Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri

Chirurgie veterinara

FAUNA DIN CUATERNAR: MAMIFERE, MOLUSTE

Animale

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
SISTEME SI TEHNICI DE PRODUCTIE APLICATE CRESTERE ANIMALE
Constructia adapostului pentru cresterea chinchillelor
PLAN HACCP PENTRU UN ABATOR DE BOVINE
CURIOZITATI DIN LUMEA VIETUITOARELOR MARINE
Stomacul la pasari
Caile biliare
Structuri si tipuri de artere
CRESTEREA COMPARATIVA A IEPURILOR ; IN CUSTI SI IN SEMICOLONIE
Aparatul respirator la pasari
Sa administram premixurile vitamino-minerale si in hrana vacilor de lapte

FAUNA DIN CUATERNAR

FAUNA DE MAMIFERE

Pentru studiul biostratigrafic al cuaternarului exista anumite grupe de animale care prezinta un interes aparte, ca urmare a trasaturilor lor specifice de adaptare si evolutie in cadrul speciei. Asa de exemplu, pentru Cuaternar, in domeniul macromamiferelor sunt importante doua genuri din care fac parte elefantii si caii. Poate cei mai importanti raman elefantii, avand in vedere raspandirea lor aproape pe tot globul (cu exceptia Americii de Sud si Australia).



Forma initiala a genului Elephas este Elephas meridionalis sau elefantul sudic specific Villafranchianului. Din Elephas meridionalis s-a desprins Elephas antiqus sau elefantul de padure, un indicator al epocilor interglaciare. Inaintea lui Elephas meridionalis, in Pleistocen, a trait genul Mastodon arvernensis, care a disparut insa la inceputul pleistocenului.

Elephas meridionalis ajungea la 4 m inaltime, cu deschideri nazale largi si alveolele defenselor apropiate si paralele. Maselele erau largi si cu 7-10 lamele groase. Se hranea cu ierburi suculente.

Elephas antiqus avea colti puternici, molarii prezentau o coroana ingusta cu lamele groase cu sectiunea transversala mai mult sau mai putin romboidala. Se hranea cu plante sarace in fibre dar bogate in sucuri.

O alta ramura desprinsa din Elephas meridionalis a fost Elephas trogontheri care s-a dezvoltat din Pleistocenul vechi pana in Pleistocenul mediu, cand va fi inlocuit cu Elephas primigenius.

Acesta din urma va inregistra insemnate modificari la mediu si adaptari la climatul glaciar. El avea canini puternici si rasuciti, o blana deasa cu fire lungi de 60-70 cm, iar sub piele avea un strat gros de grasime de 10 cm grosime care il proteja contra frigului. Dantura sa a inregistrat modificari corespunzatoare, molarii avand o coroana in general lata, cu lamele dense, in numar de 12-17, pentru a favoriza la mestecare o frecare eficienta pentru hrana bogata in fibre si saraca in sucuri, specifica tundrei si stepei reci. Atingea 3,50 m inaltime, iar defensele ajungeau la 4 m lungime.

Se pare ca mamutii au cunoscut in anumite regiuni turme extrem de numeroase, avandu-se in vedere resturile lor osteologice descoperite in anumite regiuni. Asa este la Predmost in Moravia, unde au fost dezvelite circa 500-600 de exemplare, la Kostenki in Ucraina, la Ripiceni-Izvor in Romania. Cadavre intacte de mamut au fost gasite in gheturile fosile din nordul Siberiei. In 1899 a fost descoperit unul la Berezovka pe Lena. Atunci s-a reconstituit si hrana sa dupa resturile din stomac.

In Pleistocenul eurasiatic erau foarte raspanditi rinocerii, cunoscuti sub denumirile de Rhinoceros, Dicerorhinus si Tichorhinus. In Villafrachian si in Pleistocenul inferior era frecvent Dicerorhinus etruscus. In Pleistocenul inferior isi face aparitia Dicerorhinus mercki, fiind caracteristic mai ales in cel de al doilea interglaciar din glaciatiunea de calota din nordul Europei. In Pleistocenul superior va fi inlocuit cu Rhinoceros tichorhinus (Coelodonta antiquitatis) care era inzestrat cu un corn gros de circa 1 m lungime si unul mai mic plasat pe oasele frontale. In Siberia s-au gasit din aceasta specie exemplare intregi. De asemenea, in Ucraina, la Starunia s-au recuperat doua cadavre in nisipurile imbibate cu petrol si ozocherita.


Nu mai putin interesanti sunt in Cuaternarul Europei hipopotamii, care in anumite perioade interglaciare au ajuns pana in Anglia, dar nu au supravietuit in regiunile estice, cu ierni aspre, unde se mentinea o lunga perioada gheata pe marile fluvii.

Asa cum am mentionat, caii au inregistrat in Pleistocen o mare raspandire si o evolutie complexa. In Pleistocenul inferior Allohipus (Equus) stenonis (de marimea unui ponei) acompania pe Allohipus robustus. In Europa centrala traia in aceasta perioada Allohipus sussenborensis si Allohipus mercki (fig. 80).

Fig. 80 - Fauna ViUafranchiana de mamifere din Europa centrala (dupa E. Thenius, 1962)

Totusi, se considera ca primul cal adevarat a fost Equus mosbachensis care a rezistat pana in perioada glaciara Saale, fiind in general o specie de stepa. Dupa el a urmat Equus germanicus (calul de loess) frecvent in Wurm. In Pleistocenul mediu in Europa Centrala a trait si Equus stenheimensis, care este probabil stramosul lui Equus przewalski din Tardiglaciar.


Deosebit de interesante sunt prin varietatea lor in Cuaternar cervidele. In Pleistocenul superior era cunoscut Cervus giganteus (Megaceros) cu coarne de 3,50 m lungime si talia de 2,80 m. El avea stramosi foarte vechi in Pleistocenul inferior, cum erau Cervus senezezis si Cervus giganteus siissenborensis. In Pleistocenul superior era caracteristic, de asemenea, Alces alces. Genul Rangifer si-a facut aparitia inca din Pleistocenul vechi si mediu in Europa centrala, dar renul va cunoaste o raspandire foarte mare abia in Pleistocenul superior, supravietuind azi in regiunile reci sub forma speciei Rangifer tarandus. Dintre cerbii, cu cea mai mare raspandire in timp si spatiu in Cuaternar a fost totusi cerbul comun {Cervus elaphus).

Vitele cornute salbatice isi au si ele stramosi villafranchieni, mai ales prin descoperirile din Franta si Italia, prin forma Leptobos etruscus, iar mai tarziu prin speciile Bison si Bos. Bizonul s-a dezvoltat prin doua linii evolutive: bizonul de stepa {Bison priscus) cu coarne lungi si larg arcuite si zimbrul de padure {Bison schoetensacki) cu coarne scurte si solide. Bos primigenius este cunoscut din Pleistocenul mediu atat in Europa de vest cat si in Europa centrala. Se pare ca atat genul Bison, cat si Bos isi au stramosii in Asia de sud.

O forma intermediara intre bovine si ovine este Ovibos moschatus, adaptat azi la clima arctica, dar in Pleistocen, in epocile glaciare, cobora impreuna cu renul pana in sudul Frantei, iar in America pana la latitudinea de 35.

Carnivorele au reprezentat, de asemenea, o componenta insemnata a faunei cuaternare. Dintre acestea, mai ales in asezarile arheologice, foarte raspandit era in Pleistocenul superior ursul de pestera {Ursus spelaeus). Abundenta descoperirilor, ca si modul de asezare a unor oase a facut ca sa se discute tot mai mult ipoteza unui cult al ursului de pestera la populatiile paleolitice. De exemplu in pestera Dracken au fost descoperiti circa 50.000 de ursi de pestera.

Ursul se pare ca are stramosi foarte indepartati, pentru ca in Villafranchian exista deja Ursus etruscus.

Dintre rapitoare, in Pleistocenul Europei vom mentiona genul Felix, in cadrul caruia Felix spelaea a fost mai adesea intalnit in stratele paleolitice.

*

In studiul faunei cuaternare sunt importante doua concepte: primul priveste raportul intre scurgerea timpului si transformarile filogenetice ale speciilor; al doilea se refera la transformarile in compozitia faunei de-a lungul timpului.

Privind biotopurile faunistice pleistocene din Europa, trebuie sa mentionam ca in urma acumularii materialelor fosile s-a observat detasarea unor asociatii de animale de padure interglaciare de altele adaptate la teritoriul deschis de tundra specifice perioadelor glaciare. Disocierea unor astfel de asociatii desigur ca era sub directa influenta a schimbarilor climei.

Cele mai importante tipuri de biotopuri din Pleistocen ar fi:

         biotopul de tundra, cu un peisaj lipsit de arbori, sol in general umed, cu pergelisol
generalizat si zapada tot sezonul rece, se caracteriza prin urmatoarea asociatie
faunistica: Vulpes lagopus, Gulo gulo, Lepus timidus, Tichorhinus antiquitatis, Rangifer
tarandus, Ovibos moschatus, Elephasprimigenius;

         biotopul padurii subarctice este caracterizat de paduri de conifere, uneori cu soluri
mlastinoase. Un peisaj asemanator se intalneste azi in nordul Canadei, in Labrador si


Siberia. Fauna: Ursus arctos, Gulo gulo, Lynx lynx, Cervus elaphus, Alces alces, Rangifer tarandus, Bos primigenius;

         biotopul padurii temperate este definit fitogeografic de padurile de arbori cu frunza
cazatoare, iar faunistic de urmatoarea asociatie: Ursus arctos, Lynx lynx,
Hippopotamus, Dicerorhinus mercki, Cervus elaphus, Alces alces, Bos primigenius,
Bison bonasus, Elephas antiqus;

         biotopul de stepa continentala este caracterizat de un peisaj de stepa, cu sau fara
tufarisuri, cu veri calde si ierni cu zapezi abundente si geroase. Fauna specifica era
Lagopus, Citellus, Marmota bobac, Equus, Saiga tatarica;

         biotopul stepei de loess, cu ierburi din loc in loc care favorizau acumularea prafului, cu
clima rece chiar in timpul verii si iarna cu invelis de zapada, prezenta, pe langa speciile
de animale specifice stepei continentale, Vulpes lagopus, Lepus timidus, Tichorhinus
antiquitatis, Rangifer tarandus, Bison priscus, Ovibos moschatus, Elephas primigenius.

In regiunile alpine, alaturi de speciile specifice tundrei, puteau sa fie intalnite in Pleistocen Marmota marmota, Capra ibex, Rupicapra rupicapra.

*

Trebuie sa avem in vedere ca tinand seama de ecologia mamiferelor, primele tentative de a crea o cronologie a cuaternarului s-au bazat tocmai pe astfel de date privind succesiunea marilor mamifere.

In anul 1861 E. Lartet face prima incercare de a stabili o stratigrafie paleontologica a cuaternarului recunoscand pentru perioada umanitatii primitive varsta marilor ursi de pestera, varsta elefantilor si rinocerilor, varsta renului si varsta bourului.

Patru ani mai tarziu, in 1865, H. Falconer elaboreaza o cronologie bazata pe succesiunea a trei asociatii care s-au derulat astfel:

1.  Fauna cu Elephas meridionalis, Rhinoceros etruscus, Hippopotamus major,
Cervus cornutorum, Trogontherium cuvieri;



2.             Fauna cu Elephas antiqus, Rhinoceros mercki, Hippopotamus major;

3.             Fauna cu Elephas primigenius, Rhinoceros tichorhinus.

Ulterior, aceasta stratigrafie paleontologica avea sa fie completata de P. Gervais (1867), A. Gaudry (1876), E. Piette (1874-1903) si M. Boule (1906-1921) care distingeau cinci perioade succesive, inclusiv Villafrancianul, pe care il atribuia Pliocenului superior:

1.  -Pliocen superior (=Villafranchian) sau epoca lui Elephas meridonalis insotit de
Mastodon arvernensis, Mastodon borsoni, Rhinoceros etruscus, Equus stenonis;

2.             -Pleistocen inferior sau epoca lui Hippopotamus amphibius alaturi de Elephas
antiqus, Rhinoceros mercki;

3.             -Pleistocen mediu sau epoca mamutului {Elephas primigenius) acompaniat de
Rhinoceros tichorhinus etc;

4.             -Pleistocen superior sau epoca renului;

5.             -Holocen sau speciile actuale si animalele domestice.

Atunci cand a elaborat aceasta schema, M. Boule era adeptul ipotezei monoglaciare.

Azi, dupa acumularea multor date faunistice, beneficiem de un tablou mult mai cuprinzator si de o imagine mai exacta a asociatiilor de animale care s-au succedat in diferite perioade ale cuaternarului.

* *

Trasaturile generale ale asociatiilor de mamifere mari in Cuaternar ar fi urmatoarele: Pliocen superior - Pleistocen inferior. Asociatia faunistica specifica acestei

perioade a fost descrisa sub numele de fauna Villafranciana. Astfel, J. Viret in 1964 a fixat

cateva repere faunistice pentru aceasta perioada:

Subdiviziunile Villafranchianului

Specii caracteristice

Zacaminte

Superior

Prima aparitie de Rhinoceros mercki

Tegelen

Normal

Elephas meridionalis singur

Leffe Seneze

Coexistenta posibila si frecventa a lui Mastodon arvernensis cu Elephas meridionalis

St. Vallier Olivola, Chagny, Chilhac

Inferior

Nu apare inca Elephas, prezenta lui Mastodon borsoni si mult tapir

Perrier

La randul sau, F. Bourdier propune in 1961 urmatorul tablou:

a)       - Proto- Villafranchian (ca perioada intermediara intre Pliocen si Cuaternar)
cu Mastodon borsoni si Mastodon arvernensis. Apar equidele si bovidele, dar
lipseste Elephas;

b)  - Villafranchianul inferior cu Mastodon borsoni, Mastodon arvernensis si
Elephas meridionalis;

c)       - Villafranchianul mediu cu Mastodon arvernensis care supravietuieste
alaturi de Elephas meridionalis;

d)      - Villafranchianul superior cu Elephas meridionalis, fara Mastodon;

e)       - Epi - Villafranchianul cu fauna mai evoluata.

In sfarsit, E. Heitz a propus o departajare a villafranchianului pe baza sistematicii cervidelor, valabila in primul rand pentru Franta si Spania:

Subdiviziunile Villafranchianului

Specii caracteristice de cervide

Zacaminte

Superior

Libralces gallicus Cervus sp. Cervus philisi Eucladoceros senezensis

Peyrolles Seneze Chilhac Coupet




Mediu

Cervus philisi Eucladoceros senezensis Cervus ramosus

Pueblo de Valverde St. Vallier, St. Vidai, Roche Lambert, Pardines, Roca-Neyra

Inferior

Cervus ramosus Cervus cusanus Cervus pardimensis Cervus ardei Cervus perrieri

Villaroya Etouaires Vialette


Fauna de mamifere mari din Pleistocenul mediu

In mod paradoxal, fauna din Pleistocenul mediu este mai putin cunoscuta, iar zacamintele sunt mai rau definite din punct de vedere stratigrafie si in privinta asociatiilor faunistice specifice acestei lungi perioade. Mai bine conturate sunt zacamintele paleofaunistice din Franta de la Vallonet, din pestera Lunel-Viel, din pestera Lazaret de langa Nice, de la Caune de l'Arago din Pirineii orientali, din adapostul sub stanca de la Combe Grenal din Dordogne etc. In Germania sunt adesea citate depozitele din Pleistocenul mediu de la Voigstedt, in Cehia de la Zlaty Kun si Hulstein aproape de Brno, in Ungaria de la Tarko si Vertesszollos, in Romania de la Araci, in Ucraina de la Tiraspol.

Ca o caracteristica a faunei din Pleistocenul mediu este faptul ca la inceputul acestei perioade se mentin inca speciile villafranchiene, precum Archidiskodon (Elephas) meridionalis, Dicerorhinus etruscus, Machatiodus&tc. (fig.81).


Fig. 81 - Fauna de mamifere din Pleistocenul mediu din Europa centrala (dupa E. Thenius, 1962)


Unul din elementele de clima rece specifice pleistocenului mediu era glutonul {Gulo gulo schlosseri) intalnit in zacamantul de la Betfia 5, apoi renul (Rangifer arcticus stadelmanni) care apare in Elster. Tot pleistocenului mediu ii este specific Elephas trogontheri. La sfarsitul pleistocenului mediu deja se incheiase asociatia dintre Elephas prhmgenlus si Rangi fer tarandus insotiti uneori de Dama dama (cerbul lopatar).

Fauna de mamifere mari din Pleistocenul superior

Pleistocenul superior inseamna ultimul interglaciar (Eem in Europa de nord, Riss-Wiinn in Alpi, Ipswich in Marea Britanie, Mikulino in Campia Rusa) si ultima perioada glaciara (Vistula, Wiirm, Devensian, Valdai).

Poate mai mult decat in perioadele anterioare, in acest ultim ciclu climatic al pleistocenului superior s-au inregistrat asociatii de mamifere mari de clima rece in alternanta cu cele de ameliorare a climei. Cele mai raspandite erau in perioadele reci Elephas primigenius, Rhinoceros tichorchinus (Coelodonta antiquitatis), Rangifer tarandus, Capra ibex (un fel de muflon), Rupicapra rupicapra (capra neagra), Alces palmatus (elanul), Alces alces, Ovibos moschatus (boul mascat) (fig. 82), Ursus spelaeus (ursul de pestera), Gulo gulo (glutonul), Machairodus (ghepardul cu dinti sabie), Panthera spelaea (leul de pestera), Vulpes lagopus (vulpea polara) (fig. 83).


Fig. 82 - Ovibos moschatus

In etapele de ameliorare a climei erau mai abundente Cervus elaphus (cerbul comun), Capreolus capreolus (caprioara), Megaceros, Sus scrofa (mistretul), Equus hydruntinus, Equus germanicus ('calul de loess'), Equus przewalski, Bos primigenius (bourul). Bison sp. (zimbrul), Saiga tatarica (antilopa tatarasca), Lynx lynx (rasul), Felix sylvestris (pisica salbatica), Hyaena (Crocuta) spelaea, Canis lupus, Vulpes vulgaris.

Chiar daca A. Penck in 1938 nu recunostea caracterul rece sau cald asociatiilor de mamifere cuaternare, acest lucru a fost realizat de timpuriu, pentru ca W. Soergel in 1940 a demonstrat ca se pot deosebi foarte bine faunele de clima calda de cele de clima rece. El a incercat sa combata teoria lui A. Penck, care invoca puterea de adaptabilitate a mamiferelor, explicand chiar de ce se intalnesc uneori asociatii de animale de clima rece cu altele de


clima calda. Aceasta se datoreaza perioadelor de tranzitie, cand inca mai existau animalele climatului anterior si nu fusesera complet inlocuite de cele ale noii perioade climatice.


Fara indoiala ca nu se poate ignora inlocuirea la un moment dat a faunei de clima calda cu Elephas meridionalis cu specii ca Ovibos, Rangi fer etc, care marturisesc in mod evident trasaturile glaciare ale climei.

La modul cu totul general, vom observa in derularea epocilor glaciare succesiunea unor animale, precum Elephas antiquus si Rhinoceros mercki, care marcheaza un interglaciar, cu altele, cum ar fi Elephasprimigenius si Tichorchinus antiquitatis, evident de clima rece glaciara.

in acelasi timp, vom constata ca in Pleistocen au existat animale ubiquiste, care au suportat in aceeasi masura clima calda si rece.

Atunci cand discutam fauna pleistocena este necesar sa avem in vedere un alt aspect extrem de important, mai ales pentru arheologie si reconstituirea economiei omului paleolitic. Este vorba de faptul ca fiecare perioada glaciara a pricinuit o deplasare areala a anumitor specii, daca nu a majoritatii lor. Nu este exclus ca formele cu mobilitate redusa si putere de adaptabilitate limitata sa fi disparut complet in anumite regiuni. Este cazul zonei dintre ghetarii din Alpi si glaciatiunea de calota (inlandisul scandinav), unde in epocile glaciare se constata o tundra lipsita de arbori si cu conditii climatice extrem de vitrege, care nu permiteau supravietuirea decat a unui numar redus de mamifere. Multe trebuiau sa migreze, mai putine sa se adapteze, altele sa dispara, fiind inlocuite, intr-o anumita masura, cu altele specifice unui astfel de climat. Din pacate, pozitia est-vest a Alpilor a reprezentat un obstacol imposibil de trecut pentru aceste animale care ar fi trebuit sa migreze. Existau foarte putine porti de trecere, cum ar fi in sud-vest valea Rhonului.

Desigur ca in epocile interglaciare sensul acestor migratii era invers si mult mai usor. dar adesea fauna care se reantorcea nu era similara celei anterioare, pentru ca nu toate formele reveneau la fel. In plus, o serie de specii nordice se retrageau in zonele de munte, unde desigur trebuiau sa se adapteze unor biotopuri in buna masura diferite. In acest fel, specii initial nordice, au devenit montane si invers.

Un alt aspect al imigrarii faunei in Pleistocen il constituie aparitia si disparitia unor punti intercontinentale sau intre continent si Anglia.

Binenteles ca toate aceste transformari profunde ale peisajului faunistic in Pleistocen au avut un impact major asupra economiei omului preistoric, care s-a vazut obligat sa-si modifice uneori in mod esential utilajul si sistemele de vanare a animalelor.

MICROMAMIFERELE CUATERNARE

Interesul pentru studiul micromamiferelor este destul de vechi, pentru ca, inca din 1823, F. Cuvier atragea atentia asupra micilor oase din pesteri. De descoperiri propriu-zise de micromamifere poate fi vorba ceva mai tarziu, cand J.J. Kaup descopera in 1839 resturi de marmote si spermofile fosile, iar J. Desnoyers in 1842 descrie primele asociatii glaciare care cuprindeau Lemmus, Citellus, Ochotona etc.

Progrese importante in studiul si cunoasterea micromamiferelor fosile vor aduce germanii A. Nehring, F. Heller, G. Bruner; englezii F. Major, M.A.C. Hinton; francezii E. Harle, M. Boule, G. Dubois, J. Chaline; belgianul A. Rutot; ungurii L. von Mehely, Th. Kormos, M. Kretzoi; americanul W.C1. Hibbard; romanii E. Terzea, C. Radulescu.

In depozitele fluvio-lacustre si stratele de loess, cu solurile lor fosile sau actuale, resturile osoase de micromamifere provenite de la animalele care au murit de moarte naturala sunt totusi rare. In schimb, in depozitele de pestera si adaposturile sub stanca, resturile de micromamifere care provin de la acumularile de rejectii ale animalelor rapitoare sunt adesea foarte abundente, incat uneori formeaza adevarate 'strate de rozatoare'.


Cronologia micromamiferelor din Pleistocenul inferior

La baza pleistocenului se situeaza unul din cele mai importante evenimente evolutive la rozatoare, prin migratia lui Allophaiomys in Europa occidentala. Ansamblul faunistic din aceasta perioada de inceput a pleistocenului se numeste complexul faunistic microtian si el se suprapune peste complexul mimomyan superior specific Pliocenului superior.

Cronologia micromamiferelor din Pleistocenul mediu

Asa cum se stie, Pleistocenul mediu incepe la limita Brunhes-Matuyama, adica la 0,73 milioane ani. In timpul sau are loc diversificarea genurilor Microtus, Pitymys, precum si altele care au derivat din Allophaiomys.



Pleistocenului mediu ii sunt specifice trei complexe:

    Complexul montierian cu biozona cu Mimomys, Pitymys si Microtus arhaic. Sunt
specifice zacamintele Cromer Forest bed (Anglia), Vallonet (Franta),
Breitenberghohle (Germania), Villany 8 (Ungaria), Betfia 7 (Romania) etc.

    Complexul estevian cu biozona cu Arvicola cantiana si persistenta lui Pliomys
episcopalis din depozitele Vergranne (Franta), Bacton (Anglia), Mauer si
Mosbach (Germania), Vertesszollos (Ungaria), Tiraspol (Ucraina)

    Complexul aldenian cu biozona cu Arvicola terrestris si Pliomys lenki cu
zacamintele tip franceze de la La Fage, pestera Arago (Tautavel) si Lazaret si
sirurile foarte importante de la Swanscombe din Anglia si Ganovce din Cehia.

Pentru ultima perioada glaciara este specific complexulregurdian.

FAUNA DE MOLUSTE

Cercetarea molustelor terestre din depozitele cuaternare, in special cele din complexele paleopedologice, au adus importante contributii la cunoasterea variatiilor climei, mai ales din ultima perioada glaciara. Cei mai importanti cercetatori in acest sens sunt V. Lozek in Cehia si JJ. Puissegur in Franta.

Recuperarea molustelor din depozitele cuaternare se face in acelasi mod ca in cazul micromamiferelor prin spalarea sedimentului in site cu ochiuri de 0,5 mm. Important, din punct de vedere ecologic, nu este gasirea unui singur individ dintr-o specie anume ci recuperarea unui numar suficient de mare de indivizi de la diferite specii, care sa contureze asociatii in cadrul unor biotopuri bine definite. In acest fel au fost recunoscute asociatii de moluste de climat cald si rece.

Faunele de moluste specifice climatului rece

1. Fauna cu Bradybaena fructicum, caracteristica spatiilor de padure si deschise.
Aceasta asociatie se intalneste adesea in perioadele de tranzitie, mai ales la inceputul
perioadelor glaciare cand se extinde stepa cu arbusti. Speciile incluse unei astfel de asociatii
sunt: Euomphalia strigella, Vertigo pusilla, Vertigo alpestris, Clausilia pumila, Cochlodina
cerata, Discus ruderatus, Perpolita radiatula, Monachoides vicina, Perforatella bibentata,
Ariata arbustorum, Vallonia costata.

2.      Fauna cu Chondrula tridens este specifica terenurilor deschise cu aspect stepic, in
care are loc formarea solurilor cernoziomice. Speciile care mai apar in acest facies sunt:


Helicopsis striata, Vallonia costata, Pupilla muscorum, Pupilla triplicata, Vertigo pygmaea, Abida frumenturn si Trucatellina cylindrica.

3.       Fauna cu Helicopsis striata este oarecum apropiata din punct de vedere ecologic
de asociatia anterioara. Prin aparitia speciei Pupilla steni ea face trecerea spre asociatia
specifica acestui gen. Aceasta asociatie este specifica complexelor pedologice care preced
faza principala a depozitului loessic, ca si in orizonturile depuse in perioadele de incalzire
interstadiala.

4.       Fauna cu Pupilla, prin speciile Pupilla loessica, Pupilla muscorum, Pupilla steni,
Pupilla alpicola,
este tipica stepei loessice. Genul Pupilla este acompaniat de o serie de alte
specii, cum ar fi Succinea oblonga si mai rar Trichia hispida, Vallonia tenuilabris,
Helicopsis striata, toate semnificative pentru fazele reci glaciare.

5.          Fauna cu Columella columella mai cuprinde speciile Vertigo parcedentata,
Arianta arbustorum alpicola si mai rar Vitrea crystallina, Euconulus fulvus, Orcula dolium,
Clausilia dubla, Clausilia parvula, Pseudalinda targida. Este o asociatie faunistica proprie
stepei subarctice si tundrei. In faciesul uscat al stepei este dominant genul Pupilla, iar in
faciesul umed de tundra sunt reprezentative Succinea putris, Lymnea truncatula, Pisidium,
Perpolita radio tuia etc.

6.          Fauna cu Arianta arbustorum este asemanatoare faunei umede cu Columella.
Asociatia aceasta mai include speciile: Perforatella bidentala, Perpolita radiatula, Vitrea
crystallina, Punctum pygmaeum, Vertigo genesii, Cochlicopa lubrica. In mediile mai uscate
se asociaza Pupilla muscorum, Vallonia costata, Chondrula tridens.

Aceasta asociatie cu Arianta o intalnim si in timpul oscilatiilor calde din Tardiglaciar si chiar in Holocen.

Faunele de moluste specifice climatului cald

Faunele indicatoare ale climatului cald contin un numar mult mai mare de specii (circa 60 de specii), dintre care mai importante sunt Helicigona banatica, Soosia diodonta, Iphigena densestriata, Aegopinella ressmani, Cepaea nemoralis, Laminifera cf. pauli, Ruthenica filo gr ama.

Ultimul interglaciar este caracterizat de urmatoarea oscilatie faunistica: Helicigona banatica, Soosia diodonta, Aegopinella ressmanni, Gastrocopta theeli, Pagodulina pagodula, Mastus bielzi, Cepaea nemoralis, Aegopis verticillus, Discus perspectivus, Truncatelina claustralis.

Racirea din ultima perioada glaciara a inceput cu aparitia faunei cu Chondrula tridens, care marcheaza inlocuirea padurii cu o stepa rece.

In interstadiile Amersfoort si Brorup s-au recuperat speciile Helicopsis striata, Chondrula tridens, Bradybaena fructicum.

In Wurmul mijlociu se intalneau Pupilla si Columella ceea ce marcheaza in general interstadiul Arcy. Succesiunea unor oscilatii calde cu perioade de racire in Tardiglaciar este marcata de Chondrula tridens sau Columella (mediul umed) si Arianta arbustorum.

FORAMINIFERELE

Foraminiferele sunt protozoare marine cu corpul invelit in cochilie calcaroasa. Corpui lor este format din camarute care comunica intre ele prin mici orificii.

S-a constatat ca foraminiferele planctonice actuale din diferite regiuni oceanice sunt raspandite in functie de temperatura. Se pot detasa specii de ape calde si de ape reci.

Prin sondaje in sedimentele oceanelor a fost posibila studierea foraminiferelor depuse de-a lungul unor lungi perioade in Cuaternar. Prin corelarea lor cu rezultatele oferite


de metoda paleotemperaturii, paleomagnetismului remanent, metode de datare fizice si radioactive s-au obtinut importante repere cronoclimatice pentru Cuaternar.

Asa de exemplu, studiul foraminiferelor a precizat o profunda schimbare de temperatura in urma cu 11.000 de ani.

Dintre speciile de foraminifere o valoare ecologica deosebita este acordata formei Globorotalia, pentru ca Globorotalia menardi indica un climat favorabil, iar Globorotalia infiata semnifica un climat rece. Alti autori au luat ca reper alte specii: Sphaeroidinella dehiscens si Palleniatina obliquiloculata.

OSTRACODELE

Ostracodele sunt crustacee inferioare, cu corpul intr-o carapace bivalva (1-2 mm lungime; in mod exceptional 20 mm), care traiesc in zona bentonica si pelagica. Ornamentatia ostracodelor reflecta in general conditiile de mediu in care au trait: limpezimea apei, apa agitata, temperatura, continut in elemente chimice.

Dintre ostracode vom aminti pe Cytheropteronestudo, care a trait intr-un climat boreal, la trecerea dintre Pliocen si Cuaternar.

INSECTELE

Studiul insectelor fosile a fost initiat abia in ultimii ani in cunoasterea cuaternarului, mai cu seama in Anglia de catre G.R. Coope. Conservarea lor este favorizata mai ales de depozitele de turba si sedimentele lacustre de margine.

Daca insectele nu au valoare biostratigrafica, ele pot reprezenta foarte fini indicatori ecologici, insectele inregistrand rapid schimbarile climatice, cu un pas inaintea florei si marilor mamifere.

Insectele au demonstrat ca interglaciarele Cromerian si Ipswichian (Eem) au fost mai calde decat interglaciarul Hoxnian, care seamana mai mult cu Holocenul.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2637
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site