Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


„Amintiri din copilarie” de Ion Creanga - rezumat pe parti

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
O scrisoare pierduta de I.L.Caragiale - Demonstratie
SCRIE UN ESEU DE 2 - 3 PAGINI, DESPRE ASPECTELE COMICULUI DE CARACTER SI DE MORAVURI INTR-O COMEDIE STUDIATA
Particularitati ale basmului cult: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga
Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la o nuvela studiata (istorica, psihologica, fantastica)
JOI Leonid Dimov
Prezinta constructia discursului narativ intr-o nuvela studiata, prin referire la doua dintre conceptele operationale din urmatoarea lista: secvente n
SCRIE UN ESEU DE 2 – 3 PAGINI, DESPRE UN TIP DE ROMAN DIN PERIOADA INTERBELICA, APARTINAND LUI CAMIL PETRESCU
Iarna de Vasile Alecsandri
Caracterizarea Anei - Portretul fizic - sotia cizmarului Ghita
SCRIE UN ESEU ARGUMENTATIV, DE 2 -3 PAGINI, DESPRE RAPORTUL DINTRE TIMPUL CRONOLOGIC SI CEL PSIHOLOGIC, ILUSTRAT INTR-UN ROMAN STUDIAT

TERMENI importanti pentru acest document

: amintiri din copilarie rezumat capitolul 3 : amintiri din copilarie capitolul 3 rezumat : amintiri din copilarie de ion creanga rezumat : amintiri din copilarie rezumat pe parti :

„Amintiri din copilarie”

                                      de Ion Creanga

Primele trei parti din Amintiri din copilarie au fost publicate intre anii 1881-1882, in revista Convorbiri literare. Ultima parte a fost editata postum, in 1892.

In Amintiri, Creanga isi recreeaza copilaria, catre care se intoarce ca spre un spectacol al varstei fericite. Prin amanuntele biografice, copilaria reconstituita a apartinut lui Ion Creanga, dar prin semnificatie este universala: „Asa eram eu la varsta cea fericita, si asa cred ca au fost toti copiii, de cand ii lumea asta si pamantul; macar sa zica cine ce-a zice.”

Copilaria apare ca o opera de aur, ca un taram al bucuriei si inocentei, in care fantezia completeaza realitatea, iar jocul este suprema preocupare. Nica este „copilul universal”, de pretutindeni si de oricand, in care toti ne regasim cu nostalgie.

Acestei copilarii ideale, Ion Creanga ii ofera un mediu real de existenta, un cadru uman si geografic, care este satul Humulesti, locul natal al prozatorului.

Amintirile se structureaza pe doua planuri: unul urmareste procesul de formare al lui Nica si evolutia lui spirituala in contextul mediilor sociale pe care le strabate; celalalt plan surprinde universul vietii taranesti si institutiile sociale ale vremii.

Amintirile se deschid cu evocarea comunitatii humulestene. Creanga se introduce pe sine, copilul de altadata, in lumea satului de atunci, evocand trecerea prin scolile din Humulesti si din Brosteni si opiniile parintilor despre scoala.

       Inceputul celei de a doua parti este un laitmotiv liric, izvorat din regretul pentru viata apusa. Dupa ce insista asupra atmosferei din casa parinteasca, dominata de personalitatea Smarandei, naratorul reinvie intamplarile hazlii al caror erou a fost: furtul cireselor de la matusa Marioara, furtul pupezei din tei, intamplarile cu mos Chiorpec, ciubotariul, scena de la scaldat s.a. Daca prima parte era realizata prin succesiunea cronologica a evenimentelor, cea de a doua este recreata prin discontinuitatea amintirilor selectate de capriciul memoriei involuntare.

In partea a treia, dupa prezentarea imprejurimilor satului, nareaza trecerea sa prin Scoala domneasca din Tg. Neamt si prin Scoala de catiheti din Falticeni.

Ultima parte, ce incepe tot cu evocarea satului natal, relateaza drumul spre Seminarul de la Scoala, din Iasi. Creanga simte ca aceasta calatorie echivaleaza cu definitiva despartire de satul natal.

Al doilea plan al Amintirilor contureaza satul romanesc traditional. Lumea rurala este privita din interior de un om care cunoaste ocupatiile oamenilor, traditiile si obiceiurile locului. Chiar daca, dupa cum dovedesc documentele, satul Humulesti era un sat modest de oameni nevoiasi, pentru Creanga este un sat mare, razesesc, intemeiat in toata puterea cuvantului, cu gospodari tot unul si unul, cu flacai voinici si fete mandre, care stiau invarti si hora, dar si suveica.

Descrierea satului din partea a III-a a Amintirilor are semnificatia unei deschideri catre privelistile lumii. Humulestiul este situat la intersectia drumurilor ce duc spre scaunul Moldovei, spre manastirile Neamt, Varatec, Agapia si spre cetatea Neamtului. Apoi, privirile se rotesc de jur imprejur si descopera asezarile si ocupatiile oamenilor, sugerand in acelasi timp trasaturile lor psihologice. Locuitorii din Vanatorii Neamtului sunt samanta de viteji, pentru ca stramosii lor s-au batut cu regele Sobieski; cei din Boistea si Ghindoani sunt bogati si cinstiti, cei din Blegea, generosi.

Principala caracteristica a satului Humulesti este harnicia. Toti oamenii muncesc: la camp, la confectionatul sumanelor, la taiatul lemnelor in padure, fac negot si carausie.

Multe indeletniciri traditionale se desfasoara la claca si la sezatori, cand se intrec la torsul canepei si lanii baietii si fetele.

Smaranda insasi este surprinsa intr-o aglomerare de munci ce tin de industria casnica: tesutul, croitul si cusutul sumanelor ce urmau sa fie vandute la targ.

Mestesugarii sunt surprinsi in timpul desfasurarii muncii;mos Chiorpec, ciubotariul, munceste mereu intre sanuri, cleste, ciocan si piele de incaltaminte; Pavel Ciubotariul de asemenea.

Targul este locul unde se face negustorie „din picior” cu produsele industriei casnice si se cumpara cele trebuitoare pentru casa.

Prin trasaturi, satul pare arhaic, dar apar si semnele unor innoiri, dovada, atentia pe care locuitorii incep s-o acorde invataturii. Scolile erau rare si se datorau initiativei unor preoti sau boieri luminati. Copiii invatau cu greutate, cititul era predat deosebit de scris si multi, ca David Creanga, bunicul lui Nica, stiau sa citeasca, dar nu sa si scrie. La scoala de catiheti din Falticeni, Creanga descopera gramatica lui Macarescu, pe care o critica sever. Era o gramatica abstracta, fara insusiri pedagogice, care se mai si incurca.

Creanga priveste critic, cu exceptia parintelui Ioan, si pe slujitorii bisericii, reprosandu-le lacomia si avaritia. Tinerii ce se indreapta catre profesiunea de preot nu o fac din vocatie ci din convingerea ca vor scapa de grijile materiale.

O alta  institutie prezentata in Amintiri din copilarie este armata. Prinderea baditei Vasile la oaste, cu arcanul, este simtita de Creanga ca o nedreptate.

Personajul principal al Amintirilor este Nica a lui Stefan a Petrei, copilul universal, de pretutindeni si de oricand, in care toti ne regasim cu nostalgie. Pornind de la propria copilarie, Creanga a analizat trasaturile eterne ale copilariei menite a incanta prin farmecul lor pe oricare copil.

Recreandu-si copilaria, Creanga caracterizeaza direct copilul de odinioara: „…eram si eu un baiet prizarit, rusinos si fricos si de umbra mea…”. Insa in mijlocul colegilor, se maturizeaza cu repeziciune. Invatatura i se pare grea si se arata indaratnic, dar mama sa foloseste toate mijloacele pentru a-l determina sa invete. La insistentele parintelui Ioan, care lasa sa se inteleaga ca i-ar putea deveni ginere, Nica dovedeste o asemenea silinta incat isi intrece toti colegii.

In acelasi timp, Nica este un copil zburdalnic. Savarseste cele mai mari nazdravanii, fara sa aiba constiinta ca greseste: fura cirese de la matusa Marioara, prinde pupaza din tei si vrea s-o vanda, isi paraseste mama cand avea mai multa treaba si fuge la scaldat, darama o stanca peste casa Irinucai si multe altele.

Pe Nica il caracterizeaza o puternica dragoste pentru satul natal. Satul Humulesti i se pare centrul lumii. De la Scoala de catiheti din Falticeni, se repezea mereu acasa, parcurgand drumul dus-intors pe jos, intr-o singura noapte.

Harnicia constituie o alta trasatura de caracter. La torsul canepei sau lanii se lua la intrecere cu fetele, incat acestea, invidioase, l-au poreclit Ion Torcalau.

Nica ni se infatiseaza ca un personaj viu si autentic, prin intermediul caruia ni se dezvaluie varietatea firii omenesti.

In universul Amintirilor, mama ocupa un loc distinct. Smaranda era o femeie simpla, nestiutoare de carte. Dar ea intuieste avantajele invataturii. Ea o observat ca oamenii care au trecut prin scoala isi castiga existenta cu mai multa usurinta. Din aceasta cauza se hotaraste sa-si dea copilul la scoala. In aceasta hotarare pune o puternica vointa. Isi convinge mai intai sotul, apoi foloseste toate mijloacele spre a-l indemna pe copil sa invete: sfatul, dojana, pilda; invata singura sa citeasca pentru a-si ajuta copilul, pe care visa sa-l vada preot.

Tenacitatea Smarandei iese la iveala indeosebi in ultimul capitol, inaintea plecarii lui Nica la Socola. Nici nu vrea sa se desprinda de sat, dar nu gaseste nici o intelegere la mama sa. Dimpotriva, toate argumentele lui sunt respinse „cu asprime” sau „cu manie”.

Insa dincolo de asprimea si nepasarea aparenta a mamei, intuim o puternica dragoste pentru copilul ei. Noi ne dam seama ca nu se desparte cu inima usoara de Nica, dar era necesar sa se comporte astfel pentru a-l determina sa plece la seminar. Datorita tenacitatii mamei sale, Nica ajunge diacon.

Smaranda este individualizata si prin harnicie. Mama, spune Creanga, „era plina de minunatii”. Stia sa inchege apa cu doua picioare de vita, de se crucea intregul sat; abatea fulgerul de deasupra locuintei, infigand oporul in batatura, isi chema copilul afara si il indemna sa rada la soare, ca vremea sa se indrepte dupa rasul lui.

In anii cand scria Amintirile, Creanga si-a dat seama cat de mult ii datoreaza mamei sale, de aceea evocarea personalitatii ei este insotita de sentimente de dragoste, recunostinta si melancolie.

Paginile Amintirilor sunt strabatute de un duios umor. Umorul izvoraste din situatii si intamplari hazlii, cum sunt prinderea mustelor cu ceaslovul, aplicarea „postei” la talpa, bataia dintre Mogorogea si Pavel s.a.

Creanga foloseste locutiuni, zicatori si proverbe menite a provoca rasul: „is mai aproape dintii decat parintii”; „mila mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima” etc.

Numele personajelor constituie o alta sursa de umor. Mogorogea vine de la verbul „a mogorogi”, care inseamna a bodogani; Chiorpec este format din adjectivul „chior” si sufixul „pec”; Trasnea este la origine o porecla, ce inseamna „traznit”, „smintit”.

Evocarea copilariei se face din perspectiva maturitatii. Consecinta imediata a acestei perspective este calitatea stilului, vag nostalgic si de o mare caldura sufleteasca. Creanga reinvie lumea copilariei printr-un lung si neobosit monolog, in care el insusi apare ca personaj si actor deopotriva.

Creanga relateaza evenimentele ca si cum le-ar spune unor spectatori nevazuti, pe care ii ia ca martori sau carora li se adreseaza  tot timpul. G. Calinescu observa ca Ion Creanga scrie „ca un om care sta pe lavita si istoriseste altora, fiind el insusi erou in naratiune”.

Oralitatea este intensificata si de folosirea dativului etic, prin intermediul caruia povestitorul isi exprima participarea afectiva, si alte expresii precum „Pupaza zbarr pe-o dugheana” creeaza iarasi impresia ca textul este vorbit, nu scris.

Amintiri din copilarie ramane o  opera unica in literatura romana prin forta cu care a reusit sa comunice miracolul copilariei, prin farmecul neegalat al limbajului si prin umor. Pentru constiinta romaneasca, ea este amintirea copilariei fiecaruia dintre noi.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3121
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved