Conditiile istorico-sociale in care s-au format limba romana si poporul roman

Conditiile istorico-sociale in care s-au format limba romana si poporul roman

Procesul de formare a poporului roman si a limbii romane a fost unul indelungat si complex; acesta a inceput o data cu colonizarea si romanizarea provinciilor carpato-dunarene.

Ca la toate popoarele romanice, elementul de baza il reprezinta elementul etnic autohton (geto-dac, asa cum pentru poporul francez si limba franceza este cel galic, pentru spaniola, cel iberic) - este ceea ce in lingvistica poarta numele de substrat. Peste acest element de baza s-au suprapus poporul roman si limba latina - adstratul, cu toata cultura si civilizatia specifica. Contactele dintre populatia autohtona si romani au durat mai multe secole, romanii intrand in Peninsula Balcanica inca din sec. III i. e. n. si cucerind-o, treptat; in secolele al II-lea - I i. e. n. ei au ajuns pana la Dunare. In anul 86, in timpul imparatului Domitian, a inceput marele razboi dintre daci si romani, care a durat pana in 106, cand Sarmizegetusa, capitala statului dac, a fost distrusa, iar Decebal s-a sinucis. A inceput o lunga perioada de stapanire a Daciei de catre romani, timp de 165 de ani (106-271). Cucerirea Daciei de catre romani, in sudul si in nordul Dunarii, a dus la disparitia elementului autohton din punct de vedere lingvistic. In epoca romana elementul dacic a dainuit, convietuind cu elementul latin. Continuitatea populatiei autohtone la stanga si la dreapta Dunarii este evidentiata de numeroase dovezi arheologice si lingvistice; acestea infirma teoria conform careia, in urma cuceririi Daciei de catre romani, toata populatia autohtona ar fi fost exterminata sau dusa in sclavie la Roma. Descoperirile arheologice facute de-a lungul timpului (obiecte specifice populatiei dacice, de uz casnic, podoabe, arme, urme de locuinte, monede), alaturi de ceramica romana, prelucrata in maniera dacica, sub influenta olariei autohtone, urmele unor cimitire datand din timpul stapanirii romane si care pastreaza rituri de inmormantare specifice populatiei dacice) au demonstrat persistenta elementului dacic in epoca romana si convietuirea lui cu populatia cuceritoare. Prezenta populatiei dacice la nordul Dunarii rezulta din cercetarile arheologice din ultimele decenii, care au aratat cu claritate elementele indigene din perioada romana in provincia Dacia, permitand stabilirea unor influente reciproce intre cele doua elemente entice. Exista si alte dovezi in sprijinul ideii ca populatia autohtona a fost destul de numeroasa in timpul stapanirii romane: un rol important ii revine factorului militar - prezenta de tineri daci in corpurile armatei romane, casatoriile soldatilor romani cu femei autohtone, coloniile de veterani; prezenta toponimelor preluate de romani de la populatia autohtona; numele de asezari omenesti (Napoca, Apulum, Potaissa, Drobeta, Sucidava), numele unor rauri mari (Aluta, Crisius, Samus, Tibiscus, Marisius/Marisia, Argessos etc. ); prezenta antroponimelor (numelor de persoane) traco-dace de pe inscriptiile din Dacia, in perioada romana. Faptul ca dacii din Carpati ajusesera pe o treapta avansata de civilizatie este dovedit si de cetatile si fortificatiile dacice din Transilvania, de urmele de cetati descoperite in Muntenia si Moldova, de asezarile tracice din sudul Dunarii.

Unul dintre argumentele formulate de adversarii continuitatii poporului roman si a limbii romane la nordul Dunarii este perioada relativ scurta in care s-a produs romanizarea: se admite, in general, ca romanizarea populatiei autohtone s-a petrecut in cei 165 de ani de stapanire romana (106 - 271). Totusi, aceasta perioada a fost mai indelungata, intrucat limba si cultura latina incepusera sa patrunda in Dacia cu mult inaintea acestei perioade (aproximativ doua secole), prin influenta centrelor puternic romanizate din sudul Dunarii, prin actiuni de natura administrativa si militara. Pe de alta parte, acest proces nu s-a incheiat o data cu retragerea oficiala a stapanirii romane din Dacia, ci a continuat prin colonisti. Multi cetateni liberi din imperiu au venit sa se stabileasca aici, atrasi de bogatiile materiale ale Daciei, de dorinta de a se imbogati prin comert si industrie. Toti acestia erau nevoiti sa foloseasca, spre a se intelege intre ei si cu bastinasii, limba latina.

Legea emisa de imparatul roman Caracalla in anul 212 - Constitutio Antoniniana - prin care a declarat cetateni romani pe toti locuitorii Daciei, reprezinta o dovada elocventa ca pana in acel moment limba latina fusese insusita de catre populatia bastinasa si ca indigenii erau capabili sa o foloseasca in relatie cu organele administrative si cu colonistii, limba autohtona urmand sa fie folosita numai in familie. Folosirea cotidiana a limbii latine este sustinuta si de numeroasele inscriptii romane din Dacia (aproximativ 3000), scrise, cele mai multe dintre ele, in latina - latina vorbita de provinciali, nu cea oficiala -, foarte putine in greaca (circa 35), toate acestea dovedind utilizarea cotidiana a scrisului de catre toate categoriile de populatie.

In impunerea limbii latine, un rol mai important le-a revenit oraselor; in asezarile rurale agricole sau pastoresti limba daca s-a mentinut mai mult timp. Dupa cucerirea Daciei de catre romani, a inceput aici o intensa viata romana: se dezvolta orasele (Ulpia Traiana - pe locul fostei Sarmizegetusa, Apulum - Alba Iulia, Potaissa - Turda, Napoca - Cluj-Napoca, Turris - Turnu Magurele, Daphnae - Oltenita, Drobeta - Turnu-Severin etc. ). Numeroasele localitati rurale din Dacia au primit numele de sate (< lat. fossatum "localitate intarita printr-un sant"> rom. fsat > sat).