Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Gradinita

Poezii si cantece

Proiect: MANCARE PENTRU TOTI PAMANTENII (in cadrul temei Ce si cum vreau sa fiu? - focalizare pe hrana)

Gradinita



+ Font mai mare | - Font mai mic



Proiect: MANCARE PENTRU TOTI PAMANTENII

(in cadrul temei Ce si cum vreau sa fiu? - focalizare pe hrana)



- grupa mijlocie -

Sa ne facem jocuri cu animale cunoscute si cu hrana lor

Educatoarea pregateste bucati de carton (de marimea unui jeton sau de marimea unei coli de carton pentru jocul tip Piticot), stampile, sabloane cu animale cunoscute, creioane colorate sau tempera, hartie glasata sau creponata etc. De asemenea, solicita copiii sa aduca de acasa reviste, carti, imagini, informatii scrise despre animale cunoscute si hrana acestora.

Dupa ce se strang materialele se pun la dispozitia copiilor diferite tipuri de jocuri (jocuri cu jetoane de diferite tipuri : corespondenta fata-verso cu imagini potrivite; corespondenta fata-verso aceeasi imagine, dar in variante colorat-necolorat sau colorat-umbra; corespondenta jetoane colorate-carton cu umbre, tip Piticot, tip Puzzle etc.) si se discuta despre regulile acestora si despre materialele din care sunt facute. Totodata, se decide impreuna cu copiii asupra jocului/jocurilor pe care vor sa le gandeasca si sa le elaboreze, in functie de materialele avute la dispozitie si de tema mare: Animalele si hrana lor.

Se aleg echipele si ele isi aleg singure materialele pe care urmeaza sa le foloseasca. Apoi, discuta cu colegii despre regulile jocului si isi impart sarcinile pentru faza de elaborare a jocului. Lucreaza.

Dupa executia lor, intr-una din zile, se va da timp echipelor sa-si prezinte jocul si, ulterior, timp pentru a se juca pe grupuri diferitele jocuri. Jocurile vor fi lasate la dispozitia lor in clasa pe tot parcursul unitatii.

Cosul surpriza

Educatoarea aduce in clasa un cos la coltul tematic din clasa si le spune copiilor ca acela este cosul-surpriza in care in fiecare dimineata vor descoperi un produs sau un aliment.

Educatoarea va alege alimente sau produse de baza pentru hrana omului si le va pune in cosul-surpriza zilnic, timp de o saptamana (ex.: LUNI - paine, MARTI - lapte, MIERCURI - sunca, JOI - mere, VINERI - morcovi). Copiii, zilnic vor controla cosul la venirea la gradinita si, in functie de ce vor gasi, vor fi dirijati sa execute sarcini de tipul: sa descrie alimentul/produsul, sa-i descopere provenienta, sa-l incadreze intr-o categorie (lactate, fainoase, fructe etc.), sa descopere si alte alimente/produse care fac parte din aceeasi categorie, sa desparta in silabe cuvantul care il denumeste, sa numere silabele care il compun, sa descopere sunetul cu care incepe cuvantul care il denumeste, sa imparta produsul in doua parti egale sau in patru parti si sa il dea la doi sau la patru copii, sa-l redea prin desen/pictura sau prin modelaj/colaj.

La sfarsitul fiecarei zile, educatoarea ii va ruga pe copii sa discute cu parintii si cu fratii mai mari despre alimentul/produsul respectiv si sa aduca in ziua urmatoare la gradinita cat mai multe informatii in plus despre acesta pentru a le prezenta la discutia in cerc de dimineata. De asemenea, vor aduce imagini, povestioare sau mici texte cu continut stiintific care sa le sustina ideile prezentate si vor alcatui cu acestea cate o plansa de prezentare pentru fiecare produs in parte.

Nu este exclus ca in urmatoarea saptamana sau in aceeasi, daca este posibil, sa se alcatuiasca o carticica a alimentelor preferate. Fiecare copil va putea sa si-o realizeze dupa cum doreste (fie cu alimente preferate desenate, fie cu alimente preferate lipite in urma decuparii imaginilor lor din reviste, carti etc., fie cu alimente preferate - selectie de alimente care pot fi depozitate in mici pungute care se pot prinde cu capsa de foi, fie cu poze ale acestora facute cu aparatul de fotografiat etc.) Copiii pot fi incurajati sa produca singuri sau cu sprijin mici texte de apreciere sau de prezentare ale respectivelor alimente/produse, iar adultii sa le scrie.

Casuta Darniciei

Educatoarea pregateste Casuta Darniciei (casuta de lemn cu animale pe care o aveti deja la grupa). In ea se pun animale cunoscute de ei (in fiecare zi 2-3 animale) si se pregatesc jetoane cu mancarea pentru ele. In ziua in care apare casuta la coltul tematic al clasei, educatoarea ii va strange pe copii in jurul ei si le va spune o scurta povestioara (care este, de fapt, studiu de caz): Aceasta este Casuta Darniciei. Stiti de ce se numeste ea asa? Sa va spun cum s-au intamplat lucrurile si cum a ajuns aceasta casuta sa se numeasca astfel. Era odata, la marginea unei paduri, un om tare gospodar (harnic, care munceste toata ziulica pentru el si familia lui). El avea multe animale si niciodata nu uita sa le ingrijeasca. Ele stateau intr-o casuta ca aceasta, alaturi de casa lui. Intr-o buna zi omul se imbolnavi si timp de 3 zile nu a putut sa iasa din casa. In vremea aceasta, toti ai casei erau plecati la oras dupa cumparaturi. Dupa prima zi, animalele, cand au vazut ca omul nu mai vine, au tinut un sfat (o adunare, a sedinta in care vorbesc si se sfatuiesc, gasesc solutii la problemele lor). Prin urmare, au hotarat ca, daca nu vor sa moara, trebuie sa imparta mancarea ramasa prin casuta, in portii mici, zilnic, in asa fel incat sa le ajunga pana se va face bine stapanul. Si asa au facut. Iar in ziua cand omul nostru se simti mai bine si merse la ele, cu o strangere de inima parca, nu mare i-a fost mirarea cand le-a gasit tefere (intregi, sanatoase) si parca mai prietene decat inainte. Sa fi fost oare mancarea vrajita? Nici noi nu stim, dar de atunci casa lor se numeste Casuta Darniciei si a devenit faimoasa (vestita, cunoscuta de toti) in intreaga lume.

Timp de 3-4 zile se schimba animalele in casuta, se discuta cu copiii despre acestea, sunt hranite cu o mancare potrivita, dar intotdeauna impartita in mod egal intre ele, se discuta despre ce inseamna darnicie, faima, om gospodar, sfat, a fi teafar etc. si despre motivul care le-a determinat sa devina prietene.

Se pot numi si copii de serviciu care sa raspunda de ingrijirea animalelor din casuta si care sa noteze intr-un jurnal comun al grupei ce animale au avut in grija, ce au primit ele de mancare, cum le-au impartit mancarea si, la final, o parere despre motivul care le-a determinat pe animalele din poveste sa fie mai bune prietene la final. Jurnalul va fi "citit" de educatoare, ajutata de copii, in ultima zi la momentul cercului de dimineata si toate animalele vor sta in casuta, multumite de munca copiilor din grupa.

In zilele cat vraja Casutei Darniciei actioneaza in grupa lor, copiii pot fi incurajati sa compuna cantece pentru animalele din casuta sau ghicitori/mici poezii. De asemenea, pot fi solicitati sa le pregateasca hrana potrivita si in portii corespunzatoare cu numarul lor, apeland la abilitati practice (din hartie creponata, glasata, din paste, din fire textile, din sarmulite, din plastilina etc. sugerand astfel culori, proprietati ale hranei la care ei s-au gandit). Sau, pentru activitatile de miscare si matematice (pe grupuri sau frontale), pot fi incurajati sa masoare cu pasul distanta de la usa pana la casuta (casuta asezand-o in diferite locuri din clasa) sau de la casuta pana la masa educatoarei etc., sa imite mersul unora dintre acestea si sa aseze animalele in casuta la distanta de un pai una de alta, sa numere cate silabe are numele unui animal din casuta si sara intr-un picior de tot atatea ori etc.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2036
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved