PLANUL
LUCRARII
1.INTRODUCERE. 2
1.1.Importanta si actualitatea temei 2
1.2.Motivatia alegerii temei 6
1.3.Ipoteza si scopul lucrarii 8
2.FUNDAMENTAREA TEORETICO-STIINTIFICA A LUCRARII 9
2.1.Caracteristicile perioadei de varsta 7-11 ani din punct de vedere
somatic, fiziologic, psihologic si al dezvoltarii fizice. 9
2.2.Lectia – forma de baza in organizarea procesului instructiv-educativ. 19
2.3.Dezvoltarea calitatilor motrice - obiectiv prioritar al educatiei
fizice scolare. 22
CALITATILE MOTRICE DE BAZA.. 29
3.ORGANIZAREA SI DESFASURAREA CERCETARII 37
3.1.Metode de cercetare utilizate in elaborarea lucrarii 37
3.2.Locul, subiectii si etapele cercetarii 39
3.3.Masuratori antropometrice si probe de control 39
3.4.Mijloace pentru dezvoltarea calitatilor motrice. 43
4.REZULTATELE OBTINUTE SI INTERPRETAREA LOR.. 47
5. CONCLUZII SI PROPUNERI 57
BIBLIOGRAFIE. 60
ANEXE. 61
1.INTRODUCERE
1.1.Importanta si actualitatea temei
Reforma
sistemului de invatamant din Romania impune o permanenta preocupare pentru
imbunatatirea standardelor educationale care intra in normalitatea unui sistem
cu adevarat competitiv, pentru initiative radicale si schimbari profunde. Unele
schimbari au inceput sa prinda contur, atingand toate componentele sistemului
de invatamant.
Intregul
proces instructiv-educativ vizeaza realizarea obiectivelor cadru si de
referinta ale educatiei si invatamantului:
Ø
dezvoltarea identitatii nationale in
contextul integrarii europene si mondiale;
Ø
dezvoltarea culturala, stiintifica,
tehnica si profesionala;
Ø
dezvoltarea capacitatii de anticipare si
adaptare la schimbare, pentru progresul psiho-social si integrare;
Ø
formarea si dezvoltarea personalitatii
umane integrale, armonioase, creatoare, independente si interdependente;
Ø
dezvoltarea caracterului prospectiv si
permanent al educatiei;
Ø
democratizarea educatiei si
invatamantului, asigurarea conditiilor de egalitate relativa si gradata a
sanselor de acces si parcurgere pentru dezvoltarea maxima a potentialului
psihofizic al fiecarui individ uman, pentru realizarea caracterului deschis al
invatamantului;
Ø
formarea tinerei generatii pentru
integrare culturala si socio-profesionala eficienta, pentru dezvoltarea
culturii si civilizatiei.
In
scopul realizarii acestor finalitati, activitatea de educatie fizica trebuie
sa-si aduca o contributie din ce in ce mai mare la cunoasterea profunda a
legilor dezvoltarii generatiei in crestere, la protejarea, modelarea si
dirijarea controlata a dinamicii ei.
In
sistemul nostru de invatamant, educatia fizica ocupa un spatiu bine determinat
si se integreaza organic in ansamblul actiunilor ce urmaresc pregatirea
copilului si a tanarului de azi, pentru a participa in viitor la activitatea
sociala.
Una din
tendintele generale care privesc perfectionarea continutului predarii in
educatia fizica vizeaza pe de o parte interesul crescand pentru gasirea unor
solutii corespunzatoare privind structura si continutul predarii si anume
adaptarea acstuia la particularitatila psiho-fizice de varsta stadiale si
individuale ale indivizilor (elevilor), iar pe de alta parte sincronizarea acestora
cu orientarea catre practicarea exercitiului fizic.
Continutul
curricum-ului disciplinei educatia fizica presupune organizarea stiintifica a
activitatii scolare a elevilor potrivit particularitatilor obiectului nostru de
invatamant, oferind climatului prielnic formarii unui fond de pregatire fizica
armonioasa, care apoi sa asigure practicarea unui sport potrivit
posibilitatilor bio-psiho-motrice.
Unul din
elementele definitorii ale fenomenului „om” este miscarea, de natura sa
influenteze si sa conditioneze activitatea psiho-intelectuala si caracterele
somato-fiziologice, realizandu-se astfel integritatea fiintei umane, exprimata
de antichitatea elena in cuvintele „Optandum
est ut sit mens sana in corpore sano” (Juvenal).
Omul,
organismul uman, in evolutia sa de la nastere si pana la maturitate, trece
printr-un complex dinamic de procese biologice, procese conditionate de
actiunea unor serii de factori externi, printre care se numara activitatea
motrica, exercitiul fizic, efortul fizic
si cel psihic, prin fenomenele de adaptare, compensare si supracompensare pe care le declanseaza, stimuleaza si, in
unele imprejurari, chiar dirijeaza cresterea si dezvoltarea armonioasa.
Exercitiul
fizic, ca si orice activitate fizica, se stie, are o pondere insemnata in
dezvoltarea armonioasa a copilului, dezvoltand in mod evident elementele
componente ale aparatului locomotor, iar prin intermediul acestora angajandu-se
in lucru respiratia si circulatia, schimbul nutritiv si procesele de
regenerare, sistemele de reglare neuroendocrine.
Exercitarea
lor desavarseste structura functionala a tesuturilor, stimuleaza cresterea si
dezvoltarea si duc la o mai buna
integrare a elementelor care alcatuiesc organismul.
Antrenarea
aparatelor, sistemelor si functiilor
organismului, utilizarea lor dincolo de nivelul moderat al solicitarilor
curente, determina reactii de raspuns cu caracter de supraadaptare, fenomen ce explica
efectele utile ale exercitiului fizic asupra intregii evolutii individuale. Se
evidentiaza astfel orientarea educatiei fizice
in directia imbunatatirii starii de sanatate, a conditiei fizice si
cresterii longevitatii.
Educatia
fizica reprezinta un mijloc eficient de stimulare a dezvoltarii maximale a
potentialului fiecarui copil prin asimilarea continuturilor.
A reduce
insa rolul educatiei fizice doar la influentele ei asupra sanatatii, la
intarirea organismului, ar presupune simplificarea lucrurilor, ar insemna sa nu
vedem rolul ei stimulator ca izvor al fortelor creatoare, ca modalitate de
abordare optimista a problemelor vietii, de ridicare continua a calitatii
acesteia.
In afara
contributiei la inlaturarea efectelor negative ale activitatii motrice
insuficiente, exercitiul fizic reprezinta un mijloc de odihna activa, deosebit
de eficient.
Introducerea
pe scara larga a practicarii exercitiilor fizice inseamna, in primul rand,
inlaturarea constienta a factorilor care dauneaza sanatatii.
In
conceptul reformei invatamantului romanesc pentru obiectul educatia fizica,
printre obiectivele cadru se regaseste cu prioritate contributia acesteia la
mentinerea unei stari de sanatate optime si formarea deprinderilor
igienico-sanitare specifice practicarii exercitiilor fizice; influentarea
dezvoltarii fizice corecte si armonioase a organismului elevilor; cultivarea
respectului elevilor pentru natura in
vederea integrarii acestora in mediul inconjurator; realizarea unei bune
conditii fizice prin dezvoltarea calitatii motrice; formarea si consolidarea
deprinderilor motrice de baza si specifice unor ramuri de sport; formarea obisnuintei
de practicare sistematica a exercitiilor fizice, etc.
Elevul
ciclului primar trebuie sa primeasca (sa fie initiat) cunostinte, priceperi,
deprinderi pe care sa le dezvolte, sa le consolideze si sa le perfectioneze in
ciclul gimnazial astfel incat la absolvire sa le poata valorifica in directia
pastrarii starii de sanatate si sporirii capacitatii de munca si efort,
organizand independent activitatea de destindere, compensare si preintampinare
a efectelor daunatoare, cauzate de viata sedentara si unilaterala.
Educatia
fizica a copiilor si tinerilor se formeaza astazi in conditii sociale,
economice si politice deosebit de complexe la care se adauga multitudinea de
progrese in domeniul ciberneticii si explozia informationala si care il
transforma pe individ intr-un adevarat sclav al ecranului sau monitorului.
Astfel, educatia fizica trebuie organizata in mod stiintific si sa contribuie
la ridicarea potentialului biologic al tinerei generatii.
Din
motivele de mai sus, educatia fizica este prevazuta in planurile de invatamant,
la toate clasele, tipurile si gradele de invatamant, la nivelul claselor I-IV
fiind prevazute cate doua ore saptamanal pentru fiecare clasa, la care se
adauga si activitati extradidactice cum sunt: gimnastica din regimul zilnic, recreatii
organizate, plimbari, drumetii etc.
Componenta
insemnata a educatiei, educatia fizica este unica activitate prevazuta in
planurile de invatamant ce se organizeaza cu scopul de a sprijini si
favoriza cresterea si dezvoltarea
corecta si armonioasa a organismului,
pregatirea fizica multilaterala si sporirea rezistentei si a capacitatii de
munca a organismului elevilor. Activitatile organizate in cadrul educatiei
fizice realizeaza echilibrul necesar intre
solicitarile intelectuale si fizice pretinse elevului in cadrul
programului zilnic de activitate.
In
procesul de pregatire fizica la elevii
claselor I-IV, perfectionarea calitatilor motrice depinde de anumite disponibilitati ale organismului bazate pe un
fond ereditar, dar si de insusirile dobandite pe parcursul dezvoltarii
organismului, poate fi influentata prin procesul instructiv-educativ.
Calea principala
pentru dezvoltarea calitatilor motrice la clasele I-IV o constituie activitatea
organizata in cadrul lectiilor in scopul formarii priceperilor si deprinderilor
motrice, insa utilizandu-se metode si mijloace specifice pentru a determina
procesul dorit.
Dezvoltarea
calitatilor motrice ca obiectiv de baza al educatiei fizice contribuie la
asigurarea rolului atribuit acesteia din urma in cadrul educatiei multilaterale
a personalitatii elevului, modelandu-i profilul moral si conferindu-i atribute
fara de care dezvoltarea tinerei generatii ar fi incompleta: curaj, darzenie,
spirit de fair-play, combativitate, perseverenta, spirit de echipa, spirit de sacrificiu,
asumarea responsabilitatii faptelor, capacitatea de a lua rapid deciziile cele
mai bune etc.
In acest
context, cercetarea si inovarea practicii scolare, cunoasterea elevului,
proiectarea, organizarea, indrumarea, dirijarea, evaluarea si decizia sunt tot
atatea componente care necesita un curriculum comun obligatoriu, menit sa
asigure calitatea invatamantului, sansa reformei.
1.2.Motivatia
alegerii temei
Actuala
etapa de dezvoltare a societatii pune in fata educatiei fizice raspunderi
deosebit de mari a caror valoare sociala este legata de contributia pe care
aceasta poate sa o aduca la imbunatatirea sanatatii și cresterii
capacitatii de efort si, implicit, la dezvoltarea armonioasaa a organismului.
De
aceea, sarcina, obligatia ce revine in principal invatatorului si apoi
profesorului de educatie fizica, dar si a celor care se ingrijesc de sanatatea
si pregatirea tinerei generatii este aceea de a lua contact direct cu
realitatea, de a cunoaste cat mai bine caracteristicile varstei.
Varsta scolara
mica este perioada in care elevii inregistreaza progrese deosebit de mari in
ceea ce reprezinta motricitatea, este varsta la care se poate incepe
dezvoltarea calitatilor motrice, fiind denumita varsta primelor performante,
indicii care definesc viteza, indemanarea si rezistenta aeroba crescand rapid.
Importanta
pe care dezvoltarea calitatilor motrice o are in intreaga varietate de actiuni
motrice efectuate de individ in activitatea cotidiana sau in cea sportiva a
fost creionata intr-o serie de lucrari de specialitate .
Cum nu
toate activitatile, metodele si mijloacele sunt aplicabile la anumite clase de
elevi cu particularitati specifice, am ales aceasta tema pe urmatoarele
considerente:
Ø
dezvoltarea calitatilor motrice este un
obiectiv fundamental al educatiei fizice scolare si prin acest studiu am dorit
sa-mi elucidez unele aspecte de ordin metodic privind dezvoltarea lor;
Ø
din necesitatea de a avea o eficienta
cat mai mare in predarea educatiei fizice la clasele I-IV, unde in cadrul
procesului instructiv-educativ trebuie sa se urmareasca finalitati concrete
privind sistemul de cunostinte, priceperi si deprinderi pentru concretizarea
modelului de educatie fizica la nivelul fiecarei clase din invatamantul primar;
Ø
din dorinta clarificarii unor aspecte
privind dezvoltarea calitatilor motrice la nivelul alevilor de 8 – 10 ani;
Ø
in scopul alegerii celor mai eficiente
mijloace pentru dezvoltarea calitatilor motrice si a stabilirii locului si duratei in structura lectiei, a
prioritatii in dezvoltarea calitatilor motrice.
Mi-am
propus sa prezint mijloace specifice pentru dezvoltarea calitatilor motrice in
lectia de educatie fizica, sa urmaresc eficienta lor pentru a sti in ce mod sa
actionez in functie de plusurile sau minusurile obtinute astfel incat sa pot
adopta in activitatea viitoare continuturi, strategii si forme diferentiate
care sa determine cresterea eficientei
procesului didactic ca o perfectionare permanenta a disponibilitatilor fizice si a nivelului motric al varstei
scolarului mic.
1.3.Ipoteza si scopul lucrarii
In
lucrare mi-am propus sa cercetez daca:
·
efortul depus in lectiile de educatie
fizica sistematic si corect dozat are rolul de-a optimiza si perfectiona
procesul de dezvoltare fizica si motrica al elevilor
Pornind
de la ipoteza lucrarii, cercetarea si-a propus urmatoarele sarcini:
·
studierea tratarii temei in literatura
de specialitate;
·
investigarea initiala a nivelului de
dezvoltare fizice si a nivelului dezvoltarii calitatilor motrice (masuratori si
testari initiale);
·
elaborarea modelelor operationale
(mijloacelor pentru dezvoltarea calitatilor motrice), stabilirea continutului
procesului de pregatire si aplicarea experimentala a metodologiei propuse;
·
realizarea masuratorilor si testelor
initiale si finale;
·
prelucrarea datelor si interpretarea
lor, stabilirea observatiilor proprii cu formularea unor concluzii si
propuneri.
2.FUNDAMENTAREA TEORETICO-STIINTIFICA A
LUCRARII
2.1.Caracteristicile perioadei de varsta 7-11
ani din punct de vedere somatic, fiziologic, psihologic si al dezvoltarii
fizice
Este
cunoscut faptul ca exercitiile fizice si orice activitate motrica dezvolta in
mod evident componente ale aparatului locomotor.
Influenta
efortului sportiv reprezinta factor de mediu esential atat in rezolvarea dezvoltarii armonioase a
organismului cat si in pastrarea starii de sanatate si ereditare a unui
organism cat mai puternic in stransa corelatie cu perioadele constitutive ale
cresterii si dezvoltarii.
Fiecare
etapa in dezvoltarea copilului impune reguli specifice particularitatilor varstei
respective, care trebuie respectate cu strictete de catre educator.
Nevoia
de miscare la copil reprezinta o necesitate de dezvoltare pe plan fizic,
motric, psihic si aceasta se manifesta prin dorinta aproape permanenta a
copilului de a se juca, de a alerga, de a sari, a arunca, a catara, chiar, de
ce nu, a cadea, de a zburda fie spontan, fie organizat.
In
timpul cresterii, diferitele elemente corporale prezinta o dezvoltare
diferentiata de la o varsta la alta. Complexitatea si variabilitatea proceselor
si fenomenelor care stau la baza evolutiei acesteia ne determina sa tratam
caracterele specifice perioadei corespunzatoare varstei prescolare 3-6/7 ani,
ca pe o trecere spre varsta scolara medie (antepubertara), 6-10 ani fete si
7-11 ani baieti, aceasta din urma constituind subiectul lucrarii.
Sfera somatica este
slab dezvoltata.
Oasele la
varsta de 7 ani se dezvolta mai repede decat musculatura. Ele contin o
cantitate mai mare de apa si mai putine
substante solide. Tesutul cartilaginos este bine reprezentat la inceput, apoi
este inlocuit treptat cu tesut osos dur, prin depunerea de saruri minerale.
Procesul
intens de osificare necesita un bun echilibru functional al organismului, un
aport suficient de calciu si fosfor, precum si o reglare buna a depunerii
sarurilor de calciu in oase. In caz contrar apar tulburari in dezvoltarea
sistemului osos, cunoscut sub denumirea de „rahitism”, in care oasele nu poseda
o rezistenta suficienta si se deformeaza. O atentie deosebita trebuie sa se
acorde coloanei vertebrale, ale carei curburi normale pot fi accentuate in
rahitism, favorizand aparitia cifozelor, lordozelor, cifolordozelor etc. La
aparatia acestor devieri mai contribuie si atitudinile necorespunzatoare in
banci, pe scaune, purtarea necontrolata a unor greutati in maini sau pe spate
(ghiozdanul) s.a.
Exercitiile
fizice bine selectionate si judicios folosite contribuie in mare masura la
prevenirea si inlaturarea deformatiilor osoase.
Muschii
corpului la varsta antepubertatii sunt putin dezvoltati. La nastere musculatura
reprezinta numai 16% din greutatea corpului, fata de peste 40% la adult.
Cresterea in volum a muschilor nu se realizeaza prin sporirea numarului de
fibre musculare, ci prin ingrosarea celor existente de la nastere (hipertrofia
musculara).
La 6 ani
fibrele musculare mai sunt inca subtiri si au nuclei mari, cu continut bogat in
sarcoplasma si apa. Printre fibrele musculare se gaseste o cantitate mare de
tesut conjunctiv comparativ cu fibrele elastice care sunt putine. Flexorii sunt
mai bine dezvoltati decat extensorii si de aceea copilul are mereu tendinta de
a sta intr-o pozitie cifotica (in flexie), indeplinind cu mai multa placere
activitati care impiedica angrenarea flexorilor, decat a extensorilor. De
asemenea, muschii trunchiului sunt mai bine dezvoltati decat cei ai membrelor.
Tonusul
muscular este crescut (hipertonie musculara), mai ales la nivelul muschilor
extensori, datorita intinderii active a fibrelor musculare si a lipsei de
maturizare a centrilor nervosi implicati in reglarea tonusului muscular.
Excitabilitatea musculara este mai scazuta, iar valorile cronaxiei musculare
sunt mai mari ca la adulti.
Sistemul nervos este
slab dezvoltat si prezinta o mare instabilitate. Actele motorii (mersul)
comandate de centrii nervosi superiori prezinta dificultati, fiind
caracterizate prin miscari de prisos, leganare, ritm neregulat, genunchii sunt
semiflexati, pasii mici etc.
Procesele
nervoase fundamentale (excitatia si inhibitia) nu sunt echilibrate, predominand
excitatia. Inhibitia conditionata (interna) este inca slab dezvoltata si din
acest motiv copilul este excitabil, irascibil, cu treceri rapide de la voiosie
la depresie si apatie.
Atentia
este instabila, iar vointa inca slab dezvoltata. Datorita plasticitatii mari a
scoartei cerebrale, la aceasta varsta receptivitatea copiilor este accentuata,
insa din cauza insuficientei dezvoltari a inhibitiei conditionate de
diferentiere, fixarea informatiilor receptionate se face greoi si este
instabila, lucru demonstrat in faptul ca daca excitatiile primului si ale celui
de-al doilea sistem de semnalizare nu se repeta suficient, acestea se sterg
usor.
Sfera vegetativa face
fata cu greu cerintelor de efort. Aceasta cuprinde aspectele morfologice si
functionale ale organelor interne, dintre care ne intereseaza in mod deosebit
aparatele circulator, respirator, glandele cu secretie interna si sistemul
nervos vegetativ.
Sistemul cardiovascular este
inca slab dezvoltat la copiii de aceasta varsta, totusi, fata de alte organe,
aparatul circulator este mai bine dezvoltat, datorita circulatiei fetale. Inima
la nastere are o greutate de numai 20-25 g, ceea ce reprezinta 0,8% din
greutatea corporala, fata de 0,5% la varsta de 7 ani si 0,4% la 12 ani. Ea are
o pozitie mai apropiata de orizontala, insa tinde sa se verticalizeze pe masura
ce copilul creste.
Peretele
ventriculului stang este cu putin mai
gros decat cel drept, iar atriile sunt relativ mai dezvoltate. Miocardul are o
mare vitalitate, bataile inimii putand continua mult timp dupa oprirea
respiratiei. Tesutul elastic si conjunctiv al miocardului este putin dezvoltat.
Peretii
vaselor castiga repede in grosime la arterele de tip elastic, datorita
dezvoltarii inimii si prin ingrosarea tunicii medii la cele de tip muscular.
Comparativ
cu adultii, la copiii antepubertari arterele sunt mai largi. Vena cava
superioara este mai larga decat vena cava inferioara. Cresterea pronuntata a
trunchiului duce la modificarea raportului intre extremitatea cefalica si
restul corpului, fapt care determina marirea calibrului venei cave inferioare,
devenind astfel mai larga decat vena cava superioara.
Capilarele
sunt relativ mai largi, insa slab reprezentate numeric. Reteaua capilara se
dezvolta rapid.
Aceste
particularitati morfologice ale sistemului cardiovascular stau la baza
particularitatilor functionale ale aceluiasi sistem la copiii antepubertari. La
acestia viteza de circulatie a sangelui este de trei ori mai mare decat la
adult.
Frecventa
cardiaca este in medie de 150 pulsatii pe minut la nou-nascut, 130 la un an, 90
de pulsatii la 7 ani, 85 la 8 ani si 80 la 13 ani.
Volumul
sistolic este foarte mic (10-15 ml), insa datorita frecventei cardiace ridicate
debitul cardiac sau minut-volumul inimii este relativ mare, 1,5-2 l/min la 7
ani si 2,5-3 l/min la 12 ani. Tahicardia accentuata si nivelul relativ mare al
debitului cardiac ar trebui sa determine o crestere a tensiunii arteriale, insa
datorita elasticitatii mari a peretilor vasculari aceasta este scazuta,
prezentand ca valoare medie 90/60 mm Hg la 7 ani, 103/70 mmHg la 10 ani si 105/72
mmHg la 12 ani.
Datorita
nivelului scazut de dezvoltare a centrilor nervosi care dirijeaza mecanismele
de reglare neuro-hormonala a activitatii sistemului cerdiovascular, indicii
fiziologici cardiovasculari prezinta o instabilitate remarcabila. De aceea
chiar unele cauze perturbatoare minime pot declansa variatii foarte mari.
De
exemplu, aritmia respiratorie a pulsului este foarte accentuata la aceasta
varsta, insa scade odata cu cresterea.
La
varsta antepubertara se constata un numar sporit de hematii (5 – 6 milioane pe
mm3 de sange) in primii ani ai vietii, ca apoi numarul lor sa scada
treptat la 4,5 – 5 milioane pe mm3, la fel ca la adulti.
Aparatul respirator la
copiii antepubertari este slab dezvoltat. Cavitatile nazale sunt relativ mici.
Inelul
limfatic a lui Waldezer, format din amigdalele palatine, amigdala faringiana si
cea linguala, poseda o structura asemanatoare cu a ganglionilor limfatici si
reactioneza la influentele mediului ca un singur organ. Amigdalele palatine
sunt mai slab dezvoltate pana la 6 ani, ca apoi la 11-12 ani sa inceapa sa
involueze simultan cu involutia fiziologica a intregului tesut limfactic.
Laringele
la aceasta varsta are o forma si o asezare particulara, fiind alungit, conic si
situat mai sus decat la adulti.
Istmul
glotei este foarte stramt, ceea ce face ca trecerea aerului sa fie stanjenita.
Daca mucoasa se tumefiaza, iar glota are spasme (foarte frecvente la aceasta
varsta), se accentueaza si mai mult jena respiratorie.
Traheea
este mai extensibila si mai flexibila la copii decat la adulti.
Bronhiile
la copiii antepuberatri sunt relativ mai largi si mai bogate in fibre musculare
decat la adult.
Bronhiile
intrapulmonare au peretii subtiri si mucoasa saraca in glande mucinoase.
Plamanii
incep sa se dilate odata cu prima respiratie, fiind nevoie de cateva zile
pentru dilatarea lor completa. Initial
volumul plamanilor este mic, din cauza spatiului intratoracic restrans, fapt
datorat mai ales volumului mare al timusului. Cresterea lor are loc paralel cu
dezvoltarea generala a organismului. Diferentierea plamanului la copil se
termina in jurul varstei de 7 ani cand fibrele elastice ating dezvoltarea lor
completa.
Diafragmul este mai
ridicat la copil decat la adult, iar toracele are o forma cilindrica cu
diametrele aproape egale. Articulatia aproape orizontala a coastelor si faptul
ca toracele copiilor se gaseste intr-o stare de destindere maxima aproape
permanent, reduc mult posibilitatile acestora de a-si mari volumul cutiei
toracice in inspiratie.
Functia aparatului respirator la
copiii antepubertari se caracterizeaza in repaus printr-o respiratie ritmica,
dar uniforma, efectuata pe caile nazale, cu o frecventa de 30 de respiratii pe
minut la 7 ani si 24 respiratii pe minut la 12 ani. Tipul respirator este cel
diafragmatic. In timpul efortului fizic, posibilitatea maririi capacitatii
cutiei toracice este foarte redusa, insa aceasta deficienta este compensata
prin marirea frecventei respiratiilor, care si ea este limitata, dar suficienta
pentru satisfacerea cerintelor normale. Orice tumefactie a mucoasei cailor
respiratorii face ca respiratia sa devina nesatisfacatoare (superficiala) nu
numai in efort, dar de multe ori chiar in repaus.
Neuniformitatea
ritmului respirator, oarecum normala in primele luni, se accentueaza in efort si
sub influenta factorilor infectiosi, mecanici etc.
Marirea
amplitudinii miscarilor respiratorii se realizeaza cu predominanta prin
deplasarea muschiului diafragm. In timpul coborarii in inspiratie, diafragmul
comprima usor ficatul si mareste presiunea intraabdominala, usurand evacuarea
vaselor spre cutia toracica, tranzit facilitat si de scaderea concomitenta a
presiunii intratoracice (aspiratie toracica).
Acest
proces favorizeaza intoarcerea sangelui venos spre atriul drept.
Consumul maxim de O2, indice
care reflecta capacitatea aeroba de efort la 7 ani este, in medie, de 1,5
l/min, la 10 ani ajunge la 2 l/min, la baieti si 1,7 l/min la fete, ca la 13
ani sa fie aproximativ egal, 2,5 l/min la cele doua sexe (Astrand, 1967), mai
ales daca valorile absolute ale consumului maxim de O2 se calculeaza
pe greutatea corporala lipsita de grasimi (Lean Body Mass).
Sistemul nervos vegetativ si glandele cu
secretie interna sunt slab dezvoltate, ceea ce determina
o eficienta redusa a mecanismelor de coordonare si reglare neuromorala.
Toate
particularitatile morfofunctionale ale copiilor antepubertari mentionate
anterior, orienteaza conduita adultilor fata de ei in aceasta etapa a vietii.
Eforturile adultilor se orienteaza catre formarea unei motricitati corecte prin
eliminarea miscarilor de prisos din mers, alergare etc. Invatatorul, apoi
profesorul de educatie fizica, trebuie sa insiste asupra insusirii unui ritm
adecvat al miscarilor, asupra formarii unei tinute corecte atat stand, cat si
in sezand pe scaun sau in banca etc.
Mentinerea
echilibrului in repaus si mai ales in timpul efortului este mai dificil din
cauza simtului muscular insuficient dezvoltat, precum si datorita faptului ca
centrul de greutate al corpului este relativ mai indepartat de sol, iar baza de
sustinere mai redusa. In orele de educatie fizica este necesar sa se acorde o
atentie mai mare dezvoltarii musculaturii extensoare, ai spatelui si gatului,
ceea ce favorizeaza instalarea echilibrului intre marile grupe musculare
antagoniste.
Rezistenta
copiilor de varsta antepubertara la efort static este mica, deoarece acest gen
de efort este obositor datorita blocajului toracic (apnee) si aprovizionarii
insuficiente cu O2 si substante energetice a segmentului activ. In
schimb, activitatea dinamica, caraterizata de contractii si relaxari succesive,
este mai putin obositoare, fiind favorizata de hiperexcitabilitatea corticala
existenta si de conditiile favorabile de desfasurare ale circulatiei si
respiratiei. Aparatul circulator, in timpul efortului fizic dinamic (jocuri
distractivr, sprinturi scurte cu pauze intre ele) reuseste sa satisfaca in mare
masura aprovizionarea cu O2 si substante energetice segmentele
active, iar intensificarea eliminarii de CO2 si a celorlalte
substante de uzura. Totusi trebuie retinut faptul ca organismul la aceasta
varsta este inca departe de a fi perfect dezvoltat, iar eficienta sistemelor de
reglare neuromorala, menite sa asigure mentinerea si reechilibrarea in caz de
dezechilibru functional al homeostazei generale este mica.
De aceea,
se recomanda ca efortul depus de copii la aceasta varsta sa aiba caracter
dinamic de scurta durata, cu pauze de relaxare relativ lungi. Eforturile de
forta cu greutati mari nu sunt recomandabile la aceasta varsta. Eforturile de
rezistenta in tempo lent si moderat, cum sunt alergarile pe distantele de 300 –
600 m, in ritm accelerat, nu sunt indicate deoarece solicita intens sistemul
cardiorespirator.
O mare
atentie trebuie sa se acorde tinutei corecte in banca, pentru a preveni
aparitia deformarilor coloanei vertebrale. Regimul de viata echilibrata,
alternarea judicioasa a efortului fizic cu cel intelectual si cu odihna,
alimentatia rationala bogata in proteine si vitamine (A, D2, B
complex), miscarea in aer liber vor contribui la dezvoltarea armonioasa a
organismului copiilor de aceasta varsta.
Din
punct de vedere psihic
intrarea in scoala marcheaza o schimbare esentiala a pozitiei sociale a
copilului si a relatiilor lui cu ceilalti, plusul de raspundere pe care o are
fata de pregatirea scolara, intrarea intr-o noua colectivitate, noile relatii
structural deosebite de cele de la gradinita sau din familie, ii creeaza
copilului un complex de conditii care actioneaza stimulator asupra dezvoltarii
psihice.
Scoala
ofera conditii organizatorice, metodice si de continut necesare unei
sistematice dezvoltari si pentru instruirea elevilor.
Inainte
de a vedea care sunt caracteristicile psihice ale copiilor la aceasta varsta ne
vom opri asupra gradului pregatirii lor pentru activitatea scolara.
Cu
foarte mici exceptii, copiii de 6-7 ani au o buna dezvoltare fizica si
neuropsihica, ceea ce le permite desfasurarea unei activitati sistematice si
ordonate. Totusi rezistenta lor la efort este mica, aparatul cardio-vascular
fiind inca fragil, iar sistemul nervos prezentand o mare excitabilitate si o
relativa lipsa de echilibru intre cortex si centrii subcorticali. Muschii mici
ai mainii, care vor fi foarte mult solicitati in scriere, nu sunt inca
suficient de dezvoltati, coordonarea miscarilor facandu-se greu, cu eforturi care
angajeaza – prin iradierea excitatiei – si alti muschi ai corpului.
Din
punct de vedere intelectual curiozitatea copiilor este foarte vie, atentia lor
putand fi mentinuta mai mult timp in activitati interesante. Vocabularul bogat
si posibilitatile de exprimare sunt permise pentru o buna activitate scolara,
la care concura si o serie de motive stimulatoare. Afectiv, copiii se ataseaza
repede de invatatoare sau invatator, a carui autoritate devine incontestabila.
Copilul are deja formate o serie de
deprinderi de conduita care-l fac apt
pentru activitatea in colectiv, desi sentimentele de prietenie fata de colegi
se dezvolta abia dupa primul an de scoala.
La
inceputul varstei scolare activitatea de invatatura va deveni prima si cea mai
insemnata obligatie si se va mentine pe toata durata scolaritatii. La varsta
aceasta jocul nu-si pierde insa insemnatatea, el ramanand - alaturi de invatatura – un factor important
de influenta educativa si formativa.
Dintre particularitatile psihice ale
varstei scolare mici atentia este atrasa in mod deosebit de cele intelectuale, care conditioneaza procesul
de invatamant si de care sunt in acelasi timp determinate. Atentia copilului de
6-7 ani are nevoie de mai multe pauze in timpul unei ore. Activitatile de joc
sau constructii il tin mai mult timp concentrat, dar produc si le oboseala.
Acestea se manifesta in primul rand prin agitatie, neastampar si apoi prin
reverie si somnolenta.
Atentia scolarului mic
este de tip spontan, involuntar, ea evoluand treptat spre cea voluntara odata
cu modificarea motivelor invatarii si a sentimentelor morale.
Memoria este dependenta
de natura elementelor inregistrate; cum acestea sunt intuitive, memoria va fi
preponderent concreta, datorita si faptului ca al doilea sistem de semnalizare
este inca putin dezvoltat la aceasta varsta. Copilul din primele clase
reproduce evenimentele asa cum le-a inregistrat, pentru ca nu stie cum sa-si organizeze procesul memorarii si nu
este capabil inca sa desprinda esentialul de neesential, ceea ce conduce la unele
confuzii, erori, imprecizii. In clasele mari memorarea se face si dupa unele
repere, puncte de sprijin, pregatind strategiile mnemotehnice de mai tarziu.
Intre capacitatea de memorare si invatare exista evident o stransa legatura, de
calitatile primei depinzand eficienta celei de-a doua; tot asa de adevarat este
ca invatarea influenteaza dezvoltarea memoriei, intarind-o. Caracterul
constient si voluntar al invatarii produce restructurari esentiale in memoria
scolarului mic.
Mai
matura decat in perioada precedenta , imaginatia
scolarului mic este inca necritica si insuficient organizata.
Gandirea copilului de
6-10 ani prezinta o serie de particularitati importante, care fac trecerea de
la concret la logic, la gandirea simbolica. In aceasta perioada se realizeaza
structurile operatorii ale gandirii care se vor desavarsi in etapa urmatoare.
Elementele operatorii ale gandirii copilului de 7-8 ani constau din detasarea
de concret, din renuntarea la punctul de vedere propriu.
Limbajul scolarilor mici
se dezvolta intens in acesta perioada sub influenta procesului invatarii scris
– cititului. Vocabularul se dubleaza aproape in primii ani ai scolaritatii (de
la 2500 cuvinte la intrarea in scoala, la 4500 la sfarsitul micii scolaritati),
copilul insusindu-si si capacitatea de a se exprima frumos, ingrijit.
Activitatea marcheaza acum
o oarecare maturizare, copilul fiind capabil sa-si controleze voluntar unele
manifestari ale emotiilor si chiar sa simuleze anumite stari. Atasamentului
pentru membrii familiei i se adauga si cel pentru invatatoare. Copilul devine
in general mai sociabil si mai sensibil al aprecierilor celor din jur si la
succesul sau esecul scolar. Copilul are tot mai mult tendinta de a se manifesta
curajos, rabdator, de a dovedi ca nu mai este mic. Pe plan moral, la aceasta
varsta apar si se dezvolta sentimente intelectuale, sustinute de o curiozitate
multilaterala, sentimentele estetice si patriotice.
Vointa scolarului mic
este intr-un proces de dezvoltare activa, datorita faptului ca elementul
constient, intentional devine preponderent in conduita lui si ca dobandeste tot
mai multe priceperi si deprinderi de comportament. Activitatile voluntare ale
copilului se caracterizeaza prin anticipare, organizare prealabila a
operatiilor si durata mare a urmaririi realizarii scopului. In perioada micii
scolaritati se formeaza principalele
deprinderi intelectuale si practice, alaturi de deprinderile de autoservire si
de comportare civilizata.
Personalitatea micului
scolar este dominata de dinamismul intereselor si atitudinilor fata de
realitatea externa. Apar acum interesele culturale (cinematograf, televiziune,
lecturi), in locul celor pentru desen si modelaj din perioada precedenta.
Colectionarea si schimburile cu colegii ocupa, de asemenea un loc insemnat in
preocuparile scolarilor mici. Activitatile scolare si extrascolare stimuleaza
dezvoltarea diverselor aptitudini si inclinatii ale copiilor. Acestea nu se vor
manifesta deplin si eficient decat in masura in care sunt cultivate prin munca
perseverenta. Caracterul copilului se dezvolta sub influenta preponderenta a
scolii, care contribuie esential la formarea sentimentelor si notiunilor
morale, pretinzand respectarea unor anumite cerinte si regim de viata. Spre
sfarsitul perioadei se cristalizeaza conceptia despre lume si viata a
scolarului. In manifestarile concrete ale conduitei acestuia pot apare si unele cu
caracter negativ ca neglijenta, lenea, minciuna, superficialitatea etc.,
manifestari care cu tact, pot fi inlaturate prin interventia profesorilor si
parintilor.
2.2.Lectia – forma de baza in organizarea
procesului instructiv-educativ
Lectia
reprezinta forma de baza in organizarea procesului instructiv-educativ,
deoarece prin intermediul ei se realizeaza unitar obiectivele educatiei fizice
scolare. Desfasurandu-se intr-un cadru organizat cu colective (clase) ale caror
efective si componenta sunt stabilite, sub indrumarea nemijlocita a
invatatorului (care are rolul determinant in stabilirea continutului lectiei si
in organizarea activitatii elevilor in cadrul procesului instructiv-educativ),
ea asigura pentru intregul colectiv de elevi infaptuirea sistematica a
obiectivelor urmarite, a continutului stabilit prin programe.
Fiind o
activitate complexa, cu multiple influente instructiv-educative, la stabilirea si
realizarea continutului lectiei trebuie sa se tina seama de urmatoarele CERINTE:
·
precizarea clara a temelor (a
obiectivelor pedagogice si operationale );
·
sa se aleaga judicios sistemele de
actionare ce vor fi utilizate pentru realizarea obiectivelor operationale
urmarite in lectie;
·
sa se realizeze o intrepatrundere (legatura organica) intre obiectivele instructive
si cele educative (intre functia informativa si cea formativa a procesului de
invatamant). Profesorul se va preocupa de dirijarea influentelor exercitiilor
fizice (stafetelor, jocurilor etc.) in egala masura si spre latura
intelectuala, afectiva si moral-volitiva a personalitatii elevului, exercitand
o inraurire favorabila asupra observatiei, imaginatiei, initiativei, darzeniei
si a celorlalte procese psihice;
·
sa se aleaga metodele corespunzatoare
pentru realizarea scopurilor urmarite. Metodele si procedeele metodice vor fi
alese in raport de etapa procesului de invatare – perfectionare (initiere,
repetare, consolidare, verificare etc.), de dificultatea temelor lectiei si a
exercitiilor propuse pentru invatare (repetare), precum si de nivelul de
pregatire al elevilor;
·
sa dozeze
direct si progresiv (de la lectie la lectie, de la veriga la veriga)
efortul. Efortul in lectie trebuie sa urmeze o curba ascendenta, culminand in
verigile destinate repetarii actiunilor motrice, dezvoltarii calitatilor
motrice, folosirii jocurilor si stafetelor etc. De asemenea, in scopul
intaririi treptate a capacitatii de efort a organismului, efortul trebuie
crescut progresiv si de la un sistem de lectii la altul;
·
sa se
foloseasca eficient timpul de
lucru afectat lectiei. Buna organizare a lectiei, claritatea sarcinilor si a
modalitatilor de realizare a acestora, pregatirea din timp a terenurilor, salii
si inventarului necesar, organizarea clasei pe grupe, alegerea formatiilor de
lucru adecvate, conducerea sigura a lectiei de catre invatator sunt cateva dintre aspectele care trebuie
avute in vedere in scopul utilizarii
eficiente a timpului afectat pentru desfasurarea lectiei.
Reusita
lectiei depinde si de pregatirea acesteia. In primul rand este necesar ca
profesorul sa cunoasca exact ce prevede programa si modul cum a planificat
indeplinirea ei in cadrul fiecarui semestru in parte. Pe de alta parte,
consultarea unor publicatii cu caracter metodic il poate sprijini in lamurirea
unor aspecte privind metodica invatarii unor deprinderi motrice, si in alegerea
celor mai potrivite exercitii.
Continutul
unor lectii impune deseori si completarea inventarului (materialului didactic).
Dupa
stabilirea exercitiilor se precizeaza numarul de repetari, timpul de lucru,pauzele,
formatiile alese pentru repetarea unor exercitii si activitati, astfel incat sa
se asigure odata cu atingerea obiectivelor instructiv educative planificate si
o dinamica corespunzatoare a efortului.
In
timpul desfasurarii lectiei, profesorul trebuie sa se preocupe de urmatoarele
trei aspecte: activitatea si comportarea elevilor, comenzile, explicatiile si
comportarea sa si exercitiile si succeasiunea acestora in cadrul lectiei
(continutul lectiei).
O data
cu castigarea unei experiente in conducerea lectiilor de educatie fizica,
profesorul va dispune de posibilitati sporite pentru realizarea la un nivel
ridicat al continutului lectiei, comenzile, explicatiile, indicatiile date
castigand in claritate.
Profesorul
va urmari cu atentie manevrarea si utilizarea aparatelor si materialelor
sportive, distribuind rational sarcinile si organizand atent activitatea
elevilor. El trebuie sa-si aleaga locul potrivit de unde sa poata supraveghea
elevii si sa aiba posibilitatea sa intervina dand sprijin pentru exercitii sau
preintampinand situatiile care ar conduce la eventuale accidente.
Treptat,
profesorul trebuie sa-si formeze o comanda precisa care sa-i permita conducerea
colectivului de elevi, dar sa constituie si instrumentul prin intermediul
caruia transmite elevilor, cat mai concis si clar, dispozitiile si indicatiile
sale.
In
timpul exercitiilor se vor face corectarile necesare si se va stimula
activitatea elevilor. In cazul exercitiilor mai dificile, se va acorda sprijin
si vor fi luate masuri de asigurare.
In
general, accidentele sunt favorizate de indisciplina, organizarea precara a
activitatii elevilor, nesupravegherea atenta, starea necorespunzatoare a
inventarului si a terenului de lucru.
2.3.Dezvoltarea calitatilor motrice - obiectiv
prioritar al educatiei fizice scolare
2.3.1.Consideratii generale
In
activitatea de educatie fizica, mai ales la nivelul invatamantului prescolar
si primar, dezvoltarea calitatilor motrice, nu s-a bucurat dintotdeauna de
atentia cuvenita. Adesea, au fost indicate solutii fara a tine seama de varsta
si obiectivele urmarite, fara a stabili cu mai mare precizie rolul pe care il
joaca calitatile motrice in obtinerea modelului preconizat de pregatire a
elevilor. Intalnim frecvent si astazi practica potrivit careia dezvoltarea
calitatilor motrice se realizeaza odata cu formarea si consolidarea
deprinderilor motrice, considerandu-se ca nu este util sa se actioneze in mod
deliberat, cu procedee metodice si mijloace specifice pentru dezvoltarea
calitatilor motrice.
Testarile
efectuate cu diferite ocazii, la nivelul invatamantului primar, au scos la
iveala concluzii nefavorabile privind nivelul dezvoltarii calitatilor motrice.
Contestarile
conduc la concluzia ca la nivelul unitatilor scolare nu se lucreaza inca
suficient si eficient in directia dezvoltarii calitatilor motrice, ca nu exista
o orientare directa, favorabila promovarii, cu mai mult curaj a acestui
important obiectiv al educatiei fizice scolare.
In
evolutia organismului, calitatile motrice sunt influentate si dezvoltate de
urmatorii factori: disponibilitati de ordin genetic; influente ale mediului extern
si a activitatii cotidiene; alimentatia, conditiile de viata, evolutia naturala
a proceselor de crestere si dezvoltare; procesul de educatie fizica sau de
antrenament sportiv, care, cu mijloace, metode si forme de organizare
stiintific determinate, optimizeaza manifestarea acestor calitati, in raport cu
varsta, sexul subiectilor.
In acest
context, obiectivul dezvoltarii calitatilor motrice, in educatia fizica a
prescolarilor, scolarilor mici, cat si a elevilor din invatamantul liceal, are
ca motivatie necesitatea inzestrarii elevilor cu indici corespunzatori de
viteza, indemanare, forta si rezistenta in activitatile motrice solicitate de
scoala si viata.
In afara
faptului ca persoana care are dezvoltate aceste calitati resimte o stare
generala de confort fizic si psihic, ce-o
face sigura si stapana pe sine, ea va putea indeplini cu usurinta, rapiditate,
eficienta si rezistenta la oboseala, activitati curente, incepand cu cele
profesionale, gospodaresti sau de petrecere utila si recreativa a timpului
liber.
In
consecinta, pentru fiecare calitate motrica sau forma de manifestare a acesteia
trebuie sa se selectioneze in raport cu varsta si sexul elevilor, numai acele
metode, procedee si mijloace care s-au dovedit eficiente, optime.
Acest
mod de activitate nu exclude necesitatea ca profesorul sa cunoasca o gama cat
mai variata de metode si mijloace proprii activitatii sale sau specifice
altor domenii pe care sa le incerce. Sa
le adapteze nevoilor sale practice.
2.3.2.Locul activitatii destinate
dezvoltarii calitatilor motrice in structura lectiei si al sistemelor de lectii
in planul calendaristic anual
S-a
aratat ca dezvoltarea calitatilor motrice constituie una din preocuparile
principale ale procesului de pregatire fizica a elevilor din invatamantul
primar, aceasta depinzand de anumite disponibilitati (aptitudini) ale
organismului bazate pe un fond ereditar, dar si de insusirile dobandite in
cursul dezvoltarii si maturizarii organismului; ambele putand fi influentate
prin procesul educational.
Problema
dezvoltarii calitatilor motrice care joaca un rol deosebit in realizarea obiectivelor
educatiei fizice, trebuie sa se bucure din partea invatatorilor si profesorilor
de o atentie deosebita, actionandu-se in lectii, sistematic si consecvent,
pentru dezvoltarea lor la nivelul indicilor programati.
Nu cu
mult timp in urma, dezvoltarea calitatilor motrice nu figura ca o veriga
distincta a lectiilor de educatie fizica in invatamantul primar. O data cu
introducerea sistemului unitar de verificare si apreciere (S.U.V.A.), apoi cu
aparitia „Sistemului national de evaluare” – care vizeaza evaluarea principalelor
capacitati si competente necesar a fi realizate in aria curriculara educatie
fizica si sport – s-au perfectionat si activitatile destinate dezvoltarii
calitatilor motrice, actionandu-se mai direct, mai organizat, planificat.
Majoritatea
specialistilor sunt de acord ca in structura lectiei de educatie fizica sa fie
inclusa, in verigi de sine statatoare si dezvoltarea calitatilor motrice.
Avand in
vedere faptul ca progresele ce se realizeaza in dezvoltarea calitatilor motrice
sunt mult mai evidente decat in cazul deprinderilor, ca se pot masura cu mai
multa exactitate, si ca principala lege care guverneaza dezvoltarea acestora o
reprezinta continuitatea, planificarea dezvoltarii lor pe semestre, an scolar
si chiar pe ciclu de scolarizare, devine o necesitate de prim ordin.
In
lucrarile pe care le-am consultat, autorii prezinta modele de planificare a perioadelor si
etapelor in care se actioneaza prioritar sau secundar, asupra dezvoltarii
calitatilor motrice pe durata unui an scolar precum si indicatii pretioase
privind programarea sistemelor de lectii pentru dezvoltarea calitatilor
motrice.
Din
studiul acestor lucrari se desprind urmatoarele aspecte esentiale:
a)
necesitatea actionarii, in mod continuu,
asupra dezvoltarii principalelor calitati motrice pe durata intregului an
scolar si in mod prioritar in anumite perioade ale acestuia;
b)
indemanarea este calitatea motrica care
se dezvolta si ca efect al actiunilor de invatare, consolidare, perfectionare,
administrata in mod izolat sau in cadrul aplicarii in conditii specifice a
deprinderilor motrice;
c)
forta, viteza, rezistenta pot fi
dezvoltate prioritar in diferite etape ale anului scolar, fara a fi neglijate
complet celelalte;
d)
sistemele de lectii in care se
actioneaza prioritar asupra dezvoltarii VITEZEI, se programeaza in mod deosebit
la inceputul semestrului I si ultima parte a semestrului al II-lea,
folosindu-se exercitii specifice, dar si in celelalte perioade, cand se
actioneaza in mod implicit asupra ei, prin exercitii nespecifice;
e)
dezvoltarea REZISTENTEI presupune
continuitate si volum de munca marit, ascendent de-a lungul intregului an
scolar;
f)
sistemele de lectii specifice pentru dezvoltarea
INDEMANARII presupun continuitate si volum de munca marit, ascendent de-a lungul
intregului an scolar.
Distribuirea lectiilor pe unitati de invatare
(an scolar)
|
Nr. crt.
|
Unitatea de invatare
|
Nr. de lectii acordate
|
Ca unitate de invatare
|
Total
|
Principala
|
Secundara
|
|
1.
|
Capacitatea de organizare
|
-
|
4
|
4
|
|
2.
|
Dezvoltare fizica armonioasa
|
10
|
-
|
10
|
|
3.
|
Dezvoltarea vitezei
|
7
|
-
|
7
|
|
4.
|
Dezvoltarea indemanarii
|
7
|
4
|
11
|
|
5.
|
Dezvoltarea fortei
|
6
|
4
|
10
|
|
6.
|
Dezvoltarea rezistentei
|
-
|
8
|
8
|
|
7.
|
Deprinderea metrica de baza - saritura
|
5
|
-
|
5
|
|
8.
|
Deprinderi de aruncare - prindere
|
8
|
-
|
8
|
|
9.
|
Deprinderea de echilibru
|
4
|
-
|
4
|
|
10.
|
Deprinderea de catarare - coborare
|
4
|
-
|
4
|
|
11.
|
Deprinderea de tarare
|
4
|
-
|
4
|
|
12.
|
Deprinderea de escaladare
|
4
|
-
|
4
|
|
13.
|
Deprinderea de tractiune
|
4
|
-
|
4
|
|
14.
|
Deprinderea de impingere
|
3
|
-
|
3
|
|
15.
|
Deprinderea de transport
|
4
|
-
|
4
|
|
16.
|
Alergarea de viteza
|
7
|
-
|
7
|
|
17.
|
Alergare de durata
|
4
|
-
|
4
|
|
18.
|
Saritura in lungime cu elan
|
6
|
-
|
6
|
|
19.
|
Aruncarea mingii de oina, de pe loc la
distanta
|
6
|
-
|
6
|
|
20.
|
Gimnastica acrobatica
|
17
|
-
|
17
|
|
21.
|
Minijoc sportiv (minihandbal)
|
25
|
-
|
25
|
CALITATILE MOTRICE DE BAZA
|
VITEZA
|
CLASA
|
|
I
|
II
|
III
|
IV
|
|
De reactie la stimuli vizuali
|
X
|
|
|
|
|
De reactie la stimuli vizuali si auditivi
|
|
X
|
|
|
|
De reactie la stimuli auditivi si tactili
|
|
|
X
|
|
|
De reactie in actiuni motrice complexe
|
|
|
|
X
|
|
De executie in actiuni motrice singulare
|
X
|
|
|
|
|
De executie cu obiecte portative
|
|
X
|
|
|
|
De executie in actiuni variate
|
|
|
X
|
|
|
De executie cu obiecte si partener
|
|
|
|
X
|
|
De deplasare pe directie rectilinie
|
X
|
X
|
|
|
|
De deplasare pe 25m
|
|
|
X
|
|
|
De deplasare pe 30m
|
|
|
|
X
|
|
INDEMANAREA
|
CLASA
|
|
I
|
II
|
III
|
IV
|
|
Coordonarea actiunilor motrice realizate
individual
|
X
|
|
|
|
|
Coordonarea actiunilor motrice individuale si pe perechi
|
|
X
|
|
|
|
Coordonarea in actiunile segmentelor
corpului
|
|
|
X
|
|
|
Coordonarea in manevrarea de obiecte
|
|
|
X
|
|
|
Coordonarea manevrarii obiectelor
|
|
|
|
X
|
|
Coordonarea in relatii motrice de colaborare cu partenerii
|
|
|
|
X
|
|
FORȚA
|
CLASA
|
|
I
|
II
|
III
|
IV
|
|
Dinamica segmentara
|
X
|
|
|
|
|
Dinamica generala si segmentara
|
|
X
|
|
X
|
|
Segmentara cu invingerea greutatii
propriului corp
|
|
|
X
|
|
|
Forta exploziva
|
|
|
|
X
|
|
RFZISTFNȚA
|
CLASA
|
|
I
|
II
|
III
|
IV
|
|
Generala la eforturi aerobe
|
X
|
|
X
|
|
|
Cardio-respiratorie la eforturi aerobe
|
|
X
|
|
|
|
Rezistenta musculara locala
|
|
|
X
|
X
|
|
Rezistenta la eforturi variate
|
|
|
|
X
|
2.3.3.Metodologia dezvoltarii
calitatilor motrice in invatamantul primar
a) Metodologia dezvoltarii VITEZEI
Elevii
din invatamantul primar nu pot executa
cu usurinta miscari de viteza, capacitatea de executie a miscarilor crescand treptat.
Ritmul
de crestere poate fi insa accelerat, la elevii claselor mici, prin exercitii
sistematice, executate cu o anumita metodologie.
Pe baza
caracteristicilor morfologice si functionale ale copiilor la aceste varste,
metodologia dezvoltarii vitezei trebuie sa respecte urmatoarele cerinte:
·
se folosesc numai exercitii bine
insusite, de regula cu structuri motrice simple;
·
principlala caracteristica a
exercitiului trebuie sa fie rapiditatea
executiei, la nivelul maxim sau apropiat de maxim al fiecarui copil;
·
se vor utiliza mijloace care sa
determine cresterea rapiditatii executiilor (alergare la vale, intrecere pe
perechi, pe linii, executiile cu handicap, alergare cu vant din spate, ritmuri
imprimate, crescute progresiv);
·
durata unui exercitiu de viteza este
egala cu timpul cat subiectul reuseste sa mentina indicii de rapiditate
stabiliti;
·
numarul de repetari ale unui exercitiu
de viteza se determina astfel incat si in ultima exersare sa fie mentinuta
rapiditatea impusa;
·
exercitiile de viteza se reiau dupa o
pauza care sa asigure revenirea completa (90-95%) dupa efortul anterior;
·
inainte de efectuarea exercitiilor de
dezvoltare a vitezei, copiii trebuie sa fie bine incalziti, odihniti si cu o
stare de excitabilitate a sistemului nervos optima;
·
evolutia capacitatii de viteza este
influentata pozitiv de dezvoltarea fortei explozive a principalelor regimuri
musculare;
·
pentru dezvoltarea vitezei sub toate
formele ei de manifestare se recomanda folosirea in lectie a elementelor de
intrecere, care sporesc eficienta prin caracterul mobilizator dat de concurs si
prin marirea numarului de repetari;
·
prioritar pentru invatamantul primar,
prin prisma eficientei, este dezvoltarea vitezei de reactie si a celei de
executie. Cu mult succes se poate actiona si asupra vitezei de deplasare;
·
formatiile din care se pot efectua
exercitiile pentru dezvoltarea vitezei sunt: in linie pe un rand, in cerc, in
semicerc, careu, in coloana cate unul, cate doi, pe doua sau mai multe linii,
fata in fata sau spate in spate, etc.;
·
este necesar ca de-a lungul ciclului de
invatamant sa dezvoltam viteza de executie la nivelul tuturor segmentelor si a
corpului in intregime, intr-o varietate cat mai larga de acte sau actiuni
motrice, singulare si repetate;
·
in lectiile de educatie fizica la
clasele I-IV, ca de altfel si in celelalte cicluri de invatamant, dezvoltarea
vitezei se realizeaza imediat dupa veriga de influentare selectiva a aparatului
locomotor, atunci cand sistemul nervos al elevilor este in stare optima de
excitabilitate.
b) Metodologia dezvoltarii FORTEI
Fata de tabloul
general al formelor de manifestare a fortei la nivelul scolarilor mici,
educatia fizica urmareste sa dezvolte:
·
forta generala dinamica (izotonica);
·
forta dinamica segmentara:
§
a musculaturii membrelor superioare;
§
a musculaturii membrelor inferioare;
§
a musculaturii abdominale;
§
a musculaturii trunchiului.
·
forta exploziva (in regim de viteza) a
musculaturii membrelor superioare si inferioare;
·
forta generala si segmentara in regim de
indemanare.
Exercitiile
folosite pentru dezvoltarea fortei trebuie sa intruneasca urmatoarele
caracteristici:
·
structura exercitiului trebuie sa fie
simpla, dar foarte precis localizata la un lant, segment sau regiune musculara;
·
actul sau actiunea motrica sa includa
invingerea (mentinerea, sustinerea, deplasarea) unei rezistente (ingreuiere);
·
pozitii initiale si finale ale miscarii,
cat si a segmentelor corpului vor fi precis stabilite, ele determinand
localizarea si eficiente miscarii;
·
numarul de executii intr-o serie si a
numarului de serii este mai mare (8 – 16 repetari in 2 serii) atunci cand
urmarim dezvoltarea troficitatii (cresterea masei musculare) si mai mic (6 –
8 repetari in 1 – 3 serii) atunci cand
urmarim dezvoltarea tonicitatii (forta contractiei);
·
tempoul de executie a exercitiului este
moderat (2/4) cand urmarim dezvoltarea troficitatii si crescut (3/4) cand
urmarim dezvoltarea tonicitatii;
·
pauzele intre serii trebuie sa asigure
refacerea energetica la nivel muscular, variind, functie de masa musculara
angajata de efort.
In legatura cu
aceste caracteristici ale exercitiului de forta, facem urmatoarele precizari:
·
ingreuierea care trebuie invinsa
pe parcursul execitiei este prezentata, de regula, de greutatea propriilor
segmente, a unor regiuni ale corpului sau a corpului in intregime. De asemenea,
pot fi realizate ingreuieri cu ajutorul unor obiecte sau aparate. Regula, ce
trebuie retinuta in dezvoltarea fortei la aceste niveluri de varsta este aceea
sa nu depaseasca 25%. Aceste ingreuieri sunt denumite in literatura de
specialitate “ingreuieri mici”;
·
in clasele a III-a si a IV-a
dezvoltarea fortei mai poate fi abordata si prin exercitii de gimnastica
aerobica, prin exercitii cu mingi medicinale, sticle de plastic umplute cu
nisip, bastoane, exercitii pe perechi si la diferite aparate;
·
si exercitiile libere de
dezvoltare fizica pot constitui mijloace eficiente pentru dezvoltarea fortei
(numar mare de repetari si din pozitii specifice dezvoltarii grupelor musculare
solicitate);
·
dezvoltarea fortei se recomanda a
fi facuta spre sfarsitul lectiei, inaintea verigii de “revenirea organismului
dupa efort”;
·
exercitiile de forta mai pot fi
folosite in lectii in momentele in care se realizeaza consolidarea si aplicarea
cunostintelor, priceperilor si deprinderilor motrice, devenind elemente de
continut al stafetelor, parcursurile aplicative sau a jocurilor dinamice;
·
dezvoltarea fortei, prin
varietatea mijloacelor, poate fi realizata atat in lectiile realizate in aer
liber, cat si in cele realizate in sali special amenajate.
c) Metodologia dezvoltarii REZISTENTEI
Dezvoltarea
rezistentei la scolarii mici poate incepe din clasa I-a. La aceasta varsta
formele de rezistenta care se preteaza a fi dezvoltate sunt: rezistenta
generala la eforturi aerobe si rezistenta musculara locala.
Metodologia
dezvoltarii rezistentei trebuie sa respecte urmatoarele cerinte:
·
exercitiile folosite pentru
dezvoltarea rezistentei trebuie sa aiba structura cunoscuta si bine insusita de
executanti (copii);
·
durata, numarul de exercitii
trebuie sa determine o stare de oboseala. Deci se va actiona cu volume de
valori medii spre mari;
·
intensitatea eforturilor (tempoul
de executie) este moderata (2/4);
·
pauza dintre repetari nu trebuie
sa asigure refacerea totala a capacitatii de efort (pulsul si frecventa
respiratorie nu revin la valorile anterioare efortului);
·
regimul de lucru poate fi continuu
sau pe serii. La scolarii mici, tinand seama de durata si frecventa lectiilor
cat si a capacitatii de adaptare si refacere, se recomanda lucrul pe serii;
·
factorii de progresie in
programarea exercitiilor de rezistenta sunt durata efortului si scurtarea pauzelor
dintre serii. La copiii ciclului primar, factorul de progresie il va constitui
durata efortului;
·
de regula, la nivelul acestor
subiecti, exercitiile de rezistenta sunt libere, fara a apela la ingreuieri,
manevrari de obiecte, care pot intrerupe sau reduce durata efortului;
·
durata alergarii este conditionata
direct de mentinerea constanta a tempoului moderat. Pentru aceasta, cadrul
cadrul didactic trebuie sa imprime tempoul moderat (eventual sonor), sa
tempereze excesele sau sa impulsioneze tempoul (cea mai buna solutie o
reprezinta alergarea impreuna cu copiii, masura ce are efecte benefice asupra
starii generale de sanatate si a invatatoarei);
·
jocurile dinamice devin mijloace
eficiente de dezvoltare a rezistentei, daca implica activitatea motrica, dinamica,
a tuturor copiilor si se desfasoara pe o durata de 3-5 minute, continuu, sau cu
pauze scurte;
·
o modalitate eficienta de
dezvoltare a rezistentei musculare locale o reprezinta “circuitul”. Acesta
presupune stabilirea a 4-5 exercitii, fiecare adresandu-se unei regiuni
musculare, care vor fi executate de fiecare copil (individual sau pe grupe de
cate 4-6), intr-o anumita ordine, fie pe timpul de executie;
·
dezvoltarea rezistentei este o
componenta a procesului de educatie fizica, care trebuie sa fie prezenta in
lectii de-a lungul intregului an scolar. In perioadele de lucru in aer liber,
toamna, primavara, vara, se va dezvolta cu precadere rezistenta generala
aeroba, iar in perioadele de lucru in interior, rezistenta musculara locala;
·
asupra dezvoltarii rezistentei
actioneaza multe din exercitiile folosite de-a lungul lectiilor, dar in acelasi
timp, realizarea tuturor verigilor lectiei solicita capacitatea de rezistenta.
De aceea, rezistenta poate fi cauza pentru realizarea eficienta a celorlalte
elemente de continut ale educatiei fizice – si de aceea trebuie constant
dezvoltata – cat si ca efect al intregului proces de educatie fizica;
·
activitatile motrice cum sunt:
inotul, patinajul, mersul cu bicicleta, alergarea pe teren variat, trebuie
recomandate copiilor pentru activitatile din timpul liber, ele avand o
deosebita influenta asupra dezvoltarii generale.
d) Metodologia dezvoltarii INDEMANARII
In
invatamantul primar, educatia fizica are ca obiectiv si dezvoltarea inedmanarii
generale. Dezvoltarea indemanarii trebuie inceputa inca din clasa I.
Pentru
a avea efecte in aceasta directie metodologia dezvoltarii indemanarii trebuie
sa respecte urmatoarele cerinte:
·
exercitiile utilizate trebuie sa
fie cunoscute de copii, pe baza exersarii anterioare;
·
structura exercitiului sa solicite
indici de coordonare mariti, concretizati intr-un grad progresiv de
complexitate;
·
exercitiile vor fi efectuate in
conditii sporite de dificultate (spatiu limitat, pozitii neobisnuite, frecvente
crescute sau variabile, micsorarea sau marirea obiectelor manevrate, prezenta
partenerului sau adversarului, executia miscarii si cu mana sau cu piciorul
neindemanatic);
·
exercitiile pentru dezvoltarea
indemanarii au o durata scurta, un numar de repetari mic spre mediu si necesita
pauze lungi pentru odihna sistemului nervos;
·
exercitiile pentru dezvoltarea
indemanarii se folosesc dupa o incalzire a organismului si pe o stare de
excitabilitate a sistemului nervos;
·
indemanarea este cea mai
perfectibila calitate motrica la nivelul claselor I-IV. In aceasta perioada se
pun bazele coordonarii motrice, permisa in insusirea actelor motrice;
·
exercitiile de indemanare se
plaseaza in lectie dupa veriga de prelucrare selectiva a aparatului locomotor
cand, la clasele I-IV, ea devine o veriga constanta, alternand cu dezvoltarea
vitezei;
·
exercitiile de indemanare pot fi
incluse la toate temele care au ca scop didactic consolidarea sau
perfectionarea deprinderilor. Ele se integreaza si in momentele de
generalizare-aplicare a cunostintelor, priceperilor, deprinderilor.
3.ORGANIZAREA SI DESFASURAREA CERCETARII
3.1.Metode de cercetare utilizate in elaborarea
lucrarii
Pe parcursul
experimentului am folosit o serie de metode de cercetare pentru o tratare
complexa a temei:
DOCUMENTAREA – efectuata prin studierea bibliografiei de specialitate in scopul
cunoasterii a ceea ce s-a realizat si care sunt problemele, tendintele si
ipotezele cu privire la tema de cercetare, toate fiind cuprinse in capitolul
legat de fundamentarea teoretica si stiintifica a lucrarii, am studiat
curriculum ariei curriculare educatia fizica pentru invatamantul primar,
reviste de educatie fizica, alte lucrari legate de prezentarile analoage in
ceea ce priveste problematica abordata.
OBSERVATIA - avand un rol important in experiment, mi-a
asigurat posibilitatea urmaririi sistematice si metodologice a lectiilor
experimentale, a sesizarii aspectelor esentiale fara sa influentam procesul
investigat.
Observatia
stiintifica a fost realizata in doua ipostaze: preliminar si in timpul
cercetarii.
Observatia
preliminara a urmarit componenta si omogenitatea claselor, nivelul de
dezvoltare fizica si capacitatea motrica, a interesului manifestat in pregatire
si a participarii la lectiile de educatie fizica.
Observatia in
timpul cercetarii a constat in urmarirea receptivitatii elevilor, a modului de
executie a comenzilor, a influentei efortului fizic in lectie, a factorilor
perturbanti ce au aparut, etc.
CONVORBIRILE purtate cu elevii, mi-au permis
o cunoastere mai profunda a fenomenului, constituind o sursa de date privind
activitatile desfasurate de elevi in scoala si acasa, in cursul unei zile sau a
unei saptamani.
EXPERIMENTUL – a urmarit eficienta structurilor de actionare, plasate in cadrul
lectiei in verigi constante in functie de calitatea motrica vizata spre
dezvoltare.
METODA STATISTICO-MATEMATICA – a prelucrarii datelor, folosita pentru prezentarea unor date cifrice
care sa contribuie la formularea concluziilor si propunerilor finale ale
experimentului.
In lucrarea de fata
m-am folosit de urmatorii indicatori statistici:
a)media aritmetica care
caracterizeaza colectivul de elevi in intregime, valoarea ei rezultand din
calcule ce cuprind toate valorile individuale. Ea rezulta din adunarea fiecarei
valori variabile raportata la numarul total al cazurilor:
b) abaterea standard sau abaterea tip
(S). S-a calculat dupa urmatoarea formula :
c) coeficientul de variabilitate
(C.V.)
METODA GRAFICA – am folosit-o pentru ordonarea, gruparea si reprezentarea
grafica a variabilelor, pentru o evaluare corecta a datelor.
3.2.Locul, subiectii si etapele cercetarii
Cercetarea a fost realizata in perioada octombrie
2008 – mai 2009 si a urmarit eficienta
unor mijloace pentru dezvoltarea calitatilor motrice la elevii clasei a III-a A
(exp.) si a III-a B (mart.) de la Grup
Scolar Agricol Biled - Timis.
Studiul s-a efectuat pe un esantion de 21 de fete
repartizate astfel: 10 fete in clasa a III-a A, in calcul intrand doar 8 fete (doua cu probleme de
sanatate pe timpul experimentului) si 13 fete in clasa a III-a B .
Testarile s-au efectuat in doua etape:
-
prima etapa
(testarea initiala) octombrie 2008 (prima saptamana);
-
a doua etapa
(testarea finala ) mai 2009 (prima saptamana).
Scoala din Biled dispune de o sala de
clasa amenajata pentru orele de eductie fizica si un teren de handbal bitumat.
Pe durata experimentului lectiile (doua
din trunchiul comun) s-au desfasurat in spatii diferite in functie de
conditiile atmosferice: aer liber, sala, sau sala de clasa (accesul in sala de
educatie fizica nu a fost posibil la fiecare lectie din cauza numarului mare de
clase) sau combinat - sala, aer liber.
3.3.Masuratori antropometrice si probe de
control
In vederea realizarii obiectivelor si sarcinilor propuse
pentru demonstrarea ipotezei, am trecut la examinarea elevilor, anuntandu-i
asupra intentiei si datei examinarilor, scopul actiunii.
Am intocmit fise si tabele colective si individuale de
observatii si inregistrare a datelor, am procurat antropometru, un cantar,
cronometru, toate amenajate in sala de clasa, asigurand astfel o atmosfera
intima si obisnuita.
3.3.1.Examenul
antropometric
Examenul antropometric este o metoda de apreciere a
cresterii si dezvoltarii fizice bazata pe masurarea corpului ca un intreg si a
partilor acestuia.
a)
inaltimea
corpului, statura sau talia (I) – este distanta dintre vertex si planta
masurata in pozitia stand. Pentru masurarea exacta se cere o tinuta perfect
verticala a corpului si pozitie corecta a capului (barbia paralela cu pamantul,
privirea indreptata inainte). Dupa asigurarea pozitiei corecte, cursorul
antropometrului se fixeaza pe tija veritcala a acestuia la nivelul vertexului.
Masuratorile s-au efectuat cu un antropometru tip Martin, iar inaltimea s-a
exprimat in centimetri si milimetri.
b)
Greutatea
corpului (G) s-a determinat cu un cantar
decimal, medical, in prealabil verificat. Subiectul imbracat sumar va
lua pozitia stand in mijlocul platformei cantarului. Greutatea a fost exprimata
in kilograme si sute de grame.
3.3.2.Probe de
control
Nivelul de pregatire generala, ca fiind expresie a
gradului de dezvoltare a calitatilor motrice luate individual si impreuna, l-am
determinat prin urmatoarele probe:
a)
Alergare de
viteza pe distanta de 30 m – cu
start de sus, in linie dreapta, pe teren plat, fara vant puternic, pe timp
frumos. Pornirea cronometrului se face la ridicarea unui picior de pe sol,
rezultatul se inregistreaza in secunde si zecimi de secunda, subiectul alergand
o singura data;
b)
Aruncarea
mingii de oina la distanta de pe loc. Se acorda o aruncare, mingea trebuind sa plece din mana
pe deasupra capului, si se inregistreaza rezultatul in metri si centimetri;
c)
Ridicarea trunchiului din culcat dorsal in sezand. Executantul
se afla initial culcat pe spate, cu mainile inclestate la ceafa, coatele pe
saltea, picioarele intinse, calcaiele pe saltea, varfurile fiind sprijinite de
un coleg. Executantul isi ridica trunchiul trecand de verticala si cautand sa
atinga cu coatele genunchii, revenind in pozitia initiala. S-au retinut ca fiind
corecte executiile in care s-au atins genunchii cu coatele, iar picioarele au
ramas alipite de sol, intinse, subiectul realizand numarul maxim de repetari pe
care le poate efectua fara intrerupere o singura data.
d)
Parcurs
aplicativ
1.Alergare rapida 5m.
2.Saritura peste un sant trasat, lungimea de 1,5m.
3.Alergare rapida 2m.
4.Schimbarea directiei de alergare oblic inainte 3m si imediat intoarcere
spre stanga.
5.Alergare oblic inainte 6m si intoarcere spre dreapta.
6.Alergare oblic inainte 6m si intoarcere spre stanga.
7.Trecere pe sub un obstacol (1m inaltime si 2m latime format din 2 suporti
pe care se intinde o sfoara la 1m inaltime).
8.Alergare rapida inainte cu spatele 5m.
9.Ocolirea de cate doua ori 360° stanga si dreapta a unui obstacol (minge, fanion mic etc.).
10.Alergare rapida 2m pana la linia de sosire.
S-a cronometrat timpul in care a fost parcurs intregul traseu (in secunde
si zecimi de secunda), proba desfasurandu-se
o singura data.
e)
Alergarea de
rezistenta. S-a facut pe timp frumos, pe grupe
de cate 4 – 5 elevi, pe un traseu din curtea scolii si ternul de sport – traseu
cunoscut de subiecti. S-a alergat fiecare atat cat poate, inregistrandu-se
timpul la care fiecare subiect a incetat sa mai alerge. Proba s-a efectuat o
singura data, performanta notandu-se in minute si secunde.
3.4.Mijloace pentru dezvoltarea calitatilor
motrice
3.4.1.Viteza
V1 – La semnal, treceri din
pozitia ghemuit in culcat dorsal sau facial. Se repeta de 3 – 5 ori.
V2 - Aruncari azvarlite la perete cu mingi mici (de tenis,
hanbal, cauciuc, etc.). Castiga cel care arunca de cele mai multe ori in
intervalul de timp precizat.
V3 – Aruncari cu o mana sau cu doua maini de deasupra capului,
la perete sau pe perechi (distanta 2 – 4
m) contratimp.
V4 – Alergare pe loc cu pendularea gambei inapoi, cu forfecarea
picioarelor inainte, contratimp (10-12 sec) sau in ritm impus.
V5 – Sarituri la coarda, pe loc sau cu deplasare, contra timp
sau sub forma de intrecere pe echipe.
V6 – Alergare cu pendularea gambei inapoi si cu genunchii sus
(pe loc si cu deplasare, pe distante si cu tempouri variabile).
V7 – Treceri rapide din pozitia stand in ghemuit sau culcat
facial (sub forma de concurs, cate o singura data, sau repetate, contratimp).
V8 – Din alergare moderata (2/4) la semnal sonor sau reper
(linie) trecere in alergare accelerata de 10-15m, cu atingerea vitezei maxime
in final.
V9 – Alergare de viteza serpuita printre jaloane sau printre o
coloana de copii pe distanta de 15 – 20m.
V10 – Alergare in tempo maxim in zig-zag sau de la un reper la
altul (cu 4-6 jaloane sau repere).
V11 – Intreceri de alergare pe distante de 20-30 m cu plecare
din diferite pozitii, inclusiv cu start de joc la clasele III – IV.
V12 – Joc dinamic
Uriasii si piticii = copiii
dispusi pe doua cercuri concentrice, uriasii se deplaseaza pe varfuri cu
bratele sus, piticii in ghemuit. La semnal schimba locurile.
3.4.2.Indemanarea
I1 – mers, saritura pe verticala urmata de trecere prin pozitia
ghemuit urmata de alergare accelerata pe distanta de 8 -10 m;
I2 – deplasare cu joc de glezna, iar la semnal ghemuire,
intoarcere cu 180° si sprint pana la un nou semnal;
I3 – alergare cu spatele spre directia de deplasare la semnal,
intoarcere brusca si alergare cu fata pana la un nou semnal;
I4 – sarituri pe loc alternate, la semnal, cu opriri in diferite
pozitii;
I5 – stand pe un baston de gimnastica, cu bratele lateral;
mentinerea echilibrului pe loc;
I6 – stand cu fata spre scaun la distanta de 1m: trecerea
alternativa a unui picior peste spatarul scaunului;
I7 – fiecare cu minge executa: aruncarea mingii in sus,
intoarcere de 180° si prinderea ei;
I8 – dribling cu mingea printre obstacole dispuse cat mai
variat, unele chiar grupate, variind ritmul de deplasare in functie de traseu;
I9 – stafeta cu: rostogolire inainte din ghemuit – deplasare in
echilibru pe banca (scandura); alergare serpuita printre 4 jaloane – saritura
peste 2 obstacole – intoarcere in alergare;
I10 – Joc dinamic:
Dribling cu mai multe mingi:
Elevii sunt impartiti in
doua grupe, primul din fiecare grupa avand cate 3 mingi. La semnal, incepe
conducerea celor 3 mingi cu piciorul, plasand
cate una in cele trei cercuri desenate pe sol, dupa care trece la coada
sirului, iar urmatorul alearga si la transporta in acelasi mod inapoi.
3.4.3.Rezistenta
R1 – Alergare in tempo moderat in jurul terenului de handbal,
clasa fiind impartita in doua grupe care pornesc din puncte diametral opuse ale
traseului, primind ca sarcina mentinerea acestei pozitii pe toata durata
alergarii (240 m alergare +120 m mers + 240 m alergare + 120 m mers);
R2 – Alergari repetate pe distanta de 30 m in linie dreapta.
Elevii asezati in coloana cate trei in spatele liniei de plecare, vor porni in
serii de cate
trei, in alergare in linie dreapta la semnalul profesorului, fara sa se
deranjeze unul pe altul in timpul alergarii. Se va repeta de 4-5 ori.
Castigatorul fiecarei serii va fi evidentiat.
R3 – Elevii risipiti pe terenul de sport cu fata la profesor vor
executa intoarcere de 180° si vor continua alergarea in acelasi timp.
R4 – Concursuri de alergare de durata pe distante
corespunzatoare fiecarei clase stabilita conform cerintelor sistemului de
evaluare.
R5 – Jocuri dinamice:
a)pescarul cu plasa;
b)cursa cu numere;
c)leapsa.
3.4.4.Forta
Forta generala
F1 – Din sprijin culcat
inainte deplasari prin mutarea alternativa a bratelor (4-5m);
F2 – Pe perechi, un executant in sprijin pe palme cu corpul
intins, celalalt sustinandu-l la nivelul gambelor, se deplaseaza in diferite
directii (joc „Roaba”). Dupa parcurgerea distantei stabilite sau la comanda
profesorului se schimba rolurile.
F3 – Aruncari lansate cu doua maini (de jos, de sus, prin
lateral) inainte si inapoi cu mingi de plastic sau minge medicinala (0,5 -1
kg). Individual spre un perete sau pe perechi mingea recuperandu-se dupa
contactul cu solul.
F4 – Transport de obiecte cu greutati variind intre 2-4 kg,
sustinand obiectul in diferite pozitii (la piept, pe umar, sub brat, pe cap,
deasupra capului etc.), pe distanta de 6-10m.
F5 – Tarare joasa in diferite directii, pe distanta de 4-6m.
F6 – Catarare cu ajutorul bratelor si picioarelor la scara fixa
2-4 ori.
F7 – Escaladari cu ajutorul bratelor si picioarelor peste
diferite obstacole.
F8 – Ridicarea trunchiului din culcat dorsal in sezand.
F9 – Joc dinamic:
Mingea in val; se folosesc
mingi medicinale de 1 – 1,5 kg.
4.REZULTATELE OBTINUTE SI INTERPRETAREA LOR
4.1.Masuratori
antropometrice
Tabelul nr. 1
|
Parametrul
|
Clasa
|
Sexul
|
Nr.
subiecti
|
Media
aritmetica
|
Progres
|
Media pe
tara elevi clasa a III-a
|
|
Testarea
initiala
|
Testarea
finala
|
|
Inaltimea
(cm)
|
III M
|
F
|
13
|
132.07
|
137.00
|
4.93
|
131.2±6.2
|
|
III E
|
F
|
8
|
136.31
|
140.43
|
4.62
|
|
Greutatea
(kg)
|
III M
|
F
|
13
|
27.88
|
30.30
|
2.42
|
26.9±4.7
|
|
III E
|
F
|
8
|
27.81
|
30.06
|
2.25
|
Grafic nr.1
Grafic nr.2
In ceea ce priveste inaltimea si greutatea se constata
ca, la clasele studiate de noi – atat la testarile initiale cat si la cele
finale – acestea au valori care se incadreaza in media pe tara a parametrilor
respectivi.
Pe timpul parcurs pana la masuratorile finale, clasa a
III-a B MARTOR a inregistrat un progres de 4.93 cm la media inaltimii si 2.42
kg la media greutatii. Progresele
inregistrate de clasa MARTOR au fost mai mari decat cele ale clasei
EXPERIMENT.
Clasa a III-a A EXPERIMENT a inregistrat un progres de
4.62 cm la media inaltimii si 2.25 kg la
media greutatii. Progresele inregistrate de clasa EXPERIMENT sunt mai mici
decat cele ale clasei MARTOR.
Privind evolutia parametrilor antropometrici (talie, greutate)
nu semnalam diferente semnificative intre clasa martor si experiment.
Tabelul nr. 2
Alergare de
viteza pe distanta de 30m
|
Clasa
|
Sexul
|
Nr.
subiecti
|
Initial
|
Final
|
Progres
|
Media
pe tara
|
|
ΣX
|
Xm
|
S±
|
C.V.%
|
ΣX
|
Xm
|
S±
|
C.V.%
|
|
III M
|
F
|
13
|
87.4
|
6.72
|
0.25
|
3.74
|
84.8
|
6.52
|
0.26
|
4.00
|
0.20
|
6.39
|
|
III E
|
F
|
8
|
53.1
|
6.63
|
0.32
|
7.96
|
50.1
|
6.26
|
0.45
|
7.27
|
0.37
|
Grafic nr.3
Urmarind tabelul nr.2 si graficul nr.3, am constatat ca
la alegerea de viteza de la testarea initiala la testarea finala, rezultatele
au evoluat dupa cum urmeaza:
-la clasa a III-a B MARTOR, de la o medie de 6.72
secunde, la o medie de 6.52 secunde , cu un progres de 0.20 secunde;
-la clasa a III-a A EXPERIMENT, de la o medie de 6.63
secunde, la o medie de 6.26 secunde, cu un progres de 0.37 secunde.
Ca progres se remarca diferente intre clasa MARTOR si
clasa EXPERIMENT si anume 0.17 secunde in favoarea clasei EXPERIMENT.
La cele doua clase constatam la sfarsitul anului scolar
ca rezultatele sunt superioare celor de la inceputul anului, rezultate mai bune
inregistrandu-se la clasa EXPERIMENT.
Ca valoare absoluta, media performantelor de la testarea
finala la clasa MARTOR se afla sub nivelul mediei, iar cele de la clasa
EXPERIMENT se situeaza peste media pe tara.
Abaterea standard si coeficientul de variabilitate atesta
la aceasta proba ca la ambele clase dispersia este mica, iar omogenitatea
colectivelor mare si medie, coeficientul de variabilitate situandu-se intre 4%
si 11%.
Tabelul nr.3
Aruncarea
mingii de oina
|
Clasa
|
Sexul
|
Nr.
subiecti
|
Initial
|
Final
|
Progres
|
Media
pe tara
|
|
ΣX
|
Xm
|
S±
|
C.V.%
|
ΣX
|
Xm
|
S±
|
C.V.%
|
|
III M
|
F
|
13
|
124
|
9.53
|
2.32
|
24.37
|
143
|
11.0
|
2.30
|
20.93
|
1.50
|
11.09
|
|
III E
|
F
|
8
|
78
|
9.75
|
3.44
|
35.31
|
106
|
13.2
|
4.00
|
30.25
|
3.50
|
Grafic nr.4
La
aruncarea mingii de oina conform tabelului nr. 3 si a graficului nr.4 evolutia
de la testarea initiala la testarea finala este urmatoarea:
-la
clasa a III-a B MARTOR, de la o medie de 9.53 metri, la o medie de 11.03 metri,
cu un progres de 1.5 metri;
-la
clasa a III-a A EXPERIMENT, de la o medie de 9.75 metri, la o medie de 13.25
metri, cu un progres de 3.5 metri.
Ca
progres se remarca o diferenta de 2 metri in favoarea clasei EXPERIMENT.
Constatam
ca la sfarsitul anului scolar, rezultatele sunt superioare la ambele clase fata
de inceputul anului, rezultatele mai bune inregistrandu-se la clasa EXPERIMENT.
Ca
valoare absoluta, media performantelor de la testarea finala la clasa MARTOR se
afla sub media pe tara, iar la clasa EXPERIMENT media performantelor se
situeaza peste media pe tara.
Abaterea
standard si coeficientul de variabilitate atesta la aceasta proba ca la ambele
clase dispersia este relativ mica, iar omogenitatea colectivelor mica,
coeficientul de variabilitate situandu-se intre 20% si 35%.
Tabelul nr.4
Forta
musculaturii abdominale
(ridicarea trunchiului din culcat dorsal in sezand)
|
Clasa
|
Sexul
|
Nr.
subiecti
|
Initial
|
Final
|
Progres
|
Media
pe tara
|
|
ΣX
|
Xm
|
S±
|
C.V.%
|
ΣX
|
Xm
|
S±
|
C.V.%
|
|
III M
|
F
|
13
|
185
|
14.2
|
4.36
|
30.64
|
227
|
7.46
|
3.79
|
21.75
|
3.23
|
31.2
|
|
III E
|
F
|
8
|
102
|
12.75
|
6.65
|
52.18
|
131
|
16.3
|
9.60
|
58.69
|
3.62
|
Grafic nr.5
Urmarind tabelul nr.4 si graficul nr.5, am constatat ca
la ridicarea trunchiului din culcat dorsal in sezand numarul de repetari a
evoluat de la testarea initiala la testarea finala dupa cum urmeaza:
-la clasa a III-a B MARTOR de la o medie de 14.23
repetari, la o medie de 17.46 repetari, cu un progres de 3.23 repetari;
-la clasa a III-a A EXPERIMENT de la o medie de 12.75
repetari la o medie de 16.37 repetari cu un progres de 3.62 repetari.
Ca progres se remarca o diferenta mica (0.32 repetari) in
favoarea clasei EXPERIMENT.
La sfarsitul anului scolar se constata ca ambele clase au
inregistrat rezultate superioare fata de inceputul anului scolar, rezultate mai
bune consemnandu-se la clasa EXPERIMENT.
Ca valoare absoluta media performantelor realizate la
testarea finala este atat la clasa MARTOR, cat si la clasa EXPERIMENT, sub
media pe tara.
Abaterea standard si coeficientul de variabilitate arata
ca la aceasta proba, la ambele clase dispersia este mare, iar omogenitatea
colectivelor este mica, coeficientul de variabilitate situandu-se intre 22% si
59%.
Tabelul nr.5
Indemanare (parcurs
aplicativ)
|
Clasa
|
Sexul
|
Nr.
subiecti
|
Initial
|
Final
|
Progres
|
|
ΣX
|
Xm
|
S±
|
C.V.%
|
ΣX
|
Xm
|
S±
|
C.V.%
|
|
III M
|
F
|
13
|
244
|
18,8
|
2,32
|
13,03
|
232
|
17,8
|
5,29
|
12,84
|
0,93
|
|
III E
|
F
|
8
|
168
|
21,0
|
2,57
|
12,22
|
149
|
18,6
|
1,42
|
7,65
|
2,44
|
Grafic nr.6
