Multimedia si teatru total

Multimedia si teatru total

Cultura noastra a dezvoltat un tip de interpretare care izoleaza muzica de alti stimuli (ritual, gest, dans etc.). Dezvoltarile electronicii au intensificat preocuparile unor compozitori pentru un nou tip de interpretare. Atentia s-a indreptat spre dimensiunea teatrala, inerenta oricarei muzici. Lucrari muzicale vor incorpora:

stimuli vizuali - lumini, film, video,

dansatorii, actorii sau instrumentistii au indicatii speciale de miscare si vorbire,

obiecte fizice - de la unele cotidiene la sculptura, pictura si alte forme de arta vizuala,

folosirea creativa a spatiului fizic - plasarea neobisnuita a surselor sonore sau de miscare in spatiul de concert,

participarea audientei la interpretarea si/sau compozitia unei lucrari.

Largirea cerintelor interpretative:

Lucrari care implica multimedia sau elemente teatrale solicita un anume tip de instrumentist, care la randul sau exploreaza limitele instrumentului sau, devenind compozitor: trombonistul Vinko Globokar, oboistul Heinz Holliger, pianistul David Tudor s.a.

Experimentarea tehnicilor neconventionale inainte de 1945 se centra mai ales pe voce - v. Pierrot lunaire (1912), Wozzeck (1921). Dupa 1950, in domeniul vocal sunt binecunoscute inovatiile lui Luciano Berio, asistate de agilitatea vocala si talentul actoricesc al sopranei Cathy Berberian (1925-83). Ea a colaborat de asemenea cu Cage si cu alti compozitori, inspirand o seama de partituri importante ale anilor 60-70. Alte exemple semnificative: in creatia lui Dieter Schnebel, Heinz Holliger, George Crumb.

Electronica in interpretarea live: interactiunea muzicii live cu o banda preinregistrata, eventual "dublura" a ceea ce se canta live: Transicion II pentru pian, percutie, 2 magnetofoane (1959) de Mauricio Kagel. Interpretii inregistreaza inaintea concertului pasaje din piesa, peste care vor canta in concert, cu care vor dialoga.

Demersul interpretativ poate fi filtrat, procesat, modulat pe viu, in concert (v. Stockhausen, Mikrophonie I). Deciziile interpretative vor fi luate in functie de ceilalti interpreti, de reactia la ceea ce canta fiecare.

Instrumente live electronic: inceputul e facut de Cage in Imaginary Landscape nr.4, 1951, pentru 24 de interpreti la 12 radiouri. Mai tarziu, sintetizatoarele digitale s-au dovedit extrem de versatile in multimedia si teatru muzical, apoi "raspunsurile" sofisticate ale inteligentei artificiale a computerului.

Ansambluri experimentale: in Europa, Stockhausen ramane figura dominanta in improvizatie si live electronics, teatru instrumental, de la inceputul anilor `60 pana in anii `80, calatorind in intreaga lume cu un ansamblu de colaboratori ce canta doar muzica sa. Baza ramane Studioul de la WDR, Kln.

Sunet si vizualitate: combinarea muzicii cu alte mijloace media, muzica fiind doar o parte a unei arte interpretative mai largi, directionata spre un spectru mai larg de sensibilitate. Experiente in acest sens au existat mereu: Gesamtkunstwerk a lui Wagner, Skriabin cu poemul Prometeu (pentru orchestra, cor si orga de culori, 1911, in care proiectiile de culoare erau orchestrate cu aceeasi precizie ritmica ca inaltimile, fiecare culoare fiind asociata cu un acord). Acum, medii vizuale sunt incorporate in opera muzicala prin proiectii, filme, video, lumini controlate electronic, lasere, care pot fi manipulate sau schimbate in timpul intepretarii (v.legatura sunet-lumina in concertele rock).

Muzica si miscare: fuziune promovata de primele "happenings" realizate de John Cage, Robert Rauschenberg si Merce Cunningham la inceputul anilor `50. Exemplu: Pas de cinq, 1965, piesa abstracta de teatru de Kagel, unde compozitorul este si coregraf si "set designer".

Participarea audientei: principiul conform caruia compozitorul nu trebuie sa functioneze ca un dictator, ci toti participantii trebuie sa se exprime creativ in actul muzical.

Muzicienii ca actori, muzica si polemica: atunci cand componenta teatrala este constientizata in muzica de avangarda, ea naste polemici, tipice pentru auto-amaliza, autocritica, reevaluare. Exista inclusiv o critica la adresa intregii societati vestice, de pilda in Berio - Passaggio pentru       povestitor, cor, instrumente si banda (1965) si Opera (1971, rev.1977), sau Nono - Intolleranza, 1960.

Trei lucrari ale anilor `60 care elimina sau obscurizeaza un continut verbal explicit, chiar daca includ teatru si actorie: Momente de Stockhausen (1964) pentru soprana, 4 grupuri corale, 13 instrumentisti, care consista din momente in secvente, fiecare fara relatie cu altul; textul este o suprapunere de mai multe limbaje, silabe, rasete, batai din palme, din picioare etc. Aventures (1963) si Nouvelles Aventures (1965) de Ligeti exploreaza un teren asemanator; sunt scrise pentru 3 cantareti si 7 instrumentisti. Sunt compozitii fonetice.

Catre teatrul total: genurile de happenings, environment, care antreneaza sunet, medii vizuale, miscare, improvizatie, implicarea audientei, dar si spatii largi - precum o intreaga cladire, un cartier etc. Un reper in acest gen a fost colaborarea intre Le Corbusier, Xenakis, Varese: pavilionul Philips la Expozitia mondiala de la Bruxelles, 1958. Poemul electronic era difuzat neincetat printr-un dispozitiv de peste 400 de boxe de-alungul spatiilor inalte, unghiulare ale cladurii, in timp ce imagini proiectate iluminau peretii. Se stabileste astfel ideea unui eveniment virtual infinit, desfasurat in dimensiuni vaste, iar ascultatorul/ privitorul poate intra, merge in orice directie, iesi cand doreste, modificandu-si experienta de receptare prin propria alegere.

Alte experimente ale lui Stockhausen: Hymnen (1967), opera Samstag (1984) din ciclul Licht (inceput in 1977), a carei premiera a avut loc pe stadionul sportiv de la Milano, din cauza marimii si complexitatii.