Pescuitul la
pluta
Aceasta tehnica
se refera in primul rand la pescuitul de finete la pestele albitura, mai marunt
ca albitura, rosioara, lin, caracuda, platica etc. precum si a pestilor
mari.
Alegerea locului pentru pescuitul cu pluta se face pe malurile cat mai aparate
de vant, adica dupa o perdea de copaci, dupa damburi sau sub maluri inalte, sub
protectia stufului, in ochiuri sau lacase facute de pescar in lac sau rau. La
apele curgatoare, locul trebuie ales fara vartejuri.
Adancimea locului de pescuit trebuie sa se cunoasca in prealabil si se poate
masura cel mai bine cu un fir cu plumb. De asemenea, este foarte important sa
se cunoasca structura fundului unde va sta momeala. Fundul albiei nu trebuie sa
aiba obstacole din lemn, crengi sau stuf uscat ori alta vegetatie.
Obstacolele din apa vor trebui sa fie cunoscute sau inlaturate, cele mai
recomandabile fiind vadurile cunoscute sau cele formate chiar de noi prin
curatirea fundului albiei.
Daca avem stuf in vad, acesta se taie sau se smulge si se grebleaza. In tot
cazul, stuful sau papura smulsa bine si greblata nu mai lastareste in acel
an.
Tehnica pescuitului cu undita si pluta pare a fi foarte simpla, iar dotarea,
clasica: varga, pluta, firul, plumbul, carligul, momeala, eventual
mulineta.
Varga: Importante sunt alegerea lungimii vergii si actiunea varfului ei.
Alegerea lungimii depinde de distanta de la care pescuim, de la mal sau din
barca, si de adancimea apei. Este important ca, de la varful unditei la pluta,
firul sa fie cat mai intins si pe cat posibil, usor oblic. Cu cat este mai
intins firul spre pluta, eventual firul sa stea pe apa, cu atat transmite mai
repede miscarea de infigere la ac si cu atat este mai mica influenta vantului.
Daca pestii sunt la un mal adanc (sau din barca) pescuim cu undite scurte,
deoarece manipularea cu o undita lunga este totdeauna mai dificila si infigerea
acului mai lenta.
Un exemplu de lungime corecta a vergii - daca pescuim la o distanta de 5 m de
mal si la o adancime de 1 m, ar trebui sa fie in jur de 5-6 m.
Firul: La pescuitul cu pluta folosim totdeauna un fir cat mai subtire posibil
(0,10-0,15 chiar mai subtire) si in functie de greutatea pestelui urmarit.
Pentru prinderea pestilor mici vom lega desigur si carlige mici. Cu un nailon
de 0,15 mm se poate prinde si crap, daca stim sa il obosim corect.
Pentru pescuitul albiturii mici din barca lungimea firului va fi cat undita,
pentru a putea fi lansata precis momeala in ochiuri si totodata pentru a aduce
prin pendulare precis spre noi pestele prins.
La pescuitul clasic de pe mal cu pluta lungimea firului trebuie sa depaseasca
lungimea unditei cu 20-30 cm, altfel pescuitul prezinta dificultati legate de
sensibilitatea si randamentul inteparii, precizia plasarii momelii si
dificultatea de a scoate repede pestele in minciog.
Esle preferabil ca firul sa pluteasca deasupra apei si sa nu se scufunde. Un
fir scufundat influenteaza sensibilitatea plutei la muscatura. De aceea, firul
se unge cu o unsoare din vaselina, trecandu-se printr-o carpa imbibata. La
terminarea partidei de pescuit firul se sterge obligatoriu cu o carpa uscata.
La pescuitul cu mulineta, ungerea firelor, precum si stergerea lor la
terminarea partidei sunt obligatorii din aceleasi motive.
Pluta serveste la sustinerea momelii la o anumita adancime si la sesizarea
imediata a momentului cand pestele musca. Materialul din care se confectioneaza
este diferit: din varf de porumb vopsit cu lac, pluta, celuloid, material
plastic spongios, plute cu antena etc. Important este ca materialul sa fie
usor, sa nu se imbibe cu apa (se acopera cu un lac) si sa se poata manevra
usor. Cea mai indicate forma este cea subtire, alungita, fusiforma, pentru ca
in timpul muscaturii momelii si infigerii carligului opune pestelui o
rezistenta minima.
Marimea si greutatea plutelor se aleg in functie de greutatea, plumbul pe care
il vom folosii si respectiv, de marimea pestelui scontat. Daca pescuim pesti
rapitori cu ajutorul unui pestisor viu, folosim mai bine plutele mari,
alungite, decat cele mici. In acest caz sunt recomandate unditele lungi, cu
plute glisante. De asemenea, cu astfel de plute obisnuite se poate pescui si
din barca, la distante marisoare, cu mulineta. Aici se foloseac si vergi
telescopice scurte, metoda buna pentru somn, crap etc. Referitor la culoarea
plutei daca avem in vedere faptul ca pe oglinda apei plutesc deseori bucatele
de lemn, frunze etc., si acestea nu deranjeaza cu nimic pestii, plutele ar
putea avea culori nedefinite, deci cenusii sau maro. Plutele rosii sau chiar
portocalii se observa mai bine de la distanta sau in amurg ori pe ceata. Dar
aceste plute mici rosii au dezavantajul in stufaris si vegetatie ca sunt
confundate cu insectele de catre broaste care le ataca si pana la urma se urca
pe ele, ceea ce, desigur, deranjeaza! Totusi, pentru distanta se prefera pluta
portocaliu-galbuie si alba.
Unii pescari care i-si confectioneaza singuri plutele, considera ca este mai
bine sa vopseasca pluta numai pe partea ce iese din apa, peutru a nu starni
banuieli pestelui. Partea care intra in apa se vopseste in maro, negru sau
verde, dupa cum este vegetatia in acel anotimp.
Plumbii: Scopul lor este sa pastreze momeala la adancimea dorita, astfel incat
firul de la pluta pana la momeala sa fie intins in pozitie verticala. Se
folosesc alice despicate sau tubulete mici, asa-numitii plumbi glisanti.
Important este ca plumbul folosit sa fie moale, pentru ca la eventualele
ajustari cu pluta sa se desprinda usor cu unghia si sa se taie cu briceagul.
Formele cele mai indicate ale plumbilor sunt cele alungite la ambele capete sau
ca o picatura.
Greutatea plumbilor de pe o linie trebuie astfel aleasa incat pluta sa fie
scufundata putin, la 3/4. La aprecierea greutatii trebuie sa tinem totdeauna
cont si de greutatea momelii. Greutatea plutei mai trebuie aleasa si in functie
de forta curentului apei in care pescuim sau de intensitatea valurilor, apoi in
functie de marimea pestilor din apa si nu in ultimul rand, de distanta la care
vrem sa aruncam momeala.
Asezarea plumbilor pe fir este diferita si se face atat in functie de viteza
curentului apei, cat si in functie de cat de repede vrem sa coboare momeala.
Daca, de exemplu, pescuim babusca la o adancime mare sau chiar pe fundul apei
si avem o greutate usoara, momeala o vor manca obletii sau rosioarele in
momentul in care aceasta coboara incet.
In apele curgatoare vom plasa greutatile mici grupate mai spre carlig (la fel
si in apele statatoare, daca vrem ca ele sa cada repede la fund. In caz
contrar, micile greutati vor fi grupate mai spre pluta. Primul plumb il fixam
la o distanta de 20-30 cm de la legatura strunei.
Cand pescuim chiar deasupra fundului apei, cu momeala grea, punem plumbul mai
departe de ac. Tot in cazul acesta, dar cu momeli relativ usoare si pentru ca
momeala sa se tina spre fundul apei, este bine sa asezam la aproxiroativ 15 cm
de ac o alice foarte mica si la alti 15-20 cm de aceasta, alta, mai mare; apoi,
in continuare si in directia plutei, continuam plasarea alicelor aproximativ in
ordine logaritmica, cate 5-10 in grupaj. Desigur, acest grupaj este valabil la
apele curgatoare, pentru a tine momeala cat mai 'calma'. In apele
statatoare, daca pescuim la jumatatea distantei dintre suprafata si fundul
albiei, greutatea mai mare se deplaseaza inspre pluta, iar ultimul plumb se
afla chiar sub aceasta.
In principiu, folosim o pluta cat mai mica, deci si o greutate cat mai mica, in
functie de imprejurarile in care pescuim. Astfel vom avea un pescuit sensibil.
Carligele: Marimea acestora depinde in primul rand de specia de peste pe care o
pescuim.
Evitarea rateurilor muscaturilor: Daca pluta se scufunda deodata in adanc,
semnalizeaza cu mici socuri regulate, deci, in mod normal, dupa inteparea
noastra, ar trebui ca prada sa fie prinsa' in carlig.
Canzele rateurilor pot fi ori atacul boartei marunte care
'ciuguleste' momeala, sau unele neconcordante intre volumul mare al
momelii si al carligului si greutatea mica a pestelui. Experienta unor pescari
consacrati si buni observatori arata ca unii pesti ciupesc chiar si firul de
nailon verde, crezand ca este vegetatie. Sunt unele rateuri provocate de viteza
pestilor cand se reped asupra momelii, mai ales daca sunt in grup si trag mai
multi de momeala.
In general, pescarul poate interpreta majoritatea rateurilor:
- Cand avem o pluta (cu struna si plumb verificate) suficient de lunga, care se
scufunda toata destul de brusc si nu putem agata pestele, inseamna ca avem de-a
face cu un grup de pesti prea vioi (sau flamanzi), sau plumbul este prea mare.
In acest caz reducem din grentatea plumbului, dar nu prea mult,
- Cand pluta 'zbarnaie', cum spun pescarii, adica la o muscatura de
peste mic, la o apa lina, pluta floteaza elastic, scurt, in sus si in jos,
inselator, dar nu se scufunda sub apa, iar momeala este mancata, inseamna ca
aranjamentul pluta-struna-plumbi este nereglat. Greseala consta in volumul mare
al plutei (nesensibila) fata de greutatea plumbilor. Din aceste motive pestele
de talie mica, ca rosioara, etc. cand musca momeala, aceasta are socuri rigide,
il determina sa scuipe imediat momeala, inainte ca pescarul sa poata intepa.
Sa se retina deci ca linia pluta-plumbii-momeala trebuie sa fie in asa fel
echilibrata, incat atunci cand momeala este muscata, pestele sa o poata deplasa
in jos natural, fara socuri, sau, cum spun pescarii, 'sa o poarte'
pana o inghite suficient si se poate face inteparea.
Totusi, si la o pluta sensibila, corect reglata cu plumbii si momeala mai sunt
'zbarnaituri', dar ele sunt datorate boartei care, fata de volumul
momelii, nu ne intereseaza. Pescarul sportiv va trebui sa discearna deci
'piscaturile' de boarta de muscatura unui oblete mic, de
exemplu.
Sunt imprejurari cand, la un carlig nr. 10 de exemplu bine echilibrat cu plumbi
si pluta, nu putem totusi agata pestele, desi simtim evident in mana muscatura.
In acest caz pot fi doua situatii:
a) Momeala este prea mare si pestii nu o pot inghitii si o
'ciugulesc' pana o sfarama; trebuie sa punem o momeala mai mica ca
volum, pentru categoria de pesti semnalati la acea adancime.
Pentru a putea scapa si de concurenta boartei, se poate marii consistenta momelii
la aluaturi sau amestecand momeala cu miez de paine alba, chiar pe loc in barca
sau pe malul baltii.
b) Carligul este prea mare si deci nu poate fi apucat de pestii mai marunti,
care isi semnaleaza prezenta. Se schimba imediat acul si chiar pluta; plumbul,
daca este mic si glisant, poate totusi ramane.
Din cele aratate mai sus se evidentiaza faptul ca pescuitul sportiv nu este o
chestiune de hazard. Marele secret al succesului este ca, aproape pentru
fiecare specie de peste, pe categorii de marime, sa avem o linie
carlig-plumb-pluta sensibila si o momeala adecvata cu o nadire corect facuta.
La acestea se mai adauga, desigur, cunoasterea felului de viata a pestelui in
functie de vreme, precum si a planctonului apei in care pestele cauta de
mancare.
