Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Argumenteaza caracterul romantic al unei poezii studiate, apartinand lui Mihai Eminescu

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic


Argumenteaza caracterul romantic al unei poezii studiate, apartinand lui Mihai Eminescu.

Poezia „Floare albastra” isi are punctul de plecare in mitul romantic al aspiratiei catre un ideal inalt, de fericire, incununat de o iubire pura, desavarsita, ideal pe care-l cautase si eroul lui Novalis din „Heinrich von Ofterdingen” – „Heinrich von Ofterdingen, in romanul lui Novalis, caruia ii imprumuta titlul, porneste sa caute floarea albastra, adica infinitul peste care poetul trebuie sa se faca stapan. Floarea albastra este pentru Novalis simbolul unei aspiratii tulburatoare, al nostalgiei catre indepartata patrie a poeziei. Intelesul simbolului este la Eminescu mai putin special, pentru ca el nu rasfrange decat iubirea pierduta, dorul orientat catre trecut, fiind „una din atitudinile de capetenie ale eroticii lui Eminescu.” (Tudor Vianu).

    Bogatia de continut a poeziei izvoraste din antiteza viatamoarte, caracteristica pentru tendinta eului liric romantic de evadare din realitatea lumii inconjuratoare, in idealitatea ei. Monologul liric al tinerei fete care isi cheama iubitul in poiana tainuita din mijlocul codrului, unde vor ramane impreuna pana tarziu, exprima in esenta lui termenii acestei antiteze romantice. Primele trei strofe contin simbolurile eternitatii, ale mortii: „ceruri nalte”, „stele”; „norii”, mormintele civilizatiei faraonice din „piramidele-nvechite”, „campiile asire”, „intunecata mare”. Atitudinea eului liric este aceea de izolare in lumea rece a ideilor abstracte. Iubita, folosind glasul cald, colocvial, fermecator al iubirii il indeamna sa nu-si caute fericirea intr-o asemenea lume lipsita de viata si de caldura, propunandu-i in schimb „codrul de verdeata”, „ochiul de padure”, bolta senina a cerului si lacul din mijlocul codrului, langa ale carui trestii line vor sedea „in foi de mure”. Imaginarul poetic de factura romantica din aceste versuri, sugereaza nepotolita sete de iubire a visatorului, legat prin toate fibrele fiintei lui de pamant si de viata.




Indoielile eului liric raman insa mai departe evidente in textul poeziei, caci intre cele doua alternative: a vietii si a iubirii, pe de o parte si a visurilor himerice, pe de alta parte, acesta ramane adanc nedumerit („Inc-o gura - si  dispare/ Ca un stalp eu stau in luna”), desi admiratia pentru iubita lui nu-l paraseste „Ce frumoasa, ce nebuna/ E albastra-mi dulce floare”. Totusi fiinta s-a dus „ca o dulce minune”, iar iubirea lor s-a stins; regretul eului liric nu mai cunoaste acum limite si o cheama patetic: „Floare albastra! Floare albastra!” pentru ca, in cele din urma, durerea singuratatii sa-l copleseasca: „Totusi… este trist in lume”.


loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 770
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2018 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site