PATRONII FABRICILOR DE AZOT

PATRONII FABRICILOR DE AZOT

Toti elevii stiu ca in compozitia aerului azotul este preponderent, reprezentand 78,08 % fata de 20,8 procente ale oxigenului si cele 0,4 procente ale bioxidului de carbon si urmelor de alte gaze inerte. Oxigenul este folosit in respiratia animalelor si plantelor; bioxidul de carbon in fotosin-teza. Nici plamanul animalelor, nici frunzele plantelor nu au nevoie insa de principala componenta a aerului. S-ar parea ca imensul "depozit' de azot atmosferic, nefiind asimilabil, ramane total nefolosit, un fel de "stoc supranumerar' al Naturii.

Aparentele insala. Azotul atmosferic -desi gaz inert si aparent inutil - joaca un rol de frunte, ghicit abia de omul antichitatii din ce in ce mai apropiat de pamant prin practicarea agriculturii. Naturalistii romani Plinius Secundus si Varro au consemnat acum 2 000 de ani, in lucrarile lor Historia natiiralis si De re rustica, actiunea favorabila a leguminoaselor (fasole, mazare, bob, linte, trifoi, lucerna, mazariche, lupin) asupra plantelor ce se cultivau pe locul unde se dezvoltasera acestea.

Abia in 1886 doi cercetatori germani, Hellriegel si Wilfarth, cercetand umflaturile (nodozitatile) de pe radacinile de leguminoase au constatat ca bacteriile din nodozitati, traind intr-o stransa prietenie -numita simbioza - cu plantele, procura acestora azotul din aer de care au atata nevoie pentru a-si fabrica subs'tantele de baza ale existentei lor, proteinele.

Foarte curand, in 1888, Beijerinck a cultivat si descris bacteria din nodozitati si a botezat-o Bacillus radicicola, ulterior re-kotezata de 25-30 de ori pana s-a ajuns la denumirea pe care o poarta astazi: Rhizo-biiini legiuninosanun.

Cercetarile care au continuat neintrerupt si in veacul nostru au scos in evidenta rolul cosmic al acestor bacterii, adevarate fabrici invizibile de compusi asimilabili ai azotului. La scara planetei, cele aproximativ 120 de milioane de hectare cultivate cu leguminoase aduc anual in sol, din atmosfera, peste 10 miliaane tone de azot fara ca nimeni sa prinda de veste.

Aceste laboratoare bacteriene de fixare si transformare a azotului se gasesc pe radacinile leguminoaselor si au diferite forme. Astfel, la cafeluta (Lupinus) are o forma incretita, la fasole, rotunda, iar la trifoi, ovala. Numarul si dimensiunile nodozi-tatilor sunt foarte variate in functie de specie, de "calitatea' bacteriei, de conditiile de sol.

Aparitia nodozitatii este un rezultat al patrunderii bacteriei in perisorii absorbanti ai radacinii (preinfectia) si al invadarii celulelor incorporatoare (infectia). in clipa cand nodozitatea s-a maturizat, ca la un semnal celulele infec'ate ale radacinii plantelor leguminoase incep sa sintetizeze un pigment asemanator celui care da culoarea sangelui, numit leghemoglobina, toata nodozitatea colorandu-se in rosu. In timpul activitatii bacteriile sporesc considerabil in dimensiuni, devenind bacleroizi. Cu ajutorul unei enzime speciale, nitrigenaza, bacte-roizii fixeaza azotul din atmosfera sub forma de amoniac. Amoniacul reprezinta materia prima pe care planta o preia de la bacterie, prelucrand-o la randul ei si obtinand o gama bogata de produse cuaternare (in compozitia carora intra O, H, C, N), amintite pe larg in cartea mea Uzina Flora.

In aceasta simbioza, planta-gazda, dupa ce reuseste sa stabileasca un echilibru biologic, isi domina partenerul. Cand bacteriile se inmultesc peste masura, producand o cantitate prea mare, inutilizabila, de amoniac si pretinzand un plus de hidrati de carbon necesari gazdei in perioada infloririi, celulele radacinii inghit (fagociteaza) o parte din bacterii, reglementand astfel schimbul chimic.

Simbioza dintre leguminoase si nitro-bacterii are o marc importanta practica pentru agricultura, deoarece de pe uima acestei convietuiri solul se imbogateste in a/.ot combinat. Semanand cereale dupa leguminoase se obtin recolte de 2-4 ori mai mari economisindu-se astfel importante cantitati de ingrasaminte chimice sau evi-tandu-se abuzurile din ce in ce mai mari ale folosirii acestor produse industriale, abuz care duce la degradarea solului, la intoxicarea plantelor si chiar a acelora ce le consuma.