Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE



Gradinita

Poezii si cantece

Strategii didactice specifice invatamantului prescolar

Gradinita

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
O ZI LA GRADINITA - Scenariul unei zile de gradinita
ROLUL JOCULUI DIDACTIC IN FORMAREA COMPETENTEI DE COMUNICARE
Raport privind activitatea instructiv-educativa desfasurata la nivelul grupei pregatitoare II, pe semestrul al II lea
Litera Z z
Noi natura ocrotim, sanatosi vrem sa traim! - PROIECT EDUCATIONAL ,,ECOGRADINITA”
PROIECT EDUCATIONAL “DIN INIMI, PENTRU INIMI”
PROIECT INTEGRAT PE O ZI GRUPA: Mica - “CUM ESTE, A FOST SI VA FI AICI PE PAMANT?”
PROIECT DE ACTIVITATE Grupa: mica activitate matematica “Pune-ma la locul meu”
FAMILIA - STRUCTURA SOCIALA PURTATOARE A UNOR FUNCTII EDUCATIONALE SPECIFICE
CAPRA NEASTAMPARATA - SCENETA

TERMENI importanti pentru acest document

: strategii didactice utilizate in gradinita : corpuri geometrice grupa pregatitoare : : strategii didactice utilizate in invatamantul prescolar :

Strategii didactice specifice invatamantului prescolar

1.      Delimitari conceptuale

Strategia didactica reprezinta modul de imbinare a metodelor, procedeelor, mijloacelor, tehnicilor, formelor de organizare a activitatii, ales de cadrul didactic in functie de conditii si de nevoile celui educat.

In cadrul activitatii la grupa, strategia didactica constituie actul de creatie al educatoarei si uneori al prescolarilor insisi, precum si conditia cresterii eficientei procesului didactic concret.

Elementele constitutive ale strategiei activitatii formativ – educative in invatamantul prescolar (preprimar) sunt : metodele, mijloacele didactice si formele de organizare.

Pentru un obiect de invatamant se utilizeaza termenul „didactica speciala” sau „metodica” (metodica activitatilor matematice, a educarii limbajului, a cunoasterii mediului, a educatiei pentru societate, a activitatilor artistico – plastice, a educatiei fizice, a activitatilor practice, etc).

a.Metodica desemneaza aplicarea specifica a metodelor la asimilarea unui anumit continut, a unei anumite discipline.

b.Metoda reprezinta modul de cunoastere si actiune utilizat de educator si educat, ansamblul de principii, reguli, tehnici, procedee si operatii constituite ca instrument al cunoasterii, menit sa sporeasca eficienta acestora.

Termenul „metoda” deriva etimologic din cuvintele grecesti „metha” (catre, spre) si „odos” (cale , drum).

In didactica termenul „metoda” poate avea sensul de cale de organizare si conducere a invatarii, in vederea atingerii obiectivelor operationale specifice disciplinelor de invatamant.

c. Metoda didactica reprezinta o succesiune de operatii realizate in vederea atingerii unui scop, un instrument de lucru in activitatea de cunoastere, de formare si dezvoltare a abilitatilor. Ea reprezinta insusi demersul actiunii didactice.

„Metoda didactica este o cale, o modalitate concreta de realizare a procesului instructiv – educativ, ca ansamblu de reguli, principii, norme, procedee si mijloace prin care se asigura relatia predare – invatare in scopul atingerii unor obiective. Pentru obiective complexe, metoda este inclusa intr-o strategie complexa, metoda este inclusa intr-o strategie didactica, adica intr-un ansamblu de metode in care se completeaza, se compenseaza si devin un demers coerent de educare si instruire. Strategiile didactice cultiva autonomia si spiritual practic, aplicativ al celor educati.” (Elisabeta Voculescu – „Pedagogie Prescolara”, Editura Aramis, Bucuresti, 2003, pag.69)

Mihaela Neagu si Georgeta Beraru definesc metoda ca fiind „modalitatea prin care se obtine transmiterea si insusirea continutului notional al activitatilor matematice. Astfel intre scop si continut, metoda apare ca un instrument in vederea atingerii finalitatii urmarite.” (Mihaela Neagu, Gerogeta Beraru –„Activitati matematice in gradinita”, Editura ASS, Iasi, 1995, pag.35).

„Deci metoda se constituie dintr-o varietate de procedee ce concura la atingerea scopului propus, iar eficient metodei este asigurata de calitatea si varietatea procedeelor alese de catre educatoare. De exemplu, in cursul explicatiei, educatoarea poate folosi un desen, o imagine sau poate demostra anumite actiuni.” (Daniela Caprioara – „Curs de Metodica Activitatlor Matematice, Universitatea „Ovidius” Constanta).

2. Functiile metodelor didactice

Dintre functiile cu caracter general ale metodelor, pot fi evidentiate :

-functia cognitiva, de organizare si dirijare a invatarii, de elaborare a unor noi cunostinte ;

-functia instrumentala (operationala), de intermediar intre copil si materia de studiat intre obiectivele de indeplinit si rezultatele obtinute;

-functia normativa, de a arata cum anume sa se procedeze (cum sa se predea, cum sa se invet), astfel incat sa se obtina cele mai bune rezultate ;

-functia motivationala, de stimulare a curiozitatii, a interesului si a dorintei de cunoastere si actiune, de energizare a fortelor intelectuale a prescolarilor ;

-functia formativ – educationala, de exersare si dezvoltare a proceselor psihice si motorii, concomitent cu insusirea cunostintelor si formarea deprinderilor, de influentare si modelare a atitudinilor, opiniilor, convingerilor, sentimentelor si a calitatii morale.

O metoda poate avea un caracter polifunctional.

De exemplu : conversatia poate servi simultan sau succesiv la realizarea mai multor obiective : la descoperirea unor noi cunostinte (sub forma de concluzii, generalizari) obtinute pe baza prelucrarii datelor existente deja in mintea copiilor (conversatia euristica), la fixarea ori la sistematizarea si verificarea cunostintelor insusite, la dirijarea invatarii, etc.

     3.Tipurile si caracteristicile metodelor didactice

Copilul, participant activ al activitatilor educationale din gradinita, intalneste probleme, situatii complexe, intrebari la care prin analize, dezbateri in grup descopera

raspunsuri, rezolva sarcini de invatare, se simte responsabil si multumit la finalul acestor activitatti.

Calea folosia de educatoare in a-i sprijini pe copii sa descopere viata, natura, lucrurile, stiinta este o cale de invatare determinata de metodele utilizate.

Aceste metode pot fi traditionale sau interactive.

Utilizarea metodelor moderne interactive trebuie facuta prin combinarea si armonizarea lor cu metodele traditionale, deoarece avantajele si dezavantajele lor sunt complementare.

Prin comparatie, caracteristicile celor doua tipuri de metode pot fi prezentate astfel :

                   Metode traditionale :

- centrate pe educatoare (sursa de informatii) ;

- comunicarea undirectionala ;

- transmitere de cunostinte ;

- evaluare = reproducere ;

- pasivitatea copiilor ;

- autoritatea cadrului didactic ;

                     Metode interactive :

- centrate pe copil si pe activitate ;

- comunciare multidirectionala ;

- accent pe dezvoltarea gandirii ;

- formare de aptitudini, deprinderi ;

- evaluare formativa;

- incurajeaza participarea, initiativa, creativitatea copiilor ;

- parteneriatul educatoare/copil ;

- permite evaluarea propriei activitati ;

- transforma copilul din obiect in subiect al invatarii ;

- pot fi abordate din punctul de vedere a diferitelor stiluri de invatare ;

-sunt atractive.

(Silvia Breban, Elena Gongea, Georgeta Ruin, Mihaela Fulga –„Metode interactive de grup”. Ghid metodic. 60 metode si 200 de aplicatii practice pentru invatamantul prescolar”, Editura Arves, Bucuresti, 2002).

In procesul educational, educatoarea apeleaza la o serie de metode interactive, pentru a usura si accelera asimilarea si aplicabilitatea informatiilor transmise copiilor.

Valentele formative ale metodelor interactive sunt:

- stimuleaza implicarea activa in sarcina didactica ;

- exerseaza capacitatile de analiza a copiilor ;

- stimuleaza initativa copiilor ;

- asigura o mai buna punere in practica a cunostintelor, capacitatilor si priceperilor ;

- asigura un demers interactiv al actului de predare – invatare – evaluare ;

- valorifica si stimuleaza potentialul creativ, originalitatea copiilor ;

- actioneaza asupra dezvoltarii gandirii a copiilor ;

- copiii devin responsabili in rezolvarea sarcinilor ;

- asigura dezvoltarea „culturii” de grup, cooperarea, intrajutoarea ;

- incurajeaza autonomia copilului si promovreaza invatamantul ;

- creaza deprinderi ;

- faciliteaza invatarea in ritm propriu ;

- stimuleaza cooperarea, nu competitia.

Metodele interactive de grup se pot clasifica in :

a.Metode de predare – invatare :

- metoda predarii – invatarii reciproce ;

- mozaicul ;

- cascada ;

- metoda invatarii pe grupe mici ;

- metoda invatarii prin cooperare ;

- metoda invatarii prin descoperire ;

- metoda schimbarii perechii ;

- metoda piramidei ;

- metoda dramatizarii.

b.Metoda de fixare si sistematizare :

- harta cognitiva ;

- scheletul de peste ;

- diagrama cauza – efect ;

- panza de paianjen ;

- tehnica lotus.

   c.Metoda de rezolvare de probleme :

- brainstorming ;

- explozia stelara ;

- palariutele ganditoare ;

- interviu de grup ;

- tehnica 6/3/5 ;

- controversarea creativa ;

- tehnica acvarului ;

- patru colturi.

   d.Metoda de cercetare :

- proiectul de cercetare in grup ;

- experimentul ;

- portofoliul pe grupe.

(Silvia Breban, Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga –„Metode interactive de grup – Ghid metodic. 60 metode si 200 de aplicatii practice pentru invatamantul prescolar”, Editura Arves, Bucuresti, 2002).

Prin efortul lor intelectual, prin corelatiile elaborate interactiv in abordarea demersurilor intelectuale, interdisciplinare, inovatoare copiii isi asuma responsabilitati, formuleaza si verifica solutii, elaboreaza sinteze in activitati de grup, intergrup, individual sau in perechi.

Calea de invatare pe care o parcug copiii devine cel mai spectaculos exercitiu de interactiune dintre rationamentele lor, de exersare a proceselor psihice si de cunoastere.

Educatia moderna reflecta nevoile si cerintele copiilor catre o schimbare radicala, inovatoare a modului de abordare a activitatii didactice.

Clasificarea cea mai elaborata a metodelor de invatamant a fost realizata de I.Cerghit, avand drept criteriu sursele cunoasterii, „principiul izvor al invatarii”, care curpinde patru mari categorii de metode :

             I-Metode de comunicare si dobandire a valorilor socio – culturale :

   1-Metode de comunicare orala :

a.) Metode expozitive (afirmative) : naratiunea, descrierea, explicatia, demonstratia teoretica, instructajul, instruirea inregistrarii sonore, etc ;

b.) Metode interactive (interogative, conversatie, dialogate) : conversatia euristica, discutiile sau dezbaterile, discutia – dialog, consultatia in grup, discutia in masa, discutia dirijata (prin tematica enuntata), dezbaterea pe baza jocului de asociatie de cunostinte, dezbaterea bazata pe intrebari recoltate in prealabil, discutia libera, etc ;

c.) Metode de instruire prin problematizare (invatarea prin rezolvare de situatii problema);

   2- Metode de comunicare scrisa (bazate pe limbajul scris sau cuvantul tiparit) : instruirea prin lectura, analiza de text, informarea si documentarea, etc. ;

   3- Metode de comunicare oral – vizuale (bazate pe asocierea imaginii cu sunetul si cuvantul) : instruirea prin filme, prin televiziune, prin tehnici video, etc ;

   4- Metode de comunicare interioara (bazate pe limbajul intern) : reflectia personala, experimentul mintal, etc.;

   II-Metode de exploatare sistematica a realitatii obiective (metode obiective, intuitive) care dupa caracterul actiunii exploatarii se impart in :

   1- Metode de exploatare directa a realitatii (metode de invatare prin descoperire) bazate pe contactul nemijlocit cu obiectele, fenomenele naturii si fenomenele vietii sociale : observarea sistematica independenta, dirijata sau semidirijata, experimentul, explorarea prin coparticipare la evenimentele vietii cotidiene, etc ;

   2- Metode de exploatare indirecta a realitatii (bazate pe explorarea substitutelor obiectelor si fenomenelor reale :

 a) Metode demonstrative (axate pe utilizarea imaginilor statice si dinamice);

 b) Metode de modelare.

   III.Metode fundamentale pe actiune (metode practice) sau metode operationale instrumentale :

1.Metode de actiune afectiva, reala sau autentica  ; tehnica exercitiului, lucrari practice, experimente, activitati creative, metode participative, etc. ;

2.Metode de actiune simulata sau fictiva (metode de simulare) : jocurile didactice, jocurile de rol sau de simulare, invatarea dramatizata, etc ;

   IV.Metode de rationalizare a continuturilor si operatiilor de predare – invatare : metode algoritmice, instruirea programata, instruirea bazata pe calculator.

Reprezentarea grafica a sistemului metodelor de invatamant, structurat dupa sursele cunoasterii realizata de I.Cerghit poate fi prezentata astfel :

Fig.2. Sistemul metodelor de predare/invatare in reprezentarea grafica,Ioan Cerghit, ,, Metode de invatamant „, Editura Polirom, Iasi, 2006, pag.114, editia a IV-a revizuita

                                                                                                                                    4.Metode didactice utilizate in activitatile matematice din gradinita

La nivelul activitatilor matematice din gradinita se impune folosirea metodelor ce pun accent pe formarea de deprinderi si dobandirea unor abilitati prin actiune, educatorul tinand cont de factorii obiectivi (obiectivele educatiei si logica interna a stiintei matematicii din care sunt selectate informatiile transmise) si de factorii subiectivi (contextul uman si social, personalitatea educatorului, psihologia copiilor si a colectivului de copii prescolari).

Sub indrumarea educatorului, copiii isi insusesc cunostintele, isi formeaza si isi dezvolta priceperi si deprinderi intelectuale si practice, aptitudini si atitudini.

Metodele specifice a activitatilor matematice constituie „modalitatea prin care se obtine transmiterea si insusirea continutului national, cat si o modalitate de formare si consolidare de priceperi si deprinderi, de sistematizare si verificare a cunostintelor.” (Daniela Caprioara –„Metodica Activitatilor Matematice”, Universitatea Ovidius Constanta).

In functie de scopul didactic urmarit, putem clasifica metodele specifice activitatilor matematice in :
-metode de dobandire a cunostintelor ;

-metode de formare de priceperi si deprinderi ;

-metode de recapitulare si sistematizare ;

-metode de evaluare.

In functie de nivelul de dezvoltare a bazei senzoriale de cunoastere si de familiarizare si de familiarizare cu gandirea logico – matematica, metodele se pot clasifica in :

-metode intuitive : observatia, demonstratia ;

-metode active : exercitiul, algoritmizarea, jocul ;

-metode verbale : explicatia, conversatia, problematizarea.

A)Observatia este o metoda de cunoastere directa a realitatii ce asigura baza intuitiva a cunoasterii si conduce la formarea de reprezentari clare.

„Observatia este o activitate perceptiva, intentionata, orientata spre un scop, reglata prin cunostinte, organizata si condusa sistematic, constient si voluntar.” (Mihaela Neagu, Georgeta Beraru –„Activitati matematice in gradinita”, Editura ASS, Iasi, 1995, pag.43)

Organizata si condusa sistematic de educatoare avand sarcina de a orienta copilul spre sesizarea elementelor esentiale, ce se vor structura treptat in reprezentari.

Conditiile realizarii unei observatii de calitate sunt :

- asigurarea unor conditii materiale si temporale propice ;

- dirijarea prin cuvantul educatoarei (explicatie);

- acordarea libertatii de a pune intrebari in timpul observatiei ;

- reluarea observarii, de cate ori este necesar;

- valorificarea cunostintelor prin observatie.

Observatia, ca metoda, apare insotita de explicatie, ca procedeu ce permite dirijarea spre scopul propus.

Un exemplu de categorie de activitate matematica in care se foloseste metoda observatiei este cea care urmareste cunoasterea figurilor geometrice plane.

Cuvintele ce constituie limbajul national matematic reprezinta mijloace de intarire si sistematizare a obervatiei perceptive si favorizeaza discriminari de culoare, marime, forma.

In ceea ce priveste denumirea marimii si culorii nu apar aspecte semantice generatoare de confuzii, insa ceea ce priveste forma, prescolarul percepe obiectele ce au forme geometrice diferite, actioneaza si deseneaza figuri geometrice din diferite forme in functie de intelegerea corecta a unor notiuni, datorata utilizarii unui limbaj matematic corect in cadrul explicatiei ce insotesc observatia dirijata, ca metoda a demersului didactic.

In intuirea multimii, prescolarul insusi poate fi subiectul observatiei, el fiind integrat si subordonat actiunii de cunoastere si numit prin simbolul verbal, element.

                        Denumindu-l „obiect” al multimii, copilul de 3 – 4 ani nu poate percepe sensul generic atribuit cuvantului si nu intelege cum poate fi in acelasi timp si fiinta si obiect, in contexte diferite.

Desi corecta din punct de vedere stiintific, numirea prin „grupa” a multimii creeaza la copiii de 3 – 4 ani  confuzii semantice, care nu favorizeaza intelegerea dependentei limbajului matematic, de structura cognitiva careia ii este asociat.

Aceste aspecte ale limbajului constituie elemente de continuitate de invatamant prescolar si primar si conduc la intelegerea corecta a unor actiuni.

Demostratia este metoda invatarii pe baza contactului cu materialul intuitiv, ce conduce la reflectarea obiectului invatarii la nivelul perceptiei si reprezentarii.

La varsta prescolara demonstratia valorifica functiile pedagogice ale materialului didactic ce poate fi compus din :

-obiecte si jucarii (specific pentru grupa mica si mijlocie), material didactic ce contribuie la formarea reprezentarilor intuitive corecte despre multimi, submultimi, corespondenta, numar;

-material didactic standardizat sau confectionat de educatoare (specific pentru grupa mijlocie si mare). Din prima categorie fac parte : trusa Diens (formata din 48 de piese geometrice), trusa Logi I (formata din 24 de piese, obtinuta din trusa Diens prin eliminarea pieselor groase), trusa Logi II (care cuprinde in plus fata de trusa Logi I forma ovala), jocuri (jocul multimilor, jocul numerelor, etc), caiete speciale de activitate independenta. Materialul confectionat poate fi : demostrativ (al educatoarei) sau distributiv (al copiilor). El favorizeaza transferul de la actiunea obiectuala la reflectarea in plan mental a reprezentarii.

-reprezentari iconice (specific pentru grupa mare si pregatitoare), realizeaza saltul din planul actiunii obiectuale (faza concreta, semiconcreta), prezentand obiectul ca element al multimii, prin imaginea sa desenata, figural (doar conturul) sau prin figuri simbolice (cerculete, liniute, puncte).

Demonstratia insotita de explicatie asigura suportul intuitiv intelegerii notiunilor matematice.

Cerintele de ordin psihopedagogice care sporesc eficienta demonstratiei, ca metoda sunt :

- demonstratia trebuie sa se sprijine pe diferite materiale didactice demonstrative ca substitute ale realitatii ;

- demonstratia trebuie sa respecte succesiunea logica a etapelor de invatare a unei notiuni sau actiuni ;

- demonstratia trebuie sa pastreze proportia corecta in raport cu explicatia, in functie de scopul urmarit ;

- demonstratia trebuie sa favorizeze invatarea prin crearea motivatiei specifice (trezirea interesului).

Exercitiul este metoda ce are la baza actiuni motrice si intelectuale efectuate in mod constient si repetat, in scopul formarii de priceperi si deprinderi, ce se vor transforma treptat in abilitati.

„Exercitiul face parte din metodele bazate pe actiunea practica reala, alaturi de algoritmizare, lucrari practice, studiul de caz si dintre cele ce acompaniaza actiunea practica simulata (jocul didactic, dramatizarea). Prin actiunea exersata repetat, constient si sistematic, copilul dobandeste o indemanare, o deprindere, iar folosirea ei in conditii variate transforma deprinderea in pricepere. Ansamblul deprinderilor si priceperilor conduc la automatizarea si interiorizarea lor, transformandu-le in abilitati (insusirea de a efectua operatii motrice sau mintale la nivel ridicat de performanta). (Daniela Caprioara –„Metodica Activitatilor Matematice, Universitatea „Ovidius”, Constanta).

La nivelul activitatilor matematice din gradinita abilitatile se dobandesc prin acIiunea directa cu obiecte, exersand potentialul senzorial si perceptiv al copilului.

O acIiune poate fi consideratt exercitiu daca pastreaza un caracter algoritmic, finalizandu-se cu formarea unor componente automatizate, ce vor fi aplicate in rezolvarea unor noi sarcini mai complexe.

In cadrul activitatilor matematice din gradinita, exercitiul vizeaza la inceput capacitatea de reproducere a achiztiilor (in grupa mica si mijlocie), cu accent pe actiuni motorii, pentru ca apoi sa conduca la formarea de priceperi si deprinderi intelectuale.

Utilizarea acestei metode implica parcurgerea urmatoarelor etape :

-familiarizarea cu actiunea sau sarcina de invatare in ansamblu, prin demonstratie si aplicatii initiale ;

-familiarizarea cu elememtele componente, prin descompunerea si efectuarea pe parti a actiunii ;

-unificarea acestor elemente intr-un tot, asigurand organizarea sistemului ;

-controlul, reglarea si autocontrolul efectuarii operatiilor ;

-automatizarea si perfectionarea actiunii.

Conditiile psihopedagogice in care se realizeaza exercitiul optim, solicita educatoarei :

-asigurarea succesiunii sistematice a exercitiilor, respectand etapele de formare a unei notiuni ;

-gradarea treptata, prin esalonarea lor dupa dificultate ;

-aplicarea diferentiala, in functie de particularitatile capacitatilor de invatare ;

-varietatea exercitiilor, prin schimbarea formei, a modulului de executie sau a materialului didactic;

-cresterea treptata a gradului de independenta a copiilor in executarea exercitiilor ;

-repartizarea in imp a exercitiilor, pentru sporirea eficientei invatarii ;

-asigurarea unei alternante intre exercttiile motrice si cele mentale;

Metoda exercitiului se regaseste in toate categoriile de activitati matematice, oricare ar fi scopul didactic urmarit.

Dupa functiile pe care le indeplinesc in formarea deprinderilor, exercitiile sunt de mai multe tipuri :

-exercitii de imitare (sunt primele exercitii pe care le fac copiii pentru a se familiariza cu operatia demonstrata de educatoare) ;

-exercitii de exemplificare (fura consolidarea unei intreprinderi, priceperi, abilitati matematice, si se regasesc sub forma repetarilor succesive pe care le realizeaza copiii, cautand sa se apropie de model).

In functie de obiectivul urmarit intr-o activitate matematica, se disting urmatoarele tipuri de exercitii de baza :

-exercitii de grupare ;

-exercitii de separare si triere ;

-exercitii de inlocuire ;

-exercitii de completare, ordonare si clasificare.

In desfasurarea tuturor tipurilor de exercitii se vor parcurge si repeta etapele de exersare dirijata, semidirijata si independenta, asigurandu-se trecerea treptata de la activitatea imitata la cea independenta.

Algoritmizarea este o metoda ce presupune utilizarea si valorificarea algoritmilor in invatare.

„Algoritmizarea este modalitatea de a studia un obiect, fenomen, proces, etc. sau de a rezolva o problema de studiu, teoretica sau practica, prin intermediul unor operatii precise, neschimbate, obiectivate prin reguli sau prescriptii denumite algoritmi.” (Ioan Bontas –„Tratat de Pedagogie”, Editura BIC ALL, Bucuresti, 2007, pagina 181).

Se considera ca denumirea de algoritmizare si algoritm ar proveni de la numele savantului arab Al kharezmi sau de la numele savantului uzbec Al Horezmi (sec. al-XIX-lea). S-ar putea deduce ca este acelasi savant, prezentat insa diferit.

Algoritmul consta dintr-o suita de operatii executate intr-o anumita ordine, prin parcurgerea carora se ajunge la o inlantuire logica de continuturi.

„Din punct de vedere psihologic, algoritmii reprezinta deprinderi de activitate intelectuala, elaborate pe baza unor riguroase analize logice care au constientizat initial fiecare veriga a rationamentului si raporturile dintre acestea. Algoritmul odata insusit, va fi aplicat ori de cate ori apar spre rezolvare situatii – problema similare. Algoritmul presupune, cu necesitate o succesiune de operatii intr-o ordine prestabilita.” (Mihaela

Neagu, georgeta Beraru –„Activitati matematice in gradinita”, Editura ASS, Iasi, 1995, pag.48).

Prin algoritmizare se refac etapele de invatare a unei notiuni.

Cel mai edificator exemplu pentru utilizarea algoritmizarii il constituie algoritmul de predare – invatare al unui numar natural :

-se construieste o multime cu „tot atatea” elemente cate indica numarul anterior invatat ;

-se construieste o a doua avand „tot atatea” elemente ca si prima, cu evidentierea acestei proprietati ;

-se adauga un element in cea de-a doua multime, constatandu-se ca aceasta are „mai multe” elemente decat prima (un element in plus) ;

-se denumeste numarul multimii nou formate, precizandu-se ca despre multimea care are „n” elemente se spune ca are „n+1” elemente ;

-se construiesc multimi care au „tot atatea” elemente cat multimea nou formata, constatand aceasta prin folosirea corespondentei „element cu element” a multimilor si precizand ca numarul „n+1” arata cate elemente are fiecare dintre aceste multimi ;

-se prezinta simbolul numarului : cifra (la grupa mare).

Jocul este o „activitate modelatoare caracteristica omului, o intentie culturala instaurata pe baza unui acord socio – comunicativ.” (D.Gherghina, N.Oprescu, I.Danila, C.Novac, V.Ilie, C.Camarasu, A.Paunescu –„Metodica activitatilor instructiv – educative in invatamantul preprimar”, Editura Didactica Nova, Craiova, 2007, pag.101).

Jocul ca metoda, cunoaste o larga aplicabilitate in cadrul tuturor activitatilor in care predomina actiunea didactica simulata, folosita in special in invatamantul prescolar si primar.

Jocul didactic dezvolta potentialul biopsihic, spiritul de observatie, flexibilitatea gandirii, inventivitatea si initiativa copilului, mijloceste cunoasterea directa a

lumii, contribuie la formarea unor deprinderi, trasaturi de caracter, convingeri, trairi emotionale la prescolari.

Eficienta jocului didactic depinde de modul in care educatoarea asigura concordanta intre teme al jocului si materialul didactic utilizat.

Prin joc „se valorifica la nivelul instructiei finalitatile adaptive de tip recreativ proprii activitatii umane, in general, in anumite momente adaptive de tip recreativ proprii activitatii umane, in general, in anumite momente ale evolutiei sale ontogenetice, in mod special.” (S.Cristea –„Dictionar de termeni pedagogici, E.D.P. Bucuresti, 1988, pag.29).

Jocul didactic „imbraca invatarea in haina ludicului si asigura un pronuntat caracter formativ”. (D.Gherghina si colaboratorii –„Metodica activitatilor instructiv – educative in invatamantul preprimar”, Editura Didactica Nova, Craiova, 2007, pag.101).

Folosirea jocului didactic in predarea matematicii in gradinita, face ca prescolarul sa inteleaga notiunile specifice acestei stiinte, sa le invete cu placere, sa aiba o comportare mult mai activa, acceptand competitia cu ceilalti parteneri de joc, sa devina interesat de activitatea matematica ce se desfasoara.

Exercitiile si problemele utilizate in desfasurarea jocurilor didactice matematice sunt manifestari ale unor jocuri inteligente.

O activitate matematica este joc didactic daca :

-realizeaza un scop si o sarcina didactica ;

-utilizeaza reguli de joc ;

-introduce elemente de joc ;

-are un continut accesibil si atractiv.

Avantejele in planul cunoasterii, al atitudinii si conduitei prescolarului, utilizarii jocului ca metoda sunt :

-activarea copiilor din punct de vedere cognitiv, actional si afectiv, sporind gradul de intelegere si participare activa a copiilor in actul de invatare ;

-evidentierea modului corect/incorect de actiune in diverse situatii ;

-formarea la copii si a obisnuintei de a interactiona in cadrul grupului ;

-asigurarea formarii autocontrolului.

In planul formativ al activitatilor matematice din gradinita, utilizarea jocului ca metoda conduce la :
-exersarea operatiilor gandirii si cultivarea calitatilor acesteia ;

-formarea spiritului de observatie si imaginativ – creator ;

-dezvoltarea spiritului de initiativa, de independenta, de raspundere, de echipa;

-formarea unor deprinderi de lucru corect si rapid ;

-insusirea constienta, intr-o forma accesibila si placuta a cunostintelor matematice.

Elementul de joc este prezent in diferite etape in cadrul activitatilor matematice sub forma de exercitiu,in functie de urmatorii factori :

-nivelul de varsta ;

-nivelul de dezvoltare a capacitatilor de cunoastere ;

-nivelul de dezvoltare a capacitatilor operatorii.

In cadrul activitatilor matematice bazate pe exercitii, educatoarea poate sa intretina si sa stimuleze interesul copiilor pentru activitate, introducand cerinte cu caracter ludic.

Astfel, exercitiul devine dinamic, atractiv, corect, stimuland participarea la activitati a copiilor, intentia de joc fiind transformata in actiune propriu – zisa de invatare.

Introducerea metodei jocului in diferite etape ale activitatilor, matematica conduce la eficienta formativa in planul cunoasterii, a atitudinii afective si a conduitei constiente a prescolarului.

Jocurile didactice matematice antreneaza operatiile gandirii, dezvolta spiritul de initiativa si independenta in munca, spiritul de echipa, atentia, disciplina, spiritul de ordine in desfasurarea unei activitati, formeaza deprinderi de lucru corecte si asigura insusirea rapida, temeinica si placuta a unor cunostint.

Explicatia  este o metoda verbala de asimilare a cunsotintelor, care ofera un model descriptiv la nivelul relatiilor si face sa apara clare pentru un copil relatiile explicative de tipul cauza – efect („daca – atunci”).

„Explicatia este o metoda de comunicare orala expozitiva, de transmitere si insusire a cunostintelor. Prin intermediul ei se progreseaza in cunoastere in sensul intelegerii caracteristicilor unui aspect din realitate, justificarii unei idei, descoperiri/cauzelor unui fenomen sau a scopurilor unei activitati umane pe baza de argumente, adica prin desfasurarea unor demostratii logice.” (Daniela Caprioara –„Metodica Activitatilor matematice, Universitatea „Ovidius” Constanta).

In viziunea lui D’Hainaut „a explica inseamna a descoperi, a face sa apara clare pentru un copil, relatii explicative de tipul cauza – efect.” (M.Neagu, G.Beraru –„Activitati matematice in gradinita”, pag. Nr.37, Editura ASS, Iasi, 1995).

Ca metoda de invatamant, explicatia trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici :

-sa faciliteze intelegerea unui aspect din realitate ;

-sa justifice o idee pe baza de argumente rationale ;

-sa inlesneasca dobandirea de cunostinte respectand logica acestora ;

-sa aiba tot rol concluziv, cat si anticipativ ;

-sa influenteze resursele afectiv – emotionale ale prescolarilor ;

-sa respecte rigurozitatea logica a cunostintelor adaptate pe nivel de varsta.

Explicatia trebuie sa fie precisa, corecta din punct de vedere matematic, accesibila si a

„Limitele de performanta ale explicatiei sunt restranse la copilul prescolar deoarece gandirea lui este preconceptuala, preoperatorie, sincretica, situativa, concreta, diferentiala insificient.” (Daniela Caprioara –„Metodica Activitatilor Matematice”, Universitatea „Ovidius” Constanta)

In cadrul activitatilor matematice din gradinita, explicatia este folosita atat de educatoare cat si de copii. Astfel educatoarea explica:

-procedeul de lucru ;

-termenii matematici utilizati ;

-modul de folosire a materialului didactic ;

-reguli de joc, sarcini de invatare.

Prescolarul explica (motiveaza) : modul in care a lucrat si solutiile gasite de el in rezolvarea sarcinii didactice.

Explicatia insoteste intotdeuna demonstratia.

„Imbinarea explicatiei cu observarea dirijata, cu demostratia, cu experienta, cu lucrarea practica creste mult sansele de realizare a intelegerii.” (D.Caprioara –„Metodica Activitatilor Matematice”, Universitatea „Ovidius” Constanta).

Metoda explicatiei poate fi utilizata de catre educatoare :

-in captarea atentiei ;

-in anuntarea temei si a obiectivelor ;

-in dirijarea invatarii, iar de catre copii, ea poate fi utilizata in : obtinerea si evaluarea performantelor.

In activitatile matematice explicatia poate fi utilizata uneori singura, insa de cele mai multe ori ea trebuie insotita si de alte metode.

In etapa de dirijare a invatrii metoda explicatiei poate fi insotita si de demonstratie.

„Daca explicatia, ca metoda, este corect aplicata, eaisi pune in valoare caracteristicile, iar copiii vor gasi in explicatie un model de rationament matematic, de vorbire, un model de abordare a unei situatii – problema si astfel ei inteleg mai bine ideile ce li se comunica.” (M.Neagu, G Beraru –„Activitati matematice in gradinita”, pag.nr. 38, Editura ASS, Iasi, 1995).

Verbalizand actiunile efectuate, cu ajutorul limbajului matematic, in etapa de obtinere si evaluare a performantelor, educatoarele utilizeaza explicatia, transmitand copiilor sarcina de lucru pe fise de munca individuala.

Dupa realizarea sarcinii, copiii verbalizeaza utilizand notiuni ale limbajului matematic, explicand actiunile efectuate.

Conversatia este o metoda de instruire realizata cu ajutorul intrebarilor si raspunsurilor, in vederea efectuarii unor sarcini si situatii de invatare.

„De altfel, insasi etimologia cuvantului conversatie (lat.”conversatio” – compus din „con”, „cum” =cu si din, „versus”  = intoarcere) vrea sa arate ca este vorba de o actiune de intoarcere si reintoarcere (dupa opinia noastra, la cunostintele deja dobandite), de o actiune de cercetare cu de – amanuntul, de exprimare a unei probleme sub toate aspectele.” (I.Cerghit –„Metode de invatamant”, pag.138 – 139, Editura Collegium Polirom, Iasi, 2006).

In raport cu obiectivele urmarite si cu tipul de activitate in care este integrata conversatia poate fi :

-eucaristica, de valorificare a cunstintelor anterioare ale copiilor pe o treapta de cunoastere;

-de clarificare, de aprofundare a cunostintelor ;

-de consolidare si sistematizare ;

-de verificare sau control.

Cercetarile psihopedagogice intreprinse de J.Piaget, B.Inhelder, H.Aebli, G.Palmade si de altii au cautat sa ajunga la structurarea conversatiei, astfel incat sa sporeasca la maximum functiile ei formativ – euristice.

„Se preconizeaza mai putin dirijata, de mai mare suplete favorabila operatiilor de gandire si intensificarile relatiilor interpersonale, socio – afective dintre participanti.” (I.Cerghit –„Metode de invatamant”, pag.140, Editura Collegium Polirom, Iasi, 2006).

Perfectionarea conversatiei rezulta din formularea si structurarea intrebarilor si a raspunsurilor.

Utilizarea conversatiei ca exercitiu euristic este conditionata de :

-caracterul intrebarilor la care se face apel ;

-natura si succesiunea lor ;

-intensitatea si cursivitatea activitatilor mintale la care sunt supusi prescolarii.

Mecanismul conversatiei consta intr-o succesiune logica de intrebari, ce trebuie sa pastreze o proportie corecta intre tipul reproductiv – cognitiv si cel productiv – cognitiv 9”de ce?”).

In practica prescolara, in cadrul activitatilor activitatilor matematice, se folosesc multe tipuri de intrebari clasificate dupa criterii diferite.

Intrebarile trebuie sa satisfaca urmatoarele cerinte :

-sa respecte succesiunea logica a situatiei de invatare ;

-sa stimuleze gandirea copilului, orientand-o spre elementele importante ;

-sa fie clare, corecte, precise ;

-sa nu sugereze raspunsurile ;

-sa nu supraestimeze capacitatile copiilor.

De obicei, predomina intrebarile cu functie reproductiva, care fac apel la memorie („ce este?”, „ce ati avut?”) sau intrebarile reproductiv – cognitive („care este?”, „care sunt?”, „ce?”, „cine?”, „cand?”).

Intrebarile productiv – cognitive („de ce?”) ocupa loc mai modest.

Neavenite sunt intrebarile stereotipe („Ce ati avut pentru astazi?”,”Cu ce ne-am ocupat data trecuta?”, „Pana unde am ajuns data trecuta?”, etc).

W.D.Floyd (1960) releva predilectia pentru intrebarile care urmaresc obiective cognitive.

R.L.Carner (1963) sugereaza necesitatea adaptarii intrebarilor la tipurile de gandire pe care le vrem sa le dezvoltam.

Intrebarile „de ce?” si „cum?”, intrebari cauzale, relationale, ca si cele ipotetice „daca?”, „atunci?” sunt reprezentative pentru orientarea activitatii gandirii spre ipotetice „daca?”, „atunci?” sunt reprezentative pentru orientarea activitatii gandirii spre operatii superioare.

Intrebarile : „care?”, „cine?”, „ce?”, „unde”?”, „cand?”, „ ce sunt?” indeplinesc o functie mai mult cognitiva.

De mare utilitate sunt si intrebarile de descoperire care insotesc trecerea de la descriptivul „cum?” la cauzal „de ce?”, „pentru ce?”, trezind curiozitatea epistemica si favorizand o activitate organizate de cautare.

Valoarea unei intrebari variaza in functie de raportul care exista intre textul ei si contextul de informatii in careeste incadrata.

„Didactica actuala preconizeaza o mai frecventa utilizare a intrebarilor covergente (care indeamna la analize, comparatii, sinteze, integrari de date, asociatii de idei, explicatii, elaborari de noi generalizari) si indeosebi a intrebarilor divergente care exerseaza gandirea pe traiectorii inedite, originale, implicand raspunsuri multiple, o diversitate cat mai mare de solutii la aceeasi problema, precum si a intrebarilor de evaluare (care solicita emiterea unei judecati proprii de valoare asupra aspectelor intalnite, in functie de criterii diferite, intrebari de anticipare, de predictie, etc)”. (I.Cerghit –„Metode de invatamant”, pag.143, Editura Collegium Polirom, Iasi, 2006).

Educatoarea trebuie :

-sa creeze cat mai multe situatii generatoare de intrebari ;

-sa dea posibilitatea copilului de a face o selectie a posibilitatilor de lucru ;

-sa recurga la intrebari pe copii sa formuleze ei insisi intrebari ;

-sa recurga la intrebari problema ;

-sa puna probleme.

Intrebarile de tipul : „Ce ai aici?”, „Ce ai facut?”, „De ce ?”, pun copiii in situatia de a motiva actiunea.

Limbajul releva astfel continutul matematic al actiunii obiectuale si realizeaza schimbul de idei.

In cazul conversatiei de verificare si control, intrebarea verifica ceea ce urmeaza a fi retinut, pretinzandu-se un raspuns spontan.

In cazul conversatiei de consolidare raspunsul vizeaza adaptarea la o situatie problematica si presupune o elaborare mentala sau practica.

Educatoarea trebuie sa acorde timpul necesar pentru formularea raspunsurilor copiilor.

Raspunsurile copiilor trebuie sa fie :

-complete, satisfacand cerintele cuprinse in intrebare ;

-motivate, dovedind intelegerea cunostintelor matematice ;

-sa fie formulate independent.

In cazul raspunsurilor incorecte se va recurge la activitatea diferentiala.

O atentie deosebita se va acorda intaririi pozitive a raspunsului, nefiind recomandata dezaprobarea ce are efect descurajator.

Problematizarea este metoda care solicita copilul un efort intelectual orientat spre deosebirea de noi cunostinte sau procedee de actiune si de verificare a solutiilor gasite.

„Problematizarea constituie o modalitate de instruire prin crearea unor situatii problema, care solicita copiilor utilizarea, restructurarea si completarea unor cunostinte si capacitati anterior dobandite in vederea rezolvarii situatiei problema pe baza experientei si a efortului personal.” (D.Caprioara –„Metodica Activitatilor Matematice”, Universitatea „Ovidius” Constanta).

Virgil Funza considera problematizarea o „metoda activa de instruire, care se afla intr-o evidenta relatie de asimilaritate cu metoda invatarii prin descoperire.” (V.Frunza –„Elementele de metodologie a instruirii”, pag.31, Editura Muntenia, Constanta, 2004).

Multi autori nu fac distinctie intre problematizarea si descoperire. Ei considera ca este vorba de o singura metoda care se desfasoara in doua etape : o etapa declansatoare (atasata problematizarii) si o etapa exploratorie (atribuita descoperirii).

Elementele care fac distinctie intre problematizarea si descoperire sunt :

-existenta unei situatii problema, a unui obstacol cognitiv in invatarea problematizata, dar care nu este obligatorie in invatarea prin descoperire ;

-utilizarea unui demers procesual etapizat, in cadrul problematizarii care demareaza prin crearea situatiei – problema si se finalizeaza prin verificarea rezultatelor, in cazul descoperirii demersul nefiind concretizat intr-un model strict formalizat.

In activitatile matematice din gradinita, problematizarea poate fi folosita ca o varianta a conversatiei euristice. Ea dezvolta gandirea independenta, productiva a copilului prescolar si asigura sarcina cu caracter de noutate, prin a carei rezolvare copilul isi insoteste noi cunostinte.

Situatia – problema poate crea o stare conflictuala in gandirea copilului, cand exista un dezacord intre cunostintele anterioare ale acestuia si sarcina de rezolvat.

Astfel situatia problema devine o interactiune cognitiva intre subiect si obiect si prezinta urmatoarele caracteristici :

-pune in evidenta dezacordul intre nivelul de cunostinte si situatia creata, copilul fiind anagajat intr-o sarcina de cunoastere, pentru rezolvarea careia are o experienta insificienta ;

-declanseaza o trebuinta de cunoastere ;

-activitatea este orientata spre descoperirea unor noi cunostinte si procedee de actiune, menite sa rezolve dezacordul existent.

In folosirea problematizarii ca metoda, educatoarea trebuie sa parcurga urmatoarele etape :
-organizarea situatiei problema ;

-formularea sarcinilor ;

-dirijarea copiilor descoperirea solutiei ;

-sistematizarea si fixarea cunostintelor dobandite prin rezolvarea sarcinii.

Aceasta succesiune a etapelor problematizarii asigura prescolarului conditiile favorabile pentru :

-perceptia si intelegerea problemei ;

-selectarea cunostintelor anterioare in scopul prelucrarii si adaptarii lor la datele problemei oferite (prin munca independenta a copilului);

-cautarea prin efort propriu a solutiei posibile de rezolvare a sarcinii ;

-obtinerea, verbalizarea si verificarea rezultatului ;

-exersarea achizitiei dobandite.

In prezentarea situatiei – problema, educatoarea trebuie sa ofere copiilor un minim de informatii, dar si o intrebare – problema care sa le dezvaluie dificultatea si sa-i orienteze in stabilirea unor legaturi intre cunostintele lor si sarcina de rezolvat.

Rezolvarea situatiilor – problema se poate face pe grupe sau individual.

In cazul rezolvarii pe grupe, educatoarea poate organiza colectivul de copii in grupe omogene sau eterogene.

Cand grupele sunt eterogene situatia problema se prezinta frontal.

Educatoarea intervine in activitatea copilului, il sprijina in descoperirea solutiei, realizand astfel o activitate constienta de rezolvarea prin cooperare in grupul de copii.

Cand grupele sunt omogene, educatoarea prezinta situatii problema adaptate fiecarui grup, solutiile gasite constituind sarcini didactice ce urmeaza a fi exersate pe grupe.

Ca metoda, problematizarea se regaseste frecvent in activitatile matematice de sistematizare si verificare la grupa mare si pregatitoare, prin folosirea exercitiului de inlocuire imbinat cu elemente de problematizare, pentru :

-intuirea notiunii de operatie ;

-familiarizarea cu simbolurile aritmetice ;

-initierea in operatii simple de adunare si scadere ;

-introducerea rtionamentelor de tip ipotetico – deductiv ;

-compunerea de probleme dupa imagini.

            La nivelul activitatilor matematice de la grupa mica si mijlocie, problematizarea se regaseste ca procedeu ce insoteste explicatia sub forma explicatiei problematizate.

In timpul demersului didactic educatoarea anunta sarcina, dezvaluie situatia problema si demonstreaza prescolarilor drumul parcurs spre rezolvarea acesteia.

In conversatia euristica, problematizarea se introduce prin intrebari cognitive („de ce?”) sau ipotetico – deductive („daca.atunci?” ; „ce s-ar intampla daca?”).

Prescolarii au sarcina de a gasi solutii si de a le verifica prin actiune.

In cazul jocului sau a metodei exercitiului, situatiile problema cuprind elemente de problematizare de tipul :

-intreruperilor (formulate de noi cerinte sub forma problematizata);

-obstacolelor (clasificare, seriere dupa anumite criterii);

-lacunar (ordonare dupa dimensiune, cu completarea dimensiunilor intermediare lipsa).

In cadrul activitatilor matematice de dobandire de cunostinte „la grupa mijlocie intalnim problematizarea de tip obstacol, iar la grupa mare si pregatitoare problematizarea de tip lagunar si dialog problematizat. In activitatile matematice de consolidare – formare de deprinderi si priceperi, la grupa mijlocie avem exercitii de inlocuire, iar la grupa mare si pregatitoare avem exercitii de inlocuire imbinate cu elemente de problematizare.”

(D.Caprioara –„Curs de Metodica Activitatilor Matematice, Universitatea „Ovidius” Constanta).

5.Procedeele didactice

Metoda include o suita de procedee organizate logic, care reprezinta tehnici de actiune concreta.

De aceea, metoda poate fi definita ca un ansamblu organizat de procedee.

Procedeul este o componenta particulara a metodei, un instrument de aplicare efectiva a acesteia.

„Procedeul este o secventa, un simplu detaliu, o componenta sau o particularizare a metodei. Astfel, putem defini metoda ca un ansamblu corelat de procedee, oportune intr-o situatie de invatare. Ordonarea, ierarhizarea si modul de integrare a procedeelor intr-o metoda asigura procesului didactic variatie, echilibru si suplete, prevenind aparitia oboselii sau a monotoniei.” (Gheorghe Tomsa, coordonator – „Psihopedagogie prescolara si scolara”, Editura Coresi S.A, Bucuresti, 2005, pag.127).

Folosind drept criteriu functia lor pedagogica, I.Cerghit a realizat o clasificare a procedeelor didactice :

-procedee de organizare, impunerea disciplinei si focalizarea atentiei ;

-procedee de reactivare sau reactualizare ;

-procedee de comunicare sau de sprijinire a comunicarii ;

-procedee de exersare sau de formare a priceperilor si deprinderilor ;

-procedee de dirijare si sprijinire a invatarii ;

-procedee de evaluarea si autoevaluare ;

-peocedee de control si autocontrol, etc.

Intre metoda si procedeu se stabilesc relatii dinamice care conduc uneori la transformarea procedeului in metoda si invers.

De exemplu : demostratia poate fi metoda in care explicatia poate fi inclusa ca procedeu. Intr-o alta situatie, de invatare explicatia poate deveni metoda, iar demonstratia poate deveni procedeul subordonat explicatiei.

La fel, observatia si explicatia pot deveni, pe rand, metoda sau procedeu.

Daca metodologiei ii corespunde activitatea de invatare, metodei ii corespunde actiunea, procedeului ii corespunde o operatie a acestei actiun

(Ghe. Tomsa –„Psihopedagogie prescolara si scolara” –Editura „Coresi” S.A Bucuresti, 2005, pag.128)

6. Mijloace de invatamant

Mijloacele de invatamant fac parte din baza materiala a gradinitei si reprezinta suport material al activitatilor cu prescolarii, cu ajutorul carora se asigura aplicarea principiului intuitiei.

„Mijloacele de invatamant reprezinta ansamblul de aparate, sisteme tehnice, iconice, audio – vizuale, informative, virtuale, etc., care mijlocesc (mediaza) comunicarea (transmiterea) continuturilor in scopuri instructiv – educative.

(I.Bontas –„Tratat de pedagogie”, pag.151, Editura BIC ALL, Bucuresti, 2007.)

Gheorghe Tomsa defineste mijlocul de invatamant ca fiind „un instrument material folosit in procesul de invatamant pentru a facilita transmiterea cunostintelor, formarea deprinderilor, invatarea si auto invatarea, evaluarea achizitiilor si valorizarea aplicatiilor practice in procesul didactic.” (Gheorghe Tomsa (coordonator) – „Psihopedagogie prescolara si scolara – definitivat si gradul II didactic, pag.128, Editura Coresi SA, Bucuresti, 2005).

In sens restrans, prin mijloace de invatamant intelegem ansamblul de instrumente materiale si tehnice produse, adaptate si selectate in scopul indeplinirii sarcinilor instructiv – educative.

Ioan Bontas clasifica mijloacele de invatamant in :

1.-Mijloace de invatamant naturale :

a).-naturale propriu – zise : ierbare, insectare, etc.

b).-naturale, confectionate pentru nevoile activitatii social – utile : obiecte, aparate, unelte, sisteme informatice (calculatorul), etc.

2.-Mijloace de invatamant de subtitutie :

a).-obiectuale (fizice) : mulajele, corpurile geometrice, modelele, machetele, etc.

b).-iconice sau figurative (imagistice) : reprezentari imaginistice (fotografii, desene didactice ) si reprezentari grafice complexe (planse, harti, globul pamantesc, panouri, etc.)

c).-reprezentari audio – vizuale : reprezentari audio, reprezentari video proiectate pe ecran, reprezentari audio – vizuale.

3.-Mijloace de invatamant logico – matematice (ideale) :

-conceptele ;

-judecatile si rationamentele ;

-operatiile logice : analiza, sinteza, comparaaia, abstractizarea si generalizarea ;

-formulele si simbolurile matematice diverse ;

-algoritmi speciali de recunoastere, de recunoastere, etc.

4.-Mijloace de invatamant actionale :

-modele experimentale (experiente) didactice ;

-modele actionale : realizate prin folosirea stimulatoarelor, informatice, efectuate cu ajutorul calculatorului, lucrarile practice.

5.-Mijloace de invatamant mixte : cartile, indrumarele, culegeri de texte, caiete speciale, etc.

6.-Mijloace de invatamant informatice : calculatoarele.

7.-Mijloace de invatamant de evaluare a cunostintelor :

-modele de evaluare orala ;

-modele de evaluare scrisa ;

-modele de evaluare practica ;

-modele si mijloace de evaluare informatice.

O alta clasificare imparte mijloacele de invatamant in :

-mijloace destinate comunicarii de informatii ;

-mijloace folosite in formarea deprinderilor ;

-mijloace care asigura rationalizarea timpului in cadrul activitatii ;

-mijloace folosite in evaluarea randamentului prescolar.

Functiile mijloacelor de invatamant se pot clasifica in :

-functia de comunicare arataa proprietatea mijloacelor de invatamant de a transmite informatii despre obiecte, fenomene sau procese studiate ;

-functia ilustrativ – demonstrativa urmareste ameliorarea comunicarii orale, prin prezentarea unor experimente, demonstratii, modele de comportare ;

-functia formativ – educativa urmareste exersarea operatiilor gandirii, activizarea atentiei si formarea unor priceperi si deprinderi si faciliteaza activitatea independenta prin stimularea curiozitatii si a intereselor ;

-functia stimulativa (de motivatie) presupune dezvoltarea motivatiei pentru temele studiate ;

-functia de rationalizare a efortului in activitatea de predare – invatare ;

-functia de evaluare a randamentului prescolar se refera la posibilitatea diagnosticarii si aprecierii progreselor copiilor, prin crearea unor situatii – problema, care sa testeze capacitatea lor de a opera cu datele invatate, de a identifica, compara sau interpreta.

7.Formele de organizare a activitatii didactice

Formele de organizare a activitatii sunt „modalitatile de structurare a elementelor ce compun procesul de invatamant, corelarea scopului general si a obiectivelor operationale cu strategia didactica, cu gruparea prescolarilor de dirijare a copilului de catre adult.”(Elisabeta Voiculescu –„Pedagogie Prescolara”, pag.69, Editura Aramis, Bucuresti, 2003).     

Educatoarea poate organiza activitatea :

-frontal, cu toata grupa de copii avand aceeasi sarcina ;

-pe grupuri mici, cu sarcini diverse sau cu aceeasi sarcina ;

-individual ;

-prin combinarea acestor tipuri de organizare in cadrul unei activitati.

Educatoarea poate apela la :

-dirijarea totala (participarea directa a copiilor pe tot parcursul activitatii) ;

-semi – dirijate (cand se impune interventia pe secvente sau cand copilul solicita sprijin) ;

-nedirijare (in activitatile libere, cand educatoarea nu intervine, ci doar supravegheaza activitatea copiilor).

In gradinita, formele de organizare ale activitatii au caracter sistematic, fiind subordonate obiectivelor formarii personalitatii.

Alegerea formelor de activitate in gradinita se realizeaza in functie de gradul de autonomie a copilului si de nivelul de socializare al acestuia.

Principala forma de activitate si metoda de educare in gradinita o  constituie jocul. Dupa E.Voiculescu „jocul este modul de organizare predominant de la varsta prescolara. El reprezinta o activitate de pregatire pentru viata, de exersare a analizatorilor, a capacitatilor cognitive, de stimulare afectiv – motivationala si volutiva, de dezvoltare a unor trasaturi de caracter, deci angajeaza iintreaga sa personalitate.” (E.Voiculescu –„Pedagogie Prescolara, Editura Aamis, Bucuresti, 2003, pag.81).

Jocul este completat de alte activitati ce se apropie oarecum de invatarea scolara, si anume :
-activitati comune ;

-activitati la alegere ;

-optionale ;

-extinderi.

Prin joc copilul invata si se apropie de munca.

Desi munca este o forma de activitate specifica adultului, in cazul prescolarilor, in gradinita munca este simpla, accesibila, liber asumata de catre copii si concretizata in ingrijire a coltului viu, etc.

Forma de organizare a unei activitati in gradinita este aleasa de educatoare, in functie de stilul sau didactic preferat (autoritar, democratic sau liberal), de calitatile personalitatii ei, precum si de competenta sa didactica.

Alaturi de amprenta educatoarei de forma, de organizare a unei activitati poarta si influenta copiilor, preponderenta prin : varsta, particularitatile individuale, numarul de copii din grupa ce participa la activitate, relatiile interpersonale stabilite in grupul de copii, coeziunea grupului.

De asemenea, tipul de activitate (comuna, aleasa, optionala sau extinderea) isi pune amprenta asupra formei de organizare.

Astfel, activitatile comune si extinderile sunt, in general, mai mult dirijate.

Organizarea copiilor, conversatia frontala, evaluarea, generalizarea sunt in special dirijate, in timp ce atingerea performantei, munca independenta sunt libere sau semidirijate.

Activitatile libere si optionalele presupun o interventie mai scazuta a educatoarei, uneori doar simpla observare a activitatii prescolarilor, a lucrului independent, alteori indrumarea spre acoperire, cercetare, observare.

Jocul se intercaleaza cu invatarea si creatia.

Invatarea presupune o activitate mentala, menita sa schimbe comportamentul copilului, sa-i faciliteze asimilarea de informatii si adaptarea la mediu.

In gradiniat invatarea este favorizata de existenta cadrului didactic (educatoarea). Prin joc, educatoarea ii invata pe copii sa respecte reguli si algoritmi ce constituie temeiul conformarii lor la normele de comportare sociala si morala, ii invata sa colaboreze cu alti copii din grupa si din gradinita, le dezvolta altruismul, spiritul de echipa, comunicarea cu ceilalti, astfel incat ei sa devina mai sociabili, mai toleranti cu cei din jurul lor, mai comunicativi.

Interpretarea unor roluri din jocuri cu subiect din viata sa din povesti, ii apropie pe copii de viata sociala a adultilor.

In gradinita formele specifice de organizare ale activitatilor matematice sunt : exercitiul si jocul didactic matematic.

Sistemul de exercitii utilizat in activitatile pe baza de exercitii este determinat de sarcina didactica si are la baza exercitiul ca metoda.

Jocurile cu text si cant ii apropie pe prescolari de creatiile muzicale si literare.

Jocurile de masa presupun invatarea si crearea de variante.

Jocurile de miscare contribuie la dezvoltarea fizica, la calirea organismului copilului, la coordonare si precizia miscarilor.

Desi este un mijloc de relaxare si distractie, jocul contribuie prin continutul sau obiectual sau logic, la dezvoltarea intelectului, la dezvoltarea creativitatii si a inventatii.

Jocurile pot fi :

-spontane (fara interventia dirijata a educatoarei) ;

-initiate de copil ;

-jocuri didactice (conduse de educatoare).

Clasificare de J.Piaget in functie de criteriul evolutiv sunt :

-jocul de exersare ;

-jocul simbolic (sau de creatie) ;

-jocul cu reguli ;

-jocul de constructie.

Proiectarea unei activitati matematice pe baza de exercitii trebuie sa fie adaptata structurii de organizare a activitatii, in functie de nivelul de varsta careia i se adreseaza.

Caracteristicile activitatii pe baza de exercitii sunt :

-include un sistem de exercitii articulat pe obiective operationale ale activitatii;

-imbina activitatea frontala cu cea diferentiala si individuala ;

-solicita prezenta unui model ;

-impune folosirea unui material individual ;

-exercitiile sunt structurate pe secvente didactice ;

-sarcinile exercitiilor constituie itemi in evaluare ;

-permit si asigura invatarea constienta, activa si progresiva a contintului national matematic.

-formeaza deprinderi de munca independenta si autocontrol ;

-asigura insusirea si folosirea unui limbaj matematic corect, prin motivarea actiunii ;

-foloseste ca metode auxiliare explicatia si demonstratia ;

-introduce elemente de algoritmizare.

Jocul didactic matematic este o forma specifica activitatilor comune in gradinita, care imbina asimilarea de cunostinte cu formarea unor capacitati de cunoastere.

El este propus, organizat si condus de educatoare, in scopul realizarii unor sarcini didactice precise si permite realizarea eficienta a instruirii pe nivele de varsta.

Astfel, la nivelul I de varsta, jocul didactic are rol de exersare a capacitatilor de cunoastere, satisface tendinta de actiune specifica copiilor de 3 – 5 ani si stimuleaza descoperirea unui efort direct a unor cunostinte, care exersate si imbogatite vor conduce treptat la insusirea de noi cunostinte matematice.

La nivelul de 5 – 7 ani, nivelul II, jocul didactic matematic dobandeste functia de consolidare si verificare a cunostintelor, deprinderilor si priceperilor prescolarilor, dar in acelasi timp constituie si un mijloc eficient de verificare pentru cadrul didactic.

Specificul jocului matematic este determinat de componentele sale:

-scopul didactic – formulat prin raportarea sa la obiectivele specifice, care sa determine finalitati functionale in joc si sa asigure organizarea si desfasurarea corecta a activitatii ;

-sarcina didactica – legata de continutul si structura jocului, antreneaza operatiile gandirii si este formulata in functie de continutul activitatii matematice ii de nivelul de varsta. Gradul de realizare a sarcinii didactice si calitatea ei se constituie in forma de evaluare.

-elementele de joc – se impletesc cu sarcina didactica, mijlocind realizarea ei in cele mai variate, sub forma de : intrecere, recompensa, penalizare, aplauze, cuvinte stimulative, etc.

-contnutul matematic – trebuie prezentat intr-o forma accesibila si atractiva, prin forma de desfasurare, mijloacele utilizate si volumul cunostintelor matematice la care se apeleaza ;

-materialul didactic – trebuie sa fie cat mai variat si adecvat continutului. (De exemplu : fise si individuale, trusa Logi, trusa Diens, cartonase, jetoane, jucarii);

-regulile – realizeaza legatura dintre sarcina didactica si actiunea jocului ; sunt mimimum doua reguli in cadrul unui joc didactic : prima regula traduce sarcina didactica intr-o actiune concreta si atractiva, iar a doua regula precizeaza momentele de inceput si de sfarsit ale actiunii jocului si organizarea, ordinea in care trebuie sa intre in joc.

Desfasurarea jocului didactic cuprinde urmatoarele momente :

-introducerea in joc, prin captarea atentiei si prezentarea materialului didactic ;

-enuntarea titlului si a scopului jocului didactic ;

-explicarea si demonstrarea regulilor jocului ;

-fixarea regulilor ;

-demonstrarea jocului de catre educatoare ;

-executarea de proba a jocului ;

-executarea jocului de catre copii (varianta I) ;

-complicarea jocului prin introducerea de noi elemente de joc, de situattii, problema (varianta a-II-a, varianta a-III-a) ;

-incheierea jocului si evaluarea conduitei de grup sau individuale.

Se formuleaza concluzii asupra modului cum s-au respectat regulile de joc, cum s-au executat sarcinile de catre fiecare copil sau grupa de copii, se stabilesc castigatorii, se repeta denumirea jocului executat si scopul sau.

In functie de continutul prevazut pentru activitatile matematice organizate sub forma de joc din gradinita, acestea pot fi :

-jocuri didactice matematice de formare de multimi – au aceiasi strucura generala, dar sarcina de invatare implica exercitii de imitare, de grupare, de separare si triere, de exemplificare, care vor conduce la dobandirea abilitatilor de identificare, triere, selectare si formare de multimi.

-jocuri didactice matematice de numeratie – contribuie la consolidarea si verificarea deprinderilor de asezare in perechi, comparare, numarare constienta, de exersare a cardinalului si ordinalului, de familiarizare cu operatiile aritmetice si de formare a rationamentelor de tip ipotetico – deductiv ;

-jocuri logico – matematice – sunt jocuri diactice matematice ce introduc in verbalizare conectorii si operatiile logice, urmaresc formarea abilitatilor pentru elaborarea judecatilor de valoare si de exprimare a unitatilor logice, ofera posibilitatea familiarizarii copiilor cu operatiile cu multimi si corespund prin structura si continutul lor necesitatii de a accentua caracterul formativ al actului didactic.

Jocul logico – matematic respecta strucura jocului didactic si se distribuie pe urmatoarele secvente in cadrul unei activitati matematice in gradinita :

-captarea atentiei ;

-enuntarea temei si a obiectivelor ;

-reactualizarea cunostintelor ;

-prezentarea continutului si dirijarea invatarii ;

-obtinerea performantei si asigurarea feedback-ului ;

-asigurarea retentiei si a transferului ;

-evaluarea performantelor ;

-incheierea jocului logico – matematic.

                          8. Proiectarea didactica in gradinita de copii

Proiectarea didactica, parte componenta a metodologiei didactice, reprezinta anticiparea si prefigurarea demersului didactic. Ea defineste scopurile, modul de organizare, etapele activitatii, metodele, mijloacele ce vor fi utilizate, precum si formele de evaluare a realizarii obiectivelor.

„Precum este un proces de gandire riguroasa, de prefigurare motivata a actului didactic, in concordanta cu legitatile proceselor de formare a personalitatii. Ea nu inseamna doar o redactare superficiala, formala a unui plan. Ea de identifica cu o pregatire minutioasa a conditiilor de reusita, a proceselor si operatiilor ce vor fi realizate avandu-se in vedere si asigurarea unor instrumente si materiale necesare indeplinirii sarcinilor didactice (fise de activitate, material didactic, seturi de material distributiv, aparatura audio – video) si se impun a fi pregatite din timp si utilizate in momentele in care sunt necesare.” (E.Voiculescu –„Pedagogie Prescolara”, Editura Aramis, Bucuresti, 2003, pag.103).

Cerintele unei proiectari eficiente sunt :

-pregatirea temeinica, cunoasterea tuturor aspectelor pe care le implica : nivelul copiilor, documentele de proiectare elaborate de Minister, conditiile ce pot fi asigurate in gradinita, asteptarile parintilor, preferintele copiilor, etc ;

-stabilirea elementelor esentiale si a relatiilor dintre ele, respectarea factorilor ce pot influenta demersul educativ, situatia de invatare ;

-respectarea etapelor stabilite si initierea deciziilor anticipative corecte ale proiectarii ;

-asigurarea flexibilitatii proiectarii prin reesalonarea temporara, prin extinderea sau restrangerea unor teme, prin adaptarea la conjuncturile de desfasurare a activitatii, la interesele si capacitatile copiilor ce se pot modifica pe parcurs ;

-abordarea planificarii pe teme si organizarea continutului in subiecte de interes, pe o perioada mai lunga sau mai scurta de timp, in functie de experienta individuala si ritmul propriu al copiilor, de inclinattii si aptitudini.

                        Etapele proiectarii didactice :

-definirea scopurilor instructiv – educative urmarite in desfasurarea diferitelor activitati inspirate din obiectivele – cadru si din obiectivele de referinta formulate in programa ;

-analiza strucurii continutului, corelarea cu continutul altor activitati ;

-precizarea numarului de activitati pentru grupa respectiva.

Pentru optionale si extinderi se recomanda proiecte distincte, avizate de consiliul de administratie, de parinti si de inspectorul de specialitate.

Esalonarea activitatilor comune, dirijate de educatoare, va fi proiectata prin alegerea la inceput, a unor activitati de comunicare, apoi de consolidare si verificare.

Proiectarea unei activitati educative cuprinde urmatoarele operatii :

-operationalizarea obiectivelor cognitive, afective si psihomotorii ;

-construirea structurii activitatii, in urma analizei de continut, stabilind succesiunea secventelor, continutul fiecaruia, tipul de interactiune didactica (nivelul de dirijare), procedeele, mijloacele utilizate si forma de evaluare ;

-conceperea si confectionarea materialelor pentru activitatea personala ;

-cunoasterea initiala, perceperea, receptarea informatiilor ;

-invatare propriu – zisa ;

-aplicarea, transferul de cunostinte ;

-autoevaluarea si evaluarea capcitatilor formate, cunostintelor asimilate si comportamentelor achizitionate.

Momentele unei activitati concrete sau ale unui ciclu tematic sunt :

-captarea atentiei copiilor ;

-anuntarea temei si a obiectivelor ;

-reactualizarea structurilor invatate anterior ;

-prezentarea contintului nou sau formularea sarcinilor de invatare si exersare ;

-dirijarea invatarii ;

-obtinerea performantei ;

-asigurarea conexiunii inverse (retentia si transferul) ;

-evaluarea performantei.

9.Evaluarea procesului instructiv – educativ in invatamantul prescolar

In procesul de invatamant, alaturi de predare si invatare, evaluarea este una din componentele de baza ale acestuia.

In literatura de specialitate, unii autori definesc evaluarea ca fiind o judecata de valoare in functie de criterii precise, altii o considera un proces care consta in culegerea de informatii intr-un mod sistematic, asupra unui sistem.

Ion  T.Radu, in lucrarea cu titlul : „Evaluarea in procesul didactic”, prezinta evaluarea ca pe „ o actiune de cunoastere a unor fenomene sub raportul insusirilor acestora, a starii si functionalitatii unui sistem, a rezultatelor unei activitati.” (I.T.Radu – „Evaluarea in procesul didactic”, E.D.P.Bucuresti, 2000, pag. 4).

Evaluarea are menirea sa furnizeze informatii necesare reglarii si ameliorarii activitatii desfasurate.

Procesele evalutive trebuie sa fie realizate astfel incat, prin obiectivele imediate sa sustina si sa stimuleze activitatea de instruire.

Evaluarea nu se limiteaza la constatarea efectelor preocesului de instruire, ci vizeaza operarea unui diagnostic, explicarea conditiilor si a proceselor care au determinat respectivele efecte, relevand aspectele performante, dar si punctele critice ce urmeaza sa fie remediate in secventele urmatoare.

In didactica contemporana este recunoscuta necesitatea realizarii in procesul de educatie, astfel incat aceasta sa nu se realizeze ca activitate independenta de procesul de instruire, ci sa integreze in profunzime, organic, in actul didactic.

Evaluarea, componenta organica a procesului de invatamant, se constituie intr-o succesiune de evenimente didactice care presupun :

-stabilirea obiectivelor de referinta si operatiunile sub raport comportamental ;

-conceperea strategiei didactice adecvata realizarii obiectivelor propuse ;

-evaluarea rezultatelor obtinute si a demersului didactic desfasurat ;

-adoptarea deciziilor de ameliorarea activitatii.

In cadrul ativitatilor matematice din gradinita, evaluarea „are drept scop masurarea si aprecierea cunostintelor, priceperilor si deprinderilor matematice doandite de copii in cadrul procesului didactic „, precum si „aspectele formative ale muncii educatoarei, concretizate in atitudinile si comportamentele dobandite de copilul prescolar prin instructie.” (M.Neagu, G.Beraru – „Activitai matematice in gradinita”, Editura ASS, Iasi, 1996, pag.96).

In desfasurarea ei, evaluarea parcurge trei etape :

-obtinerea performantei despre nivelul de pregatire matematica a prescolarului la un moment dat si raportarea lui la obiectivele urmarite ;

-formularea aprecierilor pe baza informatiilor obtinute, analizarea si prelucrarea lor cu metode statistice si interpretarea lor din punct de vedere calitativ ;

-adoptarea deciziilor privind optimizarea procesului instructiv – educativ in viitor, in directia diferentierii si individualizarii.

Sarcinile evaluarii  sunt:

-identificarea nivelului initial de pregatire a copiilor ;

-stabilirea volumului cunostintelor, deprinderilor, abilitatilor dobandite de copii, si a lacunelor acestora ;

-adaptarea strategiei didactice la situatia concreta a colectivului de copii, in vederea atingerii obiectivelor propuse ;

-informarea copiilor asupra rezultatelor obtinute in raport cu cerintele programei si motivarea lor pentru obtinerea performantelor superioare.

Functiile evaluarii in procesul didactic sunt :

-de constatare (descriere, masurare) a rezultatelor obtinute de copii ;

-de clasificare, ierarhizare a acestora dupa performantele obtinute ;

-de diagnoza (de cunoastere a factorilor ce au condus la rezultatele obtinute) ;

-de progniza (predictie), de prefigurare a solutiilor, de ameliorare a rezultatelor, de eliminare a lipsurilor si erorilor, de reglare si perfectionare a activitatii.

Dupa M.Neagu si G.Beraru functiile evaluarii sunt :

-functia de control – „asigura cunoasterea comportamentelor in etapele de invatare in raport cu baremele minimale ;

-functia de coretie – „releva educatoarei punctele critice, lacunele instructionale ale procesului, iar corectia va fi realizata prin diferentiere pe baza rezultatelor de la evaluarea initiala, formativa sau sumativa” ;

-functia de predictie – „regleaza si directioneaza pe baza rezultatelor constatate, activitatea in etapele urmatoare, anticipand urmatoarele situatii de instruire”. (M.Neagu, G.Beraru – „Activitati matematice in gradinita”, Editura ASS, Iasi, 1995, pag.98).

Functia principala a evaluarii in procesul didactic este feedback-ul, care consta in corectarea si reglarea procesului instructic educativ in ansamblul sau.

Rolul reglator al evaluarii in procesul didactic se concretizeaza in operatiile de masurare, interpretare si apreciere a datelor obtinute si in adoptarea deciziilor ameliorative.

La nivelul unei activitati matematice, in gradinita, evaluarea realizeaza controlul invatarii, corecteaza si clasifica materialul informational specific acestui domeniu.

Forme si tehnici de evaluare

Dupa modul de integrare in desfasurarea procesului didactic, evidentiem trei forme de evaluare :

-evaluare initiala (predictica) – se realizeaza prin raportarea la obiectivele terminale ale capitolului anterior ;

-evaluarea continua (formativa) – efectuata prin masurarea rezultatelor si aprecierea lor pe tot parcursul procesului didactic, constand in informarea copiilor asupra obiectivelor ce trebuie indeplinite si a rezultatelor obtinute ;

-evaluare cumulativa (sumativa, finala) – realizata la sfarsitul unui semestru sau an scolar si consta in masurarea cunostintelor, capacitatilor si abilitatilor matematice obtinute.

Dupa Elisabeta Voiculescu, formele de evaluare din gradinita sunt clasificate in :

-evaluare initiala, in momentul venirii copilului in gradinita ;

-evaluarea formativa (continua), pe tot parcursul anului scolar ;

-evaluarea finala (sumativa), la plecarea copilului din gradinita si completarea fisei psihopedagogice a acestuia ;

-autoevaluarea – „forma de trecere la autonomie” ; (E.Voiculescu – „Pedagogie Prescolara, Editura Aramis, Bucuresti, 2003, pag.94)

-evaluarea clinica, realizata pentru prescolarii cu probleme in evolutie, de catre un psihiatru, psiholog sau defectolog.

De asemenea, se distinge o evaluare interna, facuta de educatoare sau de copii si o evaluare externa, realizata de directoare, inspectori, parinti, minister.

 

Operatiile evaluarii sunt :

-masurarea rezultatelor, performantelor, capacitatilor ;

-aprecierea acestora ;

-decizia.

In timp ce masurarea se refera la descriere, la cantitate, aprecierea, urmareste calitatea caracteristicilor si tine de experienta si personalitatea evaluatorului.

Masurarea are un caracter statistic, matematic .

Aprecierea vizeaza capacitatea educatoarei de a interpreta psihopedagogic rezultatul obtinut.

Decizia reprezinta hotararea educatoarei de a adopta anumite solutii necesare imbunatatirii rezultatelor viitoare ale copiilor, in urma masurarii si aprecierii efectuate, in scopul perfectionarii procesului didactic.

Metodele de culegere a datelor in vederea evaluarii,in functie de specificul varstei prescolare sunt :

-observatia ;

-conversatia ;

-studiul produselor activitatii ;

-analiza procesului de integrare sociala ;

-testul ;

-ancheta ;

-probe docimologice ;

-fise de munca independenta;

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 5238
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved