Metode si tehnici de evaluare a rezultatelor scolare

Metode si tehnici de evaluare a rezultatelor scolare

        Sistemul metodologic al evaluarii performantelor elevilor cuprinde mai multe forme de verificare, metode si procedee de examinare a rezultatelor scolare. Acestea apartin urmatoarelor categorii: observarea curenta a comportamentului de invatare al elevilor, diverse tipuri de probe (orale, scrise, practice), analiza rezultatelor diferitelor activitati ale elevilor. Cele mai frecvent aplicate sunt probele orale, scrise si practice. Constatarile facute prin aceste mijloace sunt confruntate si completate cu cele realizate prin observarea curenta a comportamentului elevului, constiinciozitatea cu care isi efectueaza temele si isi pregateste lectiile, modul cum se implica si cum participa la lectii, calitatea raspunsurilor, motivatia invatarii. Fiecare din aceste probe, cu ajutorul carora invatatorul poate sa masoare rezultatele scolare ale elevilor, presupune utilizarea unor tehnici, prezentand avantaje si dezavantaje.

1. Metode traditionale de evaluare

Metodologia  verificarilor  orale  formuleaza  cerinte referitoare la: ritmicitatea examinarii, enuntul intrebarilor si elaborarea raspunsurilor, necesitatea antrenarii intregii clase in completarea sau corectarea elevilor chestionati. De asemenea, verificarea orala urmareste posibilitatea elevilor de a reda informatiile insusite si de a opera cu cunostintele in explicarea altor fenomene. Examinarea orala prezinta numeroase avantaje: ii obisnuieste pe elevi sa comunice oral, direct, permite dirijarea elevilor  prin intrebari suplimentare, favorizeaza confirmarea sau infirmarea imediata a raspunsurilor. Prezinta insa si unele dezavantaje: nu este convenabila elevilor timizi sau care elaboreaza mai greu raspunsul, utilizeaza mult timp si depinde de starea afectiva a examinatorului. Datorita gradului de dificultate diferit al intrebarilor, examinarea orala nu acorda sanse egale tuturor elevilor si nu permite compararea performantelor intre elevi. Aceasta proba realizeaza un sondaj in randul elevilor, asupra unui continut, rareori fiind posibila verificarea clasei intregi si a intregii materii. Evaluarea prin probe orale se poate desfasura frontal sau individual. Ea poate fi realizata in diferite momente ale desfasurarii lectiilor si permite aprecierea participarii elevilor la lectii precum si calitatea acestei participari. In cadrul acestei metode de examinare, elevii sunt pusi in situatii de a reproduce reguli, definitii, de a rezolva si  compune probleme, exprimandu-se intr-un limbaj mai mult sau mai putin corect. Nu este necesar ca toate examinarile sa fie apreciate la sfarsitul lectiei. Invatatorul pastreaza o evidenta a raspunsurilor orale zilnice pe care le transforma in calificativ o data sau de doua ori pe semestru. Verificarile orale au o eficienta sporita imbinate cu verificarea scrisa, in orice lectie, indiferent de tipul acesteia.

Examinarea prin probe scrise ofera elevilor posibilitatea sa-si prezinte in mod independent cunostintele, fara interventia invatatorului. Probele scrise fac sa fie preferate altor metode prin avantajele pe care le prezinta : ofera elevilor posibilitatea de a se concentra asupra unei teme, lucrand nestingheriti pe toata durata de timp afectat pentru aceasta, ofera sanse egale tuturor elevilor prin verificarea insusirii unui anume continut, favorizeaza compararea rezultatelor. Comparativ cu examinarea orala, probele scrise permit o apreciere mai precisa si sunt convenabile elevilor lenti sau timizi. In schimb, examinarea prin probe scrise prezinta si unele dezavantaje : nu permite ca unele erori sa fie lamurite si corectate pe loc de catre invatator, nu face posibila orientarea elevilor, prin intrebari suplimentare, catre un raspuns corect si complet.

Examinarea  prin probe practice realizeaza verificarea modului in care elevii efectueaza diferite lucrari specifice unor obiecte de invatamant. Desi sunt folosite pentru verificarea continutului experimental si ccumula al instruirii, probele de acest tip ofera informatii referitoare la insusirea continutului conceptual. Probele practice sunt folosite in ciclul primar la obiectele: matematica, limba romana, stiinte, abilitati practice, educatie fizica. Acestea pun in lucru capacitatile ccumulate ale elevilor prin urmatoarele activitati: desene, ccumu, grafice, compuneri, ilustratii, ierbare,  colectii etc.

Odata cu intensificarea preocuparilor pentru evaluarea rezultatelor scolare a aparut o ramura a stiintelor educatiei numita Docimologie. Ea se ocupa cu  problemele examinarii si evaluarii rezultatelor scolare elaborand criteriile si modalitatile de verificare, masurare si apreciere a acestora.

         In activitatea de examinare se folosesc testele docimologice ca instrumente de masurare obiectiva si precisa a informatiei achizitionate de elev si a capacitatilor formate. Ele cuprind un set de probe sau de intrebari cu ajutorul carora se verifica si se evalueaza nivelul asimilarii cunostintelor si al capacitatii de a opera cu ele, prin raportarea raspunsurilor la o scara – etalon de apreciere. In ansamblul tehnicilor si metodelor de evaluare, testul constituie  un instrument de verificare cu structura si insusiri specifice. Prin forma de examinare adoptata, testul poate fi o proba orala, scrisa sau practica.

Testele prezinta urmatoarele caracteristici: contin probe care permit determinarea nivelului de cunostinte achizitionate de elevi sau nivelul de dezvoltare a unor capacitati; acopera o arie mai mare din continutul acumulat si verifica un numar mai mare de obiective; ofera posibilitatea masurarii si aprecierii nivelului de pregatire a unui elev, a unei clase, aratand valoarea informatiei acumulate; se aplica in cadrul obisnuit de desfasurare a activitatii didactice, permitand verificarea unui numar mare de elevi in timp scurt; dezvolta capacitatea de autoevaluare la elevi; ofera datele necesare pentru luarea masurilor necesare in vederea ameliorarii activitatii didactice; au grad de obiectivitate sporit deoarece utilizeaza o unitate de masura standard.

Testul prezinta si dezavantaje prin aceea  ca, presupunand raspunsuri scurte, nu stimuleaza capacitatea de sinteza, de creatie, de exprimare a elevilor.

Fiind o etapa complexa si dificila, in elaborarea testului se impune parcurgerea urmatoarelor etape : precizarea obiectivelor pedagogice ; analiza continutului asupra caruia se face verificarea ; alcatuirea testului prin redactarea intrebarilor (itemilor) in concordanta cu obiectivele a caror indeplinire este verificata.

Itemii  reprezinta elementele componente ale unui instrument de evaluare si pot fi : simple intrebari, un enunt urmat de o intrebare, exercitii, probleme, eseuri. Pe langa aceste elemente, itemii contin si tipul de raspuns asteptat. Din punct de vedere al tipului de raspuns asteptat si al gradului de obiectivitate a notarii, itemii se impart in : itemi obiectivi ; itemi semiobiectivi ; itemi subiectivi.

2. Metode alternative de evaluare

          Preocuprea continua a practicienilor din domeniul educatiei de a gasi si valorifica noi tehnici si proceduri de evaluare s-a concretizat in identificarea si utilizarea unor metode si instrumente de evaluare care pot reprezenta o adevarata alternativa la testele standardizate. Printre principalele tehnici alternative de evaluare pot fi mentionate urmatoarele: observarea sistematica a comportamentului elevilor, investigatia, portofoliul, autoevaluarea.

         Observarea sistematica a activitatii si comportamentului  elevilor furnizeaza invatatorului informatii relevante asupra performantelor elevilor, din perspectiva capacitatii lor de actiune, a competentelor si abilitatilor de care dispun acestia. Pentru a atinge acest scop, invatatorul trebuie sa utilizeze un instrumentar adecvat obiectului observarii sale. In mod practic, el are la dispozitie trei modalitati de inregistrare a acestor informatii: fisa de evaluare, scara de clasificare si lista de control sau verificare.

Fisa de evaluare este individuala si cuprinde numai date asupra comportamentului copilului in anumite situatii. Ea serveste la mai buna cunoastere a elevului, atat de catre invatator, cat si de catre parinti. Observatiile inregistrate conduc la concluzii ce se vor mentiona in fisa standardizata de caracterizare, intocmita la finalul ciclului de scolarizare.

Scara de clasificare este un instrument util in observarea atitudinii elevului fata de o activitate de invatare sau o sarcina de lucru, individuala sau de grup.

De exemplu:

• In  ce masura elevul a participat la discutii ?

Niciodata   ;  rar  ;  ocazional  ;  frecvent ;  intotdeauna  .

• In ce masura comentariile au fost in legatura cu tema discutiei?

Niciodata  ;  rar  ;  ocazional  ; frecvent  ;   intotdeauna  .

Lista de control sau verificare inregistreaza doar prezenta sau absenta unei actiuni sau a unui comportament la un singur elev, intr-o anumita situatie.

De exemplu:

• A urmat instructiunile                                                                  Da …        Nu …
• A cerut ajutor atunci cand a avut nevoie                                     Da …        Nu …
• A cooperat cu ceilalti elevi                                                          Da …        Nu …
• A asteptat sa-i vina randul pentru a utiliza materialele               Da …        Nu …                           
• A impartit materialele cu ceilalti colegi                                      Da …        Nu …
• A incercat activitati noi                                                               Da …        Nu …
• A dus activitatea pana la capat                                                    Da …        Nu …
• A pus echipamentele la locul lor dupa utilizare                          Da …        Nu …                         
• A facut curat la locul de munca                                                   Da …        Nu …

Aceste  modalitati de inregistrare a informatiilor pot fi utilizate atat pentru evaluarea procesului, cat si a produselor realizate de catre elevi. Ele surprind atat obiectivari comportamentale ale domeniului cognitiv, cat si ale domeniului afectiv si psihomotor.

           Investigatia, ca  metoda  complementara de evaluare, ofera elevului posibilitatea de a aplica in mod creativ cunostintele insusite anterior in situatii noi si variate. Este limitata la o ora de curs si solicita elevul in indeplinirea unei sarcini de lucru precise prin care isi poate demonstra in practica un intreg complex de cunostinte si de capacitati. Urmareste formarea unor tehnici de lucru in grup si individual  precum si a atitudinii elevilor implicati in rezolvarea sarcinii. Promoveaza interrelatiile in grup si deprinderi de comunicare. Acest tip de activitate se preteaza in ciclul primar in special la disciplina “Stiinte ale naturii”, valorificand intuitia ca principiu pedagogic de baza la acest nivel.

           Proiectul este o activitate mai ampla, ce permite o apreciere mai complexa si nuantata a invatarii, ajutand la identificarea unor calitati individuale ale elevilor. Este o forma de evaluare puternic motivanta pentru elevi, desi implica un volum de munca sporit – inclusiv activitate individuala in afara clase.

            Proiectul reprezinta o forma de evaluare complexa, ce conduce la aprecierea unor calitati si cunostinte superioare, precum:

          • insusirea unor metode de investigare stiintifice (cautarea si utilizarea bibliografiei necesare, a aparatelor de laborator, a dictionarului etc);

          • gasirea unor solutii de rezolvare originale;

          • organizarea si sintetizarea materialului;

          • generalizarea problemei;

          • aplicarea solutiei la un camp mai  vast de experiente;

          • prezentarea concluziilor.

           Portofoliul este un  instrument  de  evaluare  complex, care include rezultatele relevante obtinute prin celelalte metode si tehnici de evaluare. Aceste rezultate privesc probele orale, scrise si practice, observarea sistematica a comportamentelor scolare, precum si sarcini specifice fiecarei discipline. Deoarece urmareste progresul elevului de la un semestru la altul, de la un an scolar la altul sau chiar de la un ciclu scolar la altul, portofoliul reprezinta “cartea de  vizita” a acestuia. Elementele componente ale portofoliului sunt definite de catre invatator. Elevul are insa libertatea sa puna in portofoliu materialele pe care le considera necesare si care il reprezinta cel mai bine. Astfel un portofoliu ar putea cuprinde: lucrari scrise curente, teste, eseuri pe teme date, compuneri libere, creatii literare proprii, postere, colaje, machete, desene, caricaturi, prezentarea unor autori sau a unor opere literare, contributii la reviste scolare, jurnalul personal al elevului etc. Portofoliul ofera invatatorului posibilitatea de a emite o judecata de valoare bazata pe un ansamblu de rezultate, oglindind evolutia elevului. El preia din sarcinile evaluarii continue, eliminand tensiunile induse de metodele traditionale de verificare. Sintetizand activitatea elevului pe o perioada mai mare de timp, portofoliul poate servi si ca evaluare sumativa. El stimuleaza creativitatea, ingeniozitatea si implicarea personala a elevului in activitatea de invatare, dezvoltand motivatia interna a acestuia.

 Autoevaluarea,  prin   informatiile  pe care le furnizeaza, are rol esential in intregirea imaginii elevului prin perspectiva judecatii de valoare pe care o emite invatatorul. Prin acest procedeu, “notarea unipersonala” realizata de invatator este inlocuita prin “notarea in colaborare cu altii”, in cazul de fata cu elevii.

Pentru ca evaluarea sa fie resimtita de catre elev ca avand efect formativ, este foarte utila formarea si exersarea la elevi a capacitatii de autoevaluare. Elevii au nevoie sa se autocunoasca, fapt care are implicatii in plan motivational si atitudinal. Conditia principala care favorizeaza interiorizarea de catre elevi a aprecierilor invatatorului o constituie intelegerea criteriilor de apreciere. Cunoasterea si aprecierea acestor criterii ii ajuta pe elevi sa inteleaga semnificatia calificativelor acordate de invatator.

Tehnicile folosite in scopul educarii aptitudinii de autoapreciere sunt variate. Una dintre acestea este “autonotarea controlata”, in cadrul careia propunerea de calificativ o face chiar elevul examinat, fiind revazuta si definitivata de examinator, eventual cu consultarea celorlalti elevi. Un exercitiu util in aceasta privinta il constituie autocorectarea sau corectarea lucrarilor colegilor. Delimitarea raspunsurilor corecte de cele nesatisfacatoare si a starii de reusita sau de esec, ofera elevilor repere pentru aprecierea performantelor obtinute si pentru perceperea distantei la care se afla fata de nivelul asteptat. In multe cazuri se practica si metoda “notarii reciproce” in cadrul careia aprecierea este facuta, sub indrumarea invatatorului, de un grup de elevi, stabilit pentru o perioada limitata.

Aceste metode complementare de evaluare ofera urmatoarele valente formative:

• permit invatatorului sa adune informatii asupra derularii activitatii elevului si implicit a sa; pe baza acestor informatii invatatorul isi fundamenteaza judecata de valoare intr-o apreciere obiectiva a achizitiilor elevilor si a progreselor inregistrate;
• ofera invatatorului o imagine la zi asupra performantelor elevilor, in raport cu abilitatile si capacitatile de evaluat, dar si o imagine asupra profilului general al cunostintelor elevilor;
• asigura un demers interactiv actului de predare-invatare, valorificand si stimuland potentialul creativ si originalitatea elevului ;
• exerseaza abilitatile practic-aplicative ale elevilor asigurand o mai buna clarificare conceptuala si integrare in sistemul  notional  a cunostintelor asimilate, care astfel devin operationale ;
• creaza oportunitati elevului de a arata ceea ce stie si, mai ales, ceea ce stie sa faca, intr-o varietate de contexte si situatii.

Oferind invatatorului evaluator puncte de reper si informatii suplimentare asupra modului de derulare a activitatii si asupra nivelului de achizitii al elevului, aceste metode alternative de evaluare intregesc imaginea asupra elevului si completeaza judecata de valoare pe care invatatorul o emite si care se doreste a fi cat mai obiectiva posibil.

            Fiecare din metodele si tehnicile de verificare enuntate prezinta avantaje si limite. Datorita acestui fapt, precum si diversitatii obiectivelor activitatii, niciun instrument de masurare nu poate fi considerat universal valabil pentru toate obiectivele si continuturile si nu poate furniza un tablou cuprinzator al rezultatelor elevilor. Verificarea completa a realizarii obiectivelor vizate in procesul de instructie si educatie se obtine prin imbinarea diferitelor tehnici de masurare si prin folosirea, de fiecare data, a celei mai adecvate.

3. Modalitati de apreciere a rezultatelor scolare

          Aprecierea depinde de masurarea,iar masurarea, la randul ei, de fidelitatea cu care reuseste sa surprinda si sa exprime cu ajutorul numerelor sau calificativelor ceea ce este specific si caracteristic fenomenelor pe care le are in vedere. Forma principala prin care se realizeaza masurarea in procesul de invatamant este nota( calificativul ). ,,Prin nota vom intelege o apreciere sintetica ce traduce evaluarea unei performante in domeniul invatamantului” (G. Landsheere, Evaluarea continua a elevilor si examenele,1975, p.13). Ca indicator sintetic ea concretizeaza intr-o singura cifra o multitudine de rezultate sau determinari individuale.

 Aprecierea are o sfera mai larga incluzand si caracteristici ale performantelor elevilor care nu pot fi masurate. Important este ca, in limita posibilitatilor, sa convertim performantele  in expresii cantitative cu ajutorul masurarii. Suportul aprecierii devine in acest fel mult mai solid. Notarea reprezinta,deci, modalitatea principala de exprimare cantitativa a performantelor.

   Cum se face notarea si care sunt factorii implicati in procesul aprecierii? Referitor la prima parte a intrebarii, in literatura de specialitate se disting doua modele fundamentale de notare: “ modelul de grup” si “ modelul individualizat ”. 

Cel dintai consta in raportarea performantelor individuale obtinute la o norma standard, dinainte stabilita sau la rezultatele de ansamblu ale grupului din care elevul face parte. Notarea se realizeaza prin comparare, unul din termenii comparatiei fiind intotdeauna rezultatele reale observate sau inregistrate, iar celalalt un etalon standard sau rezultatele generale ale grupului. Etalonul este dat de obiectivele prevazute in programa, compararea scotand in evidenta nivelul realizarii lor. Notele acordate indica gradul de apropiere sau discrepanta  dintre rezultatele asteptate  si  cele obtinute. Programele scolare indica tocmai aceste rezultate ce se asteapta,ceea ce vor trebui sa cunoasca si sa stapaneasca elevii dupa parcurgerea lor. Este vorba de nivelul maxim, optim sau ideal, fara a preciza,insa, limitele inferioare, minime care vor trebui atinse. Acest nivel minim, respectiv “grad de acceptabilitate” sau “admisibilitate” este stabilit de catre fiecare profesor.(I.T.Radu, Teorie si practica in evaluarea eficientei invatamantului,Bucuresti, 1981,p.247). El difera de la o clasa la alta, dar nu se poate abate decat in limitele teoriei statistice de la cele prevazute in programa. Obiectivele  instruirii reprezinta un etalon care permite localizarea precisa a gradului de insusire a elementelor secventei de invatare supusa evaluarii cat si a cauzelor eventualelor neimpliniri. Raportarea la grup incumba ordonarea elevilor in interiorul acestei unitati microsociale intr-o ordine crescatoare sau descrescatoare, in functie de scorurile individuale calculate. De data aceasta etalonul oscileaza de la un grup la altul in functie de particularitatile individuale ale membrilor sai. Din aceasta cauza ea nu ofera un bilant al indeplinirii obiectivelor, punandu-i pe elevi intr-o situatie de competitie, deplasandu-le motivatia: efortului de a-si insusi progresiv o disciplina de invatamant i se substituie efortul de a se clasa inaintea altor colegi.

           Modelul individualizat de notare consta in raportarea rezultatelor la posibilitatile individuale ale fiecarui elev. Compararea se face cu sine insusi, cu scopul evidentierii progresului inregistrat de la o etapa la alta. Nota masoara in acest caz achizitiile inregistrate de catre elev in comparatie cu momentele anterioare ale instruirii. Din perspectiva stimularii elevilor avantajul acestui model este evident.

           Valoarea modelelor si variantelor prezentate mai sus este dependenta de maiestria profesorului, folosirea si imbinarea lor fiind impusa de imprejurarile concrete in care se realizeaza notarea. Raportarea permanenta la prevederile programei, considerate ca etalon, concomitent cu fructificarea si stimularea varibilelor psihologice ale predarii-invatarii,iata cheia acestei maiestrii. Aceste variante nu se exclud, si se presupun reciproc. Este necesar sa cunoastem cum progreseaza elevii atat in functie de obiectivele prevazute, cat si in functie de propriile lor posibilitati.

          Importanta si rolul evaluarii implica cu necesitate regandirea,transformarea, punerea pe baze noi si flexibilitatea demersului evaluativ in invatamantul preuniversitar. “Reforma in domeniul evaluarii rezultatelor scolare ale elevilor trebuie sa se produca in sensul crearii unui sistem complet nou de evaluare, bazat pe criterii unitare, la nivel national, de apreciere a performantelor elevilor si nu in sensul revizuirii si imbunatatirii sistemului traditional”(A. Stoica,Ghid de evaluare pentru invatamantul primar,1999).

         Dupa cum se stie,incepand cu anul scolar 1998 – 1999, in invatamantul primar romanesc au avut loc schimbari importante, mai mari poate decat cele din alte paliere ale sistemului de invatamant. Cea mai importanta modificare este cu siguranta legata de evaluarea rezultatelor scolare ale elevilor, care se adauga schimbarilor comune celorlalte niveluri ale invatamantului ce vizeaza planurile, programele si manualele scolare.

           Standardele curriculare de performanta (Curriculum National,pag.204) sunt standarde nationale,absolut necesare in conditiile introducerii unei oferte educationale diversificata, concretizata in elaborarea unui plan cadru de invatamant, a unor programe scolare noi, precum si a manualelor alternative. Ele reprezinta un sistem de referinta comun si echivalent pentru toti elevii, vizand sfarsitul unei trepte de scolaritate.

            Standardele curriculare de performanta sunt criterii de evaluare a calitatii procesului de invatare. Ele reprezinta enunturi sintetice, susceptibile sa indice in ce masura sunt atinse obiectivele curriculare de catre elevi. In termeni concreti, standardele constituie specificari de performanta vizand cunostintele,competentele si atitudinile stabilite prin curriculum.

           Standardele de performanta au un caracter normativ, ele constituie repere utile tuturor agentilor implicati in procesul educational. Astfel:

          • elevii vor sti care sunt asteptarile explicite in ceea ce priveste invatarea – in termeni de cunostinte, competente si atitudini – precum si criteriile de evaluare a performantelor la sfarsitul unei trepte de scolaritate;

         • profesorii isi vor regla demersul didactic in functie de limitele stabilite de standarde;

         • parintii vor lua cunostinta de asteptarile pe care le are scoala fata de elevi;

         • conceptorii de curriculum vor avea un sistem de referinta coerent si unitar cu privire la performantele dezirabile la elevi;

         • evaluatorii vor avea la dispozitie repere de la care sa porneasca in elaborarea nivelurilor si a descriptorilor de performanta, precum si a itemilor de evaluare.

         Elaborarea standardelor are in vedere:

          • obiectivele cadru si cele de referinta ale disciplinei;

          • caracteristicile psihopedagogice ale varstei scolare vizate.

         Aceste criterii unitare,numite descriptori de performanta realizeaza,dupa cum spun autorii Curriculum-ului National, o evaluare cat mai obiectiva,dar mai cu seama furnizeaza elevilor, profesorilor, parintilor si tuturor celor interesati, informatii relevante despre nivelul de pregatire atins.

         Dupa cum se stie, in prima faza s-au elaborat descriptorii de performanta pentru invatamantul primar,odata cu schimbarea sistemului de apreciere a elevilor prin note cu calificative.

         Actul de apreciere a performantei individuale reprezinta o optiune.

4. Factori distorsionanti in aprecierea rezultatelor scolare. Reducerea divergentelor in notare

          In vorbirea curenta ,evaluarea este confundata,adesea,cu verificarea cunostintelor elevilor si cu atribuirea de note pentru aceste cunostinte.

            Ce este ,deci ,evaluarea din perspectiva invatamantului?

    Pentru profesor,ea este o activitate etapizata,la capatul careia profesorul isi da seama care este pregatirea elevului,la un moment dat,la disciplina sa,in comparatie cu asteptarile lui si cu cerintele programelor scolare.

             Pentru elev,evaluarea este mijlocul prin care el realizeaza cum este perceput de profesor si cum ii apreciaza acesta pregatirea. Desigur,nu intotdeauna evaluarea profesorului coincide cu autoevaluarea facuta de elev propriei sale pregatiri.

            Pentru a evita neintelegerile sunt necesare niste standarde ,adica niste etaloane ale pregatirii la care sa se poata raporta atat profesorii (evaluatorii)cat si elevii (evaluatii).

            Studiile docimologice pun in evidenta faptul ca aprecierea rezultatelor scolare este influentata de multe si numeroase circumstante in care se realizeaza actul evaluativ.Factorii care genereaza o obiectivitate scazuta in aprecierea rezultatelor se pot grupa raportandu-i la profesor,la materia de invatamant,la elev,precum si la circumstantele sociale in care se realizeaza evaluarea didactica.

Factorii perturbatori

            1)“EFECTUL HALO” consta in supraaprecierea rezultatelor unui elev sub influenta impresiei generale pe care si-a facut-o in timp profesorul despre elevul respectiv.In acest caz ,exista tendinta de a trece cu vederea unele greseli sau rezultate mai slabe la elevii cu o buna reputatie si de a ignora progresele scolare sau raspunsurile excelente date de asa-numitii “elevi-problema”

              2)”EFECTUL BLAND” se exprima in tendinta de a aprecia cu indulgenta persoanele cunoscute,profesorul dovedind o mai mare precizie in notare abia dupa cunoasterea mai bine a tuturor elevilor.

            3)”EROAREA DE GENEROZITATE” consta in acordarea unor note excesiv de mari in raport cu nivelul de pregatire a elevilor prin probe deosebit de usoare si o exigenta scazuta.Aceasta atitudine se produce,de regula in cazurile in care profesorul este interesat sa escamoteze realitatea datorata esecurilor in demersurile sale instructiv-educative,sa prezinte unele rezultate superioare pentru a fi apreciat in calitate de cadru didactic sau cand se manifesta o empatie excesiva care in final duce la o demotivare a elevilor.De asemenea ,”efectul de generozitate”poate fi produs si de modul simplist de apreciere a activitatii cadrelor didactice numai prin prisma notelor obtinute de elevi la materia respectiva.

            4)”EFECTUL PYCMALION” are ca efect modificarea comportamentului elevului in raport cu convingerea profesorului ca acel elev nu poate satisface cerintele scolare.Acest comportament indus elevului duce,in final,la esec.

            5)”EFECTUL DE CONTAMINARE”care se refera la situatia in care cunoasterea notelor atribuite de ceilalti profesori influienteaza aprecierea unui evaluator.

            6)”EFECTUL DE CONTRAST SAU DE ORDINE”consta in marirea diferentelor in aprecierea unor raspunsuri succesive.Astfel,daca,dupa un elev care a raspuns foarte bine ,urmeaza un raspuns bun,exista tendinta de a-l subevalua pe cel din urma.Si reciproca este valabila,adica un raspuns bun ,de regula,este supraevaluat daca succede unui raspuns foarte slab. 

            7)”ECUATIA PERSONALA A EVALUATORULUI” rezulta dintr-o exigenta specifica fiecarui cadru didactic in aprecierea rezultatelor scolare.In raport de aceasta existenta si curbele ce reprezinta distribuirea notelor ,la unii profesori sunt in forma de “i” iar la altii in forma de “j”.

            8)”EROAREA DE TENDINTA CENTRALA”se concretizeaza in renuntarea acordarii de note foarte mari sau foarte mici elevilor din precautia de a nu gresi sau din dorinta de a multumi pe toata lumea.

            9)”EROAREA LOGICA”presupune inlocuirea unor criterii de apreciere a rezultatelor scolare in raport cu obiectivele didactice cu variabile adiacente acestora cum ar fi:forma grafica,acuratetea lucrarii,modalitatea inedita de prezentare ,etc.

            10)”EFECTUL LUI GAUSS” rezulta din dorinta cadrului didactic ca distributia rezultatelor scolare in fiecare clasa sa fie cat mai aproape de curba lui Gauss.Aceasta presupune ajustarea exigentei in notare in raport de nivelul general atins de fiecare clasa astfel incat distributia rezultatelor sa reflecte,pe cat posibil,o distributie normala.Astfel,la o clasa foarte buna exigenta creste ,iar la alta cu rezultate in general mai slabe,exigenta scade.In acest mod la cele doua clase de nivele generale diferite exista 2-3 elevi foarte slabi. 

            11)”FACTORII DE PERSONALITATE AI CADRULUI DIDACTIC”pot influenta modul de evaluare didactica.Dupa unele opinii ar exista trei categorii de profesori:

                    a)profesori echilibrati care folosesc intreaga gama a notelor,sunt stabili si fideli in apreciere ,respectand criteriile de evaluare;

                    b)profesori extremisti,severi sau indulgenti;

                    c)profesori capriciosi care noteaza in functie de dispozitia pe care o au.

Modalitati de corectare

Din punct de vedere metodic ,exista mai multe cai prin care cadrul didactic poate micsora influienta factorilor perturbatori in evaluarea didactica:

  1)Cunoasterea amanuntita de catre cadrele didactice a acestor factori pentru a le sesiza mecanismul de functionare si,implicit,adecvarea comportamentului didactic de asa natura incat influenta lor sa fie minima .

   2)Stabilirea inca din faza de proiectare didactica a unor obiective generale si operationale adecvate finalitatilor demersurilor instructiv-educative urmarite in corelatie cu continuturile de invatat, a resurselor umane si materiale existente ,a comenzii sociale in general.

          3)Realizarea unor instrumente de verificare curenta si periodica ,care sa fie relevante pentru comportamentele dezirabile cuprinse in obiectivele didactice,avand criterii precise de apreciere a raspunsurilor date de elev .Cu atat mai mult se impune o rigoare crescuta in evaluare la disciplinele care opereaza mai putin cu algoritmi,deci care nu fac parte din categoria “stiintelor exacte”.

             4)Marirea numarului de probe curente date elevilor pentru micsorarea hazardului in aprecierea scolara.

             5)Combinarea metodelor de evaluare prin asigurarea unor judecati de evaluare avand in vedere ca nicio metoda in sine nu este suficienta oricat de bine ar fi stapanita si aplicata corect.

          6)Asigurarea anonimatului probelor scrise ,corectarea aceleasi lucrari de mai multi profesori,compararea rezultatelor evaluarii cu cele realizate de directori sau de inspectori scolari constituie alte modalitati de asigurare a unei evaluari corecte.

            7)Dezvoltarea la elevi a capacitatii de autoevaluare si,in acest sens,informarea elevilor la inceputul anului asupra obiectivelor instruirii si asupra modalitatilor de evaluare.