Caracterizarea personajelor din nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici

Caracterizarea personajelor

din nuvela Moara cu noroc     de Ioan Slavici

Context teoretic   

Nuvela (cuvant provenit din italianul novella) este una dintre speciile epice in proza, in care sunt narate intamplari desfasurate pe un singur fir epic, generate de un conflict puternic, in centrul caruia se situeaza un personaj complex. Se cunoaste o diversificare a speciei, in functie de tematica, asa ca se vorbeste despre nuvela istorica, romantica, realista, psihologica, fantastica. Dar nici o creatie nu se poate incadra strict intr-un tipar; de aceea, o nuvela istorica sau fantastica poate fi si romantica, o nuvela realista poate fi si istorica sau psihologica.

Nuvela "Moara cu noroc" de Ioan Slavici, publicata in volumul "Novele din popor" in anul 1881, este o proza realista de analiza psihologica deoarece are o constructie riguroasa, cu un singur fir narativ. Se observa tendinta de obiectivare a perspectivei narative cu naratiune la persoana a treia si cu un narator omniscient si omniprezent.Personajele sunt putine si contribuie la evidentierea personajului principal, complex, puternic individualizat.

Nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici , publicata in volumul " Novele din popor" in 1881, s-a impus in literatura romana, mai ales, prin arta construirii personajelor. Acestea au o viata interioara tensionata si sunt in permanent conflict cu lumea, cautand necontenit o cale de impacare interioara.Definitorie pentru arta lui Slavici este marea putere de interiorizare e eroilor, infatisati in zbuciumul lor launtric, nu doar in manifestarile lor exterioare. Ioan Slavici este primul autor roman care muta accentul de pe realitatea faptelor pe cea a gandurilor, de pe social pe individual, "cu finetea unui cunoscator al naturii omenesti". ( Mihai Eminescu) fundamentand realismul psihologic in literatura romana.

Caracterizarea lui Ghita -

Referinte critice

n centrul nuvelei se afla Ghita care traieste o drama psihologica concretizata prin trei infrangeri / pierderi: increderea in sine, increderea celorlalti in el si increderea Anei, sotia lui, in el. "Drama lui Ghita este analizata magistral si dezvaluita treptat" ( George Calinescu) Slavici aducand in prim-plan conflictul dintre fondul uman cinstit al lui Ghita si dorinta de a face avere alaturi de Lica.

La inceput, "carciumarul este un ins energic, cu gustul riscului si al aventurii, si nu o palida umbra hamletica, pierduta intr-un peisaj autohton"[1] . El hotaraste schimbarea, luarea in arenda a carciumii de la Moara cu noroc. Ghita este capul familiei pe care incearca sa o conduca spre bunastare. Atata timp cat se dovedeste un om de actiune, mobil, cu initiativa, lucrurile merg bine. Carciuma aduce profit, iar familia traieste in armonie. Bun meserias, om harnic, bland si cumsecade, Ghita doreste sa agoniseasca atatia bani cat sa-si angajeze vreo zece calfe carora sa le poata da de carpit cizmele oamenilor. Aspiratia lui e fireasca si nu-i depaseste puterile.

Caracterizare directa

Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc tulbura echilibrul familiei, dar si pe cel interior, al lui Ghita. Cu toate ca isi da seama ca Lica reprezinta un pericol pentru el si familia lui, nu se poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o exercita asupra lui, mai ales ca tentatia imbogatirii, dar si a existentei in afara normelor etice sunt enorme, dupa cum subliniaza in mod direct naratorul: "se gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasia lui Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau parca ochii". Cu toate acestea, Ghita isi ia toate masurile de precautie impotriva lui Lica: merge la Arad sa-si cumpere doua pistoale, isi ia doi caini pe care ii asmute impotriva turmelor de porci si angajeaza o sluga credincioasa, pe Marti, "un ungur inalt ca un brad".

Din momentul aparitiei lui Lica, incepe procesul iremediabil de instrainare a lui Ghita fata de familie. Gesturile, gandurile, faptele personajului, tradeaza conflictul interior si se constituie intr-o magistrala caracterizare indirecta. Naratorul surprinde in mod direct transformarile parsonajului: Ghita devine "de tot ursuz", "se aprindea pentru orisice lucru de nimic", "nu mai zambea ca mai inainte, ci radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de el", iar cand se mai juca, rar, cu Ana, "isi pierdea repede cumpatul si-i lasa urme vinete pe brat" (caracterizare directa). Devine mohorat, violent, ii plac jocurile crude,primejdioase, are gesturi de brutalitate neinteleasa fata de Ana, se poarta brutal cu cei mici.

La un moment dat, Ghita ajunge sa regrete faptul ca are familie si copii si ca nu-si poate asuma total riscul imbogatirii alaturi de Lica. Prin intermediul monologului interior sunt redate gandurile si framantarile personajului, realizandu-se in felul acesta autocaracterizarea: "Ei! Ce sa-mi fac?. . . Asa m-a lasat Dumnezeu!. . . Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea? Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoase in spinare".

Sub pretextul ca o vointa superioara ii coordoneaza gandurile si actiunile, Ghita devine las, fricos si subordonat in totalitate Samadaului. In plus, el se indeparteaza din ce in ce mai mult de Ana ("ii era parca n-a vazut-o demult si parca era sa se desparta de dansa"), aruncand-o in bratele samadaului : "Joaca, muiere, parca are sa-ti ia din frumusete", ii spune Ghita Anei, intr-un rand.

Ghita este caracterizat in mod direct de Lica. Acesta isi da seama ca Ghita e om de nadejde si chiar ii spune acest lucru: "Tu esti om, Ghita, om cu multa ura in sufletul tau, si esti om cu minte: daca te-as avea tovaras pe tine, as rade si de dracul si de muma-sa. Ma simt chiar eu mai vrednic cand ma stiu alaturea cu un om ca tine". Trotusi Samadaului nu-i convine un om pe care sa nu-l tina de frica si de aceea treptat distruge imaginea celorlalti despre carciumar ca om onest si cinstit.    

Caracterizare indirecta

Astfel, Ghita se trezeste implicat fara voie in jefuirea arendasului si in uciderea unei femei. Este inchis si i se da drumul acasa numai "pe chezasie". La proces jura stramb, devenind in felul acesta complicele lui Lica. Are totusi momente de sinceritate, de remuscare, cand cere iertare sotiei si copiilor: "Iarta-ma, Ano! ii zise el. Iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa maiert cat voi trai pe fata pamantului. Ai avut tata om de frunte, ai neamuri oameni de treaba si ai juns sa-ti vezi barbatul inaintea judecatorilor". Axa vietii lui morale se frange; se simte instrainat de toti si de toate. Arestul si judecata ii provoaca mustrari de constiinta pentru modul in care s-a purtat. De rusinea lumii, de dragul sotiei si al copiilor, se gandeste ca ar fi mai bine sa plece de la Moara cu noroc. Incepe sa colaboreze cu Pintea, dar nu este sincer in totalitate nici fata de acesta. Ghita ii ofera probe in ceea ce priveste vinovatia Samadaului numai dupa ce isi poate opri jumatate din sumele aduse de acesta.

Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale in momentul in care, orbit de furie si dispus sa faca orice pentru a se razbuna pe Lica, isi arunca sotia, de sarbatorile Pastelui, drept momeala, in bratele Samadaului. Spera pana in ultimul moment ca se va produce o minune si ca Ana va rezista influentei malefice a samadaului. Dezgustata insa de lasitatea lui Ghita care se instrainase de ea si de familie, intr-un gest de razbunare, Ana i se daruieste lui Lica, deoarece, in ciuda nelegiuirilor comise, Lica e "om", pe cand Ghita "nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti". "Sentimentul lui [Ghita] fata de Ana e unul impartit intre vanitate masculina si dragoste"[2] . De aceea, in momentul in care isi da seama ca sotia l-a inselat, Ghita o ucide pe Ana, incercand sa scape de chinul pacatului. La randul lui, Ghita este ucis de Raut, din ordinul lui Lica.

Ghita depaseste limita normala a unui om care aspira spre o fireasca satisfactie materiala si sociala. Patima pentru bani si fascinatia diabolica a personalitatii Samadaului il determina sa ajunga pe ultima treapta a degradarii morale. Sfarsitul lui si al celor care-l inconjoara este in mod inevitabil tragic.

Caracterizarea lui Lica Samadaul   

Lica Samadaul, antagonistul, exercita asupra celorlalte personaje din nuvela o fascinatie diabolica. "El reprezinta incarnarea unui principiu, singura personalizare directa si expresa din literatura lui Slavici a <<vointei de putere>>". Lica este caracterizat in mod direct de narator inca de la prima aparitie: "un om de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi cu sprancenele dese si impreunate la mijloc. Lica era porcar, insa dintre cei care poarta camasa subtire si alba ca floricelel, pieptar cu bumbi de argint si bici de carmajin [. . .]". Lica "irumpe parca, dintr-o pre-realitate sau metarealitate paralela naratiunii, unde a existat pana atunci"[3].

"Tactica Samadaului este de a respinge obisnuitul relatiilor normale si de a le impune fara discutie pe cele specifice lui. Evita sa vorbeasca cu femeile si cere cu blandete imperativa, sa vina carciumarul"[4]. Lica isi impune de la inceput regulile si isi enunta pretentiile, in felul acesta autocaracterizandu-se: "Eu sunt Lica Samadaul. . .Multe se zic despre mine, multe vor fi adevarate si multe scornite. [. . .] Eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face, si voiesc ca nimeni in afara de mine sa nu stie. Cred ca ne-am inteles". Tot in mod direct il caracterizeaza si Ana, care intuieste ca Lica e "om rau si primejdios". Insa cel mai exact il caracterizeaza Pintea, un fost tovaras de-al lui, care se facuse jandarm tocmai pentru a se razbuna: "El are o singura slabiciune, una singura: sa faca, sa se laude, sa tie lumea de frica si cu toate aceste sa rada si de dracul si de muma-sa. Sa rada de noi, Ghita, de noi".

"Orgoliul lui [Lica] e unul de stapan care nu doar isi subordoneaza oamenii, dar se si subtituie destinului lor"[5]. Bun cunoscator de oameni, Lica stie cum sa utilizeze slabiciunile celorlalti, cum sa le transforme vulnerabilitatea intr-o arma favorabila pentru el. Astfel, se foloseste de patima lui Ghita pentru bani spre a-l atrage pe acesta in afacerile lui necurate si apoi, pentru a-l dezarma pe carciumar in totalitate si pentru a-i anula personalitatea. Profita de fascinatia pe care o exerctia asupra Anei, determinand-o sa i se daruiasca. De altfel, Ghita insusi ii spune la un moment dat: "Tu nu esti om, Lica, ci deavol". Si intr-adevar, Lica are o anumita doza de demonism in sufletul sau, lucru ce reiese din propria marturisire: "Stiu numai ca ma aflat la stramtoare cand am ucis cel dintai om. [. . .] Apoi am ucis pe cel de al doilea, ca sa ma mangai de mustrarile ce-mi faceam pentru cel dintai. Acum sangele cald e un fel de boala, care ma apuca din cand in cand. . ."

Construit din lumini si umbre, personajul are in structura sa morala si unele elemente de factura romantica, de personaj exceptional aflat in imprejurari exceptionale: este generos cu cei care-l sprijina in afaceri, la petreceri era vesel, binevoitor, chiar seducator, se dovedeste neinduplecat cu tradatorii, elocventa in acest sens fiind uciderea femeii care se ocupa de vanzarea lucrurilor furate de el si care este pedepsita pentru ca a indraznit sa-si opreasca un lant de aur care-i placuse.

Lica marcheaza nefast destinul tuturor celor care intra in contact cu el. Astfel Lica il va aduce pe Ghita in situatia de a-si ucide sotia, Ghita va muri ucis de Raut tot din ordinul lui Lica, iar acesta din urma dupa ce va incendia carciuma de la Moara cu noroc, isi va zdrobi capul intr-un copac pentru a nu cadea viu in mainile lui pintea. Sfarsitul personajului este pe masura faptelor sale..

Caracterizarea Anei

Si Ana     are un destin tragic, cu toate ca ea intruchipeaza in familie duiosia, candoarea, inocenta, fiind introdusa in nuvela pentru a contribui la conturarea mai preghnanta a figurii lui Ghita.

Portretul fizic este realizat in mod direct de catre narator, prin intermediul unor adjective cu valoare de epitet: "Ana era frageda si subtirica, Ana era sprintena si mladioasa", un model de frumusete feminina, de bunatate ti de duiosie.. Protejata intai de mama si apoi de sot, Ana traieste ca intr-un clopot de sticla. De aceea, la aparitia lui Lica, ea se cutremura "oarecum speriata de barbatia infatisarii lui". Totusi da dovada de inteligenta si de intuitie, atunci cand incearca sa-l apere pe Ghita de influenta malefica a lui Lica. Stapana pe sine, ii spune sotului raspicat si hotarat: " - Ghita!. . . Nu vorbi cu mine ca si cand ai avea un copil inaintea ta [. . .]. Fa cum stii, dar eu iti spun si nu ma lasa inima sa nu-ti spun ca Lica e om rau si primejdios".

Caracterizarea indirecta se constituie treptat din gesturile, vorbele si gandurile personajului. Ana se simte tot mai parasita de Ghita, incearca sa-l ajute, sa-i patrunda gandurile, dar acesta se instraineaza de ea si o arunca treptat in bratele lui Lica, indemnand-o mai intai sa joace cu el, ca "doar n-o sa-i ia ceva din frumusete". Este adanc jignita de lipsa de incredere pe care i-o arata Ghita si , sperand ca ii va starni gelozia, incepe sa-i arate din ce in ce mai multa atentie lui Lica. Cuprinsa de vraja lui Lica, fascinata de magnetismul lui, "Ana aluneca rapid spre prapastia pacatului". Dezgustata de lasitatea sotului care o lasa singura cu Lica si pleaca la Ineu, Ana i se daruieste lui Lica intr-un gest de razbunare disperata. Dispretul profund pe care-l simte fata de Ghita si pentru faptele sale reiese din declaratia pe care i-o face lui Lica: "Tu esti om, Lica, Ghita nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau decat asa".

In mod inevitabil, Ana sfarseste tragic, injunghiata de Ghita, caruia-i striga cu disperare ca nu vrea sa moara. Inainte sa-si dea sufletul, simtindu-l pe Lica aproape, "ea tipa dezmierdata, ii musca mana si isi infipse ghearele in obrajii lui, apoi cazu moarta langa sotul ei". "Aceste ultime zvacniri ale eroinei sugereaza totul: ura si dispretul pentru sotul nedemn, setea de razbunare, dar si patima neostoita pentru Lica, constiinta vinovatiei si in acelasi timp a nevinovatiei"[6] .

Prin particularitatile de realizare a personajelor din nuvela Moara cu noroc, prozatorul dovedeste finete in observarea miscarii psihologice, in detectarea zonelor obscure ale psihicului uman, mecanism pe care il demonteaza si-l dezvaluie in toata amploarea sa tragica.