Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Gradinita

PROCESUL DE PREDARE – INVATARE – OBIECT DE STUDIU AL DIDACTICII SPECIALE

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Invatarea de tip scolar
Organizarea individuala a activitatii elevilor in lectia “Reptile”la clasa a IX – a
EDUCATIE MUZICALA PLANIFICARI SEMESTRIALE
PROBLEMTICA TEORIEI SI METODOLOGIEI INSTRUIRII
Valorile, interesele si atitudinile elevilor din ciclul gimnazial
Cunoasterea stiintifica – unitate indestructibila dintre invatare si creatie. Formele de comunicare in stiinta
PLANIFICARE CALENDARISTICǍ Clasa a IX a A Semestrul I MATEMATICA
PLANIFICATION SELON LE CALENDIER AU FRANÇAIS LANGUE ETRANGERE
ARIA CURRICULARA II: MATEMATICA SI STIINTE ALE NATURII - CUNOASTEREA MEDIULUI
CONCEPTUL DE “CURICULUM”

PROCESUL DE PREDARE – INVATARE – OBIECT DE STUDIU AL DIDACTICII SPECIALE

1.1. Conceptul de “didactica”



Didactica este o disciplina pedagogica, o ramura a stiintelor educatiei, al carei obiect de studiu este procesul de invatamant. Cuvantul didactica are la origine termenii grecesti: “didaskein” = a invata; “didaktikos” = instructie, instru­ire; “didasko” = invatare, invatamant; “didaktike” = arta invatarii. Remarcam ca sfera acestui cuvant, inca de la origine, cuprinde toate elementele care se refera la procesul de predare-invatare. Termenul a fost introdus in stiinta de catre Jan Amos Comenius prin lucrarea sa “Didactica magna” (1632 in limba ceha; 1657 in limba latina) cu semnificatia: “arta universala de a-i invata pe toti totul”. La Comenius, didactica era superpozabila cu pedagogia, insa la ceilalti pedagogi consideratiile didactice erau incluse in problematica pedagogica. Incepand cu Johann Friedrich Herbart (1776-1841), didactica se constituie ca un domeniu bine delimitat, fapt pentru care este considerat “parintele didacticii”.

In prezent, se considera ca didactica studiaza procesul de invatamant ca proces de cunoastere si formare; sistemul de invatamant ca ansamblu al insti­tutiilor de instructie si educatie; legitatile/principiile activitatii didactice; conti­nu­tul invatamantului; tehnologia didactica; formele de organizare si desfasurare a activitatii didactice; formele de educatie in afara instructiei scolare; raporturile profesor-elev; stilul profesorului etc. (M.Ionescu, 2000, pag.17).

In lucrarile de specialitate se pune problema daca obiectul didacticii il constituie instruirea sau invatamantul. Termenul “instructie” are mai multe acceptiuni:

- instructie generala – activitate de inzestrare cu cunostinte din domeniile culturii, stiintei, tehnicii si de aplicare a lor in practica;

- instructie profesionala – activitate care are ca scop insusirea unei specialitati, a unei profesii concrete;

- autoinstruire – instruirea realizata prin efort individual, in afara unei institutii si in absenta indrumarii cuiva din afara.

A instrui pe cineva inseamna a-l inzestra cu ceea ce el nu cunoaste, a-l ajuta sa se transforme, sa-si modeleze calitatile psihice si de personalitate. A te instrui inseamna cunoastere independenta, transfor­mare, modelare a propriului eu prin eforturi personale, fara interventia cuiva din afara ca martor sau ca “instructor”.

Notiunea de instructie include influentele din afara si autoinstruirea, care au ca scop insusirea constienta a unui sistem de abilitati, dezvoltarea capacitatilor si intereselor de cunoastere, spre deosebire de educatie, care cuprinde toate actiunile constiente ale omului ce vizeaza transformarea intregii personalitati a celui supus actiunii educative.

Invatamantul, principala forma de organizare a educatiei, este definit astfel:

- proces organizat de instruire si educare in scoala, organizat si desfasurat pentru a realiza obiectivele educatiei scolare, precizate la nivel de sistem si de proces;

- domeniu in care se valorifica structura actiunii educationale la nivelul corelatiei profesori-elevi, exersata in situatiile educative;

- ansamblul institutiilor scolare dintr-o tara.

Deoarece instructia se face prin invatamant, dar si prin autoinstruire, activitati extrascolare, massmedia etc., se contureaza ideea ca obiectul didacticii nu se reduce la instructia scolara si la invatamantul inteles ca proces, ci se extinde in afara scolii.

Mircea Malita (1971, pag. 17) considera ca directiile de actiune ale pedagogiei contemporane ar trebui sa se orienteze spre macropedagogie / pedagogia sistemelor, care abordeaza scoala ca un subsistem integrat in ansamblul societatii si spre micropedagogie / pedagogia invatarii, care vizeaza invatarea, ca activitate fundamentala pentru solutionarea problemelor. Din perspectiva celui instruit, invatarea constituie “modalitatea specific umana de achizitie a cunostintelor, competentelor sau atitudinilor” (Grande dictionnaire de la psychologie, 1994, pag. 58), iar din perspectiva celui care instruieste, invatarea este o activitate proiectata, organizata si desfasurata de cadrul didactic pentru a determina schimbari comportamentale la nivelul personalitatii elevului.

In concluzie, obiectul didacticii este instruirea si autoinstruirea, urmarirea problemelor pedagogice privind organizarea formarii tuturor laturilor persona­litatii umane. Aceste probleme vizeaza procesul de invatamant, esenta sa, taxo­no­mia, modalitatile de realizare, continutul, tehnologia didactica, modalitatile de instruire si educare, sistemul educational. Didactica traditionala a avut ca obiect de studiu esenta procesului de invatamant, cu scopul si sarcinile sale; procesul de invatamant si factorii sai; continutul invatamantului; principiile, metodele si formele de organizare a activitatii instructiv-educative; mijloacele de invatamant; organizarea invatamantului, clasa, scoala si sistemul educational; personalitatea profesorului. Didactica moderna, psihologica, include noi teme: invatarea cu ajutorul calculatorului sau masinilor, utilizarea mijloacelor tehnice de instruire, didactica adultilor etc.

Didactica este ramura stiintelor educatiei care studiaza si fundamenteaza stiintific, proiectarea, desfasurarea si evaluarea predarii si invatarii ca proces de instruire si educare in institutii, cat si prin autoinstruire. Didactica are trei domenii de cercetare:

- invatamantul in ansamblu, care este studiat de didactica generala;

- invatarea adultilor;

- procesul de invatamant din perspectiva pedagogica a predarii si invatarii obiectelor de studiu, care este studiat de didacticile speciale sau metodici; fiecare obiect de invatamant are didactica/metodica sa, care studiaza continutul, principiile, metodele si formele de organizare proprii obiectului respectiv in detaliile concrete aplicative.

1.2. Procesul de instruire si educare

Procesul de invatamant, ca principal subsistem al sistemului de invatamant, reprezinta activitatea instructiv-educativa complexa desfasurata in mod organizat si sistematic de elevi si profesori in scoala, activitate prin care elevii dobandesc un sistem de cunostinte, priceperi, deprinderi, capacitati inte­lec­tuale si motrice, isi formeaza conceptia stiintifica despre lume, convingeri morale, atitudini, trasaturi de caracter, aptitudini de cunoastere, cercetare si creatie.

Prin cele doua subdiviziuni ale procesului de invatamant, inseparabile in plan concret, opuse ca sens, dar complementare ca efecte – instruirea si educarea – se realizeaza obiectivele generale ale educatiei formale. Instruirea se refera la actiunea complexa de informare, de dobandire de catre elevi a cunostintelor din domeniul cultural, stiintific, tehnic, de formare a abilitatilor (in limba latina “instructio” inseamna aranjare, amenajare, construire). Educatia se refera la actiunea complexa de formare a elevilor, de dezvoltare a capacitatilor lor intelectuale, de cultivare a convingerilor morale, civice si estetice, de imbogatire a afectelor, de exersare a conduitei moral-civice a acestora (in limba latina “educatio” inseamna crestere, hranire, formare; “educo” inseamna a creste, a hrani, a forma; “educo, -ere” inseamna a scoate din …, a ridica, a inalta). Educarea nu poate fi realizata fara o instruire, respectiv o achizitie de cunostinte, iar instruirea nu ramane fara consecinte educative.

1.3. Predarea si invatarea

Predarea, invatarea si evaluarea sunt cele trei activitati didactice funda­men­tale care se intrepatrund si care asigura desfasurarea procesului de invata­mant. 

In didactica traditionala, predarea se reducea la transmiterea cunostintelor gata facute, specifice unei anumite discipline de studiu, pe care elevii le asimilau pasiv. In didactica moderna, predarea s-a transformat intr-un factor care declan­seaza, stimuleaza, orienteaza ansamblul activitatilor scolare ale elevilor (dobandirea cunostintelor, fixarea lor, evaluarea continutului invatat). Ea include actiuni si operatii sistematice intreprinse cu scopul inducerii, organizarii, desfasurarii, dirijarii, indrumarii si intretinerii invatarii desfasurate de elevi. In scoala moderna predarea nu este sinonima cu comunicarea informatiilor cu scopul reproducerii (“restituirii”) acestora de catre elevi in ora urmatoare.

Predarea reprezinta actiunea complexa a cadrului didactic care cuprinde:

· prezentarea unui material concret si/sau verbal: date, exemple, eveni­mente, fapte, materiale grafice / cartografice etc.;

· organizarea si conducerea unor activitati in care sa se valorifice materialul oferit;

· acordarea de sprijin elevilor pentru a observa, a analiza, a compara, a sintetiza, a abstractiza, a generaliza, a reflecta, a aplica etc;

· acordarea de sprijin elevilor in extragerea esentialului si fixarea lui in notiuni, principii, teorii, legi;



· acordarea de sprijin elevilor in elaborarea argumentelor, in efectuarea judecatilor, rationamentelor;

· angajarea elevilor in situatii pentru a aplica aceste cunostinte in rezolvarea exercitiilor, problemelor, studiilor de caz, in aplicatii practice, in activitati de munca independenta etc.

In esenta, predarea se refera la transmiterea de cunostinte si formarea de tehnici de munca. Cunostintele sunt informatii condensate sub forma de reprezentari referitoare la lumea externa si la relatiile dintre ele. Se disting: cunostintele declarative, care permit unei persoane sa reprezinte obiectele, fenomenele, procesele, faptele, evenimentele din realitate; cunostintele procedurale (tehnici de munca), care permit unei persoane sa actioneze asupra realitatii prin intermediul operatorilor si operatiilor; competentele, care reprezinta un ansamblu de cunostinte declarative, cunostinte procedurale si atitudini activate in planificarea si executarea unei sarcini (R. Brien, 1997).

Exista un numar mare de definitii ale conceptului de invatare si diverse teorii ale invatarii, care se opun sau se suprapun partial. In stiintele educatiei, dupa Miron Ionescu (2000, pag. 92), este operationala definitia urmatoare: invatarea este inteleasa ca munca intelectuala si fizica desfasurata in mod sistematic de catre elevi si alti oameni, in vederea insusirii continutului ideatic si formarii abilitatilor necesare dezvoltarii continue a personalitatii.

Invatarea poate fi considerata ca act de elaborare de operatii si de strategii cognitive (mintale). Elaborarea de operatii este o activitate de constructie sau reconstructie mintala a ceva nou, iar strategiile cognitive sunt procesele si operatiile psihice prin care individul controleaza comportamentul personal in receptare, reprezentare, gandire. Invatarea scolara este procesul de achizitie mnezica, de asimilare activa de informatii, de formare de operatii intelectuale, de priceperi si deprinderi intelectuale si motorii, de atitudini (M.Ionescu, 2000, pag. 92).

Invatarea poate fi abordata sub doua aspecte – procesual sau motivational –, care se desfasoara in mod alternant sau convergent. Aspectul procesual se refera la momentele sau procesele continute de o secventa de invatare, iar aspectul motiva­tional se refera la gradul de implicare al individului in invatare si in rezolvarea sarcinilor de instruire.

Tabelul 1.1. Etapele procesului de invatare

Faza proce­sului de invatare

Activitati intreprinse de elev

Procesul psihic predo­minant

Perceptia

· concentrarea atentiei

· detectia obiectului / fenomenului (asculta, vede, miroase, pipaie, gusta)

· discriminarea (sesizarea stimulilor)

· compararea cu alte obiecte / informatii

· identificarea obiectului

Perceptia

Evocarea cunostintelor anterioare

· actualizarea unor cunostinte din MLD (memoria de lunga durata)

Memoria

Intelegerea

· analiza informatiilor

· compararea cu informatiile anterioare

· atribuirea unui sens cunostintelor

Reprezentarea

Gandirea

Dobandirea cunostintelor

· reprezentarea mentala a cunostintelor intr-o prima forma




Gandirea

Consolidarea cunostintelor

· corectarea erorilor

· completarea lacunelor

· finisarea prin inlaturarea unor detalii

· fixarea la locul adecvat

· ordonarea continutului

· repetarea cunostintelor

Memoria

Gandirea

Aplicarea in practica

· transferul cunostintelor pentru rezolvarea unor situatii concrete

Memoria

Gandirea

Transferul cunostintelor

· utilizarea cunostintelor in contexte noi

Memoria

Gandirea

Actualizarea cunostintelor

· recunoasterea cunostintelor

· reproducerea cunostintelor

Memoria

Gandirea

Autoevaluarea cunostintelor /

Metacognitia

· efectuarea unor analize asupra propriilor cunostinte

· efectuarea unor judecati de valoare, aprecieri, masurari, comparatii cu cunostintele altora sau cu obiectivele

Memoria

Gandirea

Aceste etape nu se parcurg obligatoriu in orice proces de invatare si nici nu se respecta strict ordinea lor. Unele activitati sunt intreprinse simultan de catre cel care invata sau in ordine diferita de cea specificata in tabel.

Se considera ca invatarea are la baza motivatia, adica un ansamblu de mobiluri care declanseaza, sustin si directioneaza invatarea. Motivul declanseaza actiunea, iar scopul reprezinta rezultatul dorit al actiunii. Motivele invatarii sunt anumite dorinte (de a obtine note bune), trebuinte (de autorealizare, de autoafirmare), temeri (de parinti, de profesori, de examene). Ansamblul de motive care determina invatarea constituie o rezultanta, adica un grad de motivare fata de sarcina de invatare, obiectivat printr-o mobilizare energetica si un anumit nivel de activitate cerebrala. Optimul motivational, care corespunde unui nivel mediu de activare cerebrala, difera de la un individ la altul in functie de dificultatea sarcinii, de aptitudini, de echilibrul emotional, de temperament etc. Invatarea nu se produce sub nivelul minim motivational. Randamentul invatarii creste corelat cu cresterea nivelului activarii cerebrale, pana la un nivel critic dincolo de care scade, iar supramotivarea are chiar efecte negative asupra invatarii.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 861
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site