Rolul comunicarii in procesul educational

Rolul comunicarii in procesul educational

O discutie asupra conditiilor de eficienta a comunicarii didactice trebuie sa aiba in vedere elementele componente ale actului educational:  

un emitator, adica o persoana care vrea sa transmita ceva celuilalt;

un cod in care sa se exprime cele ce vor fi transmise;

un canal de comunicare;

mesajul care reprezinta unitatea dintre continutul de informatie si exprimarea sa cu ajutorul semnelor apartinand codului;

receptorul sau destinatarul la care trebuie sa ajunga informatia;

conexiunea inversa adica informatia pe care o primeste emitatorul de la receptor despre receptionarea mesajului si intelegerea lui.

Intre cei doi poli se interpune ,,canalul'' sau calea de comunicare- undele sonore in cazul comunicarii orale directe- pe traseul caruia pot interveni perturbatii diferite: zgomot, suprapunere de sunete, reverberatia salii de clasa etc. , care pot provoca pierderi de informatie.O comunicare devine posibila numai atunci cand cele doua repertorii se intersecteaza.

Daca avem in vedere activitatea instructiv-educativa in scoala, constatam ca in mare masura profesorul este emitatorul. El tinde sa atinga anumite obiective si folosindu-se de codul lingvistic, isi construieste mesajele potrivite cu nivelul dezvoltarii limbajului si a capacitatilor de intelegere a elevilor. De aceea, aceleasi informatii pot sa fie cuprinse intr-un mesaj mai simplu pentru elevii care au un limbaj mai putin dezvoltat si o gandire cu scazute posibilitati de intelegere iar pentru elevii foarte buni , sa fie complex si sa valorifice toate disponibilitatile de vocabular si structura lingvistica.

Elevul trebuie sa inteleaga informatia transmisa si sa o integreze in sistemul cunostintelor sale anterioare. Conexiunea inversa este foarte importanta pentru profesor si pentru optimizarea comunicarii didactice.El observa conduitele elevilor care ii arata daca acestia au receptat si au inteles mesajele si poate adresa intrebari de verificare sau aplica probe de control.

Dintre cele mai importante conduite ale elevilor care reprezinta conexiunea inversa a comunicarii retinem: urmarirea atenta de catre acestia a ceea ce spune profesorul, notarea in caiete, gesturi de aprobare sau de satisfactie in legatura cu cele transmise, cerinte de suplimentare a informatiilor, aplicarea imediata si reusita a cunostintelor obtinute la situatii noi, gasirea de solutii corecte la problemele legate de cele receptionate, raspunsuri corecte le intrebari orale si scrise etc.

Toate componentele procesului de comunicare trebuie sa fie asigurate si daca elevul este emitatorul si profesorul este receptorul cu specificarea ca acesta din urma are capacitati superioare de receptionare, intelegere si prelucrare a mesajelor primite de la elevi.In acest caz optimizarea comunicarii trebuie asigurata tot de profesor.

Dezideratul unei comunicari didactice eficiente si integrale nu poate fi atins daca ne situam doar in perspectiva emitatorului (profesorului) si formulam pentru acesta exigente referitoare la adaptabilitatea in raport cu partenerul. La fel de important este sa avem in vedere si educarea receptorului (elevului) in directia insusirii corecte a mesajului. Se considera ca mesajul are o functie psihologica bimodala : pe de o parte desavarseste actiunea emitatorului, si pe de alta parte stimuleaza receptarea.

Eficienta comunicarii depinde si de implicarea personala a elevului, de nevoia lui de cunoastere. Elevii cu o nevoie de cunoastere puternica se angajeaza cu placere intr-o activitate cognitiva intensa, de evaluare a continutului semantic al mesajului, in timp ce elevii cu o nevoie de cunoastere redusa evita sa reflecteze prea mult asupra unei probleme sau sa faca eforturi de patrundere a intelesului. Poate ca   incomunicabilitatea  profesor-elev de care se vorbeste atat ar disparea daca s-ar cunoaste toate resursele comunicarii si s-ar incerca o educare a acesteia din urma atat in privinta emiterii, cat si in privinta receptarii sale.

Plecand de la tipologia atitudinilor interindividuale, Jean-Claude Abric(2002) stabileste cinci reguli ale unei comunicari eficiente si de calitate :

sa asculti (adica sa tii seama de punctul de vedere al celuilalt) ;

sa observi (adica sa te interesezi de tot ceea ce se petrece in situatia de comunicare) ;

sa analizezi (adica sa degajezi elementele componente ale campului psihologic si social care ii determina pe indivizi) ;

sa te exprimi (adica sa-ti spui punctul de vedere in functie de interlocutor sau de natura obiectului comunicarii) ;

sa controlezi (adica sa urmaresti calitatea si pertinenta mesajului, precum si procesele care pot perturba transmisia).

Pentru un profesor, respectarea acestui ansamblu de exigente ale unei comunicari didactice eficiente inseamna a dispune de competenta comunicationala.

In relatia de comunicare, profesorul trebuie sa isi asume rolul de o asemenea maniera, incat elevul sa simta ca se doreste intalnirea cu el ca persoana si ca partener de dialog. Situatia care poate favoriza cel mai bine exprimarea elevului este aceea in care el nu se simte nici judecat, nici interpretat, nici sfatuit, nici manipulat prin intrebari. Este o situatie in care el se simte ascultat. A stii sa asculti este caracteristica fundamentala a unei comunicari ce favorizeaza exprimarea celuilalt. Absenta comunicarii poate rezulta si din absenta ascultarii reale a interlocutorului.