Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Biosfera si pedosfera

Biologie

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Hormonii care regleaza homeostazia calciului
Structura cromozomului la eucariote
RADIOBIOLOGIE
Ordinul Scorpiones
Clasa Holotricha
Insusirile proprii ale celulei: integritatea si heterogenitatea interna
Antropologia interpretativa ­ Clifford Geertz
Familia Mycoplasmataceae
CELULE SI TESUTURI
Membrana celulara

TERMENI importanti pentru acest document

: : : ce este pedosfera : :

Biosfera si pedosfera

  

        

Biosfera este cel mai nou invelis al Terrei, care diferentiaza in mod fundamental Pamantul de celelalte planete. Evolutia formelor de viata a parcurs un traseu lung, inceput acum 3,5 miliarde ani si pana la diversitatea actuala.
Solul este un mediu complex, viu, format la contactul dintre geosfere. Rolul sau in functionarea mediului inconjurator este foarte important, asigurand desfasurarea ciclurilor vitale.

Zonalitatea biopedoclimatica este legitatea geografica cu impactul cel mai mare in fizionomia actuala a planetei Pamant. Pornind de la forma Pamantului, pozitia si miscarile acestuia fata de Soare se realizeaza o diferentiere termica, si de aici, una biopedoclimatica structurata pe zone latitudinale.

1. Domeniile de viata ale Terrei

Definirea si limitele biosferei
Biosfera reprezinta invelisul terestru format din totalitatea organismelor vii. Raspandirea organismelor este inegala in celelalte invelisuri ale Terrei. in litosfera au fost gasite forme de viata sub forma unor bacterii, in zacamintele de petrol la o adancime de peste 3000 metri. Aceasta poate fi considerata limita inferioara a biosferei. Hidrosfera este populata mai ales pana la adancimea de 200-400 metri, care constituie limita patrunderii luminii solare. in atmosfera organismele sunt concentrate in partea inferioara a acesteia, pana la 50-70 metri. Astfel, se poate observa ca cea mai mare concentrare a formelor de viata se gaseste in zona de contact a geosferelor: litosfera, hidrosfera si atmosfera.

Din punct de vedere biologic organismele vii sunt organizate ierarhic: individ, populatie, specie, biocenoza. Biocenoza reprezinta totalitatea organismelor care traiesc intr-un spatiu fizic, cu conditii de vietuire omogene care se numeste biotop. Asocierea biotopului cu biocenoza formeaza ecosistemul.

Organizarea pe domenii, zone, etaje


Din punct de vedere al conditiilor specifice de viata si al raspandirii organismelor biosfera este organizata pe mai multe nivele spatiale.

In mod fundamental, din punct de vedere al conditiilor de viata pot fi diferentiate: domeniul terestru si domeniul acvatic.
Domeniul terestru corespunde celor 29% din suprafata terestra pe care o ocupa uscatul. In cadrul domeniului terestru raspandirea organismelor este determinata de doua legitati geografice: zonalitatea latitudinala si etajarea verticala.

Forma si pozitia fata de Soare determina zonaiitatea climatica a Terrei. Variatia factorilor climatici (precipitatii si temperatura) genereaza variatia latitudinala a vegetatiei si faunei de la Ecuator spre Poli in zone: zona polara sau a deserturilor reci, zona tundrei, zona padurilor de conifere, zona padurilor de foioase, zona stepei, zona deserturilor calde, zona savanelor si a padurilor subtropicale, zona padurilor ecuatoriale.

Aceeasi variatie a factorilor climatici cu altitudinea determina etajarea altitudinala a vegetatiei si faunei. in muntii zonei temperate se disting urmatoarele etaje de vegetatie: etajul padurilor de foioase, etajul padurilor de conifere, etajul tufarisurilor subalpine, etajul pajistilor alpine, etajul nivoglaciar.

Domeniul acvatic presupune conditii de viata specifice, reprezentand mediul marin si celelalte forme ale hidrosferei: ape curgatoare, lacuri, ape subterane, in care sunt prezente forme de viata.
Domeniul de viata marin corespunde la 71% din suprafata Globului. Raspandirea organismelor este determinata de caracteristicile apei: temperatura, salinitate, luminozitate. Se disting trei zone biotice cu caracteristici specifice: zona litorala (in apropierea tarmurilor), zona pelagica (in largul marilor si oceanelor) si zona abisala (la cele mai mari adancimi).
Zona litorala cuprinde masa de apa si biocenozele specifice acesteia din zonele de tarm, din zona platformei continentale, pana la adancimea de 200-250 metri. Datorita conditiilor favorabile oferite de apele dulci, incarcate cu nutrienti de pe continent, a temperaturiii mai ridicate, a patrunderii luminii aceasta zona este foarte bine populata cu organisme vegetale si animale. Biocenozele bogate si variate cuprind alge verzi, brune si rosii, plante acvatice si numeroase animale marine.
Zona pelagica cuprinde stratul de apa din largul oceanelor lipsit de tarmuri sau substrat solid. Cea mai importanta comunitate vie a acestei zone este planctonul, alcatuit din totalitatea organismelor care plutesc liber in masa apei si sunt lipsite de mijloace proprii de locomotie. Alaturi de plancton, care constituie veriga primara a lantului trofic marin, aici se intalnesc: pesti, sepii, caracatite, cetacee, delfini, rechini.

Zona abisala cuprinde masa de apa situata in apropierea fundului oceanic, dincolo de limita de patrundere a luminii. Formele de viata sunt adaptate conditiilor extreme: temperatura scazuta, lipsa luminii, presiune ridicata. Organismele sunt mici, lipsite de culoare, au proprietati luminiscente si forme ciudate.

2. Solurile

�?�Definirea pedosferei
Pedosfera reprezinta invelisul discontinuu de la suprafata scoartei terestre alcatuit din totalitatea solurilor. Solul este stratul superficial al scoartei terestre care s-a format prin transformarea rocilor si materiei organice, sub actiunea factorilor fizici, chimici si biologici, la contactul dintre litosfera, atmosfera, hidrosfera si biosfera.
Pedologia este stiinta care se ocupa cu studiul formarii, evolutiei, clasificarii, raspandirii si utilizarii rationale a solurilor. Solul indeplineste prin calitatile lui functia de mijloc de productie in agricultura. in unele regiuni ale Globului solul reprezinta inca principalul mijloc de subzistenta pentru numeroase comunitati umane.

Factorii si procesele pedogenetice
Factorii pedogenetici reprezinta totalitatea elementelor care contribuie la formarea solului. Principalii factori pedogenetici sunt: roca, clima, organismele, relieful, timpul si activitatile antropice.
Roca se constituie ca baza minerala. Diferitele tipuri de roci duc, prin proprietatile lor, la formarea unor soluri diferite. De asemenea, prin variatia celorlalte conditii pedogenetice (clima, vegetatie, relief) pe aceleasi tipuri de roci pot lua nastere soluri diferite.

Clima influenteaza procesul de formare a solurilor prin intermediul principalelor elemente climatice: temperatura si precipitatiile, care actioneaza direct asupra procesului de pedogeneza determinand procesele fizice si chimice (dezagregare, alterare). Temperatura si precipitatiile sunt elemente hotaratoare in stabilirea vegetatiei si faunei specifice pentru un teritoriu. Astfel, clima este un factor decisiv in zonalitatea latitudinala a elementelor biopedogeografice.
Organismele vii (plantele verzi superioare, unele animale si microorganismele) au un rol esential in procesul de formare al solului. Ele contribuie la acumularea materiei organice, care diferentiaza solul de roca initiala pe care se formeaza. Sub actiunea organismelor vii resturile vegetale si animale din sol sunt transformate in compusi simpli (apa, dioxid de carbon, saruri minerale) sau compusi complecsi (humusul).

Relieful impune prin altitudine etajarea tuturor componentelor geografice. Strans legat de etajarea climei si vegetatiei solurile vor respecta aceasta legitate. O influenta aparte asupra procesului de formare a solului o au versantii. Acolo unde au pante mari si sunt lipsiti de vegetatie eroziunea este mai intensa decat pedogeneza si profilul solului poate fi erodat in intregime.

Timpul se refera la varsta solurilor. Se considera ca pentru formarea unui sol matur cu un profil bine dezvoltat este nevoie de mii de ani (5.000 - 10.000 ani). in aceasta perioada de formare este necesara mentinerea relativ constanta a factorilor pedogenetici.

Activitatile antropice sunt factorul pedogenetic cel mai activ. Exploatarea nerationala a solului produce atat reducerea fertilitatii acestuia cat si subtierea profilului, pana la distrugerea in totalitate a stratului de sol.
Procesele pedogenetice sunt date de totalitatea proceselor fizice, chimice si biologice care conduc la formarea invelisului de sol. Principalul proces de natura fizica este dezagregarea, care constituie etapa initiala in formarea solului (pe roci dure). Procesele de natura chimica sunt cunoscute sub denumirea de alterare, si cuprind totalitatea transformarilor chimice pe care ie sufera solul. Procesele biologice sunt legate in special de acumularea materiei organice in sol.

Alcatuirea solului

Partea solida a solului cuprinde materie minerala provenita din dezagregarea si alterarea substratului si materie organica provenita din acumularea resturilor vegetale si animale. Partea lichida a solului este reprezentata de apele de provenienta pluviala sau subterana, care la trecerea prin sol se incarca cu diferite substante solubile alcatuind solutia solului. Partea gazoasa este data de aerul din sol, care provine din aerul atmosferic dar are compozitia chimica diferita datorita proceselor biochimice din sol.

Proprietatile solului
Cea mai importanta proprietate a solului este fertilitatea (pune la dispozitia plantelor substante nutritive, apa si aer, pentru buna dezvoltare a acestora).

Culoarea solului este proprietatea cea mai importanta in recunoasterea tipurilor de soluri si este data in specia! de compozitia partii sale solide. in functie de compozitia lor, orizonturile dintr-un profil de sol au diferite culori.
Textura se refera la ponderea pe care o au particulele de argila, praf si nisip. Textura fina inseamna continut mare de argila, iar textura grosiera prezenta masiva a particulelor nisipoase.
Structura are in vedere modul de grupare a particulelor solului in agregate de diferite forme si marimi.
Profilul de sol reprezinta succesiunea pe verticala a straturilor componente ale solului. Aceste straturi cu grosime, alcatuire si proprietati diferite se numesc orizonturi. Numarul, felul si succesiunea lor este specifica pentru fiecare tip de sol. Principalele orizonturi comune ale profilului de sol sunt:

O - orizont format prin acumularea ia suprafata solului a materiei organice in curs de descompunere. Se mai numeste litiera.
A - orizont alcatuit din componente organice si minerale, situat la suprafata solului si caracterizat prin acumularea humusului, avand in general culoarea neagra sau brun inchisa.
E - orizont alcatuit din componente minerale (mai ales nisip si praf) datorita spalarii particulelor de argila spre orizonturile
inferioare si fiind in general deschis la culoare.
B - orizont imbogatit in argila care provine fie din alterarea substratului, fie din acumularea argilei spalate din orizonturile
superioare Asi E.
C - orizont mineral format prin dezagregarea substratului. R - substratul dur, neafectat de procese de pedogeneza.

Tipurile de soluri
            
Caracteristicile solului variaza de la o zona la alta in functie de numerosi factori, cum ar fi clima si altitudinea. In fiecare zona climatica predomina un tip de sol. In zonele calde se inzilnesc solurile rosii (culoare rosie) si laterite (de culoare balbena), sarace in humus si saruri minerale. In stepe si deserturi solurile sunt cenusii sau brune. In zonele temperate, predomina cernoziomurile de culoare neagra si cu fertilitate ridicata, solurile brune si podzolurile legate de portiunile forestiere. Exista circa 720 de variatii de sol, fiecare din ele avind ceva caracteristic.

     Solurile cenusii albice (denumirea precedenta – cenusii deschise de padure) se intilnesc fragmentar pe rocile luto-nisipoase, suportate de argile la adimcimea de 150-200 cm. S-au format sub padure in majoritate carpinete-quarcete. Orizontul superficial ocric trece evident intr-suborizont albic (cu SiO2 amorf), slab structurat. Spre adimc acest suborizont trece in brun-roscat cu structura columnara sau prismatica si dura.

     Solurile cenusii molice (denumirea precedenta –cenusii inchise de padure) s-au format in conditiile padurilor de stejar cu invelis ierbos dezvoltat. Le este caracteristic un orizont A molic humnificat, cu structura grauntoasa mare, cu caracter eluvial slab pronuntat.

     Solurile cenusii vertice se formeaza sub padurile de quarcete- carpinete, pe roci argiloase grele. Formarea profilului este influientata de componenta rocii materne. Are totodata particularitati vertice (nuante verzui, fete de alunecare, abundenta de argila fina).

     Cernoziomurile se deosebesc prin caracterul acumulativ, bine humificat (la adincimea de 80-100 cm continutul de humus depaseste 1%) structurat si afinat (molic). Regimul de umiditate – periodic percolativ si nepercolativ. Reactia solului este neutra sau slab alcalina. Cernoziomurile se formeaza sub paduri preponderant quarcete si cu invelis ierbos. Profilul cernoziomului are caracter molic relativ humnificat. Cernoziomul ca tip este reprezentat de 5 subtipuri – argiloiluvial, levigat, tipic, carbonatic si vertic.

      Cernoziomurile argiloiluviale s-au format sub padurile de stejar cu invelis de ierburi bine dezvoltat, care contacteaza cu stepele mezofite. Orizontul de la suprafata este de tip molic, fara caractere de eluviere si doar slab pudrat cu SiO2. Orizontul B in partea inferioara are caracter iluvial cu continut mai ridicat de argila fina, structura poliedrica, tasat.

     Cernoziomurile levigate se formeaza in conditiile stepelor mezofite ale zonei de silvostepa, dar se intilnesc si sub paduri de stejar cu invelis ierbos. Profilul are un caracter general molic, levigat, adica lipsit totalmente de carbonati. Ca regula, prezenta carbonatilor (efervescenta) incepe ceva mai jos de limita inferioara a orizontului B.

     Cernoziomurile tipice reprezinta subtipul modal al tipului. Se formeaza in conditii de stepa, uneori cu pilcuri de stejar pufos. Orizontul A este bine humificat, structurat si afinat. Orizontul B este de tranzitie, fiind mai slab humificat, cu structura grauntoasa mare si bogat in diferite forme de carbonati. Subtipul se divizeaza in doua: moderat humifere si slab humifere. Primele se formeaza sub stepele mezofite si xerofite cu pilcuri de stejar pufos, iar ultimele se formeaza sub steeple xerofite cu comunitati de negara si paius.

     Cernoziomurile carbonatice se formeaza in conditiile stepelor xerofite si doar partial cu pilcuri de stejar pufos. Sunt slab humificate ca cele precedente, cu strustura mai putin stabila. Contin carbonati chiar de la suprafata.

     Cernoziomurile vertice se formeaza in conditii de stepa, pe roci argiloase cu continut ridicat de argila fina. Orizontul A este molic, structurat, insa tasat, dur. Orizontul B, fiind si el in genere molic are caractere vertice - nuante verzui, structura bulgaroasa mare, fete stralucitoare. Dupa nivelul si continutul carbonatilor cernoziomurile vertice pot fi carbonatice, tipice sau levigale (caracter la nivel de gen).

     Redzinele se formeaza pe calcare si marne, atit sub influienta asociatiilor ierboase de stepa, cit si de padure. Procesele pedogenetice se produc doar in stratul alterat de la supratata rocilor calcaroase. Profilul  solurilor redzinice este tipul fara orizontul de tranzitie B. Orizontul superficial are caracter molic-humificat, structurat, uneori scheletic, suportat de roca. Redzinele se divizeaza in doua subtipuri: levigate si tipice.

     Vertisolurile se formeaza in conditii de stepa si silvostepa, sub vegetatie ierboasa, pe roci argiloase grele (continut mare de argila fina). Procesele pedogenetice sunt conditionate de proprietatile specifice ale acestor roci, care in stare umeda gonfleaza, iar in stare uscata crapa. Solificarea se produce doar in stratul de la suprafata. Astfel, solul prezinta un strat amestecat, de culoare cenusie inchisa, uneori cu nuante verzui, avind o structura bulgaroasa mare, cu fete de alunecare. Vertisolurile se divizeaza in subtipuri: molic si ocric.

     Solurile cernoziomoide se formeaza in conditii de stepa si silvostepa, pe terenurile unde periodic sau permanent persista un surplus de umezeala. Pentru profilul acetor soluri este caracteristi orizontul A molic, bine humificat si structurat. Orizontul B are caracter hidric conditionat de pinza capilara sau nivelul ridicat al apelor freatice. Se divizeaza in doua subtipuri- levigate si tipice.

     Mocirlele se formeaza in arealele cu exces de umiditate. Nivelul apei freatice se afla in profil, ajungind pina la suprafata. Solurile sunt mlastinoase, procesele pedogeneze au caracter anaerob. Mocirlele pot fi tipice, gleice si turbice.

     Solurile turboase se formeaza in conditii permanent anaerobe, cind ramasitele plantelor hidrofile se descompun prea putin si se conserveaza in sol sub forma de turba. Solurile turboase pot fi de doua feluri: tipice si gleice.

     Soloneturile se formeaza in conditii de stepa, pe rocile argiloase care contin saruri solubile (NaCl, Na2SO4 etc.). Principalele caractere sunt conditionate de prezenta cationilor de Na care partial inlocuiesc in complexul absorbtiv Ca. Prezenta Na conduce la formarea humatului de Na, care, spre deosebire de humatul de Ca, este mai solubil si mai cafeniu. Structura devine bulgaroasa sau columnara. Profilul solonetului consta din orizontul A cu caracter solodizat-cenusiu deschis, lamellar, columnar. Grosimea profilului este relativ mica (50-60 cm).

     Solonceacurile se formeaza sub influienta apelor fretice mineralizate. Evaporarea apei conduce la acumularea in profil si la suprafata solului a sarurilor solubile. Dupa nivelul apelor freatice se divizeaza in doua – molice si hidrice.

     Solurile deluviale se formeaza la baza versantilor si in vai pe contul parcelelor neselectate, transportate de torentii de scurgere. Profilul acestor soluri consta din straturi de material solificat ( humificat, structurat) mai mult sau mai putin transformat de procesele pedogenetice actuale locale. Aceste soluri sunt foarte profunde, humificate si bine structurate. In functie de caracterul materialului initial solurile deluviale pot fi molice sau ocrice.

     Solurile aluviale sunt cele mai tinere si se formeaza in luncile riurilor pe depunerile aluviale recente. Ele se divizeaza in subtipuri-tipice, hidrice, vertice, si turbice.solurile aluviale pot fi salinizate, solonetizate, si gleizate.

     Solurile de padure se formeaza in conditii de silvostepa si sub paduri de foioase insotite de un covor ierbos. Se caracterizeaza prin faptul ca stratul de sol are o grosime mica si contine o cantitate mica de humus. Solurile de padure se divizeaza in doua tipuri : cenusii de padure si brune de padure.

     Solurile cenusii de padure se formeaza sub paduri de stejar, stejar cu artar, sau amestec de tei si frasin. Se evidentiaza doua subtipuri principale: cenusii tipice si cenusii-inchise de padure. Profilul lor este bine evidentiat in orizonturi genetice. Grosimea solului variaza de la 40 pina la 90 cm, carbonatii apar, ca regula, la adimcimi de 120-150 cm, au o structura glomerulara-nuciforma. Contin substante in cantitati insuficiente, dar reactioneaza pozitiv la introducerea ingrasamintelor naturale si la cele chimice de azot.

     Solurile brune de padure se formeaza sub padurile de fagsau de stejar. Au un profil slab diferentiat in orizonturi genetice. Culoarea lor este brun-deschisa uneori roscata, structura glomelurala, cu o compozitie mecanica usoara. Regimul hidric este suficient. Solurile nu contin carbonati si sunt favorabile pentru plantatiile de pomicole si soiurile de tutun aromat.

Definirea zonelor biogeografice

Omogenitatea climatica, biotica si pedogeografica derivata din diferentierea termica latitudinala a condus la identificarea zonelor biopedogeografice.
Zona padurilor ecuatoriale este extinsa pe 5 ? de o parte si alta a Ecuatorului si ocupa suprafete reprezentative in Africa (bazinul Congo, golful Guineei), America de Sud (bazinul Amazonului), Australia (nord-est), Indonezia.
Temperaturile constant ridicate de 25 ?-30 ?C si precipitatiile abundente de 1500-2000 mm anual au favorizat dezvoltarea unei vegetatii forestiere luxuriante. Padurea ecuatoriala are un caracter stratificat, rezultat al luptei pentru lumina. Dintre speciile arborescente mentionam palmierii (de cocos, bananierii, de ulei), arborele de cacao, ficusi, mahonul etc. Pe trunchiurile arborilor sunt fixate liane si plante epifite. in regiunile de tarm, cu variatii ale nivelului apei, se dezvolta padurile de mangrove, alcatuite ? din arbori sustinuti de radacini adventive.

Fauna padurilor ecuatoriale este foarte variata si cuprinde specii adaptate conditiilor de viata arboricole (maimute, pasari), diverse reptile, precum si animale carnivore care patrund din savana.

Solurile sunt profunde, rezultat al unor procese pedogenetice intense. Caldura si umiditatea mare accelereaza alterarea materiei organice si spalarea substantelor solubile din sol. Astfel solurile sunt lateritice, sarace in humus si cu fertilitate relativ scazuta.

Zona padurilor musonice este o varianta azonala a padurilor ecuatoriale specifica sud-estului Asiei (coasta Malabar din India, tarmurile Thailandei si Myanmarului), regiune aflata sub influenta circulatiei atmosferice musonice. Se caracterizeaza prin alternanta a doua sezoane, dintre care cel secetos destul de scurt ca sa nu afecteze caracterele ecuatoriale ale vegetatiei si faunei.

Zona savanelor si a padurilor subecuatoriale ccorespunde zonei de tranzitie climatica intre Ecuator si Tropice, manifestata prin aparitia a doua sezoane: unul cald si ploios si altul cald si secetos. Aceasta zona cuprinde teritorii situate intre 5 ? si 15 ? latitudine nordica si sudica: Africa, America de Sud si Centrala, nord-estul Australiei si Asia (India, Indochina).
Vegetatia este alcatuita preponderent din ierburi inalte (pana la 2-3 m) printre care apar insular specii arbustive si arborescente (baobabul, accacia). Fauna este foarte variata si cuprinde ierbivore mari (antilopa, girafa, zebra, bivolul) si carnivore (leul, ghepardul). in lungul marilor rauri, populate de crocodili, patrund padurile ecuatoriale sub forma padurilor galerii.
Solurile sunt bine dezvoltate, favorizate de prezenta vegetatiei bogate, au culori galbene sau rosiatice si se numesc laterite. Evaporatia intensa din sezonul secetos cauzeaza formarea unor cuirase la suprafata solului.

Zona deserturilor si semideserturilor calde cuprinde suprafetele de uscat din regiunea tropicelor intre 18 ? si 25 ? latitudine sudica si nordica. In emisfera nordica cele mai importante deserturi sunt in Africa (Sahara), in Asia (desertul Arabiei, Thar in India), in America de Nord (Mexic). in emisfera sudica deserturile ocupa suprafete mai restranse: in Australia (Marele Desert de Nisip, Gibson), in Africa (Kalahari si Namib), in America de Sud (Atacama).
Conditiile climatice sunt caracterizate de precipitatii scazute (sub 250 mm anual), temperaturi ridicate, variatii termice diurne foarte mari (20 ?C), evaporatie intensa.

Vegetatia este discontinua si are adaptari specifice lipsei umiditatii (plante xerofite). Unele plante au sistemul radicular foarte profund, altele si-au dezvoltat tesuturi pentru a acumula apa (plante suculente).
Fauna prezinta si ea adaptari specifice conditiilor aspre. Sunt prezente reptilele (serpi), rozatoarele (iepuri, soareci), dintre ierbivore camila, si unele carnivore.

Solurile din aceste zone apar sub forma unui strat discontinuu. Ele au un profil scurt, sunt sarace in material organic si bogate in material scheletic (sfarmaturi de roci, nisip). Din cauza evaporatiei intense sarurile se depun la suprafata formand o crusta lucioasa (patina desertului).

Zona subtropicala nu alcatuieste o centura circumterestra propriu-zisa, ci apare in cateva variante regionale: mediteraneana, subtropicala umeda si semidesertica.
Regiunea mediteraneana corespunde teritoriilor situate in jurul Marii Mediterane. Are un climat cu ierni blande, ploioase si veri calde, secetoase. Vegetatia se compune din arbori cu frunze vesnic verzi (maslinul, stejarul verde, stejarul de pluta), arbusti aromatici (mirtul, leandrul). Padurile naturale au fost distruse iar in locul lor s-a instalat o vegetatie secundara alcatuita din arbusti care poarta diverse denumiri regionale: maquis sigarriga (in sudul Europei), chaparal (in California).
Regiunea subtropicala umeda este specifica fatadelor estice ale continentelor, dar se dezvolta mai ales in China, pe litoralul Golfului Mexic si Florida.

In emisfera sudica aceste caractere sunt prezente in estul Braziliei si estul Australiei. Precipitatiile bogate se datoreaza circulatiei atmosferice detip musonic dinspre ocean si favorizeaza dezvoltarea unei vegetatii bogate cu specii arborescente cu frunze vesnic verzi: eucaliptul, magnolia, arborele de camfor si ferigi arborescente.

Regiunea semidesertica cuprinde teritorii din Turcia, Siria, Iran, Afganistan, Pakistan, Tibet, SUA(Nevada si Arizona), iar in emisfera sudica areale mai restranse din sudul Africii, al Australiei si al Americii de Sud.

Zona stepei alcatuieste o fasie care se intinde din Ungaria, peste Ucraina si Rusia pana in Mongolia. in America de Nord formatiunea vegetala echivalenta se numeste prerie si ocupa marile campii din Canada si SUA. in America de Sud apare in estul Argentinei si sudul Uruguayului si se numeste pampas. in emisfera sudica, apare insular in Africa de Sud si se numeste veld.

Climatul este temperat continental, cu veri calde si secetoase, si ierni reci, geroase. Precipitatiile scad odata cu departarea de ocean, de la 700-800 mm pana la 400 mm in interiorul continentelor.
Vegetatia specifica este cea ierboasa cu specii de graminee, cu radacini dense care produc dezvoltarea solului. Fauna este alcatuita din rozatoare (soarecele, popandaul), carnivore (vulpea, lupul), reptile, pasari etc.
Fasia de tranzitie dintre stepa si padurile de foioase, in care vegetatia ierboasa alterneaza cu cea arborescenta se numeste silvostepa.

Zona padurilor de foioase este caracteristica mai ales emisferei nordice ocupand suprafete in Europa Vestica si Centrala, sudul Siberiei, estul Asiei (China, Coreea si Japonia). in emisfera sudica suprafetele ocupate sunt reduse la sudul statului Chile, sud-estul Africii, sud-estul Australiei si Noua Zeelanda.
Clima cu patru anotimpuri este caracterizata de precipitatii bogate (500-1000 mm anual) si temperaturi moderate, in functie de raportul cu bazinele oceanice climatul poate avea accente oceanice, de tranzitie sau continentale, care se vor reflecta si in componetele biopedogeografice.
Vegetatia specifica este alcatuita din specii de arbori cu frunze cazatoare, dominate de fag si stejar dar cu prezeta ulmului, frasinului, carpenului, artarului si chiar a coniferelor. Fauna este bogata si variata. Dintre ierbivore sunt prezente caprioara, mistretul; dintre carnivore lupul, vulpea, nevastuica si numeroase pasari.
Solurile sunt brune de padure, profunde, bogate in materie organica. Materia organica de la suprafata solului se descompune lent, rezultand o fertilitate buna.

Zona padurilor de conifere are o extindere mai mare in emisfera nordica sub forma unei fasii continue care cuprinde America de Nord, Asia si Europa de Nord.
Clima este temperat rece, cu ierni care dureaza 5-8 luni cu precipitatii relativ reduse (400-500 mm annual).
Vegetatia este alcatuita din specii de conifere: bradul Douglas, pinul alb si molidul in America de Nord si molidul, bradul, pinul si larixul in Europa de Nord si Asia. Padurea densa din zona siberiana se numeste taiga.
Fauna cuprinde animale cu blana adaptate frigului iernii (jder, samur, hemelina), cerbul, ursul si diferite pasari.

Solurile au fertilitate redusa si au culoare cenusie (podzolul). Descompunerea materiei organice se face lent si are caracter acid. Din cauza stagnarii umiditatii sunt frecvente mlastinile si turbariile.

Zona tundrei se situeaza in continuarea padurilor de conifere si ocupa suprafete in Asia (nordul Siberiei), Europa de Nord, America (nordul Canadei si Alaska), extremitatea sudica a Americii de Sud si insulele antarctice. Trecerea de la padurile de conifere la tundra propriu-zisa se face printr-o fasie de tranzitie in care apar palcuri izolate de arbori si arbusti pe fondul vegetatiei ierboase numita silvotundra.

Climatul este aspru, sezonier, cu predominarea anotimpului rece. Temperatura medie anuala este negativa si precipitatiile scazute (200-300 mm anual).
Substratul este permanent inghetat pana la adancimi ce depasesc 200 m, dezghetandu-se doar vara pe o grosime de cativa metri. Solul este sarac in materie organica si caracterizat prin prezenta sfarmaturilor de pietre (litosol).
Vegetatia este formata din plante ierboase, muschi, licheni si arbusti pitici (salcii, mesteceni). Fauna cuprinde rozatoare si ierbivore (iepurele, lemingul - un fel de harciog, vulpea, renul, boul moscat).
Zona polara sau a deserturilor reci cuprinde teritoriile arctice (insulele nordice, Groenlanda) si antarctice caracterizate prin prezenta aproape permanenta a platosei de gheata. Conditiile climatice sunt foarte aspre cu temperaturi foarte scazute si vanturi puternice, astfel incat formele de viata sunt reduse la alge, licheni si animale marine (foca, pinguinul, ursul polar). Solurile sunt aproape inexistente, locul lor fiind luat de stratul permanent de gheata, sau substratul vesnic inghetat.

                                      Animalele si de ce conteaza ele

    Adesea se declara, in special de catre anumite grupuri religioase, ca animalele au fost puse pe Pamant pentru ca oamenii sa le foloseasca dupa bunul lor plac. Acest punct de vedere ajuta la explicarea gradului in care omenirea abuzeaza de animale.     

    Ar trebui sa reflectam asupra respectului pentru viata si a importantei lui in a sugera respectul nu numai pentru ceilalti oameni, ci de asemeni si pentru toate formele de viata, fie ele animale sau vegetale. Toate acestea isi au locul lor in lume.

    Adesea auzim ca de vreme ce animalele sunt specii diferite de oameni, modul in care le tratam nu este important. Oamenii care trateaza pe ceilalti oameni cu respect sunt mai predispusi sa arate respect si fata de alte specii

    Se cunoaste faptul ca animalele simt durerea si suferinta si manifesta spaima. Nu putem intelege pe deplin procesele lor de gandire, dar exista dovezi ca animalele au propriile lor societati si mod de viata.

                                                          PESTI

    Definitia pestilor: In general, pestii traiesc in apa toata viata lor, respira oxigen din apa prin organe speciale numite branhii, au solzi si inotatoare, sunt animale cu sange rece si dau nastere puilor din oua. Exista insa si unele exceptii, nu toti pestii au solzi si sunt si cativa care nu dau nastere puilor din oua. In aceste cazuri ouale se dezvolta in interiorul mamei si ea naste pui vii ca un mamifer.

CrabCrevetePestele arlechin

Pisica de mareTiparCalut de mare

                                                     REPTILE

    Definitia reptilelor si a amfibiilor: Reptilele si amfibiile au plamani pentru respirat, nasc pui din oua si au sange rece - corpul lor nu produce caldura proprie ci isi ia caldura de la soare. Caldura corpului lor se schimba in functie de caldura mediului inconjurator.
    Reptilele au pielea uscata, groasa si solzoasa si isi lasa ouale sub pamant.
    Amfibiile sunt adaptate unei vieti duble: in apa si pe uscat. Au pielea umeda, moale, isi lasa ouale in apa sau in arii umede. Isi incep viata in apa si apoi, ca adulti, corpul lor incepe sa se adapteze vietii pe uscat

Crocodil        Broasca testoasa de apa

                                                     PASARI

    Definitia pasarilor: Pasarile au sange cald, au corpul acoperit cu pene, au cioc si dau nastere puilor clocind oua. Exista pasari care desi au aripi nu pot zbura si unele pasari care pot inota in apa.

BatlanBufnitaVulturPinguini

                                                    INSECTE

    Definitia insectelor si a arahnidelor: In general au o carapace tare in exteriorul corpului, au multiple perechi de picioare, respira prin niste gauri in interiorul corpului, au sange rece si dau nastere puilor din oua.
    Insectele au 3 perechi de picioare, antene pentru a 'simti' mediul inconjurator iar corpul este format din 3 parti: cap, abdomen si torace. De obicei au aripi.
    Arahnidele au 4 perechi de picioare numite tentacule, au corpul format din 2 parti: cap si abdomen. Nu au aripi.

AlbinaFlutureFurnicaGargarita

                                                 MAMIFERE

    Definitia mamiferelor: In general au corpul acoperit cu par, au sange cald si nasc pui vii pe care ii hranesc cu lapte.

VeveritaCamilaElefantMagar

OaieRenTigruZebra

 

                                     CURIOZITATI

    Curiozitati mamifere

    1. Cangurul nu poate merge inapoi; are o saritura mai lunga de 12 metri si sare cu o viteza mai mare de 60 km/ora.

    2. Girafa nu poate scoate nici un sunet dar aude anumite sunete: guitatul, sforaitul si behaitul.

    3. Elefantul este foarte inalt, intre 3 si 4,5 m, cantareste 5.000-7.000 kg, mananca in jur de 225 kg de mancare pe zi si bea 90 litri de apa.

    4. Elefantul nu vede foarte bine dar urechile si nasul il ajuta, poate mirosi apa de la 4 km distanta si este singurul animal care nu poate sari.

    5. Liliacul este singurul mamifer care zboara. In unele parti ale lumii liliacul ia locul albinelor in polenizarea florilor. Mananca insecte intr-o noapte cat jumatate din greutatea corpului.

    6. Ursul polar este stangaci. Ursul polar poate inota continuu 100 de km.

    7. O singura oaie poate furniza suficienta lana pentru fabricarea a 14 pulovere.

    8. Iepurele isi foloseste piciorul din spate pentru a bate toba cu el in pamant avertizandu-si prietenii de apropierea unui pericol.

    9. Cel mai rapid inotator uman, poate inota cu o viteza de 10 km/ora. Delfinul poate inota cu o viteza de 60 de km/ora. Daca inoti langa un delfin si incepi sa te scufunzi, el intotdeauna te va impinge la suprafata.

    10. Cimpanzeul foloseste unelte. Baga un bat sau a un fir de iarba in cuibul de termite si-l scoate plin de termite. Foloseste pietre ca sa sparga alune.

    11. Femela leu vaneaza mai mult de 90% din ceea ce mananca un grup de lei, in timp ce masculul prefera doar sa se odihneasca 20-21 de ore pe zi. Vanatul este mai intai mancat de leu, apoi de femele si ceea ce ramane mananca puii.

    12. Tigrul are si pielea cu dungi, nu numai blana. 2 tigri nu au aceeasi dispunere a dungilor. Dungile au rolul de camuflaj.

    13. Multe animale mor daca isi pierd un sfert din greuatea corpului, dar camila isi poate pierde aproape jumatate din greutatea corpului fara consecinte serioase. Cand gaseste apa, bea in 10 minute cat o treime din greutatea corpului ei.

    Curiozitati pasari

    1. Tatal emu ingrijeste puii cam un an si jumatate.

    2. Unele specii de vulturi pot zbura la altitudini mai mari de 11,5 km.

    3. Este stiut faptul ca pinguinii care traiesc in ape foarte reci isi depun ouale si la temperaturi mai scazute de -62 C° sub 0 C°.

    4. Pentru multi pinguini este o problema cum sa se racoreasca nu cum sa se incalzeasca. Unii dintre ei traiesc si in arii foarte calduroase din Australia sau Africa.

    5. Flamingo ia apa in ciocul lung, o lasa apoi sa se scurga ramanandu-i in gura doar micile insecte si animale de apa - asa isi face pranzul.

    6. In lume sunt mai multe gaini decat oameni. Numai in Anglia sunt 30,6 milioane de gaini care fac oua, ceea ce inseamna o jumatate de gaina pentru fiecare membru al populatiei. 807 milioane de pui sunt consumati in fiecare an in Anglia.

 

    Curiozitati reptile

    1. Broasca poate supravietui saptamani intregi temperaturilor foarte joase sau foarte ridicate chiar daca isi lasa mai mult de jumatate din corp sa inghete. Broasca exista cam din vremea dinozaurilor.

    2. Broasca testoasa exista pe pamant de dinaintea dinozaurilor si poate trai mai mult de 100 de ani. Broasca testoasa nu are dinti.

    3. Crocodilul nu-si poate scoate limba afara din gura.

    4. Cobra este singurul sarpe care isi face cuib pentru oua. In corpul femelei, ouale se formeaza ca un sir.

    5. Cobra este cel mai veninos sarpe din lume; veninul cobrei a fost studiat de oamenii de stiinta pentru obtinerea antidotului impotriva muscaturilor de sarpe.

    6. Din cauza cunostintelor superioare de inot broasca testoasa de apa este capabila sa migreze distante lungi de 3.340 km. Nu se stie de ce ele se intorc intotdeauna sa-si depuna ouale pe plaja pe care s-au nascut.

    Curiozitati insecte si arahnide

    1. Tarantula nu este un paianjen veninos. In unele cazuri, intepatura lui este ca o intepatura de albine. Exista insa si specii a caror intepatura provoaca probleme de respiratie.

    2. Pe pamant sunt mai mult de 4 milioane de milioane de furnici. O colonie de furnici include mai mult de 20 de milioane de furnici.

    3. Pentru a se proteja, unii fluturi au invatat sa zboare ca alte insecte pe care inamicii lor nu le mananca in mod normal. Unele specii de fluturi nu traiesc decat cateva zile.

     4. Sunt mai mult de 1.400 de specii de scorpion in lume. Scorpionii nasc pui vii, nu din depunerea oualelor.

    5. Exista 20.000 de specii de albine in lume. Albina este cea mai importanta insecta pentru ca ajuta la inmultirea florilor. In 5 minute, o intreaga colonie de albine pot omora o vaca prin intepaturi. Dupa ce albina isi pierde acul, ea moare.

    6. O lacusta poate sari o distanta mai mare de 20 de ori decat lungimea corpului ei. Dar un purice poate sari de 350 de ori marimea corpului lui. Este ca si cum un om ar sari lungimea unui stadion de fotbal.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1554
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved