Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

Gradinita

Metodele de studiu specifice psihologiei educatiei

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Numerele naturale de la 0 la 10 - PROIECT DIDACTIC Matematica
Valorificarea evaluarilor privind rezultatele scolare pentru ameliorarea procesului didactic
PLAN EDUCATIONAL INDIVIDUAL
STIINTA, TEHNOLOGIA SI CULTURA, EDUCATIA SI INVATAMANTUL
STRATEGII DE PROMOVARE A SUCCESULUI SCOLAR
Elemente de psihologia dezvoltarii copilului si adolescentului
PROIECT IN PARTENERIAT ,,O SAPTAMANA DEDICATA POETULUI MIHAI EMINESCU’’
PROIECT DIDACTIC Poluarea cu desuri menajere
PROJET DIDACTIQUE CLASSE : V
UTILIZAREA COMPUTERULUI CA INSTRUMENT STOCARE A INFORMATIILOR REFERITOARE LA ELEVI

Metodele de studiu specifice psihologiei educaTiei

Ca orice alta, stiinTa psihologia educaTiei dispune de un ansamblu de metode de



cercetare si investigare, metode comune de altfel si altor discipline psihopedgogice, dar,

in cadrul acesteia, vorbim de anumite particularitaTi specifice si modalitaTi de aplicare si

utilizare a lor, in scopul cunoasterii personalitaTii elevilor.

Faptul ca subiectul cercetat il reprezinta copilul si nu adultul, ca activitaTile

studiate sunt cele de joc si de invaTare (sociala sau didactica) si nu activitaTi de munca

productiva, atrage dupa sine individualizarea metodelor. Astfel, observaTia din psihologia

generala devine observaTie psihopedagogica in psihologia educaTiei. Alaturi de metodele

imprumutate si adaptate necesitaTilor specifice, psihologia educaTiei isi elaboreaza insa si

propriile ei metode cu o fizionomie distincta si aplicabile doar in investigarea si cunoasterea copiilor. Enumeram astfel metodele cele mai frecvent utilizate de psihologia educaTiei si pe

care le vom analiza succint:

- IntrospecTia;

- ObservaTia psihopedagogica;

- Experimentul psihopedagogic;

- Convorbirea;

- Ancheta;

- Biografia;

- Analiza produselor activitaTii;

- Testele.

  1. IntrospecTia

In psihologia generala, intropspecTia reprzinta o modalitate de concepere a

obiectului psihologiei, imbracand forma concepTiei si metodei introspecTiei. Din

perspectiva introspecTiei, psihicul este conceput ca un cerc de fenomene ce isi ia zborul in

ele insele, fara nici o legatura determinativa cu exteriorul.

In psihologia educaTiei, observarea faptelor de constiinTa de catre subiectul insusi

trebuie sa fie folosita la copil cu multa prudenTa. IntrospecTia este o operaTie foarte

delicata, iar copilul are tendinTa de a raspunde in sensul intrebarii care i se pune: el nu are

noTiuni corespunzatoare cuvintelor pe care le intrebuinTeaza pentru a descrie ceea ce

simte, iar orice verificare a marturiei subiectului este imposibila.

O modalitate a introspecTiei este introspecTia aplicata de adult in sensul ca el cauta

sa-si aminteasca cum reacTiona cand era copil.

  1. ObservaTia psihopedagogica

ObservaTia, ca metoda de cercetare consta in urmarirea intenTionata si

inregistrarea exacta, sistematica a diferitelor manifestari comportamentale ale individului

(sau grupului) ca si a contextului situaTional al comportamentului.

Pentru observarea manifestarilor comportamentale, cercetatorul face apel la mai

multe forme ale observaTiei, care pot fi clasificate dupa mai multe criterii, cum ar fi:

1. Orientarea actului observaTional: autoobservaTia si observaTia propriu-zisa;

2. PrezenTa sau absenTa intenTiei de a observa: observatia ocazionala si

sistematica.

3. PrezenTa sau absenTa observatorului: observaTie directa si indirecta;

4. Implicarea sau nonimplicarea observatorului: observaTie pasiva si participativa.

5. Durata observarii: observaTie continua si discontinua.

6. Obiectele urmarite: observaTie integrala si selectiva.

ObservaTia psihopedagogica consta in urmarirea sistematica a manifestarilor

psihocomportamentale ale copilului in condiTiile activitaTilor lui naturale de joc, invaTare

scolara si extrascolara. RelaTia observatorului cu fenomenele observate nu este

intamplatoare si nici pasiva, dimpotriva ea are un caracter intenTionat, premeditat,

observatorul fiind cel care stabileste scopul observaTiei, cel care recepTioneaza selectiv

faptele, le interpreteaza si sintetizeaza in funcTie de obiectivele propuse, dar si de

informaTiile de care dispune.

ObservaTia stiinTifica, opusa celei empirice, fugitive, trebuie sa conduca spre



surpinderea esenTialului, a relaTiilor semnificative existente intre fenomenele observate.

Pentru aceasta este necesar:

a. Sa se stabileasca in prealabil scopul observaTiei, astfel incat in momentul

inceperii ei sa stim exact anume ce avem de observat. Cu cat trecerea de la scopurile mai

generale ale observaTiei (observaTie pentru a sti ce se intampla pentru a cunoaste copilul,

pentru a interveni in vederea schimbarii lui psihocomportamentale) la cele particulare, cu

un fond maimare de determinare este mai fireasca, cu atat observaTia va fi mai eficienta.

b. Sa se apeleze la o serie de repere de control reiesite din observaTiile anterioare

ale cercetatorului, din experienTa sa personala de viaTa sau din sau din lucrarile de specialitate. Aceste repere de control reprezinta conceptualizarea faptelor observate, altfel spus, concepte operaTionale psihologice.

Asistand la joaca unor copii in pauza, un observator poate remarca modul in care acestia

alearga, vorbesc, se imping, isi ofera jucariile, si le smulg unul altuia, se cearta, se impaca

etc. Unui observator neavizat toate aceste conduite cotidiene nu-i spun nimic. Daca ele

sunt insa conceptualizate in doua tipuri de conduite (amicale si ostile) si daca frecvenTa

lor este urmarita in funcTie de varsta si sexul copiilor, atunci ar putea fi remarcate o serie

de caracteristici semnificative.

c. Sa se faca aple la unele mijloace si instrumente tehnice auxiliare. A. Gessell a

folosit inca din 1982 mijloace precum banda magnetica sau cinematografica pentru

observarea conduitelor pretimpurii ale copiilor, dand astfel consistenTa cercetarilor de

psihologia copilului si psihologia educaTiei.

d. Sa se recurga la modalitaTi de evaluare a observaTiilor efectuate care sa permita

inregistrarea facila a datelor si apoi compararea lor. Mijlocul cel mai sigur care faciliteaza

recoltarea si compararea rapida a datelor de observaTie il reprezinta utilizarea unor grile

de observaTie si sistematizarea lor in funcTie de o serie de criterii

e. Sa se intreprinda masuri de combatere a unor obstacole ce ar putea impiedica

realizarea unei observaTii adecvate.

3. Experimentul psihopedagogic

Dupa cum susTine Leo Festinger, experimentul consta in observarea si masurarea

efectelor manipularii unor variabile independente asupra variabilei dependente intr-o

situaTie in care acTiunea altor factori este redusa la minim. Cele mai raspandite forme de

experiment sunt: experimentul de laborator, experimentul natural si experimentul

psihopedagogic. Psihologia educaTiei utilizeaza cu precadere ultimile doua forme de

experiment si mai puTin experimentul de laborator.

Experimentul natural este folosit mai ales in condiTiile familiare, obisnuite de

viaTa ale copiilor, in activitaTile lor de joc dau de invaTare. Semnificative sunt

experimentele naturale realizate de psihologul roman Tatiana Slama Cazacu.

Experimentul psihopedagogic este o forma particulara a experimentului natural.

El este de doua feluri:

- Constatativ (urmareste fotografierea, consemnarea situaTiei existente la un

anumit moment dat);

- Formativ (Tinteste spre introducerea in grupul cercetat a unor „factori de

progres”, in vederea schimbarii comportamentelor, schimbare contatata prin

compararea situaTiei iniTiale cu cea finala).

Daca intenTionam sa verificam superioritatea unui procedeu predam la o clasa

folosind noul procedeu si la o alta modelul tradiTional. Comparand performanTele elevilor

inainte de introducerea noului procedeu cu cele obTinute dupa folosirea lui si mai ales cu

cele de la alta clasa la care s-a predat dupa procedeele tradiTionale, vom sti daca noul

procedeu este eficient sau nu.

4. Convorbirea

Aceasta metoda se particularizeaza in psihologia copilului si educaTionala dupa

cum urmeaza: la varste mici este recomandata folosirea ei nu ca metoda de sinestatatoare,

ci integrata altor metode (indeosebi observaTiei) sau subordonarea unei

activitaTi pe care copilul o are de indeplinit. La varstele mai mari (pubertate, adolescenTa)

atat modalitatea de desfasurare a convorbirii, cat si tematica ei se diversifica mult.

5. Ancheta

Ancheta, ca metoda desfasurata cu cele 12 etape ale ei este mai puTin folosita in

psihologia educaTiei, ea fiind intalnita intr-o prescurtata si simplificata. Dintre formele ei,




ancheta pe baza de chestionar si ancheta pe baza de interviu, mai des intalnita este cea dea

doua, care de multe ori ia forma unei conversaTii, a unui dialog. Foarte des utilizata este

ancheta referitoare la opTiunile profesionale ale elevilor, in vederea realizarii orientarii

scolare si profesionale. Important este ca paleta intrebarilor dintr-un chestionar sa fie cat

mai diversificata pentru a da posibilitatea realizarii unor investigaTii atat intensive, cat si

extensive. Pe baza datelor recoltate, putem surprinde mai bine planul real si aspiraTional

al unui elev, gradul de constientizare a unor probleme, capacitatea sa de inTelegere. De

asemenea, creste posibilitatea realizarii unor cercetari de tip comparativ.

6. Metoda aprecierii obiective a personalitaTii

A fost elaborata de psihologul roman Gh. Zapan, cu scopul de a surprinde gradul

de intercunoastere dintre membrii unui grup si mai ales a educa capacitatea de

intercunoastere obiectiva a membrilor grupului, propiind-o de realitate. Metoda permite

diagnoza rapida a diferitelor capacitaTi intelectuale sau caracteriale ale elevilor, ofera

elevilor posibilitatea autocontrolului, imediat al aprecierilor, educa elevii pe direcTia

formarii unor aprecieri corecte a unora in raport cu ceilalTi; faciliteaza intercunoasterea,

educa la elevi curajul raspunderii.

7. Analiza produselor activitaTii - este una dintre cele mai des utilizate metode in

psihologia educaTiei. Orice produs realizat de copil sau elev poate deveni obiect de

investigaTie psihologica. Prin aplicarea acestei metode obTinem date cu privire la:

capacitaTile psihice de care dispun copiii (coerenTa planului mental, forTa imaginaTiei

intereselor, calitatea cunostinTelor, priceperile, deprinderilor si aptitudinilor etc.); stilul

realizarii (personal sau comun, obisnuit); nivelul dezvoltarii (inalt, mediu, slab),

progresele realizate de invaTare (prin realizarea repetata a unor produse ale activitaTii).

Pentru cercetatori o mare importanTa o are fixarea unor criterii dupa care sa judece

produsele activitaTii. Printre acestea, mai semnificative sunt: corectirudinea,

incorrectitudinea; originalitatea, banalitatea; complexitatea, simplitatea; expresivitatea,

nonexpresivitatea produselor realizate.

8. Testele

Testele, ca metoda de psihodiagnoza, au, poate, cea mai larga raspandire in

psihologia copilului si pedagogica. Fiind probe relativ scurte si standardizate, ele dau

posibilitatea investigarii rapide a insusirilor psihice aparTinand copiilor. Exista teste

pentru fiecare capacitate psihica (teste de percepTie, de atenTie, de memorie, de

imaginaTie, de inteligenTa etc.), nu luate insa global, nediferenTiat, ci dimpotriva, pentru

caracteristici particualre ale lor. Astfel, intalnim teste de percepTie spaTiala, de percepTia

formelor, a culorilor, teste de atenTie distributiva, de atenTie concentrata, teste de

inteligenTa teoretica, practica, sociala, verbala, numerica, tehnica etc. Aplicare lor

serveste la determinarea nivelului dezvoltarii psihice a copiilor in vederea selecTiei lor

scolare sau in cel al orientarii scolare si profesionale. Mult mai complicate si dificile sunt

testele de personalitate, care isi propun sa investigheze trasaturi mai profunde ale

copiilor, trasaturi mai invizibile, adeseori mascate, necunoscute sau neacceptate de

subiect.

Cele mai raspandite si usor de aplicat si prelucrat sunt chestionarele sau inventarele de personalitate. Chestionarele de personalitate pot fi bifactoriale sau multifactoriale. J.H. Eysenck, aplicand un chestionar ce conTinea 57 de intrebari a ajuns la identificarea tipurilor de personalitate extrovertite, introvertite, nevrotice. Woodwoth si Metheus, pe baza unui chestionar cu 76 de intrebari, au determinat 8 tendinTe psihonevrotice ale personalitaTii (emotivitate, impulsivitate, instabilitate etc.) R.B. Cattel, cu un chestionar de 187 intrebari, a stabilit 16 factori de personalitate, chestionarul sau numindu-se PF 16.

Testele de completare sau de descripTie, presupun formularea unor inceputuri de

fraze ce vizeaza interesele, apiraTiile, convingerile, concepTiile subiectului, ce sunt mai

apoi determinate de subiect.

Dintre testele proiective, cele mai cunoscute sunt: Testul Roschach sau testul

petelor de cerneala si TAT (Testul aperceptiv Tematic). Semnificativa pentru dezvoltarea

testarii psihologice a copiilor este lucrarea lui Nicolae Mitrofan, Testarea psihologica a

copilului mic ce cuprinde printre altele o colecTie de baterii de teste dintre care remarcam:

Testul Deer de evidenTiere a achiziTiilor in planul dezvoltarii; Testul de triere (revizuit)

pentru gradiniTa si copiii de clasa I; Testul de triere a lui McCarthy (MST); Testul Miller

de masurare a prescolarilor; Inventarul pentru masurarea dezvoltarii prescolarului; Teste

de masurare (tip screening) pentru arii comportamentale specifice; Testul Gessel pentru

prescolari;; Scalele McCarthy pentru abilitaTile copiilor etc.



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 967
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site