Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Propaganda

Jurnalism

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Construirea opiniei publice: rolul mass-media
Evolutii ale presei in statele comuniste
Teorii mediatice in relatiile publice
CONLUCRAREA STRUCTURILOR (SPECIALISTUL) DE RELATII PUBLICE CU MASS-MEDIA
Rolul presei in societate si influenta ei
Informatie – comunicare - difuzare
Denotare / conotare si nivele de limba
Propaganda
Tipuri de informatii
LIMBA DE LEMN

TERMENI importanti pentru acest document

: : : : :

Propaganda

Este cea mai raspandita forma de manipulare a populatiei, fiind in acelasi timp unanim acceptata ca atare. De cele mai multe ori, propaganda este confundata cu publicitatea sau reclama. Numai ca, propaganda reprezinta o bombardare persuasiva cu acelasi tip de informatii pentru inocularea unor idei care reprezinta o doctrina elaborata de manipultor pentru controlarea maselor.

Cuvantul apare pentru prima data in 1689, iar incepand din 1972 este definit ca “actiune exercitata asupra opiniei pentru a o determina sa aiba anumite idei politice si sociale, a dori si sustine o politica, un guvern, un reprezentant” (Volkoff, Vladimir, 1999, p. 19). In secolul XX, dictionarul Grand Robert ii asociaza expresii peiorative: “spalare de creier”, “cacealmale”, “minciuni”, iar declaratia “asta-i propaganda” ar avea sensul de “nu-i adevarat”.

Propaganda a fost definita de catre Alina Mungiu Pipidi, in cartea sa Romanii dupa ‘89, ca o „ tentativa calculata de a influenta pe altii in beneficiul propriu al propagandistului sau al cauzei sale prin prezentarea de informatie selectata in acest scop. Ea este de obicei dirijata catre o populatie tinta, cea pe care propagandistul o considera cea mai vulnerabila.” (Alina Mungiu Pipidi, 1995, p. 206).

Propaganda de razboi a aparut o data cu prima conflagratie mondiala. „Adversarul era prezentat ca un raufacator, idee complet noua si careia s-ar fi aliat Moise, Sofocle, Socrate, Alexandru, Caesar, Shakespeare, etc In timpul celui de-al doilea razboi mondial era firesc ca francezii si britanicii sa tipareasca aberatii ca germanii spintecau sugari, era la fel de firesc ca germanii antisemiti sa publice nelegiuirile evreului Suss”. (Volkoff,  Vladimir, 1999, pp.  62-63).

In aproape toate tarile democratice ale lumii, propaganda electorala este privita ca un rau necesar. Fiecare formatiune politica sau candidat incearca prin mijloace persuasive sa convinga electoratul sa ii acorde votul. In tarile unde regimurile totalitare inca mai rezista, propaganda nu a incetat nici o clipa. De exemplu in Cuba, unde Fidel Castro inca mai vorbeste de succesul revolutiei, de injustetea embargoului american impus de patruzeci de ani, de viata „minunata” in socialism. Sau in Coreea de Nord unde cultul personalitatii este inca in floare, ample manifestatii cu scop propagandistic au loc in fiecare saptamana, portrete uriase ale lui Kim Ir Sen sau Kim Ir San se afla ancorate pe cele mai mari cladiri ale tuturor oraselor coreene.

Sa luam spre exemplu China. Cel mai graitor model de propaganda este carticica rosie a lui Mao Tse Dung. In timpul luptelor pentru controlul tarii, in timp ce Mao si cei care luptau pentru cauza comunista se aflau in munti, viitorului conducator al celei mai mari tari din lume ca populatie i-a venit ideea cu aceasta carticica rosie. In fapt, in ea se gasea doctrina comunista iar fiecare chinez care lupta pentru Mao era obligat sa o poarte asupra sa si sa citeasca din ea. Dupa ce Mao a devenit conducatorul Chinei, carticica rosie a devenit obligatorie pentru fiecare chinez, de la copiii din scoli pana la cei de varsta a treia.

Scurt istoric al propagandei

Actiunea de raspandire a unor idei care  prezinta si  sustin o teorie, o conceptie, un partid politic etc., cu scopul de a convinge si de a castiga adepti.

Papa Gregoriu  al XV-lea a infiintat in anul 1622 Sacra Congregatio de Propaganda Fide, care avea sarcina de a promova credinta crestina prin propaganda, nu prin foc si sabie. In Bula papala LVIII Inscrutabili Divinae Providentiae din 22 iunie 1622, papa Gregoriu al XV-lea declara ca cea mai nobila sarcina pastorala a sa este (Buchli,1962, vol.2, pag. 164 si urm.) „(…) sa readuc mioarele jalnic ratacite inapoi catre turma lui Cristos, astfel ca ele sa recunoasca in Dansul Stapanul si Pastorul lor.” La 1627, papa Urban al VIII-lea a infiintat ca institutie educationala Collegium urbanum de Propaganda Fide, care, pe langa muzeu si biblioteca mai dispunea si de o tiparnita. Intr-un fel de institutie universitara erau pregatiti propagandistii in diverse limbi, urmand ca apoi sa fie delegati in toata lumea pentru a face propaganda catolicismului. Pentru biserica, propaganda a fost un proces benefic. Cel convins prin propaganda sa se converteasca la catolicism a ajuns sa se bucure de adevarata credinta si de indurare divina.

Dupa Jaques Ellul, Vechea propaganda era exercitata de catre propagandisti convinsi, zelosi. Propaganda moderna se remarca printr-o distanta rece fata de meserie; adevarata propaganda ar trebui sa fie glaciala, ca un chirurg. Un propagandist care crede ceea ce spune devine victima a propriei sale propagande, a propriului sau joc. Propagandistul modern nu crede neaparat in ceea ce difuzeaza prin propaganda si dispune de un punct de pornire profesionist, stiintific.

Literatura de specialitate face o distinctie intre propaganda neagra, cenusie si propaganda alba.  Propaganda alba este difuzarea deschisa a unor informatii considerate a fi adevarate. Propaganda cenusie este difuzarea unor informatii de calitate indoielnica, evitandu-se in mod programatic dezvaluirea unei relatii directe dintre continutul informatiei si sursa informatiilor. Propaganda neagra consta in tainuirea identitatii propagandistului care difuzeaza informatii false.

Ce este propaganda

Propaganda (lat. propagare « a raspandi, a propaga ») este o  activitate de raspandire a unor idei cu scopul de a convinge si de a castiga adepti, respectiv de a le influenta atitudinea si comportarea, de a-i mobiliza la actiune. In politologie, prin propaganda se intelege raspandirea unor idei, doctrine, ideologii, convingeri, linii politice. In literatura politologica nemarxista propaganda este conceputa drept o comunicare persuasiva, o manipulare deliberata a gandirii si actiunii oamenilor cu ajutorul cuvintelor, simbolurilor, imaginilor, muzicii etc., termenul fiind  folosit adesea in sens peiorativ, ca un procedeu opus educatiei, comunicarii si informarii obiective. Considerata drept un caz special al fenomenului comunicarii, unii cercetatori ai istoriei ideilor politice descopera inceputurile abordarii propagandei in retorica din Grecia antica, in Arthasastra a lui Kautilya si in Arta razboiului a lui Sun Tzu.

Dupa Ciprian Panzaru propaganda „este o forma a comunicarii sociale care are un caracter persuasiv de influentare si schimbare a atitudinilor si comportamentelor oamenilor in scopul formarii unor convingeri si realizarea unor efecte actionale la nivelul conduitelor, cu alte cuvinte de a convinge destinatarul de adevarul unor idei si teorii”.

Propaganda se realizeaza astfel incat sa conduca la atingerea scopurilor si intereselor grupului pe care il serveste neexistand propaganda neutrala valoric sau obiectiva. Cel mai adesea propaganda se constituie ca un subsistem al sistemului politic.

Una dintre cele mai mari probleme legate de propaganda este aparenta de inofensiv. Elementele de propaganda, alese cu grija si introduse intr-un anumit context pot deveni extrem de periculoase deoarece aceleasi elemente,  aleatoriu si neintentionat sunt folosite si in limbajul curent. Altfel spus, daca in limbajul curent aceste elemente sunt inofensive, intr-un mesaj politic de exemplu ele pot deveni un mijloc foarte puternic de influentare.

Mass-media este unul dintre cele mai puternice instrumente ale propagandei. Prin folosirea acestor mijloace precum televiziune, radio, presa scrisa propaganda dobandeste  auditoriu si credibilitate. Alte mijloace folosite mai ales de catre grupari interzise sau „semi-legale” ar fi, spre exemplu, Internetul. Unele tehnici de propaganda sunt greu depistabile deoarece sunt subtile si cateodata chiar la nivelul subliminalului.

Propaganda a fost si este practicata atat in favoarea unor obiective, actiuni, curente de gandire, unor personalitati sau unor state, cat si cu caracter ostil, de denigrare, de injosire, de minimalizare.

Propaganda a infatisat doua feluri de manifestare: deschisa, care se vrea a fi explicita, la lumina zilei, ne-ascunzand nici scopul si nici originea; inchisa, cea care isi ascunde sursa, mascheaza sau inseala in privinta intentiilor. Prima cauta sa convinga, sa se impuna, popularizandu-si valorile materiale si spirituale si cautand sa castige partizani si adepti, a doua urmareste destructurarea grupurilor de idei, dezorganizarea gandirii si, prin acestea, manipularea indivizilor, a mediilor sociale.

Unul din sensurile sau instrumentele propagandei a fost si este razboiul ideologic, folosirea inainte sau in timpul conflictelor armate, a razboaielor propriu zise a propagandei in forma ei directa, cu scopul de a crea confuzie, deruta, dezorganizare si pentru a demoraliza inamicul.

Un concept mai nou atribuit sau asociat propagandei este cel de spalare a creierului, care s-a tradus in secolul abia incheiat printr-o indoctrinare politica si ideologica intensa si de durata.

Unele studii privitoare la propaganda sustin ca una din regulile de baza ale acesteia este aceea ca, intrucat nu se poate crea ceva din nimic, este absolut necesar de a insoti ideea cu un sentiment, cu o alta idee preexistenta, ea trebuind, deci, sa se ridice pe o constructie deja existenta.

Propaganda a trebuit sa isi intocmeasca traseele si sa-si modeleze discursul in raport cu publicul caruia i se adresa, pentru a-i castiga interesul si simpatia, pentru a-i raspunde la dorinte si nevoi, pentru a-i fi pe plac si pentru a tinti spre aspiratiile lui.

De la o anumita data, propaganda a fost asociata cu actul de agitare, de agitatie, operantul fiind, deci, un agitator. Termenul de agitare apartine liderului social-democratiei ruse Gheorghi Plehanov, care a definit actiunea de propaganda drept folosirea cu buna stiinta a unor argumente stiintifice si istorice pentru a indoctrina oamenii, atent si informat, iar actiunea de agitare drept utilizarea sloganelor, parabolelor si a jumatatilor de masura pentru a exploata ignoranta sau lacunele celor mai putin instruiti sau educati.

            Reusita propagandei se datoreaza in mare masura mesajului pe care acesta il transmite. Mesaj de propaganda poate fi considerat orice mesaj care reprezinta pozitia distincta a unui grup social, orice mesaj care condamna, denigreaza, desconsidera un alt grup social. Grupul luat in vedere si interesele sale se manifesta impotriva altor grupuri si a altor interese, incat societatea pare a fi impartita in tabere adverse ce incearca sa-si castige prin propaganda cat mai multi adepti. Succesul depinde de plauzibilitatea sloganurilor lansate spre auditoriu si de prezentarea cat mai in 'negru' a pozitiei adverse.

            'Este necesar sa faci sa patrunda fiecare fraza in spiritul maselor prin forta repetitiilor si a simplificarii. Ceea ce li se prezinta ca fiind bun trebuie sa straluceasca ca aurul; ceea ce lise prezinta ca fiind rau trebuie sa fie negru ca abanosul'.

Principiile propagandei

Dupa Ciprian Panzaru principiile propagandei sunt urmatoarele:

·        Simplificarea: limiterea la cateva informatii inteligibile pentru toti, exprimarea in sloganuri, cuvinte de ordine, manifeste scurte si clare repetate fara incetare

·        Identificarea: toate evenimentele, fiintele, personalitatile marcante prietene sau dusmane, trebuie sa fie clasate in categorii bine definite

·        Dramatizarea: cea mai mica reactie a adversarului va fi descrisa ca o provocare criminala, iar reactia manipulatorului ca o reactie benefica „omenirii”

·        Dezinformarea: comunicarea doar a informatiilor pozitive, omiterea sau negarea faptelor contrarii

·        Dezorientarea: nu este suficient sa se manipuleze informatiile, trebuie atinse si sistemele de referinta obisnuite care permit individului o judecata independenta

Propaganda „moderna

Radacinile propagandei moderne se afla in SUA si Marea Britanie la inceputul primului razboi mondial. In 1916 a fost infiintata in Statele  Unite Comisia Creel, care impreuna cu John Dewey, Walter Lippmann si cu nou infiintatul minister al propagandei britanic aveau ca scop mobilizarea poporului american, pe vremea aceea pacifist, impotriva Germaniei. Aceasta initiativa a fost incununata de succes. Mai tarziu Lippman a creat o „Teorie democratica” in care se spune ca poporul este alcatuit din doua clase: pe de o parte exista clasa specialistilor, cei care se ocupa de problemele majoritatii si care sunt in masura sa ia decizii, de cealalta parte este majoritatea nestiutoare care trebuie adusa la stadiul de a sustine deciziile „normale” ale specialistilor. Deoarece in primul razboi mondial tehnica propagandei a dat asemenea roade, national-socialistii au pus mare pret pe aceasta tehnica si au  imbunatatit-o,  marele propagandist al acelei epoci fiind „Ministrul Reich-ului pentru Propaganda”, Joseph Goebbels.  

      

Modalitati de raspandire a propagandei

In vremurile noastre  supra-tehnologizate unul din cele mai uzitate mijloace in raspandirea propagandei este Internetul. In aceasta jungla a „bombardamentului informational” este aproape imposibil utilizatorului sa poata sa faca distinctia intre informatie si dezinformare sau propaganda. In aceeasi ordine de idei, Internetul ofera o rampa diferitelor organizatii sau persoane fizice sa-si etaleze punctele lor de vedere , ceea ce, fara intermediul acestui mijloc de comunicare, nu ar fi posibil, deoarece acestea sunt interzise prin lege, precum pedofilia sau neonazismul.

O alta modalitate de a face propaganda este aceea prin marsuri sau concerte. Acestea  sunt folosite in special de catre gruparile neonaziste in vederea consolidarii grupului sau racolarii de noi membri. In cazul acesta propaganda se face „la fata locului”, direct , fara a fi nevoie de medii intermediare precum Internetul. In timpul unor asemenea manifestatii spiritul de „turma” este mult mai usor de atatat, lozincile lansate avand un impact direct mult mai puternic

Propaganda prin intermediul cinematografiei a fost folosita pentru prima data in timpul primului razboi mondial in special de catre Marea Britanie. In acelasi interval de timp si Rusia tarista si-a dat seama de potentialul filmului in crearea si influentarea de opinii. Imaginile de pe front difuzate erau in exclusivitate filmate de catre cameramani rusi, de ceea ce putea fi aratat sau nu opiniei publica se ocupa „Comitetul Skobelev”. Prin venirea la putere a bolsevicilor in 1917 industria cinematografica a capatat o si mai mare influenta. Importanta pe care i-o atribuiau bolsevicii acestei arte este demonstrata printr-un articol aparut in iulie 1923,  in revista „Pravda”, semnat de catre Trotzki,  in care este deplansa lipsa de progres in cinematografie: „aceasta arma care plange de dorinta de a fi uzitata este cel mai bun instrument al propagandei, al propagandei tehnice, educationale si industriale, propaganda contra alcoolului, propaganda pentru sanatate, propaganda politica, orice fel de propaganda daca doriti, o propaganda accesibila tuturor, care este atractiva si care se instaureaza in memorie devenind o posibila sursa de revenire”.(pag.48 The power of film propaganda   Nicholas Reeves)

Afisele si sloganurile insotite de acestea pot fi si ele enumerate printre modalitatile de raspandire a propagandei. In orice campanie politica publicul este asaltat de o multitudine de fete zambitoare insotite de un slogan pozitiv ca de exemplu „a venit vremea dreptatii si a adevarului”. Pe de alta parte sunt afisele cu un continut de incriminare (de exemplu simbolul mortii urmat de un text precum „Juden raus” (Evreii afara) folosit in propaganda nazista a celui de-al treilea Reich. Propaganda neonazista - desi interzisa- foloseste si ea aceasta metoda. 

Modalitati de depistare a propagandei

Tehnicile de manipulare ale propagandei sunt urmatoarele:

·                     Exagerarea avantajelor

·                     Diminuarea sau trecerea sub tacere a dezavantajelor

·                     Cenzurarea parerilor care difera

·                     Apelarea la emotii si prejudecati

·                     Denigrarea partii adverse

Alte tehnici ale propagandei ar fi acelea de convingere sau cea de inducere in eroare ale oamenilor, acestea inlocuind logica transparenta si rationala. Prin convingere se poate intelege acea modalitate prin care afirmatii explicite contin un cuprins fie fals, fie  nu in totalitate adevarat. Inducerea in eroare poate fi realizata prin mai multe instrumente:

·                   Schimbarea sensului semantic al unor expresii pentru intrebuintarea acestora in scopuri proprii, asa de exemplu folosirea expresiei „Ground Zero” pentru zona distrusa in jurul World Trade Center-ului, expresie pana la acel moment folosita pentru nominalizarea unei locatii unde a avut loc o explozie nucleara ca de exemplu Hiroshima sau Nagasaki.

·                   Prin fatalizare: afirmatii patetice care sugereaza normalitatea, corectitudinea si  necesitatea unor anumite masuri luate sau care se vor lua

·                   Prin apeluri catre cetateni de a se ralia majoritatii, deoarece aceasta este modalitatea de a deveni un castigator (de exemplu in al treilea Reich se lansau lozinci de genul „Toti iau parte” sau „Victoria e aproape”).

·                   Apeluri patetice la adresa patriei, pacii, democratiei, mandriei s.a.m.d. si corelarea acestora cu cuvinte, persoane sau teme cu conotatii pozitive (de exemplu afirmatia lui George W. Bush „Dumnezeu e de partea noastra”).

·                   Expresii vagi sau interpretabile care sa creeze dubii sau anumite asocieri de idei

·                   Incriminari, atacuri la persoana

·                   Prezentarea negativa a adversarului ca fiind o minoritate insignifianta (ca de exemplu afirmatia „numai cativa nebuni sunt impotriva acestei masuri”).

·                   Afirmatii precum: „este vointa poporului”, „la cererea unui grup de studenti”.

·                   Crearea anumitor prejudecati dar in acelasi timp discreditarea anumitor idei ca fiind niste simple prejudecati.

·                   Repetarea la nesfarsit a anumitor afirmatii si expresii simple           (sloganuri).

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 231
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved