Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


CANONUL LITERAR ROMANESC

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
SCRIE UN ESEU DE 2 – 3 PAGINI DESPRE CRITICISMUL JUNIMIST. ILUSTRAREA IDEILOR EXPRIMATE IN ESEU SE VA FACE PRIN REFERIRE LA UNUL DINTRE STUDIILE CRITI
Comparatie intre romanul realist si romanul de analiza
Activitatea publicistica a lui Adrian Paunescu
Caracterizarea personajului principal din romanul “Ion” de Liviu Rebreanu
NICHITA STANESCU LEOAICA TANARA, IUBIREA
Expune subiectul unui text narativ studiat, apartinand lui Mihail Sadoveanu
SCRIE UN ESEU ARGUMENTATIV DE 2 -3 PAGINI, DESPRE CONDITIA FEMEII, REFLECTATA INTR-UN TEXT NARATIV STUDIAT
Dislexie si Disgrafie
Argumentare la genul liric “Lacul ” de Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu (1880 - 1961) - Date biografice

CANONUL LITERAR ROMANESC

Pentru inceput vom explica conceptul de canon literar care vine din limba franceza, germana,  greaca si care inseamna regula. In „ Dictionarul de neologisme” (1978) gasim urmatoarea explicatie: canon- s. n.(arte) – regula care face parte dintr-un ansamblu de norme artistice obligatorii intr-o anumita epoca; regula rigida, obligatorie. In Dictionarul de estetica generala(1972) gasim urmatoarea explicatie: norma caracteristica artei a anumitor epoci care prescrie obligatia creatorului de a respecta cu strictete anumite proportii, tehnici de compozitie, modalitati iconografice.



Plecand de la definitiile conceptului, e usor de inteles ca termenul in discutie are o determinare in primul rand estetica pentru ca literatura este arta a cuvantului si mai apoi determinare istorica, ideologica. Ideea care se impune imediat este aceea a existentei unui canon al clasicismului, romantismului, modernismlui, postmodernismului la care se adauga subvariantele acestora: neoclasicism,  baroc, simbolism etc.

Conceptul de canon numeste ceea ce intelegem prin literatura oficiala, recunoscuta, adica totalitatea operelor carora o epoca, un curent le atribuie, in urma unei selectii riguroase, anumite valori. Conceptul trebuie abordat diacronic si sincronic pentru ca el apare, evolueaza, este impus, sustinut de critica si istoria literara. Pentru Nietzsche este foarte important procesul de formare a canonului si mai putin continutul sau pentru ca formarea este pusa pe seama autoritatii: „Ca si in cazul altor razboaie, si in cel al razboaielor estetice provocate de artisti, prin operele lor si apologiile facute acestora, in ultima instanta rezultatul este hotarat, din nefericire de putere si nu de ratiune.” Afirmatia lui  Nietzsche are acoperire in canonul proletcultist din statele comuniste in care a fost impus de puterea politica. Canonul se impune si prin studiul operelor literare in scoli, universitati si este sustinut de critica literara, de cititorii calificati, editori, redactori de carte, profesori sau de unele grupuri interesate. Teoreticienii pot impune opere care corespund unui canon sau dimpotriva sa le marginalizeze. In felul acesta literatura devine un termen in intregime functional, o categorie determinata din punct de vedere social si arbitrara din punct de vedere formal. Fiecare curent, gen literar are canonul sau si cel mai important ar fi acceptarea coexistentei mai multor canoane pentru ca sa nu se ajunga la exagerari. Odata cu afirmarea postmodernismului a inceput negarea canonului literar- artistic, acestuia imputandu-i-se toate relele din literatura si arta. Este bine sa se evite excesele mai ales ca chiar negatia insistenta a unor reguli devine ea insasi un canon.

Nicolae Manolescu afirma categoric: ”Canonul se face, nu se discuta. Aceasta ar trebui sa fie axioma.”(Literatura romana postbelica, 2001) Criticul constata sterilitatea incercarilor de a defini conceptul, lipsa aproape completa de traditie la noi. „Batalia canonica” a fost subiectul unui articol al lui Virgil Nemoianu(1990) in care autorul a definit conceptul de canon in literatura americana. Dezbaterile despre postmodernism au dus la aparitia unor batalii canonice si in literatura romana. Criticul mai sus mentionat propune, aratand nevoia de rigoare in acest razboi de ideologie literara, o schita a evolutiei canonice in literatura romana.

Primul canon este cel al generatiei de la 1848 formulat de Mihail Kogalniceanu in „Introductiune” la „Dacia literara”. Poezia, proza, teatrul de la Negruzzi la Ghica, de la I. Radulescu la M. Eminescu a urmat canonul impus de M. Kogalniceanu. Incepand cu Junimea si cu revista „Convorbiri literare” canonul de la „Dacia literara” este negat. Junimistii revizuiesc canonul romantic si o fac cu spirit critic si polemic. T. Maiorescu, mentorul grupului, dar si I. L. Caragiale ironizeaza grupul romantic si impun unul clasic. In numele modernismului, considera acelasi critic literar, se declanseaza o alta batalie canonica prin Eugen Lovinescu. Nascut pe canonul junimist, cel modernist este continuator, cuprinde perioada de dupa primul razboi mondial, se intinde in toata epoca interbelica, anticipat de miscarea simbolista si revigorat de neomodernismul anilor `60- `70. Nicolae Manolescu respinge existenta unui proletcultism impus de puterea politica pentru ca acest canon nu a stat la baza unor opere valoroase din punct de vedere estetic. Odata cu micsorarea presiunii ideologice oficiale asupra literaturii romane, acest asa- numit canon dispare si se revine la cel modernist. Teoreticienii literari vorbesc de un canon neomodernist pentru deceniile 70- 80. De aici se ajunge la un nou canon al optzecistilor si anume la postmodernism. N. Manolescu nu impartaseste ideea existentei unui nou canon dupa `89, pentru ca noua putere politica nu a schimbat canonul modernist, nu a impus altul. Ion Simut considera ca s-a incercat doar o revizuire morala a literaturii anterioare, idee impartasita si de N. Manolescu. Canonul modernist, constituit spre sfarsitul anilor `60, continua si astazi, pentru ca nu s-a schimbat paradigma estetica si prin urmare a patra batalie canonica nu se stie cum se va desfasura, considera N. Manolescu. Se stie ca selectia operelor care formeaza canonul literar actual s-a facut prin critica modernista interbelica a lui G. Calinescu si E. Lovinescu pentru toata literatura dinainte de al doilea razboi mondial. Pentru literatura de dupa razboi, canonul a fost stabilit de critica generatiei `60 nascuta din critica modernista calinesciana si lovinesciana. Canonul literar al anilor `60 si-a impus norma estetica in ciuda presiunii politice. Modelul estetic venea de la cel interbelic in ciuda asa- numitului proletcultism. Critica literara si-a redescoperit modelul in Lovinescu, Calinescu, Streinu, Cioculescu.

Literatura contemporana si-a impus canonul artistic prin opera scriitorilor valorosi care au debutat la mijlocul anilor '60. Regimul totalitar a eliminat literatura buna a „transfugilor”. Iar generatia '80 a patruns in scoli odata cu manualele alternative 1999/2000. O alta observatie care se impune este aceea ca literatura si-a schimbat tematica si a devenit din ce in ce mai critica la adresa realitatilor sociale, chiar daca sub o forma oarecum voalata. Critica literara a urmat, apoi a incurajat aceasta literatura, incat s-au impus doua sintagme: „obsedantul deceniu” pentru roman si pentru critica „romanul politic”.

Batalia canonica continua cu postmodernismul care vrea sa inlature neo-modernismul. Postmodernismul s-a impus mai mult teoretic, operele realizate au ramas in urma. Abia spre sfarsitul secololui XX cand optzecistii se apropiau de mijlocul vietii si cand reforma scolii le deschidea accesul spre manuale putem vorbi de o schimbare de canon. Factorii de natura istorica, sociala au jucat un rol mult mai mare in impunerea noului canon literar al postmodernismului.



In randurile ce urmeaza vom consemna cateva reguli estetice specifice canoanelor mentionate. Clasicismul (sec. XVII - XVIII) aparut in Franta a avut urmatoarele trasaturi: curent rationalist, tendinte spre ordine, rigoare, neamestecul genurilor, sobrietate, omul asezat in centrul creatiei, respectarea celor trei reguli clasice. In operele clasice gasim un stil limpede, clar, o schema a idealului uman, probleme universale si permanente ale existentei. Dintre reprezentanti consemnam doar cateva nume: Boileau, Corneille, Racin, J. Milton, Lomonosov. In literatura romana Grigore Alexandrescu creeaza o opera cu mult peste ceilalti (Vacarescu, Conachi, Asachi). Tendinte clasice vor fi pana in secolul XX.

Preromantismul, curent de tranzitie spre romantism, este punctul de plecare pentru miscarea romantica care se opune cultului ratiunii clasice si face elogiu sentimentului, fanteziei. Daca literatura universala ofera nume ca Goethe, Schiler, Ed. Young, in literatura romana consemnam pe V.Carlova, I.H.Radulescu, Gr.Alexandrescu. George Calinescu considera ca descoperirea Occidentului determina aparitia unor opere de tranzitie (sec XVIII - XIX) ca reflex al unor schimbari din societate. In opera poetilor Vacaresti se cultiva sentimentul erotic, sentimentul naturii, se pastreaza mijloacele clasice, dar se anunta retorica romantismului.

In epoca pasoptista canonul romantic al desteptarii nationale este introdus de M. Kogalniceanu in revista „Dacia literara”. Ceea ce caracterizeaza literatura romana moderna pasoptista este coexistenta trasaturilor clasice si romantice. Redesteptarea nationala, luptele pentru castigarea fiintei nationale au avut consecinte in plan literar. Scriitorii epocii au creat o opera cu accent pe omul individual cu afirmarea personalitatii lui, cu drama lui interioara determinata social. Exaltarea eului, calea onirica, reveria lucida, dezrobirea reala si completa a constiintelor, aspiratia catre un ideal absolut sunt trasaturi ale operei romantice. Din literatura universala se impun nume ca: Fr. Schlegel, Novalis, H.Heine, Byron, Lamartine, Hugo, Puskin, Lermontov, Poe.

In literatura romana codul romantic este creat de opera unor scriitori ca: V. Alecsandri, Al. Russo, N. Balcescu, Bolliac. M. Eminescu, „expresia integrala a sufletului romanesc„ dupa opinia lui N. Iorga, reprezinta perioada de varf a acestui canon literar prin specii cultivate, dar si prin teme dezvoltate. Trasaturile romantice eminesciene se identifica in cautarea latentelor sufletului national, in setea de absolut, in transcendenta, in increat, in comuniunea cu natura, in aspiratii titanice, neliniste metafizica, angoasa existentiala si seninatate in fata mortii. Prim Mihai Eminescu romantismul romanesc atinge apogeul, dupa el canonul se pierde, dar cu ecouri, reminiscente pana in secolul XX.

Modernismul incepe cu Junimea, respectiv cu revista „Convorbiri literare” si corespunde cu epoca marilor clasici. Acum se manifesta intens interesul pentru o literatura autentica. In aceasta perioada poezia este dominata de creatia eminesciana, proza este dominata de I.Slavici, promotor al realismului rural, I.Creanga, „geniu poporal”, iar in dramaturgie I.L. Caragiale se detaseaza net.

Mentorul  Junimii impune un cod de norme estetice: lupta pentru adevar, esenta poeziei autentice, respinge mediocritatea, imitatia, betia de cuvinte. Titu Maiorescu este adeptul autonomiei esteticului, impune o directie noua in literatura romana, impune o perspectiva integratoare a culturii europene.         

Nicolae Manolescu vorbeste numai de canonul modernist de la inceputul secolului XIX si inceputul secolului XX. Literatura interbelica impune doua concepte: traditionalismul si modernismul. Traditionalismul este promovat de „Viata romaneasca” (Iasi, 1920) sub conducerea lui G.Ibraileanu, preluata de Calinescu, Ralea dupa ce revista se muta la Bucuresti. In paginile acestei reviste se promoveaza idei poporaniste, iar in a doua etapa se promoveaza autenticitatea, se accepta europenizarea ca asimilare a progresului in ordine spirituala. Prin „Gandirea” (1920, Cluj) se ajunge la o exagerare a esteticii traditionaliste, promoveaza idei samanatoriste conform carora istoria, folclorul sunt domenii relevante ale specificului unui popor si pun accent pe ortodoxie in configurarea specificului nostru national.

Modernismul este promovat de „Sburatorul” lui E.Lovinescu izvorat din dorinta de sincronizare cu literatura europeana, pentru ca Romania moderna era rodul influentei apusene, opera liberalismului burghez.

In perioada interbelica se vorbeste de un modernism ermetic (Ion Barbu),filozofic (Lucian Blaga),de un modernism moderat, clasicizant(Tudor Arghezi).    

Modernismul se manifesta in proza prin cultivarea literaturii citadine cu un personaj nelinistit, framantat de marile probleme ale existentei(Calinescu ,C.Petrescu, H Papadat Bengescu ,L Rebreanu). In lirica se vorbeste de o poezie pura, reflexiva, a eului liric ,o poezie subiectiva prin excelenta. In dramaturgie se impune o noua formula si anume teatrul de idei(Camil Petrescu  ,Lucia Blaga).

            Postmodernismul apare ca o reactie impotriva modernismului. Gh Craciun vorbeste de existenta unui canon al optzecistilor. Acestia cultiva o poezie tranzitiva ,un poetic narativ. Expresie a unei crize existentiale, tranzivitatea postmodernista imbraca forma parodiei, pastisei ,cu o expresivitate ludica, ironica(Mircea Cartarescu).

            Sunt voci care afirma ca postmodernismul pare a fi o forma fara fond. George Balaita este de parere ca „Postmodernismul romanesc exista mai mult in cartea lui Cartarescu decat in realitate”. Pornind de la studiul lui T. VianuDubla intentie a limbajului si problema stilului”, Gh. Craciun in cartea „Aisbergul poeziei moderne” dezvolta doua concepte: poezie reflexiva, o poezie pura modernista; poezie tranzitiva sau postmodernista.




           Poetii anilor `80 sunt niste sceptici si niste lucizi si isi asuma o conduita literara avangardista si experimentala. Ei privesc cu suspiciune stilul, formele incetatenite ale comunicarii prin literatura, ideea de poeticitate, structurile date ale genurilor si speciilor promovand indoiala metodica fata de tot ceea ce inseamna tema importanta, subiect de succes, orizont de asteptare garantat. E o batalie impotriva „limbii de lemn”, ironia lor descinde din comicul lui I. L. Caragiale. Dupa Gh. Craciun canonul tranzitiv al poeziei romanesti se impune odata cu noua generatie: M. Cartarescu, I. Flora, Romulus Bucur, Florin Iaru, Al. Musina, Bogdan Ghiu, I. Stratan, Mariana Marin, Calin Vlasie. In poezia tranzitiva se regasesc biografia omului comun, adevarurile vietii cotidiene, colocvialitatea vorbirii, anonimatul existentei vietii cotidiene, revolta morala, atitudinea civica, meditatia deschisa ,autenticitatea, sinceritatea, directetea rostirii.

                  Incheiem demersul nostru cu observatia lui N. Manolescu care considera ca a patra batalie canonica nu s-a incheiat si nici nu poate fi previzibila.                 

   Bibliografie:

1. Calinescu Matei, „Cinci fete ale modernitatii”, Editura Univers, Bucuresti,                 1995;

2. Calinescu Matei, „Clasicismul european”, Ed. Enciclopedica romana, Bucuresti,1971;

3. Craciun Gheorghe, „Aisbergul poeziei moderne ”, Ed. Paralela 45, Pitesti, 2002;

4. Manolescu Nicolae, „Literatura romana postbelica”, Ed…., Bucuresti, 2001;

5. Mandra V., „Clasicism si romanism in dramaturgia romaneasca”, Ed. Minerva, Bucuresti, 1973;

6. Simion Eugen, „In ariergarda avangardei. (Convorbiri cu Andrei Grigor)”, Ed. Universul Enciclopedic, Bucuresti, 2004;

7. Vulpes Lacramioara, „Alchimia textului poetic”, Ed. Versus, Iasi;

8. Tiutiuca D. , „Pentru o noua teorie literara”, Fundatia Scrisul Romanesc, Craiova, 2005.

                       

 

                              

   








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1864
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site