Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Dialectica personajelor

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
CREANGA DE AUR - MIHAIL SADOVEANU
Ion de Liviu Rebreanu - Structura romanului
Expune modul in care doctrina estetica promovata de revista Dacia literara se reflecta in creatia scriitorilor pasoptisti
INTERVIUL ( in vederea angajarii )
Realizeaza un eseu structurat in care sa comentezi urmatoarele versuri ale lui Lucian Blaga
Ilustreaza conceptul operational de “povestire”, prin referire la o opera literara studiata
CONU'LEONIDA FATA CU REACTIUNEA
GORUNUL
Adresabilitate si stil in prefetele si epilogurile tipariturilor romanesti din secolul al XVI – lea
“Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” - Demonstratie - roman subiectiv, modern
Dialectica personajelor



La Medeleni e titlul unei trilogii de romane inchinate unei generatii de moldoveni a caror copilarie a inceput pe vremea demodata a valsului si a caminului patriarhal, si a caror tinerete, dupa ce s-a infruptat din marele razboi, a reinceput viata in ritmurile jazz-bandului.”1 Asa explica Ionel Teodoreanu faptul ca in La Medeleni urmareste aproape in exclusivitate destinul unor personaje care pe parcursul a trei volume ne retin atentia fiecare in felul sau, iar valoarea operei consta, alaturi de alte coordonate, si in acest miracol al devenirii pe care-l surprinde autorul.

Din primele pagini ale Hotarului nestatornic il aflam pe Danut, absolvent al claselor primare, care-si petrece vacanta de vara la Medeleni, mosia parintilor sai. Singur, Danut se joaca cu zmeul in asteptarea plecarii la gara, unde urmau sa soseasca tatal sau si sora baiatului, Olguta, precum si Monica, prietena Olgutei, ramasa fara parinti. Joaca cu zmeul ii trezeste baietelului sentimente de barbat orgolios: “se opri in mijlocul soselei ca un gladiator aclamat in arena cu calcaiul pe trupul biruitului, avand drept scut zmeul “. Asadar, episodul garii aduce personajele: Olguta, vesnic in miscare, Monica sfioasa, linistita si jovialul avocat Iorgu Deleanu. Acest prim episod, continuat cu intalnirea plina de scantei dintre cei doi frati Deleanu si finalizat cu victoria Olgutei, calauzita de istetime asupra mai incetului Danut, este evocator pentru portia de viata pe care ne-o serveste. Se anunta astfel o multime de alte intamplari traite de cei trei copii in lunile de vacanta. Ei mananca pe furis, dupa regulile unui tainic ritual inventat de Olguta, dulceata descoperita in soba; pornesc intr-o expeditie de exterminare a unei broaste, alearga prin livada plina cu flori, de fructe si de parfumuri, se sicaneaza, descretesc fruntile maturilor.

In ansamblul trilogiei, Hotarul nestatornic ofera tipurile umane de baza, personaje construite dupa reguli clasice, caracterizate prin sentimente si reactii simple. Creatorul isi fixeaza in primul rand eroii, ii determina, punandu-i apoi sa actioneze. Acesti copii, insa, nu urmeaza drumuri batute, prin comportamentul lor. Viata le e plina de spontaneitate si de neprevazut. Teodoreanu ni-i prezinta nu prin evenimente la care iau parte, ci printr-o nesfarsita serie de intamplari, actiunea fiind prezentata si nu povestita.2 (Ibraileanu)

Faptele exterioare motiveaza folosirea dialogului, care abunda in acest volum, fara a ne lasa insa impresia ca afecteaza intriga. Ca si in teatru, dialogul reprezinta materia insasi a operei, avand scopul de a defini personajul. Pe alocuri, scriitorul face popasuri in intimitatea eroilor, urmarind meandrele lor sufletesti, asa cum se intampla cu momentele de reverie ale lui Danut. Pe langa acestea, apar si notatii lirice care ni-l dezvaluie pe vesnicul poet Ionel Teodoreanu. Lirismul, in Hotarul nestatornic este tradus si prin rasunetul personajelor in    sufletul autorului. Creand personalitati diferite una de cealalta, foarte vii, Teodoreanu se diversifica in ele, traieste sub forma fiecaruia dintre copiii creati de el. Precum Dikens si Dostoevski, autorul Medelenilor isi lasa personajele sa traiasca in voie, conform legilor copilariei: spontaneitatea, ilogica, neprevazutul. Asa cum observa si G. Ibraileanu “d. Teodoreanu are in grad inalt aceasta intuitie, acesta halucinatie – viziunea acestui neprevazut, acestei eterne nascociri a copiilor”.

Copii nu au inca personalitatile formate: Danut are aspiratii catre masculinizare, este capabil de avanturi si crize, dar denota si complexe de inferioritate, ceea ce il impinge la explozii si lamentari solitare. Realitatea in care traieste nu-i ofera satisfactii depline, de aceea el se refugiaza in planul compensatoriu al visului si al imaginatiei febrile. Atentia e captata de Olguta, intruchiparea spontaneitatii, plina de exuberanta debordanta dar inteligenta, a carei perspicacitate il pune pe Danut in inferioritate. Ea a capabila de mici rautati, dar si de iubire. Perpessicius spunea despre Olguta ca este un “suflet ales” referindu-se in special la dragostea ei pentru mos Gheorghe, batranul vizitiu si la delicatetea cu care se poarta fata de Monica. Chiar daca il ia pe Danut drept calul sau de bataie, sentimentele Olgutei de sora iubitoare se dau in vileag atunci cand familia decide sa-l dea pe baiat in grija lui Herr Direktor, la Bucuresti. Ea nu concepe sa i se ia fratele de acasa si e foarte suparata ca nu a fost consultata in aceasta problema. Redand antagonismele dintre Olguta si Danut, romancierul vrea sa sugereze primele semne ale eternei “rivalitati” intre sexe. Olguta reprezinta unul din polii “medelenismului” si da romanului “energia realitatii”. Intre Danut si Olguta, Monica ramane o figura cu rol de armonizare, timida si blanda, cu un precoce si tulburator instinct al feminitatii. “Micul inger blond”3 (Perpessicius) este intruchiparea candorii sufletesti, expresia unei depline idealizari poetice. Dincolo de varsta si de scurgerea timpului, ea va fi scutita de solicitarile realitatii obiective, scriitorul evitand sa o coboare din sfera existentei ei. Criticul N. Ciobanu considera pe Monica “una din treptele cele mai de sus pe care le cunoaste literatura romaneasca, in directia utilizarii romantice a ceea ce numim eternul feminin.”4

In primul volum al trilogiei La Medeleni, autorul utilizeaza mijloace sugestive poetice asimilate simbolului. Acest lucru este vizibil la fiecare personaj in parte. In plan psihologic, Danut evolueaza de la stapanirea universului miraculos al lui Ivan Turbinca la credinta ca pentru a fi independent in fapta si in gand, omul se poate dispensa de orice legatura cu lumea, faurindu-si un trai al sau, precum Robinson Crusoe. Momentul desprinderii de copilarie este marcat, la Danut, de disparitia lumii de basm in care traise. Consecinta imediata este constiinta propriei individualitati care atrage dupa ea sentimentul dureros al singuratatii.

In acelasi plan, psihologic, se observa tentativa Olgutei de a depasi conditia propriei varste. Indraznelile sale ating punctul culminant cu episodul uciderii broastei din lacul mosiei. Acum se marcheaza un punct important in definirea caracterului eroinei. Presimtind vecinatatea raului si a blestemului, fetita o va infrunta pe Fita Elencu, spre a infirma previziunile batranei. Teodoreanu ne sugereaza prin aceasta angajarea Olgutei intr-o lupta stransa cu propriul destin. Ucigand broasca, fata alunga frica obsedanta din primii ani ai copilariei.

Simbolul iesirii din varsta copilariei in cazul Monicai este abandonarea in suferinta pentru Danut. La aceasta fetita cu fire contemplativa, “nestatorniciile varstei” se manifesta in jocul nevinovat al tulburarii erotice.

Dar si maturii din Hotarul nestatornic descriu copii, totul petrecandu-se aici sub semnul varstei si mentalitatii infantile. Asa cum observa G. Calinescu, adultii din La Medeleni “trec discreti ca niste umbre spre a nu tulbura visul copiilor, dar traiesc.”5 Astfel, ei se incadreaza perfect viziunii “medeleniste” de structura idilica.

Precizam mai devreme ca Olguta reprezinta unul din polii “medelenismului”. La cealalta extrema se afla mama ei, d-na Deleanu, exponenta activitatii casnice. Firea ei care se indreapta spre reverie si copilarie, ne face sa banuim ca ea este matroana doar din sentimentul datoriei. Domnul Deleanu e parintele binevoitor, “tatal camarad, frate mai mare al Olgutei, si pana la un punct copilul ei [] om care parca intelege totul, chiar cand nu intelege totul, suportand greu sentimentul responsabilitatii, avand intotdeauna resursa unui optimism adanc in fata complicatiilor care i-ar reclama energie.” (Ibraileanu)6.

Un personaj aparte al Hotarului nestatornic este Mos Gheorghe. El continua traditia subordonatului (argat, vizitiu, administrator, servitor), a carui abnegatie fata de stapan merge pana la fanatismul incredibil. Moartea personajului reprezinta preludiul stingerii unei lumi.



Aparitia la mosia Medelenilor a lui Grigore Deleanu, fratele lui Iorgu, supranumit Herr Direktor, constituie o linie de demarcatie intre excesul de viata si veselie din prima parte a actiunii si nota de tristete ce domina partea a doua. Personaj original, moldovean cu studii in Germania care se ocupa de afaceri si detine un automobil modern, Herr Direktor are ciudateniile lui si, mai presus de toate, locuieste la Bucuresti. El face apologia necesitatii autoeducarii intr-o societate aspra, in care cel mai tare invinge. Prin intermediul acestui personaj, Teodoreanu promoveaza teoria conflictelor regionale intre Moldova si Muntenia, atacand bovarismul moldovenesc. Discursul lui Herr Direktor are ca scop sa convinga familia Deleanu sa-i incredinteze spre educare pe Danut, pe care-l va lua la Bucuresti.

Un vant de trauma adie peste paginile romanului, anuntand sfarsitul copilariei. Intrand sub supravegherea lui Herr Direktor, Danut pierde pentru totdeauna varsta aceasta minunata si tot ce este legat de ea. Turbinca lui Ivan se va goli. Viata incepe sa ia locul copilariei lipsite de griji.

Ionel Teodoreanu nu este primul care a introdus copilul ca erou in literatura noastra. Precedente au fost create de Alecsandri, cu Vasile Porojan, trecandu-se apoi la nazdravaniile copilaresti ale lui Creanga si la copilaria surprinsa de Caragiale ( Duminica Tomii, Tatal nostru, Domnul Goe, Vizita), Slavici (Budulea taichii, Saracuta de ea), Macedonski (Pomul de craciun), Al. Vlahuta (Mogaldea, Baba oarba), Delavrancea (Bunicul, Bunica, Domnul Vucea), Al. Bratescu-Voinesti (Niculaita-Minciuna), Bassarabescu (La noua ani, Mama, Maria), Emil Girleanu (Odata, Rodica).

Dupa ce realizase o “monografie psihica” a copilariei cu Hotarul nestatornic, (Pompiliu Constantinescu) Teodoreanu se indreapta in Drumuri catre teritorii noi, cele ale adolescentei. Perioada aceasta de permanenta criza, de tulburari interioare in care simturile primeaza, era valorificata in sec. XX de Marcel Proust cu 2 volume ale ciclului “In cautarea timpului pierdut”, de Gide cu “Falsificatorii de bani”, de Cocteau prin “Copiii teribili”, Dostoevski cu Adolescentul sau Alain Fournier, cu Cautarea pierduta.

In literatura romana, pana la aparitia Medelenilor, pagini despre adolescenti fusesera scrise de Duiliu Zamfirescu Viata la tara. O adolescenta putin frivola aparea si la Minulescu in Corigent la limba romana.

Figura centrala a celui de-al doilea volum devine Danut, care apare in plina formatie de om si de scriitor. In debutul volumului gasim un Dan Deleanu deja elev la liceul “Lazar” din capitala, in penultimul an. El se delecteaza cu poezia romantica de limba franceza si este un admirator al simbolistilor, admiratie vizibila in poeziile sale cu tenta senzuala. Cresterea alaturi de unchiul sau care i-a creat initial o atmosfera severa, pentru a-l integra apoi in viata boema a Bucurestilor, l-a “muntenizat” pe Danut. Ceva din Vechiul Danut s-a pastrat, si anume pendularea intre starile de timiditate potentata de orgoliu si indrazneala de a dobandi pretuirea celor din jur. Prin el, Teodoreanu ne indica intuitia si psihologia exaltat-romantica a adolescentului care priveste viata sub semnul absolutului, neputandu-si imagina nici o piedica in calea atingerii dorintelor sale. De fapt, Dan de acum nu face altceva decat sa redimensioneze realitatea, exact ca Danut de la Medeleni, totul petrecandu-se, insa, in alte dimensiuni. Axa in jurul careia se roteste intreaga sa existenta este iubirea. Legatura care il marcheaza cel mai mult este legatura cu Adina, o femeie cocheta, alintata, “proaspata si luminoasa ca o mandarina descojita”, cum zice autorul, arma sa fiind “trupul pe care-l manuia cum voia”. Perpessicius vede in Adina o “eroina de Loti”8, si mai putin “animalul superb” din viziunea lui Ibraileanu. Autorul antologiei “12 prozatori interbelici” considera ca Adina Stephano si Olguta sunt create dupa acelasi tipar al autenticei feminitati, ele fiind totusi situate la poli diferiti ai sensibilitatii femeiesti.

Sexualitatea ocupa un loc atat de important in viata lui Danut, incat sentimentele fata de suava Monica par aproape fraterne. Aflat intre cele doua (Adina si Monica), traind si episodul Ioana Palla, care, de altfel il vindeca de dorinta de aventuri tipic adolescentina, Danut se elibereaza de tentatiile primei si revine la o treapta noua, alaturi de Monica. Aceasta revenire inseamna pentru tanarul Deleanu regasirea propriei personalitati si astfel idealul de viata “medelenist” triumfa.

In afara de cei batrani, care nu se mai preteaza la mutatii, numai Olguta pare neschimbata. Ea debordeaza si acum de spontaneitate si, desi in varsta a inaintat, isi pastreaza copilaria care, in cazul acestui personaj are un caracter special. Copilaria Olgutei o distinge pe aceasta de alte personaje, este “semnul distinctiv al fiintelor de elita, vii, inteligente”9 care-si traiesc viata din perspectiva noului si nu se lasa coplesite de conformitate. Temperamentul sau de baietoi si spiritul independent se armonizeaza cu infatisarea fizica, cunoscand acum implinirea, pe fondul unei feminitati latente. G. Calinescu o numea pe Olguta o “Diana moderna”10, datorita elegantei ei sportive. In ceea ce priveste rezervele sale sufletesti, am putea-o integra pe Olguta in categoria acelor reprezentante ale sexului feminin ce problematizeaza iubirea pana la tragic. Ea e impotriva romantismului prelungit si a starilor de asteptare dureroasa si respinge cu desavarsire practica flirtului superficial. Olguta apartine “sufletelor tari” din opera lui Camil Petrescu, ceea ce ne determina sa-i atribuim vocatia absolutului. Aparitia si trecerea brusca a enigmaticului Vania da de banuit in legatura cu viitorul ei.

Fondul psihologic profund al Olgutei este si mai bine pus in evidenta in comparatie cu Monica. Ea se maturizeaza orientandu-se spre extremitatea “medelenismului” feminin: pudica si frumoasa, plina de tact, iubind tenace, ingaduitor si cu discretie pe Danut. Monica nu are vocatia dedublarii care sa-i permita distantarea de propria conditie. Este insensibila la traumatismele provocate de scurgerea timpului, ceea ce-i confera un idilism de factura domestica.

Concurata in dragostea pentru Danut de Adina, Ioana Palla si Rodica, Monica va fi triumfatoare pentru ca scriitorul va vrea sa scoata in evidenta superioritatea idealului “medelenist” in plan erotic. Cele trei rivale nu pot suplini poezia si siguranta fericirii conjugale oferite de Monica.

Alti adolescenti din Drumuri isi incruciseaza destinele cu cele ale personajelor principale: Mircea Balamus, prietenul cel mai bun al lui Danut, timid, dar de o inteligenta sclipitoare, e indragostit platonic de Olguta, pe care o cunoaste din scrisorile ironice la adresa lui. Mircea reprezinta legatura cu Moldova, cu Medelenii pentru ca, desi locuieste impreuna cu parintii sai intr-o casa de pe strada Popa Nan, din capitala, aici guverneaza moldovenismul, instaurat cu autoritate de mama lui Mircea, coana Catinca.

Tonel face si el parte din grupul lui Danut: petrecaret, dezordonat, vorbaret, nu prea da pe la ore. Dupa cum observa G. Ibraileanu, Tonel e tipul de personaj care da impresia ca l-ai mai intalnit si-n alte carti.

In partea a doua a romanului scriitorul reediteaza o vacanta la Medeleni, unde Olguta, Monica, Puiu, Rodica, Dan si Mircea joaca tenis, flirteaza, fac plimbari in doi. Toate acestea inlocuiesc escapadele copilariei in bucataria plina de arome de mere coapte pe plita. Puiu Deleanu adolescentul de 15 ani e indragostit in secret de Olguta, dar aspira la gratiile Rodicai, impreuna cu Danut si Mircea. Iar Rodica, colega cu Olguta si Monica denota agresivitate prin sexualitatea varstei.




In Drumuri se observa si o anumita repetitie de destine. Mircea Balmus ar putea fi un alt Danut, ceva mai sters, Puiu e identic din punct de vedere temperamental cu Danut, Gheorghita a Marandei ar fi dubletul lui Mos Gheorghe, iar Catinca Balamus seamana cu Alice Deleanu.

Sunt schitate chiar si cupluri ce rezulta din aparitia caracterelor de semn contrar: Dan-Olguta, unde primul e o Olga interiorizata, in timp ce in sora lui am putea vedea propria imagine interioara a autorului. Intre Olguta si Mircea Balamus, opozitia vine din dezinvoltura de factura masculina a fetei si timiditatea tipic feminina a lui Mircea.

Intre vanturi, ultimul volum al trilogiei continua proiectarea vietii celor trei, Olguta, Monica si Danut, precum si destinul celorlalte persoane, care, pe cat de diferite ajung la maturitate. La inceput ne sunt prezentate evenimentele din care rezulta plecarea Olgutei si a Monicai la Paris, insotite de pictorul Alexandru Palla: una isi desavarseste cunostintele de pian, cealalta isi pregateste si sustine doctoratul in litere, cu tema “Francois Vollere”, iar pictorul se afla la Paris pentru a se vindeca de pe urma despartirii de Adina care-i inselase dragostea.

Constatam ca in acest volum personajele nu mai sunt privite actionand in virtutea unei naratiuni, ci prin bilanturi biografice, predominand retrospectia.

S-a spus ca ceea ce salveaza volumul Intre vanturi sunt paginile consacrate Olgutei “Iubirea si moartea eroinei Medelenilor”11 reprezinta materia acestei parti a trilogiei. Dragostea pentru Vania izbucneste cu putere, mai ales in urma plecarii acestuia in razboi. Durerea pricinuita de ideea mortii lui Vania o face pe Olguta sa se inchida in sine, sa devina interiorizata. Atractia pentru Vania refuza sa se contureze in timp si spatiu, e ca un blestem, ca o fatalitate mai puternica decat orice. Ea se instaleaza in sufletul Olgutei, in adancimea sensibilitatii ei si ii da acestuia sentimentul ca nu are de ales. “De mult, dar inabusit, feminitatea ei treptata stia ca undeva exista un om de care nu-si mai amintea, pe care nu-l intalnise in carti, frumos fiindca era urat, dand prin dezordine vibratia puterii lui severe. Il astepta, gasindu-l uneori in muzica; niciodata in viata”.

Intalnirea lor se produce pe vaporul cu care Olguta se intorcea din Franta acasa. Ingandurata de dorul de acasa si mai ales de durerea din sanul drept, ea se indreapta catre valurile marii sperand ca raceala lor glaciala o va elibera de toate spaimele si dorurile adunate. Dar in drum spre prora unde fluieratul unei melodii din “Boris Godunov”, pe care candva, Olguta i-o cantase lui Vania dupa partitura primita cadou chiar de la el. Numele “Vania” ii apare instantaneu pe buze si dupa ce urmareste vocea, Olguta il descopera pe uriasul cu ochii verzi intr-un colt al vaporului, culcat intr-o barca de salvare. Revederea ii ingheata fetei orice gest, Olguta de altadata pe care nimic nu parea sa o miste, e acum paralizata de emotie si ii trebuie mult timp sa-si revina. Cei doi hotarasc sa plece in America si sa inceapa o viata noua. Prin dragoste, Olguta se desprinde de casa parinteasca, izbucnind din ea cu imperioasa energie, deosebindu-se de dragostea lui Danut, care il apropia mai mult de caminul parintilor sai.

Teodoreanu ii acorda lui Vania un spatiu mare in economia romanului. Biografia sa fantastica este prezentata fragmentar: aventurier, fost revolutionar, student la matematica cu o activitate obscura in linistea Iasului, evadat din Siberia si din prizonieratul german, luptase pe frontul francez, emigrat in America, librar falit in Elvetia, matelot. El se angajeaza in iubirea Olgutei, dar in numele dorintei de libertate, o va abandona. Povestea lor de dragoste impresioneaza prin ineditul ei dar si prin melodramatic.

Danut din Intre vanturi e un avocat care pledeaza fara placere pentru a-si dobandi independenta materiala, ocupandu-se in acelasi timp si de literatura. Prin el, lumea tribunalelor ne e prezentata in amanunt, nu fara sarcasm. Desi i se acorda o atentie destul de mare in acest volum, finalitatea evolutiei lui Danut se precizase inca din “Drumuri”, astfel ca, importanta acum e doar legatura cu desnodamantul din epilogul trilogiei. Prin pana scriitorului Dan Deleanu, edenul “medelenilor” va intra in fictiune si o data cu aceasta, in    mit si poveste.

Prin Deleanu a devenit si el exponent al vietii avocatesti a Iasului, un om descurcaret, avand relatii diverse in viata de noapte a orasului moldovean, iar in ceea ce-l priveste pe Mircea, el ajunge mai degraba un om politic decat scriitor, multumindu-se mai degraba cu satisfactiile confortului burghez.

Un moment de reinviere a “medelenismului” de altadata este creat de scriitor odata cu sosirea fetelor de la Iasi. Casa Medelenilor din Iasi devine la fel de plina de viata ca si cea de la Medeleni. Se deschid toate ferestrele, pasi agitati se aud peste tot, fiecare coltisor este impodobit cu flori si pe mesele odailor de dormit sunt aranjate mere, bucataria raspandeste arome de cozonaci. Apare chiar si acel “medelenism” ca in Bucuresti intruchipat de Tonel, fost coleg de la liceul Lazar pe care Danut il intalneste in gara.

Dar acesta este ultimul moment de veselie din La Medeleni, caci indata ce Olguta isi confirma cancerul banuit inca de la Paris, nori negri se aduna pe cerul Medelenilor. Pentru prima oara in viata, eroina sovaie. Stapanindu-si durerea, ea isi ingroapa iubirea si pe deplin lucida, se sinucide in casa lui Mos Gheorghe, pe care acesta i-o lasase mostenire. “Olguta era un vant de larguri”, spune Monica in epilog, autorul sugerand astfel ca o fiinta astfel de complexa si rafinata, de un zbor inalt, nu poate asfinti decat prabusindu-se. Teodoreanu protesteaza prin destinul Olgutei, in fata umanitatii reprosandu-i ca distruge cele mai candide si frumoase varste ale omului.

S-a spus despre La Medeleni ca ar fi “unul dintre primele noastre Bildungromane”12, intentia recunoscuta,    de altfel, destul de usor de Teodoreanu, numai ca, daca acesta a fost scopul initial, e limpede ca autorul s-a indepartat de el data fiind convertirea aproape generala a socialului in idilic si patriarhal.

Nici finalitatea procesului de formatie al personajelor nu este atinsa, intru-totul, caci eroii noi sunt izolati de lumea in care traiesc, raporturile dintre ei si societate sunt unele de suprafata. Iar rezultatul acestei superficialitati este ca mediul se ridica impotriva eroilor, coplesindu-i.



Note Capitolul III

– Biblioteca Academiei, Arhiva Ionel Teodoreanu, dosar nr. 5984;

– G. Ibraileanu, Scriitori romani si straini, Editura pentru literatura, 1968;

– Perpessicius, 12 prozatori interbelici, Editura Eminescu, 1980;

– Nicolae Ciobanu, Ionel Teodoreanu. Viata si opera, Editura Minerva, 1970;

– G. Calinescu, “Gandirea”, anul VIII, nr. 1128;

– G. Ibraileanu, op. cit;

– Pompiliu Constantinescu, Romanul romanesc interbelic, Editura Minerva, 1977;

– Perpessicius, op. cit;

– G. Ibraileanu, op. cit.;

– G. Calinescu, “Gandirea”, VIII, nr. 1, 1928;

– Perpessicius, op. cit.

– Ion Dodu Balan, Ionel Teodoreanu, La Medeleni, in “Luceafarul”, nr. 221, 27 mai 1967, p. 2.



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 490
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site