Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE



AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


COCI GRAM POZITIVI - FAMILIA MICROCOCCACEAE

Botanica

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Genul Frangula Mill
STANDARD PENTRU CIRESE
Catina-de-garduri
Ghintura patata (Gentiana punctata)
Boala plumbului
ARBORELE
Arborele de cauciuc - Climatul, Tunderea si inmultirea prin butasi
Particularitatile cresterii, dezvoltarii si inmultirii plantelor lemnoase
Genul Pinus L
Antracnoza cucurbitaceelor – Colletotrichum lagenarium

TERMENI importanti pentru acest document

: cum vireaza klebsiella pe mediu Agar Bila Esculina : rari coci gram pozitivi izolati si in perechi : : :
loading...

COCI GRAM POZITIVI

FAMILIA MICROCOCCACEAE

FAMILIA MICROCOCCACEAE

Genul Micrococcus

Genul

Stomatococcus

Genul

Dermacoccus

Genul

Kocuria

Genul

Kytococcus

Genul

Nesterenkonia

Genul

Planococcus

Genul

Staphylococcus

FAMILIA  STAPHILOCCACEAE

GENUL STAPHILOCOCCUS

            1.Taxonomie 

            In prezent  Genul Staphylococcus  a fost  a fost indepartat din Familia Micrococcaceae  la fel ca si Genul Planococcus, considerandu-se mai apropiati de  gruparea Streptococcus – Lactobacillus – Bacillus, folosindu-se ca argumente:

            - peretele celular cu  o compozitie diferita,

            - deosebirle imunologice ale catalazelor,

            - continut diferite al bazelor ADN,

            - spectrul  de sensibilitate la antibiotice diferit.

In prezent, conform Bergey¢s Manual of Systematic Bacte-riology, in genul Staphylococcus sunt identificate 33 de specii, dintre care 16 au fost izolate de la om. Specia implicata cel mai frecvent in infectii umane este S. aureus. Mai rar sunt izolate

S. epidermidis sensu stricto, S. haemolyticus, S. lugdunensis, S. saccharolyticus, S. capitis, S. caprae, S. warneri, S. hominis, S. pasteuri, S. saprophyticus sensu stricto, S. cohni, S. xylosus, S. auricularis, S. simulans si S. schleiferi.

           

2. Definitie.

Coci gram pozitivi, cu dimensiuni cuprinse intre 0,5 - 1μ,  aerobi, facultativ anaerobi, imobili, nesporulati, catalazo - pozitivi.

Putin pretentiosi, se cultiva pe medii obisnuite si tolereaza concentratii intre 5%-15% NaCl,  unele specii fiind halofile.

Genul Staphylococcus  cuprinde un numar apreciabil de specii in modificare crescatoare continua, fiind cunoscute si clasificate pana in prezent 33 de specii dintre care 16 specii au fost identificate  si la om: o specie Staphylococcus  aueus-coagulazopozitiva si 15 specii de Staphylococcus coagulazo- negativi.

Calificativul de coagulazopozitiv sau coagulzonegativ se refera  la rezultatul testului pentru coagulaza libera.

           

GRUP

SPECIE

INTERES MEDICAL UMAN

LOCALIZARE

TIPURI DE INFECTII

Staphylococcus aureus 

Staphylococcus aureus 

major

Colonizeaza: nari, colon, tegument, mediu de spital.

Determina infectii ale pielii (foliculite, furuncule, carbuncule, celulita, impetigo, infectii de plaga), endocardite, pneumonii, artrite, osteomielite prin diseminare prin continuitate, diseminare   limfatica sau sanguina .

Determina toxiinfectii alimentare grave

Staphylococcus

epidermidis 

Staphylococcus

-          epidermidis 

sensu stricto

major

 Colonizeaza tegumentul, mediul de spital .

Determina bactriemii la noi nascuti si pacientii oncologici.

In sectiiile de chirurgie cardio vasculara determina infectii de pace-maker, de grefa vasculara, mediastinite, miocardite.

In sectiile de ortopedie determina  infectii asociate cu dispozitive ortopedice, protezele articulare, rar osteomielita.

Infectiile tractului  urinar: cistita, uretrita, pielonefrita.

Implicat in peritonita asociata cu dializa peritoneala ambulatorie

-          auricularis

rezident

In conductul autitiv extern

-          capitis

modest

Scalp

-          caprae,

rezident

Pielea fetei

-          haemolitycus

major

Determina endocardite, peritonite,infectii ale tractului urinar, septicemii, infectii ale plagilor postinterventie pe os si articulatii

-          hominis

modest

-          lugdunensis

major

Germene oprtunist, poate coloniza instrumentar  pentru investigyatii invazive(catere, drenuri) poate determina 

Endocardite, abcese cerebrale, septicemii, infectii profunde, osteite, artrite, infecvtii cutanate, infectii profunde,  infectii ale protezelor vasculare sau ale protezelor valvulare.

-          pasteuri,

rezident

-          saccharolyticus

modest

-     warneri

modest

Poate fi implicat in osteomielita si infectii ale tractului urinar

Staphylococcus

  saprophyticus 

Staphylococcus

-          saprophyticus

major,

Infectii ale tractului urinare la femei de varsta fertila, uretrite negonococice, prostatite, infectii ale plagilor, septicemii

-          xylosus,

modest,

-          cohnii

modest

Staphylococcus

simulans 

Staphylococcus

Simulans 

modest

Staphylococcus

intermedius 

Staphylococcus

schleiferi

major

Germene oportunist  implicat in colonizarea instrumentarului medical folosit in practici microinvazive: catetere, drenuri, regasindu-se si pe alte dispozitive introduse in organism (valve, proteze), putand determina  infectii ale protezelor vasculare si valvulare.  

3. Istoric

          Descoperit  in l878 de Robert Koch in colectiile  purulente  ale unor  bolnavi,  cultivat  in mediu lichid pentru  prima  data  de catre Louis Pasteur.

In anul 1884, acesti germeni, agenti etiologici ai furunculozei, au putut fi izolati pe medii solide de Rosenbach care a observat 2 modalitati de crestere a lor (colonii galben-aurii si colonii albe) si a propus 2 denumiri (Staphilococcus aureus si Staphilococcus albus).

 4. Habitat

Germeni  larg raspanditi in natura.

In stare saprofita se  gasesc in aer, sol, apa, pe piele si in cavitatile naturale ale omului  si animalelor.

Stafilococii conditionat patogeni (SCN coagulazonegativi) formeaza microcolonii  la nivelul foliculilor pilosi si la nivelul glandelor sebacee, pe tegumete si in nari.

SCN  au capacitatea de a se  dezvolta pe suprafetele electronegative  ale corpilor straini  sub forma de colonii  alcatuite din aceste bacterii si glicocalix „slime”substraturi organice, constituind un  biofilm  - principal factor de patogenitate.  Asa sunt asociati din ce in ce mai frecvent cu infectiile aparute in urma practicarii manevrelor invazive pentru diagnostic sau tratament (catetere, drenuri) si a  insertiilor  protetice (valve cardiace, proteze vasculare, sunturi artrio-venoase, proteze articulare, etc).

Stafilococii  patogeni (SCP -coagulazopozitivi)  desi au tropism fata de derm producand infectii insotite cu puroi la nivelul pielii si glandelor anexe  se pot implica in bacteriemii si septicemii  in alte organe si tesuturi.

5.Caractere morfotinctoriale

Coci  sferici, nesporulati,  in general  necapsulati,  imobili.

Cel  mai  frecvent  stafilococii  sunt  dispusi  in   gramezi neregulate asemanatoare unui ciorchine de strugure (staphylo -strugure),  dar  se pot aranja si izolati, in  diplo, tetrade   sau  in lanturi scurte de 3-4 celule.

Gram pozitivi de regula pot deveni  gram variabili in conditii de stress metabolic ( temperatura, presiune osmotica, variatii de pH, factori antimicrobieni). Anomalia tinctoriala se asociaza cu anomalii morfologice exprimate prin forma alungita, imperfect conturata a stafilococilor.

6. Caractere de cultura.

Este  un  germene  aerob  si  facultativ  anaerob,  nepretentios, dezvoltandu-se  bine  pe medii simple de cultura (geloza, geloza sange)  la  temperaturi intre  35 -370 C, in 18-24 ore si la un pH  optim de 7,5 dar sunt tolerate si variatii mari.

Mediile cu suplimente organice (ser, ou, peptone, soia) favorizeaza pigmentogeneza.

Daca  produsul patologic recoltat  contine si flora  secundara, pentru  izolarea  stafilococilor se folosesc medii  de  imbogatire hiperclorurate pana la 7-10 -15g%  mediul Chapmann.

7.Caractere biochimice

- Elaboreaza pigmenti endogeni de natura lipidica, care coloreaza doar cultura nu si mediul. Pigmentarea devine mai evidenta dupa mentinerea placii cu mediul de cultura inca 24 - 48 ore la temperatura camerei

Staphylococus  aureus elaboreaza un pigment auriu, Staphylococus epidermidis elaboreaza un pigment alb,  Staphylococus saprophyticus  elaboreaza un pigment citrin.

-  Elaboreaza hemolizine (alfa, beta si de curand s-au identificat si hemolizine de tipul γ si δ  - la stafilococcus aureus de tip uman.

Unele  tulpini detin hemolizine  producand hemoliza clara, totala cu  un  contur  bine delimitat  (hemolizina α-  stafilococcus aureus), altele  produc hemoliza difuza  cu limite  imprecise  (hemolizina β stafilococi animali si 20 %din stafilococii umani), care  se  clarifica  dupa cateva ore la frigider.

- Au un echipament enzimatic bogat:catalaza,  coagulaza, hialuronidaza,  proteaze, lipaze, nucleaze, DN- aze .

8. Rezistenta fata de factori fizci si chimici

- Rezista la intuneric si uscaciune, facand parte din bacteriile nesporulate   cele   mai   rezistente la conditii de mediu inconjurator, supravietuind luni de zile  in produsele patologice uscate (puroi).

-   Sunt   sensibili  la   dezinfectante   si   antiseptice   in concentratiile  uzuale.

-  La o temperatura  de 550 C - 600 C  sunt distrusi  in aproximativ  15  minute,  deci   pasteurizarea   este  eficienta asupra lor.

-  Castiga usor rezistenta la antibiotice: 90% din tulpini  sunt rezistente  la penicilina (produc penicilinaza care distruge penicilina G prin  descompunerea inelului beta lactaminic), motiv pentru care pana  la  efectuarea antibiogramei se pot  administra  peniciline semisintetice (oxaciclina, methicilina).

Incepand din anii 1960 s-a demonstrat exitenta tulpinilor de Stafilococcus aureus meticilinorezistent (MRSA) cu rezistenta multipla la antibiotice  incluzand toate antibioticele β –lactaminice,macrolidele, aminoglicozidele, cotrimoxazolul, etc., extinzindu-se in prezent si la cefalosporine, motiv pentru care se recomanda  administrarea concomitenta a vancomicinei cu rifampicina sau aminoglicozide.

9.Structura antigenica

Este variata si heterogena, avand antigene legate de corpul celular dar si structuri antigenice extracelulare (exotoxine, hidrolaze, hemolizine).

Antigene legate de corpul celular

- capsula prezenta la un numar mic de tulpini de Stapylococcus aureus. Capsula polizaharidica reprezinta un caracter de virulenta deoarece asigura protectie fata de factorii apararii antiinfectioase a organismului (anticorpi, complement, fagocite), este un factor de aderenta si colonizare la alte celule sau la suprafete inerte si confera rezistenta fata de agentii nocivi (agenti tensioactivi, antibiotice, etc.).

- polizaharidul A identificat la Stapylococcus aureus si polizaharidul B identificat la Stapylococcus epidermidis  sunt acizi teichoici

- proteina A intalnita doar la stafilococii patogeni. . Proteina A este o componenta a peretelui celular prezenta numai la S. aureus. Aceasta are capacitatea de a se lega de Fc a imunoglobulinelor G avand actiune antifagocitara. De asemenea poate leza trombocitele si induce stari alergice fiind un important factor de patogenitate.

- coagulaza legata   (clamping factor- factor de agregare)

- adezine- proteine de suprafata, specifice,implicate in colonizarea matricei intercelulare,in invazia tesuturilor si in fagocitoza.

10. Caractere de patogenitate

Stafilococii   patogeni    isi   datoresc   aceasta  proprietate, capacitatii de a elaboara un numar mare de toxine si enzime.

Toxigeneza

- Hemolizine elaboreaza hemolizine solubile, separabile prin electroforeza (alfa, beta, gama, delta hemoliza). Cea  mai importanta este alfa-hemolizina care distruge membrana eritrocitelor, trombocitelor si a altor celule la iepure oaie  si  om, are actiune dermonecrotica, si un  important  efect asupra  musculaturii  netede si asupra SNC, in doze  mari  putand avea un efect letal.

- Exotoxine piretogene (A,B) cu efecte imunosupresoare, cu efecte mitogene pronuntate la nivelul  limfocitelor T  supresoare, cresc toxicitatea endotoxinelor germenilor gramm negativi , eritrodermie 

 -  Enterotoxina  produsa  de unele tulpini patogene  are  rol  in etiologia   toxiinfectiilor   alimentare.  Probabil  ca aceasta  determina  excitatia directa  a  SNC  dupa ce au fost  lezati  receptorii  neutri  din tubul digestiv

- Factorul  necrozant inoculat intradermic  la  iepure  produce dermonecroza.

-  Factorul letal inoculat intravenos la iepure  determina  rapid moartea animalului.

- Leucocidina poate avea un rol deosebit de important in infectii determinand degranularea  leucocitelor si macrofagelor,  inhiband motilitatea acestora.

-  Coagulaza  libera  si legata este  tipica  pentru  stafilococii patogeni. In organisme produce o bariera de fibrina in  jurul focarului  septic  si  la  suprafata  germenului,  avand  actiune antifagocitara.

- Fibrinolizina  sau  stafilokinaza lizeaza cheagul de  fibrina, favorizand invazia stafilococilor.

-  Hialuronidaza, factor de difuziune, prin  scindarea   acidului hialuronic   din   tesutul  interstitial   favorizeaza    invazia stafilococilor in tesuturi.

- Dezoxiribonucleaze, proteinazele, lipazele, proteina sindromlui toxico-septic (TSST1), toxina exfoliativa  (dermatita  exfoliativa Ritter Toxina epidermolitica si exfolianta determina desprinderea straturilor superioare ale epidermului, la nivelul stratului granulos),  penicilinaza  sunt alte substante  extracelulare  formate  de  stafilococi.  . F.A.M.E. (fatty acid modifying enzyme) reprezinta o enzima lipolitica recent mentionata in literatura medicala de specialitate, implicata in degradarea acizilor grasi cu actiune antibacteriana, de la nivelul tegumentului.

11.Raspunsul imun

Imunitatea postinfectioasa este specifica fata de produsii extracelulari (toxine, enzime) dar si fata de antigenele legate de corpii bacterieni. Titrul anticorpilor antistafilococici este scazut. In cazul unor infectii generalizate titrul poate atinge valori mari, dar care nu influenteaza procesul de  vindecare.

12.Boala la om

Stafilococii  pot deveni patogeni si se pot manifesta ca atare fie prin multplicare si invazivitate, fie prin multiplicare si toxigeneza.

Copiii si adolescentii  sunt  mai susceptbili  la infectia stafilococica. Toti factorii care  scad rezistenta organismului (infectii intercurente, boli debilitante, tulburari  de  nutritie, traumatisme, sarcina,  etc)  favorizeaza dezvoltarea infectiei.

Forma  clinica de manifestare a infectiei depinde de  poarta  de intrare, de numarul si virulenta germenilor :

l.  Infectii  ale  pielii  si  tesutului  subcutanat:  furuncule, abcese,  foliculite, hidrosadenite, impetigo, infectia  plagilor, dermatita exfoliativa Ritter, pemphigus neonatorum, etc.

2.  Infectii  la  nivelul  cailor  respiratorii:   rinofaringita, sinusita, bronsita, pneumonii, mai ales la copii si la  varstnici dupa infectii virotice.

3. Infectii gastrointestinale

a. enterita acuta la copiii cu disbacterioze in urma tratamentelor cu antibiotice cu spectru larg de actiune.

b.  toxiinfectii alimentare (TIA) - determinate  de  stafilococii producatori de enterotoxina.

4.  Infectii urinare ocupand locul 2 in etiologia  cistitelor  si glomerulonefritelor   dupa  Esch.  coli.  Poate   cauza   abcese perirenale

. Infectii genitale: vaginite, endometrite, anexite, septicemii post-partum sau post-abortum;

5  Infectii  la  nivelul  oaselor  si  articulatiilor   determina  osteomielita si artrita septica.

6. Infectii   la  nivelul  altor  organe:  meningite, otite,  endocardite;  abcesele  cerebrale  sau  pulmonare  se   datoreaza  raspandirii  germenilor  pe  cale sanguina sau  limfatica  de  la nivelul procesului superficial.

7. Infectii generalizate - febra puerperala postabortum sau  post partum  sunt din ce in ce mai rare. Mai frecvent poate apare sindromul de soc toxic determinat de stafilococul producator de  TSST-1 – toxina 1 a socului toxic.

8. Infectia  stafilococica  de  spital,  infectia   nozocomiala  este cea mai temuta astazi, deoarece tulpinile  de spital   sunt patogene,   prezinta   cel   mai    ades plurirezistenta la   antibiotice,   iar   organismele    receptive  (bolnavii) au o aparare antiinfectioasa scazuta.

13. Epidemiologie

Sursa de infectie: este reprezentata de omul bolnav cu diferite forme de boala, purtatorul sanatos de germeni in special din mediul spitalicesc (nas, tegumente), animale,  alimente, elemente de mediu.

Calea de trasmitere: directa sau indirecta, complexa .

Receptivitatea : generala, in special la nou nascuti, bolnavi  imunodeprimati, cu transplant de organ, maladii cronice decompensate.

Factorii socioeconomici  precari , pot influenta negativ circulatia stafilococilor in mediu.

                                   

FAMILIA  STREPTOCOCCACEAE

1. Taxonomie

Initial clasificarea germenilor apartinand acestei familii s-a bazat  pe caractere fenotipice si anume:

            - caracteristici ecologice,

            -  rezistenta la factori fizici si chimici ,

- aspectul morfologic al colonilor,

            - tipul de hemoliza produs pe agar sange,

            -  specificitatea serologica a substantelor specifice de grup si de tip,

            - reactii biochimice.

            In prezent, dupa mai multe remanieri,  criteriile de taxonomie moleculara au primat  in conturarea  Familiei Streptococcaceae si anume:

- analiza secventelor ARNr 16S,

            - hibridarea acizilor nucleici,

            - utilizarea anticorpilor monoclonali,

            - compozitia in lipide,

            - analiza electroforetica a enzimelor, etc.

            ISTORIC
Primii streptococi care au fost inclusi in studii faceau parte din flora de fermentatie a laptelui. In anul 1873, Joseph Lister a incercat sa studieze microscopic germenii din flora de fermentatie a laptelui, care au constituit primii streptococi observati. In anul care a urmat, Bilroth a observat, pe preparate microscopice facute secretii de plagi infectate, coci in lanturi. Mai multi cercetatori au demonstrat apoi implicarea acestor germeni in infectii cu diverse localizari (1881: Koch – erizipel; 1991: Ogston – supuratii; 1884: Klein  - scarlatina).

           

            Familia Streptococcaceae cuprinde in prezent  urmatoarele genuri: 

 

Genul Streptococcus

Genul

Enterococcus

Genul

Lactococcus

Genul

Vagococcus

Genul

Abiotrophia

Streptococii

Streptococii enterici

Streptococii prezenti in produsele lactate

Streptococii mobili

Streptococii simbiotici

Si  cocii gram pozitivi din alte genuri se inrudesc cu streptococii si anume:

Genul

Aerococcus

Genul

Gemella

Genul

Globicatella

Genul

Helcococcus

Genul

Leuconostoc

Genul

Pediococcus

- Larg raspanditi in natura, dar si pe tegumente.

- Implicati in endocardite subacute

- Coci prezenti in microbio- cenoza  tractulului  respirator si digestiv.

 - Implicati in endocardite subacute, abcese   si meningite

- Habitat insuficient precizat, rar izolati si de la om.  

- Implicati in meningite.

- Habitat insuficient precizat, rar izolati si de la om

- Ubicvitar pe vegetale,furaje, alimente  dar si in tubul digestiv al omului.

- Implicati in meningite, si bacteriemii neonatale.

- Ubicvitar pe vegetale, furaje, alimente  dar si in tubul digestiv al omului.

 

GENUL STREPTOCOCCUS

            1. Taxonomie

Cuprinde in prezent  6 grupari de specii, conturate astfel  in urma:

- analizei  comparative a secventelor ARNr 16S,

- constatarii rezultatelor hibridarii  acizilor nucleici,

- analizei taxonomice numerice.

            2. . Clasificarea streptococilor

Inca nu exista un sistem  perfect ci doar perfectibil pentru clasificarea  tuturor streptococilor.

S-au utilizat de a lungul timpului:

- apectul hemolizei pe mediul cu agar-sange;

- specificitatea serologica a antigenelor de grup  (Lancefield) si de tip;

- rezistenta la actiunea factorilor fizici si chimici;

- teste biochimice;

- teste de genetica moleculara..

             

Cele mai importante specii de  streptococi pentru patologia umana sunt urmatoarele:

GRUPUL

SPECIA

1. Grupul  pyogenes 

- Str. pyogenes

- Str.  agalactiae,

- Str. dysgalactiae,

- Str. porcinus.

2. Grupul  anginosus

- Str. anginosus,

- Str. costellatus,

- Str. intermedius.

3. Grupul  mitis

- Str. mitis,

- Str. oralis,

- Str. gordonii,

- Str. sanguis,

- Str. parasanguis,

- Str. crista,

- Str. pneumoniae.

4. Grupul salivarius

- Str. salivarius,

- Str. vestibularis,

- Str. thermophillus

5. Grupul  bovis

- Str.  bovis

6. Grupul  mutans

- Str. mutans,

- Str. sobrinus

- Str. cricetus,

- Str. rattus.

           

            3. Habitat      

Germenii Genului Streptococcus se regasesc  gazduiti la om si  diverse animale (bovine, porcine, equine, canine, pasari, maimute, sobolani, etc) de unde pot polua diferite elemente ale mediului ambiant.

Unele  specii fac parte din flora  indigena, a orofaringelui, tractului gastrointestinal si pielii fiind nepatogene, altele sunt patogene,  determinand variate manifestari clinice imediate sau la distanta in timp. 

4. Manifestari clinice

GRUPUL

SPECIA

DETERMINARE CLINICA

1. Grupul  pyogenes 

- Str. pyogenes

Portaj nasofaringian: 10%-40%;

Infectii potential grave: tegumentare (impetigo, erizipel), tesuturi moi (celuluitafasceita necrozanta) respiratorii (angine, faringite), febra puerperala.

Tulpinile eritrotoxigene determina: scarlatina sau sindromul de soc toxic;

Complicatii supurative: prin diseminarea infectiei pe cale sanguina, limfatica sau prin contiguitate;

Complicatii nonsupurative: febra reumatica, glomerulonefrita acuta, coree, eritem nodos.

- Str. agalactiae

Portaj: faringian, intestinal, vaginal;

Noi nascuti: pneumonii, meningite;

Adulti: infectii postpartum

Imunodeficienti:infectii tegumentare, ale tesuturilor moi. 

- Str. dysgalactiae

Nefrite

- Str. porcinus

Infectii ale aparatului urinar si genital

2. Grupul  anginosus

- Str. anginosus

- Str. costellatus

- Str. intermedius

Fac parte din flora rezidenta la nivel orofaringian, intestinal,  genital;

Infectii purulente la nivelul: cavitatii bucale, faringelui, cailor respiratorii superioare, tractului digestiv, urinar, SNC, la nivelul tegumentelor, partilor moi, oaselor.

3. Grupul  mitis

streptococi viridans

- Str. mitis,

- Str. oralis,

- Str. gordonii,

- Str. sanquis,

-Str. parasanquis,

- Str. crista,

Flora rezidenta la nivelul cavitatii bucale si orofaringelui.

Potential cariogenn.

Endocardite subacute la pacientii cu valvulopatii sau cu tulburari  ale dinamicii sanguine cardiace.

Pneumonii si meningite –rar.

Bacteriemii si septicemii la pacienti oncologici.

- Str. pneumoniae

Portaj orofaringian : 30%-70%;

Frecvent implicat in: otite medii, sinuzite,  meningite.

Agentul etiologic al pneumoniei franca lobara si al reacutizarii bronsitelor cronice.

La copii implicat  in etiologia peritonitelor primare.

4. Grupul salivarius

- Str. salivarius,

- Str. vestibularis

Flora rezidenta la nivelul cavitatii bucale si orofaringelui.

Accidental  patogen, cu manifestari  clinice asemenatoare  Grupului  mitis.

5. Grupul  bovis

- Str. bovis

Ocazional in colon.

Implicati in endocardite subacute la pacienti cu suferinte  intestinale (diverticulite, neo de colon).

6. Grupul  mutans

- Str. mutans,

- Str. sobrinus

Flora rezidenta la nivelul cavitatii bucale.

Implicate in formarea placii dentare si in cariogeneza.

Rar implicate in endocardite subacute.

STREPTOCOCCUS PYOGENES

1.Definitie

Sunt coci sferici sau ovali, gram pozitivi,  dispusi in lanturi  (strepto = lant) sau perechi,  nesporulati, imobili.

Sunt saprofiti,  patogeni sau  saprofiti conditionat patogeni.

            Germeni pretentiosi nutritivi, aerobi si facultativ anaerobi, unii carboxifili.

 Aspectele  descrise  la Streptococcus pyogenes sunt  valabile  pentru  toate speciile de streptococi.

2. Habitat

Sunt larg raspanditi in natura, facand parte din flora normala a omului si animalelor.

3.Caractere morfologice

    Au  forma de coci, ovoizi sau sferici cu  diametrul de  l- 2 mm.

    Ei sunt   dispusi in diplo  sau  lanturi  de  lungimi variabile

conditionate de factorii de mediu.  

     Sunt imobili, nesporulati.

 In peretele bacterian  mureina se regaseste  in cantitate mare,  unele specii  pot prezenta  o  capsula  de  natura polizaharidica care  le confera o mare virulenta si impiedica fagocitoza.

4.Caractere de cultura

 Streptococii  sunt  germeni mai pretentiosi  decat  stafilococii, necesitand  pentru  crestere medii mai complexe care  sa  contina proteine  native (sange,  ser, ascita), vitamine si  factori  de crestere.  Streptococii piogeni sunt cei mai pretentiosi,  streptococii viridans  sunt mai putin  pretentiosi iar enterococii cresc pe mediile uzuale.

Cresc de obicei  pe medii lichide de bulion glucozat sau pe mediul solid de geloza- sange.

   Pe medii cu bulion glucozat streptococii piogeni  cresc in forma de flocoane care se depun pe pereti sub forma  de fulgi si  lasa un sediment pe fundul eprubetei.

         Streptococii care detin capsula deci un grad ridicat de patogenitate determina o turbiditate omogena a mediului.

         Pe   medii  cu  sange  dezvolta  colonii  mai  mici   decat   ale stafilococului (0,5-2mm),   incolore  si  determina  o   zona   de hemoliza. Streptoocii piogeni determina  pe geloza sange colonii de tip S iar cei care detin capsula - colonii de tip M.  ). Este recomandabil sa se foloseasca sangele de berbec, mai ales in cazul prelevatelor normal contaminate, pentru ca eritrocitele contin NAD-aza, enzima care degradeaza NAD (factorul V) inhiband cresterea Haemophilus sp. Pe geloza cu sange de cal, b-hemoliza este mai vizibila. Pentru produsele cu flora de asociatie se pot utiliza si medii selective (cu adaus de cristal violet, trimetoprim-sulfametoxazol sau NaCl 3,5 %).

         In functie de elaborarea de hemolizine  streptococii  se impart in 4 categorii:

-  streptococi  alfa  hemolitici,   metabolizeaza   incomplet hemoglobina  dand  o  coloratie verzuie  in  jurul  coloniilor  - caracteristica  pentru  streptococii viridans, ei fiind  saprofiti, contitionat patogeni.

- streptococii alfa prim hemolitici metabolizeaza complet hemoglobina,  dar  este  o  hemoliza  in  care  mai  exista   hematii nehemolizate. In  aceasta categorie  intra serotipurile B si D ale  streptococilor,  fiind saprofite, conditionat patogene.

-  streptococii betahemolitici care elaboreaza hemolizina  beta,  dau o hemoliza completa, intinsa, coloniile avand  marginile clare.  Din  aceasta categorie fac parte streptococii de  grup  A (care  sunt  intotdeauna patogeni) dar si cei din grupurile  B,  C , F si G .

 -  streptococii  gama   sunt  nehemolitici,  nu   elibereaza hemolizine. Din aceasta grupa fac parte streptococii de grup D si peptostreptococii. Conditiile de incubare sunt reprezentate de aerobioza, 33-37°C si un interval de 16-48 ore. Unele specii se dezvolta mai bine intr-o atmosfera de 5-10 % CO2, obtinuta in exicatorul cu lumanare sau chimic, in jarr-uri speciale. Coloniile sunt mici, opace sau translucide, eventual hemolitice (b, a sau a¢). Este utila o incubare concomitenta in anaerobioza sau inteparea mediului, turnat mai gros, cu ansa sterila, in mai multe puncte (micro-aerofilie) fiindca unele tulpini nu produc streptolizina S. Daca se observa b-hemoliza in zonele intepate, este necesara repicarea si incubarea mediului in anaerobioza. Streptococii se pot dezvolta si in mediile lichide imbogatite (bulion glucozat, bulion-sange, bulion-ser, bulion-ascita) inducand turbiditate sau formarea de depozit, in functie de gradul de virulenta. In scopul identificarii genului, in practica curenta se iau in considerare caracteristi-cile morfo-tinctoriale, pretentiile nutritive, modul de crestere pe medii si reactia catalazei negativa care permite diferentierea de genul Staphylococcus. Apoi se examineaza prezenta si tipul de hemoliza. In cazul streptococilor b-hemolitici, se efectueaza initial reactia la bacitracina, pozitiva la grupul A. Daca este posibil, se testeaza producerea de PYR (pyrrolidonil aryl amidaza), pozitiva la grupul A. Se poate testa sensibilitatea la asociatia trimetoprim-sulfametoxazol, care permite diferentierea grupului A (rezistent) de alti streptococi b-hemolitici (grupurile C si G). Se tine cont de toate aceste testari deoarece pot exista, in toate cazurile, unele tulpini ce fac exceptie. Testul C.A.M.P. si producerea unui pigment portocaliu pe geloza Columbia sunt pozitive pentru grupul B ce determina, in general, tot b-hemoliza. In scopul identificarii streptococilor a-hemolitici, este necesara efectuarea mai multor teste. Dezvoltarea la 42° C, testul bila-esculina, testul reducerii clorurii de trifeniltetrazolium la formazan si cresterea pe mediul cu telurit de potasiu sunt argumente in favoarea grupului D sau a Enterococcus sp. Testul PYR, negativ la S. bovis si pozitiv la Enterococcus sp., permite diferentierea lor. Streptococii viridans sunt frecvent identificati prin excludere, toate testele care se efectueaza pentru identificarea streptococilor fiind negative la acestia. Sunt sensibili la vancomicina. Identificarea pana la nivel de specie a S. viridans sau a streptococilor din grupul C este de competenta Laboratoarelor de Referinta. Pentru identificarea definitiva a streptococilor se pot efectua reactii de aglutinare pe lama (cu kituri comerciale de coaglutinare sau latexaglutinare) cu seruri specifice (A, B, C, F, G). Pentru identificarea preliminara a S. pneumoniae se iau in considerare sensibilitatea la optochin, solubilitatea in bila sau in saruri biliare si fermentarea inulinei. Pentru confirmare se face identificarea serologica constand in reactii de aglutinare cu seruri specifice de tip (evidentierea poli-zaharidului capsular, reactia de umflare a capsulei, etc.) sau se practica metode mai moderne, in functie de dotarea laborato-rului. Antibiograma este necesara la majoritatea streptococilor pentru ca au aparut nivele diferite de rezistenta la antibiotice, dar este inutila la grupul A care si-a conservat de-a lungul timpului sensibilitatea la peniciclina.

5.Caractere biochimice

Au  capacitatea de a elabora hemolizine (alfa, alfa prim, beta) sau streptococii gama nu elaboreaza hemolizine..

Elaboreaza   enzime  care   permit  degradarea   zaharurilor   cu producere de acid.

Sunt catalazo negativi si nu sunt sensibili fata de bila.

 Sunt aerobi dar pot fi  si microaerofili sau chiar facultativ anaerobi (enterococii), fiind implicati in infectiile mixte cu localizare pulmonara.

Streptococii de grup A sunt sensibili la bacitracina  si la pirolidonil – beta naftilamida (testul PYR) ceea ce permite  diferentierea lor.

Diagnosticul serologic permite depis-tarea anticorpilor corespunzatori unei game largi de antigene streptococice, dar in practica curenta se determina doar anticorpii anti-streptolizina O, prin reactia A.S.L.O. Determinarea titrului acestei reactii in dinamica permite urmarirea evolutiei si chiar diagnosticul retrospectiv al unei infectii streptococice.

                O problema de actualitate pentru microbiologi o constituie stabilirea unui diagnostic prezumtiv cat mai precoce. Primele indicii pentru clinicieni se pot da dupa un examen microscopic direct efectuat cu minutiozitate. Acesta este valoros mai ales in cazul produselor normal sterile (sange, lichide de punctie) sau a sputelor de la bolnavi cu pneumonie pneumococica. Tot pentru specia S. pneumoniae se poate practica si reactia de umflare a capsulei, direct din aceste prelevate. Pot fi utilizate si diverse truse comerciale (bazate pe reactii de aglutinare) care permit evidentierea rapida a antigenelor streptococice de grup in produse patologice (A in exudate faringian; B in prelevate placentare sau uterine; A, B, C, G in sange). In cazul meningitelor, sunt utile trusele de aglutinare pentru depistarea polizaharidului capsular in scopul identificarii preliminare a principalelor bacterii care pot sa fie implicate (N. meningitidis, S. pneumoniae, H. influenzae, S. agalactiae). Recent, se folosesc pentru depistarea antigenelor streptococice sonde nucleotidice.

6. Rezistenta in mediu, la agenti fizici, chimici si  biologici

Sunt microorganisme relativ rezistente, putand supravietui cateva saptamani in secretiile faringiene uscate la temperatura camerei, pe   tampoane  de  vata.  In  stare  liofilizata   isi   pastreza viabilitatea ani de zile.

Sunt distrusi de razele solare, u.v., antiseptice si dezinfectante in concentratiile uzuale, precum si de caldura la 55 0 C, timp de 20 de minute. Sunt rezistenti fata de violetul de gentiana.

Streptococii de grup A sunt intotdeauna  sensibili la  peniciline (nefiind necesara antibiograma).

         Streptococii   de  grup  D  isi  castiga  rapid   rezistenta   la antibiotice. Sunt  rezistenti la concentratii mari de NaCl (6,5 g%), la  actiunea  bilei  si a sarurilor biliare  la  fel  ca  si streptococii viridans.

7.Structura antigenica

Este deosebit de complexa, continand atat antigene  somatice  cat si antigene solubile.

- Antigenele somatice

a.  antigenul  capsular (se poate izola de  la  germeni   foarte patogeni).

b.  antigenul M se gaseste la suprafata peretelui bacterian,  fiind  unul  din  principalii  factori  de virulenta ai streptococilor de grup A. Este specific de tip, streptococii de grup A impartindu-se  in 80 de tipuri   - serovaruri (GRIFFITH).

c.   proteina asociata proteinei  M (MAP),

d.  substanta T ,  proteina care permite impartirea in 28 de serovaruri a streptococilor  piogeni,

e.   proteina R care este un antigen de suprafata,

f.  Carbohidratul  C se gaseste in  profunzimea   peretelui.  Are specificitate de grup. Pe baza acestei substante  streptococii au fost  impartiti de catre LANCEFIELD in  l9 grupe,  notate cu litere: A,B.U. Majoritatea streptococilor care sunt  patogeni  pentru om apartin grupului A.

Din aceasta clasificare lipsesc streptococii viridans care nu  au substanta C.

Substanta  C  nu este factor de patogenitate, de  aceea anticorpii anti C nu confera protectie.

- Antigene solubile

a. Exotoxina  (eritrotoxina) sau toxina Dick are afinitate  pentru piele  determinand  exantem, iar la nivelul  mucoaselor  enantem. Exista un singur tip de  toxina eritrogena care este elaborata numai de streptococii lizogenizati, anticorpii antiexotoxina  sunt protectori.. Exotoxina determina scarlatina.

b. Hialuronidaza scindeaza acidul hialuronic si  favorizeaza invazia germenilor.

c. Fibrinolizinele sau  streptokinazele    au    proprietati  proteolitice; activand plasminogenul din plasma, il transforma in plasmina care este capabila sa digere  fibrina. Streptokinaza  administrata intravenos este utila in embolia pulmonara, tromboza arteriala si venoasa,  in infarctul miocardi acut. Este  deosebit de antigenica.  Determinarea streptokinazelor are  importanta  pentru diagnosticul si prognosticul bolii.

d. Sreptodornaza  (dezoxiribonucleaza) depolimerizeaza ADN. Dupa infectii streptoocice ale pielii in special apar anticorpi antiADN-eaza. Streptodornaza este nucleaza streptococica ce depolimerizeaza ADN rezultat din degradarea limfocitelor, bazele azotate fiind utilizate pentru sinteza factorilor de patogenitate.

e. Streptolizinele  se subimpart in:

-  streptolizina  O elaborata de grupele  A,C,G  de  streptococi, oxigenabila,  de  natura  proteica  cu   actiune   hemolitica, leucolitica si cardiotoxica. Este puternic antigenica, declansand in  organismului bolnavului  elaborarea de antistreptolizine O  (evidentiabila  prin  reactia ASLO). Deosebit  de  importante  in diagnosticul precoce si tardiv al infectiei streptococice.

- streptolizina S este oxigenostabila, neantigenica, producand in anaerobioza hemoliza beta pe mediile cu sange.

8.Caractere de patogenitate

Patogenitatea  streptococilor este determinata de  capacitatea lor de virulenta, toxigeneza si de sensibilizare.

Caracterul  de  patogenitate  prin  multiplicare  este  dat   de proteina  M si capsula de acid hialuronic, determinand  afectiuni la poarta de intrare.

Invazivitatea este determinata de enzimele litice care  determina aparitia  unor  focare  secundare    propagate  din  aproape   in aproape.

Aceste  caractere  de  patogenitate pot da  nastere  la  infectii acute,  dintre  care unele au un mare potential  de  cronicizare;  pot da  infectii  de focar la poarta de intrare  sau  la  distanta. Aceste infectii  sunt intotdeauna  purulente.

Toxigeneza  este o proprietate pe care o regasim doar la streptococii de grup A, ei detin receptori pentru bacteriofagi, devenind lizogeni si elaborand exotoxine.

9. Raspunsul  imun

Rezistenta impotriva infectiei streptococice are specificitate  de tip. Imunitatea specifica  dpinde da anticorpii anticapsulari si antideterminanti de suprafata. Cercetari recente au demonstrat existenta unei  imunitati locale la nivelul mucoaselor.

 Imunitatea fata de de infectia cu streptococi  de grup A este legata de prezenta:

         - anticorpilor specifici antiproteina M (se cunosc 80 de tipuri diferite) care asigura gazdei o protectie de luga durata – ani de zile;

        - anticorpilor anti MAP care apar la titruri ridicate in complicatiile nesupurative, au  o dinamica asemanatoare anticorpilor M;

         - anticorpilor anticarbohidrat (anti CHO) cu semnificatie asemanatoare cu  anticorpii antiMAP, reactionand incrucisat  cu glicoproteinele din  valvele cardiace umane;

         - anticorpilor antiproteine din citoplasma celulei streptococului (proteina 40KD si proteina 50KD),

        - anticorpilor antiantigenul citoplasmatic endostreptozin, antigenul  cu rol in patogenia glomerulonefritei difuze acute;

-   anticorpilor antistreptolizina O, a caror titru este orientativ in diagnosticul infectiilor poststreptocice.

Imunitatea dupa scarlatina este durabila pentruca exista un singur tip de toxina eritrogena.

In  functie de poarta de intrare are loc o  reactie  inflamatorie difuza a tesutului care se poate extinde rapid.

 Aceasta  infectie primara poate fi urmata in anumite circumstante de o septicemie sau de  atingerea altor tesuturi prin diseminare hematogena  (febra puerperala, osteomielita hematogena).

-  Erizipelul   se  dezvolta atunci cand porti  de  intrare  sunt pielea sau mucoasele superficiale.

-  Febra puerperala survine cand streptococii ajung in uter  dupa nastere.

- Septicemia este provocata de infectarea cu streptococi fie  postoperator, fie posttraumatic.

Infectii locale

Angina  streptococica cea mai frecventa infectie. La copiii  mici determina rinofaringite  subacute  cu  pericol  de  penetrare   in urechea  medie,  mastoida sau meninge. La adolescenti si  adulti   pot aparea rinofaringite acute, amigdalite pultacee, si daca  agentii patogeni detin  eritrotoxina  - scarlatina.

Infectiile  tractului respirator superior nu conduc de obicei  la imbolnaviri  pulmonare.

Pneumoniile determinate de streptococ  complica cel mai ades unele infectii virale in antecedetele imediate, are evolutie rapid progresiva si severa .

Impetigo  se  dezvolta in special la copiii mici   in  urma  unor infectii ale pielii in straturile superficiale.

Infectii ale pielii cu  streptococi  pot conduce la o asa numita nefrita poststreptococica si numai rareori la reumatism.

Endocardite bacteriene

Endocardita  acuta infectioasa determinata de  streptococii  beta hemolitici,  stafilococi  sau bacteriile gram negativ  ataca  in cadrul    unei     bacteriemii    aparatul    valvular    defect; netratata poate evolua infaust.

Endocardita subacuta bacteriana este determinata cel mai frecvent de streptococii viridans, putand evolua netratata  spre deces.

Boli autoimune poststreptococice

Apare mai intai un mecanism de hipersensibilizare umoral de tip I sau III si numai dupa aceea hipersensibilizarea  celulara de tip IV.  Ulterior intervin  mcanismele autoimune prin degradarea  tesuturilor in focarul respectiv. Aceste boli sunt date in general de streptococii de grup A.

Streptococii determina boli prin hipersensibilizare deoarece pe tot parcursul copilariei  trecem prin multiple infectii  cu acest tip de germeni.  La un moment dat  una dintre infectii devine contactul sensibilizant  iar urmatoarea va fi contactul declansant. Aparitia anticorpilor  antistreptolizina O la valori foarte ridicate indica  fenomene de sensibilizare.

Bolile autoimune postreptococice sunt:

- reumatismul articular,

- cardita reumatismala,

- eritemul nodos,

- glomerulonefita.

11. Epidemiologie

Incidenta maxima a infectiilor streptococice este in perioada scolarizarii  primare (6-12 ani), copiii fiind sursa de infectie pentru restul familiei.

Sursa de infectie este reprezentata omul bolnav cu diverse forme de boala sau purtatorul de germeni .

Cai si mecanisme de transmitere: prin contact direct: bolnavul fiind mult mai periculos decat  purtatorul, intrucat disemineaza prin picaturi, secretii, miini contaminate doza infectanta apreciata la 100 germeni. Infectiile transmise cutanat sunt favorizate de abraziuni, intepaturi prin manevre traumatice, inclusiv intepaturi  determinate    de insecte.

Streptococii vehiculati indirect prin lenjerie de pat si corp, inventar moale, sunt mai putin infectanti. Prin mecanism indirect  streptococii pot fi diseminati  si prin alimente contaminate: salate,  oua, lapte, derivate contaminate.

Receptivitatea este generala.

Incidenta  infectiilor streptococice nu coreleaza cu sexul cu exceptia celor de grup B  sau cu factori genetici sau rasiali. Reumatismul insa  la albi coreleaza cu fenotipul HLA  DR 4 si  la populatia neagra  cu HLA DR 2. Profesia nu expune semnificativ. Persoanele imunodeficiente sunt expuse mai mult la bacteriemie.

Infectiile streptococice au sezonalitate  de toamna - primavara, cele cu localizare cutanata fiind favorizate insa de timpul cald si umed.

Factorii naturali de mediu: umiditatea crescuta, temperatura scazuta din sezonul rece  favorizeaza transmiterea prin aerosoli a streptococilor, catarul respirator  si  cresterea portajului

Factorii  socio-economici precari, aglomeratia favorizeaza infectiile streptococice.

Infectiile streptococice se manifesta endemic, scarlatina determinata de streptococul ß hemolitic  fiind insa considerata cu potential epidemic periculos. Epidemii localizate de angine streptococice se inregistreaza la copiii din crese, gradinite, scoli internate, asezaminte sociale, dar si la tinerii militari in cazarmi.

STREPTOCOCCUS  VIRIDANS

Habitatul preferential este cavitatea bucala, dar se regasesc si in tractul gastrointestinal sau  in cel  genital la femei

Sunt considerati  germeni saprofiti, conditionat patogeni.

Totusi prezenta lor se poate asocia cu endocardite bacteriene subacute in special la pacientii cu proteze valvulare.

Streptocii viridans au fost izolati si  de la pacienti cu infectii in alte organe sau sisteme, rolul lor patogen crescand la pacientii neutropenici. 

Sunt lipsiti de antigenul specific de grup (carbohidratul C) motiv pentru care nu sunt clasificabili  Lancefield.

Ei se  identifica prin caractere fiziologice. Reactiile sunt negative la majoritatea testelor pentru identificarea de gen.

Se constituie intr-un grup apreciabil de streptococi care determina hemoliza de tip alfa, dar pot fi si nehemolitici.

GENUL ENTEROCOCCUS

Principalele specii recunoscute de Kalina in 1970 la om ca facand parte din genul Enterococcus   sunt  Enterococcus faecalis si Enterococcus faecium.

In prezent pe baza caracterelor biochimice si a studiilor   genetice sunt descrise 19  specii de enterococi.  

1. Definitie

Coci gram pozitivi,  imobili (cu 2 exceptii), nesporulati catalazo – negativi, facultativ anaerobi.

2. Habitat

Fac parte din flora enterica, a tractului genito-urinar la om si animal.

Polueaza intens mediul ambiant: sol, apa, alimente, insecte. Enterococii sunt raspanditi pe tot globul.Evolutia infectiilor este de obicei endemica, dar pot apare izbucniri epidemice. Pot fi implicati relativ frecvent in infectii nosocomiale.

3.Caractere morfologice

Coci, cocbacili, dispusi fie izolat, fie perechi sau in lanturi scurte, imobili, nesporulati, gram pozitivi.

4.Caractere de cultura

Cresc bine  pe orice agar baza  suplimentat cu 5% sange de berbec, sau in mediu lichid: bulion cu 6,5 %  Na Cl. Temperatura optima de cultivare 10˚ C 37˚ C. Sunt nonhemolitici si ocazional hemolitici, determinand hemoliza £. Recoltarea si transportul la laborator al prelevatelor trebuie sa se realizeze conform normelor de securitate microbiologica. Examenul macroscopic nu este relevant. Examenul microscopic direct permite observarea caracterelor morfologice si tinctoriale ale germenilor. In scopul izolarii enterococilor, se insamanteaza produsele normal sterile pe medii nutritive cu 5 % sange iar cele cu flora de asociatie, pe medii selective. Se pot utiliza, in acest scop agar-bila-esculina-azid (bila nu permite dezvoltarea altor bacterii Gram pozitive iar azidul, a germenilor Gram negativi) sau geloza Columbia cu un supliment de antibiotice (colistin si acid nalidixic). Conditiile de incubare optime sunt reprezentate de aerobioza, o temperatura de 35-37°C si un interval de timp de 18-24 ore. Coloniile de enterococi sunt de tip S, de 1-2 mm, mate, gri, uneori hemolitice (b sau a-hemoliza). Pe mediile selective coloniile sunt mai mici. In scopul identificarii genului, se iau in considerare caracterele morfo-tinctoriale, pretentiile nutritive, cresterea pe medii si reactia catalazei negativa. Determinarea producerii enzimei pirolidonil aril amidaza (PYR) si a hidrolizei esculinei permite o diferentiere a enterococilor (PYR+, ESC+) de restul streptococilor din grupul D si de alte genuri inrudite ca Aerococcus sau Lactococcus (PYR-, ESC+). In practica curenta sunt testate cresterea in medii care contin bila (pana la 40 %) si esculina (cultura neagra), pe mediul cu telurit de potasiu (cultura neagra), dezvoltarea la 45°C, halotoleranta, reducerea clorurii de trifenil-tetrazolium la formazan (cultura rosie) si sensibilitatea la vancomicina. Pentru confirmare, se urmareste comportamentul fata de zaharuri, hidroliza argininei, mobilitatea, pigmentogeneza si utilizarea piruvatului din mediu. Se poate practica identificarea serologica. Este necesara efectuarea antibiogramei deoarece au fost depistate tulpini rezistente la antibiotice (mai ales E. faecium). Este indicata trimiterea tulpinilor de Enterococcus rezistente la vancomicina la un Laborator de Referinta. Diagnosticul serologic  nu se practica in infectiile enterococice.

5.Caractere biochimice

Hidrolizeaza esculina in prezenta bilei sau  a sarurilor biliare, sunt PYR (pyroliodonyl arylamidaza) si LAP (leucin aminopeptidaza) pozitive, tolereaza Na Cl 6,5%.

6.Rezistenta in mediu

Rezistenti in conditii de mediu adverse. Rezistent la antibiotice si chimioterapice determina  infectii profunde greu de tratat.

 

7.Structura antigenica

Contine un antigen specific de  grup D.

8.Patologie infectioasa

Infectii urinare la pacientii cu uropatii obstructive.

Infectii mixte pelvine.

Infectii de plaga.

Bacteriemii la imunodeprimati si la persoane varstnice indelung spitalizate.

Endocardite bacteriene.

Incert implicati in infectii ale sistemului nervos central sau in infectii ale aparatului respirator.

Implicati frecvent in infectiile nozocomiale  ocupand locul 2 dupa Escherichia coli  in infectiile nozocomiale de tract urinar, si locul 3 dupa stafilococii coagulazo-pozitivi si stafilococii coagulazo-negativi in bacteriemiile  de spital.

STREPTOCOCCUS PNEUMONIAE  (PNEUMOCOCUL)

In 1886 Albert Fraenkel a descoperit specia Streptococcus pneumoniae (pneumococul)

1. Definitie

Coci gram pozitivi, alungiti, lanceolati, dispusi in general in diplo pe axul longitudinal.

2. Habitat

Nu se recunoaste unanim ca cele 80 de serotipuri de pneumococ ar face parte din flora normala a tractului respirator superior. Sunt frecvent localizati in cavitatea bucala, nazala, faringiana si laringiana.

Se gasesc atit la purtatori sanatosi cat si la bolnavi.

Nu circula liber in natura.

3.Caractere morfologice

Diplococi gram pozitivi, imobili, nesporulati, incapsulati.

Majoritatea pneumococilor sunt saprofiti  dar exista si pneumococi  care detin o capsula de  natura polizaharidica implicata in patogenitate si in rezistenta  germenilor in mediul extern.

Pneumococii sunt aerobi si facultativ anaerobi.

4.Caractere de cultura

Pneumococii sunt germeni pretentiosi crescand numai pe medii imbogatite (geloza sange). Creserea lor este favorizata intr-o atmosfera de 5% CO2 si la o temperatura de 370 C.

 Pe geloza sange pneumococii incapsulati determina colonii S iar ceilalti colonii M.

Sunt germeni hemolitici, coloniile sunt mici, transparente, inconjurate de o zona de hemoliza de tip alfa prim, la fel ca si streptococii viridans.

In mediul de cultura lichid tulbura omogen mediul.

5.Caractere biochimice

Glucoza se constitue in principala sursa de energie pentru pneumococi.

Elibereaza enzime zaharolitice, proteolitice, lipolitice.

Fermenteaza inulina, sunt sensibili la optochin ceea ce ii  diferentiaza de streptococii viridans.

Produc enzime autolitice. Autoliza este indusa si accelerata  de bila, saruri biliare, acizi bilari consituindu-se intr-un test important de identificare a  lor (testul bilolizei - Neufeld). Rezistent la testul  bila- esculina.

Testul CAMP si al cresterii satelite negativ.

6.Rezistenta in mediu, la agenti fizici , chimici si  biologici

In mediul extern rezistenta lor este scazuta, fiind distrusi de  razele solare si de  dezinfectantele uzuale. 

In schimb pot supravietui cateva luni in sputa uscata, la intuneric.

In timp microorganismele devin gram negative si au tendinta la autoliza care poate fi intensificata  de agenti tensioactivi de suprafata.

Actualmente este de semnalat aparitia pneumococilor rezistenti la peniciline (20-40%) sau chiar tulpini  multirezistente la antibiotice.

7.Structura antigenica

Exista antigene somatice si antigene solubile.

La nivelul peretelui se identifica un carbohidrat specific de grup caracteristic tuturor  pneumococilor.

Proteina M este un antigen caracteristic pentru fiecare tip de pneumococ.

Antigenul K identificat in capsula polizaharidica protejeaza pneumoocul de fagocitoza, favorizand invazivitatea acestuia. Structura lui este specifica pentru fiecare seroip, identificandu-se pana in prezent 83 de serotipuri diferite.

Criterii de identificare a pneumococilor sunt: reactia de umflare a capsulei utilizand anticorpi anticapsulari, reactia de coaglutinare sau  latex aglutinare, inoculare la soareci.

8. Caractere de patogenitate

Este patogen prin multiplicare si invazivitate, caractere determinate de prezenta capsulei.

Nu are capacitate de toxigeneza.

Elaboreaza o hialuronidaza care-i favorizeaza invazivitatea in caile respiratorii inferioare.

9. Raspunsul imun

Imunitatea fata de infectia pneumococica are specificitate de tip, depinzand de anticorpii care apar impotriva antigenului capsular (antigenul K) cat si  de functia fagocitelor.

Este de scurta durata, oferind protectie  o perioada de timp redusa.

Vaccinarea antipneumococica induce  formarea de anticorpi anticapsulari

10.Patologie infectioasa

Pneumococii pot determina clinic:

- otite, sinuzite,

- bronsite acute si cronice,

- meningita – foarte grava,

- endocardita – foarte grava,

- peritonita,

- pneumonia franca lobara.

11.Epidemiologie

Sursa de infectie: omul bolnav, purtatorul sanatos

Aproximativ 40-70% dintre oameni sunt la un moment dat purtatori sanatosi de pneumococ ceea ce denota  ca mucoasa respiratorie normala are un grad  important de rezistenta naturala.

Caile si mecanismele de transmitere: direct, aerogen prin picaturi, secretii, obiecte de uz pro priu contaminate.

Receptivitastea este generala, extremele de varsta fiind cele mai expuse. Infectiile cu rhinovirusuri (guturaiul ) favorizeaza infectia pneumococica.

Factorii care pot predispune organismul uman la infectia pneumococica sunt:

- anomalii consitutionale sau dobandite ale tractului respirator,

- intoxicatia cu alcool sau droguri,

- malnutritia, debilitatea,

- tulburari circulatorii si insuficienta cardiaca,

- hiposplenismul,

- anemia,

            - afectiuni renale,

- imunodeficente de diferite cauze.

Vaccinarea antipneumococica cu vaccinuri  polizaharidice, ce contin 23 din serotipurile cele mai circulante nu se administreaza sub varsta de 2 ani. Acestea induc  formarea de anticorpi anticapsulari.

Factorii naturali de mediu: umiditatea crescuta, temperatura scazuta favorizeaza transmiterea aeriana a pneumococului si  cresterea portajului.

Factorii socio-economici precari, aglomeratia, slaba alimentatie, nivelul de igiena personala deficitar  favorizeaza infectiile pneumococice.

           

COCI GRAM  NEGATIVI  AEROBI

FAMILIA NEISSERIACEAE

Genul  Neisseria

Genul

Eikenella

Genul

Kingella

Genul

Simonsiella

Genul

Alysiella

CDC EF -4

M-5

M-6

GENUL NEISSERIA

In  prezent se cunosc 16 specii de Neisserii dintre care 10 cu mai multe subspecii si biovaruri  se regasesc  la om,  iar 6  specii la   animale.

Categoria

Specia

Neisserii saprofite

Neisseria sicca,

Neisseria lactamica,

Neisseria mucosa,

Neisseria cinerea,

Neisseria flava,

Neisseria perflava,

Neisseria subflava,

Neisseria elongata.

Neisserii patogene

Neisseria  gonorrhoeae,

Neisseria  meningitidis.

Neisserii cu habitat  animal,  ocazional izolate la om

Neisseria polysaccharea,

Neisseria canis,

Neisseria  maccacae,

Neisseria flavescens,

Neisseria denitrificans,

Cele mai multe specii de Neisserii  sunt saprofite populand mucoasa oro-faringiana si  nazo-faringiana la adult si copil, chiar mai multe specii o data. Durata colonizarii cu Neisserii saprofite se poate extinde la cateva luni; acestea determinand rareori infectii clinice manifeste cu localizari variate, in special la  persoane imunocompromise.

In  schimb, Neisseriile patogene sunt strict parazite pentru om, fiind implicate in patologia  infectioasa, atacand mucoasele si determinand infectii acute cu tendinta invaziva pe tesuturi  si ocazional sistemica.

Categoria

Specia

Determinarea clinica

Neisserii saprofite

Neisseria sicca,

Endocardite, osteomielite, artrite, celulite, conjunctivite;

Neisseria lactamica,

Meningite, septicemii, osteomielite, artrite, celulite, conjunctivite;

Neisseria mucosa,

Endocardite, meninigite, osteomielite, artrite, celulite, conjunctivite;

Neisseria cinerea,

Endocardite, osteomielite, artrite, celulite, conjunctivite;

Neisseria flava,

Meningite, osteomielite, artrite, celulite, conjunctivite;

Neisseria perflava,

Osteomielite, artrite, celulite, conjunctivite;

Neisseria subflava,

 Endocardite, meningite, septicemii, osteomielite, artrite, celulite, conjunctivite;

Neisseria elongata.

Osteomielite, artrite, celulite, conjunctivite.

Neisserii patogene

Neisseria  gonorrhoeae,

Infectii asimptomatice  localizate uretral, rectal, faringian la barbat; endocervical, rectal, faringian la femei, vulvovaginal la fetite  si conjunctival la nou nascut.

Femeile fac infectii gonococice mai frecvent decat barbatii.

Infectie manifesta: (PID pelvic inflammatory disease): uretrita, epidimitta, prostatita, salpingita, metrita, pelviperitonita, abcese tuboovariene, sau DGI (infectie gonococica diseminata): eruptii cutanate, artrite, tenosinovite, endocardita, meningita.

Panoftalmia – infectie conjunctivala care implica lacrimare si edem asociate cu o  bogata secretie purulenta care incorect tratata evolueaza spre perforarea cu cicatricizare elterioara a corneei. .

Neisseria  meningitidis

Purtatori sanatosi  pe mucoasa cailor aeriene superioare

Infectii manifeste

Rinofaringite benigne

Meningita meningococica

Complicatii: sindromul Waterhouse – Friedrichsen de coagulare disemninata intravasculara.

Infectia menigococica  consituie o problema pentru persoanele cu deficit  de complement (componenetele C6 –C9).

Neisserii cu habitat  animal,  ocazional izolate la om

Neisseria polysaccharea,

Patogenitatea lor la om inca nu este certa.

Neisseria canis,

Neisseria  maccacae,

Neisseria flavescens,

Neisseria denitrificans

  

           

NEISSERIA  GONORRHOEAE

GONOCOCUL

In 1879, Albert Neisser a descoperit microscopic coci in diplo in secretiile purulente ale unor barbati cu uretrite si ale unor nou-nascuti cu conjunctivite. Pentru numirea acestei specii s-a utilizat termenul „gonoree”, provenit din limba greaca (gonos = samanta, rhoia = scurgere). Leistikov si Loffler au reusit sa izoleze Neisseria gonorrhoeae pe medii solide in anul 1882.

           

1. Definitie

Coci, reniformi, dispusi in diplo cu concavitatile fata in fata, incapsulati, gram negativi.

2. Habitat

Specific  uman, localizat  la nivelul mucoaselor genitale, urterale, faringiene, conjunctivale la persoane infectate, indiferent daca infectia este simptomatica sau nu.

3. Morfologie

Coci  reniformi, cu diametrul de 0,6 – 1,0μm, frecvent dispusi   in diplo, cu fetele alaturate, plane  sau usor  concave, asemanatoare boabelor de cafea.

Sunt inconjurati de cate o structura capsulara comun, de natura polizaharidica care-i imparte in mai multe serogrupuri.

Sunt germeni imobili si nesporulati. 

Gonococul  se gaseste dispus intracelular (intr-un leucocit  pot coexista  20- 30 de gonococi) in fazele acute ale bolii; in infectiile  cronice situatia se inverseaza.

4.Caractere de cultura

Germene  foarte  pretentios, pentru cultivarea  lui fiind necesare vitamine, proteine native,  anumiti aminoacizi, etc. imbogatite cu antibiotice   (vancomicina, lincomicina, colimicina).

Este necesara  o anumita  umiditate  pentru ca gonococul este foarte  sensibil  la uscaciune.

Cultivarea se face pe agar – sange asociat cu mediul HYL (varianta a mediului Mueller -Hinton),    in atmosfera inbogatita cu  CO2 5% - 7%, pH 6 - 8 la o temperatura optima de 350 C. 

Gonococul produce pe mediu dupa 24 de ore,  colonii de tip S sau de tip M, mici, nepigmentate, transparente sau opace, nehemolitice.

Pe aceiasi placa se pot identifica pana la 5 tipuri de colonii (T1 - T5), ceea ce poate facilita  identificarea  gonococilor.

Placa este considerata negativa in cazul in care nu se dezvolta colonii dupa 72 de ore de la insamantare Izolarea neisseriilor patogene este dificila deoarece sunt germeni pretentiosi nutritiv care se dezvolta cu dificultate, in special tulpinile implicate in producerea unor infectii sistemice. Produsele normal contaminate se insamanteaza pe un mediu neselectiv si pe unul selectiv (cu adaus de antibiotice). Insaman-tarea pe cel neselectiv este necesara pentru ca unele tulpini gonococice sunt rezistente la antibioticele utilizate (mai ales la vancomicina). Ca medii neselective, pentru N. meningitidis se prefera geloza-sange sau geloza-ciocolat. Gonococii nu cresc pe geloza-sange, numai pe geloza-ciocolat. N. meningitidis creste si pe mediul Müeller-Hinton. Dintre cele selective sunt mai frecvent utilizate mediile Hyl (colimicina, lincomicina) si Thayer-Martin modificat (colimicina, vancomicina, trimetoprim lactat, nistatin). Produsele patologice normal sterile se insamanteaza numai pe medii neselective. Incubarea se face in aerobioza, la 35-37°C, in atmosfera umeda, 24-72 ore. CO2 in concentratie de 5-10 % le favorizeaza dezvoltarea. Este indicata si lasarea pe masa a unui mediu insamantat, la temperatura camerei (20-22°C), pentru a face diferentierea de neisseriile nepatogene. Coloniile de menin-gococi sau de neisserii nepatogene devin vizibile dupa 24 ore de incubare iar cele de gonococi, dupa 48-72 ore. Acestea sunt testate, in vederea identificarii, prin reactia oxidazei, pozitiva pentru toate neisseriile. Pentru identificarea de rutina, se iau in considerare aspectul microscopic, pretentiile nutritive, cresterea pe medii, temperatura de incubare necesara si reactia oxidazei. Este sugestiv si produsul patologic in care au fost evidentiate neisseriile (in lichidul cefalorahidian sau in sange – probabil meningococ, in secretii genitale – probabil gonococ, in secretiile nazo-faringiene – probabil neisserii nepatogene). In functie de nivelul laboratorului, se pot practica si alte teste de identificare. Astfel, studiul comportamentului lor fata de carbohidrati arata ca meningococii fermenteaza glucoza si maltoza iar gonococii doar glucoza. Stabilirea grupului, pentru o cultura de meningococi, se poate realiza prin reactiile de aglutinare cu seruri specifice iar in cazul prelevatelor (lichid cefalorahidian, sange), polizaha-ridul capsular, eliberat prin autoliza, poate fi pus in evidenta prin coaglutinare sau contraimunelectroforeza. Cel mai frecvent sunt implicate in patologie grupurile A, B, C si Y. Si pentru gonococi se poate practica o identificare serologica. Acestia pot fi depistati in prelevate prin coaglutinari sau metode imuno-enzimatice (Gonozyme). Se mai pot testa reducerea nitratilor sau nitritilor, producerea de DNA-aza, sinteza de polizaharid din zaharoza, etc. Metodele moderne se bazeaza pe folosirea unor substraturi cromogene sau a sondelor de A.D.N. Neisseriile patogene au o sensibilitate ridicata la penicilina, antibiograma fiind utila cand s-au selectat tulpini producatoare de b-lactamaza  sau cand nu se poate folosi acest antibiotic. Diagnosticul serologic nu se utilizeaza in cazul meningitelor, boli cu evolutie acuta. In gonoreele cronice rezultatele sunt adesea neconcludente.

5.Caractere biochimice

Gonococul  fermenteaza  glucoza cu formare de acid, fara  gaz dar nu si maltoza  si este producator de  citocromoxidaza.

Recent  s-au introdus  in diferentierea speciilor de Neisserii si  teste pe substraturi cromogene: ONPG (β – galactozidaza),  GGT (γ – glutamiltransferaza) si HPAP (hidroxiprolin- aminopeptidaza).

Gonococul nu produce ONPG  si nici GGT dar scindeaza HPAP.

6.Structura antigenica

Remarcam heterogenitatea antigenica si capacitatea gonococilor de a-si modifica structurile de suprafata ” in vitro” si probabil si „in vivo”, eludand astfel mecanismele de aparare ale gazdei

     Ca structuri antigenice remarcam:

- lipooligolizaharidul  (LOZ - cu lant zaharidic scurt) denumit si endotoxina, eliberat numai dupa moartea germenilor,

- pilii  - structuri  proteice cu rol in atasarea de celulele gazdei,   protejeaza  gonococul de activitatea fagocitara,

- porinele: proteina  I formeaza pori la suprafata celulei bacteriene, sunt diferite de la o tulpina la alta, find utile in serotiparea gonococilor; proteina II (OPA) este utila pentru aderarea germenului,

- IgA1 proteaza,

- capsula din polifosfat,

- prezenta unor anumite plasmide implicate in rezistenta la antibioticele betalactaminice.

7. Rezistenta in mediu, la agenti fizici , chimici si  biologici

  Este un germene sensibil, putin rezistent in mediul exterior: la uscaciune, lumina solara, variatii de temperatura. 

In produsele  patologice  expuse uscarii raman in viata 2-5  ore. In schimb pe prosoape si buretii uzi raman viabili 1-2 zile. La 420 C caldura uscata sunt distrusi in cateva ore si la 550 C  in maximum 5 minute. Sunt germeni stenotermi (rezista doar la variatii mici de temperatura) ca si meningococii.

Sunt  sensibili  la  majoritatea  dezinfectantelor  uzuale  si  a antisepticelor.

Produc enzime autolitice.

In prezent 90% dintre tulpinile de gonococ  sunt rezistente la anumite antibiotice: penicilina, streptomicina, vancomicina,   motiv pentru  care pentru conducerea corecta a unui tratament  eficient este necesara efectuarea antibiogramei.

8.Caractere de patogenitate.

Se multiplica masiv la poarta de intrare.

Invazivitatea in schimb este modesta, glandele anexe fiind implicate rar.

Toxigeneza prin endotoxina  se manifesta in cazul infectiilor cronice  atunci  cand toxina  fixandu-se pe  vasele locale produce inflamatii.

 Patogenitatea speciei N. meningitidis se datoreaza virulentei. Principalii factori de patogenitate sunt capsula si LOS. Capsula are functie antifagocitara. LOS este un lipooligozaharid diferit structural de lipopolizaharidul (LPS) din membrana externa a altor bacterii Gram negative, eliberat prin autoliza germenilor, care actioneaza ca endotoxina (determina soc si coagulare intra-vasculara diseminata). Proteinele din membrana externa (OMP = outer membrane proteins) fac parte din 5 clase (1-5) si au functii diferite. Aderarea la epitelii a meningococilor se face cu ajutorul fimbriilor si a proteinelor de clasa 5. Aceste proteine intervin si in aderarea la fagocite. Proteinele de clasa 4 au capacitatea de a lega imunoglobulinele G si fractiunile complementului. Meningo-cocii sintetizeaza si imunoglobuline A1 proteaze. Mecanismele prin care acesti germeni supravietuiesc intracelular, in fagocite, nu sunt clarificate complet.

                Si in cazul N. gonorrhoeae patogenitatea este determinata de virulenta. Aderarea la epitelii se realizeaza cu participarea fimbriilor si a proteinelor II (Opa). Acestea intervin si in aderarea la fagocite si la alti gonococi (se formeaza microcolonii). Proteinele  din membrana externa (OMP = outer membrane proteins) sunt de 3 tipuri (I, II si III). Supravietuirea in leucocitele polimorfonu-cleare neutrofile, pana la moartea acestor celule, reprezinta alt mecanism patogen. In acest proces intervin si proteinele I (porine anioni selective) ce inhiba formarea fagolizozomilor si mielopero-xidaza. Proteinele III leaga imunoglobulinele G si componentele complementului. Gonococii produc imunoglobulineA1  proteaze. De asemenea, au capacitatea de a extrage si utiliza atat fierul din hemoglobina sau din hem cat si pe acela legat de lactoferina sau transferina. Principalul factor de patogenitate este insa tot LOS, eliberat prin autoliza, cu un efect toxic crescut (soc si coagulare intravasculara diseminata). Lipooligozaharidele au efecte chemo- tactice pe polimorfonuclearele neutrofile determinand inflamatie locala si formare de puroi. De asemenea, leaga acidul sialic din ser rezultand o microcapsula care le confera rezistenta fata de factorii bactericizi sanguini si de efectorii imuni. Stimuleaza si sinteza factorului de necroza tumorala (TNF) ceea ce are drept rezultat producerea de distructii tisulare.

    

9.Raspunsul imun

In infectia gonococica datorita variatiei antigenice, se  ocolesc mecanismele imunitare ale gazdei si  imunitatea postinfectioasa este inexistenta  practic, ceea ce face posibil ca aceiasi persoana sa poata trece prin infectii repetate.

Deci raspunsul imun umoral este modest, iar raspunsul imun celular apare doar in infectiile cronice

10. Boala la om

La barbat detemina uretrite, prostatite, epididimite cu un exudat  purulent masiv. 

La femei determina uretrite,  cervicite, anexite, metrite.

Toate  cazurile  manifeste clinic debuteaza ca forme  acute  cu  o simptomatologie  subiectiva  si  obiectiva  evidente  (secretie abundenta  verzuie  la  nivel  genital)  care  tratata  incomplet, incorect   se  poate croniciza devenind greu de depistat  si  de tratat.

Complicatiile  cele  mai frecvente sunt:  artritele, endocarditele, septicemiile.

Localizarea   extragenitala  cea  mai  frecvent  intalnita   este blefaro-conjunctvita  nou-nascutilor  din  mame   care  sufera  de blenoragie   si isi  pot  infecta  fatul   in   timpul   nasterii (intrapartum).

Procesul inflamator se poate extinde determinand panoftalmia  gonococica. Pentru prevenirea acestor  infectii,  in maternitati  nou nascutilor li se aplica  profilactic  instilatii oculare cu nitrat de argint 1% sau proteinat de Ag.

11. Epidemiologie

Sursa de infectie este reprezentata de omul bolnav.

Calea si mecanismul de transmitere: direct pe cale sexuala prioritar mai rar de la mama la fat in timpul nasterii, rarisim indirect  prin intermediul unor obiecte de uz personal recent contaminate.

Receptivitatea este generala, depinde de comportamentul sexual al partenerilor.

NEISSERIA MENINGITIDIS

MENINGOCOCUL

In 1884, Marchiaflava si Celli au examinat microscopic lichid cefalorahidian provenit de la persoane ce sufereau de boala numita in epoca meningita cerebro-spinala epidemica si au observat coci. Acesti germeni au fost apoi izolati pe medii de cultura in 1887, de Anton Weichselbaum, care i-a numit Diplococcus intracelularis meningitidis. In 1905 Lingelsheim i-a numit Neisseria meningitidis.

 

1. Definitie

Sunt coci reniformi, asezati in diplo, incapsulati, nesporulati, imobili, gram negativi, dispusi intra sau extracelular.

2. Habitat

Germene  specific  uman. 

Izolat de la  purtatori sanatosi de meningococ la care germenii  se localizeaza pe tegumente dar  in special  in cavitatea bucala si nazala.

La bolnavii de meningita menigococica, germenii se multiplica in lichidul cefalorahidian.

3.Caractere morfologice

Coci  reniformi,  dispusi  in diplo, fetele adiacente nu sunt atat de plate ca la  gonococ.

Cate  2  germeni  sunt  inconjurati de o  capsula cu o structura de polizaharid - polifosfat,  mai ales  la culturile tinere virulente.  Sunt  imobili, nesporulati.

4. Caractere de cultura

Sunt  foarte pretentiosi, pentru cultivare utilizam mediul Müller Hinton, adaugandu-se antibiotice la  care meninigocoul este rezistent. Creste in atmosfera de CO² 5-10% si la o temperatura de 350 C -370 C.

Modern se utilizeaza in SUA:  MTM (mediul Tayer Martin modificat), ML (mediul Martin Lewis), NYC, in Romania - mediul HYL.

Meningococul   germene  stenoterm, adica rezista la variatii mici ale temperaturii, temperatura optima  de dezvoltare fiind la 350 C.

 Coloniile de meningococ sunt de tip S: gri albe, transparente, cele incapsulate putand determina si colonii M pentru tipurile  A si C.

 Pe mediu solid coloniile sunt nehemolitice, mici, cu marginile neregulate iar mediul lichid este  tulburat  in mod uniform de meningococi.

5.Caractere biochimice

Fermenteaza pe langa glucoza si maltoza.

Reactia oxidazei este pozitiva.

Recent  s-au introdus  in diferentierea speciilor de Neisserii si  teste pe substraturi cromogene: ONPG (β – galactozidaza),  GGT (γ – glutamiltransferaza) si HPAP (hidroxiprolin- aminopeptidaza).

Meningococul are numai activitate GGT (γ – glutamiltransferazica).

6. Rezistenta in mediu, la agenti fizici, chimici si  biologici

Sunt germeni  foarte sensibili in mediul exterior;  la temperatura camerei mor intr-o  ora,  chiar  in  produsele  patologice.  La 550 C sunt distrusi  in  20 - 30 minut

Nu  suporta uscaciunea.

Sensibil la antisepticele si dezinfectantele uzuale (alcoolul de 70 ˚ il distruge in 15 minute),  la caldura umeda, radiatii u.v.

Majoritatea meningococilor sunt sensibili la antibiotice:  peniciline, ampicilina, tetraciclina, rifampicina, cefalosporine.

7.Structura antigenica

Contine antigene somatice si antigene solubile.

a. Antigene somatice.

-  Antigenul   capsular  imunogen si protector, imparte  meningococii   in    12   grupe serologice dintre care cele mai importante sunt A,B,C,Y, si W-135

- Antigenul O care se afla in peretele bacteriei.

b. Antigene solubile

- lipooligolizaharidul  (LOZ - cu lant zaharidic scurt) denumit si endotoxina, eliberat numai dupa moarea germenilor,permite impartirea meningococilor in 12 serotipiri.

-pilii cu rol in aderarea germenului ce celula gazda,

- porinele cu rol in aderenta  la epitelii si fagocite

Este de remarcat  ca meningococul nu produce variatii antigenice.

8. Caractere de patogenitate

Sunt germeni patogeni cu virulenta scazuta.

70% din infectiile meningococice  sunt asimptomatice.

Cea mai frecventa infectie  este rinita cu caracter benign; rar infectia poate  disemina   pe  cale hematogena determinand bacteriemii autolimitate (eruptii maculo- papuloase, artralgii, mialgii, miocardite; poate  invada meningele, alterea bariera hematoencefalica si creste presiunea intracraniana. Activarea proceselor inflamatorii prin eliberarea de endotoxina poate conduce la aparitia unui sindrom de coagulare intravasculara diseminata cu prognostic infaust.

9. Raspunsul imun

Este de tip umoral. In general este slab  si nesemnificativ pentru ca infectia ramane cantonata la poarta de intrare. 

Meningita meningococica induce un raspuns imun mai puternic, conferind protectie specifica de grup.

10. Boala la om

Se  manifesta prin:

- rinite meningococice benigne,

- sinuzite benigne,

- faringite benigne,

- meningita cerebrospinala meningococica ( MCSE).

De cele mai  multe ori  este vorba despre o infectie generalizata  (meningococemie), meningita fiind  doar urmarea unei localizari secundare.

Sindromul  WATERHOUSE-FRIDERICHSEN -socul endotoxinic ,  nerecunoscut  si netratat   corespunzator   provoaca moartea   in   3  zile  de  la  debut. 

Se manifesta printr-o vasodilatatie generalizata si cresterea permeabilitatii peretilor vasculari,  ajungandu-se chiar la o extravazare a  hematiilor  in tesuturi.

Se insoteste de:

-  purpura fulminans,

-  coagulopatie de uzura,

-  soc si blocaj suprarenal.

11. Epidemiologie

Infectia meningococica cunoscuta  in zonele tropicale si temperate, nu i se poate preciza incidenta reala.

Meningita meningococica afecteaza in special  copiii mici (0-4 ani ) si adolescentii  in perioadele interepidemice. Serogrupul B circula preferential in Europa de Vest, iar serogrupul A in Europa de Est.

Sursa de infectie: exclusiv umana este reprezentata de bolnavi (cu rinofaringita sau meningita meningococica) si de purtatori sanatosi sau convalescenti.

Cai si mecanisme de transmitere: calea aeriana  prin picaturi Flügge  mecanism direct; sau mai rar  indirect prin obiecte recent contaminate.

Receptivitatea este generala, conditionata de varsta, rezistenta naturala nespecifica si de starea de imunitate a organismului .

Vaccinarea antimeningococica  se poate practica cu caracter profilactic utilizand vaccinuri polizaharidice monovalente  (grup A sau C), bivalente (AC) si tetravalente (ACWY). Pentru serogrupul B nu exista vaccin.

Sezonalitatea   este in sezonul rece si umed (iarna - inceput de primavara)  in zonele temperate si in sezonul uscat (noiembrie -martie) la tropice.

Factorii favorizanti: factorul climatic natural precum si factorii economico-social (evolueaza mai frecvent in colectivitati semiinchise  de copii si adolescenti).

BACILI GRAM NEGATIVI  AEROBI ,  FACULTATIV ANAEROBI

FAMILIA PARVOBACTERIACEAE

Reuneste bacterii ce poseda un  echipament  enzimatic sarac,  motiv pentru care  necesita conditii speciale  pentru  cultivare, crescand cu greutate pe  mediile de  cultura artificiale.

Familia  Parvobacteriaceae  cuprinde mai multe  genuri   importante pentru patologia umana:

Genul

Haemophilus

Genul

Brucella

Genul

Bordetella

Genul

Pasteurella

Genul

Francisella

 

Genul

Legionella

Genul

Campylobacter

Genul

Helycobacter

 

GENUL HAEMOPHILUS

        Taxonomie  Genul Haemophilus este intr-o permanenta  schimbare, unele specii sunt eliminate, altele candideaza pentru eliminare, altele sunt nou incluse sau nou identificate.

Dintre speciile incluse enumeram: Haemophilus. influenzae, Haemophilus aegyptius, Haemophilus ducreyi - la om; Haemophilus suis, Haemophilus parasuis, Haemophilus influenza- murium, Haemophilus ovis,  Haemophilus  somnus, etc- la animale care determina in special antropozoonoze.

HAEMOPHILUS  INFLENZAE

A fost izolat de Pfeiffer in l892 si incriminat in mod eronat ca agent etiologic al pandemiei de gripa care a evoluat in lume in anii 1890-1892.

Germenii din specia H. influenzae au fost izolati prima oara de catre Richard Pfeiffer, in 1892, in timpul pandemiei de gripa, fiind considerati la inceput agentii etiologici ai acestei viroze (lb. ital.: influenzae = gripa). Prima specie din acest gen mentionata in literatura, H. aegyptius, a fost observata microscopic in secretiile conjunctivale de Koch, in 1883, si izolata pe mediile de cultura de Weeks, in 1889.

1. Definitie

Coccobacili  si / sau bacili, uneori de forma filamentoasa, cu grade diferite de polimorfism, gram negativi, nesporulati, imobili, aerobi sau facultativ anaerobi, dependenti de factorii de crestere X  si/sau  V prezenti in sange. 

2. Habitat

Face parte din flora  normala existenta pe mucoasa tractului respirator, mucoasa conjunctivala, putand coloniza  sporadic intestinul, mucoasa genitala, uretra anterioara la peste 80 % dintre persoanele sanatoase.

Poate deveni patogen oportunist la persoanele imunodeprimate.

Hemofilii sunt larg raspanditi pe glob. Specia H. ducreyi este mai des implicata in zonele tropicale si subtropicale, fiind izolata mai frecvent de la barbati. Prevalenta speciilor de Haemophilus care determina infectii respiratorii este mai ridicata in intervalele septembrie-decembrie si martie-mai, cu precadere la copii mici.

3.Caractere morfologice

Cocobacil mic de 0,5- 2 mμ, dispus uneori in lanturi scurte. Imobil, nesporulat. Este gram negativ, dispus in general extraleucocitar.

Pe culturi tinere si pe medii  bogate este capsulat pe cand in   culturile   vechi pe langa  formele cocobacilare  se  pot  vedea bacili de marimi variabile si forme filamentoase care pierzandu-si capsula ridica probleme de diagnostic diferential  microbiologic.

4. Caractere de cultura

Se dezvolta optim in mediu umed  cu CO2 5-10%,  la temperatura de 35˚  C-  37 ˚ C, pH-  7,6, incubat minimum 24 - 48 de ore .

Este  un  germene  pretentios  care  necesita  pentru   cultivare factori ai coagularii:  factorul  X (hemina) si  factorul V ( geloza chocolat).

Haemophylus influenzae creste pe medii de cultura  in care  componentele  globulelor  rosii sunt eliberate  in  mediu, in urma distrugerii hematiilor sub actiunea caldurii sau prin digestie pepetica.    

Factorul X se mai gaseste si in tesuturi  animale si   in drojdie. Factorul V  este  termolabil, identificat  ca   fiind  nicotinamid adenin dinucleotid (NAD) si ia parte la procesele  de oxidoreducere ale microbului.

S-a  observat  ca Haemophilus  influenzae creste mai abundent  si  dezvolta colonii  mai  mari   in  imediata  vecinatate  a  coloniilor   de stafilococ   care   elaboreaza  factorul   V   (fenomen   denumit satelitism sau doica).

Pe  mediile  de cultura (geloza socolat)  coloniile  sunt  mici, gri- lucioase sau semiopace, netede, plate sau convexe, cu margini precis delimitate,  transparente,  asemanatoare picaturilor de roua sau de condens, pulverulente.

Tulpinile capsulate  produc colonii mai mari  pana la 1 – 3 mm , mucoide , cu tendinta de confluare si pot prezenta cand sunt observate  in lumina transmisa oblic, fenomenul de iridiscenta.

5.Caractere biochimice

Sunt germeni aerobi, facultativ anaerobi.

Fermenteaza slab si inconstant glucoza si zaharoza.

Tulpinile incapsulate produc indol transformand triptofanul in indol.

Reduc nitratii in nitriti.

Sunt impartiti in mai multe biotipuri  ( a- f) pe baza unor teste biochimice.

6. Rezistenta in mediu, la agenti fizici, chimici si  biologici

Putin  rezistent  in conditiile mediului exterior transmiterea  lui se realizeaza numai prin picaturile lui Phlügge,  motiv  pentru care  se recomanda insamantarea produselor patologice pe  medii de cultura chiar la patul bolnavului.

In sputa poate rezista 24 – 48 de ore.

Pentru conservarea germenilor este necesara liofilizarea sau congelarea la - 700 C.

Este distrus de caldura uscata  la 560  C in 30 de minute.

Este sensibil la uscaciune, la actiunea antisepticelor uzuale  si la   actiunea   antibioticelor   (tetraciciline,   cloramfenicol, polimixine,   etc)   si   a   sulfamidelor.  

Este   un   germene penicilinorezistent.

7. Structura antigenica

- antigenul   polizaharidic capsular  pe baza caruia  specia este  impartita in 6 serotipuri:  a, b, c,d ,e, f.  Tipurile se diferentiaza pe baza  reactiei de umflare a capsulei  si prin imunofluorescenta.

Haemophilus influenzae tip b frecvent implicat in imbolnavirile  respiratorii la  copii, prin antigenul sau  poliribozil - ribitol - fosfat  (PRP) prezinta inrudiri antigenice cu  penumococul, streptococii piogeni, specii saprofite de stafilococi, enterococi. Tipul b produce bacteriocine.

Anticorpii anticapsulari sunt protectori, stimuleaza fagocitoza si au actiuni bactericide.

- antigene somatice:  antigenul M este un antigen de suprafata, labil, comun tuturor tulpinilor de Haemophilus  influenzae si substanta P care face parte din corpul bacteriei..

- endotoxina (antigenul O) se elibereaza dupa moartea germenilor.

In cazul speciei H. influenzae, polizaharidul capsular este principalul caracter de virulenta datorita actiunii antifagocitare si de scadere a susceptibilitatii germenilor la factorii bactericizi sanguini. Mai sunt implicate in patogenitate fimbriile ce permit atasarea germenilor la mucoase si o endotoxina cu rol patogen in otitele medii. Tulpinile virulente mai produc neuraminidaza. si o IgA-proteaza. Celelalte specii au fost mai putin studiate sub acest aspect. H. ducreyi prezinta fimbrii  iar H. aegyptius produce  o hemaglutinina si neuraminidaza.

8. Caractere de patogenitate

Germenul este patogen prin capacitatea de multiplicare la  poarta de intrare si prin toxigeneza datorate eliberarii endotoxinei.

9. Raspunsul imun

Nou nascutii pana la 3 luni sunt protejati de infectii datorita anticorpilor materni.

Peste aceasta varsta pana la 5 ani,  copiii sunt receptivi la infectia cu Haemophilus influenzae, fiind   frecvent incriminat in  etiologia meningitelor.

Imunitatea naturala se instaleaza peste varsta de 8 ani.   Vaccinurile  cu polizaharidul capsular in componenta sunt protectoare dar nu induc un  raspuns imun  semnificativ pentru grupa de varsta  cu riscul cel mai inalt la infectie.

10. Boala la om

Afecteaza  frecvent mucoasele tractului respirator,  unde in  asociatie cu alte  specii bacteriene (streptococi piogeni,   pneumococi)  sau virale  cauzeaza    infectii   ale   cailor  respiratorii: de la catar   nazofaringian,  la traheite,  bronsite,  pneumonii,   otite, sinusite,  mastoidite,  pluerite si  pericardite,  artrite.

Poate determina o laringotraheita obstructiva fulminanta care necesita  interventie de urgenta (traheotomie sau intuibatie prompta) pentru conservarea functiei respiratorii. 

Prin  patrunderea microorganismului in torentul, circulator  poate determina: meninigite, septicemii, pleuerite, pericardite, artrite, osteomielite.

11.Epidemiologie

Sursa  de  infectie: omul  sanatos  sau  purtatorul sanatos de germeni.

Calea si mecanismul de transmitere  este directa - aerogena, prin picaturi Flugge.

Receptivitatea este generala indiferent de varsta, cu predominenta pentru copiii 0- 5 ani .

Profilaxia  nespecifica se realizeaza   prin cresterea rezistentei  generale  a organismului

Se poate practica  cu bune rezultate la  grupele de risc  o vaccinare cu un vaccin  preparat din polizaharidul capsular legat de toxoidul difteric.

Vaccinarea nu impiedica portajul, motiv pentru care in circumstante epidemiologice se indica  profilactic antibioticoprofilaxia (rifampicina).

HAEMOPHILUS DUCREYI

(Streptobacillus ulceris  mollis Ducreyi).

. H. ducreyi a fost observat de Petersen, in 1887, in serozitatea din sancrul moale si descris de Ducrey, in 1889.

1. Definitie

Cocobacili dispusi intra si extraleucocitari, gram  negativi.

2. Habitat

Nu  se semnaleaza ca germene saprofit la om.

Este strict  patogen,  se gaseste  pe mucoasa genitala, fiind considerat agentul etiologic  al  sancrului moale.  

3.Caractere morfologice

Cocobacili fini, de dimensiuni mici (0,5 miliμ- 2 miliμ), colorati bipolari,  dispus  in  perechi sau lanturi scurte sau medii (lant de bicicleta).

Nesporulat, imobil, incapsulat, gram negativ. 

4. Caractere de cultura

Recolta produsului patologic este recomandat  a se preleva de la baza  sancrului.

Cultivarea este dificila, necesitand factorul X si o atmosfera de 10% CO2 si o temperatura de 33˚ C.

Mediile trebuie sa utilizeze sange proaspat  de iepure sau cal, trebuie sa aiba o umiditate constanta si  suprafata neteda. Pe mediul cu sange  coloniile produc hemoliza ß.

Invadarea  mediului de microorganisme de contaminare se  previne prin inglobarea in mediul utilizat  a unor substante sau asociatii  de substante selective precum: bacitracina, lincomicina, vancomicina, etc.

 Pe  geloza sange de iepure se dezvolta colonii mici,  izolate, convexe,  stralucitoare,  pulverulente. Dupa aproximativ   2- 3  de zile  coloniile  se  maresc  si  capata  in  centru  o  depresiune crateriforma.

Exista tulpini care pe mediile cu sange produc un satelitisim discret  in jurul striurilor cu stafilococ si nu produc acest fenomen  in jurul discurilor cu factorul V. Izolarea se realizeaza prin insamantarea pe medii speciale datorita pretentiilor nutritive ale hemofililor. Acestea trebuie sa fie proaspat turnate, cu umiditatea pastrata, cu suprafata neteda, pentru a se evita erorile la examinarea coloniilor. Produsele normal sterile trebuie insamantate pe medii elective (geloza-chocolat, geloze XV, mediile Levinthal, Fildes, H.T.M. = Haemophilus Test Medium, etc.) care contin factori de crestere (X, V sau ambii) iar cele care au flora de asociatie, pe medii selective cu acelasi continut dar cu adaus de antimicotice si de antibiotice inactive pe hemofili (bacitracina, vancomicina, lincomicina). Mediile, insamantate in dublu exemplar, trebuie sa fie incubate atat in aerobioza cat si in atmosfera de 5-10 % dioxid de carbon, la 35-37°C (exceptie H.ducreyi – 33-35°C), 24-72 ore. Fac exceptie H. aegyptius si H. segnis care necesita 4-5 zile iar H. ducreyi, 9-10 zile. Pentru hemoculturi incubarea trebuie mult prelungita. Aspectul culturii poate fi sugestiv. Unele specii prezinta b-hemoliza. In lipsa unor medii speciale, hemofilii pot fi cultivati pe medii cu sange (asigura factorul X), in asociere cu specia S. aureus (produce factorul V), fata de care prezinta fenomenul de “satelitism” (coloniile de hemofili cresc numai in vecinatatea striului de stafilococ). Identificarea preliminara se face prin determinarea nevoii de factori X (H. aprophilus, H.ducreyi), V (H. parainfluenzae, H. paraaphrophilus, H. parahemolyticus, H. paraaphrohemolyticus, H. segnis) sau de ambii (H. influenzae, H. aegyptius, H. hemolyticus), a prezentei sau absentei bhemolizei si a necesitatilor de dioxid de carbon 5-10 % (H. aphrophilus, H. paraphrophilus, H. paraphrohemolyticus). Este sugestiva si viteza de crestere pe aceste medii. Identificarea definitiva nu se realizeaza in mod curent si se bazeaza pe proprietatile bio-chimice (producerea de enzime, de indol, de hidrogen sulfurat, reducerea nitratilor la nitriti, fermentarea unor zaharuri, etc.). Antibiograma este utila deoarece au fost evidentiate si tulpini rezistente, chiar la antibiotice considerate de electie. Diagnosticul serologic  nu are aplicatie practica in infectiile hemofilice.

5.Caractere biochimice

Este un germene aerob, facultativ anaerob.

Unele tulpini produc hemolizina .

Reduc  nitratii in nitriti.

6. Rezistenta in mediu, la agenti fizici, chimici si  biologici

Putin rezistent in mediul exterior, calea si mecanismul de transmitere acceptat fiind cea sexuala.

Sub  actiunea  caldurii  moare in 60 de minute  la  560 C. Sublimatul 0,5% il omoara in cateva minute. Este sensibil la uscaciune. Dezinfectantii obisnuiti il inactiveaza rapid.

Este   sensibil  la actiunea antibioticelor:  cloramfenicol,   tetracicline,   kanamicina, streptomicina, biseptol, rifampicina.

Poate deveni rezistent la antibiotice si chimioterapice motiv pentru care inainte de inceperea tratmaneului, antibiograma este utila.

7. Structura antigenica

Prezinta un antigen capsular, antigen somatic si endotoxina (antigenul O).

Toate  tulpinile de Haemophilus ducreyi sunt identice din punct de  vedere antigenic.

8. Caractere de patogenitate

Este data de capacitatea de  multiplicare si de toxigeneza (endotoxina).

Nu are capacitate de invazivitate.

9. Raspunsul  imun

Raspunsul  umoral este lipsit de importanta practica.

Apare  si un raspun umoral  prin hipersensibilizare, anticorpii evidentiindu-se si dupa 10 ani de la infectie.

Exista si un raspuns imun celular, dar nu exista imunitate fata de reinfectie.

10. Boala la om

Se numeste sancrul moale deosebindu-se de sancrul dur din sifilis.

Dupa o incubatie de 3 - 5 – 7 zile de la contactul sexual infectant, apare pe mucoasa genitala sub  forma  unei ulceratii necrotice cu baza  moale,  cu  margini neregulate, dureroase  - sancrul. Leziunea poate exprima si o secretie purulenta.

Se insoteste de obicei de o   inflamatie  dureroasa  a ganglionilor limfatici locoregionali care pot si supura.

Boala se opreste de obicei la acest stadiu, fara a se generaliza.

11.Epidemiologie

Sursa de infectie: omul bolnav cu diferite forme de boala.

Calea  si mecanismul de  trasmitere:   direct pe cale sexuala.

Receptivitatea este generala la persoanele active sexual.

Profilaxie nespecifica: depistarea activa a surselor de infectie si tratarea lor, educatie pentru sanatate referitoare la un mod de viata sanatos care sa excluda libertinajul sexual. 

HAEMOPHILUS AEGYPTIUS

(Haemophilus conjunctivitidis, bacilul lui Koch- Weeks).

Este un  germene hemofil care s-a adaptat la  conjunctiva  omului.

Necesita spre a fi cultivat atat factorul X cat si factorul V.

Pe mediul   chocolat   dezvolta  colonii   cu   margini   neregulate.

Fermenteaza glucoza.

Produce indol.

Aglutineaza hematii umane.

Reduce nitratii in nitriti.

Este foarte contagios, producand conjunctivita subacuta epidemica.

GENUL BRUCELLA

Cuprinde mai multe specii dupa cum urmeaza:

Specia

Bio

grupe

Gazde naturale

Brucella  abortus 

7 (1-6, 9)

bovine

Brucella melitensis

3

ovine, caprine

Brucella. suis

5

porcine, iepuri, reni, rozatoare

Brucella  canis

1

caini

Brucella neotomae

1

sobolanul de desert

Brucella ovis

1

ovine

Brucella  maris

1

mamifere marine

Primele brucele au fost izolate de la un cadavru, in 1887, de David Bruce care le-a numit Micrococcus melitensis. In anul 1920, Meyer si Show au constituit genul Brucella, numit in acest fel in onoarea lui Bruce.

             

1. Definitie

Cocobacili sau bacili scurti, gram negativi, imobili, nesporulati, inconstant capsulati,  strict aerobi.

2. Habitat

Zoonoza  care infecteaza de preferinta animale, omul fiind imbolnavit accidental, dar se poate regasi si pe diferite elemente de mediu inconjurator  unde poate rezista mult timp  (sol, echipamente infectate, etc.) datorita  unor transformari ale brucelellelor in forme  L (persisteri).

Brucelele sunt. raspandite in toata lumea. Eradicata in multe tari dezvoltate, bruceloza este inca endemica si chiar in extensie in Africa, Orientul Mijlociu, Asia Centrala si de Sud-Est, America de Sud, unele tarile mediteraneeene. Frecventa bolii este influentata de obiceiuri alimentare si de profesie. Grupurile cele mai expuse sunt reprezentate de fermieri, nomazi, veterinari, lucratorii din laboratoare si abatoare.

3.Caractere morfologice

Bacili fini, cococbacili  de 0,6-l,5μm, asezati izolati, in  diplo sau in gramezi neregulate. Gramnegativi,  se coloreaza bipolar. Nesporulati, neciliati, necapsulati (eventual utilizand tehnici speciale de colorare se poate evidentia o capsula fina). 

In produsele patologice au o dispozitie intracelulara iar in culturile vechi  pot prezenta  un polimorfism  accentuat.

4.Caractere de cultura

 Brucellele  cresc foarte greu in 3-4 saptamani pe medii simple (colonii S), dar  lichidul  de ascita, ficatul, serul sanguin, sangele  glicerina, glucoza sau mai recent  agarul cu triptoza de soia  adaugate la mediu le favorizeaza cresterea.

Este necesara suplimentarea mediului de cultura cu amestecuri selective de bacitracina, polimixina, vancomicina, acid nalidixic,  nistatin.

Sunt germeni  aerobi, facultativ anaerobi. Temperatura optima de crestere  este 370 C, la un pH de 6,6-7.

Brucella  abortus necesita o atmosfera  CO2   10%  pentru izolare.

Tulbura  mediul lichid  formand  un depozit. Pe mediile solide  dezvolta  colonii  mici, rotunde, bombate, translucide, gri- galbui, pulverulente.

Pentru izolarea Brucellelor din hemoculturi se folseste in mod obisnuit mediul bifazic Costaneda care se analizeaza timp de 3-4 saptamani.

Se pot cultiva si pe  membrana corioalantoidiana a oului embrionat de gaina.

. Identificarea preliminara se poate efectua la nivelul oricarui laborator din reteaua medicala, prin studierea caracterelor morfologice, de cultura, a compor-tamentului fata de uree si a aglutinarii cu seruri anti-Brucella. In laboratoarele de referinta, se confirma identificarea prin testarea producerii de hidrogen sulfurat, a cresterii pe medii cu coloranti (fuxina bazica, albastru de metilen, cristal violet, etc.), a caracterului carboxifil si prin aglutinarea cu seruri imune monospecifice (M si A in cazul formelor S si R, pentru modul de crestere corespunzator). De asemenea, in conditii de cercetare, pot sa fie utilizate tehnici cu anticorpi monoclonali sau P.C.R. Antibiograma nu este obligatorie in bruceloza, dar este utila.

Diagnosticul serologic este foarte important in bruceloza, in special la pacientii cu forme subacute si cronice de boala, la care germenii nu au putut sa fie izolati. Depistarea anticorpilor specifici in serul bolnavilor si determinarea titrului acestora este posibila dupa 2-3 saptamani de la momentul infectarii, prin diverse metode (aglutinare prin metoda Wright, imunofluores-centa indirecta, de fixare a complementului, de hemaglutinare pasiva, E.L.I.S.A., C.I.E.F., etc.).

5.Caractere biochimice

Au activitate metabolica modesta. Sunt  germeni catalazo-pozitivi, oxidazo-pozitvi cu exceptia Brucellei ovis si neotoma nu lichefiaza gelatina.

Criteriille pentru identificarea speciilor si biogrupelor sunt: producerea de   ureaza  si H2 S,  prezenta unei atmosfere bogate in  CO2 si a mediului imbogitit cu tionina  si fuxina bazica  pentru crestere, aglutinarea cu antiserurile monospecifice (A,M,R), sensibilitatea la bacteriofagul Tbilisi, sondele ADN.

6. Rezistenta in mediu, la agenti fizici, chimici si  biologici

Germeni  rezistenti in conditiile mediului inconjurator. Rezista  la uscaciune, ramanand viabili in praf si  o luna de zile si cateva luni in lapte si  carne.

Sunt moderat sensibili la caldura si  aciditate.

Sunt sensibili la substantele  dezinfectante uzuale.

Se citeaza frecvent rezistenta la multiple antibiotice, fiind necesare pentru tratament asocieri de antibiotice si chimioterapice.

7. Structura antigenica

Detine o structura antigenica relativ complexa.

Este comuna pentru  toate  speciile de Brucella.

Tulpinile capsulate prezinta un antigen capsular K.

Este descris un  antigen de suprafata L, asemanator cu antigenul Vi de la Salmonelle

Detin si antigene O de perete  care au 2 fractiuni notate A si M distribuite inegal. La Brucella  melitensis predomina fractiunea M, la Brucella abortus fractiunea A, iar la Brucella suis  ambele fractiuni sunt distribuite egal.

Endotoxina (antigenul O, lipopolizaharidul) prezenta  la nivel parietal are in compozitie acizi grasi, fiind strans legata de structuri proteice care-i confera o activitate biologica distincta.

Pe  langa  aceste  antigene  principale mai  exista  inca  30  de antigene  diferite  printre care antigene heterofile comune cu  Vibrio holeric, Salmonella enteritidis, Proteus,  Yersinia enterocolitica.

8.Caractere de patogenitate

Data de capacitatea de multiplicare si invazivitate, provocand infectii inaparente, acute sau cronice.

Nu produc exotoxine dar elaboreaza o endotoxina de natura gglucido –lipido-polipeptidica.

Brucellele  se  multiplica intracelular de aceea  sunt  destul  de rezistente la antibiotice.

Pare sa existe un factor de patogenitate neprecizat inca care este produs  in vivo pare favorizeaza supravietuirea intracelulara  a germenilor.

9. Raspunsul  imun

Imunitate  naturala nu exista, desi  atat la om cat si la  animale se semnaleaza un oarecare grad de rezistenta.

In  urma  infectiei  se instaleaza o imunitate  mixta  bazata  pe prezenta  concomitenta  a anticorpilor serici   si  a  imunitatii celulare.

Raspunsul  imun umoral este puternic dar nu  si  protector.  Este util   in diagnostic,  bazandu-se  pe  activitatea limfocitelor B stimulate de prezenta germenilor.

Raspunsul   imun   celular  este  protector  dar   numai   pentru suprainfectie, fenomen denumit premunitie.

Raspunsul imun celular si  infectia primara se evidentiaza   prin intradermoreactia  la brucelina (testul Burnet). Reactia se citeste la 72 - 96  de  ore de  la inoculare. Prezenta la locul administrarii a eritemului, edemului, eventual  necrozei sustin  pozitivitatea reactiei  (raspuns  imun celular, consecutiv infectiei).

10. Boala la om

Se  manifesta clinic: acut, subacut sau cronic.

Poarta de  intrare cel  mai frecvent incriminata este cea  cutanata printr-o solutie de  continuitate sau tractul digestiv prin consum de lapte sau carne infectata  cu brucelle.

Incubatia  de  l-6  saptamani – cateva luni, cu debut de obicei insidios si nespecific: stare generala moderat alterata, cefalee,astenie, febra, artralgii, transpiratii abundente. In perioada de stare (3-4 saptamani) simptomatologia este polimorfa, descriindu-se aproximativ 200 de semne clinice  care pot apare in bruceloza.  Poate evolua spre maladia cronica care dureaza ani de zile, cu diagnostic foarte dificil de stabilit.

11. Epidemiologie

Sursa de infectie:  animalele bolnave sau infectate  (cadavre, avortoni) ca si produsele lor  (carne, lapte, derivate de lapte) care pot polua elemente de mediu  inconjurator.

Cai si mecanisme de  transmitere:  indirecta -digestiva,   directa - respiratorie,  cutanata, conjunctivala.

Receptivitatea: generala, indiferent de sex, varsta, mai frecventa in mediul rural

Bruceloza este  considerata  boala profesionala pentru  crescatorii de animale, blanari,  bucatari, macelari, medici veterinari, medici de laborator.

Profilaxia nespecifica: pasteurizarea laptului, evitarea contactului cu produse animale posibil infectate, protectia personalului  cu echipamente adecvate, purtate corect, aplicarea unor masuri eficiente de dezinfectie la locul de munca cu risc crescut.

Profilaxie  specifica  pentru categoriile de risc se recomanda  un  vaccin preparat din  germeni vii atenuati.

 

GENUL BORDETELLA

           

Taxonomie  - inrudit pe considerente filogenetice comune cu genul  Alcaligenes.  Recunoaste in prezent 6 specii:

- Bordetella pertussis

- Bordetella parapertussis,

- Bordetella bronchoseptica, strans inrudite intre ele din punct de vedere genetic, fiind considerate subtipuri ale unei specii genomice unic;

- Bordetella avium,

- Bordetella hinzii,

- Bordetella holmesii.

          

Specia

Habitat

Determinare clinica

Bordetella pertussis

Specific uman

Tusea convulsiva

Bordetella parapertussis

Specific uman

Sindrom asemanator, dar mai benign

Bordetella bronchoseptica

Animale (ciine, pisica, porc, iepure, cobai, soarece, sobolan), maimuta, om .

Rinite atrofice, bronhopneumonii la animale; s-a izolat si de  la pacienti imunodeficienti

Bordetella avium

Pasari

Coriza curcanilor

Bordetella hinzii,

Pasari, om.

S-a izolat din hemoculturi la   pacienti imunocompromisi SIDA

Bordetella holmesii

Om

Pacient imunodeficient

BORDETELLA PERTUSSIS

Istoric:  a fost izolata pentru prima data in anul 1906 de Bordet si Gengou

In 1906, Jules Bordet a descoperit microbul „pertussis” pe care l-a izolat, impreuna cu Octave Gengou. Ferry a izolat de la caini, in 1911, o alta specie, numita „bronchiseptica”, implicata in infectii respiratorii iar Eldering, in 1937, germenii „parapertussis”, de la copii cu tuse spasmotica.

1. Definitie

 Cocobacili de mici dimesiuni imobili, nesporulati, gram negativi, strict aerobi,au metabolism respirator  dar sunt inactivi metabolic.

2. Habitat

Germeni - paraziti intracelulari pentru omul bolnav dar si pentru unele animale cu sange cald. Specia are  tropism pentru epiteliul respirator.

 Nu a fost izolata niciodata din mediul extern.

3.Caractere morfologice

Cocobacil cu dimensiuni intre 0,2mμ–0,5μm/0,5mμ–1mμ,  neflagelat, imobil,  nesporulat.

Germene gram  negativ dispus frecvent izolat sau in pereche si foarte rar  in lanturi scurte cu tendinta  sa devina pleomorfi, filamentosi sau bacilari prin subcultivare.

In culturile recente prezinta capsula evidentiabila prin coloratii speciale.

In primele ore de cultivare  sunt prezenti pili atasati peretelui bacterian. 

Coloratia  cu albastru de toluidina evidentiaza  granule metacromatice dispuse  bipolar.

4. Caractere de cultura

Germene  pretentios,  insamantarea produsului patologic  trebuie efectuata pentru cresterea sanselor de cultivare, la patul bolnavului, prin „tehnica placii tusite” .

Temperatura  optima de cultivare este apreciata la  350 C- 370 C, in mediu strict aerob.

Solicita pentru crestere  aminoacizi si vitamine ca substante nutritive; glutation, ioni de fier ca agenti reducatori;  cloruri si  fosfati ca  saruri minerale; acizi grasi si  peroxizi organici cu actiune neutralizanta asupra unor  substante inhibitoare, prezente in produsele patologice recolte sau in mediile de cultura.

Ca mediul de electie folosim mediul Bordet-Gengou ce contine  agar, macerat de cartof, sange defibrinat de oaie, glicerol.  Albuminele plasmatice din acest mediu leaga acizii grasi  si permit  dezvoltarea germenilor.

Mediile devin selective  prin suplimentare cu meticilina  sau cefalexina, deoarece antibioticele inhiba flora gram pozitiva  din exudatele nazofaringiene. Contaminarea cu fungi poate fi  prevenita prin suplimentarea mediilor de cultura cu amphotericina B.

Se incubeaza la termostat in atmosfera umeda pe o perioada de 7 zile, cititndu-se zilnic la 48 de ore de la incubare. 

Coloniile care se dezvolta in 3- 6  zile sunt de tip S,  mici, convexe, usor transparente, foarte aderente, cu coloratie metalica asemanatoare unor picaturi de mercur. In jurul coloniilor exista o zona  mica de hemoliza  difuza (faza I).

Se pot utiliza si alte medii speciale pentru cresterea germenilor: mediul Regan –Lowe care prezinta  avantajul unei eficiente mai lungi pana la 8 saptamani, coloniile fiind mici, convexe, stralucitoare cu  opalescenta perlata.

5.Caractere biochimice

Strict aerob. Temperatura optima de dezvoltare:  intre 350 C- 370 C.

Testul oxidazei pozitiv.

Nu scindeaza ureea.

Produc  catalaza si hemolizine.

In subculturi nu au  nevoie  de factorii X si V.

6. Rezistenta in mediu, la agenti fizici, chimici si  biologici

Germene foarte putin rezistent in mediul extern: rezista maximum 2 ore  la temperatura camerei; lumina solara il distruge in 60 de minute, iar  la 550 C este distrus in 30 de minute.

Isi poate pierde rezistenta chiar  in macroroganism, trecand din forma S, virulenta - faza I spre fazele intermediare  II si III si in final faza IV in care se regasesc forme R avirulente.

Este  rezistent la penicilina dar este sensibil  la macrolide (Eritromicina, Claritromocina), Ampicilina, Cotrimoxazol, Tetraciclina, Clormafenicol.

7. Structura antigenica

Este  deosebit de complexa, recunoscand:

- antigenul K de suprafata (aglutinogenul) este  de natura proteica. Exista aglutinogene specifice  de gen si de specie. Aceste  microorganisme au capacitatea de a-si modifica  serotipul in vitro cu multiple implicatii in epidemiologie.

Pe baza antigenului K se disting 4 faze antigenice (I-IV).

Germenii  din  faza I sunt proprii tulpinilor izolate pe medii imbogatite; coloniile izolate sunt de tip S virulente, capsulate cu o mare putere imunogena motiv pentru care se utilizeaza la fabricarea vaccinurilor specifice.  Fazele II si III  sunt considerate intermediare, iar tulpinile de faza IV sunt  considerate de tip R degradate antigenic,  nepatogene, netoxigene;

- hemaglutinina  fimbriala (FHA)  de natura proteica, cu structura filamentoasa  situata  la suprafata germenelui

- pertactina – proteina nefimbriala de suprafata;

- antigene din peretele celular  - lipopolizaharidul (endotoxina), comuna germenilor gram negativi, cu efect piretogen si histaminosensibilizant.

 S-au  izolat  si   alte  fractiuni  antigenice:

- toxina pertussis (TP) – exotoxina  care este un  factor major  de virulenta, antigenic si imunogen, formata din  6 subunitati legate necovalent.  Altereaza functiile celulei gazda, impiedicand in cazul fagocitelor- chematoxisul, fagocitoza si actiunile  bactericide. Efectele sistemice ale  toxinei includ limfocitoza, alterarea unor activitati hormonale cum ar fi cresterea productiei de insulina (hipoglicemie ) si augmentarea sensibilitatii la histamina (inducand marirea prermeabilitatii capilare, hipotensiune, soc);

- adenilatciclaza - enzima  cu caracter invaziv care patrunde intracelular si determina  hipersecretie de mucus apos si inhiba activitatea fagocitara a macrofagelor si leucocitelor;

- toxina letala dermonecrotica – compusa din 4 subunitati are o actiune vasoconstrictoare  producand   necroze  ischemice in special pulmonare;

- citotoxina traheala – substanta toxica  pentru epiteliul ciliat  respirator care determina  ciliostaza si moartea celulelor ciliate, prin sinteza in exces  de aci nitric; stimuleaza si eliberarea de interleukina -1 ceea ce are efect piretogen;

8. Caractere de patogenitate

Germenii sunt patogeni prin localizare   si prin  capacitatea lor  de multiplicare si de toxigeneza.

Infectia nu depaseste tractul respirator.

Capacitatea  de  multiplicare este data de prezenta  capsulei  si antigenului de perete, producand necroza si exfolierea  mucoasei respiratorii  cu aparitie de exudat.

Toxigeneza este data de  endotoxina care are actiune locala si de exotoxina care are tropism pentru SNC.

Bacteriile se multiplica rapid, interfera cu activitatea mucociliara normala  si produc toxine care determina aparitia manifestarilor clinice).

9. Raspunsul  imun

Este de tip umoral, fiind puternic, protector si  de durata.  Apar titruri inalte de  anticorpi anti TP  ce pot persista tot timpul vietii fiind corelati cu  imunitatea fata de o noua imbolnavire   si anticorpi anti FHA.

Imunitatea  innascuta  este  nesemnificativa,  copiii   mici  fiind foarte receptivi la infectia cu Bordetella pertussis.

10. Boala la om

Se numeste tuse convulsiva sau tuse magareasca

Incubatie: 7- 10- 21 zile.

Faza catarala: evolueaza cu simptome necaracteristice  fiind perioada cand microorganismele colonizeaza caile respiratorii superioare si determina un catar traheo-bronsic: febra, stranut,  tuse cu expectoratie predominent  nocturna. Dureaza  aproximativ 2 saptamani perioada  cand germenele este foarte virulent.

Perioada de stare  (paroxistica) reprezinta  faza toxemica  cu crizele tipice de tuse spastica,  chintoasa cu caracter nocturn care se termina cu voma si posibilitatea de aspirare a vomismentelor. Pot aparea convulsii,  cianoza, stare de anxietate. In acest stadiu apare limfocitoza periferica  si hipoglicemia datorate suntezei de TP  (toxina pertussis).

Boala este anergizanta, germenul este citolitic pentru epiteliul respirator, deschizand astfel o poarta de intrare pentru o serie de complicatii bacteriene cu  stafilococ, Haemophylus influenzae, bacil piocianic, enterobacterii.   

Pot apare astfel  complicatii pulmonare si  la nivelul sistemului nervos central.

Convalescenta este  de  durata:  3-4 saptamani.

In  perioada  de  stare si in  convalescenta bolnavul  nu  mai  este contagios (sunt prezenti germeni de faza IV).

11. Epidemiologie

Maladie cu raspandire generala, cu un grad inalt de contagiozitate – 40%, maxima in perioada catarala a bolii.

Sursa:  exclusiv umana reprezentata de omul bolnav in faza catarala  a bolii, cu forma tipica sau atipica de boala.

Cai si mecanisme de transmitere:  directa - aerogena,  prin picaturile lui Pflugge si exceptional indirecta – prin obiecte personale recent contaminate  intrucat germenii nu rezista in mediul extern decat cel mult 2 ore.

Receptivitatea este  general, prezenta la nastere se epuizeaza fie prin trecerea prin boala , fie prin vaccinare.

Exista un profilactic  eficient vaccinul DTP (diftero- tetano - pertussis), introdusa din anul 1930.

Vaccinul DTP existent contine pe langa componenete protectoare  si componente  care induc reactii adverse uneori necontrolabile, studiindu-se in prezent folosirea pentru  componenenta peertussis a unui  vaccin acelular in care sa fie  inclusa toxina pertussis inactivata.

Factori favorizanti: naturali - sezonalitate de iarna – primavara in zona temperata unde boala evolueaza  endemic si factori economico-sociali – colectivitatile de copii si adolescenti unde aglomeratia, lipsa dezinfectiei curente cresc riscul imbolnavirilor.

GENUL PASTEURELLA

Taxonomie -Studii de hibridare ADN-ADN, ADN–ARNr demonstreaza heterogenitatea Genului Pasteurella si a Genului Actinobacillus, impunandu-se reclasificari intre aceste doua genuri .

Genul Pasteurella includea pe baza unor criterii  de structura, biochimice si  antigenice urmatoarele specii:

- Pasteurella multocida specia tip,

- Pasteurella pneumotropica – inrudita cu  Actinobacillus , 

- Pasteurella  haemolytica - inrudita cu  Actinobacillus,

- Pasteurella ureae reclasificata ca Actinobacillus ureae,

- Pasteurella.gallinarum,

- Pasteurella anatipestifer,

- Pasteurella aerogenes - inrudita cu  Actinobacillus,

      - Pasteurella bettyae – specie nou incadrata.  

Specia

Gazde naturale

Implicatii clinice la om

Pasteurella multocida

Animale: bovidee, porcine, caprine, ovine, caini, pisici.

Pasari

Portaj nasofaringian.

Infectii de plaga muscata de animale bolnave.

Infectii pulmonare, meningite,  soc septic, septicemii.

Pasteurella bettyae

Nu se pot preciza

Infectii materno-fetale: plagi chirurgicale, leziuni supurative ale  degetelor si piciorului

Pasteurella aerogenes

Iepuri si cobai - ocazional

Infectii de plaga dupa muscatura de animal contaminat

Pasteurella pneumotropica

Soarec, caini, pisici

Infectii de plaga dupa muscatura de animal, endocardite, septicemii.

Pasteurella  haemolytica

Ovine, caprine, bovine, galinacee

Rar infectii la om: pneumonii, septicemii.

Pasteurella ureae

(Actinobacillus ureae)

Comensal in caile respiratorii superioare la om

Ocazional  determina infectii ale tractului respirator sau se izoleaza de la pacienti cu ozena.

Primele pasteurele au fost izolate de catre M. Toussaint, in 1879, de la gaini. Numele genului Pasteurella a fost propus in onoarea lui Louis Pasteur, primul care a cercetat „holera gainilor” si a preparat un vaccin pentru profilaxia acestora.

1. Definitie

Cocobacili,  mici, polimorfi, imobili, gram negativi, aerobi facultativ anaerobi, catalazo si oxidazo- pozitivi, reduc nitratii si nitritii, produc indol, patogeni in special pentru animale.

2. Habitat

Germenii se gasesc cantonati pe mucoasa tractului respirator superior si  gastrointestinal la variate gazde animale salbatice si domestice precum si la pasari. Omul se infectraza accidental prin contactul cu animale infectate. 

3.Caractere morfologice

Sunt germeni mici  cu dimensiuni cuprinse intre 0,3mμ – 1 mμ/ 1mμ -2mμ, de forma cocbacilara  sau cocoida, gram negativi, ce se pot colora  frecvent bipolar.

Nu prezinta cili.

Unele tulpini sunt incapsulate.

Pot prezenta un polimorfism accentuat pretandu-se la erori de diagnostic cu germeni din genul Neisseria, Haemophilus,Yersinia, Bacillus, Enterobacteriaceae.

4. Caractere de cultura

Germeni pretentiosi nutritiv se pot cultiva pe agar-sange sau agar-socolat, necesitand un inocul bogat cantitativ din produsul patologic.

Germeni aerobi, facultativ anaerobi cresc la o temperatura optima de  370 C 

Pe  geloza sange dezvolta colonii de tip S mici, rotunde, convexe, netede, stralucitoare, transparente, nehemolitice.

Pasteurella multocida dezvolta colonii cenusii-galbui  si brunifica  usor mediul inconjurator. Dupa 5 zile cresc, ajungand la un diametru de 6 mm,cu centrul opacificat, devenit granular, periferia coloniei cenusiu-galbuie, si cu inele concetrice sau striatii fine.

Germenii incapsulati prezinta colonii mucoase de tip M.

Recoltarea produselor patologice depinde de forma de boala (puroi din leziunile cutanate sau sinusal, sputa, sange, LCR, secretie otica, lichide de punctie). Transportul la laborator se face rapid. Izolarea din organismul uman este adeseori dificila. Se insamanteaza prelevatele pe geloza-sange care este incubata la 35-37°C,  24-72 ore, de preferinta in 5-10 % CO2. Dintr-o colonie suspecta se practica identificarea. Se iau in considerare in acest scop oxidaza (in majoritatea cazurilor pozitiva), catalaza (pozitiva) si cresterea pe mediul T.S.I. (colorare uniforma, in oranj,  deoarece acidifica usor mediul, fara producere de gaz). Diferentierea P. multocida de P. haemolytica se bazeaza pe producerea de indol (poate fi testata si este sugerata de mirosul specific), faptul ca nu se dezvolta pe mediul Mac Conkey (folosit, in acest caz, pentru identificare, nu pentru izolare) si absenta b-hemolizei pe geloza-sange. Antibiograma este utila in acest caz dar nu este obligatorie, fiind cunoscuta sensibilitatea la peniciline a acestor germeni. Depistarea anticorpilor prin teste serologice nu se practica de rutina, bolile umane avand frecvent evolutie acuta.

5.Caractere biochimice

Diferentierea speciilor se face pe baza caracterelor biochimice

Fermenteaza carbohidratii.

Produc oxidaza si catalaza.

6. Rezistenta in mediu, la agenti fizici, chimici si  biologici

Sunt   germeni   putin   rezistenti   la   conditiile    mediului inconjurator.

Sunt  sensibili la actiunea factorilor fizici si chimici;  lumina solara ii omoara in 2-3 zile, iar caldura umeda de 560C in 45 de minute.

Sunt sensibili la sublimat 0,1%, clorura de var 5%, etc.  Unii coloranti  ca albastrul de metilen, violetul de  gentiana  inhiba multiplicarea germenilor din acest gen.

Sensibili la actiunea antibioticelor, fiind necesara efectuarea antibiogramei.

7. Structura antigenica

Prezinta un antigen somatic O.

Tulpinile capsulate au fost impartie in 5 serotipuri in functie de caracterisiticile  antigenului capsular (A,B,C,D,E). La tipul A  capsula este formata  in special din acid hialuronic.

8. Caractere de patogenitate

Este patogena prin multiplicare si invazivitate. 

Capsula reprezinta cel mai important factor protector, inhiband  fagocitarea germenilor si permitand invadarea organismului gazda. Germenii  au capacitatea de a se multiplica in  tesuturi  atat extracelular cat si intracelular

Mecanismele de patogenitate ale germenilor inclusi in genul Pasteurella nu sunt cunoscute in totalitate. Se considera ca din arsenalul patogen al acestora fac parte una sau mai multe adezine, neidentificate pana in prezent.

                Se cunoaste ca toate tulpinile de P. multocida serotip D si unele din serotipul A elaboreaza o exotoxina dermonecrotica, implicata in producerea rinitelor atrofice.

                La specia P. haemolytica a fost evidentiata o leucotoxina cu actiune toxica pe macrofagele alveolare si pe polimorfonuclearele neutrofile.

9. Raspunsul imun

Se recunoaste  o stare de imunitate postiinfectioasa, raspunsul imun fiind atat de tip umoral cat si de tip celular.

10. Boala la om

a. Pasteurella multocida

 - infectii locale: celulite, abcese, osteomielite  aparute la om  dupa muscaturi provocate  de animale infectate (caine, pisica).

- infectii ale tractului respirator (pneumonii,  abcese pulmonare),

- infectii sistemice (bacteriemii, meningitie, septicemii).

2. Pasteurella pneumotropica (P.p.) descrisa prima data in l950 de  Jawetz, se izoleaza din infectiile cu caractere enzootic de la   soarece, iepure,  rozatoare diverse, carora le cauzeaza  conjunctivite  sau pneumonii.  La  om  in urma unei muscaturi de  caiine  sau  pisica determina infectii tegumentare, meningite sau chiar septicemii.

La pasari, cu exceptia speciei P. galinarum, infectarea este de obicei urmata de boala. P. multocida (serotipurile A1, A3, A4) produce sindroame diareice severe („holera gainilor”), asociate cu septicemie sau cu evolutie spre cronicizare.

                Bolile determinate la mamiferele terestre sau acvatice sunt infectii respiratorii („febra” ovinelor, bovinelor, etc.), septicemia hemoragica, cherato-conjunctivitele si mastitele.

                                Bolile umane mai frecvent intalnite sunt infectii ale plagilor datorate unor muscaturi sau zgarieturi de animale (inflamatie asociata cu adenopatie) si infectii respiratorii inferioare (aerogene). Pot sa apara complicatii prin diseminarea pe calea sanguina a germenilor (osteomielite, empieme, pericardite, peritonite) sau prin extensie in vecinatate (otite, sinuzite, meningite, abcese cerebrale, etc.). Oamenii pot fi purtatori sanatosi de germeni, la nivel nazo-faringian., motiv pentru care izolarea pasteurelelor de la acest nivel trebuie interpretata cu prudenta.

11.Epidemiologie

Sursa  de infectie este de obicei animala, poarta  de  intrare fiind  cutanata de regula o plaga sau o zgarietura, tabloul clinic fiind deosebit de variat.

Calea de transmitere directa o plaga  provocata de regula prin muscatura de  caine  sau pisica sau prin intepatura accidentala (zgarietura). Sunt posibile si accidente de laborator.

Receptivitatea -  generala.

Infectia la om are caracter sporadic.

Limitarea  contactului cu animale domestice si salbatice prezinta cea mai sigura masura de control a infectiei cu Pasteurelle.

Caile de transmitere a pasteurelelor intre animale sunt  cea aerogena, prin apa sau prin hrana contaminata.

                La om, cea mai comuna cale de transmitere a pasteurelelor este muscatura sau zgarietura de animale, cu precadere de caine sau de pisica. Au mai fost descrise inhalarea de aerosoli precum si contaminarea la nivelul unor leziuni cutanate prin manipularea de tesuturi animale infectate.

                In cazul P. multocida, a fost descrisa contaminarea unor plagi cutanate sau mucoase prin contactul cu saliva cainilor sau pisicilor precum si aparitia meningitelor sau otitelor ca urmare a lingerii fetei de catre animal.

                Pasteurelele se pot transmite si prin insecte, cu rol de vectori (muste, gandaci, tantari, etc.).

           

GENUL FRANCISELLA

Taxonomie

Genul este format din 3 specii si anume:

- Francisella tularensis cu 2 biovaruri A si B cunoscute si inca unul propus pentru zona  centroasiatica.

- Francisella novicida  care cu toate diferentele fenotipice este identica genetic cu Francisella tularensis.

- Francisella philomiragia – specie distincta dar strins inrudita cu cele 2 specii mai sus prezentate.

George Mc Coy, in anul 1911, a izolat primele francisele de la veveritele de pamant din districtul Tulare, California. In anul 1920 au fost izolate si de la om. Medicul Edward Francis a studiat tularemia aprofundat, motiv pentru care, in 1960, in onoarea sa, a fost introdusa denumirea Francisella tularensis.

1.Definitie

Cocobacili foarte mici, gram negativi, imobili, oxidazo-negativi, catalazo-pozitivi slab, strict aerobi.

Necesita pentru cultivare cisteina sau cistina.

Ataca zaharurile oxidativ lent, nu produc gaz. Produc H2S.

2. Habitat

Francisella tularensis infecteaza animale salbatice (iepuri, sobolani, soareci, popandai, bizami, veverite) si domestice dar si pasarile. Se mai regaseste la unele insecte: capuse, tantari, muste de animale. 

Francisella novicida   izolata  de la un sobolan moscat.

Francisella philomiragia izolata de la pacienti imunocompromisi  care au avut contact cu apa oceanica.

 Francisella tularensis subspecia tularensis este raspandita in America de Nord. Subspecia holarctica de F. tularensis are raspandire mai larga, fiind izolata in toata emisfera nordica, in Europa, unele tari asiatice, America de Nord. F. philomiragia si F. novicida au fost depistate in America de Nord.

3.Caractere morfologice

Prelevatele  de la pacienti bolnavi colorate uzual  raman negative, doar coloratia imunofluorescenta identifica Francisella tulrarensis. Cocobacili  pleomorfi,  foarte mici 0,7mμ - 1 mμ /0,2 mμ -  0,3 mμ, neciliati, nesporulati, rareori incapsulati. Sunt gram negativi, slab colorati, se coloreza de obicei  bipolar.

Microscopul electronic evidentiaza  si elemente mai mici  de 0,1 microni care pot trece prin filtrele bacteriologice uzuale.

4. Caractere de cultura

Este  deosebit de pretentios, crescand  numai pe  medii  speciale (Francis, McCoy), in atmosfera de CO2  10%, la o temperatura de 37˚ C in conditii de aerobioza.

Cresc lent, dupa 24-48 ore de la cultivare colonii  mici, punctiforme  translucide (tip S). Dupa 4 zile  diametrul lor creste la 2 mm  capata o culoare cenusie, sunt colonii mucoide, usor emulsionabile. Se pot dezvolta si in 2-3  saptamani, daca culturile provin din prelevate paucibacilare.

In   jurul coloniilor de Francisella tularensis pe mediile cu sange apare o arie de inverzire iar  agarul cu sange  chocolat   este brunificat.

Se pot dezvolta in embrionul de gaina: pe membrana  corioalantoidiana cauzand moartea embrionului .

Recoltarea produselor (serozitatea din leziunile cutanate, sputa, secretie conjunctivala, sange, LCR) se efectueaza in functie de forma clinica de boala. Transportul la laborator trebuie sa respecte normele generale. Probele se iau in lucru imediat, datorita labilitatii germenilor (mai ales F. tularensis Examenul microscopic are o valoare orientativa mai ridicata, daca se mai utilizeaza, pe langa frotiurile Gram (etapa de recolorare prelungita) si unele colorate prin tehnici de imunofluorescenta sau Giemsa. Izolarea directa este rareori posibila. Mult mai bune rezultate se obtin prin inocularea produselor la soareci albi sau cobai care fac o forma septicemica de boala si mor in 24 de ore. De la aceste animale se recolteaza sange si fragmente de organe care sunt examinate microscopic si insamantate pe medii speciale. Mai frecvent folosite sunt mediile Mc Coy (cu galbenus de ou) si Francis (cu cistina, glucoza si sange defibrinat de iepure). Mediile se incubeaza in aerobioza, la 37°C, 2-10 zile (mai ales daca bolnavul a fost tratat cu antibiotice). Pastrarea la 25-28°C a unui set de medii insamantate permite diferentierea intre speciile de Francisella precum si intre acestea si alte bacterii. Dintr-o colonie se practica apoi identificarea, prin aglutinare cu seruri imune specifice sau prin imunofluorescenta directa. Se iau in considerare si criteriile morfologice, in special dimensiunile reduse, polimorfismul, frecventa mare a germenilor izolati pe frotiuri si coloratia bipolara. In laboratoarele de referinta se poate utiliza P.C.R. (polymerase chain reaction). De asemenea, se pot practica inoculari pe oua embrionate, la nivelul membranei

chorio-alantoidiene sau in sacul vitelin. Antibiograma este utila, nu obligatorie. Depistarea anticorpilor specifici in serul bolnavilor se poate practica dupa 10-14 zile de la infectare, prin reactii de aglutinare.

5.Caractere biochimice

Francisella tularensis prezinta o  activitate biochimica redusa.

Poate fermenta unii carbohidrati sau alcooli, fara producere de gaz.     Este catalazo - pozitiv si  oxidazo-negativi. 

Caracterele biochimice nu au importanta practica in diagnosticul curent.

6. Rezistenta in mediu, la agenti fizici, chimici si  biologici

Este un germene rezistent  in conditii de mediu extern: 2-3 luni in apa, 35 de zile in gheata, 10-60 de zile in sol, 100 de zile in carnea congelata, 10 zile in paine, 8 zile  in lapte,  45-100 de zile  pe boabe de cereale.

Este distrus rapid de caldura.

    Este  sensibil  la dezinfectante si la  actiunea  antibioticelor: streptomicina, tetracicline.

Sunt rezistente la peniciline.

7. Structura antigenica

Tulpinile de Francisella tularensis sunt omogene din punct de vedere antigenic. 

Capsula contine lipopolizaharide si carbohidrati.

S-au extras si antigene de la nivelul peretelui celulei bacteriene.  

Francisella tularensis detine si antigenul somatic O (LPZ) – endotoxina.

Exista unul sau mai multe antigene proteice inrudite cu  antigenele aglutinante ale Genului Brucella.

8. Caractere de patogenitate

Factorii de patogenitate nu sunt foarte bine cunoscuti. Componentele de suprafata ale celulei (materialul extracelular, capsula) sunt implicate in patogenitate. Endotoxina pare sa aiba un rol similar in patogeneza ca cel  al endotoxinei  de la  Salmonella typhi.

Invazivitatea acestor germeni se datoreaza faptului ca pot supravietui in fagocite, prin intermediul carora sunt raspandite in organism si determina leziuni in diferite organe.

9. Raspunsul  imun

Dupa infectie, raspunsul  imun este durabil, putand persista  toata viata, fiind  mediat atat umoral cat si celular.

In cadrul raspunsului imun umoral, anticorpii aglutinanti apar dupa 10 zile de la debutul bolii cresc in perioada de stare a bolii si scad in convalescenta, ramanand la aceste valori ani de zile.  Nu au efect protector.

Tendinta bolii la recaderi sau cronicizare care pot apare in conditiile unor titruri ridicate de anticorpi serici sau a raspunsului imun persistent se datoreaza posibilitatii de supravietuire intracelulara a germenilor.

Imunitatea celulara reprezinta posibilitatea principala de aparare fata de infectie.

Din ziua a 6-8-a  de boala,  bolnavii prezinta o sensibilizare alergica fata de antigenul tularemic (tularina).

10. Boala la om

Leziunea specifica, de la poarta de intrare a germenilor, se numeste bubon tularemic. Aceasta se asociaza cu hipertrofierea ganglionilor limfatici din vecinatate. Inhalarea germenilor din praf determina instalarea formei pulmonare. Localizarea oculara se asociaza, de obicei, cu conjunctivita si extensie limfatica regionala.

                Uneori, germenii pot disemina in organism, pe cale limfatica sau hematogena determinand aparitia unor leziuni mici necrotice, granulomatoase, in plaman, ficat, splina, ganglioni limfatici si alte organe. Pot aparea in acest mod forme septicemice, tifice sau meningitice, letale fara un tratament corect.

                Toate formele se insotesc de ascensiune termica si astenie marcata. Si in cazul speciei umane, au fost depistati purtatori sanatosi nazo-faringieni.

Incubatia: 3-7 zile, cu extreme 21-24 de zile.

Boala  poate imbraca clinic forme variate: ganglionara simpla,  orofaringiana, oculoganglionara,  pulmonara, abdominala, tifoidica (septicemica).

Alaturi de formele tipice  sau grave de boala se citeaza si forme usoare  si chiar infectii inaparente (asimptomatice).

Maladia evolueaza cu: cefalee,  febra ridicata, adinamie, greata, varsaturi,  ulceratii cu   localizari  diverse  si  adenopatie  regionala   voluminoasa  (butonul  tularemic).

    In forma ulceroganglionara la locul de inoculare,  germenii se multiplica si intr-o saptamana apare o inflamatie care evolueaza spre papula, apoi ulcereaza. 

Microorganismele  disemineaza limfatic  pana la ganglionii regionali care se hipertrofiaza si pot supura. Germenii se multiplica intracelular, urmeaza o bacteriemie tranzitorie cu formarea de focare in diferite organe parenchimetoase  (plamani, ficat, splina) sub forma de noduli  granulomatosi care se pot  necroza sau cazeifica.

11.Epidemiologie

Tularemia – maladie cu focalitate naturala, se regaseste mai mult in tarile din emisfera nordica unde evolueaza sporadic  sau in microfocare epidemice.

     Infectiozitatea este foarte mare, putand aparea dupa penetrarea tegumentelor sau inhalarea unui numar de 50 de germeni.

Sursa de infectie este reprezentata de animale salbatice (vulpe, nevastuica, chitcanul, ariciul, cartita,  porcul mistret, lupul) si domestice si peridomestice (oi, porci, vite cornute, cal, pisica,       caine, iepuri, sobolani, soareci, harciogi, bizami, veverite) si de pasari (gaina, porumbelul,  fazanul , cioara). In focare  agentul patogen este prezent la  insecte ectoparazite ( muste, capuse, tantari). 

Transmiterea infectiei la om se poate face prin contact direct cu sangele, organele, urina, fecalele, pielea, blana, animalelor infectate mai frecvent posibila la  vanatorii, agricultorii si bucatarii,

Pe cale indirecta: digestiva  prin consumul de apa sau alimente contaminate cu dejectele animalelor infectate sau cu cadavrele lor, pe cale respiratorie  prin inhalarea prafului containat, si  prin  infectii  de laborator.   Infectia tularemica  se poate produce si prin intepatura artropodelor hematofage, cu contactul de artropode strivite, prin obiecte de uz comun contaminate, prin imbracamintea  stropita cu sangele animalelor bolnave.

Receptivitatea este generala, dar boala poate avea un caracter profesional.

Pentru  controlul acestei maladii se recomanda evitarea contaminarii sau consumarii de produse infectate, portul echipamentului de protectie, inclusiv cu manusui pentru persoanele la risc, exterminarea rozatoarelor si a  insectelor hematofage vectoare.

Se poate practica la adulti un vaccin  viu atenuat care nu confera o protectie totala, dar persoanele vaccinate fac o forma de boala mai usoara.

GENUL LEGIONELLA

Taxonomie: Sunt cuprinse in prezent  39 de specii si 60  de serogrupe   unele izolate atat din organismul uman si mediu (Legionella pneumophilla, Legionella micdadei,  Legionella bozemanii, Legionella israelensis) altele, numai din mediu (Legionella parisiensis, Legionella adelaidensis, Legionella shakespearei).

Legionella pneumophilla  - specia tip a genului  are trei subspecii: pneumophilla, pascullei si fraseeri..

                                                                                 

 Istoric.  Mac Dade si colab. au identificat si caracterizat  prima specie  in  l976,  dupa  o epidemie grava de pneumonie  declansata cand  Legiunea Americana  - Aasociatia  fostilor  combatanti  s-a  intrunit   la Conventia anuala la Philadelphia. Intre participantii la  aceasta reuniune  a izbucnit  o pneumonie  grava cu  mortalitate ridicata (l82  bolnavi  28            decese).   

Boala  a  fost  denumita   a legionarilor iar agentul cauzal s-a numit Legionella pneumophilla.

1. Definitie:

Bacili mici, gram negativi, nesporulati, mobili, aerobi, catalazo pozitivi, oxidazo-negativi sau slab pozitivi, inactivi asupra carbohidratilor si nitratilor.

2. Habitat

Legionella   pneumophilla se gaseste in  produsele  patologice ale bolnavilor, si raspandite in mediu extern in special in apa potabila    sau in difertie medii umede.

In sursele si rezervoarele  naturale si artificale de apa potabila  cianobacteriile, flavobacteriile si algele verzi le furnizeaza hrana, iar protozoarele, ciliatele si amoebele devin gazde de amplificare pentru acesti germeni. 

Au fost izolate din noroi, namol, apa de ploaie, dar niciodata din sol si din pulberi.

Legionelele produc cantitati mari de glicocalix (slime) care le permite acumularea si persistenta in tuburi  si conducte de cauciuc chiar siliconate.

Suprafetele metalice din fier, zinc si aluminu le favorizeaza cresterea, otelul inoxidabil si cuprul  le sunt mai putin favorabile pentru dezvoltare.

Supravietuiesc si 1 an de zile in apa distilata.

3.Caractere morfologice

Bacil mic de 0,3mμ - 0,5 mμ /1,5 mμ -5 mμ, cu capetele ascutite  pleomorf, nesporulat, necapsulat,  prezentand  unul sau mai multi flageli polari sau subpolari, mobil. Este gram negativ. Se coloreaza greu. In culturile vechi pot lua aspecte filamentoase.

Coloratia imunofluorescenta directa a prelevatelor  patologice din infectiile respiratorii  pot orienta rapid decizia terapeutica.

4. Caractere de cultura

Nu creste pe mediile simple.

Se  cultiva greu, , necesitand  medii  speciale  cu L cisteina saruri de fier (mediul  BCYE £ - Buffered Charcoal Yeast Extract £ - ketoglutarat) cu adaugarea de substante antimicrobiene - cefalosporine (vancomicina de preferinta).

Sunt germeni strict  aerobi, cresterea lor este stimulata  de un pH de 6,9 si o concentratie de 5 %CO2,

Se dezvolta lent in 3-10 zile, colonii  de tip S mici, convexe,  gri-verzui,cu opalescenta patata, care le da aspectul  fatetei de sticla taiata,  cu pigmentatie si iridiscenta  caracteristica.

5.Caractere biochimice

Testele biochimice au valoare relativa.

Majoritatea speciilor sunt slab oxidazo-pozitive, catalazo-pozitive si  gelatinazo-pozitive.

Mobilitatea germenilor este dificil de detectat 

Elaborarea de pigmenti,  fluorescenta coloniilor, lichefierea gelatinei, hidroliza hipuratului  se utilizeaza in diferentierea speciilor de Legionella.

Identificarea antigenica  este considerata in prezent metoda cea mai eficienta pentru speciile de Legionella implicate in patologia umana.

6. Rezistenta in mediu, la agenti fizici, chimici si  biologici

In mediul exterior prezinta o rezistenta marcata: un an in apa  de robinet la 4 0C sau in apa distilata; la un  pH  acid rezista  30 de minute.

La caldura: rezista pana la 56˚C,  fiind distrus in 30 de minute la   58 ˚C.

Este sensibil la  dezinfectante care elibereaza clor activ,  si la antibiotice  ca: rimfampicina si eritromicina.

7. Structura antigenica

Exista  antigene comune genului dar si antigene specifice de specie si serogrup care sunt  somatice (antigenul O, endotoxina) fiind  implicate in patogenie.

S-a descris si o structura antigenica proteica (factorul de infectare a macrofagelor) care favorizeaza penetrarea  si supravietuirea intracelulara a germenilor, avand proprietati  asemanatoare elastazei  produse de bacilul piocianic. 

S-a constatat prezenta unor fractiuni antigenice comune cu alte specii bacteriene, mai ales gram negative ( Pseudomonas aeruginosa, Bordetella pertussis, Francisella tularensis, Bacteroides  fragilis   etc.).

8. Caractere de patogenitate

Legionella pneumophilla este patogena prin multiplicare si invazivitate, iar evolutia catre o forma de boala manifesta clinic depinde de interrelatiile dintre factorii ce tin de microorganism,  conditiile  mediului inconjurator si factori care tin de macroorganism. 

Germenii sunt dispusi facultativ intracelular, cu tropism pentru monocite si macrofage. Legionellele patrund pe cale respiratorie pana la nivelul bronhiolelor terminale si  alveolelor pulmonare, unde induc formarea unor focare fibriono-purulente, care la imunocompromisi determina aparitia unor abcese.

 

9. Raspunsul  imun

Raspunsul imun este atat umoral cat si celular.

10. Boala la om

Legionela pneumophila serogrupurile  1 si 6 sunt cel mai frecvent implicate in patologia umana.

La om cauzeaza  infectii sistemtatizate astfel: infectii inaparente, maladii nepneumonice (febra de Pontiac), pneumonia, boli inflamatorii extrapulmonare  (infectii urinare si digestive, pericardite, abcese la nivelul punctiilor pentru hemodializa, infectii ale plagilor).

Pneumonia  este cea mai frecventa forma de manifestare a infectiei care debuteaza de obicei brusc cu  stare generala alterata, febra inalta, cefalee,  mialgii,  tuse seaca initial apoi productiva.

Letalitatea la cazurile netratate poate ajunge la 20 %.

Dupa vindecarea clinica  pot persista infectii latente.

11. Epidemiologie

Cunostintele  privind sursa de infectie sunt inca lacunare. Posibilitatea de infectare  principala o constituie expunerea  la o sursa de apa infectata (rezervoare de apa, piscine, fantani publice) mai ales cand se pot produce aerosoli.

  Solutiile de continuitate, inclusiv  plagile operatorii in contact cu apa infectata  se pot transforma in poarta de intrare pentru Legionelle

Transmiterea este posibila mai  direct pe cale arogena mai ales cand se pot produce si aerosoli prin instalatiile de conditionare a aerului, nebulizatoare, dusuri,  ploaie. Si inghitirea de apa contaminata  poate determina  infectii ale tractului respirator inferior.

Nu a fost dovedita transmiterea interumana si in conditii de laborator.

Receptivitatea la infectie aerogena  este mai mare si evolutia imbolnavirilor mai grava la imunocompromisi si la persoane peste varsta de 50 de ani .

Infectia se poate manifesta:izolat, sporadic, epidemic.

Se citeaza infectia nozocomiala cu Legionelle.

Prevenirea si controlul infectiei se poate realiza prin supravegherea existentei bacteriei in mediile acvatice (apa potabila, apa industriala, apa din conductele de incalzire, din turnurile de racire, etc.), in care caz se pune problema  hiperclorinarii apei sau consumului ei dupa o fierbere prealabila si racire.

GENUL  CAMPYLOBACTER

Taxonomie – cuprinde in prezent dupa multiple remanieri 15 specii  dintre care enumeram:

- Campylobacter fetus cu 2 subspecii,

- Campylobacter hyointestinalis,

- Campylobacter sputorum cu 3 biovaruri,

- Campylobacter jejuni cu 2 subspecii,

- Campylobacter coli,

- Campylobacter rari,

- Campylobacter upsaliensis,

- Campylobacter mucosalis, 

- Campylobacter concisus,

- Campylobacter curvus,

-  Campylobacter rectus.

1.Definitie:

Bacili gram negativi, nesporulati incurbati pana la helicoizi, mobili, oxidazo-pozitivi, microaerofili pana la anaerobi, unele specii sunt capnofile, au metabolism respirator  oxigeno si citocormo- dependent, nu fermenteaza zaharurile.

2. Habitat

Germenii se regasesc  in tubul digestiv a numeroase mamifere (porcine, bovine, ovine, caini si pisici) si pasari de casa si salbatice, la care determina frecvent  starea de purtator sanatos si mai rar  boli manifeste (avorturi, enterite, septicemii). 

3.Caractere morfologice

Bacili subtiri, usor incovoiati in forma literei S sau  cu aspect helicoidal cu 2-6 spire, cu dimensiuni cuprinse intre 0,2 mμ- 0,9 mμ / 0,05 mμ - 5 mμ. Gram negativi

Dispusi sub forma unor virgule  amplasate separat, sau pereche (precum aripile unui pasari in zbor). Necapsulat. Nesporulat. Mobili cu flageli monotrichi, peritrichi sau  mai rar lofotrichi. Au un polimorfism accentuat.

In culturile vechi sau in conditii neprielnice de mediu pot  genera forme cocoidale sau hiperspiralate,  necultivabile,  dormante”.

4. Caractere de cultura

Se cultiva  utilizand mediile selective sau tehnica filtrarii.

Temperatura optima de crestere se apreciaza a fi intre 37˚ C - 42˚ C.

Sunt germeni micoraerofili si pretentios nutritivi.

Coloniile de Campylobacter imbraca de obicei 2 aspecte:

 - colonii mici, cu margini regulate, transparente, nehemolitice, lucioase, incolore – gri castanii;

- colonii plate, umede, cu margini neregulate, mari,   nehemolitice, transparente, asemanatoare cu  picaturile de miere sau abur condensat.

5. Caractere biochimice

Microaerofili pana la anaerobi.

Oxidazo-pozitivi, catalazo-pozitivi, nezaharolitici,  aminoacizii sau produsii intermediari ai ciclului acizilor tricarboxilici (ciclul Krebs) le furnizeaza energie.

 

6. Rezistenta in mediu, la agenti fizici, chimici si  biologici

Rezistenta medie in elemente ale mediul inconjurator.

Pot  supravietui  in forme dormante timp indelungat  pana isi regasesc gazda favorabila pentru a se dezvolta.

Sensibili moderat la dezinfectantele uzuale.

Sensibili la antibiotice de tipul eritromicinei. Este necesara efectuarea antibiogramei inainte de inceperea tratamentului.

7. Structura antigenica

Este descris un antigen somatic O, un antigen flagelar H,  si un factor de aderare.

8.Caractere de patogenitate

Este patogen prin  multiplicare si invazivitate.

La moartea germenulilor  se elibereaza endotoxina.

9. Raspunsul  imun

Este implicat un raspuns umoral  (anticorpi IgM, IgA si IgG) si celular.

10. Boala la om

Infectiile se limiteaza de regula  la nivelul aparatului digestiv: stomac si intestin determinand la copiii mici -  gastroenterite, colite iar la adulti se poate asocia cu gastrita si chiar boala ulceroasa.

Pot deterina  complicatii grave extradigestive cum sunt: bacteriemii, septicemii, encefalopatii acute, meningite, endocardite, artrite reactive, colecistie,  infectii urinare, avorturi, infectii uterine, in special la imunodeprimati.

Rolul acestor germenii in patologia oro-gingivala inca nu este pe deplin elucidat, acestia regasindu-se in tartrul dentar si la pacientii cu periodontite.

11. Epidemiologie

Rezervorul de infectie: omul bolnav sau purtator dar mai frecvent contactul cu animale sau pasari infectate.

Caile si mecanismele de transmitere: digestiv prin alimente sau apa de baut contaminata.

Receptivitatea este generala, forme mai grave de boala  fac  persoanele imunocompromise.

Incidenta mai crescuta a imbolnavirilor  se inregistreaza in cursul verii si toamnei.

Nu exista masuri profilactice speciale pentru prevenirea infectiilor cu Campylobacter.

GENUL HELYCOBACTER

Taxonomie: Initial  a fost inclusa ca specie in genul Campylobacter datorita proprietatilor morfologice  si fiziologice numindu- se Camylobacter pylori.

Ulterior studii de taxonomie moleculara  au pledat pentru  aparitia unui gen nou: Genul Helycobacter.

Acesta   cuprinde in prezent mai multe specii dintre care cele de  interes medical uman sunt:

- Helicobacter pylori,

- Helicobacter heilmanni,

- Helicobacter cinaedi,

      - Helicobacter fennelliae.

 Istoric.  Warren si Marshall (Australia) identifica in 1982 din biopsii de mucoasa  gastrica o noua bacterie numita ulterior Helycobacter pylori si implicata in patologia gastro-duodenala.

In 1987 Dent si colab. identifica  in biopsiile gastrice o bacterie noua, spiralata, inclusa in gen sub numele de Helycobacter heilmannii.

1.Definitie

Bacili incurbati sau helicoidali, cu unul sau mai multi flageli dispusi polar, mobili cu miscari caracteristice, nesporulati, necapsulati, microaerofili, azaharolitici, oxidazo pozitivi, catalazo- pozitivi, producatori de  ureaza in cantitati mari.

2. Habitat

Colonizeaza  mucoasa stomacului unde poate persista perioade mari de timp, chiar toata viata, disparitia sa fiind conditionata de  instalarea gastritei atrofice cu metaplazie intestinala ce determina disparitia receptorilor  epiteliului gastric.

Se pare ca rezista la  fagocitoza si la actiunea imunoglobulinelor implicate in apararea locala (IgA si IgG).

3.Caractere morfologice

Aspect de vibrion, sau de forma literei S sau spiralati, gram negativi, cu dimensiuni cuprinse intre 0,1mμ -1mμ/1,5mμ-7,5m μ, cu unul sau mai multi flageli dispusi lofotrichi sau amfitrichi .

Genereaza forme coccidale la contactul cu aerul, necapsulat, nesporulat.

4. Caractere de cultura

Se cultiva pe medii neselective   sau selective, se incubeaza la 37 ˚C in care sunt asigurate conditii de microaerofilie. (O2 5%, CO2 10%, N2 85%) si atmosfera umeda.

Coloniile apar intre ziua a 3-a si a 7-a,  sunt mici si  transparente.

 

5. Caractere biochimice

Oxidazo-pozitivi, catalazo-pozitivi, producatori de  ureaza in cantitati mari,  unele tulpini produc pe mediul TSI- H2S, nu reduc nitratii,  nu desfac hipuratul de sodiu.

6. Rezistenta in mediu, la agenti fizici, chimici si  biologici

Foarte sensibil la deshidratare, rezista putin timp in mediul extern.

La nivelul mucoasei gastro-duodenale are capacitatea de a rezista perioade lungi de timp datorita ureazei care  care prin eliberarea de amoniac tamponeaza pH acid;  forma spiralata a bacteriei si prezenta flagelilor permit strabaterea stratului de mucus si ajungerea germenilor  la nivelul celulelor mucoasei gastrice unde pH-ul  acid este mai redus.

 

7. Structura antigenica

Se descriu:

-          un antigen somatic (O) – termorezistent - endotoxina,

-          un antigen flagelar H – termosensibil,

-         un antigen de suprafata (de  aderare,  colonizare) care se fixeaza exclusiv  pe receptorii  celulelor epiteliului gastric.

 

8.Caractere de patogenitate

Se datoreaza antigenului de suprafata cu rol in aderare, antigenului somatic O – endotoxina, toxinei citotoxice ce initiaza inflamatia locala la nivelul epiteliului gastric si duodenal, toxinei care inhiba pH ul acid al sucului gastric.

 

9. Raspunsul  imun

Se produc IgM specifici in cazul infectiilor recente si IgA si IgG in cazul infectiilor  cronice.

10. Boala la om

Infectarea cu Helycobacter pylori  se asociaza cu  gastrita gastrofundica, ulcerul  peptic,  cancerul si limfomul gastric de tip MALT.

Infectarea cu Helycobacter heilmanni se asociaza cu  manifestari dispeptice  uneori grave.

11. Epidemiologie

Prevalenta infectiei este de 80% la adultii din tarile in curs de dezvoltare

Sursa de infectie este reprezentata de omul purtator sau bolnav.

Calea si mecanismele de transmitere  nu sunt pe deplin precizate dar se suspicioneaza calea oral-orala, sau  fecal-orala.

Receptivitatea generala, favorizaza de mediul familial.

Infectia cu Helycobacter pylori   poate reprezenta un factor de risc pentru cancerul gastric, regasind aceasta infectie asociata frecvent in gastritele cronice si in ulcerele peptice.

.

FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE.

CARACTERE GENERALE

Genul Escherichia -  Shigella

Genul Klebsiella

Genul Serratia

Genul Enterobacter

Genul Citrobacter

Genul Salmonella

Taxonomie

Aceasta familie reprezinta  o grupare taxonomica foarte bine dezvoltata  insumand 28 de genuri, dintre care 23 sunt de interes medical uman.

Genul Escherichia si  Shigella au fost reunite intr-un singur  gen;  genurile Klebsiella, Serratia, Enterobacter, Citrobacter au fost extinse cu un numar cosiderabil de specii, iar genul Salmonella a fost restrans numai la 2 specii: Salmonella enterica (cu 6 subspecii) si Salmonela bongori.

1. Definitie

Bacili scurti,  gram negativi, nesporulati, imobili sau mobili  prin prezenta flagelilor.

Nepretentiosi din punct de vedere nutritiv, cresc  pe medii cu  peptona, in prezenta bilei.

Fermenteaza  glucoza, sunt oxidazo- negativi, produc catalaza  si reduc nitratii in nitriti.

2. Habitat

Enterobacteriaceaele  colonizeaza in mod normal  intenstinul omului si animalelor (1g fecale contine 1010 enterobacterii), raspandindu-se larg in mediul ambiant: sol, apa, alimente, plante.

Specii din genul  Escherichia, Klebsiella, Enterobacter,  Serratia, Proteus sunt in mod curent prezente in mediile naturale participand in ecosisteme de reciclare biologica.

     Unele specii precum Salmonella enterica serovarul Typhi, serovarul  Paratyphi A sau serovarul  Paratyphi B se regasesc numai la om, care  rarissim  poate polua  apa, solul, alimentele.

3.Caractere morfologice

Bacili gram negativi care nu se pot diferentia prin microscopie  optica, la unele genuri  germenii sunt imobili (Shigella, Yersinia, Klebsiella) la alte genuri germenii sunt mobili cu cili peritrichi  (Salmonella, Proteus), nesporulati, unele specii pt detine capsula (Klebsiella).

4.Caractere de cultura

 Germeni nepretentiosi,  datorita bogatului echipament  enzimatic pe care-l detin  se cultiva  usor pe medii obisnuite   (bulion simplu, bulion glucozat, agar nutritiv, agar sange).

In mediul lichid, formele S tulbura uniform mediul, fara depuneri, pe cand formele R tulbura in grade diferite mediul sau il lasa limpede cu inel, val si depozit pe fundul eprubetei.

Pe mediile solide, formele S  formeaza colonii  de 2-3 mm, rotunde, bombate cu  suprafata neteda si  marginile regulate, iar pe medii cu sange incorporat  unele tulpini pot  dezvolta hemoliza. Formele R  dezvolta colonii de 2-3 mm, rotunde, plate cu suprafata rugoasa si marginile  neregulate, unele tulpini pot dezvolta hemoliza pe mediul cu sange.

Formele M pentru speciile capsulate, dezvolta colonii  de 4-5 mm  rotunde, bombate cu margini regulate si tendinta la confluare.

Sunt specii Serratia, Enterobacter care po dezvolta colonii pigmentate.

Sunt germeni aerobi, facultativ anaerobi.

5.Caractere biochimice

Sunt foarte importante permitand identificarea  Enterobacteriilor.

In cadrul identificarii preliminare se utilizeaza sistemele multitest: TSI (Triple Sugar Iron) asociat cu MIU (mobilitat, indol, uree) sau cu MILF (mobilitate, indol, lizina, fenilalanina) care permit diferentierea principalilor germeni enteropatogeni implicati in patologie sau sistemele microtest, cu un pret de cost mai ridicat, care le fac mai putin utilizabile in tara noastra in acest moment.            

Identificarea  preliminara  permite incadrarea in gen si specie.

Identificarea de certitudine presupune diagnosticul biologic, serologic si tipizarea (bacteriofagica, bacteriocinica, biochimica, la antibiotice, moleculara, genetica) permitand incadrarea  de specie si tip.           

Sunt oxidazonegativi, catalozopozitivi, reduc  nitratii in nitriti.

Utilizeaza fermentativ glucoza cu producere sau nu de gaz.

Germenii patogeni sunt lactozonegativi, iar cei conditionat sau ocazional patogeni sunt  lactozopozitivi.

6. Rezistenta in mediu, la agenti fizici, chimici si  biologici

Sunt germeni rezistenti in mediul extern: sol, apa, alimente, elemente de mediu spitalicesc, obiecte, etc.

Inactivati de caldura, substante dezinfectante in special clorigene in concetratiile uzuale.

Sensibili la actiunea antibioticelor, este necesara totusi    efectuarea antibiogramei.

7. Structura antigenica

a. Lipozaharidul (LPZ)

Caracteristic microorganismelor  gram negative, este format din:

- lipidul  A, responsabil de activitatea toxica - prezent la toate enterobacteriile. De el se ataseaza:

- polizaharidul format dintr-un miez (core) similar la toate bacteriile gram negative si o serie de unitati terminale repetitive care difera de la specie la specie (antigenul O).

Antigenul O este asimilat cu notiunea de endotoxina, este termostabil  si rezistent la alcool. Fata de antigenul O apar in general anticorpi din clasa IgM.

Pot exista: antigene O comune (Escherichia coli-Shigella), pot exista reactii incrucisate intre Escherichia colli, Klebsiella, Providencia, Salmonella.

 Anumite structuri antigenice O de la Escherichia coli  reactioneaza incrucisat cu structuri antigenice izolate ale Genului Vibrio si  cu structuri antigenice de grup sanguin.    

b. Antigenul H

Prezent la nivelul flagelior (inexistent la speciile imobile), este de natura proteica, este mai antigenic decat antigenul O.  Poate masca antigenul O.

Fata de antigenul H apar  anticorpi din clasa IgG.

Anticorpii anti-H imobilizeaza bacteria, atenuand  virulenta  microorganismelor mobile, fiind se pare  cauza aparitiei variatiei de faza la Salmonelle. 

Variatia de faza este proprietatea bacteriei  de a altera exprimarea unui anumit tip de antigen flagelar.

    

c. Antigenul K

Este extern antigenului O si este prezent la bacteriile capsulate. Este un antigen de natura polizaharidica, partial  stabil la temperatura.

Este implicat in patogenitate, favorizand  rezistenta la fagocitoza  a bacteriei si contribuind la invazivitate.

    

d. Antigenul Vi (antigen de virulenta) 

Prezent la Salmonella typhi, face parte din categoria antigenelor de invelis ale bacteriei, cu structura polizaharidica, implicat in scaderea complementului seric, leucopenie.

Capacitatea de multiplicare intramacrofagica a Salmonellei  poate masca  antigenul O.

Clasificarea antigenica a enterobacteriilor indica adesea prezenta fiecarui antigen: Escherichia coli O 55: K5: H21.

e. Exotoxine elaborate de anumite specii  (toxina Shiga)

8.Caractere de patogenitate

Enterobacteriaceaeele, din punct de vedere a patogenitatii  se  pot considera:

- cu semnificatie patogena certa: Salmonella, Shigella-Escherichia (fenotipurile  diareigene si uropatogene), Yersinia.

- cu semnificatie conditionat patogena: Citrobacter, Enterobacter, Escherichia (cu alte localizari decat intestinale sau urinare), Klebsiella, Morganella, Proteus,  Providencia, Serratia..

- cu semnificatie ocazional patogena: Cedecea, Hafnia, Kluyvera, Leminorella, Pantoea, Tatumella, Yokenella.

Germenii conditionat patogeni si ocazional patogeni  au semnificatie etiologica  doar in prelevatele necontaminate (LCR, puroi din cavitati inchise), in rest implicarea lor cauzala trebuie argumentata  clinic si de laborator.

In patogenitate detin roluri importante:

     

a. Adezinele.

Toate bacteriile gram negative, deci si entrerobacteriile prezinta pili, indispensabili pentru aderarea germenilor la mucoase, acesta reprezentand primul pas  in vederea colonizarii si multiplicarii initiale.

b.Toxinele

- exotoxinele: toxina Shiga (Shigella), toxina Shiga-like (la Shigella si la unele tulpini de Escherichia. coli), toxina LT (termic labila), la Escherichia coli  (similara cu exotoxina vibrionului holeric).

Se mai semnalizeaza  citotoxine  produse de  Escherichia coli care sunt alfa- hemolizine (exotoxine);  betahemolizinele raman legate de celula si inhiba  fagocitoza  si  chemotaxia  leucocitelor.

- endotoxinele: (antigen O) apar la toti germenii gram negativi determinand in cazul unei eliberari masive (distrugerea  brutala a unui numar mare de bacterii)  - socul endotoxinic.

     

c. Achizitia de fier

Multe bacterii excreta o componenta care cheleaza fierul (siderofor), complexul format fiind apoi  recaptat de catre bacterie (aerobactina de la Escherichia coli).

d.  Structurile capsulare

Antigenele de tip K ale Escherichiei coli  au o strucutra proteica si sunt importante in colonizare; diminua opsonizarea si fagocitoza. Sunt slab imunogene.

Klebsiella are o capsula si respectiv  antigen K bine reprezentat.

e. Plasmidele

Sunt importante pentru ca transmit  atat informatii genetice  legate  de rezistenta la antibiotice  cat si pentru virulenta.

9. Raspunsul  imun

Pentru infectiile digestive manifeste clinic  care raman cantonate la poarta de intrare, raspunsul imun  este modest.

Pentru infectiile sistemice cu Enterobacterii – raspunsul imun este puternic.

10. Boala la om

Enterobacteriacaeele cu putine exceptii sunt recunoscute ca patogeni intestinali fiind  agentii etiolgici  cel mai frecvent incriminati in  sindromul  diareic infectios (Escherichia coli, Shigella, Salmonella, Yersinia, etc).

Recent se recunoaste implicarea tot mai frecventa a unor specii de enterobacterii in patologia infectioasa a tractului urinar  (Escherichia colii, Klebsiella, Proteus, etc.).

In infectiile  nozocomiale musculo-scheletale si cutanate Escherichia coli, Serratia, Enterobacter  ocupa locul 3 dupa stafilococi si piocianici.

Clinicienii apreciaza ca 30% din  pneumonii si infectiile cavitatilor conecte aparatului respirator   se datoreaza enterobacteriilor (Klebsiella, Yersinia pestis, etc).

Salmonella typhi si Salmonella paratyphi A si B, Yersinia pestis pot determina infectii sistemice grave, desi frecventa lor este restransa astazi .

Mai frecvent se semnaleaza  bacteriemii si septicemii determinate de  Escherichia coli, Klebsiella, Enterobacter.

 

11. Epidemiologie