Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Geopolitica Islamului

Jurnalism

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
ALEXANDRU AVERESCU, PARTIDUL POPORULUI SI PRESA DIN JUDETELE BUZAU SI RAMNICU SARAT
TELEVIZIUNEA SCOLARA 'MEDIA SCHOOL” - SURSA DE EDUCATIE
Functia de divertisment
REFLECTAREA IN PRESA SCRISA A FENOMENULUI DE VIOLENTA SI AGRESIVITATE
Structurarea informatiei
Un caz particular de „profesionalism” in materie de stiri
Pentru televiziunile din Romania nu exista nuante, ci doar extreme
Jurnal de practica – Prima TV
Stilul publicistic: evolutie sau involutie? Un studiu de caz
1041 de texte radiofonice valoroase

Geopolitica Islamului

Dintre cele trei religii mondiale mari - budismul, crestinismul si islamul, ultima este cea mai tinara si cea mai dinamica (dupa ritmul de crestere a numarului credinciosilor). In prezent, majoritatea celor care se convertesc la una din aceste trei confesiuni o constituie neofitii musulmani. Cauzele sint multiple si se deosebesc in dependenta de situatia concreta si specificul fiecarei regiuni, tari sau continent luate in parte.



Africa. harta confesionala a continentului african ilustreaza faptul ca toata partea lui de nord si litoralul Oceanului Indian se prezinta ca o imensa pata verde [1] care se mareste pe an ce trece. In majoritatea statelor din nordul Africii islamul este deja religie de stat, iar sariatul [2], de fapt, a substituit sistemele de drept preluate de la europeni (anglo-saxon si continental).

In timpul procesului de decolonizare, care a avut loc dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, majoritatea statelor africane au ales calea socialista de dezvoltare, ca o alternativa capitalismului fostelor metropole. In majoritatea cazurilor adeziunea elitei politice locale la cauza socialismului a purtat mai mult un caracter declarativ, totusi, in multe tari africane s-au facut experimente socialiste. Acestea au dus la urmari catastrofale chiar si pentru statele africane bogate in zacaminte minerale si cu o economie si infrastructura relativ dezvoltata si diversificata.

Foarte relevant, in aceasta ordine de idei, este exemplul Algeriei, tara care dispune de uriase rezerve de petrol si gaze naturale. Pe timpul stapinirii coloniale franceze ea era unul dintre cei mai mari exportatori de produse agricole din bazinul mediteranian (vinuri, lemn de pluta, stafide, citrice, conserve de legume, produse animaliere etc.). Dupa un indelungat si singeros razboi anticolonialist, algerienii (ajutati de catre URSS si Cuba lui Fidel Castro) in anul 1962 si-au obtinut independenta.

Imediat a urmat deposedarea de pamint si expulzarea din tara a doua milioane de colonisti francezi (cei mai buni fermieri, specialisti si muncitori calificati). Terenurile agricole au fost impartite felahilor analfabeti. A avut loc crearea unor cooperative agricole („satele socialiste”), nationalizarea industriei petro-chimice si alte reforme in stil sovietic. Catre anii `90 aceste experimente socialiste au adus Algeria in pragul colapsului economic, politic si social.

Criza totala a societatii algeriene a provocat cresterea popularitatii ideilor fundamentalismului islamic. Cind biruinta in alegeri a islamistilor a devenit inevitabila, autoritatile au recurs la declararea starii de asediu. Ea a fost urmata de un adevarat razboi civil soldat cu sute de mii de jertfe omenesti.

Experimente socialiste au avut loc in mai multe state africane (Angola, Mozambic, Guineea, Ethiopia, Tanzania, etc.), dar cu aceleasi rezultate ca si in Algeria. Ele au facut ca popoarele africane sa capete imunitate impotriva oricaror modele de socialism, fie sovietic, chinez, african, arab sau de alta natura.

Modelul capitalist occidental este tot atit de detestat ca si cel socialist, deoarece el aminteste de timpurile colonialismului cind pe tot continentul african exista doar o singura tara independenta – Ethiopia (Africa de Sud era dominion britanic, iar Liberia – marioneta a SUA), iar africanii erau tratati de catre colonizatorii europeni ca niste „untermenchen” [3]. Iata de ce si misionarismul crestin de sorginte catolico-protestanta nu se bucura de prea mare succes printre africani.

Cit priveste credintele autohtone, ele tin de orinduirea gentilico-tribala si nu pot deveni o ideologie de stat, fiind proprii numai pentru un cerc ingust de oameni. In asemenea conditii misionarii islamului, finantati din belsug de catre emirii din Golf [4], se bucura de un succes deosebit.

Islamul se raspindeste deosebit de repede in statele aflate la sud de tropicul Racului (asa numita „Africa Neagra”). Pentru populatia lor, in majoritate analfabeta, islamul - cu simplitatea sa care nu lasa loc tainelor si minunilor greu de explicat - este deosebit de atractiv. Coruptia regimurilor laice (de cele mai dese ori - dictaturi militare), saracia, dezastrul economic si haosul politic fac ca ideile fundamentalismului islamic (care propun modelul unei societati libere de aceste fenomene negative) sa devina din ce in ce mai populare.

America. In statele Americii de Nord si din bazinul Marii Caraibelor exista o numeroasa populatie de culoare care in trecut a fost supusa discriminarii si exploatarii de catre albi. Apartheidul si segregarea rasiala [5] nu se mai practica demult si sint interzise prin lege. Memoria istorica insa pastreaza ura, obida si neincrederea semanata odata intre majoritatea alba si minoritatea de culoare (in statele din bazinul Marii Caraibelor acest raport este invers-proportional). Marsurile de protest si campaniile de nesupunere civila din anii `60 au fost schimbate de o noua forma de protest: populatia afro-americana se converteste in masa la islam.

Cel mai mare pericol astazi il prezinta nu rasismul si xenofobia albilor, ci atitudinea afroamericanilor (teoria „negritudinii”). Foarte multi afroamericani s-au convertit la islam numai ca sa nu fie de aceeasi religie cu albii. In SUA a luat nastere miscarea „Poporul negru al Islamului” care numara citeva milioane de adepti. Ea, de rind cu organizatia terorista afroamericana „Panterele negre”, promoveaza un rasism negritud de cea mai joasa speta.

Interventia americana in Irak si „pingarirea” locurilor sfinte ale Islamului de catre soldatii nemusulmani ai coalitiei anti-irakiene (printre care erau si evrei) au dat motiv organizatiilor fundamentaliste sa declare „jihad” [6] Statelor Unite. La tensionarea situatiei au mai contribuit si declaratiile imprudente ale presedintelui american George W. Bush despre „cruciada antiterorista” [7] (facute imediat dupa atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001).

In unele tari din bazinul Marii Caraibelor, precum Surinam, Trinidad-Tobago si Guyana miscarile si partidele islamiste sint foarte active si destabilizeaza in mod periodic situatia din aceste tari, recurgind la violenta ca procedeu al luptei politice. Islamul prinde radacini si in Jamaica, desi, in urma cu citeva decenii, aici nu erau deloc musulmani.

Europa de Vest. In Europa occidentala, dupa razboi, in cautarea unei vieti mai bune au patruns milioane de imigranti din tarile musulmane africane si asiatice, precum si refugiati din zonele de conflict in care este atit de bogata lumea islamica. Deosebit de mare este numarul lor in Franta, Germania, Spania, Italia, Olanda si Marea Britanie, tari care (cu exceptia Germaniei) au avut in trecutul nu prea departat intinse imperii coloniale. Sperantele ca imigrantii musulmani se vor integra pasnic in societatea europeana s-au dovedit a fi niste iluzii desarte. Acestia refuza sa accepte modul de viata occidental si se aseaza cu traiul in cartiere separate, formind adevarate ghetouri afro-asiatice in inima metropolelor europene.



Sustinerea de catre Occident a Israelului in lupta acestuia cu lumea araba si interventia americano-engleza in Irak si Afghanistan au provocat o vie nemultumire in diaspora musulmana din Europa. Aceasta nemultumire se manifesta nu numai prin respingerea modului de viata european, dar si prin forme mai violente de genul deturnarilor de avioane (Athena, Nicosia s. a.), luarea de ostatici (Olimpiada de la Munchen, Germania), actiunilor teroriste individuale (asasinatele politice din Olanda) si organizate (exploziile din metropourile madrilen si londonez).

Liberalismul excesiv de care au dat dovada statele Uniunii Europene in problema migratiei fortei de munca si acordarii azilului politic disidentilor politici (adeseori fundamentalisti) din tarile musulmane a dus la destabilizarea vietii politice interne in tarile-gazda. Ghetourile muslmane din orasele europene au devenit adevarate focare de violenta, criminalitate, xenofobie rasiala si confesionala.

Batrinul continent a devenit arena luptelor interne dintre diferite grupari islamiste si nationaliste. In aceasta ordine de idei se deosebeste Republica Federativa Germana care in anii „boom”-ului economic din anii `70 a primit foarte multi gastarbaiteri (muncitori necalificati) din Turcia si Iugoslavia. In aceste tari au loc singeroase ciocniri interetnice intre turci si kurzi, sirbi si albanezi, etc. In consecinta, de fiecare data cind in Turcia au loc lupte intre trupele guvernamentale si gherilele kurde sau alte evenimente (de pilda arestarea liderului kurd Ogealan), in orasele germane au loc pogromuri si adevarate lupte de strada declansate de reprezentantii acestor etnii. La fel se prezinta si situatia cu imigrantii din fosta Iugoslavie.

La inceputul anilor `90 tarile NATO s-au amestecat activ in conflictul balcanic de partea bosniacilor si albanezilor musulmani din Kosovo impotriva sirbilor ortodocsi. In Europa de Vest au patruns sute de mii de bejenari din aceste regiuni care s-au folosit de ocazie si au obtinut statutul de refugiati. Acestia, de rind cu transfugii din tarile Asiei si Africii, creeaza probleme grele bugetului comunitar si pericliteaza pacea sociala si ordinea publica in statele din regiune.

Unul dintre rezultatele miopiei euro-liberalilor este aparitia in mediul acestor „refugiati” a diferitelor grupari mafiote care se evidentiaza prin cruzime si lipsa totala de scrupule in alegerea mijloacelor pentru atingerea scopurilor lor criminale [8]. Un loc aparte in aceasta ordine de idei il detin gruparile de provenienta albaneza (mai ales din Kosovo). Ele s-au aciuat in Macedonia si Italia. Pe peninsula Apenina ele au eclipsat renumita mafie siciliana, calabreza (camorra) si napolitana (n`Draghetta). Gruparile criminale albaneze domina in asa ramuri ale „busines”-ului criminal, precum proxenetismul, traficul de stupefiante si „carne vie” (mai ales, din tarile est-europene) etc.

Tot in Europa Occidentala se afla centrul financiar-bancar al lumii islamice, din care vin ajutoare banesti pentru organizatiile teroriste de orientare fundamentalist-islamica din intreaga lume.

Europa de sud-Est. In Europa au existat mai multe regiuni in care musulmanii au constituit pe timpuri o parte considerabila a populatiei. Este vorba de peninsula Iberica, Malta, Septimania, Languedoque, Provence, Calabria si Sicilia. In perioada medievala timpurie ele au facut parte din Califatul Arab sau din statele musulmane care au luat nastere pe ruinele acestuia. Dupa Reconchista [9] populatia musulmana a fost izgonita sau fortata sa se converteasca la catolicism. Ultimul bastion al maurilor din Europa de Vest (emiratul din Grenada) a cazut in anul 1492. Refluxul islamului in Apus a coincis cu ofensiva lansata de catre turcii otomani (musulmani si ei) in sud-estul Europei. In anul 1453 cade Constantinopolul, si Imperiul Otoman cucereste intreaga peninsula Balcanica.

Tributare ale Portii devin si Tarile Romanesti, insa, ele reusesc sa-si pastreze suveranitatea interna si externa, pe cind celelalte state ortodoxe din regiune devin simple pasalicuri [10] turcesti. Turcii nu au procedat la convertirea fortata a ortodocsilor la islam, fiindca ei alcatuiau principala masa a contribuabililor.

Exceptie au facut bogomilii, membrii unei secte satanice care a luat nastere pe teritoriul Bosniei actuale si care s-a raspindit si in Europa Apuseana, unde erau cunoscut sub denumirea de catari sau albigensi [11]. Bogomilii s-au convertit in masa la islam. Drept rasplata pentru renegare acesti prozeliti au fost numiti in functii de raspundere in administratia locala, si in timpul stapinirii otomane au alcatuit elita politica si sociala in regiune. Masa principala a bosniecilor si pomacilor (sirbii si bulgarii care s-au convertit la islam, dar si-au pastrat limba) era concentrata in orase si tirguri, unde se afla sediul autoritatilor si trupele de garnizoana turcesti. De aceea, populatia musulmana era prezenta sub forma unor insulite izolate intr-un mediu alcatuit din crestini ortodocsi.

Tot la islam s-au convertit si majoritatea albanezilor. In armata turca ei alcatuiau trupele neregulate, iar la curtile domnitorilor fanarioti din Tarile Romanesti – poterele de arnauti (detasamente de mercenari cu functii politienesti si garzi de corp).




In urma Primului Razboi Balcanic din anul 1912, cind a avut loc retragerea otomana din Balcani, minoritatea musulmana si-a pierdut statutul sau privilegiat si a devenit un factor destabilizator pentru statele noi din zona. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial musulmanii balcanici au colaborat activ cu puterile Axei, sperind ca acestea le vor restabili fostul statut.

Cu toate acestea, in Iugoslavia lui Tito, bosanii si albanezii cosovari si-au obtinut propriile formatiuni statale autonome - Republica Iugoslava Socialista Unionala Bosnia si Hertegovina si Tinutul Autonom Cosovo-Metohia (cu statut real de republica unionala). Mai proasta era situatia pomacilor, albanezilor si turcilor din Bulgaria si Grecia. Cit priveste Albania comunista, aici religia in genere a fost declarata in afara legii.

Caderea „cortinei de fier” [12] si destramarea sistemului mondial al comunismului a insemnat si sfirsitul dictaturilor comuniste din Balcani. SUA si acolitii sai, sub pretextul „apararii drepturilor omului”, s-au folosit de moment pentru a da lovitura de gratie Ortodoxiei, incitind minoritatile etno-confesionale din fosta Iugoslavie, Bulgaria si Romania la actiuni cu caracter separatist.

In acelasi timp, Occidentul se face a nu observa ca nu exista nici o tara musulmana unde drepturile minoritatilor confesionale si nationale ar fi respectate cit de cit, chiar si acolo unde ele alcatuiesc un procent insemnat al populatiei si locuiesc compact. Este destul sa ne amintim de genocidul crestinilor din Sudan si Indonesia sau al armenilor, grecilor si kurzilor din Turcia.

Sustinerea Islamului de catre Occident este cu atit mai stranie, cu cit unii lideri musulmani din Balcani si-au declarat deschis adeziunea fata de ideologia islamica fundamentalista (de pilda, raposatul presedinte bosniac Alija Izetbegovici). Un stat fundamentalist islamic in centrul Balcanilor ar insemna un focar permanent de destabilizare a relatiilor internationale, interetnice si interconfesionale pentru intreaga Europa. „Strategii” euroatlantici insa nu sint in stare sau nu vor sa sesizeze acest pericol, sperind ca toata energia distructiva a islamismului va fi indreptata spre lumea ortodoxa. Aceeasi greseala fatala au facut-o in anul 1938 (cirdasia de la Munchen) cind au incercat sa canalizeze tendintele agresive ale hitlerismului spre Rasarit. Rezultatul a fost total contrar asteptarilor. Total contrar este si acum.

Asia de Sud-Est este una dintre cele mai importante regiuni de pe glob din punct de vedere geopolitic, deoarece este asezata la jonctiunea a doua oceane (Indian si Pacific) si in apropiere nemijlocita a doua dintre viitoarele supraputeri – China si India. Aici sint concentrate rezerve uriase de titei, minereuri de uraniu, cositor, boxite, metale nobile si pietre pretioase etc. Conditiile pentru dezvoltarea unei agriculturi intensive sint aproape ideale. Statele din regiune dispun de brate de munca inalt calificate si relativ ieftine. Toti acesti factori au facut ca ASEAN sa devina un nou centru economic al lumii care face o concurenta destul de serioasa celor traditionale (SUA, Japoniei si Europei).

Componenta etno-confesionala a acestei regiuni este extraordinar de pestrita. Cele citeva sute de popoare confeseaza islamul, budismul, crestinismul, religiile traditionale chineze (taoismul si confucianismul), hinduiste (hinduismul propriu-zis si derivatele sale – sikhismul si jainismul) si culturile animiste. Cea mai mare comunitate este cea musulmana, care domina in Indonezia, Malaesia, Brunei, pe insulele Mindanao si Sebu (Philipinele) si in Thailanda de Sud (istmul Kra). Islamul este confesat si de catre unele popoare si triburi din Mianmar (fosta Birmanie), Vietnam, Kambodja si Laos.

Pe insulele filipineze Mindanao si Sebu musulmanii de acolo (Frontul de eliberare Moro si gruparea terorista „Abu Sayaf”) duc timp de vreo patruzeci de ani o lupta de gherila impotriva autoritatilor de la Manila pentru crearea in aceste regiuni a unui stat islamic. Acelasi lucru are loc in sudul Thailandei si in statele autonome Shan si Kacin ale Uniunii Mianmar.

O situatie deosebita s-a creat in Malaesia si Indonezia – state in care islamul este proclamat religie de stat. In aceste tari, de rind cu musulmanii, exista numeroase grupuri etno-confesionale minoritare. In Malaesia circa o treime din locuitori sint chinezi care confeseaza religiile traditionale chineze, budismul si crestinismul. Intre aceste grupuri persista o puternica stare conflictuala care eclateaza periodic in pogromuri, lupte de strada si de gherila. Printre altele, in anul 1965 Federatia Malaesa a exclus din rindurile sale Singaporul pentru a nu se pomeni peste o perioada de timp cu o majoritate chineza. In ultimul timp in aceasta tara se activizeaza gruparile islamiste fundamentaliste.

In Indonezia problemele etno-confesionale sint si mai acute decit in Malaesia, deoarece minoritati de acest gen sint mai multe. Insulele Molucele Mici si provincia Irian-Jaya sint populate de catre crestini, iar insula Bali – de catre hinduisti. La fel ca si in tara vecina, persista o sinofobie virulenta, alimentata de situatia dominanta a huaziao [13].

Situatia din provincia sumatreza Aceh demonstreaza cu lux de amanunte ca asa-zisa „natiune unica musulmana „Umma” nu este decit un mit. In aceasta regiune (care in secolul XIX a fost protectorat britanic, spre deosebire de restul Indoneziei), locuita tot de catre musulmani, are loc o puternica miscare secesionista. La baza ei se afla lupta pentru controlul asupra rezervelor de petrol care sint concentrate aici. Aceh-ul pur si simplu nu vrea sa imparta veniturile cu restul Indoneziei.

In acelasi context se inscriu pretentiile teritoriale ale Indoneziei fata de Malaesia in legatura cu statele Sarawac si Sabah (care fac parte din federatia malaesa). Aceste pretentii au debusat nu o data in ostilitati de frontiera intre cele doua „tari-surori intru islam”.

Prin traditie, in Indonezia islamul a fost mai putin radical decit in restul „Dar al Islam” („Lumea Islamului”). In ultimul timp insa lucrurile s-au schimbat foarte mult. Vahabismul a cistigat teren mai ales dupa caderea dictaturii lui Suharto, cind a avut loc o liberalizare a vietii politice, si controlul din partea statului a slabit. Dupa interventia americana in Irak s-au inceput manifestatii si in Indonezia, combinate cu actiuni teroriste anti-occidentale (exploziile din discotecile si hotelurile vizitate de straini).



Indonezia trece printr-o grava criza economica si politica, dar in caz de redresare a situatiei ea promite sa devina o mare putere regionala, avind toate atu-urile necesare pentru aceasta. In afara de Malaesia ea mai are probleme teritoriale cu Singapore (din cauza unor insulite din strimtoarea Malaca) si Papua-Noua-Guinee (care revendica provincia Irian-Jaya, locuita si ea de catre popoarele papuase). Nu demult, Jakarta a avut de suferit o infringere umilitoare in problema Timorului Oriental [14], caruia a fost nevoita sa-i acorde independenta dupa un sfert de secol de ocupatie. Succesul obtinut de catre timorieni este un imbold si pentru alte popoare rebele care isi revendica dreptul la independenta.

Sultanatul Brunei este un stat liliputan enclavat de catre Malaesia, dar dispune de rezerve uriase de petrol si gaze naturale, ceea ce ii permite sa joace un rol destul de activ in regiune. La fel ca si vecinii si partenerii sai din ASEAN (Filipinele, Vietnam si Malaesia), Brunei pretinde la insulele Spratly, insa este putin probabil sa-i reuseasca ceva, deoarece in competitie pentru acest arhipelag s-a inclus una dintre potentialele supraputeri – China.

Cele mai multe probleme cu miscarile islamiste le are Filipinele. In sudul tarii sint situate doua insule mari cu o numeroasa minoritate musulmana: Mindanao si Sebu, unde locuiesc multi musulmani (asa-numitii „Moro”). Desi nu alcatuiesc majoritatea populatiei in nici o provincie, Moro cer crearea pe aceste insule a unui stat islamic independent. Partizanii islamisti mai moderati de pe insula Mindanao s-au multumit cu o autonomie locala, pe cind cei de pe Sebu (miscarea terorista „Abu-Sayaf”, legata cu Usama-ben-Laden) ramin pe pozitiile initiale si continua razboiul de gherila, intreprinzind in continuare actiuni teroriste de intimidare a turistilor occidentali, pentru a sili Manila sa capituleze.

Asia de Sud-Est se afla in pragul unei explozii demografice. Aceasta se refera, in primul rind, la Indonezia care si asa este cea mai populata tara a lumii musulmane. Din insulele sale (iar Indonezia este o tara insulara) cea mai mare densitate o are Java. Guvernul de la Jakarta a incercat sa canalizeze excedentul populatiei javaneze pe alte insule, insa fara rezultate vizibile. Tot mai multi indonezieni aleg calea emigratiei ilegale in Australia vecina care are un nivel de viata inalt. Australia se fereste de soarta statelor europene care au o numeroasa diaspora musulmana ce refuza sa se integreze in societatea europeana si a devenit un adevarat focar de instabilitate politica si de criminalitate. Pentru a stopa afluxul de imigranti ilegali, Canberra ia masuri drastice de securitate care duc la incordarea relatiilor cu Jakarta.

Note:

[1] Culoarea verde este culoarea traditionala a islamului.
[2] Saria: din limba araba – „calea cea buna”. Cod care cuprinde norme si recomandari cu caracter juridic din Coran si Sunna (traditia musulmana).
[3] Untermenchen: termen din lexiconul nazist care ar insemna „oameni de rasa inferioara.

[4] Golf: denumirea uzuala a Golfului Persic, regiune in care se afla bogatele emirate arabe care detin cele mai mari rezerve de petrol si gaze naturale din lume. Aceste state sint principalii „sponsori” ai misionarismului islamic.
[5] Teorii rasiste care propaga superioritatea rasei albe si dezvoltarea separata a raselor.

[6] Jihad sau gazavat: razboi sfint al musulmanilor impotriva necredinciosilor.
[7] In lumea islamica cuvintul „cruciada” trezeste niste asociatii foarte neplacute legate de epoca medievala cind Europa romano-catolica s-a lansat in campaniile de „eliberare” a Pamintului Sfint (Palestinei). Cavalerii cruciati s-au comportat atunci ca niste vandali.

[8] Cauza principala a acestui fenomen este xenofobia confesionala. Musulmanii nu se considera ca ar putea sa aiba careva obligatii de ordin etico-moral fata de cei din „Dar–al-Harb” („lumea razboiului” - cum ii numesc ei pe

cei de o alta credinta).

[9] Reconchista: din limba spaniola, literalmente, „recucerire” – lupta pentru eliberarea de sarazini (arabi, carora europenii le mai ziceau si mauri) a paminturilor crestinesti cucerite de catre acestia in secolele VIII-IX d. Hr.

[10] Pasalic: unitate teritorial-administrativa din Imperiul Otoman, echivalenta

cu provinciile in statele europene.

[11] Bogomilii: o miscare eretica anticrestina care propavaduia ideile maniheice despre egalitatea binelui si a raului, a lui Dumnezeu si Satan, detestau Sfinta Cruce. In viata intima propagau desfriul, incestul si perversiunile sexuale.
[12] „Cortina de fier”: termen inventat de catre Winston Churcill si care insemna izolarea impusa de catre Stalin a statelor lagarului socialist de restul lumii.
[13] Huaziao – denumirea chinezilor din diaspora. Ei, de obicei, detin pozitiile-cheie in economia si finantele statelor-gazda, ceea ce trezeste la populatia locala dispozitii sinofobe (un fenomen asemanator cu antisemitismul).
[14] Timorul Oriental: stat situat in jumatatea estica a insulei omonime si enclava Ocusi. Pina in anul 1974 a fost colonie portugheza revendicata de Jakarta. Imediat dupa evacuarea trupelor portugheze, tara a fost ocupata de armata indoneziana. Timp de mai bine de 25 de ani pe insula s-au dus lupte de gherila intre trupele de ocupatie si o miscare de eliberare nationala a Timorului de Est. Dupa caderea dictaturii lui Suharto, Jakarta a fost nevoita, sub presiunea ONU, sa-i acorde independenta fostei sale provincii.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 710
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site