueze corect daca neglijam problemele psihologice.
Cunoasterea legilor psihologice ne prezinta un model de evolutie a dezvoltarii si al doilea mare principiu al nostru afirma ca educatorul trebuie sa tina seama de aceasta evolutie pentru a imagina metode pedagogice corespunzatoare obiectivelor propuse.
Daca acceptam primul principiu enuntat si daca luam in considerare specificul infantil constatam fara dificultate ca psihismul infantil fara a fi total diferit de al nostru raspunde unor legi de structura si de functionare care nu sunt acelea ale psihismului adultului. Al doilea principiu nu consta in a face nici un ideal din aceasta realitate psihologica nici in a propune educatorului sa includa copilul in aceasta realitate provizorie. El cere ca acesta situatie originala a copilului sa fie considerata un punct de plecare pentru a ajunge mai bine la starea de adult.
Actiunile psihologice ale copilului sunt departe de a fi identice cu cele intelectuale ale adultului care tind din ce in ce mai mult spre logica fie sub o forma inductiva fie de cele mai multe ori sub o forma educativa. A voi sa impui de la inceput copilului o metoda de gandire care ii este straina a voi sa-l supui unor progresii diferite de cele pe care este capabil sa le inteleaga inseamna a diminua intentionat eficacitatea actiunii educative.
Intr-adevar activitatea psihologica a copilului nu pleaca de la principii clar puse in evidenta pentru a deduce din ele consecintele sau pentru a nu admite anumite fapte pe baza carora se va construi un intreg rationament. Gandirea sintetica un este nuci inductiva nici deductiva asa cum este la adult. Intr-un anumit sens poate parea anarhica. De fapt nu este decat reflexul adaptarii unui organism biologic evoluat dar care nu a ajuns la o maturitare completa. Copilul care la nastere este sclavul ritmurilor nictemerale davine capabil sa se supuna ritmurilor mai complexe ale vietii sociale. Contactele cu lumea umana care se faceau numai prin intermediul emotilor se efectueaza din aces moment prin intermediul limbajului in care copilul se initiaza treptat. Cunostintele partiale si inexacte posedate de copil sunt inlocuite cu unsistem de cunostinte din ce in ce mai analizate din ce in ce mai organizate si mai structurate in raport cu altele. Actiunile impulsive si inconstiente ale copilului mic sunt inlocuite cu operatii structurate gandite si din ce in ce mai evoluate adaptate scopului pe care vrea sa-l realizeze. A respecta progresia psihologica echivaleaza cu utilizarea unei metode globale cu copiii mici pentru initierea in tehnicile fundamentale si a unei metode mai deductive cu adolescentii pentru didciplinele intelectuale. A respecta progresia psihologica a copilului inseamna a pleca de la mediul in care acesta traieste pentru a ne ridica la idei generale mai abstracte pe cand a respecta progresia psihologica a adolescentului inseamna a porni mai repede de la idei generale sau de la orizonturi mai largi pentru a realiza progresul cunostintelor pe plan mintal fara a pierde contactul cu realitatea.
Procesul general este de natura analitica si abstracta. Este vorba sa plecam de la ceea ce face sau stie copilul asigirandu-ne de solidaritatea relativa a acestor actiuni sau cunostinte. Continuand cu imbogatirea experientei si a cunostintelor copilului educatorul va favoriza prin toate mijloacele apropierile si comparatiile in scopul de a pregati terenul pentru clasificarile prealabile indispensabile activitatii logice. Esentialul la inceput nu este clasificarea insasi ci atitudinea de clasificare care se dezvolta incepand cu comparatiile facute posibile prin apropieri. Atat timp cat copilul nu este constient in anumita masura de asemanari sau de diferente actiunea educativa nu poate urmari cu adevarat initierea in tehnicile instrumentale oricare ar fi ele. Dimpotriva, odata ce elevul este in stare sa apropie sa reuneasca in aceeasi categorie mai multe obiecte sau actiuni si sa spuna ce le apropie atunci poate incepe aventura de tip intelectual si logic. Datorita actiunii educative apropierile, comparatiile si clasificarile vor deveni din ce in ce mai complexe mai fine si mai nuantate. Cu ajutorul actiunii grupului se va putea cauta uniformizarea clasificarilor facute de catre fiecare copil si se vor putea explica motivele alegerii criteriilor. Se va ajunge astfel la o formare logica riguroasa inradacinata in experienta subiectului si care va rezulta dintr-o serie de salturi succesive. Acest procedeu pedagogic general poate fi aplicat in toare domeniile vietii scolare si ar putea fi considerat baza comuna a tuturor metodelor speciale.
Adaptarea liniei noastre de conduita la varsta elevilor la momentele deosebite ale cresterii lor la situatiile precise in care se gasesc ne duce in mod logic la considerarea actiunii noastre educative in raport cu cercuri psihologice din ce in ce mai stranse si in cele din urma la individualizarea invatamantului. Liniile de forta ale evolutiei psihologice prezentate in trasaturi mari sunt valabile la o anumita scara in mod statistic. Dezvoltarea fiecarui copil este originala si cu toate ca se inscrie in cateva mari rubrici prezinta totusi unele aspectr care nu au nici un puncr comun unele cu altele. Metodele generale trebuie sa tina seama de aceste diferente individuale si sa nuanteze pentru fiecare copil diferitele lor aspecte. Pentru a atinge aceleasi obiective caile sunt variate iar educatorul trebuie sa dispuna de mijloace pedagogice destul de bogate pentru a putea alege tehnica sau procedeul care convine sau se potriveste fiecarui caz in parte. Numai cu aceasta conditie eficacitatea educativa va fi maxima si nici unul din eforturile profesorului nu va fi zadarnic. Fara a pierde din vedere obiectivul ce va fi atins educatorul va gasi mijloacele adecvate pentru usurarea inaintarii sprijinindu-se pe cunoasterea psihologica a fiecaruia din elevii sai.
Sursele activitatii omenesti pot fi reduse schematic la patru categorii care rezulta din impartirea in doua a celor doua serii de cauze. Putem deosebi o prima serie legata de factori interiori fie exteriori ai subiectului. Fiecare din aceste categorii poate avea un caracter involuntar sau voluntar. Clasificarea acesta prea sumara ne ofera o prima explicatie destul de valabila. In primul grup intalnim activitatea de origine biologicalegata de progresele maturizarii nervoase. In urma mielinizarii anumitor parti ale sistemului nervos noi activitati devin posibile iar copilul se ocupa cu ceea ce ni se pare a fi un joc si care de fapt nu este decat explorarea posibilitatilor nascande descoperirea exercitiilor necesare care vor asigura subiectului dominarea functiei in devenire. Perioada jocului functional care constituie unul din elementele esentiale este definita foarte exact. La copilul mic aceasta activitate este involuntara si de origine interna.
Tot de origine interna dar avand un caracter voluntar si constient este activitatea dorita, acceptata si pregatita de un subiect care isi alege un scop si cauta mijloace de a-l atinge. Activitatea aceasta reala fie ca se desfasoara pa plan material sau mintal are un caracter centrifug fundamental. Punctul sau de plecare este exclusiv invidual si ea devine repede originala creatoare putand pecetea personalitatii subiectului.
Activitatea unui subiect nu este intotdeauna asa de spontana iar cele doua ultime categorii de cauze pot fi clasificate sub denumirea de centripete. Subiectul sau se gaseste intr-o asemenea situatie incat pentru a-si mentine adaptarea este obligat sa actioneze sau se supune voluntar unui consemn si actioneaza astfel la comanda. In primul caz un profesor de educatie fizica va pune elevii sai sa faca anumite exercitii pentru a-i obliga sa respire. In acest caz o actiune indirecta cauta sa provoace activitatea subiectului si obiectivul urmarit este mai mult activitatea in sine decat notiunea insasi de activitate.
Ar fi usor de aratat ca putem regasi aceste patru categorii in cele mai multe din activitatile umane iar pentru a rezuma cele spuse sa luam doua exemple destul de indepartate unul de altul. In cursul dezvoltarii sale copilul descopera functia grafica iar degetul sau poate deveni spontan instrumentul elementar al desenului (primul tip). Putin mai tarziu va cauta sa descopere mijloace de a desena mai corect animalul preferat si va face si reface de mai multe ori cateodata o schita pentru a obtine un desen satisfacator (al doilea tip). Putem deasemenea sa desenam in fata copilului si sa-I punem un creion in mana. In acest caz prin imaginatie capilul va reproduce ceea ce a vazut desenat (al treilea tip). In sfarsit putem cere sa faca un desen sa coloreze un animal ale carui trasaturi generale au fost obtinute cu un tampon de cauciuc. Sa luam un al doilea exemplu din limba materna. In cursul celui de al doilea an de viata copilul invata sa vorbeasca aproape spontan am spoune (primul tip). Cateodata insa fie parintii fie educatorii il pun in anumite situatii speciale pentru a invata folosirea anumitor formule (activitate de tipul trei). Elevul care spontan scrie poeme actioneaza dupa tipul al doilea iar actiunea celui caruia I se impune sa imite o anumitp tema se incadreaza in al patrulea tip de activitate. Aceste exemple arata clar aproximatia categoriilor considerate si permit sa se inteleaga ca trecerea de la un tip la altul poate fi facuta uneori destul de usor. Din punct de vedere pedagogic cele patru tipuri de activitate au valori inegale si se situeaza la niveluri educative destul de diferite. Educatorul va trebui nu numai sa se sileasca sa respecte ci si sa favorizeze aceasta manifestare a cresterii care la randul cau devine unul din elementele evolutiei. Nivelul superior al acestei activitati functionale este intovarasit de o activitate de constiinta iar activitatea de tipul doi este evident cea care raspunde cel mai bine educatiei care foloseste metode active. Profesurul care obtine acest tip de activitate a atins primul din obiectivele esentiale ale educatiei deoarece elevul sau da dovada de autonomie de originalitate si arata ca este apt sa continue progresia. Situatia scolara a fost destul de intemeiata pentru a declansa reactia personala a subiectului si a-l face pe acesta sa se depaseasca.
Orice actiune este o creatie. Ca sa dovedim acest fapt, facem apel la J. P. Sartre: "pentru noi actiunea dovedeste existenta. Fiecare gest marcheaza figuri noi pe pamant. Fiecare tehnica fiecare unealta da nastere unei semnificatii pe pamant. Lucrurile au atatea infatisari cate feluri de a le utiliza exista".
Psihologii au aratat ca perceptia nu poate fi separata de actiune si ca acceptarea unui obiect sau a unei situatii consta de fapt in descoperirea progresiva a obiectului sau a situatiei datorita actiunii. Pentru copilul mic observarea si manipularea sunt legate. Pentru savant observarea si experimentarea sunt inseparabile. Natura lumea exterioara nu ni se impun dintr-o data le descoperim treptat iar atitudinea de admiratie pasiva nu a contribuit niciodata la progresul cunoasterii.
Pe planul cunoasterii conceptuale psihologii au accentuat asupra rolului gestului care usureaza apropierile si devin indicele unei situatii. Datorita miscarii devin posibile primele notiuni constiente iar functia topica este unul din elementele esentiale ale unitatii personale. Pentru copilul mic activitatea motorie face parte din el insusi si nu trebuie sa ne temem de a inlocui formul a lui Toma d`Aquino: "nu exista nimic in inteligenta care sa nu fi trecut mai intii de simturi".
In momentul in care are loc dublarea activitatii si cand se formeaza reprezentarea legaturile dintre act si gandire raman foarte puternice insa actiunea se situeaza si pe planul spatiului mintal. Din acel moment actiunea inseamna a invata sa invatam sa folosim noile materiale acunulate de gandire pentru a le cunoaste in totalitate si a sti sa le exploatam la maximum. A actiona cu adevarat inseamna a domina achizitiile intelectuale pentru a ni le insusi. Dupa cum activitatea fizica si sportiva dezvolta muschii si transforma individul din punct de vedere morfologic activitatea mintala adauga cunostintelor mai bine asimilate o putere intelectuala creaza un rezervor de energie susceptibila de a permite subientului sa-si depaseasca propriile forte. Datorita actiunii notiunea ideea cunoasterea sunt integrate de individ si fac parte din el insusi.
Fara a ne plasa aici pe terenul metodelor si al tehnicilor care vor face obiectul unui alt capitol trebuie sa aducem unele completari cu careacter pedagogic obserarilor precedente care au fost lasate intentionat pe planul generalitatilor.
Am insistat suficient asupra diferitelor tipuri de activitate. Cateodata iluzia creata de material sau de prezentarile concrete provoaca o activitate superficiala si putin eficienta. Educatorul crede ca i-a facut pe elevii sai sa actioneze pe cand de fapt le-a impus o activitate de joasa tensiune si nu obtine decat rezultatele pe care le spera.
Esential este de a gasi motivarea care va decansa activitatea profunda si reala de tipul doi si aceasta va fi posibil numai daca vom tine sema de interesele profunde ale copilului. Psihologia moderna a reinnoit studiul intereselor regrupanr sub termenul de motivare toate elementele declansatoare ale conduitei. Dupa cum o cauza fizica nu produce totdeauna aceleasi efecte in situatii diferite si dupa cum aceleasi efecte pot fi obtinute prin cauze deiferite putem spune ca pe plan psihologic acelasi stimul nu provoaca intotdeauna aceleasi reactii si ca o anumita conduita poate fi determinata prin stimuli diferiti. Important pentru educator este sa descopere parghia fiecarei activitati si in acel domeniu cunostintele sale de psihologie generala si psihologie individuala ii vor fi deosebit de pretioase. Inainte trebuia sa poti situa nivelul si formele activitatii. Acum este vorba de continutul ativitatii care trebuie propusa elevilor pentru ca acest continut sa fie in acord cu continutul actual al gandirii infantile. Aceasta atitudine din partea educatorului presupune o anumita forma de incredere fata de evolutia psihologica deoarece cautarea acestui acord duce la punerea in functie a unui proces care risca sa depaseasca cu mult obiectivele fixate de educator aceasta parte necunoscuta a educatiei preocupa intotdeauna pe profesor. Daca lasam elevii sa actioneze dupa initiatibele lor proprii ajungem la o risipire de forte si la ineficacitate? Este necesar sa examinam acest argument.
Psihologia clasica ne obisnuise sa consideram profesorul ca sursa unica a stiintei. El este cel care lua hotarari relativ la programe metode si desfasurarea procesului de invatamant. Nu este vorba sa il inlaturam de pe scena pedagogica ci trebuie sa ne gandim la o modificare a rolului sau. Intr-adevar fara a neglija dobandirea cunostintelor am spus mai inainte ca rolul educatorului nu mai era de a preda tuturor copiilor un nucleu riguros identic de cunostinte. Educatia actuala si cea viitoare constau mai ales in a-I face pe elevi sa dobandeasca deprinderi bune de munca si de a le care atutudini culturale. Se poate intampla ca activitatea copilului sa-l orienteze spre domenii nevazute de educator sau chiar necunoscute de acesta. In primul rand ar fi surprinzator ca aceasta orientare sa fi fost facuta spre un domeniu atat de precis sau atat de limitat incat ansamblul cunostintelor generale de baza sa nu poata fi utilizate sau sa nu rezulte din aceasta activitate speciala. Pe de alta parte educatorul va putea oricand folosi activitatea pentru a arata elevului inexactitatea procedeelor sale sau erorile comise. Intotdeauna se poate trage un invatamant din tr-o realizare si acum rolul educatorului este acela de ghid iluminat capabil sa arate cum ar rezolva el insusi dificultatole. Educatorul trebuie deci sa ramana sensibil la un foarte mare numar de perspective noi pentru a putea sa invete si el in contact cu copiii si sa continue a se perfectiona. Metodele active practicate corect presupun o improspatare a functiilor educatorului si ii cer o competenta destul de mare si o adaptare constanta la transformarile societatii.
Daca termenul de "creativitate" apartine de cativa ani vocabularului tuturor acelora care vorbesc astazi de educatie faptul nu ne usureaza sarcina de a-I da o definitie. Dovada o gasim in lunga lista a sinonimelor apropiate: imaginatie, descoperire, inventie. Opozitia dintre gandirea divergenta si cea convergenta ni se pare cel mai bun mod de abordare a problemei. Gandirea convergenta a unui subiect este pusa in actiune cand aceasta trebuie sa orienteze toate activitatile sale psihologice in vederea cercetarii uneia din ele sau a cautarii unei solutii pentru o problema. Gandirea divergenta este aceea care nu numai ca va parcurge diferitela cai posibile pentru atingerea unui obiectiv ci va descoperi noi obiective noi orizonturi. Intr-un fel oarecare in loc de a pune copulul intr-o situatie care sa-l oblige sa gaseasca solutia prin cai cunoscute de adult I se vor oferi elementele principale ale unei situatii si va fi lasat sa descopere toate posivilitatie de a le folosi.
Intelegem usor ca asemenea perspective pedagogice rastoarna ordinea logica perfect stabilita de istoria stiintei si de diferitele discipline care se predau. A dezvolta creativitatea copiilor insemna pentru educator a-si pune o noup problema pedagogica: cum sa realizeze imbinarea dintre activitatea creatoare a elevului si exigentele planificarii de insusire a diferitelor cunostinte.
Suntem foarte adesea sensibili la maximele bine formulate si l aopozitiile nete pe care ne par a le exprima. Nu au lipsit ganditori care sa opuna mintea bine formata unei minti bine informate si sa gaseasca in cealalta afirmatie a lui Montaigne: "a sti pe dinafara nu inseamna a sti" o condamnare fara apel a memoriei. Al cincilea principiu pedagogic al nostru se refera la relatiile dintre cunostinte si cultura dintre instructie si educatie si intr-un mod mai general dintre menorie si inteligenta. Problema este importanta si consideratiile noastre pedagogice ar trebui sa fie precedate de un foarte lung capitol de psihologie deoarece relatiile dintre memorie si inteligenta sunt numeroase si complexe iar varietatea raporturilor lor este atat de mare incat putem trage concluzii cu totul eronate daca nu consideram decat un singur aspect.
Educatorul reebuie sa fie mereu preocupat de continutul actiunii sale pedagogice. Numarul cunostintelor pe care un copil normal le poate dobandi nu este infinit deoarece posibilitatile sale fiziologice sunt limitate. Pe de alta parte varietatea operatiilor nu mai permite sa se consacre un timp prea indelungat activitatilor de pura informare. cOnsiderate in perspectiva functionala definita mai sus cunostintele pe care elevii trebuie sa le dobandeasca nu sunt intotdeauna aceleasi iar profesorul trebuie sa aleaga pe acelea care ii vor permite sa obtina cea mai marte eficacitate. Educatorul tinand seama de exigentele exprimate in programele si instructiunile oficiale va sti cum se triaza in functie de interesele elevilor sai si de trecutul lor ansamblul cunostintelor care le permit un maxim de activitate psihologica deschizandu-le in acelasi timp orizonturi mai fecunde!!!
Mult timp s-a pus un accent foarte puternic pe formarea individului considerata scopul unic al educatiei si epocacontemporana a redescoperit necesitatea unei formari sociale. Aici ca si in ce priveste memoria si inteligenta educatorii s-au multumit prea des sa juxtapuna si sa opuna notiunile. Relatiile dintre formarea individuala si formarea sociala nu au fost puse in evidenta si exploatate de educator si vedem astazi ca eforturi care se contrazic pentru ca problema nu este pusa in ansamblul sau.
Copilul nu trebuie considerat ca o fiinta care traieste in singuratate si se dezvolta facand apel numai la forte interioare. Cresterea biologica si psihologica se face in raport cu un mediu fizic geografic si social.
Adaptarea la lume nu cere numai o minte imbogatita cu cunostinte tehnico-economice pentru rezolvarea problemelor concrete intalnite de adulti. Organizarea si functionarea unei societati in evolutie rapida cer indivizi apti sa indeplineasca functiile de mai sus delicate si mai diferentiate pentru ca toate angrenajele sa poata functiona repede si corect.
Prezentarea principiilor noastre pedagogice continua prin examinarea altor cateva aspecte ale educatiei a caror importanta nu trebuie sa fie judecata dupa locul pe care il ocupa aproape de sfarsitul tabloului nostru. Desi nu pun probleme filosofice de o exceptionala gravitate socotim ca este necesar sa grupam aceste cateva observatii si sa le plasam pe planul general al observatiilor de principiu deoarece ele corespund unor conditii care in realitate fac imposibila orice educatie adevarata.
Educatia nu poate sa se exercite fara un minimum de conditii materiale favorabile. Grupul scolar este mai amplu decat grupul familial. Nu este de dorit sa se atinga dimensiuni prea mari. A crede ca scoala are intotdeauna dreptate si ca numai ea nu poate sa se insele este o pretentie exagerata incompatibila cu modestia unui om cultivat. De aceea nu putem sa nu regretam dispretul afisat de unii educatori pentru orice tehnica noua numai cei care nu cunosc importanta si eficacitatea lor le neaga.
Ultimul nostru principiu se va ocupa de viitor caci daca scoala reprezinta pentru viata pregateste copilul pentru viata de maine nu trebuie sa uitam cele spuse anterior. Activitatea profesionala chiar luata in sensul larg al cuvantului reprezinta o parte importanta din viata individuala dar nu o epuizeaza in intregime. Alaturi de bucuriile aduse de o functie sociala individul cunoaste bucuriile familiei si ale vietii personale.
Educatorul lucreaza pentru viitor in toate sensurile cuvantului iar rezultatul actiunii sale nu poate fi apreciat decat dupa un termen lung. In aceasta consta activitatea si totodata maretia actiunii sale. Viata unei civilizatii este platita cu acest pret iar din punctul de vedere aratat educatorul trebuie sa devina un model exemplar. Societatea este datoare sa acorde un loc de cinste celor care o ajuta sa progreseze mai bine. Rolul indeplinit de educator se dovedeste prin analiza deosebit de important si esential atat pentru ferucirea individului cat si pentru ameliorarea societatii viitoare.
Metodele, tehnicile si procedeele sunt uneori greu de deosebit fiindca expresii identice acopera realitati foarte diferite. Sa luam de exemplu: cand vorbim de metode active ne putem gandi la principiul general al oricarei metode pedagogice dar ne putem gandi deasemeni la diferite tehnici care permit sa se intretina activitatea elevilor. Putem spune acelasi lucru despre ceea ce numim studiul mediului el reprezinta o directie pedagogica rezultata din al doilea si al treilea principiu educativ general dar totodata este si ansamblul tehnicilor de studiu al mediului a carui utilizare permite cunoasterea lumii exterioare.
Pentru a nu ne multumi cu o juxtapunere a tehnicilor si a procedeelor le vom grupa si le vom situa in diferite perspective mari.
Este usor sa opunem invatamantului dogmatic scolasticii profesorului care preda lectia fecunda care provoaca nedumerirea elevilor; este usor este usor sa opunem lectiei monotone si plicticoase lectia vie si interesanta este usor sa opunem expunerii prea dense si si pline de eruditie lectia bine compusa si echilibrata este usor sa opunem expunerii bine constituite dupa un plan savant si cunoscut numai de autor lectia ale carei linii directive se deschid clar si progresiv sub ochii elevilor. Dar este tot asa de amuzant !!! sa rasturnam toate aceste opuneri superficiale si sa laudam meritele unei lectii bine construite bine prezentate si exprimate care prezinta elevilor o documentatie precisa.
Orice lectie se inscrie intr-un cadru existent si nu poate fi prezentata ex abrupto intr-o clasa. Ea face parte dintr-o progresie trebuie sa respecte anumite conditii cerute de orare sa raspunda exigentelor pedagogice si sa posede unele calitati. Faptul ca apartine unei progresii ii da structura sa. Limitele impuse duratei sale determina ritmul si importanta continutului. O lectie trebuie sa asocieze atractia cu eficacitatea datele solide si precise cu intrebarile care vor motiva lectiile urmatoare cunostintele noi si formarea spiritului. O lectie buna provoaca activitatea elevilor si introduce o colaborare intre profesor si copii. Prima forma clara, precisa si eleganta pe care educatorul trebuie sa stie sa o dea expunerii sale lectia constituie un model in fata caruia elevii sunt sensibili.
Unei lectii bine pregatite si bine gandite de profesor atat in ce priveste planul cat si continutul se opun lectiile care provin din activitatea elevului. Rolul profesorului nu este prin aceasta suprimar ci transformat. Profesorul nu devine sursa cunostintelor decat intr-o a doua faza si raspunzand intrebarilor copilului. Daca de exemplu copii au avut ocazia sa observe un santier de constructie a unei case tot ce vad provoaca intrebariloe lor si cu ajutorul profesorului raspunsul este cautat in carti sau in experimente. Caietul rezervat centrului de interes devine elementul principal al vietii copilului. Totusi trebuie facute si unele rezerve deoareca pericolele sunt destul de mari cand aceste tehnici sunt folosite de educatori incompetenti. Ele risca risca sa provoace o activitate superficiala ineficace si sterila. Copilul nu se poate multumi cu raspunsuri sumare si sa nu impinga curiozitatea mai departe. Aprofundarea reala a unor observatii sau a unei analize poate sa fie inlocuita cu cunostinte neprecise sau cu o munca de inmagazinare a datelor. Efortul de reflectie si de sinteza este inlocuit de complicatie. Nevoia de precizie si de intelegere dispare in folosul notiunilor vagi si aproximative. Atentia provocata si sustinuta de un veritabil centru de interes duce la o disciplina liberconsimtita. O munca anarhica si care nu cere un effort continuu duce la dezordine si indisciplina. Pentru a imbina activitatea personala a elevului cu indrumarea profesorului am putea introduce metode de interogare.
Daca interogarea este un excelent mijloc de a produce in mintea copilui o anumita preocupare facandu-l sa-si puna el singur intrebari sa ia cunostinta cu anumite aspecte nedescoperite inca sa verifice unele cunostinte totusi metoda interogativa nu trebuie sa fie considerata un panaceu pedagogic. Interogatiile de control de descoperire constituie elemate pretioase in mainile unui profesor. Nu trebuie sa abuzam de ele.
Studiul tehnicilor pedagogice poate sa fie facut in raport cu cuplul individ-grup. Intr-un caz extrem aven tehnicile muncii individualozate in cazul opus avem munca pe echipe in invatamantul colectiv fara a pune in ecelasi plan cele doua tehnici.
Realizarea unui invatamant activ si respectul ritmului de asimilare duc direct la cautarea tehnicilor care usureaza munca individuala iar sistemul fiselor corespunde exact acestor preocupari. Fisele de autocorectare permit copilului sa se autoinitieze in anumite notiuni sa dobandeasca cunostinte sa faca exercitii de asimilare. Numarul acestor exercitii este mare si ele sunt pretentate intr-o ordine de dificultate crescanda. Masinile de predat moderne dau acestei tegnici pedagogice intreaga sa amploare si eficacite oferind noi posibilitati de exploatare.
Sistemele fiselor sau masinile de predat permit sa se dea un invatamant pe masura eficace si care respecta ritmul individual asigurand in acelasi timp dobandirea unor cunostinte solide si bine asimilate. Valoarea invatamantului programet este direct dependent de calitatea inaintarii stabilite si de alegerea intrebarilor puse. Invatamantul programat are foarte marele merit de a indemna la munca in acelasi timp elevi de niveluri diferite de a usura recuperarile si de a permite celor mat rapizi si mai buni sa mearga pana la capatul posibilitatilor lor.
Limitele si inconvenientele acestei tehnici de individualizare sunt usor de trasat. Educatia presupune un contact viu intre personalitati iar un invatamant care s-ar face numai cu masini de predat ar fi repede dezumanizat.
Un invatamamt programat nu poate fi aplicat la toate materiile. Trebuie sa fie limitat la anumite domenii unde aceasta impartire extrema a programei nu are nici o consecinta defavorabila pa planul intelegerii ci favorizeaza fixarea notiunilor. Trebuie sa remarcam deasemeni ca daca intr-un sens fisele si masinile de predat sunt susceptibile de a provoca o activitate eficace la subiect ele il obisnuiesc sa nu ia initiative deoarece ordinea de insusire este fixata dinainte. Riscam usor sa regasim un dogmatism incompatibil cu atitudinea psihologicp pe care am aratat-o mai inainte.
Munca in grup poate lua si forma muncii in echipa. Echipa reuneste mai multi elevi care isi iau asupra lor aceeasi sarcina aducand fiecare posibilitatile sale personale pentru realizarea reusitei colective. Grup diferentiat echipa nu este numai o simpla fractionare a clasei in paru sau cinci subgrupe. Ea cauta sa aiba acrivitate sa proprie disciplina sa interna iar rolurile fiecaruia dintre coechipieri pot in anumite situatii sa fie perfect definite. Munca pe echipe se deosebeste de munca colectiva prin faptul ca este determinata organizata de toti membrii asa cum ar trebui sa se faca intr-o societate bazata pe solidaritate si cooperare. Acest fel de activitate convine foarte bine adolescentilor si ar trebui sa ocupe un loc de preferinta in formarea sociala a elevilor nostri. Pe de alta parte este indispensabil in orice studiu bine dirijat asupra mediului pentru a exploata mai multe aspecte si a le sintetiza in timpul necesar. Acest fel de activitate prepara deasemeni elevii nottri sa devina membri activi si inteligenti ai unei echipe profesionale deoarece cum am mai aratat viata sociala de maine nu se poate concepe intr-o perspectiva individualista.
Munca pe echipe poate prezenta si unele riscuri pe care un educator cu talent stie sa le descopere. Daca e bine ca grupul sa fie ierarhizat si ca fiecare din membri sa invete organizarea si dirijarea muncii tuturor nu trebuie ca seful de echipa sa suporte singur greutatea responsabilitatii si sa munceasca numai el pe cand ceilalti lasa in semama lui toate sarcinile. Fara a cadea intr-un asemenea exces putem intalni o alta forma de deviere care consta in specializarea dusa prea departe a fiecaruia din membrii echipei. Sinteza dorita este inlocuita printr-o juxtapunere de lucrari fiecare inchizandu-se in domeniul sau si neprofitand suficient de contributia celorlalti.
Am vrea in sfarsit sa terminam analiza rapida a acestor perspective samnaland valoarea ca forma de pregatire sociala a unor tehnici pedagogice cum sunt tipografia in scoala si corespondenta interscolara. Aceste tehnici permit sa se inlature ingradirile prea stramte ale clasei si sa deschida copiilor largi perspective asupra lumii.
Ar fi multe lucruri de spus in legatura cu utilizarea cartii in scoala fie pentru a repeta ca este un tiran care aduce in stare de sclavie pe educator si elevi fie pentru a constata ca i se acorda prea mult loc in dauna contactelor cu lumea exterioara fie pentru a ne mira ca unii profesori par sa-i ignoreze existenta si simt nevoia sa dicteze lectii si exercitii proprii cu toate interdictiile oficiale. Nu este exagerata afirmatia ca multi educatori nu cunosc regulile metodologice elementare de utilizare a manualelor. Cartea este un instrument care poate avea functii diferite dupa varste si discipline. Trebuie ca elevul sa invete sa o cunoasca sa o consulte si sa o utilizeze. Educatorul va dezvolta dragostea si respectul pentru carte dar nu va uita sa dezvolte in acelasi timp si o anumita neincredere in ceea ce este tiparit.
Instrument de lucru, cartea este aceea care trebuie sa deserveasca educatorul si nu invers. Totusi trebuie sa se stabileasca relatii stranse intre acesti doi factori, iar educatorul nu trebuie sa se considere dezonorat daca ia dintr-un manual o lectie asa cum o gaseste bine prezentata si bine construita. In acest caz are o ocazie excelenta de a arata elevilor cum se citeste o lectie cum trebuie sa i se faca planul sa extraga ideile importante si sa-I marcheze legaturiledintre principalele parti. Cartile si bibliotecile fac acum parte din viata scolara si a nu obisnui elevii sa foloseasca in mod curent o carte si sa frecventeze o biblioteca inseamna a nu iti indeplini misiunea de educator.
Scoala a cunoscut de mult materialul corect folosit de profesor si de elevi deoarece antichitatea ne-a dat in aceasta directie foarte frumoase si emotionante exemple. Necesitatea de a face apel la simturi pentru asigurarea intelegerii si evolutiei psihologice pe de o parte si influenta filosofiei senzualiste pe de alta au incetatenit materialul educativ in scolile noastre. Progresele tehnice au permis impodobirea cu imagini a cartilor iar dezvoltarea asa ziselor abtibilduri a reinnoit mijloacele de ilustrare a caror perfectionare o vedem in fotografiile actuale. Imaginea la inceput o simpla ilustrare a devenit o tehnica indispensabula in istorie pentru studierea documentelor sau in geografie pentru analiza peisajelor. Chiar si matamatica a folosit totdeauna modele iar materialele plastice moderne permit construirea unor figuri geometrice atat de frumoase incat credem uneori ca ne aflam in pretenta unei adevarate opere de arta. Predarea artitmeticii in scoala primara a folosit toate aceste investitii iar initierea in cadrul circulatiei se face acum cu un material pe cat de ingenios pe atat de agreabil de manuit. Aceste cateva exemple luate la intamplare dintre miile de materiale existente ne ajuta sa punem numai cateva probleme generale. Intradevar materialul nu este un scop in sine. Este un mijloc de a atrage interesul si atentia copilului fie de a-I da prilejul sa practice anumite exercitii fie de a fi un punct de plecare si un ajutor pentru intelegere. Nu prezenta materialului bine oranduit in dulapuri da valoare educatiei practicate: felul de a-l intrebuinta si folosul pe care stim sa-l tragem sunt indiciile multiplei sale aplicari.
Printre aceste materiale ar trebui sa acordam un loc special tehnicilor audiovizuale contemporane. Vechia lanterna magica este inlocuita prin modernul epidiascop si cinematograful cu imagine cam tremuratoare de aproximativ treizeci de ani in urma este treptat inlocuit prin cinematograful vorbitor si televiziune. Tehnici de o eficacitate extraordinara atunci cand provoaca activitatea febrila a elevilor mijlocele audiovizuale pot sa nu fie decat un slab inlocuitor al actiunii profesorului si sa lase copilul intr-o pasivitate periculoasa. Aceste tehnici audiovizuale mijloace auxiliare ale profesorului ne-au facut sa reinnoim unele conceptii pedagogice cu privire la animite probleme. Ele cinstituie un ansamblu care se imbogateste zilnic datorita progreselor tehnice deosebit de spectaculoase in acest domeniu. Amploarea problemelor pe care le indica este atat de importanta incat preferam sa ne limitam la aceste cateva generalitati.
Masinile de predat care merg de la simpla cutie de carton pana la aparatul cel mai modern pun in joc circuite electronice cele mai complicate si acopera o foarte mare arie. Datorita modei totul devine masina de predat. Cateodata chiar vechi si clasice exercitii au fost prezentate ca procedee create de invatamantul programat. Dupa cum am aratat mai susmasinile de predat se situeaza in perspectiva unei individualizari a invatamantului dar prezinta unui progres considerabil in raport cu fisele. In primul rand ele au avut maritul de a reaminti profesorilor exigentele unei progresii care trebuie stabilita precis si de a permite controlul riguros si stiintific al ritmului de insusire a cunostintelor de catre elevi. Pe de alta parte progresele tehnice au permis realizarea unor masini care prezinta oarecum o prima adaptare la raspunsurile elevilor dand astfel mai multa eficacitate invatamantului individualizat. Practic era peste putinta ca numai cu fisele cartonate sa se prevada toate exercitiile corective in functie de erorile individuale deoarece volumul fiselor ar fi fost atat de mare incat manuirea materialului ar fi devenit imposibila. Datorita tehnicilor moderne o parte din programa prezentata sub forma de intrebari poate tine seama de erorile principale comise de elevi si poate asigura corectarea imediata printr-o alta serie de exercitii cerute numai elevilor care nu au gresit.
Masinile de predat prezinta aceleasi avantaje si aceleasi inconveniente ca si sistemele cu fise dar atractia noutatii simplitatea intrebuintarii si eleganta solutiilor tehnice le transforma intr-un procedeu de mare viitor.
Aceasta trecere in revista in linii foarte generale a tehnicilor pedagogice arata chiar prin lacunele sale ca domeniul tehnicilor si procedeelor este infinit. In fiecare zi unii educatori descopera solutii ingenioase care le permit sa-si indeplineasca mai bine munca. Indemanarea pedagogica este rezultatul unei serii intregi de mici interventii si educatorul experimentat dispune de un numar foarte mare de procedee. Asadar aratand interesul acestor tehnici si necesitatea de a le face cunoscute viitorilor educatori proclamam in acelasi timp insuficienta lor. Datorita faptului ca profesorii sunt lipsiti de o cultura pedagogica generala suficienta ei ridica la rangul de metoda procedeul unui profesor oarecare sau il prezinta ca pe un panaceu capabil sa solutioneze toate problemele puse de educatie. Nu vedem oare chiar si astazi in anumite sfere inalte internationale fenomenul acesta in legatura cu masinile de predat? Toate tehnicile stau in slujba educatorului. Daca nu a reflectat singur la problemele pedagogice in mod aprofundat daca nu a descoperit marile orizonturi pe care la constituie metodele pedagogice fundamentale daca nu a inteles relatiile existente intre toate aspectele educatiei si principiile filosofice el va ramane un muncitor manual necalificat al educatiei si un sclav al metodelor pedagogice si al instrumentelor pe care nu le va domina. Trebuie sa avem mai multa ambitie pentru cei carora le este incredintat viitorul copiilor nostri si sa cerem pentru ei un nivel de cultura pedagogica suficient de ridicat pentru a-I situa pe aceeasi treapta cu cadrele de conducere ale natiunii. In acest domeniu repetam formula lui Goethe: "tot ce este excelent este doar bun pentru copil".
De la inaltimea unei catedre celebre din ingatamantul superior s-a afirmat dogmatic ca pedagogia nu exista si se reduce la psihologia aplicata in educatie.
Altii cred ca dupa ideea pe care si-o fac despre impartirea cunostintelor in domenii rezervate specialistilor nu exista decat pedagogii speciale: pedagogia literaturii, a limbilor, a stiintelor etc. aceasta insemna sa ignoram originalitatea gandirii pedagogice si sa nu recunoastem toate domeniile stiintelor educatiei. Stiintele educatiei discipline situate la raspantia mai multor directii stiintifice constituie un domeniu bogat si greu de explorat: ele cer o pregatire multivalenta si include deja discipline speciale care pot deveni daunatoare tocmai din lipsa de cultura generala a celor care de abia acum le descopera. Pledam cu toata caldura pentru dezvoltarea tuturor stiintelor educatiei si pentru initierea unor educatori in aceste noi domenii. Data fiind conceptia constanta a lucrarii de fata nu vrem sa separam invatamantul profesiinal de pregatirea generala specializarea de cultura. Este asadar normal sa aplicam in domeniul educatiei ceea ce pretindem tuturor celorlalte domenii profesionale. Daca aceasta lucrare cu toate dimensiunile sale reduse ar putea sa faca inteleasa importanta tuturor acestor probleme pentru viitorul copiilor nostri ar atinge unul din obiectivele sale principale.
ARDOINO J.,Propos actuels sue l`education, Paris, Gauthier - Villars, 1965.
BONBOIR A.,Une pedagogie pour demain, Paris, Press Universitaires de France, 1974.
CUSINET R., Une methode de travail libre par groupe, Paris, Edition du Cerf, 1943.
DOTTRENS R., L`enseignement individualise, Neuchatel - Paris, Delachauxet Niestle, 1947.
FOURASTIE J., La civilisation de 1995, Paris, Press Universitaires de France, 9-e ed., 1970.
GLOTON R.,L`art a l`ecole, Paris Press Universitaires de Ffrance, 2-e ed., 1971.
ILLICH I., Une societe sans ecole.
MAHEU R., La civilisation de l`universel inventaire de l`avenir, Paris et Geneve R. Laffont et Editions Gonthier, 1966.
MONTESSORI M., Pedagogie scientifique, Paris, Larousse.
VUILLERT J., La notion de milieu en pedagogie, Paris, Press Universitaires de France, 1962.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1740
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
