Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Sintaxa limbajului jurnalistic

Jurnalism

+ Font mai mare | - Font mai mic



Sintaxa limbajului jurnalistic

1. Tipuri de fraza



In jurnalism, se constata preferinta pentru o lungime medie a frazelor si evitarea, pe cat posibil, a subordonatelor. Frazele largi, arborescente sau stufoase sunt greu de urmarit de la un capat la altul iar intelesul lor se pierde in hatisul prea multelor subordonari. Textul jurnalistic se cere a fi usor de inteles, accesibil, relaxant, fara dificultati de lizibilitate. De aceea, jurnalistii prefera juxtapunerile, exprimarea simpla, concreta, "cu subiect si predicat", formularea care sa poata fi usor citita si inteleasa de oricine.

Luand in consideratie o tipologie axata pe sensul enunturilor , pe scopul pentru care ele au fost concepute, am realizat o statistica aplicata la limbajul jurnalistic care pune in evidenta ocurenta unor tipuri de fraza cum sunt :

- fraze de localizare (17,28 %) ce exprima locul concret sau abstract in care se desfasoara un eveniment ( exemplu : "Petre Roman a invitat-o pe tanara lui iubita .. intr-o vacanta romantica la Cannes."; ".12 cetateni turci intentionau sa ajunga ilegal in spatiul Schengen"; "Pietrele zboara in stanga si-n dreapta, in curbe ai impresia ca te rastorni." in "Click!", 3 septembrie, 2008). In aceste exemple, accentul cade pe complementele de loc intr-o vacanta.la Cannes, in spatiul Schengen, in stanga si in dreapta, in curbe, exprimate prin substantive abstracte si/sau concrete si prin locutiunea adverbiala de loc.

fraze care exprima timpul actiunii (6,78%), cu trei submodele : fraze care exprima anterioritatea, fraze care exprima simultaneitatea si fraze care exprima posterioritatea (exemplu. "...seceta va continua sa afecteze Romania si in urmatorii ani" ; "In acest an clientii au avut parte de oferte speciale."; "Sindicalistii portuari au decis sa inceapa protestele saptamana aceasta.."; ".Ambasada Romaniei la Belgrad a apreciat ca 'Ziua Portului Constanta' , manifestare organizata in premiera in capitala Serbiei, a reprezentat ' prim pas realizat de partea romana'..", in "Impact economic", 8-14 octombrie 2007 ; "Am debutat in '78 cand Manolescu a facut o pagina in 'Romania literara' care se numea.", in "Formula AS, decembrie 1998 ; "In timp ce verificau vehiculul, politistii de frontiera au observat ca.", in "Click!", 3 septembrie, 2008). Exemplele de mai sus accentueaza pe timpul actiunii exprimat prin formularile adverbiale de timp si in urmatorii ani, in acest an, saptamana aceasta, in premiera (cu sensul de prima data), in '78, cand Manolesu a facut, in 'Romania literara', in timp ce verificau, care, observam, sunt foarte diverse.

- fraze explicative (19,77%) explica motive, fapte, atitudini, stari de lucruri, etc. (exemplu : "Gurile rele sustin ca Sabin si Simona.s-au casatorit in secret, tocmai pentru ca nu au avut bani sa organizeze o nunta fastuoasa , la care vedeta postului Antena 1 visa.", in "Click!", 3 septembrie, 2008 ; "Producatorii care folosesc tescovina la obtinerea vinului pierd subventiile", in "Impact economic", 8-14 octombrie 2007). Primul exemplu aduce o explicatie, o motivatie a faptului ca cei doi s-au casatorit in secret (nu au avut bani sa organizeze o nunta), iar al doilea explica de ce unii producatori isi pierd licenta (folosesc tescovina).

- fraze conditionale (8,04%) exprima luarea in consideratie a diferitelor conditionari obiective si subiective ce intervin in viata de zi cu zi (exemplu : "Daca ordonanta va ramane in forma actuala, pe data de 15 octombrie va avea loc o actiune in port.", in "Click!", 3 septembrie, 2008). Fraza exprima conditia care trebuie indeplinita pentru ca actiunea din port sa aiba loc (daca ordonanta va ramane in forma actuala).

- fraze de succesiune (6,43%) care, uneori, au aspect temporal de simultaneitate, exprima actiuni care succed unor alte actiuni (exemplu : "Dupa avizarea documentului de politica publica de catre ministerele cu atributii in domeniu, proiectul de act normativ urmeaza sa fie introdus in sedinta de Guvern", in "Telegraf", 3 septembrie, 2008). Exemplul arata succesiunea celor doua actiuni: mai intai avizarea documentului dupa care urmeaza introducerea lui in sedinta de guvern.

- fraze care exprima cauza (11,28%) sunt cele care evidentiaza diferite tipuri de cauze : materiale / spirituale, obiective / subiective, previyzbile / non previzibile, care pot fi evitate / nu pot fi evitate, cu impact major / minor asupra evolutiei evenimentelor (exemplu : "Pentru ca galeria Rapidului s-a ghidat mereu dupa sloganul 'mai bine o bara frumoasa decat un gol urat', jucatorii ..au fost mereu pe gustul suporterilor alb-visinii", in "Click!", 3 septembrie, 2008). Fraza exprima cauza pentru care jucatorii au fost pe placul suporterilor : au ratat adesea marcarea golurilor in poarta adversa; remarcam, in acest exemplu, ironia subtila, aplicarea strategiei de a spune ceva pentru a se intelege altceva.



- fraze de consecinta (7,47%) ce prezinta urmarile unor evenimente, fenomene, cauze obiective / subiective (exemplu : "Daca nu s-ar fi dus parintii dupa ei, ca se incheiase anul scolar, ar fi stat si acum acolo.", in "Telegraf", 3 septembrie, 2008 ; "Expertii au decupat, in peretii vehiculului, 40 de ferestre mici, pentru ca animalele din interior sa aiba aer proaspat si sa poata admira peisajul", in "Click!", 3 septembrie, 2008 ). Acest exemplu are aspect de fraza conditionala dar ea exprima consecinta (virtuala), a ceea ce ar fi urmat sa se intample daca parintii nu s-ar fi dus dupa copii : ei ar fi stat si acum acolo.

- fraze de specificare (8,50%), sunt, se pare, destul de frecvente si ele prezinta un diagnostic, o precizare, o stabilire a unei situatii ( exemplu : "Cu sabia lui Damocles deasupra capului, mai ales ca doar in urma cu o saptamana a primit socul scandalului SAPARD, ministrul Agriculturii, Dacian Ciolos, a discutat cu reprezentantii Ministerului Economiei si Finantelor (MEF) despre o noua reducere a accizei la motorina folosita in agricultura", in "Telegraf", 3 septembrie, 2008). Fraza contine o precizare explicita : mai ales ca doar in urma cu o saptamana a primit socul scandalului SAPARD.

- fraze de generalizare (4,36%), ce exprima o operatie mentala de extindere a unui fenomen la situatii cu caracteristici similare (exemplu : "Toti cetatenii care au sunat la nr. 0241/550055 sau au lasat o reclamatie la Primaria Constanta au fost contactati telefonic de catre inspectorii din Primarie pentru a li se confirma faptul ca sesizarea lor privind masinile abandonate a fost verificata de Primarie." in "Telegraf", 3 septembrie, 2008). Fraza exprima faptul ca actiunea Primariei este generalizata, ii cuprinde atat pe cetatenii care au sunat la nr. 0241/550055, cat si pe cei care au lasat o reclamatie la Primaria Constanta.

- fraze de tentatizare      (9,77%) sunt acele fraze ce exprima o tentatie, o incercare de seducere si de convingere in legatura cu diverse evenimente, fapte, intamplari care par de necrezut, nemaiauzite (exemplu : "De asemenea, pentru a rasplati fidelitatea jucatorilor se va organiza,pe 18 septembrie, Tombola Aniversara, pentru care se pun in joc 100 de premii a cate 10.000 de lei. La tombola pot participa toate persoanele care joaca la tragerea 6/49 Aniversara din 14 septembrie.", in "Telegraf", 3 septembrie, 2008). Aceasta fraza exprima, in mod ascuns, o tentatie, o oferta pentru a rasplati fidelitatea jucatorilor la Tombola, oferta care indeamna la participarea "fidela"; de asemenea, tentatia este sustinuta si de generalizarea: pot participa toate persoanele care joaca la tragerea 6/49 Aniversara din 14 septembrie.

Subliniem ca o fraza nu este "pura", nu exprima doar un singur sens comunicational, ea poate exprima mai multe nuante de sens dar sensul dominant este cel care da caracteristica frazei.



D., Roventa-Frumusani, Semiotica discursului stiintific, ed. Stiintifica, Bucuresti, 1995, p. 133





Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1370
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved