Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


O istorie a lautarilor

Muzica

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Anton Webern (1883-1945)
MODELUL RADIOFONIC. CONCEPTUL DE INFLORESCENTA. RADIOUL CA UN ORGANISM VIU
SUNETELE MUZICALE (MUZICA CLASICA MIJLOC DE COMUNICARE)
Stilistica interpretarii liedurilor lui Gheorghe Dima
Muzica intre 1890-1945
Ciclul de lieduri „Din lumea copiilor”
Breakdance-ul din zilele de azi
MUZICA AUSTRIACA SI GERMANA IN SECOLUL 20
Pierre Boulez (n
MUZICA RUSA SI SOVIETICA IN SECOLUL 20

O istorie a lautarilor

Cei dintii lautari

In cele dintii organizari ale vietii sociale romanesti, manifestarile de multumire si bucurie ca si cele de dureroasa restriste trupesca si sufleteasca se aratau, in primul loc, cu vocea intovarasita de vrun instrument cu coarde, existent mai intii, in forma lor initiala, apoi intr-o continua reforma pina in secolul al XVI-lea. Cintareti instrumentisti, in cete mai pronuntate, nu existau decit numai la nevoie si construite din porunca mai marilor ostiri, pentru nevoile tarii; iar la petreceri era de ajuns un singur cimpoies sau cimpoier, a carui cimpoi, prin secolul al XV-lea, putea, indeplini si o nevoie armonica, prin cele trei tuburi resonante, carava, hangul mare si hangul mic. In anul 1558 erau, la Bucuresti, lautari, robi ai lui Mircea Voda Ciobanul, care cintau asa de cu strasnicie incit nici ca se mai putea un bun dar, pe care domnul Tarii Romanesti il face vornicului Dinga din Moldova, dindu-i-l pe Ruste lautarul.




Intr-un document, publicat de T.Codrescu in volumul al XVIII-lea din Uricele sale, se pomeneste ca, la 1565, vornicul Dinga cumpara de la Barcan, comisui Valahiei, pe un pret de 4.000 aspri, o suma de tigani, robi, dintre cari pe Timpa, lautarul.

Documentul nu pomeneste din ce cinta acest lautar. T.Codrescu deduce insa ca lautarii, pe vremea aceea, erau foarte scumpi. Abia la 1599, dupa cum afirma documentele, la intrarea triumfala a lui Mihai Viteazu in Alba Iulia, il urmeaza pe Domn, in cetate, o ceata de lautari tigani, cintind imnuri nationale1 ca intrarea s-a facut in sunetul viorilor tiganesti, care stiau sa cinte pentru toate ceasurile din viata omului, ceea ce denota ca, alaturi de cei 8 trimbitasi, care mergeau inainte, erau si viori tiganesti2. Daca consideram afirmarile arheologilor muzicali ca vioara, ca in forma ei de astazi, deci perfectionata, nu apare decit pe la 1600 si nu in tara, ci in Tyrol sau Cremona, atunci viorile tiganesti de pe timpul lui Mihai Viteazu, daca nu sint viole cu arcusul in semicerc, atunci, cel mult, erau viole cu sase coarde. Dezinteresarea pentru arta, in special pentru muzica, dainuia mereu, mestesugul lautariei, al cintaretului din lauta sau alauta era indeletnicirea degradatoare, caci 'alautarul3 care le zice cu vioara si alauta si pre la sboruri, si pre la munte, pre la tirguri nu poate sa iasa fata de om bun sau de boiariu, ca unii ca aceeia sint batjocura lui Dumnezeu si a oamenilor'.

In zorii primelor vremuri ale secolului al XIX-lea, cind pe de o parte o licarire de deplina constiinta nationala incepe sa lumineze mintea celor cu dor de desteptarea neamului si reculegerea celor deznadajduiti, cind, pe de alta parte, puterea asupritoare a strainilor de neamtindea sa inabuse orice imbold de indemn la cultura mintii si a sufletului, aceste doua porniri, creasera in sufletul neamului nostru o constienta deznadejde, care trebuia, macar in anumite momente si imprejurari efemere, inlaturata si a-i usura, astfel, suferinta. Muzica, in manifestarile ei rudimentare, era balsamul alinator pe care romanul il cauta dupa imprejurari de dispozitie sufleteasca, si-l gasea, oricind, la muzicantul cel mai aproape de el, de simtirea lui de lautar. Dar acest titlu trebuia sa-l poarte nu numai acel care-si crease un mijloc de trai, dar si artistul innascut, patruns de simtirea rolului ce-l avea de implinit. Iata de ce individualitatea lui Barbu Lautaru asa cum i se mai zicea, Barbu Scripcaru, iese asa de evident in istoria neamului nostru muzical, acesta cu atit mai mult, cu cit el, chiar cu riscuri periculoase, isi indeplinea constiincios sarcina cu care se investise. Clars Brorsson Ralamb (1622-1698) ambasadorul regelui Suediei, fiind invitat la masa domnitorului Constantin ªerban, spune: 'La fiecare pahar se facu mare zgomot cu vioare, flaute, tobe, timbale si alte instrumente turcesti, cintind laolalta'4.

Unul dintre acesti lautari, trebuie sa fi fost si Stan lautarul, tigan gasit intr-un document din Tirgoviste de dl. N.Iorga6. De aceea treceau secole, pentru ca muzica, sa se gaseasca aproape in acelasi stadiu, ca la inceputurile ei, afara doar ca, la intervale variaza. Asa Leon Voda, domnul Munteniei, in anul 1632, primeste pe Paul Strassburg, solul lui Gustav Adolf, cu un alai de cintareti de chitara; iar cind rafinarile gustului muzical, al celor purtati prin lume, mai cu seama, a celor straini, nu se puteau multumi cu instrumente in vigoare, atunci apelau la muzicanta de o expresie importatie. Astfel, la nunta domnitei Ruxandra7, a doua fiica a lui Vasile Voda, din 26 august 1652, sotul acesteia, Timus, om al stepei, salbatic, cu toate poftirile socrului domnesc, el tot nu voia sa bea si sa manince, iar cintecul muzicantilor romini si turci il lasau indiferent, nu si-a iesit din posomoreala lui, decind cind el trimise dupa taraful lui de lautari, un organist, trei violonisti, unul cu un bas-viel si un trimbitas , care-i cintara arii cazacesti, dulci arii tiganesti de la Nipru. Se pare ca, in cest secol, si, mai cu seama, de la extraordinarul fast si lux, cu acel belsug risipitor, in care s-a infaptuit logodna si nunta ficei lui Vasile Lupu8, muzica lautareasca incepe a-i fi mai cautata si mai variata, caci la 1681 cu prilejul nuntii domnitei Catrina, fica lui Duca Voda, domnul Moldovii cu ªtefan, fiul lui Radu Voda Leon9, nuntasii se veseleau cu feluri de feluri de muzici, a caror arii de dans sint asa de saltatoare incit giucau doua danturi, cu toti boierii si giupinesele impodobiti si toti negustorii si tot tirgul', iar in 1753 la nunta lui Constantin Cantacuzen-Magureanu10 din nobila si numeroasa familie a Cantacuzestilor, cu Safta, fiica vistierului Iordache Cantacuzen-Deleanu, cu serbari, petreceri si mese nesfirsite, lautari, cu cintecele lor de joc, ii intarita pe boieri si pe jupinese la dans, incit jucau in curte si chiar pina in strada.

In tot cursul secolului al XVIII-lea, lautarii romani ca si lautarii turci, sint mereu de preti si cautati, ca sa indeplineasca un obicei care, pina la o vreme, nu fusese indeplinit decit la curtile domnesti si boieresti. In sprijinul acestei afirmari, Emil Legrand in Ephemeridele Daciei sau cronica razboiului de patru ani spune ca: 'Patru muzicanti din oboi sau trimbita trec de la Grigore Ghica Voda la Rusi'. La sarbatoarea Bobotezei11, lautarii tigani si lautarii turci, nu lasa auzul sa se odihneasca o clipa, nu numai ziua, ci si noaptea dinspre Boboteaza. La nunta, petrecerea incepe cu trei si sapte zile inainte, in timpul carora, lautarii cinta in zori de zi, la fereastra mirelui si la fereastra miresei. 'La masa, intre un toast si altul, tiganii intind arcusele pe vioara, facind sa se auda cintecul dorit de Voda, caci ei sint singurii lautari la masa veseliei sau in triumfurile obosite de dupa lupta'. Se vede ca societatea prea abuza de aceste petreceri, caci in 1730, mitropolitul Gheorghe al Moldovii, sub motiv ca 'fiind vremi iuti si grele opreste pe lautari a-si exercita mestesugul. Oricit de mesteri executanti ar fi lautarii nostri, repertoriul le era destul de redus. Nu putea deci fi vorba despre o muzica internationala, care sa indeplineasca o trebuinta de curtoazie oficiala, fata de desii oaspei straini, de aceea, Matei Voda Ghica, primeste pe solul polon, contele Miniszeck, in onoarea caruia se face dant, de dantuitori de mestesug, care venisera cu lautarii lor obicinuiti12. La intoarcerea domnilor din Constantinopole, calatorie care e intovarasita de o muzica a sultanului, in popasul de la Vacaresti, in preajma intrarii sale in Bucuresti, e intimpinat de episcopi si mitropolit cu mare alai, precum si de armasul cu cei 500 lautari citi sint in Bucuresti. Acest obicei s-a perimat, din timp in timp, ori de cite ori se ivea prilejul, pina la domnia lui Mihalache Sturdza.

Primele bresle lautaresti

La 3 februarie, 1775, ca si la 7 noiembrie 1796, in acelasi mod este intimpinat Alexandru Voda Ipsilante, caruia, pe linga lautarii paminteni, ii mai cinta si o muzica europeana sau un cor de muzicanti tigani si o muzica turceasca - zigeuner - musicanten - cor, samt der turkieschen Musick13. Poate ca chiar merita aceasta, nu din simpla obigatie oficiala, ci din simpla recunostinta pentru acest domnitor, acest reformator, al vietii sociale din Muntenia, caci la 1775, sub domnia lui Alexandru Ipsilanti, lautarii sint constituiti in breasla. Se rinduiesc vatafi de lautari, cu dreptul de a lua de la fiecare nunta cite un leu si un plocon de la fiecare latare de 33 bani14. Ca rostul lautarului era bine definit inca prin secolul al XVII-lea, e ca pe cit lautarul era apreciat, pe atit cel prost fara inconjur, era dispretuit. In sprijinul acestei afirmari, Antim Ivireanu, in cartea sa Didachiile vol.II p.66-67, spune ca un lautar, frecventa mereu o casa boltita, unde facea exercitii cu vioara sa si i se parea lui ca o minuieste foarte frumos. 'ªi asa s-au dus la o adunare de oameni si au inceput a cinta si cintind urit l-au scos afara batindu-l oamenii cu palme'5.

Aceasta stare era cu atit mai strigatoare, cu cit din cistigul sau, tiganul-lautar, era dator sa dea zeciuiala stapinului sau cit si bir ocirmuirii. Anomalia aceasta era bine observata de inpricinati, dar mai cu seama de acei dornici de libertatea cuvintului si patrunsi de simtul dreptatii. De aceea, la 17 februarie 179518, episcopul Veniamin al Husilor si mitropolitul de mai tirziu al Moldovei, hotaraste: 'Sa le punem staroste si sa innoim catastih si sa le intarim obiceiurile'. Iata indatoririle breslasului scripcar cuprinse in urmatorul catastih:

'Veniamin. cu mila lui Dumnezeu, episcop Husilor, de vreme ce breasla mesterilor scripcari iaste breasla veche dintr-un inceput cu starostele si cu catastev, ca si alte bresle, s-au socotit si de catre noi ca aceasta orinduiala a lor sa se pazeasca si de acum inainte intocmai nestramutat, dupa cum in vechiu s-au urmat, pentru care viind si toti mesterii pentru vremea nostra si insusi ei au cersut, ca sa le punem staroste si sa le innoim catastih si sa le intarim obiceiurile, cum si praznicul ce s-au ales ei singuri sa-l praznuiasca, adica sfintii Petru si Pavel. Drept aceeia, socotindu-se de catre noi pe Vasile scripcariul, om cu rinduiala si cu purtari bune, pe carele si ei le-au cerut si l-au primit cu totii; iata numitul Vasile purtator de grija si povatuitor al tuturor rinduielilor lor si a obiceiurilor ce au avut dintru inceput, la cari sa aibe a urma cu totii dupa ponturile ce arata mai gios.

1. Hotarim, ca pe tot anul, sa fie datori ei cu totii a praznui hramul de mai sus aratat dupa toata cuviinta crestineasca prin stirea si silinta starostelui.

2. Pe staroste, sa-l aibe cu totii la cinste si sa-i de-a ascultare la toate orinduielile breslii; iar carele se va arata impotrivitor si il va necinsti sau il va sudui sau va ridica mina supra lui, unul ca acela sa se globeasca si sa se certe intre toata adunarea breslii, dupa fapta sa ca si altii, sa se paraseasca.

3. Cind va veni la staroste vro porunca stapineasca pentru vro slujba de obsti si starostele le va arata porunca, datori sa fie cu totii a asculta si a se supune la driapta rinduiala ce le va face starostele; iar carele se va arata nesupus, sa se certe, sa se globeasca dupa obiceiul si dupa vina lui.

4. Oricare mester strain va veni de aiurea, sa aibe breslasii ai trage la breasla lor dupa hotarirea catastihului si acel mester strain, asezindu-se la breasla, sa aiba a da o pereche papuci starostelui si 6 potr. la breasla bani vedrii; iar de se va intra la tovarasie in tocmeala cu mesterii cei de loc, va da 6 lei la breasla, bani cutiei dupa obiceiul vechiu, afara de haracterul starostelui.

5. Mesterul de la tara de va veni, sa cinte numai in ziua tirgului, sa aiba a da 2 pot. dupa obicei si a doua zi sa lipseasca de acolo; iar de va umbla cu viclesug sau pe taina si nu-si va da obiceiul starostelui, sa se globeasca cu 2 lei sau sa se certe cu bataie, asemenea si mesterul, ce l-ar gasi si luindu-i ceva nu l-ar duci la staroste, sa se globeasca de starostele impreuna cu breasla.



6. Orice ucenic va vrea sa se tocmeasca la vrun mester, sa fie prin stirea starostelui si tocmindu-se sa de-a 2 pot. obiceiul starostelui.

7. Cari din mesteri va smomi pe vrun ucenic al altuia si-l va primi la dinsul, acel mester sa fie de certare impreuna cu ucenicul si mestesugul, sa de-a trei lei gloaba la breasla.

Feciorul de herar sau de bucatar sau de vezeteu de a invata scripcaria, sa aiba a da un leu la breasla banii cutiei si un leu starostelui si 3 pot. a vedrii.

1792 iunie 19 (ss) 'Veniamin episcop Huschii'.

Acest bun inceput de reorganizare a breslei lautaresti a dainui multa vreme, caci an cu an breslarii lautaresti se infiintau la episcopie, cerind intarirea catastihului. Asa, la 24 ianuarie 1796 fiind episcop al Husilor, Gherasim, ei obtin aprobarea statutului si alegerea infaptuita cu urmatoarea hotarire:

'Viind inaintea noastra toata breasla mesterilor scripcari, acest catastih facind rugaminti ca sa se intareasca si de catre noi, caruia catastih facindu-i-se cercetari si aflindu-se ca este buna rinduiala, facut pentru ca si de acum inaintea noastra nestramutat, sa se pazeasca urmarea ponturilor ce sint mai sus aratati, s-au facut staroste asupra breslei pe Melinte Buda si s-au intarit si de catre noi, cu a noastra iscalitura si cu pecetea episcopii pecetluit'.

Starostia lui Melinte Buda a dainuit multa vreme. La 2 iunie 1803, episcopul Melitie al Husilor, il intareste din nou ca mai mare peste scripcari. De durata acestei demnitati nu se poate preciza, un manuscris insa, proprietatea preotului Constantin Bobulescu, afirma ca, la 30 octombrie 1826, episcopia Husilor, confirma doi starosti ai breslei lautarilor, pe Dimitrie Barbierul si Ion Barbierul. Breslele lautaresti se infiinteaza sau se reorganizeaza, probabil in multe din centrele Moldovei si Munteniei, caci tot asemenea organizatii gasim aproape in aceeasi vreme, la Iasi, sub starostia lui Barbu Lautaru.

Dupa cum adeveresc jalbele lautarilor catre cinstitul sfat sau cinstitul departament dinlauntrul, cea intii breasla lautareasca recunoscuta oficial, in Iasi, a fost infaptuita dupa vechiul asazamint, la 1812, cu obligatia sa plateasca, havaet stapinirii, care, la 1829, era de 400 de lai, iar in 1836, de 600 lei. La Iasi, la 1835, exista si breasla lautarilor evrei cu starostele lor Itic Tambalagiu. Au si sinagoga lor, numita si sinagoga lautarilor evrei. Ei intervin catre ministrul dinlauntru ca sa-i scuteasca de concurenta altor lautari importanti. La Bucuresti, in anul 1818, lautarii erau constituiti in breasla, avind ca patroana pe Sfinta Paraschiva de la bis. Caimata20, un fel de Sfinta Cecilia, patroana artistilor muzicanti si compozitori romani. Mai tirziu, din cauza darimarii acestei biserici, praznicul breslei s-a mutat la biserica din Scaune. Lautarii fiind constituiti si reorganizati dupa statute anumite, se simtira indatorati ca arta lor, profesata in conditii lipsite de vro stiinta muzicala teoretica, s-o practice totusi, in mod corespunzator cerintelor timpului, tinind seama ca, de pe la 1800 inainte, incepusera a patrunde in Iasi, ca si in Bucuresti, muzicatii sudeti21, nemti, frantuzi, englezi. In asemenea conditiuni, munca lor este recunoscuta cu demnitate, la 12 Dec. 181222, la intrarea solemna a Doamnei Elena, sotia domnitorului I.Caragea, alaiul orinduit prin pitac domnesc, pe linga multe altele, e alcatuit si din toti lautarii domnesti alaturi de muzica domneasca. O noua organizare administrativa a tarii lasase breasla lautareasca la o parte, de aceea un numar de lautari si vechi starosti de breasla, inainteaza catre 'Cinstitul sfat din Iasi'urmatoarea jalba la 8 martie 1832: 'Mai inainte vreme intreaga breasla noastra de lautari, fiind supusa armasiei, dupa cartile ce avem, si pentru alegerea de staroste, iar acum, dupa noul asezamint incoace, noi nestiind unde atirnam, si de catre care loc are a ni se rindui staroste, precum din vechime s-a urmat, plecat rugam cu cinstitul sfat, ca sa binevoiasca a pune la cale cele de cuvinta pentru statornicia noastra; pe forma ce s-au pazit pina acum si sa raminem atirnati de acest sfat, iar nu de alt loc'.

Semnati: Staroste Barbu, Toader sin Vasile fost staroste, Hristea fost staroste, Ioan sin Grigoras, Gheorghe sin Barba staroste, Vasile Scripcaru,Radu Muscalagiu.

In anul urmator, la 15 Ghenar 1833, Barbu Lautaru mai repeta jalba. Dupa cum se poate vedea din dosarul no.8521, aflator in arhiva statului din Iasi, starostele Vasile Barbu, ca si ceilalti starosti urmatori, mereu avea de revendicat situatiunea sociala pe care nu i-o poate acorda decit stabilizarea hramului bisericesc al breslei si anume hramul 'Adormirea Maicii Preciste' de la Biserica Barnovschi si Sfintul Ioan Zlataust. In acest sens, reclamatiile se repeta aproape in fiecare an, in anii 1837, 38, 41 si 42.

Sperante de abilitarea demnitatii lautaresti

La Iasi, cind profesorul de limba franceza Lincourt, reuseste sa alcatuiasca, la 1814, un teatru din fii de boieri, elevii scoalei grecesti a dascalului Kiriac, la reprezentatii cinta taraful lui Barbu, alternativ cu taraful lui Angheluta. Oricit de pretentioase ar fi fost gusturile, in materie de muzica, ale boierimii moldovenesti sau ai celor din Muntenia, de farmecul cintului lautaresc nu se puteau lipsi. La extraordinara petrecere ce s-a dat la 20 septembrie 1820, in cartierul 'Frumoasa ' din Iasi, in onoarea deputatiunii, care se intorsese din Tarigrad, si formata din logofatul Ionita Sturdza, vornicii Gh. Cuza, Iordache Riscanu, Ion Tautu, hatmanul Costache Cerchez si Aga Greceanu, impreuna cu Doamna, beizadelele, toti boierii si cucoanele, le-a cintat mertehaneaua-muzica militara-dar nu au lipsit si lautarii. Faima acestor muzicanti strabatuse granitele tarii. In 1818, englezoaica Lady Craven, mai tirziu principesa de Auspruc-Bayreuth, invitata fiind la prinzul dat la curtea lui Mavrogheni23, la auzul meterhanelei turcesti, i-a venit rau. Pe urma insa au cintat lautarii si Lady Craven, nu are destule cuvinte ca sa-i laude si sa exalte dulceata cintecelor si inima ce pun in executarea lor. Tot astfel e impresionat si D.A. Demidoff, in calatoria sa facuta in 183724 prin Tara Romaneasca, cind spune ca, la un prinz la care domnul stapinilor binevoise a-l pofti, in tot timpul cit tinu prinzul, doua bande de muzicanti cintau cintecele nationale ale romanilor si minunatele melodii ale tiganilor. Doua cobze, doua scripce, un nai si un fel de basa surda alcatuiau toate instrumentele acestor muzicanti iscusiti. Obiceiul ca la petrecerile boieresti, sa nu lipseasca taraful lautaresc, il constata scriitorul Del Chiaro, in cartea sa, la pag.70, tiparita in 1818, ca inca de pe vremea lui Constantin Brincoveanu, pe linga alte feluri de muzici se auzeau si citeva istrumente de coarde, cintate de tigani si care faceau o buna armonie.

In anumite imprejurari, lautarii devenisera indispensabili, chiar la intreprinderile teatrale. La 182625 elevii clericali ai seminarului metropolitan din Blaj, cu ocaziunea zilei onomastice a rectorului lor Simeon Crainic, reprezinta piesa 'Egloga pastorala' intr-un act si in versuri de Timotei Cipariu, la care orchestra teatrului era alcatuita dintr-un taraf de lautari-tigani.

O reorganizare a breslelor

Daca breslele lautaresti cistigasera, pe de o parte, moralmente, atit de mult, si li se ridicase demnitatea de om la gradul care-l meritau, pe de alta parte, ca o contrabalansare, aveau cele mai crude neajunsuri din partea reprezentantilor oficialitatii, din partea asa-ziselor vatasi de lautari, cari se dedau la cele mai nemaipomenite abuzuri. O serie de barbati, patrunsi de simtul dreptatii, in persoana boierilor R. Golescu, Gr. Brincoveanu, C. Cretulescu, Vacarescu, Balaceanu, Manu, Filipescu, toti din Bucuresti, in frunte cu mitropolitul Nectarie al Ungro-Valahiei, inainteaza, la 28 aprilie 1818, Domnului Ion Caragea26 urmatoarea jalba:

Prea inaltate Doamne

'Cu plecata anafora aratam Mariei Tale ca, mai inainte, in vechime, vatasii de lautari pe la alte orase, prin judete de margine, care pentru osteneala ce faceau cu cintare fara plata, cei de aici la Curtea domneasca si cei de la Craiova la Caimacarie si cei de la Focsani la Ipravnicat, avea obiceiul de lua vataful de nunta cite taleri unul, si de la lautarii ce se afla in acest oras, plocon de la fiescare pe an po bani 33, dupa cum se face dovada din alaturata copie de carte domneasca, ce s-au scos din condica Divanului ot leat 1775, de sint ani 43, iar alta mai mult suparare nu aveau locuitorii de catre armasie citusi de putin, nici vatasi de lautari in alte orase nu erau; apoi dupa vremi s-au tot intins cite putin in tara aceasta rinduiala de vatasi de lautari, pina au ajuns la toate judetele si la o mare catahrisis, de vinde armasia judetele precum vind huzmeturile domnesti, si acei cumparatori umbla din sat in sat si pe la toate circiumele de pe drumuri si pe la mori manastiresti si boieresti si oriunde gasesc un lautar, cit de prost, macar sa nu fi cintat la nici o nunta si chiar in circiuma stapinului lor, sau la moara sa, inca si pe baietii cei mici, care atuci se invata la lautarie, nu numai tiganii de vatra, ci si baietii ii prada si-i jefuiesc acei cumparatori, cu nume de avaet al vatasiei, luindu-le cit pot hrani de la dinsii, de la unii si pina la taleri 30, luind aceast avaet si chiar de la copii mici, din care acesta pricina ramin tiganii manastiresti si boieresti, in lipsa si saracie, de nu pot sa-si plateasca birul stapinilor lor sau sa-si faca poslusania. Prea inaltate Doamne, tiganii manastiresti sau boieresti de la inceputul tarii n-au fost suparati intru nimic de catre armasie, ce si-au cautat de poslusania si birul stapinului lor si pe dinsul l-au cunoscut stapin desavirsit al lor; iar cu aceasta urmare a armasiei, lasa jos lucrul stapinului lor si se duc de muncesc in alta parte si ce cistiga de abia platesc avaetul armasiei, iar stapinul ramine lipsit de dreptul folos ce se cuvine sa aiba de la robul sau, dupa cum din vechime au avut, neavind ce lua de la dinsul si nici raminindu-i vreme acelui tigan de birul si de poslusania stapinului sau; pentru care cu totii de obste ne rugam milostivirii Mariei Tale, sa se dea luminata hotarire, ca numai pe la orasele cele mari domnesti slobode sa fie vatasi de lautari si acei vatasi sa ia de la lautarii, ce vor fi locuitori chiar in acel oras, avaetul nuntilor si ploconul, care avaet si plocon, macar ca in vechime erau taleri unul de nunta si plocon pe ani bani33, dupa cum se dovedeste din mai sus-numita domneasca carte, ce se afla trecuta in condica Divanului, dar a se lua avaetul nuntii intreit, adica taleri 3, care avaet sa-l ia vataful de la toata ceata lautarilor ce se vor tocmi ca sa cinte la acea nunta iar nu de fiecare lautar pe ani taleri unul, iar nu mai mult, insa acest avaet si plocon sa-l ieie vatasii numai de la lautarii de vatra, ce locuiesc in orase mari slobode, iar de la alti lautari din orase mici si de prin sat, de la mosii manastiresti, boieresti si taranesti, si de la lautarii baieti ce umbla din loc in loc, si de la copii mici, ce invata lautaria, sa nu aibe voie de a lua nici un avaet de nunta, nici plocon, nici alt nimic, cu nici un fel de numire, ca sa poata fi destoinici tiganii manastiresti si boieresti cu agonisita ce vor putea dobindi sa-si plateasca birul stapinului lor sau sa le munceasca la trebuinta ce au, ca niste robi ce sint, pentru a cunoaste si robul ca are stapin, cum si stapinul ca are rob si a nu fi robul tras in doua parti'.




La acesta expunere a situatiei materiale nenorocite in care se aflau breslele lautarilor, domnitorul I.Caragea, in 9 mai 1818, da urmatoarea hotarire:

'Primita fiind Domniei Mele rugaciunea ce ne fac marii arhierei si Dumnealor velitii boieri prin aceasta obsteasca anafora, de a fi adica vatasii de lautari numai pe la orasele cele mari domnesti slobode, si acesti vatafi sa-si ea avaetul nuntilor si ploconul numai de la lautarii ce vor fi locuitori chiar intr-acel oras, o intarim Domnia Mea rugaciunea de mai sus aratata si hotarim ca apurure si asa sa se urmeze. Fiind ca vatasiile de lautari au apucat de s-au vindut pe anul urmator, inca de la trecutul ianuarie, si de se va face o staruitoare acelor vinzari, urmeaza a se pricinui nu putine judecati si prigoniri, de aceea, pomenim dumitale, epistatule al armasiei, ca nizamul de mai sus aratat sa se pue in lucrarea de la zi intii a viitorului ianuar cu leat 1819'.

Primul repertoriu muzical tiganesc

Daca in restristea vremurilor erau, in adevar, de acei care se puteau bucura de favoarea si protectia celor puternici, apoi acestia nu puteau fi decit lautarii; caci numai ei erau tovarasi nedespartiti ai tinerilor boieri, ai beizadelelor in toate intreprinderilor lor de ordin sufletesc. Inca pe la inceputul secolului al XVIII-lea,27 si poate mai inainte, lautarul era nelipsit la serenadele facute de un indragostit iubitei lui, cintind chiar el; iar taraful, alcatuit dintr-un flautist, tambalagist, chitarist sau cobzar si unul cu tambura il acompania. Versuri adaptabile unei melodii ocazionale, nu se prea gaseau, caci la un 'volum de poezii' nu se putea gindi nimeni, tiparirea lui ar fi jignit ighemoniconul boieresc al autorului, care putea face versuri numai in gluma si pentru anume scopuri de inchinare catre o doamna sau catre Maria Sa Voda. Tiganii care prindeau, din auz, toate stihurile ce zburau prin aer, formau biblioteca poetica vie, antologia cintatoare a tarii28 in ajutorul careia venea lyra elegantului Alecu Vacarescu, fiul lui Enachita, care suna sub multe ferestri, prin glasul cu foc al tiganilor, pe care Alecu ii plateste pentru a-i interpreta pofticios si asa de nerabdator lirismul29. Totusi, din cintecele Clucerului Alecu Vacarescu, compuse in 1795-1798, se gasesc din ele intr-o colectie de cintece ale lui Anton Pann, cu titlul de 'cintece de lume'. In cursul acestui secol, al XVIII-lea, pe Cimpia Filaretului se auzeau, in zi de petrecere, in tarafurile lautarilor cintindu-se:

Frunza verde de cicoare / La Filaret la izvoare / Mult e umbra si racoare / si apa racoritoare. Iar la inceputul secolului al XIX-lea: Frunza verde de orez / Vezi cu ochii si nu-mi crezetc. / Cind toca lui Radu Voda / ªedeam cu puica de vorbaetc. / Nu ma pedepsi stapina / ªi-mi spune ca ma iubestietc. / Aoleu, ce bataioasa / Nici cu asta nu tiu casaetc.30

La Bucuresti, odata cu venirea lui Gheorghe Lazar, multi tineri de invatatura l-au incurajat; dintre acestia Petrache Poenaru, Eufrodin Poteca, Anton Pann si altii s-au distins; cei mai multi insa, parasind cartea, au intrat la slujbasi pe la curtile boieresti. Ziua n-aveau de lucru, dar seara, cind era luna, rasunau mahalalele de serenade, invatau fetele sa cinte din chitara marsul lui Napoleon si din gura cintecul de moda 'Seine Minca'. Cintareti strasnici erau Anton Pann, Nanescu, Chiosa-fiul si Neculai Filimon, care erau veselia gradinilor lui Desliu, lui Pana Breslea, Iancu al Ralitii Moruzoaii, Barbucica al Titii Vacareascai, Costache Caragea, fratii Barcanescu si alti tineri din lumea mare, nu puteau fara dinsii, petreceau ziua in Cismigiu, cu lautari pe iarba verde, si cum rasarea luna, plecau cu chitare si cu flaute la serenade sub ferestrele fetelor. Nanescu care cinta bine din vioara si fusese elev al lui Dumitrache lautarul, compunea cintecele lautarilor din Scaune. Lui ii datoram pe: Ah! iubito, cale buna, / Dar, te rog, nu ma uita! sau: Ah! amor-amoras, / Vedea-te-as calugaras!

In Moldova, la Iasi, Alecu Vacarescu isi are colaborator contemporan pe logofatul Konachi poet si filosof, nascut la 14 octombrie 1777. O parte din bogata biblioteca a poetului Costache Konachi s-a gasit nu de mult.31 Erudit, cu educatie aleasa si de o cultura superioara, este autorul unei intregi opere poetice cu caracter, mai cu seama, sentimental. Poeziile lui Konachi Costachi, mai ales cele de dragoste, au fost destul de cunoscute. Lautarii le cinta la prilejuri felurite, potrivite fiind cu tonul lor de tristete usoara32. Iata ce se distinge, muzicalmente, din prefata editiei a doua, a poeziilor sale, editate de Vogoride-Konachi33.

'Moda pe atunci, eleganta suprema era, pentru tinerii boieri de a oferi jupineselor iubite concerte cu lautari, citeodata sub ferestrele lor, mai ales pe la plimbari, prin viile de la Copou, la sediul lui Bals (via lui Bals Dumbraveanu), de la Pester la deal sau prin gradinile domnesti de la Frumoasa, tarafe de lautari, intr-adins tocmiti, cintau cintece de dragoste, la adresa unei femei frumoase, care ea singura stia prea bine cui era inchinat, omagiul armonios, de care toti si toate profitau. Ofta tiganul, iar boierul se uita lung si primea rasplata dorita, o ochire sau un semn, Konachi negresit, pusese pe lautari sa invete poeziile sale, care le compunea cu prilejul fiecaruia din flacarile care-l aprindeau in tineretea sa, aducind asa un omagiu indoit, cu atit mai magulitor, zinei momentului. Prin lautari, care nu-si faceau scrupul a cinta si pentru altii cintece, pe care, Konachi, ii invatase pentru dinsul, multe din poeziile lui se popularizeaza sub un val subtire de anonimate, cu 50-60 ani inainte de a fi tiparite. Ajunsesera pina dincolo de Milcov, in vreme cind Vacarescu nu incepuse inca a cinta'.

Ovid Densusianu, in Literatura moderna vol II.1921, cautind sa explice prezenta unei aceleiasi poezii a lui Vacarescu si Konachi, presupune ca alta cale nu este decit ca Vacarescu trebuie sa fi auzit de la un lautar, care a popularizat, in Muntenia, versurile inedite ale lui Konachi. Ion Creteanu, fost membru al Curtii de conturi, spunea ca in primele sale tinereti, auzise cum lautarii din Bucuresti cintau cu un deosebit succes cintece care incepeau cu: Alearga, suflete, alearga / sau: Zori de ziua se revarsa / ªi eu ochii n-am inchis / Cum sa-i inchid cind ai revarsa / Paraie de foc nestins. sau: Pina a nu rasari / La Moldova-s calator / Vai mie! de cite ori / O sa lesin si-o sa mor34.

Erau versurile lui Konachi, boierul moldovean. In repertoriul ariilor pentru voce, pe linga cele mentionate mai sus, se cinta, in Moldova, de tarafurile lui Barbu din Iasi si Nastasa din Botosani, urmatoarele: 'Ajunga-ti, puiule', 'Luna, luna mult esti plina', 'Iata floarea vietii mele', 'Soarta mi-e ticaloasa', 'Vezi, milostiva, vezi', 'Daca strig cine ma aude', 'Ilenuta de la Peatra' si altele, care colectate si aranjate pentru voce si piano de D. Francois Roushitzchi, au fost tiparite in litografia revistei 'Albina' lui Gh. Asachi. In ceea ce priveste ariile de dans, francezul Petty, un cunoscut al poetului Vacarescu, spune ca, pe la 1784, incepuse a se introduce dansuri moderne si descrie petrecerea sa, la cel dintii bal romanesc in Bucuresti, in chipul urmator: 'Joi seara am fost la un bal, dat pentru nunta unui boier. Sala era plina de lume. Erau multe doamne imbracate greceste si romaneste, impodobite cu diamante si pietre scumpe. Totul era o magie Nevasta mea si fiica au jucat menuetul si apoi cadriluri destul de repede. La urma grecoaicele se incalzesc asa incit puteau sa joace ca englezeste.'35

Contele Lagarde, in descrierea calatoriei sale prin Tarile Romanesti, fiind invitat la curtea Domnitorului Caragea, spune ca dupa ce statuse la masa, 'dupa dulceturi si cafele, toata lumea merse in sala de bal, unde familia domneasca ocupa locul rezervat. Balul incepu cu un contradant englez, urmat de un cadril francez, un vals german si o mazurca polona, toate executate minunat. Muzica romaneasca cinta foarte bine. Macar ca horele romanesti erau dispretuite in saloanele bucurestene, totusi se juca una pentru distractia strainului'36.

Mai tirziu, prin anul 1813,37 lautarii nostrii isi categorisisera ariile de dans dupa ranguri sociale. Pentru poporul de jos aveau: hora, mocaneasca, briu, hirlauanca, corabioasa, rusasca, sirbeasca, iar pentru boieri: tampeta, matradu, manimasca, valtul, mazurca, englezul, ecosesa, cracovianca si poloneza, care erau la moda si nu se cintau decit in saloanele boierilor, la baluri. O nevoie reala indeplineau lautarii vremurilor si la diferite reprezentatii teatralo-muzicale. La Roman, Piatra Neamt si Vaslui, intre anii 1862-1864, artista cintareata romanca Maria Vasilescu, cu o trupa formata din artisti razleti, reprezinta o serie de vodeviluri, comedii si cintece si cantonete pe scene si sali de spectacole improvizate, in conditii imposibile.Totusi, publicul dornic de muzica si teatru, abstractie facind de acele necomformitati ale localului, asista in bloc. Aproape la fiecare reprezentatie cinta doine si cintece nationale, cu succese extraordinare, fiind pretutindeni acompaniata de o banda de lautarii tigani. La Vaslui, aceeasi trupa, dadu reprezentatii in conditii muzicale mai bune, cinturile vocale si cupletele erau acompaniate de un taraf de lautari mai priceput in scris-citit-ul muzical, ajutindu-i deci, cu mult folos, la acompaniament. Numai la ceremoniile funerare, breasla lautareasca intimpina o vajnica opozitie, din partea mai marilor bisericii, si, numai fortat de imprejurari, protopopul Constantin Vrabie din Birlad adreseaza, la 6 martie 1858, episcopului Meletie Istrate al Husilor urmatorul raport, prin care roaga sa de-a invoire ca la morti sa fie si lautari cu muzica.



Prea sfintite Stapine

'Multi dintre localnici vietuitori in aceasta politie Birlad, cind li se intimpla de se savirsesc din viata familii de ale lor, vin la mine si, cu staruinta, cer de a li se de-a voie ca, in vremea cind isi duc mortii la biserica spre inmormintare, pe linga preotii si slujitorii bisericesti, sa fie si lautari de musica, ca sa cinte in urma, punind inainte ca, aceasta orinduiala s-ar fi obisnuit atit in Capitala, precum si in alte orase: Galati, Focsani, Tecuci si aiurea si fiindca acum, in aceasta politie, acest feliu de obiceie nu si-au urmat pina acum, eu nici unuia nu i-am incuviintat cerirea, pira mai intii nu voi raportui Preosv.

Pentru care cu supunere raportuesc si ma rog sa am stapineasca dezlegare: sa incuviintam asemenea ceriri ci o fac localnicii Birladeni, ca sa le dau voie sa-si petreaca mortii cu lautari si cu muzica pin la biserici sau sa nu le incuviintez; caci pira cind voi primi stapineasca Preosfintiei voastre, nicidecum voi putea scapa de cerirea si supararea ce-mi fac'38.

Preludiile unei scoli de muzica instrumentala

Clasa aristrocatica, mai cu seama fii boierilor moldoveni si munteni, in contact cu civilizatia si cultura occidentala, simtea nevoia unei organizari serioase a tarafurilor de lautari din tara. Pina la infaptuirea unui inceput oficial de cultura muzicala, boierii, din initiativa si sacrificiu propriu, incearca sa se ocupe, de aproape, de aceasta latura culturala romaneasca. Ion Ghica, in scrisoarea catre Vasile Alecsandri, din 9 mai 188939, descriind o nunta care s-a celebrat in casa boierului Romanit, la 1827, intre altele, spune: 'Pe o galerie improvizata deasupra usii de intrare, doua muzici si un tacim de lautari alternau ariile de joc si de lume; muzica de la Golesti, cu muzica clucerului Alecu Nicolescu de la Rimnic si taraful lui Dumitrache Lautarul'.

Dinicu Golescu, boier iubitor de progres, dupa ce infiintase, sub directia distinsului profesor si patriot Florian Aron, o buna scoala romaneasca, la mosia sa din judetul Muscel, adusese de la Sibiu si un dascal de muzica, caruia ii incredintase instructiunea instrumentala a doisprezece tiganasi, din care acel maistru formase doi scripcari, doi flautisti, doi clarinetisti, un oboist, un fluieras, doi trimbitasi, un tobosar si un timbalist, pe care ii invata citeva arii, precum: valsul 'O! du main lieber Augustin', cintecul popular 'Was macht der Herr Popa', imnul austriac si citeva ceardase. Muzica lui Al. Nicolescu fusese organizata de celebrul maistru de gratii, Cocoratu. Banda aceasta se compunea din sase tigani robi ai clucerului Alecu, care cintau din cele 15 instrumente si anume: trei ghitaristi, care, pe cind operau cu degetele asupra coardelor instrumentelor atirnate de git, prin miscarea capului la dreapta si la stinga, suflau intr-un muscal sau nai infipt in cravata la inaltimea buzelor; un mandolist care, si acesta, deosebit de dulcele sau instrument, sufla si el, printr-o dispozitie identica, in fluierul lui Pan; un sunator de pirostri, care, ca si ceilalti, cinta si el din fluierul lui Pan. Al saselea artist, cel mai incercat din toti, avea legat de un genunchi o toba, de celalalt un timbal si, ca si ceilalti tovarasi, la piept fluierul lui Pan, iar pe cap o caciula de metal cu zorzoane si clopotei, care facea mare zgomot, cind scutura din cap, pe la soroace. Acesti artisti executau aria din Tancred 'di tanti palpiti', pe care spirtosul si glumetul nostru poet Iancu Vacarescu, le traducea unei cucoane prin cuvintele: 'Da tatii palmele si tatii pumnii'. Banda aceasta mai avea, in repertoriul sau aria 'Stella confidente', 'Son Tre Giorni che Nina' si 'Marsul lui Napoleon'.

Cit pentru lautarii nostri, ei nu aveau parte decit cam pe la sfirsitul balului cind, boierii, incepeau a prinde chef si le venea pofta de vro hora sau un cintec de lume, ca: Hai Ileana la poiana / Sa culegem buruiana/sau: Ah! Nurito, cale buna / Dar te rog nu ma uita.

Fragment din Istoria muzicii la Romani, Mihail Gr. Poslusnicu, 1921

NOTE:

1). In Romanii supt Mihai Voievod Viteazul de N.Balcescu se vorbeste de o banda de 8 trimbitasi,

probabil ca erau ostasi, vezi istoricul muzicii tiganesti.

2). Vezi: Istoria romanilor: Chipuri si icoane, p.71, de N.Iorga.

3). Vezi: Rev.p.i.-si fil.vol V, fasc.II, an III, 1885 de Gr.Tocilescu.

4). Vezi: biografia lui D.Cantemir.

5). Vezi: Comunicarea C.I. Karadja in.rev.istorica de N.Iorga No.10-12, 1920.

6). Vezi: Studii si documente, volVI,p.464.

7). Vezi: Acte si fragmente de N.Iorga si An.Ac.s.II, T.38p.76.

8). Vezi: Relatiunea lui I.Gramada, in Revista Viata Romaneasca din 1911.

9). Vezi: Ucraina moldoveneasca de N.Iorga, in An.Ac S II,T.35.

10). Vezi: Rev.Arhiva an: a,No 7 si 8 din 1899, comunicarea lui Petru Rosetti-Balanescu.

11). Vezi: Ist.rom.de N.Iorga,p.74 si 83.

12). Vezi: Ist.rom.de N.Iorga,p.77 si Scrisoarea Moldovei de D.Cantemir, Ed.Boldur-Latescu,p.17,19 si 34.

13). Vezi: Documentul 738 din Ist.Rom. la pag.806 de I,I.Nistor.

14). Vezi: Ist.V.A.Ureche, Tom I,p.95.

15). Vezi: Lautarii, de Pr.C.Bobulescu.

16). Vezi: Rev.Arhiva din 1892 ri.III,p.603 comunicarea lui Vespasian G.Erbiceanu.

17). Vezi: Dorohoiul in studii si documente de Gh.Ibanescu.

18). Vezi: Biserica cu averi proprii, editia Casei bisericilor p.177.

19). Vezi: Ist.Bucurestilor, de G.I.Ionescu -Gion, p.744.

20). Vezi: Bulet, Muzeului principal din Iasi 'Ioan Neculce'p.10

21). Vezi: Domnia lui Caragea, de V.A.Ureche, An.Ac. S II,T 22 p.151

22). Vezi: Ist.fanariotilor,p.200-218 si Istoria Bucurestilor de G.I.Ionescu -Gion, p.537.

23). Vezi: Almanahul muzical,p.1876 de Th.Burada si Ist.Moldaviei si Romaniei, de M.Carra 1857,p.128

24). Vezi: Arhiva No.7 si 8 din 1905 de T.T.Burada.

25). Vezi: An.Ac.Rom.an.1897-98 de V.A.Ureche p.85-86.

26). Vezi: Lautarii nostrii de Pr.C.Bobulescu

27). Vezi: Ist.Romanilor de N.Iorga,p.150.

28). Vezi: Femeile; de N.Iorga,p.150

29). Ist.Bucurestilor, de Ionescu Gion,p.696 si rev.Buciumul de Cezar Boliac din 1864,p.21.

30). Vezi: Ist.Romanilor de N.Iorga,p.150.

31). Vezi: Ist.lit.Romane de Prof.N.I.Apostolescu.

32). Vezi: Vogoride-Konachi,Conv.Literare No.9,1 dec.1886, vezi scrisoarea din Tecuciu, Conv.literare,

No.9, 1885; vezi Lautarii de C.Bobulescu, Mihail Gr.Poslusnicu - Istoria musiciei la Romani.

33). Vezi: Rev.Conv.literare No. 16,1922

34). Vezi: Comun. de C.I.Karadja in Rev.Istorica, de N.Iorga, ianuarie 1923,No.1+3,pag.10.

35). Vezi: Femeile in viata neamului nostru p.117 de N.Iorga.

36). Vezi: Almanahul musical pe 1876 de T.Burada.

37). Vezi: Documente Birladene de pr.I.Antonovici si Lautarii nostri de pr.C.Bobulescu.

38). Vezi: Revista Noua p.172.



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1199
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site